MESSI NUMBER 6

MESSI NUMBER 6

Nu vi se pare că, de câțiva ani, Balonul de Aur a devenit un premiu parcă mai râvnit, analizat, comentat și evocat decât o Cupă Mondială sau Champions League. Vorbim totuși de un trofeu individual acordat unui practicant al unui sport de echipă. Pare mai important astăzi cine ia Balonul de Aur decât cine câștigă Liga Campionilor, se vorbește despre el încă din ianuarie și indiferent cine izbutește să și-l adjudece există contestări, unele chiar vehemente, la fel cum, evident, există și aprecieri, unele lipsite de coerență. Balonul de Aur a devenit și el prizonier al unor vremuri dominate de rețelele sociale, unde fiecare își poate permite să spună orice, să aibă o părere și să creadă despre ea că e adevărul absolut. Balonul de Aur s-a integrat în timpurile pe care le trăim, în fotbalul industrializat și radicalizat care se hrănește mai mult din ură decât din pasiune.  Citeste mai mult …

BALONUL DE DUPĂ

BALONUL DE DUPĂ

Așadar e Luka Modric! Balonul de Aur 2018 a fost în cele din urmă acordat mijlocașului croat, un secret mai degrabă cunoscut, o decernare ce fusese de mulți anticipată. ”Marca” anunța încă de luni dimineață ceea ce avea să aflăm oficial seara, dovadă că între marile redacții europene schimbul de informații încă funcționează. Balonul este acordat așadar unui vicecampion mondial, dar mai ales unui câștigător de Champions League, trofeu ce, se vede treaba, a cântărit ceva mai mult decât Cupa Mondială. Citeste mai mult …

AL 5-LEA CRISTIANO ȘI DECENIUL DE AUR

AL 5-LEA CRISTIANO ȘI DECENIUL DE AUR

”Trăim decenii de împliniri mărețe”. Așa suna o bucată dintr-un refren de la finalul anilor 80, de proslăvire a mărețului conducător și a mărețului partid unic de atunci. Nu-mi propun eu aici să comentez cât de mărețe au fost ”împlinirile” din epoca respectivă, ci doar să constat, plecând de la acest refren, că am trăit și noi un deceniu formidabil, că am fost contemporanii unei perioade de 10 ani în care doi jucători de fotbal au fost protagoniștii unei rivalități cum nu cred că a existat vreodată în istoria sportului. O rivalitate care le-a permis celor doi să atingă cote nebănuite și să câștige, fiecare, trofee pentru care o singură fotografie nu e de ajuns.  Citeste mai mult …

CRISTIANO AL 5-LEA ȘI DECENIUL DE AUR

CRISTIANO AL 5-LEA ȘI DECENIUL DE AUR

”Trăim decenii de împliniri mărețe”. Așa suna o bucată dintr-un refren de la finalul anilor 80, de proslăvire a mărețului conducător și a mărețului partid unic de atunci. Nu-mi propun eu aici să comentez cât de mărețe au fost ”împlinirile” din epoca respectivă, ci doar să constat, plecând de la acest refren, că am trăit și noi un deceniu formidabil, că am fost contemporanii unei perioade de 10 ani în care doi jucători de fotbal au fost protagoniștii unei rivalități cum nu cred că a existat vreodată în istoria sportului. O rivalitate care le-a permis celor doi să atingă cote nebănuite și să câștige, fiecare, trofee pentru care o singură fotografie nu e de ajuns.  Citeste mai mult …

NEYMAR, CASE CLOSED!

NEYMAR, CASE CLOSED!

Mai bine de două săptămâni au trecut de când îmi exprimam pe acest blog părerea că sunt mult mai mari șansele ca Neymar să plece de la FC Barcelona decât să rămână. Erau abia primele zile ale acestei adevărate telenovele de vară, care a captat atenția presei din întreaga lume. S-au scris mii de rânduri pe această temă, au fost foarte multe pagini întâi ale ziarelor, nu doar în Catalunya și Franța, regiuni implicate emoțional în poveste, ci și în alte părți, s-au livrat o sumedenie de opinii despre subiect ale diverșilor editorialiști ori specialiști, s-au trimis zecii de mii de mesaje pe rețelele de socializare având hashtagul Neymar. Am intuit bine atunci, chit că am primit în acest răstimp o grămadă de mesaje, care mai de care mai malițioase, care mai de care mai ironice, toate plecând de la neîncrederea unora în ceea ce înseamnă mass media. E un fenomen îngrijorător, având din păcate explicații și motivații reale, e un fenomen global, nu se întâmplă doar la noi, la noi însă tendința de a pune din prima ștampila ”minciună” pe orice informație e un pic mai profundă. Uite că se mai întâmplă ca ziariștii să aibă dreptate, căci nu trebuie uitat că de la un ziarist a plecat toată această tevatură, acel jurnalist brazilian care a dezvăluit, în premieră, că Neymar vrea să plece. De unde a avut el informația e mai puțin important, cert e că a avut dreptate. Citeste mai mult …

BALOANELE LUI XAVI ȘI LACRIMILE FOTBALIȘTILOR

BALOANELE LUI XAVI ȘI LACRIMILE FOTBALIȘTILOR

Mărturisesc că de fiecare dată cînd văd cum un fotbalist își termină cariera mă încearcă emoțiile. Mai ales atunci cînd e vorba de nume mari, cu care am fost într-un fel contemporan, pe care i-am admirat ani de-a rîndul. E pe undeva și un soi de ciudă pe anii care se scurg, un regret că timpul nu mai poate fi întors, o amară constatare că totul în viață trece atît de repede. Mereu am un nod în gît văzînd cum unii dintre acești mari fotbaliști nu reușesc să-și stăpânească lacrimile cînd vine momentul să iasă de pe teren, de regulă undeva înainte de finalul partidei, un gest devenit tradiție din partea antrenorilor, menit să asigure celui în cauză un meritat ”standing ovations”, dar și o doză de emoție suplimentară. Mă gîndesc mereu, văzîndu-le lacrimile ori tentativele de a și le stăpîni, că acești băieți deveniți între timp bărbați chiar au iubit profund ceea ce au făcut, chiar au jucat fotbal mai întîi din plăcere și abia apoi pentru bani, căci altfel nu s-ar explica aceste lacrimi din partea unor oameni care au suficient de mulți bani încât să nu aibă, ei și familia lor, grija zilei de mîine. Cred că în acele lacrimi stă și cheia succesului lor. Atunci cînd îți pare rău că nu mai poți face un lucru, înseamnă că ai iubit profund acea activitate. Iar atunci cînd iubești ceea ce faci, dincolo de banii cîștigați, mulțumirea e mult mai mare.

În acest week-end, cîțiva mari fotbaliști au ieșit din prim-plan. Nu vreau să spun că s-au retras definitiv, dar într-un fel tot o retragere este, căci adevăratul fotbal este aici, în Europa, nu în America ori în zona petro-dolarilor. Gerrard, Lampard, Drogba și Xavi, toți 4 fotbaliști uriași. Fiecare dintre ei a reprezentat ceva pentru acest sport și cred că vor avea locul lor în ierarhiile all-time. Unii mai sus, alții mai ceva mai jos. Fiecare dintre cei 4 are milioane de fani și reprezintă o bucățică din istoria fiecărui club în parte. Liverpool, Chelsea și Barcelona au acum un model în plus pentru cei care vor alege să le îmbrace tricoul peste ani. Fiecare dintre cei 4 a cîștigat trofeul rîvnit de toți, Champions League și fiecare, la momentul respectiv, a avut o contribuție la obținerea acestei performanțe. Fiecare dintre cei 4 ar fi meritat Balonul de Aur, niciunul însă n-a reușit să-l cîștige. Cred cu tărie că FIFA, dacă tot s-a insinuat în organizator și a transformat o anchetă jurnalistică de prestigiu, așa cum era Balonul de Aur pe vremea cînd era decernat doar de France Football-L`Equipe, într-un soi de afacere, cred așadar că ar trebui să ia în calcul și un premiu destinat întregii cariere. Sînt mulți care astfel ar primi un fel de reparație, căci Balonul e unul singur, dar fotbaliști uriași au fost mai mulți. Dacă tot avem premii pentru cel mai frumos gol ori pentru fotbalul feminin, de ce nu s-ar putea găsi timp și spațiu în ceremonie și pentru celebrarea unei întregi cariere. Ca la Oscar-uri.

BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN CHAMPIONS LEAGUE GĂSIȚI AICI:

Dintre cei 4 mai sus amintiți, ca palmares și importanță în fotbal, cred că Xavi ar trebui să fie cel mai frustrat că Balonul de Aur nu odihnește în vitrina sa de trofee, alături de celelalte medalii. A avut însă ghinionul ca perioada cea mai bună a carierei sale, cea mai prolifică, să se intersecteze cu acest duel continuu dintre Messi și Cristiano, duel care, hai să fim sinceri cu noi înșine!, ne-a oferit momente incredibile de fotbal și ne-a făcut să vibrăm la fiecare reușită a unuia dintre cei doi. Xavi nu și-a făcut însă un scop al carierei să cîștige trofee individuale, el a fost un om al echipei, poate și din pricina poziției pe care o ocupa în teren. El doar își făcea treaba și ajuta. Echipa în care juca, FC Barcelona sau Spania, să cucerească titluri ori pe colegul de echipă, Messi, să cîștige trofee. N-o să marșez pe ideea unora că Messi n-ar fi existat fără Xavi și Iniesta, pentru că mi se pare deplasată. Se încadrează în categoria inepțiilor spuse despre Messi, iar cea mai bună dovadă e sezonul pe care ne pregătim să-l încheiem, în care Messi a fost același, fără suportul lui Xavi ori Iniesta.

Dar nu Messi e destinatarul acestor rînduri. Ci Xavi. Dacă Messi e furtuna aducătoare de aplauze, Xavi a fost liniştea care genera această furtună. E cel care a creat contextul, e doctorul care a vindecat orice stare de anxietate, e mintea care a inspirat operele de artă ale geniului, e cel fără de care Messi s-ar fi simţit mult mai singur în toți acești ani, cînd n-atinsese maturitatea de azi. Xavi nu a fost fotbalistul fazelor de generic, nu a fost un geniu al dezechilibrului în acţiuni unu contra unu. Nu a fost bucătarul ce primeşte stele Michelin, acesta e Messi, dar a fost cel care i-a adunat ingredientele şi i-a preparat sosurile. Apoi a stat și a privit pe geamul mic al bucătăriei, cu un zîmbet larg pe chip, cum premiantul primeşte elogiile clienţilor din restaurant. Xavi nu a fost chirurgul care operează complicat, pe cord deschis sau pe creier, ci medicul generalist care te consultă şi-ţi depistează problema, cu stetoscopul atîrnat de gît.

Aţi avut vreodată curiozitatea să priviţi, într-o seară senină, cerul înstelat? N-aţi avut senzaţia că totul e o dezordine, că nimic n-are legătură sau sens? Vă sugerez să încercaţi să vă luaţi un punct de referinţă, să vă concentraţi asupra lui! Veţi descoperi cum totul prinde contur. Acesta a fost Xavi în joc. Nu l-ați văzut niciodată cu capul în pămînt, privirea sa a fost mereu sus, căutînd soluţii, teritorii neocupate, ca un Columb al timpurilor moderne. A fost cel care a dat sens unui desen de multe ori imposibil, oferindu-se coechipierilor, ca un far marinarilor dezorientaţi sau ca un indicator alpiniştilor rătăciţi. Mereu cu capul sus, mereu căutînd un coleg mai bine plasat, mereu disponibil să ajute.

Xavi a fost demn reprezentant al acelei categorii a geniilor anonimi. Nu știm ce mașină are, nu l-am văzut pozînd în lenjerie intimă, nu ne invadează televizoarele din reclame, n-am auzit să-și piardă nopțile prin cluburi, înconjurat de supermodele, și nici nu-l bănuim în stare să sară vreodată la gîtul antrenorului său. Puţine exemple de fotbalişti precum Xavi găsim în istorie, care să devină atît de importanţi fără a fi, în acelaşi timp, mediatizaţi.

Messi îi datorează multe, FC Barcelona îi datorează multe, Spania îi datorează multe. Luis Aragones a înțeles care e rolul lui Xavi și i-a oferit, la Euro 2008, un spațiu mai mare, ca să poată pasa. Toți fotbaliștii știu să dea o pasă, chiar și cei care joacă fotbal doar în parcuri știu, dar foarte puțini sînt cei care știu s-o dea acolo unde trebuie și cînd trebuie. Sînt cei însemnați. Iar Xavi a fost unul dintre ei. E cel mai important fotbalist din istoria Spaniei și nu doar datorită trofeelor. Pasele sale ”între linii” au scos naționala Spaniei dintre liniile pierzătoare în care se scufundase.

Pe undeva, poate că mai bine că Xavi n-a primit niciodată Balonul de Aur. I l-ar fi pasat imediat lui Messi, că să rezolve faza.

BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN CHAMPIONS LEAGUE GĂSIȚI AICI:

P.S 1

Cineva mi-a scris azi pe facebook că n-a mai plîns de la nașterea ficei sale ca la retragerea lui Xavi. Îi respect sentimentele, chit că mi se pare cam mult. Xavi e totuși un catalan, nu un român. Ori poate că am devenit eu mai insensibil, odată cu trecerea anilor. M-a încercat o asemenea stare la retragerea lui Hagi. Cred că aș fi plîns și atunci, așa cum am făcut-o în 1994, cînd cu Suedia, dacă n-aș fi avut de scris, dacă n-aș fi fost cu treabă la acel meci de retragere al lui Hagi.

P.S 2

Fotbalul ne-a mai oferit în acest week-end un motiv de emoție. Un prilej de a vedea latura optimistă a vieții, de a crede că nimic nu e imposibil atunci cînd crezi cu tărie. În 2014, Jonas Gutierrez anunța că e bolnav de cancer și că este sub tratament. Chimioterapie și citostatice. Un coșmar. Pe care însă argentinianul l-a învins. În aprilie 2015 revenea pe teren, cu ceva mai puțin păr din cauza tratamentului, dar cu aceeași energie și pasiune. În week-end a devenit eroul lui Newcastle, după ce a dat un gol și o pasă de gol în meciul decisiv al echipei sale pentru rămînerea în Premier League. Și el ar merita un Balon de Aur, pentru că a cîștigat cel mai important meci din viața sa.

P.S. 3

Vorbeam mai sus despre emoțiile pe care le au marii fotbaliști atunci cînd se retrag. Am descoperit întîmplător un filmuleț cu ultimele 5 minute pe care David Beckham le-a petrecut pe teren. Sînt imagini colosale, pe care vă învit să le vedeți și să le savurați. Cei care cred că David Beckham, ca și Xavi sau Gerrard, avea în cap doar bani poate că ar trebui să se mai gîndească, privind emoțiile ce copleșeau un barbat în toată firea. Dacă veți avea un nod în gît, nu-i nimic. Emoțiile fac parte din viața noastră.

BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN CHAMPIONS LEAGUE GĂSIȚI AICI:


 

Toți ceilalți îți spun ce se întîmplă, eu îți spun și de ce se întîmplă
Recomand
Givenchy Sephora
blouseroumaine-shop.com
Vola.ro
Articole recente
Comentarii recente
Twitter
Arhivă