Suntem pe finalul sezonului 2019-2020 și multe lucruri nu se mai pot întâmpla, multe necunoscute nu prea mai sunt. Mă refer la fotbalul care contează, nu la al nostru, unde se pare că nu există reguli, există doar excepții, ca să citez un refren la mare modă acum mai bine de 15 ani. Astfel că informația săptămânii trecute a fost cea legată de Balonul de Aur. Mai exact de decizia celor de la ”France Football” de a sări peste acordarea trofeului în acest an 2020 atât de ciudat, în orice caz atipic. Citeste mai mult …
Nu vi se pare că, de câțiva ani, Balonul de Aur a devenit un premiu parcă mai râvnit, analizat, comentat și evocat decât o Cupă Mondială sau Champions League. Vorbim totuși de un trofeu individual acordat unui practicant al unui sport de echipă. Pare mai important astăzi cine ia Balonul de Aur decât cine câștigă Liga Campionilor, se vorbește despre el încă din ianuarie și indiferent cine izbutește să și-l adjudece există contestări, unele chiar vehemente, la fel cum, evident, există și aprecieri, unele lipsite de coerență. Balonul de Aur a devenit și el prizonier al unor vremuri dominate de rețelele sociale, unde fiecare își poate permite să spună orice, să aibă o părere și să creadă despre ea că e adevărul absolut. Balonul de Aur s-a integrat în timpurile pe care le trăim, în fotbalul industrializat și radicalizat care se hrănește mai mult din ură decât din pasiune. Citeste mai mult …
Așadar e Luka Modric! Balonul de Aur 2018 a fost în cele din urmă acordat mijlocașului croat, un secret mai degrabă cunoscut, o decernare ce fusese de mulți anticipată. ”Marca” anunța încă de luni dimineață ceea ce avea să aflăm oficial seara, dovadă că între marile redacții europene schimbul de informații încă funcționează. Balonul este acordat așadar unui vicecampion mondial, dar mai ales unui câștigător de Champions League, trofeu ce, se vede treaba, a cântărit ceva mai mult decât Cupa Mondială. Citeste mai mult …
”Trăim decenii de împliniri mărețe”. Așa suna o bucată dintr-un refren de la finalul anilor 80, de proslăvire a mărețului conducător și a mărețului partid unic de atunci. Nu-mi propun eu aici să comentez cât de mărețe au fost ”împlinirile” din epoca respectivă, ci doar să constat, plecând de la acest refren, că am trăit și noi un deceniu formidabil, că am fost contemporanii unei perioade de 10 ani în care doi jucători de fotbal au fost protagoniștii unei rivalități cum nu cred că a existat vreodată în istoria sportului. O rivalitate care le-a permis celor doi să atingă cote nebănuite și să câștige, fiecare, trofee pentru care o singură fotografie nu e de ajuns. Citeste mai mult …
”Trăim decenii de împliniri mărețe”. Așa suna o bucată dintr-un refren de la finalul anilor 80, de proslăvire a mărețului conducător și a mărețului partid unic de atunci. Nu-mi propun eu aici să comentez cât de mărețe au fost ”împlinirile” din epoca respectivă, ci doar să constat, plecând de la acest refren, că am trăit și noi un deceniu formidabil, că am fost contemporanii unei perioade de 10 ani în care doi jucători de fotbal au fost protagoniștii unei rivalități cum nu cred că a existat vreodată în istoria sportului. O rivalitate care le-a permis celor doi să atingă cote nebănuite și să câștige, fiecare, trofee pentru care o singură fotografie nu e de ajuns. Citeste mai mult …
Mai bine de două săptămâni au trecut de când îmi exprimam pe acest blog părerea că sunt mult mai mari șansele ca Neymar să plece de la FC Barcelona decât să rămână. Erau abia primele zile ale acestei adevărate telenovele de vară, care a captat atenția presei din întreaga lume. S-au scris mii de rânduri pe această temă, au fost foarte multe pagini întâi ale ziarelor, nu doar în Catalunya și Franța, regiuni implicate emoțional în poveste, ci și în alte părți, s-au livrat o sumedenie de opinii despre subiect ale diverșilor editorialiști ori specialiști, s-au trimis zecii de mii de mesaje pe rețelele de socializare având hashtagul Neymar. Am intuit bine atunci, chit că am primit în acest răstimp o grămadă de mesaje, care mai de care mai malițioase, care mai de care mai ironice, toate plecând de la neîncrederea unora în ceea ce înseamnă mass media. E un fenomen îngrijorător, având din păcate explicații și motivații reale, e un fenomen global, nu se întâmplă doar la noi, la noi însă tendința de a pune din prima ștampila ”minciună” pe orice informație e un pic mai profundă. Uite că se mai întâmplă ca ziariștii să aibă dreptate, căci nu trebuie uitat că de la un ziarist a plecat toată această tevatură, acel jurnalist brazilian care a dezvăluit, în premieră, că Neymar vrea să plece. De unde a avut el informația e mai puțin important, cert e că a avut dreptate. Citeste mai mult …
Toți ceilalți îți spun ce se întîmplă, eu îți spun și de ce se întîmplă
Recomand
Caută-mă!