Se vor găsi unii care să spună că aceste două zile de Champions League au afectat oarecum afișul partidelor următoare. Și nu mă refer aici la simpatizanții lui Real Madrid, ai PSG-ului ori ai Romei, ci la oamenii care se așteaptă să primească începând cu faza ”sferurilor” doar potențiale finale. Dueluri în care să se amestece istoria, renumele, valoarea loturilor, dueluri cu afiș atractiv, dueluri care să rupă audiențele. Nu e lipsit de temei regretul acestora, doar că eu cred că în aceste două zile spiritul Champions League e cel care a ieșit câștigător. Nu există reclamă mai bună pentru o competiție decât surprizele, finalurile care te lasă cu gura căscată, deznodământul atât de neașteptat încât deschide larg ușa comentariilor. În aceste două zile, Champions League a demonstrat că e competiția în care orice detaliu contează, că orice eroare se plătește, că e competiția celor bine pregătiți, dar, mai ales, că aspectul mental poate fi decisiv. Gestionarea emoțiilor în această fază eliminatorie poate compensa lipsa unor jucători sau diferențele de valoare. Cu sânge rece și minte limpede se poate câștiga în fața unui adversar de câteva ori mai valoros. Citeste mai mult …
Se spune că în spatele fiecărui bărbat de succes există o femeie puternică. N-am niciun motiv să nu fiu de acord cu chestia asta, dimpotrivă. Mai ales că azi e 8 martie. Îndrăznesc să preiau această teorie și s-o adaptez la ceea ce am văzut miercuri seară pe ”Wembley”. Și aș spune că în spatele ”Bătrânei Doamne”, în spatele gloriei și a uimitoarei capacități de rezistență, există niște bărbați de succes. N-o să mă refer la trecutul acestui club, ci la prezentul imediat. În spatele acestei calificări chinuite, miraculoase chiar, există câțiva bărbați cu putere de decizie. Și, mai mult decât atât, capabili să dezvolte această putere de decizie în decizii definitive. Citeste mai mult …
N-am fost de la început un admirator al lui Massimiliano Allegri. Mi se părea un antrenor bun, care a avut marea șansă de a prinde un Milan cu Zlatan, Thiago Silva, Pirlo și uriașa oportunitate de a se lupta cu un Inter în plină dezmembrare după plecarea lui Mourinho și cu un Juventus în plin proces de reorganizare. Acel titlu obținut cu Milan mi se părea mai degrabă rodul unei conjuncturi, iar felul în care a gestionat echipa după despărțirea de jucătorii emblematici de mai sus îmi întărea ideea unui tehnician care a beneficiat de lot și nu de un lot care a beneficiat de antrenor. Ca o paranteză, ideea asta încep s-o am despre Luis Enrique, dar nu ăsta e subiectul de azi. Ci Allegri. În admirația căruia am căzut de ceva vreme, molipsindu-mă poate de la Florin Bratu, care pare să-și fi făcut din ”Max” un model pentru cariera sa, aflată încă în perioada de început. La momentul în care a fost pus la Juventus mi s-a părut opțiunea corectă doar pentru că alte soluții nu erau, la vremea respectivă manifestându-mi pe acest blog ideea că mult mai potrivit ar fi fost Prandelli, care se grăbise să semneze cu Galata. Ei bine, pot să recunosc cinstit că m-am înșelat. Și odată cu mine toți cei care, în iulie 2014, vedea un pas înapoi pentru Juve în plecarea lui Conte și venirea lui Allegri. Citeste mai mult …
Din cele patru reprize ale dublei manșe dintre Barcelona și Juventus, trei s-au disputat în condiții obișnuite pentru o asemenea confruntare, dar una a fost cea decisivă. Prima de la Torino, în care Dybala a făcut ce-a vrut cu apărarea catalanilor, iar Juventus a luat avansul ce s-a dovedit în cele din urmă suficient. Golul lui Chielinni, dintr-o fază fixă, cu care s-a făcut 3-0 la Torino și tot ceea ce s-a întâmplat pe ”Camp Nou” reprezintă cumva normalul unui asemenea duel între două echipe, între care una italiană, ce-și propun câștigarea Champions League. Într-o asemenea fază a competiției greșelile se plătesc, detaliile contează, iar în final echipa care face mai puține erori și știe să profite de detalii merge mai departe. A fost Juventus de data asta, iar această calificare vine să confirme o dată în plus aspirațiile ”Bătrânei Doamne” de a reveni în elita fotbalului continental, de unde a fost oarecum alungată când cu ”Calciopoli”. Juventus e în cursă pentru Liga Campionilor și parcă mai mult ca niciodată din 2010 încoace Italia e îndreptățită să spere că se va putea bucura de câștigarea unui nou trofeu european. Citeste mai mult …
Există la români o vorbă: ”cine se frige-n ciorbă, suflă și-n iaurt”. Nu cred că există și la catalani, ei oricum nu prea au ciorbe. Eventual ar putea să sufle-n paella, căci fructele de mare în general nu se consumă prea fierbinți. Mai e vorbă pe la noi, cum că după ce ai dat cu capul de pragul de sus ai mare grijă data viitoare când treci pe-acolo. Pe asta s-ar putea s-o aibă, dar nu s-a văzut. Barcelona a dat cu capul în pragul de pe ”Parc des Princes”, a avut ulterior nevoie de un fir epic, condimentat cu ceva greșeli de arbitraj și o tactică păguboasă a adversarului, pentru a nu părăsi Champions League încă din ”optimi”. Se presupunea că nu va mai repeta aceleași greșeli încă o dată, că va avea mare grijă pe unde și cum pășește astfel încât ceea ce a pățit la Paris să nu se mai întâmple și la Torino. Dar n-a fost deloc așa. Chit că au existat unele diferențe față de prestația din turul cu PSG, finalul a fost cam același. 2-0 la pauză, ca și la Paris, și un alt eșec usturător, care readuce semnele de întrebare apărute atunci în dreptul grupării catalane, dar le transformă în semne de exclamare. Ceva nu e în regulă la Barcelona și se vede treaba că Parisul n-a fost chiar un accident. Citeste mai mult …
Se întâmplă rar ca viața unui fotbalist să fie liniară. Cu atât mai puțin a unui portar. Un singur meci te poate coborî la subsolul analizelor, deși un întreg sezon ai trăit în penthouse, din acest punct de vedere. O singură eroare, mai ales în cazul unui portar ce nu are pe nimeni în spatele lui capabil, la o adică, să o corijeze, poate așterne o nemeritată mantie a criticilor peste o carieră cu adevărat colosală. Citeste mai mult …
Toți ceilalți îți spun ce se întîmplă, eu îți spun și de ce se întîmplă
Recomand
Caută-mă!