Putem și noi să fim vreodată nemți? Putem și noi vreodată să întoarcem un rezultat negativ? Putem și noi vreodată să arătăm că avem caracter? Putem și noi vreodată să demostrăm că știm și altceva în afară să ne plîngem că ne-au furat arbitrii, că era cald în sală, că mingiile erau desumflate, că n-avem bani și că, în general, soarta ne e potrivnică?
Citeste mai mult …
Barcelona era în moarte clinică. Respira, dar era ținută în viață de aparate. Medicamentul salvator era la trei metri de gazon. Iar bolnavul, respirînd din ce în ce mai greu, aștepta reacția medicului. Care nu putea fi alta. Tratamentul de urgență a funcționat. Pacientul și-a recuperat simțurile, a început să respire, a deschis ochii și apoi s-a ridicat în două picioare. Tratamentul a funcționat. Pericolul trecuse.
E greu de imaginat această echipă a Barcelonei fără Lionel Messi. Dar la fel de greu de imaginat este Lionel Messi fără această echipă a Barcelonei. S-a văzut extrem de limpede legătura de suflet existentă între cele două entități. Pentru Messi, Barcelona e totul. La nivel fotbalistic, evident. Felul în care s-a comportat în minutele cît a stat pe bancă vorbesc de la sine. S-a așezat în primul rînd, deși, de regulă, în puținele partide cînd începe ca rezervă, are loc undeva în spate, pe rîndul doi. Acum a vrut să fie acolo, aproape, să simtă temperatura colegilor săi și, eventual, să-i ajute. Cu un impuls, cu un strigăt, cu o pasă energetică. Și-a ros unghiile, mișca din picior nervos, gesticula. Ar fi dat orice să intre pe teren. Pentru că știa, vedea, simțea că echipa are nevoie de el. Iar faptul că el nu poate fi acolo cînd echipa are nevoie de el îl durea mai tare decît o ruptură musculară.
Puțini fotbaliști acceptă să-și pună în pericol sănătatea. E ceea ce au ei mai de preț, ca toată lumea de altfel. S-a văzut extrem de limpede că Messi nu era complet refăcut. Se vorbea de 50 la sută de recidivă. Messi și-a asumat riscurie, deși risca mai mult decît să piardă întreg sezonul. O ruptură musculară agravată poate da multe bătăi de cap în viitor, nu e o tăietură superficială pe care pui un pic de spirt și mergi mai departe. Amintiți-vă de Andres Iniesta! În finala Ligii Campionilor de la Roma, din 2009, a intrat nerefăcut după o leziune musculară identică. A forțat, s-a rupt in nou, iar pentru el a urmat un sezon, 2009-2010, plin de probleme musculare.
Barcelona a aliniat două echipe în acest retur cu PSG. O repriză de o oră, fără Messi, o alta de jumătate de oră, dar cu Messi. Ce schimbare de tonus, de atitudine, de mentalitate. În prima oră, jucătorii catalani semănau cu niște vapoare în derivă, prinse de furtună și cu aparatura de bord defectă. Navigau anarhic, într-un soi de entropie necontrolată, făceau greșeli aproape incredibile de poziționare. Frica domina gazonul, iar panica prindea contur, se revărsa dinspre tribună spre teren ca un tsunami provocat de cutremur. Cutremurul, evident, a fost golul lui Pastore. Și atunci a apărut Messi. Ca un far în furtună, arătînd vapoarelor dezorientate care e direcția corectă. Lumina discret, fără să fie la capacitate maximă. Dar lumina. Și asta a fost de ajuns.
Cînd mingea ajunge la Messi, publicul își ținea respirația. Oamenii aceia l-au văzut pe Messi de sute de ori. Îi știu mișcările pe dinafară și au înțeles imediat că nu-i ok, că nu-i el cel obișnuit, că e ceva care-l ține. Reacția echipei la intrarea lui Messi a fost promptă. A semănat cu un calculator reactivat din starea de ”sleep”. Dani Alves și-a regăsit sprinturile, David Villa și-a regăsit inspirația, iar Pedro și-a regăsit golul, aliatul său cel mai de preț, fratele de cruce care-i însoțește cariera de cînd Pep Guardiola s-a decis să-i acorde încredere, deși jucase doar în liga a patra. A fost de ajuns o singură fază, a fost de ajuns o singură rupere de ritm și o pasă filtrantă pentru ca Barcelona să dea golul care s-o ducă spre a 6-a semifinală consecutivă.
Din punct de vedere al Barcelonei, analiza e simplă. Există o mare problemă la această echipă, dincolo de Messi-dependența. Recuperarea baloanelor pierdute. Acea agresivitate cu care Barcelona își devora rivalul cînd acesta avea posesie acum nu se mai vede. Abia apoi urmează problemele din defensivă, căci e totuși ilogic să joci cu Adriano fundaș central, proaspăt ieșit dintr-o leziune musculară și intrat în alta. Tito Vilanova are acum două săptămîni la dispoziție pentru a găsi o nouă formulă de apărare.
Ceva și despre PSG. Merită aprecierile tuturor, iar senzația e că la Paris se construiește o echipă bună. O echipă bună însă are nevoie de timp pentru a deveni o echipă mare. Adaptarea la Champions League e un proces lent și are nevoie de astfel de eșecuri. Eșecuri fără înfrîngere, dacă se poate spune așa.
Ancelotti și-a arătat valoarea ca antrenor. A schimbat ce era de schimbat în modulul inițial. Lavezzi spre stînga și Pastore spre centru. Lavezzi îl trăgea mereu pe Pique spre zona din spatele lui Alves, iar Pastore ducea lupta sa cu Adriano. Paradoxal, golul a venit cu Pastore plecînd din stînga și Lavezzi în centru și-n ofsaid, dar a fost o excepție. Problemele lui Ancelotti au apărut cînd echipa a obosit, iar banca nu-i oferea variante. Pesemne că schimbarea lui Verratti, altfel un fotbalist de mare mare viitor, a venit ca urmare a oboselii acestuia, căci altă explicație nu există. E de presupus că în vară parizienii vor deschide din nou larg conturile bancare pentru alte cîteva transferuri.
În acest context aș vrea să-l așez și pe Ibrahimovici. Demult, Arrigo Sacchi a zis despre el că e mare în meciurile mici și mic în meciurile mari. Ibra n-a apărut cînd PSG avea nevoie de el. A dat o pasă de gol, dar era un meci mic atunci. Meciul mare a început cînd a intrat Messi. Atunci ar fi avut nevoie PSG de un lider în teren. Dar Zlatan n-a apărut, deși avea în față un Bartra aproape terorizat și lipsit de experiență. S-a resemnat. Nu pot să nu mă întreb cum ar arăta această echipă a PSG-ului cu Radamel Falcao între Moura și Lavezzi, cu Aguero, cu Van Persie, cu Rooney, cu Benzema chiar. E posibil să se întrebe și șeicii chestia asta.
Un lucru e cert. Vom avea două semifinale grozave. Nici nu mai contează cine cu cine pică. În acest moment, senzația mea e că ordinea favoritelor e Bayern, Real, Barcelona, Dortmund. Bayern e o forță, Mourinho a dus Realul în vîrf de formă exact cînd trebuia, și nu vă luați după eșecurile din meciuri care nu contează. Barcelona pare la mare distanță de echipa din 2011, iar Borussiei îi lipsește cam ceea ce i-a lipsit și PSG-ului, experiența de a gestiona momentele de tensiune din Champions League. Fiecare din cele patru poate cîștiga însă trofeul, căci, dacă există diferențe între ele, nu sînt la nivel de prăpastie ci la nivel de detalii.
Dacă doriți să citiți variantele on-line ale acestor publicații, o puteți face cu un simplu click pe fiecare nume în parte.
Marca , As , El Mundo Deportivo , Sport , L`Equipe , Gazzetta dello Sport , TuttoSport , Corierre dello Sport , O Jogo , A Bola , Kicker , Ole , Daily Star, Daily Mirror, The Sun, Bild, France Football
Majoritatea au un conținut diferit pe on-line față de ediția tipărită, dar există la unele și posibilitatea, contra-cost, de a citi ”ziarul” in format pdf.
MARCA (Spania-Madrid)
AS (Spania-Madrid)
MUNDO DEPORTIVO (Spania-Barcelona)
SPORT (Spania-Barcelona)
L`EQUIPE (Franta)
GAZZETTA DELLO SPORT (Italia)
CORRIERE DELLO SPORT (Italia)
TUTTOSPORT(Italia)
A BOLA (Portugalia)
O JOGO (Portugalia)
BILD (Germania)
DAILY STAR (Anglia)
DAILY MIRROR (Anglia)
THE SUN (Anglia)
OLE (Argentina)
KICKER (Germania)
FRANCE FOOTBALL (Franta)
După 0-2 în tur, tot ce i-a mai rămas lui Juventus de făcut e să apeleze la orgoliu. La orgoliul său de mare echipă a Italiei, dar și a Europei, la orgoliul lui Buffo, care a comis-o rău la Munchen, la orgoliul lui Pirlo, la orgoliul cu doze de nebunie al lui Pogba, la orgoliul specific zonei al lui Vucinici. Și la orgoliul fanilor ce vor umple sigur stadionul convinși că echipa lor va încerca imposibilul. Iar atunci cînd încerci imposibilul, vezi ceea ce a făcut Dortmund, e foarte posibil să-l transformi chiar în asta, în posibil.
Întrebat despre această partidă, proaspătul campion al Germaniei, Jupp Heynckes, a folosit un cuvînt ce definește felul gîndesc nemții. ”A fost DOAR 2-0 în tur”. DOAR. Bayern va tratata cu seriozitate germană acest meci, asta e sigur. L-a pierdut pe Kroos, dar în tur parcă nici nu s-a simțit. Sînt curios dacă vor juca din nou împreună Robben și Ribery, ceea ce ar însemna o forță colosală, sau se va apela la o variantă mai pașnică. Eventual cu 3 mijlocași centrali, căci revine Javi Martinez, ceea ce ar permite din nou o presiune constantă asupra lui Pirlo și ar elibera din sarcinile defensive ale lui Thomas Muller.
Juve are două mari probleme, în afară de cele două foarte mari, mă refer la golurile încasate la Munchen. Lipsesc Vidal și Lichtsteiner, două piese esențiale. Probabil că va intra Pogba. Nu cred că poate lipsi astăzi Vucinici, pe care l-aș pune alături de Matri, deși cred că va fi pînă la urmă titular Quagliarela. Sau, de ce nu?, Conte ar putea încerca surpriza cu o formulă mai ofensivă, ceea ce n-a mai făcut pînă acum, dar niciodată în acest sezon n-a fost pus în postura de întoare un handicap de 2-0 în fața unei echipe pe care toți o văd principala favorită la cîștigarea trofeului.
E întrebarea de o mie de puncte pe care și-o pun, cu siguranță, toți cei care vor merge la stadion sau vor vedea meciul la televizor. Barcelona-PSG din seara asta e o partidă care se poate rezuma în 5 litere: MESSI.
Cu Messi lucrurile sînt limpezi. E aceeași Barcelona, aceeași echipă strînsă în jurul liderului ei, așteptînd de la el să marcheze, să creeze, să terorizeze, să impresioneze. Barcelona cu Messi în formă e o mașinărie multifuncțională și greu de oprit. Pe cît de importanți sînt Xavi, Iniesta, Busquets, Pique, Valdes sau Villa în acest angrenaj, zgomotul motorului sună altfel cu cea mai importantă piesă decît fără ea.
E greu de spus acum dacă va juca. El vrea să joace, pentru că fotbaliștii în general vor să joace, nu le place banca de rezerve și cu atît mai puțin tribuna. Dacă joacă se vor găsi destui care să pună asta pe seama vreunui doping misterios, opinii idioate ale unor habarniști cu iz de atotcunoscători care cred că doping înseamnă recuperare după ruptură musculară, cînd de fapt e cu totul altceva. Messi are o caroserie aparte și vă promit că o să găsiți aici pe blog felul în care e structurat el și motivele pentru care accidentările din perioada Rijkaard nu s-au mai repetat de la venirea lui Guardiola.
Apropo de Rijkaard. Ultima dată cînd Barcelona a avut un nod în gît pe subiectul ”Mesi accidentat” a fost într-un retur cu Cheslea, în sezonul 2005-2006. Messi jucase magistral prima manșă, poate vă amintiți, cîmpul de cartofi pregătit de Mourinho pe ”Stamford Bridge”, eliminarea lui Del Horno, golul lui Eto”o. În retur Messi s-a rupt destul de repede, era perioada sa dubioasă, cu pizza, cola și rupturi musculare. A ieșit și a început să plîngă în brațele lui Rijkaard. Meciul atunci l-a rezolvat Ronaldinho, iar Barcelona, fără Messi, a cîștigat Champions League.
Cine ar putea fi Ronaldinho azi? În caz că lipsește Messi, evident. Cred că răspunsul e unul singur: Andres Iniesta. Don Andres e un geniu în felul său, care își acceptă cu o liniște incredibilă planul secund atunci cînd e Messi, dar care în absența argentinianului poate împrumuta sceptrul acestuia. Șansa Barcelonei e că, în mod normal, Iniesta nu trebuie să joace rolul unui Xavi tamponat imediat de adversar, asta pentru că PSG nu prea face pressingul de întîmpinare foarte sus.
Fără Messi, Tito Vilanova ar putea beneficia de un factor extrem de important, cel al surprizei. Fără Messi e de presupus că va juca Fabregas. Eu unul nu-s foarte convins că Fabregas nu va juca oricum, chiar dacă Messi se va afla în teren. Fabregas în postura de 9 fals e o chestie pe care cei de la PSG nu prea știu de unde s-o apuce, pentru că Fabregas e altceva decît Villa sau un alt 9 în adevăratul sens al cuvîntului.
E posibil să joace Alexis Sanchez. A prins un meci foarte bun cu Mallorca, ceea ce i-a mai atenuat din starea de stres pe care o acumulase. Alexis e un atacant care generează mai mult fotbal decît Villa și aduce alte detalii decît Pedro. Problema lui Alexis sînt ratările, ceea ce aduce o stare de spirit proastă în teren și o energie negativă, aproape isterică, în tribune. Dar cum Pedro e abia ieșit din accidentare, iar Villa a fost discret și cu PSG și cu Franța, căci ”centralii” acestora nu-s, cu tot respectul, Mexes și Zapata, varianta Alexis rămîne în picioare.
Mai rămîne de aflat fundașul central de lîngă Pique. Asumate fiind duelurile aeriene pierdute, cred că va juca Adriano, care se pliază mai bine pe viteza lui Lucas Moura. Song ar fi o soluție, dar cu toate că echipa ar cîștiga în centimetri, mai degrabă ar pierde, căci Song nu e oricum un săritor la cap capabil să se bată cu Ibrahimovici, plus că nu are viteza și simțul de anticipație ale lui Mascherano. Poate fi și Busquets, dar a-l disloca din zona de mijloc e cam riscant.
PSG vine la Barcelona cu o mare absență: Matuidi. Nu-i Messi, e clar, dar e singurul mijlocaș defensiv adevărat de la parizieni. Probabil că intra Chantome, dar e departe de cel pe care mulți îl văd peste Makelele. E un mare avantaj pentru Barcelona, care poate profita și pune în valoare celebrele sale pase ”între linii”, invenție a lui Guardiola, asta pentru cine se mai întreabă ce mai face Pep. Rămîne problema Maxwell, pe care Dani Alves l-a făcut arșice în tur. E posibil să apară Motta, dar fostul barcelonez a arătat mereu probleme psihice atunci cînd s-a întors pe ”Camp Nou”, vezi și episodul Inter. Sînt tare curios dacă Ancelotti nu-l va muta în banda cealaltă pe Lavezzi, căci Pastore, s-a văzut în tur, n-a fost capabil să surprindă cu nimic.
Superioritatea parizienilor e evidentă la jocul aerian. S-a văzut și în tur. Dacă reușesc să trimită cît mai multe baloane utile pentru Zlatan, ar putea provoca surpriza. Ar fi totuși o surpriză ca PSG să elimine Barcelona. În ciuda faptului că lotul lui Ancelotti e plin de staruri de mare calitate, încă noțiunea de echipă e un pic departe. Ceea ce nu e cazul la Barcelona, care din 2006 încoace are 3 trofee cîștigate, plus alte două semifinale jucate. În Champions League e un mare avantaj să știi să joci o calificare.
Felipe Santana nu e neamț. E brazilian, dar e de 5 ani în Germania, plus că a fost adus la 21 de ani, vîrstă numai bună pentru a deprinde cu ușurință cîte ceva din mentalitatea acestor oameni. La 2-1 pentru Malaga, cu 5 minute, hai să zicem maxim 10, înainte de final, Felipe Santana gesticula ca un nebun, îndemnîndu-și colegii să continue lupta, să creadă în ea, să nu cedeze și să încerce pînă la capăt. Ilie Dumitrescu l-a observat pe Santana și a spus acest episod la Euro-Fotbal, căci oamenii care au fost acolo în iarbă văd mult mai repede detalii pe care noi, cei care n-am fost în iarbă, dar credem că le știm pe toate, mentalitatea românească păguboasă de a crede mai deștept decît oricine.
A fost o splendidă noapte de Champions League. Prin această întrepătrundere de senzații, extaz și agonie braț la braț, lacrimi de bucurie și lacrimi de tristețe expunîndu-se privitorilor ca la un vernisaj de tablori cu tematică sportivă. Cineva, tot la Euro-Fotbal, mi-a scris următorul mesaj: ”Credeam că numai noi românii sîntem în stare de așa ceva”. Se referea, evident, la pierderea unei calificări pe care o ai în stăpînire cu 5 minute, hai să zicem maxim 10, înainte de final. Iată că nu sîntem numai noi, poate omul a fost un pic răutăcios cu sine pînă la urmă, iată că mai sînt și alții. Au mai fost și nemții în situația asta, amintiți-vă de Bayern în 1999, dar în general ei sînt de partea cealaltă, vorba lui Lineker, nu ești sigur că i-ai bătur decît dacă-i vezi ieșiți din stadion.
Altcineva, tot la Euro-Fotbal, îl îndemna pe MM să păstreze acest final pentru un eventual video motivațional în viitoarele bătălii ale Stelei. Sînt absolut convins că Reghe, filogerman și fan al acestui spirit, a avut imediat această idee și el. Nu știu dacă Pițurcă a avut-o căci, sincer să fiu, nu-s foarte convins că a văzut meciul, dar hai să nu ducem discuția în derizoriu!
Aș vrea să vorbim puțin despre Malaga. Pentru mine este exemplul acestui sezon de Champions League. Construcția inginerului Pellegrini a avut nevoie de un cumul de forțe pentru a fi dărîmată: mentalitate germană + un teribil ghinion + un arbitraj catastrofal. La acest ultim aspect o să mă refer mai tîrziu. Malaga merită aplauze și elogii. Și poate că-i mai bine așa, e mai bine să pierzi astfel și să rămîi în memoria colectivă decît să te scoată Real Madrid în semifinale, eventual cu dublă victorie. Cu un lot încropit în vară din ce nu mai voiau alții, din care au dezertat cele mai bune piese, Cazorla și Monreal, iar Izco a rămas doar a-și pregăti fuga din această vară, Malaga a scos mai mult decît se aștepta oricine și mai mult decît i se putea cere.
Mi-e teamă pentru această echipă, mi-e teamă să nu se dezintegreze. Șeicul promisiunilor neonorate a apărut acum la rampă, ca să orăcăie împotriva UEFA și a manevrelor oculte. Astă-vară, cînd trebuia să dea banii, nu i se auzea nici respirația. Poate că acum îl încearcă dorul de răzbunare și se decide să umble la petro-dolari. Măcar să-l păstreze pe Pellegrini. Chilianul e garanția seriozității și nu pare genul de om care să fugă la prima tentație apărută în orizontul său, fie ea și de la Anji, așa cum se aude. Pellegrini o poate lua de la capăt, chiar și fără Izco, ce va fi greu de părtrat în condițiile enormului talent pe care-l dezvoltă. Mai găsește el un Saviola, un Baptista, mai regenerează un Demichelis, enorm marți seară, cu excepția ultimelor 5 minute, un Joaquin, un Toulalan, mai descoperă eventual un Izco, un Iturra, un Anthunes, astfel încît ”La Rosaleda” să se poată bucura de fotbal și în viitor.
Înainte să vorbim de Dortmund, să amintim de arbitri. E jenant să nu poți vedea un dublu ofsaid în aceeași fază. E jenant să nu poți vedea ofsaidul de la golul spaniolilor. E jenant pentru noi, cei care ne uităm. Pentru scoțianul lui pește și a lui brigadă, pe care am admirat-o în toată splendoarea la București, în Olanda-Romania, nu e jenant. Se spune că e plin de scoțieni prin comisiile UEFA, astfel încît sînt convins că-l vom vedea și la anul. Asta dacă nu cumva are vîrsta retragerii. N-am chef să verific, m-a enervat destul. Sînt curios dacă va fi măcar suspendat ceva etape, așa cum de exemplu a fost Stark după PSG-Barcelona. Mi-e teamă să nu i se dea finala, căci ofsaidurile au fost cam la limită, spre deosebire de cei doi metri de la golul lui Ibra de la Paris. Mai ales că finala e pe Wembley, mai scutește UEFA de o cheltuială.
Despre Dortmund acum. E o echipă magnifică. Are, așa cum spuneam și-n avancronică, toate ingredientele unui desert pe care să-l mănînci la infinit. O echipă tînără, rapidă, vivace, talentată. Un antrenor capabil să facă mutări geniale, dacă introducerea unui fundaș central în minutul 90, cu eliminarea apropiindu-se ca un tren de gară, trimiterea altui fundaș central în careul advers și transformarea principalului marcator în pasator, se pot numi decizii geniale. A părut un pic stresată la început Borussia, căci această echipă, fie ea și mai talentată decît cea construită de Hitzfeld în 1997, n-a fost pusă niciodată în situația de a fi atît de aproape de zenit, și nu mă refer aici la echipa din Sankt Petersburg.
Dortmund e echipa la modă. Probabil că a crescut mult în sondaje, căci e tendința oamenilor de a se apropia de ceva frumos, ceva care arată bine. Iar Borussia arată bine, e o formulă pe care o rostești din memorie, e un antrenor care încă posibilitatea de a crește. E o echipă care a depășit un prag psihologic, căci această revenire e un declic pentru acest grup de fotbaliști. Și pentru Dortmund mi-e teamă, căci acest grup de talente e foarte greu de menținut, în această categorie intrînd și Klopp. Se spune că Lewandowski e deja semnat cu Bayern, pe Hummels îl vînează Barcelona, căci le-ar veni tare bine catalanilorn alături de Pique, Gotze, Reus, Gundogam, Subotici, Bender, iată cîteva nume ce cu greu pot fi păstrați, căci fotbalul are legile lui, iar Borussia, pe cît de frumos joacă, pe atît de departe e, la nivel salarial, de marile puteri.
Însă cînd ai în spate un asemenea public, parcă viitorul nu te mai preocupă. Această coregrafie, chiar dacă e inspirată dintr-una a suporterilor Milanului, reprezintă unul din momentele acestui sezon de Champions League.
Toți ceilalți îți spun ce se întîmplă, eu îți spun și de ce se întîmplă
Recomand
Caută-mă!