Articolul precedent

MASACRU CU ”M” DE LA MESSI

MASACRU CU ”M” DE LA MESSI

 

A fost un masacru. E limpede. Bayern a dat de pămînt zdravăn cu Barcelona, a măturat pe jos cu carențele fotbaliștilor catalani, a violat virtuțile acestora și a cam ucis speranțele lor de a se încorona, pentru a treia oară, campioni ai Europei pe ”Wembley”, stadionul lor talisman.



În momentul tragerii la sorți, spuneam că Barcelona are a patra șansă dintre toate semifinalistele. Iar lucrul ăsta s-a văzut perfect marți seară, la Munchen. Se văzuse înainte în partidele cu Real Madrid din competițiile spaniole, cît despre o posibilă confruntare cu Dortmund ne putem doar imagina. Barcelona de azi e departe de echipa care dădea o reprezentație de fotbal în fața lui Manchester United, după ce scotea în semifinale pe Real și înainte pe Milan.

A vorbi însă despre eșecul Barcelonei ar însemna să diminuăm meritele acestei super echipe numită Bayern Munchen. Merită toate aplauzele din lume pentru felul în care s-a ridicat după finala de anul trecut, pierdută în circumstanțe dramatice pe teren propriu, dar și după sezonul intern pierdut în fața Borussiei. Multe alte echipe s-ar fi prăbușit, psihic în primul rînd, s-ar fi măcinat în dezbateri interne de căutare a vinovaților. Bayern n-a căutat vinovați ci a căutat soluții. Le-a găsit în primul rînd prin crearea unei competențe colosale la nivelul lotului, prin completarea lui în poziții punctuale, vezi Javi Martinez sau Mandzukici, de creare a unei concurențe aducătoare de beneficii. La Bayern, absența unuia sau altuia nu se observă, pentru că există variante la fel de bune pe bancă. E clar, Bayern nu are un Messi, dar nici nu depinde, așa cum se întîmplă la echipa care-l are pe Messi, de un singur jucător, de starea sa de sănătate.

A vorbi despre meritele lui Bayern înseamnă, evident, a scoate în evidență numele lui Jupp Heynckes. Felul în care a gestionat echipa după ce s-a aflat de venirea lui Guardiola din vară a fost exemplar. Încă sînt neclare circumstanțele în care a fost ales Pep și motivele pentru care Jupp nu a fost lăsat să continue. Asta s-ar putea să fie o greșeală, dar ne vom lămuri începînd cu luna august. Deocamdată să-i acordăm un standing ovation acestui antrenor al cărui nume e foarte mare. Bayern-ul său e și mai tare favorită la cîștigarea Champions League anul acesta. Mare atenție însă la Real Madrid!


Trecerea spre Barcelona o fac din perspectiva unei idei ce pare amuzantă, dar e mai degrabă adevărată. A spus-o Lineker, iar cei ce nu știu cine a fost Lineker ar face bine să dea o căutare pe Google. ”Dacă există o echipă care are nevoie de Pep, în mod cert nu Bayern e aceea”. Și cam așa e. În momentul ăsta Barcelona e ca o armată rănită, încă vie dar abia trăgîndu-și oasele istovite în așteptarea ultimei bătălii adevărate din acest sezon. Mulți spun că Munchen e un soi de Waterloo pentru glorioasa armată catalană. Ne putem gîndi într-acolo, doar că Napoleon-ul Barcelonei, Guardiola, abandonase de mult bătăliile, poate conștient de ceea ce avea să urmeze. Pe undeva, Guardiola a învățat multe din ceea ce i s-a întîmplat lui Johan Cruyff și a decis să plece înainte ca ”Dream Team-ul” său să fie masacrat.

Barcelona a pierdut această semifinală în momentul în care Pastore a dat gol pe ”Camp Nou”. În acel moment, Messi, nerefăcut, a fost trimis în teren să salveze situația. A făcut-o atunci, dar consecințele s-au văzut la Munchen. În primele 15 minute a fost clar că Messi nu e ACEL Messi. Acel Messi care nu s-a ascuns niciodată în meciurile importante, acel Messi care a fost decisiv în confruntările decisive, acel Messi care și-a salvat de atîtea ori echipa. În acest sfert de ceas au realizat și cei de la Bayern pe cine au în față. O echipă dependentă psihic de un singur om, un aspect extrem de ciudat totuși la o echipă cu atîtea valori. S-a văzut clar că Messi nu e refăcut, au observat imediat și coechipierii, s-a simțit că se ferește, că-i e teamă de recidivă, că nu e sigur pe corpul său. Iar de atunci, Barcelona n-a mai încercat nimic, în afară de a căuta să țină cît mai mult mingea pentru a menține scorul existent pe tabelă și păstra ceva șanse pentru retur. A făcut-o și la 1-0, și la 2-0, și la 3-0, chiar și la 4-0. Asta în vreme ce Bayern, la 4-0, căuta să-l dea pe al cincilea.

Destul de ciudată reacția lui Tito Vilanova. Mai exact lipsa de reacție. Să faci schimbare în minutul 83, la 4-0, e bizar. Blocat psihic parcă, antrenorul Barcelonei n-a avut curaj să-l scoată pe Messi încă de la pauză, astfel ca echipa să conștientizeze că el nu mai e în teren și trebuie să se descurce și fără. În fond era meciul tur, mai exista varianta returului. Și oricum, mai rău de ce s-a întîmplat, ce putea fi?

Despre viitorul Barcelonei vom avea timp să discutăm aici. Peste cîteva zile, tristețea de la Munchen va fi înlocuită de bucuria cîștigării campionatului. Exact ca și în cazul lui Manchester United, nu trebuie minimalizată această performanță, obținută în condiții extrem de grele. Apoi va veni vara, cu obiectivele sale clare, formarea unei echipe care să nu mai depindă atît de Messi, iar aici Neymar poate avea un rol foarte mare, și care să nu mai tremure cînd unul sau altul dintre fotbaliști are probleme de sănătate. Nu-s puțini cei care vorbesc de final de ciclu. O fac în special cei care au mestecat în toți acești ani frustrări și amărăciuni.

Șansa Barcelonei e că în fotbal totul durează foarte puțin. Catalanii trăiesc azi ceea ce au trăit și alte echipe ce au marcat istoria fotbalului. Nimic nu e etern în viață, gloria cu atît mai puțin. Urmează returul, miracole s-au mai văzut, dar pentru Barcelona e vital să nu coboare brațele și să încerce. După meciul de la Milano, scriam aici că Barcelona are nevoie să cîștige un război după o primă bătălie pierdută, căci era ceva ce nu făcuse. Atunci a reușit. Acum e altceva. Nu e o bătălie pierdută, e aproape o prăbușire. Dar din care se poate ieși rezonabil și cu o aterizare demnă

12 Comentarii
  • Arthur spune:

    Just scris!
    Bayern este la ora actuala cea mai puternica echipa din lume, bate lejer pe oricine, pe cand Barcelona abia a trecut de abia incropita PSG si asta doar datorita mentalitatii tematoare a francezilor.
    Despre Messi ce mai poate fi de adaugat dupa ce insusi tatal sau a spus inainte de meci ca nu e in conditii optime de joc?

  • Alex spune:

    Din pacate acum se trag ponoasele pentru deciziile din vara trecuta. Pep a vrut sa ii vanda pe Pique, Alves, Villa si sa aduca jucatori noi. Rosell nu a fost de acord si s-a produs despartirea. Tito a facut o treaba decenta, a luat campionatul, dar nu mai e acea Barcelona din 2009-2012.
    Sper ca la vara sa aiba loc schimbarile majore care trebuiau petrecute demult. Nu inteleg de ce i se prelungeste contractul lui Puyol pana in 2016 (va avea 38!) cand el de 2 ani incoace e mai mult accidentat. Nu inteleg de ce nu s-a aduc un fundas central de meserie pana acum la echipa. Sau un atacant. De cand a plecat Eto’o Barcelona nu a mai avut un atacant de calitatea lui.

    • Alex Florea spune:

      Refuz sa cred ca cineva se poate intreba de ce i se prelungeste contractul lui Puyol. Barca nu e Juve sau Chelsea. Numar pe degetele de la o mana greselile de genul asta facute…ultima cred ca e chiar Pep acum vreo 15 ani sau cam asa ceva.

      • costin spune:

        ce greseala a facut juve?ca nu i-au prelungit contractul lui del piero? pai pe del piero nu poti sa il tii rezerva si are si el o varsta si la pretentiile lu juve actuale nu poti sa il tii a 5a rezerva de atacant .
        categoric anu asta juventus nu a avut un atacant de certa valoare,dar nici del piero nu era atacant de gura portii.si parerea mea ca vucinic la ORA ACTUALA ,e peste del piero deci nu poti lasi un jucator de talia lui del piero sa putrezeasca pe banca.
        ideea e de cum pleaca jucatorul.si dupa parerea mea juventus l-au tratat cu tot respectul cuvenit.
        si pep a plecat de la barca din aceleasi motive.doar nu il cumpara brescia de la barca .hai sa fim seriosi .
        e fotbal fratilor orice ciclu are un sfarsit.
        chiar si legendele ajung sa fie jucatori mediocri la un anumit punct.ca mai au sclipiri asta e partea a doua .(un gol din lovitura libera,o pasa geniala, un sut de la distanta etc)dar per total nu mai sunt ce au fost ,si nu merita sa strici imaginea jucatorului pt 1 an in plus in care sigur nu se va ridica la nivelul asteptarilor .
        daca vrei un caz concludent de mare campion care si-a prelungit prea mult cariera vezi schumacher.
        si exemple mai sunt de jucatori/sportivi care nu si-au dat seama de momentul retragerii.
        si acum ca sa revenim la problema cu puyol.vrei sa faci te rog o analiza a jocului lui puyol in ultimii 2 ani la barca?sau mai bine zis cate meciuri a jucat puyol in ultimii 2 ani la barca?barca nu aduce un aparator de valoare tocmai din cauza lui puyol.pt ca nu poti sa il pui pe capitanul ultimilor 10 ani sa stea pe banca ca un jucator neinsemnat sau mediocru.intelegi unde e problema?puyol prin simpla lui prezenta provoaca probleme.

  • calin spune:

    Salut Andrei,
    Sunt un mare fan Barcelona si m-a durut foarte tare infrangerea de ieri, insa din pacate era previzibila. Cred ca era neaparat nevoie sa joace cu 2 inchizatori, Alex Song langa Busquets, iar Messi trebuia sa stea pe banca daca nu e refacut. Iar la vara sper din suflet sa vina Neymar si sa fie promovati de la echipa a 2-a niste tineri senzationali: Deulofeu, Sergi Roberto si dos Santos. Si neaparat un fundas central, desi sunt de acord cu MM Stoica ca Pujol e inca foarte bun (si de fapt e „tata lor”). Cu Pujol in aparare nu ar fi luat nici un gol din corner, asta e clar. Multumesc pentru emisiunile senzationale cu Ilie Dumitrescu si MM (chiar daca pe acesta din urma nu il simpatizez). Succes in continuare. Visca Barca.

  • Liviu spune:

    Foarte bine punctat Andrei,foarte bun articolul

  • alex spune:

    Andrei tot respectul pentru felul in care vezi lucrurile.Ai fost cam singurul de la Digi care ii vedea pe nemti o mare durere de cap pentru spanioli.Colegii tai de platou nu urmaresc campionatul Germaniei si se vede.Are cea mai mare ascensiune iar nationala e una incredibila.Ce m-a frapat a fost imaginea lui Heynckes care in minutul 80 certa un jucator pe marginea terenului.Nu cred ca a fost de frica primirii unui gol ci de aspiratie spre un joc perfect,un joc imaculat.L-a obtinut si cu mare parare de rau spun faptul ca nemtii,un popor care gandesc foarte bine ceea ce fac,acei colosi de la conducerea Bayern-ului au luat o decizie gresita.Publicul bavarez nu agreeaza jocul lui Guardiola,Jupp Heynckes pleaca de la echipa intr-un mare stil.

    • razvan74 spune:

      stai lini?tit, Pep nu va face tiki-taka la Bayern, cu siguran?? va juca altceva fa?? de Barcelona pentru c? ceea ce va antrena au alte calit??i fa?? de juc?torii de la Barcelona

  • Dan B spune:

    Iti apreciez articolele de pe acest blog si le citesc cu foarte mult interes, dar acesta imi displace. Motiv/e ?! Bayern M. – Barcelona 4-0. Subiectul articolului: prabusirea barcelonei. Nu sunt fan Bayern Munchen (si nu am fost niciodata) , dar acest articol seamana cu un „post” de pe facebook in care un fan Barcelona vorbeste despre echipa sa.

    Respect.

  • razvan74 spune:

    Barcelona în var? are nevoie de mai multe pansamente ?i o spun ca fan ce am admirat-o în toat? perioada asta. Dac? Valdes pleac? le trebuie un Guaita, un Neuer, portar sigur nu improviza?ie ca Pinto. Apoi e clar c? Puyol nu mai duce ?i Pique nu mai are chef, dac? vor un lider cea mai accesibil? ?int? e Thiago Silva lâng? care s? pun? un alt juc?tor bun ?i eventual înalt. La mijloc dup? mine era Xavi-Iniesta e consumat?, amândoi se zbat f?r? plus pentru echip? dac? joac? cu o echip? fizic?. Fabregas e mai bun în asemenea meciuri, are ?tiin?a meciurilor de Premier League iar dac? Thiago Alcantara înc? e necopt mai pot arunca priviri în jur, un Reus ar prinde bine. Buba care se vede cel mai clar e c? f?r? Messi în form? atacul e zero ?i atunci ori îl iei pe Falcao, ori înapoi pe Ibra dar s? ai un om care s? dea ?i solu?ia secund? de finalizare. ?i nu în ultimul rând, cum spunea?i ?i voi la emisiune, echipa asta trebuie s? creasc? m?car 10 cm media de în?l?ime dac? mai vrea semifinale de lig?. altfel dup? lec?ia de la Munchen, dac? îl mai las? ?i pe Villanova s? doarm? pe banc? la scoruri alarmante, va fi victim? sigur? anii urm?tori.

  • Toni spune:

    Poate ca aceasta echipa nu si-a spus ultimul cuvant si poate ca acesta nu este sfarsitul definitiv al gloriei sale. Dar trebuie facute niste schimbari majore. Inainte de toate, antrenorul! Sa ma ierte Dumnezeu, dar gesturile de caritate nu sunt profitabile…Tot respectul pentru Tito Vilanova, sa-i dea Dumnezeu toata sanatatea si tot binele din lume, dar acest sezon nu a facut decat sa demonteze complet zvonurile cum ca in perioada Guardiola el ar fi fost „creierul”. Asa cum a spus Gica Craioveanu la una dintre emisiunile voastre din aceasta saptamana, Vilanova si Roura or fi ei niste oameni extraordinari, cu caractere deosebite, dar nu vor avea niciodata autoritatea necesara la aceasta echipa. Pep cand a fost instalat antrenor, in vara lui 2008, primul lucru pe care l-a spus a fost „Nu mai am nevoie de Ronaldinho, Deco si Eto’o!” Vilanova face prima schimbare in minutul 83, la scorul de 4-0 pentru adversari..Cam asta e diferenta. La o echipa ca Barcelona, cu jucatorii cei mai tehnici si mai talentati din lume, cu cel mai bun fotbalist din toate timpurile in echipa si cu jucatori care au in palmares mai multe trofee si titluri intercluburi si intertari decat oricare alti jucatori in activitate, traseele si ideea de joc sunt practic asigurate, tu ca antrenor trebuie sa te preocupi in primul rand de atitudinea jucatorilor si de pregatirea fizica.Intamplator, acest doua aspecte reprezinta in momentul asta cele mai mari probleme la Barcelona.Defensiva era slaba si sezoanele in care s-au castigat toate trofeele posibile,singurul lucru e ca acum Puyol e cu 2-3 ani mai in varsta.Este clar pentru oricine, Tito Vilanova nu e antrenor de Barca! Este nevoie si de jucatori,un portar in locul lui Valdes, MINIM 2 fundasi centrali(Hummels ar fi perfect, azi am vazut ca ar putea aparea si varianta Thiago Silva), un mijlocas(Xavi are o varsta si este intr-o forma slaba sezonul asta, iar Fabregas e inconstant), si unul sau doi atacanti.Poate va fi Neymar si inca unul, eu m-as bucura sa fie Neymar si Lewandowski, pentru ca in atac, cu exceptia lui Messi, sunt jucatori pe care nu te poti baza intotdeauna:David Villa are un meci bun si cinci slabe, Pedro da cate-un gol din an in Paste, Alexis e depasit complet de situatie, nu stiu daca e un blocaj psihic sau pur si simplu este limitat ca valoare,Tello e bun dar inca inconstant.Pe langa asta, observ niste greseli manageriale legate de transferuri.Adica ai trei fundasi centrali cam de aceeasi varsta, toti veniti de la Barca B cam in aceeasi perioada:Bartra, Muniesa si Fontas.Dintre cei trei, pe doi ii imprumuti si se pare ca Fontas va fi si vandut la Bayern, si Bartra este cel pe care il pastrezi in lot…Bartra in momentul asta, in care joaca titular pe fondul absentelor din aparare, joaca mult mai slab decat juca Fontas in perioada in care il baga Guardiola, inclusiv in meciuri de Champions League.Sunt multe aspecte in care s-au facut anumite greseli, dar situatia din momentul de fata nu este, cel putin deocamdata, fara iesire.

  • Ionut spune:

    Toni a prezentat foarte bine situatia prin care trece Barcelona din ziua de azi.din cauza unor greseli mari de tot in cadrul politicii de transferuri astazi se vad acele greseli.Nu ai cum sa-l transferi pe Song fotbalist bun de altfel la Arsenal dar nu-i poti cere jucatorului sa dea un randament extraordinar pe un post in care ii limitezi calitatile fotbalistice, Song la arsenal avea 15 assist-uri pe cand la Barcelona joaca mijlocas defensiv in fata apararii.De ce sa nu transferi un fundas central in locul lui, iar pe Busquests il inlocuiai cu mascherano la nevoie…. Nu pt ca s-a asteptat foarte mult de la puyol care nu poate juca un sezon intreg nici macar jumatate.Cred ca din respect pt puyol fiindca e primul capitan s-a dorit pastrarea lui in primul 11.De Alexis as vrea sa vb despre primul meci al lui la Barca in supercupa cand l-a intors pe toate partile pe Marcelo cred ca atunci i s-a comunicat de antrenor sa termine cu floricelele ca nu asta este rolul lui sunt altii care fac asta.Pedro este slab de tot, un Banel Nicolita al Stelei. Realizarile lui sunt regresive, de cele mai multe ori paseaza inapoi inapoi si iar inapoi.Acestea ar cam fi punctele slabe ale Barcelonei bineinteles cu implementarea lui Thiago in primul 11 in locul lui Xavi . Daca aici se va avea grija in viitoarea in urmatoarea perioada de treansferuri Barca va renaste din propria cenusa. Neymar, Hummels, Lewandowski, Suarez,Bale acestea ar trebui sa folie tintele principale ale Batcei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Toți ceilalți îți spun ce se întîmplă, eu îți spun și de ce se întîmplă
Recomand
Givenchy Sephora
blouseroumaine-shop.com
Vola.ro
Articole recente
Comentarii recente
Twitter
Arhivă