Nu-mi aduc aminte cînd a fost ultimul meci al echipei naționale a României pe care lumea să-l aștepte cu atît interes. Scufundată într-o mare de indiferență națională, după ce naufragiase într-un ocean de mediocritate, ”naționala” Romîniei n-a mai stîrnit de mult atîta pasiune. Partida cu Ungaria reprezintă un prilej cum nu se poate mai nimerit pentru unii să-și strige patriotismul, ba să-l și arate prin manifestări infantile sau cretine, după caz.
E totuși un meci de fotbal. N-am început și nici nu sînt șanse să începem prea curînd un război cu Ungaria. Într-o Europă unde granițele nu mai există, într-un spațiu Schengen în care jinduim să fim admiși, acest gen de conflicte, ce par războaie, sînt alimentate doar de oamenii politici în căutarea gloriei prin asta și nu prin ceea ce fac pentru a-și onora promisiunile.
Se joacă România-Ungaria totuși, nu ne luptăm românii cu maghiarii. Știu, mi se va servi pe o tavă colorată cu însemne naționale, eventual alături de o bentiță tricoloră, ideea că de la București lucrurile se văd mai greu. Posibil, dar, oricum, a transforma un simplu joc între 22 de băieți într-o dispută cu conotații etnice mi se pare o abordare total eronată.
Să ne întoarcem deci la fotbal. Într-o țară cu atîtea milioane de selecționeri, să mai vin și eu cu echipa mea ar fi pierdere de vreme. Oricum, toți cei care au altă părere vor rămîne cu ea în minte, indiferent ce argumente aș aduce eu, pe principiul atît de utilizat la noi ”cutărescu e un bou și nu se pricepe pentru că nu are aceeași părere cu mine, care normal că mă pricep la toate”. Nu-l agreez prea tare pe Pițurcă, mi se pare un antrenor cam ”urechist”, nu-l văd preocupat de ultimele tendințe din fotbal, nu mi-l imaginez un tip studios, care să urmărească meciuri peste meciuri ca să-și facă o idee. Poate mă înșel, sper să mă înșel, dar așa îl văd eu. Cred că habar n-avea cum îl chema pe antrenorul lui Mutu din sezonul trecut, acum poate că știe, că-i totuși un nume foarte mare, și are mari dificultăți să spună 4 coechiperi de-ai lui Radu Ștefan la Lazio. Încă o dată spun, sper să ma înșel. Nu-i înțeleg nici metodele de selecție. Am promis că nu abordez acest subiect, dar nu pot să mă abțin. Ce să mai înțeleagă și Keșeru din selecția asta? Că unii sînt chemați oricît ar fi de nepregătiți, iar el nu, deși a jucat foarte bine. Nu-i corect.
În ciuda celor de mai sus, am încredere în Pițurcă. Ăsta e avantajul unui blogger, chestia asta la un ziar de sport n-ar fi dat bine în articole. Am încredere, deși nu știu de ce. Sau poate tocmai d-aia. În ”jucătorul” Pițurcă. Nu știu de ce, nici acum nu știu. Nu am încredere în antrenorul Victor Pițurcă, am încredere în jucătorul de cazino Victor Pițurcă. Selecționerul nostru se comportă ca un împătimit al jocurilor de noroc, ceea ce de fapt și este. Niciodată nu face ceea ce ar face un jucător normal. Dacă are un as și un popă la prima mînă, îi dă jos și rămîne cu un doi, un 4 și un 6, așteptînd ca destinul să-l ajute și să-i ofere o quintă. Dacă nu-i iese blufează, scoate asul din mînecă, găsește el o soluție. Cer scuze, spre deosebire de selecționer nu sînt un împătimit al jocurilor de noroc, prefer să cîștig banii altfel și să-i cheltui pe altceva, așa că e posibil ca exprimarea mea la acest capitol să fie greoaie. M-am obișnuit cu obsesiile sale. Am scăpat de Cociș, am dat de Bogdan Stancu. Munca de selecționer e grea pe undeva, cine-i cere unui selecționer să-și facă echipa să joace ca una de club are puțin habar de fotbal. Un selecționer are jucătorii la dispoziție foarte puține zile și nu poate crea nici automatisme, nici relații de grup, nici un studiu temeinic al adversarului. De-a lungul mandatelor sale, Pițurcă a arătat o intuiție remarcabilă cînd a venit vorba de alegerea primului 11. I-au ieșit multe și tare bine ar fi să-i iasă și de data asta.
Și asta nu pentru că ne războim cu ungurii, ci pentru că jucăm cu Ungaria, contracandidata României la un loc de baraj.
Iar pentru final, vă ofer, prin intermediul studioulului special realizat de prietenii mei Marius Mitran și Marian Olaianoș, posibilitatea de a revedea imagini de la ultimele confruntări dintre România și Ungaria.
http://www.tvrplus.ro/editie-romania-ungaria-special-92543
A fost un sezon plin de meciuri de fotbal de maximă calitate, iar următorul se anunță cel puțin la fel de bun. Sînt foarte multe întrebări pe care le-am primit în legătură cu posibilitatea amatorilor de fotbal de calitate de a asista la unele meciuri, de felul în care se pot achiziționa bilete pentru astfel de meciuri. O să încerc să le răspund în cele ce urmează, fără ca asta să însemne că voi un realiza un ghid. Mai degrabă voi încerca să dau niște sfaturi și ar fi interesant dacă toți cei care au avut astfel de experiențe le-ar împărtăși aici, astfel ca mai multă lume să știe cum să facă.
Există tot felul de promoții, de oferte de excursii în străinătate la meciuri de fotbal. Mai nou am văzut că și site-urile ziarelor de sport se ocupă cu așa ceva. Mai sînt diverse agenții de turism, care oferă același lucru. Inevitabil însă se oferă pachete, care conțin, dincolo de bilete de intrare, și cazare sau transport. Ceea ce poate fi un avantaj, dar de multe ori și un inconvenient.
Încă de la început trebuie făcută o precizare. Ca și în cazul unui concediu obișnuit, în primul rînd se vorbește despre buget. Meciurile mari, iar aici sînt incluse partidele din Champions League, El Clasico și derbyurile europene necesită o sumă de bani mult mai mare decît partide obișnuite de campionat. E bine să va stabiliți încă de la început prioritățile. Vreți să mergeți la un meci obișnuit al Barcelonei, al lui Real Madrid, AC Milan, Inter, Juve, Bayern, Manchester United, Liverpool sau Arsenal? Integrat eventual într-un week-end turistic, în care să includeți și alte obiective ale zonei respective? Sau vă doriți un meci mare? Trebuie să știți că bugetul în această a doua situație poate fi de cîteva ori mai mare. E posibil ca doar biletul de intrare să vă coste cît toată excursia în situația meciurilor obișnuite.
Și aceste meciuri, să le zicem ”obișnuite”, trebuie diferențiate. Premier League și Bundesliga sînt campionate cu un un public local extrem de fidel, în special campionatul Germaniei, astfel că posibilitatea achiziționării biletelor la prețuri oficiale este destul de mică. Pentru aceste două campionate se aplică procedura partidelor mari, pe care o voi expune mai jos. Spania și Italia însă sînt mai relaxate.
Dacă de exemplu vreți să mergeți neapărat la un meci acasă al Barcelonei sau al lui Real Madrid, un meci normal, de genul celor cu Rayo Vallecano sau Levante sau Celta Vigo, n-ar trebui să fie prea multe probleme. Site-ul oficial al fiecărui club oferă posibilitatea achiziționării biletelor on-line. Există o procedură, căci ambele cluburi au suficient de mulți abonați, care, evident, au întîietate. Dar, de regulă, la acest gen de meciuri, rămîn destule bilete disponibile, căci vorbim și de stadioane mari, bilete care se pot achiziționa inclusiv de la casele din zona arenelor. Același lucru e valabil și în cazul campionatului italian și al celui francez, chiar și la unele meciuri ale PSG-ului. Ceva mai greu e la Juventus, căci stadionul e un pic mai mic și, fiind nou, iar echipa avînd evoluții foarte bune, suporterii vin de regulă în număr mare indiferent de adversar. Așadar, sfatul meu în acest caz e să apelați la site-urile oficiale ale cluburilor, căci procentajul de reușită e foarte mare.
Sigur că toată lumea își dorește un meci mare. Aici intervine problema banilor. Un bilet la un Clasico, la un Derby d`Italia, la un Inter-Milan, la meciuri tari de Liga Campionilor sau la meciurile din Premier League și Budesliga costă foarte mult. Există mai multe opțiuni de achiziționare a lor. Cea mai bună, la care apelează majoritatea agenților de turism sau a site-urilor de care vorbeam la început este VIAGOGO. E cea mai cunoscută, cea mai serioasă și cea care poate oferi bilete de intrare la majoritatea evenimentelor din lume, și nu mă refer aici doar la cele sportive.
De ceva vreme, pe acest blog, poate ați observat, există bannere ale acestei agenții. E o colaborare pe care am început-o, dar nu asta mă face să spun că sînt cei mai buni, ci experiențele pe care le-au avut oameni pe care-i cunosc și care au apelat la ei. Și nu doar pentru bilete la fotbal, ci și la turnee importante de tenis sau concerte.
Ideea e simplă. O agenție vă oferă un bilet la un meci pe care-l cumpără tot de aici, dar adaugă un comision, logic, plus că include acest bilet într-un pachet turistic, cu cazare și transport. Mult mai simplu mi se pare achiziționarea biletului on-line și apoi, separat, a cazării și a transportului. Există atît de multe variante de zbor astăzi, nu mai vorbesc de cazare, astfel încît să ne putem calcula un buget personal, fără să fim obligați să plătim suplimentar.
Apropo de cazare. Stadioanele, de regulă, sînt departe de centrul orașelor. Luați în calcul atunci cînd vă faceți o rezervare la ce oră e meciul. Un meci care se termină foarte tîrziu poate aduce după sine mari dificultăți de transport înapoi, astfel că un hotel din zona stadioanelor, la care să se poată ajunge pe jos, poate fi mai util. Rețelele de transport în comun în marile orașe europene funcționează mai bine ca la noi, dar cînd apare o revărsare de cîteva zeci de mii de oameni tot e foarte dificil. Eu unul îmi amintesc de un Barcelona-Real Madrid, în Supercupa Spaniei, astă-vară, care s-a terminat după miezul nopții, astfel că priveam împreună cu colegii mei cum mii de oameni au luat-o pe jos, pe Avenida Diagonal, pînă în centru, pentru că taxiurile erau puține, iar transportul în comun nu mai funcționa. Noi anticipasem problema și ne-am luat un hotel la care am putut ajunge, într-un sfert de ceas, mergînd pe jos. Aici nu pot să dau sfaturi, în ceea ce privește hotelul, căci e vorba de portofelul fiecăruia, de bugetul planificat.
Revin la bilete de intrare. Premier League, spuneam, se înscrie la același standarde ca un meci important de Champions League. E foarte greu de găsit un bilet la preț mic la meciurile lui Arsenal, în special, Manchester United, Liverpool. La Chelsea există ceva posibilități, dar trebuie acționat foarte repede, căci se epuizează rapid. Spre exemplu, la meciul cu Steaua, se puteau cumpăra de pe site-ul lor, inclusiv în ziua partidei, fără nici un fel de problemă, tichete în zona ”Hospitality”, destul de scumpe, dar cu nivel de confort foarte bun, cu catering inclus. Pe Viagogo, prețurile la partidele din Premier League sau Bundesliga diferă în funcție de importanță.
Procedura e destul de simplă și nu diferă de achiziționarea on-line a unei perechi de blugi. Site-ul este, de fapt, un intermediar între posesorii de bilete, în marea lor majoritate de abonamente, și cumpărător. Astfel că mai există, destul de rar, situații în care vînzătorul nu mai poate vinde repectivul bilet, dar site-ul garantează recuperarea banilor. De regulă asta nu se întîmplă și sînt destule cluburi care deja au semnat parteneriate cu acest site. Dacă sînteți atenți veți vedea panouri cu reclame pe marginea terenurilor la multe meciuri.
Am mai spus-o, din punctul ăsta de vedere sînt un norocos. N-am mai plătit bilete de intrare la un meci din 1995. Există evident și reversul medaliei, căci în această perioadă sînt extrem de puține meciurile la care să fi mers sau la care să mă fi uitat fără să am treabă. Ceea ce am scris mai sus nu reprezintă în nici un fel un îndrumar, ci niște doar niște idei, bazate pe informații adunate de-a lungul timpului de la oameni, cunoscuți sau nu.
Așa cum am spus și la început, ar fi foarte bine ca toți cei care au alte informații, au găsit alte căi de achiziție sau pur și simplu au avut experiențe în acest sens să le scrie aici, astfel ca această postare să devină într-adevăr un ghid pentru toți cei interesați.
Dacă doriți să citiți variantele on-line ale acestor publicații, o puteți face cu un simplu click pe fiecare nume în parte.
Marca , As , El Mundo Deportivo , Sport , L`Equipe , Gazzetta dello Sport , TuttoSport , Corierre dello Sport , O Jogo , A Bola , Kicker , Ole , Daily Star, Daily Mirror, The Sun, Bild, France Football
Majoritatea au un conținut diferit pe on-line față de ediția tipărită, dar există la unele și posibilitatea, contra-cost, de a citi ”ziarul” in format pdf.
Dacă doriți să citiți variantele on-line ale acestor publicații, o puteți face cu un simplu click pe fiecare nume în parte.
Marca , As , El Mundo Deportivo , Sport , L`Equipe , Gazzetta dello Sport , TuttoSport , Corierre dello Sport , O Jogo , A Bola , Kicker , Ole , Daily Star, Daily Mirror, The Sun, Bild, France Football
Majoritatea au un conținut diferit pe on-line față de ediția tipărită, dar există la unele și posibilitatea, contra-cost, de a citi ”ziarul” in format pdf.
Vă propun în cele ce urmează o știre care cu greu și-a făcut loc în sumarul publicațiilor noastre. Michael Owen și-a anunțat retragerea din fotbal. Poate fi o știre banală. Depinde însă din ce punct de vedere privești lucrurile. Din cel ancorat strict în actualitate poate părea o știre banală. Michael Owen nu mai e demult un subiect de maxim interes, ba cred că nu-s mulți cei care știu la ce echipă joacă în momentul ăsta. Din punct de vedere al fotbalului în general e totuși o știre importantă.
Abandonează acest sport totuși fost un Balon de Aur. Cred însă că și asta e o informație care a scăpat și scapă multora. Ei bine da, doamnelor și domnilor, a existat un an cînd Balonul de Aur n-a fost cîștigat de Messi sau de Cristiano Ronaldo!
În 2001 s-a întîmplat ca Owen să primească distincția acordată, pe atunci, doar de ”France Football”. A fost o decizie extrem de controversată a revistei pariziene, care nu prea i-a folosit, în viitor, lui Owen. 2001 a fost un an fără turneu final, ceea ce a influențat evident votul. Owen cîștigase cu Liverpool 5 trofee, dar nu și pe cel mai important, titlul în Premier League. Luase însă Cupa UEFA, în acea finală frumoasă cu Alaves de la Dortmund, luase Cupa Angliei, Cupa Ligii și, apoi, Supercupa Europei și Supercupa Angliei, ceea ce, în opinia votanților a fost decisiv. Pe locul doi a venit Raul, iar pe trei, și mai surprinzător, portarul lui Bayern, Oliver Kahn.
Faptul că i-a luat fața lui Raul nu l-a ajutat mai tîrziu. În vara lui 2005, Owen s-a adăugat colecției de Baloane de Aur de la Real Madrid. Era perioada Realului ”galactic” și a obsesiei lui Florentino Perez de a transfera numai cîștigători ai acestui trofeu. Lumea l-a primit cu răceală însă, considerînd că, indirect, Owen i-a făcut o mare nedreptate lui Raul. N-a rezistat la Real decît un an, și pe fondul furtunilor din tabăra madrilenă, căci în Spania puterea o preluase Barcelona lui Ronaldinho, Eto`o, Deco și, din ce în ce mai pronunțat, Messi. Să revenim însă la știrea în sine. Se retrage, la 33 de ani, unul dintre cei mai promițători atacanți din finalul anilor 90. I se spunea ”Golden Boy”, iar meciul cu Argentina de la Mondialul din 1998 și mai ales acest gol, pe care vă invit să-l savurați și să-l comparați cu cele pe care le dau azi Messi sau Cristiano, l-au scos în atenția tuturor:
Pe cît a fost de talentat, pe atît a fost de ghinionist. Corpul său nu i-a fost aliat, iar accidentările nu l-au respectat deloc. Una dintre ele, groaznică, poate fi văzută mai jos:
Probabil că marea eroare a carierei sale a fost plecarea de la Liverpool. Jamie Carragher, care se va retrage și el la vară, care era și pe atunci la Liverpool, și-a amintit că l-a sfătuit pe Michael să nu plece. Numele lui Real Madrid a fost însă prea tentant, dar viața i-a arătat că greșise un an mai tîrziu, cînd Liverpool cîștiga la Istanbul finala Ligii cu AC Milan. Plecarea de la Liverpool, unde era iubit și respectat, a însemnat momentul de cotitură. De atunci nimic n-a mai mers pentru Owen, care sărea din accidentare în accidentare, iar golurile refuzau să-l mai reîntîlnească. Cu toate astea, pasul făcut spre Primera Division a reprezentat un mare serviciu făcut fotbalului englez în general, căci a arătat că nu doar David Beckham e un produs viabil pentru export. A primit un ajutor nesperat de la Sir Alex Ferguson, care l-a racolat pentru Manchester United, într-un demers mai degrabă umanitar decît sportiv, permițîndu-i să cîștige un titlu în Premier League.
Iar acum, cînd a anunțat că se retrage, a folosit o expresie splendidă: ”Am fost norocos să am cariera pe care mulți tineri jucători o visează”. E totuși un exemplu pe care Michael Owen îl dă, un mesaj pe care mulți ar trebui să-l înțeleagă. Trebuie să trăiești viața pe care o ai așa cum o ai și nu viața pe care ți-o dorești.
Pentru final, vă propun să-l vedeți sau să-l revedeți, după caz, pe Michael Owen așa cum a fost el în perioada Liverpool, într-un film, structurat în 4 părți, ce i-a fost dedicat:
PARTEA 1
PARTEA A 2-A
PARTEA A 3-A
PARTEA A 4-A
Dacă doriți să citiți variantele on-line ale acestor publicații, o puteți face cu un simplu click pe fiecare nume în parte.
Marca , As , El Mundo Deportivo , Sport , L`Equipe , Gazzetta dello Sport , TuttoSport , Corierre dello Sport , O Jogo , A Bola , Kicker , Ole , Daily Star, Daily Mirror, The Sun, Bild, France Football
Majoritatea au un conținut diferit pe on-line față de ediția tipărită, dar există la unele și posibilitatea, contra-cost, de a citi ”ziarul” in format pdf.
Toți ceilalți îți spun ce se întîmplă, eu îți spun și de ce se întîmplă
Recomand
Caută-mă!