N-aveam de gînd să abordez un nou subiect legat de FC Barcelona. Mă gîndeam la alte teme, mi se părea mai interesant, de pildă, să mă refer puțin la operațiunea de ”facelift” pecare o încearcă Florentino Perez la Real Madrid, nu doar prin venirea lui Ancelotti, ci prin ”re-spaniolizarea” unei echipe ce devenise mult prea internațională.
A apărut însă noua problemă a lui Tito Vilanova, demisia sa și greutățile pe care le întîmpină FC Barcelona în găsirea unui nou antrenor. E o chestiune de actualitate care, zic eu, merită dezbătută și analizată un pic, mai ales că n-am prea văzut explicații pe la noi, dincolo de știrile care vorbesc de numele viitorului antrenor.
Mai întîi despre Tito. Vineri seară, imediat cum vestea s-a răspîndit, am postat pe facebook un scurt mesaj: ”Ce boală parșivă!! Și ce destin crud!! Să ajungi antrenor la FC Barcelona și să nu poți să te bucuri de asta!”. E un adevăr extrem de trist. Cancerul e o boală parșivă. Niciodată nu știi dacă l-ai doborît cu adevărat. Asta s-a întîmplat, probabil, și cu Tito. La finele lui mai, totul părea ok, altfel nu există nici o explicație logică față de ceea ce s-a întîmplat acum. Se spune că Tito era obligat să meargă săptămînal la control, pentru a vedea cum evoluează boala. Probabil că atunci evolua bine, iar acum lucrurile nu mai sînt atît de clare. E un moment greu pentru el și sper că-l va depăși. Aici nu mai e vorba de simpatii ori antipatii, aici e vorba de viața unui om, mai importantă decît orice echipă din lume.
Tare crud destin are omul ăsta. Să ajungi antrenor la FC Barcelona și să nu te poți bucura de asta. Orice antrenor, cred, și-ar dori să pregătească această echipă a Barcelonei. Cu Messi, Neymar, Iniesta și toți ceilalți. Tito a avut șansa asta după plecarea lui Pep. S-a bucurat cîteva săptămîni, apoi au început problemele.
N-o să mă refer acum la calitățile sale de antrenor. Am văzut că mulți l-au criticat. Nu doar la noi, ci și în Spania, pe forumuri. Ultima impresie, e adevărat, e cea care contează, iar ultima impresie a Barcelonei n-a fost dintre cele mai reușite. Dimpotrivă. Eșecul cu Bayern, mai exact felul în care a ieșit Barcelona din acea dublă manșă, a contribuit la acestă imagine mai degrabă negativă. Chiar dacă s-a luat titlul, un soi de medicament pentru viitor, acel 0-7 la general cu Bayern a rămas ca o ștampilă.
Pentru FC Barcelona e un moment greu. Și pentru președintele Sandro Rosell, aflat, probabil, la cea mai importantă decizie a mandatului său. După ce a fost ținta unui atac dur din partea lui Guardiola, Rosell are acum de făcut față unui mare examen. Să ma explic. Dacă toată treaba asta se petrecea în luna mai, problemele nu ar fi fost chiar atît de mari. Exista timp și destule nume. Acum însă, toate echipele sînt în plină pregătire și e greu să găsești un nume disponibil. Mulți ar vrea să vină, sînt convins, însă nu-i simplu. Există contracte în vigoare și cui îi convine să-și lase antrenorul să plece, chiar și la Barcelona și chiar pentru o situație de forță majoră, umanitară să zicem, și să rămînă descoperit? Nimănui. În mai sau iunie era mai lesne pentru toată lumea. Există tot felul de păreri care-l vizează pe președintele Rosell. Cum că în cazul lui Tito ar fi gîndit cu inima și nu cu mintea. Și nu acum, recent, ci în decembrie. Pe undeva adevărul e la mijloc. Mai tîrziu, Rosell a schimbat registrul și a gîndit cu mintea în cazul lui Abidal. Probabil că dacă ar putea să dea timpul înapoi, în decembrie, ar fi acționat altfel. Asta nu se poate însă, așa că trebuie s-o facă acum.
S-a vorbit de mai multe nume. A prins repede contur varianta Gerardo ”Tata” Martino. Un argentinian de 50 de ani, din același oraș ca Messi, Rosario, campion cu Newells Old Boys în Argentina și fost selecționer al Paraguayului. Fusese, pentru o perioadă scurtă, în cărți și la Real Madrid, acum vreo lună, pe cînd Ancelotti se lupta din greu să-i convingă pe șefii PSG-ului. Se spune că e un antrenor căruia îi place mult fotbalul de atac, de construcție, de pase, din puține atingeri. Faptul că e agreat de Messi e un mare avantaj, chiar dacă se vor găsi destui să spună că Messi face acum și pe directorul sportiv la club, pune și antrenor după ce pune pe liber jucători, vezi cazul David Villa. E totuși o exagerare! În primul rînd, cînd îl ai pe Messi în echipă, e logic să aduci un antrenor care să se muleze pe stilul lui și nu să-i ceri lui s-o facă.
În al doilea rînd, filozofia de joc a Barcelonei impune un anumit stil de antrenor. L-ați vedea, de exemplu, pe Mancini antrenînd Barcelona de azi? Era simplu de pus, n-avea contract, cîștigase campionatul în Italia și Anglia, deci nu e un oarecare. Stilul său nu se potrivește însă cu al Barcelonei.
Din punctul ăsta de vedere, Luis Enrique era o soluție bună. Numai că abia ce a semnat cu Celta Vigo. Nu e așa ușor să pleci de la o echipă cu care abia ai semnat un contract. Nu te poți duce să spui ”presidente, știi ceva, eu de mîine nu mai vin, ma duc la Barcelona”. Există contracte, există clauze, nu se poate lua o decizie unilaterală. Luis Enrique era continuarea firească. Pregătise Barcelona B, chiar cu succes, căci ar fi promovat în Primera dacă ar fi avut voie, a fost apoi și episodul Roma, unde a arătat cîte ceva din filozofia sa. Și Laudrup era o variantă, dar și el are contract. Se mai spune că ar fi fost discuții cu Villas Boas, dar Tottenham nu-i tocmai clubul cu care să negociezi ușor.
Suporterii l-ar fi vrut pe Heynckes. Și e logic să fie așa. E un nume care s-ar încadra în acest ”puzzle” complicat. Și ar fi fost și o lovitură de imagine. Numai că el, se zice, nu mai vrea fotbal. Ceea ce confirmă că decizia de a pleca de la Bayern a fost a lui și nu a fost înlăturat pentru a i se face loc lui Guardiola, așa cum s-a speculat. Ar mai fi fost și Bielsa, numai că modul de lucru al acestuia, chit că-i argentinian și seamănă extrem de mult ca filozofie și mentalitate, pînă la identificare aproape, cu Guardiola, nu-l recomandă. Un antrenor dur, care țipă încontinuu la jucători nu-i potrivit la orice echipă. Am mai auzit de Luis Aragones, a cărui vîrstă însă, 75 de ani, e un mare dezavantaj. Eu cred că dacă toate astea s-ar fi întîmplat acum o lună și jumătate, azi Barcelona îl avea antrenor pe Manuel Pellegrini.
Grea decizie, în astfel de condiții pentru Sandro Rosell. Care trebuia să se miște foarte repede, căci Barcelona nu-și poate permite să aștepte prea mult. Și așa echipa a primit o lovitură dură, căci Tito Vilanova era extrem de apropiat de jucători, din perioada cînd a fost asistent al lui Guardiola.
Cu siguranță însă, e decizia pe care Rosell n-ar fi vrut s-o ia niciodată.
Dacă doriți să citiți variantele on-line ale acestor publicații, o puteți face cu un simplu click pe fiecare nume în parte.
Marca , As , El Mundo Deportivo , Sport , L`Equipe , Gazzetta dello Sport , TuttoSport , Corierre dello Sport , O Jogo , A Bola , Kicker , Ole , Daily Star, Daily Mirror, The Sun, Bild, France Football, Super Deporte , La Derniere Heure
Majoritatea au un conținut diferit pe on-line față de ediția tipărită, dar există la unele și posibilitatea, contra-cost, de a citi ”ziarul” in format pdf.
Dacă doriți să citiți variantele on-line ale acestor publicații, o puteți face cu un simplu click pe fiecare nume în parte.
Marca , As , El Mundo Deportivo , Sport , L`Equipe , Gazzetta dello Sport , TuttoSport , Corierre dello Sport , O Jogo , A Bola , Kicker , Ole , Daily Star, Daily Mirror, The Sun, Bild, France Football, Super Deporte , La Derniere Heure
Majoritatea au un conținut diferit pe on-line față de ediția tipărită, dar există la unele și posibilitatea, contra-cost, de a citi ”ziarul” in format pdf.
Marca (Madrid)
As (Spania)
El Mundo Deportivo (Barcelona)
Sport (Barcelona)
L`Equipe (Franta)
Gazetta dello Sport (Italia)
Corriere dello Sport (Italia)
Tuttosport (Italia)
A Bola (Portugalia)
O Jogo (Portugalia)
El Mundo Atletico (Madrid)
Superdeporte (Valencia)
Sport Bild (Germania)
www.kicker.de
France Football (Franta)
FourFourTwoo (Anglia)
Daily Star (Anglia)
The Sun (Anglia)
Ole (Argentina)
El Grafico (Chile)
Lance (Brazilia)
Edinson Cavani a fost unul dintre numele cel mai des vehiculate în această perioadă de mercato. Plecarea sa de la Napoli devenise deja obligatorie. Era cel mai potrivit moment. Napoli, cu toată creșterea sa în ultimele sezoane, devenise o haină cam mică pentru un star precum Cavani, a cărui creștere s-a mulat vizibil pe cea a echipei. Cele două aspecte n-aveau cum să nu fie legate unul de altul. Napoli nu putea crește, ca echipă, fără ca omul său numărul unu să progreseze, iar Cavani, ca fotbalist, nu putea progresa într-o echipă care stagna. S-au ajutat reciproc, dar a venit momentul despărțirii. E foarte posibil ca și după această plecare, Cavani să continue să ajute pe Napoli, căci banii încasați, foarte mulți, dacă vor fi folosiți cu cap vor face ca echipa să-și continue dinamica pozitivă.
Spuneam mai sus că Edinson Cavani nu mai putea continua la Napoli. Poate că e nevoie de o explicație. Un fotbalist de calitatea sa primește tot felul de propuneri din partea unor cluburi mult mai potente financiar. Sigur, manevra e interzisă de legile FIFA și UEFA, dar toată lumea o practică într-o frenezie demnă de cauze mai bune. Cînd se ajunge în această situație, clubul de care aparține e pus, oarecum, într-o situație fără ieșire. Nu se poate nici măcar apropia de nivelul salarial oferit de ceilalți, pentru că asta ar însemna să dinamiteze întreg vestiarul. În nici un colectiv din lume nu poți mări salariul unui membru de 3 ori, în vreme ce toți ceilalți stau pe loc. Sau poți, dar riscurile devin prea mari, iar într-un vestiar asta reprezintă o bombă cu ceas. Ar urma un efect de domino, fiecare ar dori, la rîndu-i, un tratament asemănător, iar de aici pînă la colaps financiar e doar un pas.
Admitem deci că Edinson Cavani trebuia să plece. Rămîne de comentat destinația. S-a vorbit de Real Madrid, de Manchester City, de Chelsea. Toate aceste cluburi ar fi avut, poate, nevoie de ”El Matador”. La un moment dat, pe fir a intrat PSG. Eu cred că PSG, în momentul ăsta, era ultima pe lista celor care aveau nevoie de Cavani și care-l puteau și lua de la Napoli. Cu Pastore și Lavezzi în lot, cu Lucas Moura și Menez, plus Ibrahimovici, etajul atacanților părea mai mult decît complet. De altfel, Pastore a și fost motivul pentru care Cavani a fost dat de Palermo celor de la Napoli, după sezonul 2009-2010 de coabitare, o bună parte sub comanda lui Zenga și Pedrazzini. E posibil ca după venirea lui Cavani să se producă o despărțire de unul dintre cei amintiți mai sus. Sînt foarte curios ce se va întîmpla cu Ibrahimovici, al cărui viitor parizian nu mi se pare extrem de clar în acest moment. ”Fericirea lui Ibrahimovici” s-a numit un articol pe care l-am scris în martie. Nu-s convins că Zlatan e foarte fericit acum că a venit și Cavani, numai că fericirea depinde și de bani, iar aici PSG a vut grijă să-i dea suficiente motive suedezului.
Cum va juca PSG de acum înainte, cu Cavani în echipă, rămîne de văzut. Dacă luăm în calcul ultima perioadă a lui Laurent Blanc la ”naționala” Franței, meciurile de la Euro 2012, el era adeptul unui 4-3-3 destul de clar, cu doi jucători de bandă, Ribery și Menez sau Nasri, plus 3 mijlocași în zona centrală. Putem face de acum orice puzzle vrem, putem să ne imaginăm că Lavezzi sau Pastore ar putea trece în zonă centrală, în fața celor doi ”defensivi” care mie mi se par de neatins, Verratti și Matuidi, iar benzile vor fi repartizate lui Cavani și Lucas Moura, urmînd ca vîrful de lance să fie Zlatan.
Aș vrea să mă refer la un alt aspect. Și anume la Leonardo. Pe vremuri, cînd eram copil, obișnuiam să colecționez cataloage Panini. Cu acele abțibilduri cu fețe de fotbaliști, pe care le cumpărai separat și le lipeai apoi în locurile destinate. Fiecare dintre pasionații de fotbal trebuie sa fi avut măcar un catalog de genul ăsta. Pesemne că-n copilăria sa, Leonardo n-a avut. Așa că-și face acum toate poftele. Nu pe banii lui, ci pe ”petro-dolarii” puși la dispoziție cu generozitate de niște oameni bogați. Foarte bogaţi. Poate prea bogaţi pentru timpurile în care trăim.
Qatar Investment Authority e un fond de investiţii al statului din raiul petrodolarilor, Golful Persic, iar personajul principal al acestui fond e însuşi premierul şi ministrul de externe al Qatarului, şeicul Hamad bin Jassem bin Jabr Al Thani. El e, cum ar veni, proprietarul lui PSG. El e cel care i-a pus la dispoziţie lui Leonardo un catalog Panini sub forma unei echipe, dar şi ceva bani, suficient de mulţi, pentru a cumpăra figurile pe care să le insereze în acest catalog. Iar Leonardo a tot cumpărat. Cu bani multi. Foarte mulți. Poate prea mulți pentru timpurile pe care le trăim.
Nu poate, sigur prea mulți. Iar pentru că a reușit să completeze acest catalog, în condiții ”atît de grele” (înțelegeți vă rog sensul ghilimelelor!), Leonardo a și fost recompensat cu un salariu pe măsură. Pe măsura muncii. N-o să mă refer la faptul că a demisionat și va pleca de la PSG. Ci la faptul că o va face după perioada de transferuri. Am citit undeva: ”Cavani, ultimul cadou al lui Leonardo”. Fantastic! Să iei un fotbalist de la o echipă plătindu-i clauza de reziliere și convingîndu-l cu un salariu apetisant mi se pare un muncă tare grea. Nu sînt ironic, sînt de-a dreptul răutăcios. Mi se pare că valoarea unui manager stă în felul în care gestionează banii. Să aduci jucători buni cu bani puțini, mi se pare treaba unui manager bun. Sau să vinzi un jucător cu bani mai mulți decît face. Dar să cumperi la prețul maximal și apoi să-ți treci asta în CV ca o mare reușită nu mi se pare în regulă.
P.S.
L-am cunoscut pe Cavani la București, cînd Uruguayul a jucat un ”amical” cu România. Am făcut un interviu cu el, la Intercontinental. Mi s-a părut un tip foarte foarte ok, în acestă lume a fotbalului plină de figuri. Un băiat liniștit, din categoria sud-americanilor mai apropiați de latura religioasă decît de distracții. Sincer și fără ifose. Ca de fiecare dată cînd am stat de vorbă cu un fotbalist de valoare de afară și am făcut comparația cu unele nume din fotbalul nostru am realizat care e diferența dintre un fotbalist și un jucător de fotbal.
Dacă doriți să citiți variantele on-line ale acestor publicații, o puteți face cu un simplu click pe fiecare nume în parte.
Marca , As , El Mundo Deportivo , Sport , L`Equipe , Gazzetta dello Sport , TuttoSport , Corierre dello Sport , O Jogo , A Bola , Kicker , Ole , Daily Star, Daily Mirror, The Sun, Bild, France Football, Super Deporte , La Derniere Heure
Majoritatea au un conținut diferit pe on-line față de ediția tipărită, dar există la unele și posibilitatea, contra-cost, de a citi ”ziarul” in format pdf.
Marca (Madrid)
As (Madrid)
El Mundo Deportivo (Barcelona)
Sport (Barcelona)
L`Equipe (Franta)
Gazzetta Dello Sport (Italia)
Corriere dello Sport (Italia)
Tuttosport (Italia)
A Bola (Portugalia)
O Jogo (Portugalia)
El Mundo Atletico (Madrid)
Superdeporte (Valencia)
France Football (Franta)
Kicker (Germania)
Daily Star (Anglia)
The Sun (Anglia)
Bild (Germania)
La Derniere Heure (Belgia)
FourFourTwoo (Anglia)
Ole (Argentina)
El Grafico (Chile)
Lance (Brazilia)
S-au întîmplat destul de multe lucruri în această perioadă de vacanță, scurtă, ca orice vacanță. Sînt multe subiecte de dezbătut și promit că voi găsi timp pentru a o face. Transferuri interesante, tratative interesante, schimbări de antrenori și de strategii, toate acestea își vor găsi locul pe acest blog în zilele următoare.
Vreau să analizăm un pic în cele ce urmează atacul, căci este un atac, pe care Guardiola l-a făcut, în două episoade, asupra celor de la FC Barcelona. Primul episod a fost doar verbal, dat de niște declarații extrem de tari, al doilea a fost deja faptic, prin transferul lui Thiago Alcantara de la Barcelona la Bayern. Nu știu dacă e cel mai important moment al acestei perioade, dar implică niște nume mari și niște branduri de club extrem de mari, așa că merită analizat.
Să le luăm pe rînd!
Lucrurile sînt simple. Ați citit probabil declarațiile dure pe care Guardiola le-a făcut la adresa actualei conduceri a celor de la FC Barcelona. Nu mai revin asupra lor. Le găsiți AICI și AICI. E prima dată cînd Guardiola își atacă foștii colaboratori de la despărțirea de clubul catalan, iar asta, în opinia mea, ridică puțin ceața ce se lăsase în momentul în care Pep anunța că părăsește Barcelona. Mulți n-au înțeles atunci ce s-a întîmplat, dar încet-încet misterul se risipește. Și e foarte posibil să mai asistăm la episoade de genul acesta.
Între Guardiola și Sandro Rosell n-a fost niciodată o legătură foarte strînsă. Rosell a cîștigat alegerile în 2010 și pentru că Joan Laporta, obligat prin statut să plece după două mandate, n-a fost în stare să găsească un nume care să-i seducă pe votanți și să-i convingă de continuitatea proiectului. Asta deși el, Laporta, fusese cel care a schimbat din temelii istoria clubului catalan în două rînduri, în 2003 prin aducerea lui Ronaldinho și în 2008 prin numirea lui Guardiola. Devenit președinte, Rosell l-a moștenit pe Guardiola și a căutat să ducă mai departe colaborarea. Nu și-a dat însă prea mult silința, dovadă fiind îndepărtarea lui Johan Cruyff din funcția de președinte de onoare al clubului în primele zile ale mandatului său. Ceea ce nu i-a picat deloc bine lui Pep
Fără să spună direct, dar lăsînd loc de interpretări, Guardiola l-a înțepat deseori pe Rosell în timpul coabitării lor. Senzația a fost că Pep a fost lăsat să ducă de unul singur războiul de uzură cu Jose Mourinho și Real Madrid. Rosell s-a arătat suficient de distant cu Guardiola, poate și pentru că acesta nu ezita să-și manifeste public atașamentul față de Laporta. Iar în momentul în care Guardiola a ales să plece, să ne reamintim, la capătul unui sezon în care Mourinho cîștiga campionatul cu Real Madrid, Rosell a părut mai degrabă eliberat de o presiune ce-l incomoda. L-a numit imediat pe Tito Vilanova și a anunțat asta exact la conferința de presă în care Guardiola își anunța plecarea. O dublă lovitură, să recunoaștem, căci viitorul e un subiect mult mai apetisant decît trecutul, fie el și unul glorios. Pe Guardiola l-a deranjat asta, dar l-a deranjat și faptul că Tito a acceptat prea ușor.
Acum, Sandro Rosell se află în fața unei perioade extrem de dificile. Peste 3 ani sînt iar alegeri, iar Joan Laporta are voie să participe. A și anunțat că o va face și toată lumea e convinsă că-i va aduna sub umbrela sa pe Cruyff și Guardiola, al cărui contract cu Bayern expiră fix peste 3 ani. Asta dacă nu cumva Rosell, a cărui inteligență e recunoscută, nu va încerca, sub pretextul asumării răspunderii pe tema construirii unui nou stadion, să tragă acest scrutin mai devreme. Guardiola beneficiază de o doză de credibilitate uriașă în rîndul votanților, pe care nici măcar transferul lui Thiago la Bayern n-a diminuat-o, astfel că, de va fi așa, Rosell are nevoie de succese notabile în această perioadă. Anul acesta poate fi decisiv, căci un sezon prost lasă loc inclusiv unor moțiuni de cenzură, alegeri anticipate, manevre pe care Laporta le știe, căci așa a venit el la conducere în 2003. Deocamdată, e pe minus, căci plecările lui Abidal, David Villa și Thiago reprezintă tot atîtea motive de iritare, deocamdată. Dacă Neymar și Messi nu se vor înțelege așa cum speră Rosell, viitorul acestuia pe scaunul prezidențial nu se anunță prea comod.
Să trecem la subiectul Thiago Alcantara!
Ocazie cu care revenim în actualitatea imediată. Guardiola și-a adus la Bayern unul dintre jucătorii preferați. Priviți imaginile de mai jos. Îl veți redescoperi pe Guardiola antrenînd Barcelona B, mai tînăr, cu mai mult păr și fără firele albe de azi. Dar îl veți regăsi și pe Thiago Alcantara, debutînd, la 16 ani, la a doua echipă a catalanilor.
Indiferent cum am privi lucrurile, felul în care Barcelona l-a pierdut pe Thiago reprezintă o proastă gestiune. Faptul că Thiago a plecat cu o clauză de reziliere mică e o eroare formidabilă. Această clauză s-a activat automat pentru că Thiago n-a prins un număr determinat de meciuri în care a apărut la prima echipă. Și din pricina unei accidentări care l-a ținut departe de gazon la începutul sezonului, dar și PENTRU CĂ TITO VILANOVA HABAR N-AVEA DE EXISTENȚA ACESTEI CLAUZE. N-a fost informat și astfel Thiago n-a bifat numărul de meciuri necesare. Un amănunt deloc lipsit de importanță: tocmai fratele lui Guardiola, Pere Guardiola, e impresarul lui Thiago, cel care a negociat și impus această clauză la momentul potrivit.
Faptul că Thiago își motivează plecarea prin dorința de a prinde mai multe minute, în perspectiva Mondialului de la anul, devine acum doar un element de decor. Dacă pleca la Manchester United, unde e nevoie de un astfel de jucător, era pe deplin înțeles, mai ales că și salariul la United era de 3 ori și ceva mai mare. La Bayern însă, pe un salariu dublu, există un overbooking evident în zona mijlocașilor, astfel că poziția sa de titular indiscutabil nu are cum să fie garantată. Pînă a atinge acest aspect, o precizare. La Barcelona, Thiago chiar nu avea, pînă acum, unde să joace mai mult. Xavi, Iniesta și Fabregas erau, și sînt, nume mult mai importante, cu mult mai multă greutate. Abia de acum încolo, poate, odată cu trecerea anilor peste Xavi, ar fi putut să beneficieze de protagonismul pe care și-l dorea.
Să mergem acum spre Bayern!
Toată lumea se întreabă unde va juca Thiago. Să ne înțelegem, ideea de prim ”11! nu mai e demult una actuală la marile echipe, unde numărul de meciuri e uriaș. Antrenorii își doresc 14-15 titulari din care să poată alege cu ușurință, căci de-a lungul unul sezon intrevin accidentări, suspendări.
Mulți spun că Bayern, cu Gotze, Muller și Kroos, ca să vorbim doar de primul etaj, e bine acoperită în zona de creație. Thiago nu e însă un jucător oarecare. E un amestec exploziv într-un singur fotbalist. E totuși brazilian, cu gene de campion mondial și e format la Barcelona. În momentul ăsta, cred, ar avea loc garantat în primul ”11” al Braziliei. El a ales însă Spania și asta nu mai are cum să întoarcă, iar Spania, ca și Bayern, are over-booking în această zonă.
Conform unui ziarist spaniol apropiat de Guardiola, Pep va căuta la Bayern să implementeze un nou sistem. Ar fi acesta:
Nu e ceva inovator, dar e de discutat. Pare din ce în ce mai limpede că Javi Martinez va coborî în linia fundașilor, ca la Bilbao, căci se știe dorința lui Pep de a avea măcar un fundaș central capabil să înceapă curat acțiunile de atac. Pare însă un sistem ușor nebunesc, căci e prea ofensiv. Pe undeva, acest 3-3-3-1 seamănă cu cel folosit de Louis van Gaal la Barcelona, în prima sa perioadă, cînd Guardiola era căpitanul echipei. Acel modul avea însă în Kluivert vîrful de lance, ceea ce în imaginea de mai sus nu prea există. Pe de altă parte, tot de la Guardiola știm că nu e prea tare preocupat de absența sau prezența unui ”9” clasic, fiind mai nou sedus de cea a unui ”9” fals.
Alte surse din Spania, și ele la fel de apropiate, sau chiar mai apropiate de Guardiola, aduc în discuție versatilitatea lui Thiago, capacitatea sa de a ocupa mai multe poziții în teren. Ar putea fi următoarele, plecînd de la sistemul favorit al lui Guardiola totuși, 4-3-3:
Post Thiago 1
Post Thiago 2
Post Thiago 3
Că va juca în centru, că va juca în stînga, că o va face în dreapta, Thiago aduce la Bayern un cîștig clar în zona de creativitate, în zona de ultimă pasă, poate chiar și în zona de finalizare din linia a doua, spre acea poziție atît de comentată de ”9” fals.
Există și un semn de întrebare. Ca la orice transfer de altfel. De regulă, produsele academiei Barcelonei sînt făcute pentru a juca la FC Barcelona. Și asta fiindcă sînt integrate într-un program foarte clar. Scoși din context, din ideea de joc a catalanilor, acești tineri au în față și posibilitatea de a se rata. Iar cel mai bun exemplu aici e Ivan De la Pena, a cărui plecare de la Barcelona a însemnat un perpetuu voiaj în mediocritate.
Toți ceilalți îți spun ce se întîmplă, eu îți spun și de ce se întîmplă
Recomand
Caută-mă!