În orele de dinaintea meciului de la Dortmund, circula pe rețelele de socializare o idee: ”Rezultatul de la Munchen i-a amuzat pe madrileni și i-a enervat pe nemți”. Și parcă așa a fost. Borussia a părut o echipă nervoasă, iritată, frustrată, dar în sens pozitiv, de laudele pe care Bayern le-a primit după ce demolase Barcelona cu o zi mai devreme, de ploaia de elogii ce se abătuse peste Bavaria în urma demonstrației de forță pe care Bayern o scosese în evidență. Adăugați aici povestea trădării lui Mario Gotze, dar și ultima informație, aruncată pe piață tot dinspre Munchen, cum că și Lewandowski ar fi semnat cu Bayern încă dinaintea lui Gotze, și aveți tabloul complet al unei teribile stări de iritare.
Se părea că lumea uitase că Borussia e unica echipă neînvinsă din acest sezon de Champions League. Nu Bayern, nu Real Madrid, nu Barcelona, ci Borussia lui Jurgen Klopp. Nu știu ce le-a spus antrenorul jucătorilor săi, nu știu cum a putut să-l motiveze pe Gotze, nu știu ce a discutat cu Lewandovski, dar știu că Bundesliga a mai dat 4 goluri în poarta Primerei Division, în a doua confruntare a celor două campionate în decurs de 24 de ore. Borussia a dat 4 goluri, ca și Bayern, dar a luat unul, din propria eroare, și asta pentru că Borussia, spre deosebire de Bayern, e o echipă entuziastă, care crează și primește goluri cu zîmbetul pe buze.
Nu știu ce i-a spus Jurgen Klopp lui Hummels la pauză. Dar știu că fundașul central al Borussie, obiectiv de mercato pentru jumătate din cluburile de top, cu Barcelona cap de listă, a avut o repriză a doua fenomenală, o expoziție de pase verticale și de lovituri de cap imperiale ce l-au readus în zona marilor valori, zonă pe care o abandonase pentru o clipă cu acea greșeală, făcută însă, dacă studiați atent faza, din aceeași filozofie a lui Klopp de a nu bubui mingea ci de a încerca mereu joc de posesie, indiferent de zonă și circumstanțe.
Trebuia să fie meciul lui Mourinho. N-a fost. Pe portughez l-am văzut ușor complexat la discuția amicală pe care a avut-o cu Klopp, pe gazon, în timpul încălzirii jucătorilor. Limbajul trupului trăda un sentiment de inferioritate în fața rivalului, mult mai stăpîn pe sine, poate și din pricina diferenței de înălțime. Klopp a dominat și acea discuție, ca și întreaga partidă, de altfel. A făcut exact ceea ce a făcut și în meciul din grupă. Și ceea ce am anticipat, aici, în avancronica partidei. L-a blocat pe Xabi Alonso, a oferit libertate fundașilor centrali, căci Pepe cu mingea la picior e un dezastru la fel de mare ca atunci cînd e nevoit să se apere în careul de 6 metri. I-a oferit ui Schmelzer toată libertatea în banda stîngă, acolo unde Mourinho n-a găsit soluția de înlocuire a lui Di Maria. Angel Di Maria era de neînlocuit într-un astfel de duel, doar că neprevăzutul s-a insinuat în vestiar, luînd forma unor probleme de sănătate ale soției argentinianului.
Mourinho a surprins cu modulul de start. Nu neapărat neplăcut, asta rămîne de analizat. Ozil în banda dreaptă, dar pe 
aceeași linie cu Khedira și Cristiano, într-un soi de 4-1-4-1. Intenția lui Mourinho a fost de a acoperi bine zona centrală și de a nu permite nemților să inițieze combinații în spatele mijlocașilor și spre fundașii centrali, așa cum, de exemplu, s-a întîmplat la golul lui Lewandovski cu Malaga, dar și la duelurile celor două echipe din noiembrie. I-a reușit demersul lui Mourinho, căci în acest sistem Borussia a dat un singur gol, plecat însă din banda unde Ramos era mereu în inferioritate, căci Ozil nu coboară să ajute, dar un gol care, văzînd felul în care Pepe s-a apărat, a reconfirmat ideea că Ramos e mult mai util în centrul apărării decît în lateral.
La pauză, Mourinho a schimbat, revenind la tradiționalul 4-2-3-1, iar Modrici, făcut zob de Gundogan, a făcut rocadă cu Ozil. Nu știu pe ce s-a bazat Mourinho. Pesemne pe căderea psihică a Borussiei, după felul în care a luat golul egalizator. Pe undeva, explicabil, căci multe echipe s-ar fi prăbușit. Poate și pe faptul că Ozil i-ar putea pune mai multe probleme lui Gundogan. Revin la ceea ce am spus mai sus. Nu știu ce le-a sus Klopp jucătorilor săi la vestiare, dar Borussia și-a sufocat adversarul în primul sfert de oră al părții secunde. La 3-1 abia, Klopp a răspuns la mutările lui Mourinho, cu Sebastian Kehl introdus în perimetrul lui Cristiano Ronaldo. Unica ocazie a lui Cristiano în partidă a fost în prelungiri, la acel unu contra unu cu Weidenfeller.
Șansele Madridului la calificare încă există totuși și sînt mai mari decît ale Barcelonei. Ele vin din capacitatea de intimidare pe care o emană ”Bernabeu”-ul, dar și din capcana în care pot cădea jucătorii lui Klopp. Am văzut cu Malaga, ei nu se simt prea bine în postura de favoriți. Iar acum sînt. Presiunea e pe spatele lor, căci o ratare a calificării în aceste condiții ar putea fi fatală pentru viitorul echipei, al grupului. Realul a mai dat de-a lungul timpului exemple de ”remontada” , Borussia a jucat mai bine partidele din deplasare. Așadar, vom avea super-meci în retur!
Eroul serii a fost Lewandovski. Dacă e adevărat că a semnat cu Bayern, ceea ce se auzea încă de acum vreo două luni, atunci Bayern a dat lovitura. Lewandovski e mult peste Mandzukici și Gomez, pentru că nu e doar un finalizator ci și un generator de joc.
Iar în careu, vezi golul de 3-1, acea tragere a balonului spre zona nepopulată și șut de undeva din spatele corpului, e o operă de artă. La care, am spus și mai sus, a avut rol de figurant și Pepe, a cărui jumătate de sezon, consecință directă a unei operații făcută de capul lui, e oribilă. Dacă Pepe n-ar fi avut legăturile pe care le are cu Mourinho și Jorge Mendes, cu siguranță acum ar fi fost ostracizat, cam ca Raul Albiol sau Casillas.
Două vorbe și despre Cristiano. N-a fost el. S-a retras cu minute bune înainte de terminarea încălzirii la vestiare, împreună cu medicii. Ce s-a întîmplat nu se știe, căci Real Madrid n-a lăsat să transpire nimic. Însă Cristiano a părut lipsit de energie, de vlagă și, pe cale de consecință, de idei. Importanța lui Cristiano în jocul Realului e cam ca a lui Messi în cea a Barcelonei. Cînd ei doi nu sînt în regulă, nici echipele lor nu sînt.
P.S.
Nu o să mă refer acum la supremația Bundesligii față de Primera Division. Aștept meciurile retur, pentru că așa e normal. E vreme suficientă pentru analize. O singură întrebare am, îndreptată spre toți deștepții care puneau succesele fotbalului spaniol pe seama practicilor necurate din laboratoare: cum explică ei acum energia de care debordau Bayern și Borussia la finalul meciurilor, în timp ce Barcelona și Real erau sufocate pur și simplu?
Dacă doriți să citiți variantele on-line ale acestor publicații, o puteți face cu un simplu click pe fiecare nume în parte.
Marca , As , El Mundo Deportivo , Sport , L`Equipe , Gazzetta dello Sport , TuttoSport , Corierre dello Sport , O Jogo , A Bola , Kicker , Ole , Daily Star, Daily Mirror, The Sun, Bild, France Football
Majoritatea au un conținut diferit pe on-line față de ediția tipărită, dar există la unele și posibilitatea, contra-cost, de a citi ”ziarul” in format pdf.
Inevitabil, orice discuție despre acest Dortmund-Real Madrid începe cu dubla manșă dintre ele din faza grupelor. De aici încep majoritatea discuțiilor, de la acele partide splendide făcute de nemți, meciuri care, să fim sinceri, au scos pentru prima dată în evidență această trupă frumoasă a lui Jurgen Klopp. Era dublă campioană a Germaniei, corect, dar partiturile sale erau ascultate de un număr oarecum limitat de oameni. Un meci cu Real Madrid te scoate însă în evidență în toată lumea, iar un meci bun cu Real Madrid te transformă într0un soi de fată frumoasă, cam ingenuă, de care se îndrăgostesc toți. Orice s-ar spune, dimensiunea globală a Borussiei e cea mai redusă dintre toate cele 4 semifinaliste, la fel și forța financiară, iar ceea ce s-a întîmplat cu Gotze e cea mai bună dovadă că Borussia nu poate lupta pe picior de egalitate cu celelalte 3.
A începe însă discuția de la acele meciuri din grupă ar fi o eroare. Pentru că ar trebui să punem Dortmund-ul în postura de favorită. Ceea ce nu este. Și nici nu o prinde această imagine. S-a văzut în meciul cu Malaga că Borussia e incapabilă să suporte această senzație de echipă favorită. Mult mai bine îi vine haina cealaltă, pe care a probat-o cu succes și cu Real și cu City, cea de outsider. Cea prin care încearcă să limiteze virtuțile adversarilor, dar plecînd de la filozofia proprie.
Nu înseamnă așadar că vom vedea un Dortmund apărîndu-se. Nici nu prea poate să facă asta o echipă construită pe bază de posesie și entuziasm. Dar nici nu înseamnă că vom vedea un Dortmund atacînd, căci ăsta ar fi exact meciul dorit de Mourinho și ai săi. Mai degrabă vom vedea un Dortmund căutînd să facă o presiune sufocantă pe construcția Realului, așa că e de presupus că Xabi Alonso va fi principala țintă în acest sens. Un Xabi Alonso scos din joc e un scenariu de groază pentru Mourinho, iar asta s-a întîmplat în meciul din grupe de la Dortmund. Erau condiții speciale atunci, căci Madridul n-avea nici un lateral valid. Fără Arbeloa și Marcelo, Alonso se vede pus în situația de a nu primi mare sprijin pe construcție de la lateralii săi, dar, în același timp, acum are avantajul că se poate baza pe Ramos și pe Coentrao destul de mult pentru pase de serviciu, de siguranță.
Obiectivul lui Klopp e să împiedice ca mingea să ajungă la un Ozil plasat între linii. Asta ar priva Madridul de pasele sale luminoase. Însa și Mourinho e conștient de asta și tocmai a primit un ajutor dinspre Malaga, de la un Pellegrini pe care l-a ironizat nemeritat. Malaga a arătat că Borussia are mari probleme cînd are în față un advrsar ce folosește două vîrfuri. Astfel că n-ar fi deloc straniu să vedem o echimbare de sistem de-a lungul partidei, cu Cristiano și Higuain atacanți (pare clar că va juca Higuain și nu Benzema) și cu Ozila și Di Maria trăgîndu-se spre benzi, într-un soi de 4-4-1-1 spre 4-4-2. A-i bloca în același timp și pe Ozil și pe Cristiano e o misiune de-a dreptul imposibilă
Va reintra Hummels probabil, căci el aduce acea ieșire cu pasă din apărare de care nu dispune Santana. Dacă Real are avantajul celor doi mai sus menționați, Borussia are la rîndul său un atu numit Lewandovski. Stilu acestuia de a crea, cu spatele la poarta adversă, spații pentru insinuările lui Kuba, Reus, Gotze și chiar Bender, e tare periculos pentru o apărare în care Pepe nu-i la capacitatea maximă. Iar abilitatea polonezului în fața porții îl transformă pe Varane într-un element esențial al duelului.
Ar mai fi de comentat un aspect. Se numește Mario Gotze. Oficializarea trecerii sale la Bayern chiar înaintea acestui meci e lovitură brutală dată echipei. E de presupus că n-a fost ceva sută la sută neașteptat. Să nu fim atît de naivi încît să credem că Jurgen Klopp habar n-avea că jucătorul său e în discuții cu Bayern și că pare dispus să accepte propunerea bavarezilor. Sînt convins că și-a asumat plecarea lui. Borussia nu poate plăti salarii ca Bayern, e o chestiune de economie, de buget, de coerență în decizii, căci dacă-i dai lui Gotze 7 milioane rupi toată armonia vestiarului. Însă, a face public acest transfer în preziua meciului e o lovitură sub centură dată de Bayern, un pic nedemnă de prestigiul acestui club. La fel cum nedemnă a fost și inundarea mijlocului terenului în meciul cu Barcelona, nu că asta ar fi contat prea mult, dar ca imagine nu-i ok.
Bayern domină fotbalul german din punct de vedere economic și procedează fix ca un industriaș care vrea să se dezvolte, îi cumpără pe cei care-i stau în coaste. E limpede că presiunea pusă pe Gotze e foarte mare, totuși are abia 20 de ani, iar stadionul va fi extrem de iritat. Rolul său e foarte important în angrenajul echipei și e de văzut dacă și cum va reuși Klopp să-l capaciteze. Ar putea fi pentru Gotze, dar și pentru alții din jurul său, ultima apariție în fața unui public fantastic, pentru care a fost un idol, dar pentru care va deveni iremediabil un trădător.
A fost un masacru. E limpede. Bayern a dat de pămînt zdravăn cu Barcelona, a măturat pe jos cu carențele fotbaliștilor catalani, a violat virtuțile acestora și a cam ucis speranțele lor de a se încorona, pentru a treia oară, campioni ai Europei pe ”Wembley”, stadionul lor talisman.
În momentul tragerii la sorți, spuneam că Barcelona are a patra șansă dintre toate semifinalistele. Iar lucrul ăsta s-a văzut perfect marți seară, la Munchen. Se văzuse înainte în partidele cu Real Madrid din competițiile spaniole, cît despre o posibilă confruntare cu Dortmund ne putem doar imagina. Barcelona de azi e departe de echipa care dădea o reprezentație de fotbal în fața lui Manchester United, după ce scotea în semifinale pe Real și înainte pe Milan.
A vorbi însă despre eșecul Barcelonei ar însemna să diminuăm meritele acestei super echipe numită Bayern Munchen. Merită toate aplauzele din lume pentru felul în care s-a ridicat după finala de anul trecut, pierdută în circumstanțe dramatice pe teren propriu, dar și după sezonul intern pierdut în fața Borussiei. Multe alte echipe s-ar fi prăbușit, psihic în primul rînd, s-ar fi măcinat în dezbateri interne de căutare a vinovaților. Bayern n-a căutat vinovați ci a căutat soluții. Le-a găsit în primul rînd prin crearea unei competențe colosale la nivelul lotului, prin completarea lui în poziții punctuale, vezi Javi Martinez sau Mandzukici, de creare a unei concurențe aducătoare de beneficii. La Bayern, absența unuia sau altuia nu se observă, pentru că există variante la fel de bune pe bancă. E clar, Bayern nu are un Messi, dar nici nu depinde, așa cum se întîmplă la echipa care-l are pe Messi, de un singur jucător, de starea sa de sănătate.
A vorbi despre meritele lui Bayern înseamnă, evident, a scoate în evidență numele lui Jupp Heynckes. Felul în care a gestionat echipa după ce s-a aflat de venirea lui Guardiola din vară a fost exemplar. Încă sînt neclare circumstanțele în care a fost ales Pep și motivele pentru care Jupp nu a fost lăsat să continue. Asta s-ar putea să fie o greșeală, dar ne vom lămuri începînd cu luna august. Deocamdată să-i acordăm un standing ovation acestui antrenor al cărui nume e foarte mare. Bayern-ul său e și mai tare favorită la cîștigarea Champions League anul acesta. Mare atenție însă la Real Madrid!
Trecerea spre Barcelona o fac din perspectiva unei idei ce pare amuzantă, dar e mai degrabă adevărată. A spus-o Lineker, iar cei ce nu știu cine a fost Lineker ar face bine să dea o căutare pe Google. ”Dacă există o echipă care are nevoie de Pep, în mod cert nu Bayern e aceea”. Și cam așa e. În momentul ăsta Barcelona e ca o armată rănită, încă vie dar abia trăgîndu-și oasele istovite în așteptarea ultimei bătălii adevărate din acest sezon. Mulți spun că Munchen e un soi de Waterloo pentru glorioasa armată catalană. Ne putem gîndi într-acolo, doar că Napoleon-ul Barcelonei, Guardiola, abandonase de mult bătăliile, poate conștient de ceea ce avea să urmeze. Pe undeva, Guardiola a învățat multe din ceea ce i s-a întîmplat lui Johan Cruyff și a decis să plece înainte ca ”Dream Team-ul” său să fie masacrat.
Barcelona a pierdut această semifinală în momentul în care Pastore a dat gol pe ”Camp Nou”. În acel moment, Messi, nerefăcut, a fost trimis în teren să salveze situația. A făcut-o atunci, dar consecințele s-au văzut la Munchen. În primele 15 minute a fost clar că Messi nu e ACEL Messi. Acel Messi care nu s-a ascuns niciodată în meciurile importante, acel Messi care a fost decisiv în confruntările decisive, acel Messi care și-a salvat de atîtea ori echipa. În acest sfert de ceas au realizat și cei de la Bayern pe cine au în față. O echipă dependentă psihic de un singur om, un aspect extrem de ciudat totuși la o echipă cu atîtea valori. S-a văzut clar că Messi nu e refăcut, au observat imediat și coechipierii, s-a simțit că se ferește, că-i e teamă de recidivă, că nu e sigur pe corpul său. Iar de atunci, Barcelona n-a mai încercat nimic, în afară de a căuta să țină cît mai mult mingea pentru a menține scorul existent pe tabelă și păstra ceva șanse pentru retur. A făcut-o și la 1-0, și la 2-0, și la 3-0, chiar și la 4-0. Asta în vreme ce Bayern, la 4-0, căuta să-l dea pe al cincilea.
Destul de ciudată reacția lui Tito Vilanova. Mai exact lipsa de reacție. Să faci schimbare în minutul 83, la 4-0, e bizar. Blocat psihic parcă, antrenorul Barcelonei n-a avut curaj să-l scoată pe Messi încă de la pauză, astfel ca echipa să conștientizeze că el nu mai e în teren și trebuie să se descurce și fără. În fond era meciul tur, mai exista varianta returului. Și oricum, mai rău de ce s-a întîmplat, ce putea fi?
Despre viitorul Barcelonei vom avea timp să discutăm aici. Peste cîteva zile, tristețea de la Munchen va fi înlocuită de bucuria cîștigării campionatului. Exact ca și în cazul lui Manchester United, nu trebuie minimalizată această performanță, obținută în condiții extrem de grele. Apoi va veni vara, cu obiectivele sale clare, formarea unei echipe care să nu mai depindă atît de Messi, iar aici Neymar poate avea un rol foarte mare, și care să nu mai tremure cînd unul sau altul dintre fotbaliști are probleme de sănătate. Nu-s puțini cei care vorbesc de final de ciclu. O fac în special cei care au mestecat în toți acești ani frustrări și amărăciuni.
Șansa Barcelonei e că în fotbal totul durează foarte puțin. Catalanii trăiesc azi ceea ce au trăit și alte echipe ce au marcat istoria fotbalului. Nimic nu e etern în viață, gloria cu atît mai puțin. Urmează returul, miracole s-au mai văzut, dar pentru Barcelona e vital să nu coboare brațele și să încerce. După meciul de la Milano, scriam aici că Barcelona are nevoie să cîștige un război după o primă bătălie pierdută, căci era ceva ce nu făcuse. Atunci a reușit. Acum e altceva. Nu e o bătălie pierdută, e aproape o prăbușire. Dar din care se poate ieși rezonabil și cu o aterizare demnă
Dacă doriți să citiți variantele on-line ale acestor publicații, o puteți face cu un simplu click pe fiecare nume în parte.
Marca , As , El Mundo Deportivo , Sport , L`Equipe , Gazzetta dello Sport , TuttoSport , Corierre dello Sport , O Jogo , A Bola , Kicker , Ole , Daily Star, Daily Mirror, The Sun, Bild, France Football
Majoritatea au un conținut diferit pe on-line față de ediția tipărită, dar există la unele și posibilitatea, contra-cost, de a citi ”ziarul” in format pdf.
Semifinalele Ligii Campionilor sînt subiectul acestor zile, al acestor două săptămîni practic, pînă ce vom afla care sînt finalistele de la Londra. Însă nu poate fi trecut cu vederea un eveniment important din fotbalul internațional: titulul cucerit de Manchester United în Premier League.
Campioana Angliei rămîne o echipă din Manchester, doar stadionul se schimbă. E limpede că acest oraș e capitala fotbalului englez în acest moment. Diferența e dată de felul în care a fost cîștigat acest titlu. City a făcut-o în ultimele secunde ale ultimei etape, United a dominat categoric competiția, de la un capăt la altul, a condus plutonul și a atins linia de sosire într-un moment în care, undeva prin spate, plutonul are momentele sale de convulsie.
Nu de mult mă întrebam dacă e Manchester United cea mai tare echipă din Anglia sau urmăritoarele sale au avut un sezon prost? Nici acum nu-s convins care e răspunsul, care e adevărul. Cred că e undeva la mijloc. Ceea ce a avut United însă n-au avut celelalte. Două nume: Sir Alex Ferguson și Robin van Persie.
Cîștigarea campionatului înseamnă a gestiona un parcurs de uzură. O cursă în care motorul trebuie să facă față unui număr mare de situații sau accidente. Important e cum treci, cum survolezi turbulențele, cum ocolești gropile, cum te adaptezi la calitatea drumurilor. Sir Alex Ferguson e conducătorul perfect pentru aceste trasee. Stăpînește perfect vestiarul, știe să-și țină jucătorii în permanentă stare de incertitudine, gestionează ideal sistemul de rotații și recapacitează echipa atunci cînd intervin momente de nesiguranță.Din acest punct de vedere, e limpede, vorbim despre Sir ”Legend” Ferguson.
Problemele lui Sir Alex au aparut însă cînd a avut nevoie de decizii rapide. Atunci, în acele momente punctuale, cînd un simplu detaliu poate face diferența (și chiar a făcut-o) s-au văzut, poate, cei 71 de ani. A diminua însă performanța cîștigării titlului în Premier League sau o pune în umbra dezamăgirii din Champions League ar fi o mare eroare. Căci a cîștiga de o asemenea manieră campionatul, în fața unor rivale ce au investit considerabil, beneficiind de un generos buget de petro-dolari ori rublo-dolari, e o mare realizare. 13 titluri de campion în 20 de ani, iată ceva ce cu greu va putea fi egalat.
Al doilea element e Van Persie. Golurile sale au ajutat enorm pe United. Iar momentul său de lipsă de formă, inerent pe parcursul unui sezon în viața oricărui fotbalist, a coincis, nu întîmplător, cu eliminarea din Champions League. Ferguson l-a convins să vină la United și l-a deturnat din drumul său către City mergînd el însuși să discute cu el. Un semn de respect, un semn de apreciere și îmcredere, care au cîntărit mai mult decît banii puși pe masă de City. Plecat de la Arsenal pentru a cîștiga trofeele ce acolo lipseau, Van Persie exact asta a făcut. Deocamdată doar campionatul, dar viitorul e deschis altor provocări, căci, e limpede, Champions League e marele obiectiv.
Aș îndrăzni să mai adaug un element. Altădată cu rol principal, Wayne Rooney și-a asumat exemplar noul rol. Profesionalismul său a fost admirabil de-a lungul unei stagiuni în care a suportat multe. Și la nivel fizic, al accidentprilor, dar mai ales la nivel psihic. Nu-i ușor să pierzi protagonismul, nu-i simplu să încetezi a fi numărul unu, dar cu toate astea să rămîi concentrat și dedicat echipei, vestiarului, antrenorului. Se tot aude că Rooney va pleca din vară. Posibilitatea există și nu trebuie tratată superficial. L-am văzut însă pe Rooney în meciul cu Aston Villa de luni seară preluînd un rol inedit, acela de mijlocaș central. United nu are n jucător de ultimă pasă cu talentul, viziunea și tehnica lui Rooney. În contextul ultimelor zvonuri, care vorbesc despre posibila venire a lui Radamel Falcao ori de aducerea lui Levandowsky, nu-i exclus să asistăm la o încercare a lui Sir Alex de convertire a unui marcator într-un creator. Etapele rămase din acest sezon, cu meciuri fără miză aparentă, pot fi numai bune în atingerea acestui obiectiv.
Pentru final, vă ofer două filme documentare despre Sir Alex Ferguson:
Toți ceilalți îți spun ce se întîmplă, eu îți spun și de ce se întîmplă
Recomand
Caută-mă!