„BECAUSE WE LOVE IT”. LUI MOURINHO ÎI PLAC PROVOCĂRILE

„BECAUSE WE LOVE IT”. LUI MOURINHO ÎI PLAC PROVOCĂRILE

„Because we love it”. Așa a răspuns Jose Mourinho, la conferința de presă de după meciul cu Manchester City, atunci cînd a fost întrebat cum se face că echipa sa joacă foarte bine meciurile importante, cele în care întîlnește adversari puternici ori rivale la titlu. Victoria de pe terenul lui Manchester City s-a adunat la palmaresul foarte bun înregistrat de Chelsea pînă acum, egaluri afară cu Arsenal, Tottenham, Manchester United, victorii acasă cu Liverpool, City și Manchester United. Fiind însă vorba de o victorie și încă de una pe terenul unei contracandidate la titlu, e cu atît mai importantă.

BILETE DE INTRARE LA MECIURILE LUI CHELSEA GĂSIȚI AICI:

În avancronica partidei, scriam că ”dacă e cineva care să se pună astăzi stavilă în fața entuziasmului ofensiv al celor de la City acesta e Jose Mourinho”. Și așa a fost. Sigur, dincolo de acest ”because we love it” există și cealaltă zicală atît de demonstrată în fotbal, cum că titlurile se cîștigă în meciurile cu echipele mari, dar se pierd în cele cu echipe mici. Aici mai are de lucrat Mourinho, vezi partida cu West Ham United din etapa precedentă, care i-a smuls un atac furios la adresa stilului de joc pe care West Ham a înțeles să-l practice pe ”Stamford Bridge”. Un atac ce poate părea bizar venind din partea lui Mourinho, care nu se dă în lături să folosească orice mijloc pentru a-și învinge adversarii.

Spre exemplu, ideea cu tactica ultradefensivă. Înainte de meciul de pe ”Etihad”, portughezul arunca oarecum nada spre partea adversă atunci cînd  declara că nu va pune autobaza în poarta lui Cech. Și anunța apoi că vrea să atace. Iar apoi completa: ”asta o să încerc în primele 10 minute, dar dacă nu se va întîmpla, lumea să știe că n-am putut, nu că n-am vrut”. Lumea a luat-o ca atare, ceva de genul ”da da, s-o creadă el că ne păcălește!”, toți erau convinși că vor vedea o Chelsea apărîndu-se feroce. E posibil ca și Manuel Pellegrini să fi căzut în această capcană, iar modulul foarte ofensiv pe care l-a alcătuit să fie rodul mesajului subliminal indus de Mourinho. Inclusiv folosirea lui Demichelis ca mijlocaș închizător, în locul lui Fernandinho, accidentat în ultimul moment. Cum lipsea și Javi Garcia și cum Jack Rodwell n-a jucat deloc în acest sezon, soluția Demichelis pare a fi explicabilă. Mai ales că argentinianul a mai jucat în această poziție și la Bayern (Ottmar Hitzfeld l-a transformat în fundaș central), pînă cînd a fost forțat să plece din Munchen în urma unei aventuri amoroase cu o parteneră prost aleasă. Demichelis însă, cu toate calitățile sale, are 33 de ani, iar poziția de mijlocaș implică mult mai mult efort și concentrare decît cea de fundaș central. Eu unul nu pricep de ce Pellegrini nu l-a folosit aici pe Vincent Kompany, care, ca și Demichelis, a jucat mult pe această poziție, dar spre difrerență de argentinian, e mult mai tînăr și mai în putere. Poate că belgianul n-ar fi fost atît de ușor depășit de conaționalul său, Eden Hazard, nu neapărat la faza golului, plecată de la Hazard, ci în general. Eden Hazard care a fost, în opinia tuturor, omul meciului. Am explicat nu demult motivele pentru are Mourinho l-a lăsat pe Mata să plece. S-a văzut și pe ”Etihad”, Mata și hazard nu pot juca împreună sub comanda lui Mourinho.

Sînt însă decizii și decizii. Mourinho a surprins inclusiv cu modulul tactic ales. N-a fost deloc 4-3-3, cum mă așteptam eu și cum se așteptau mulți, ci un clasic 4-2-3-1. Fără Oscar, rezervă și cu Arsenal, cu Ramires în locul lui, dar avansat, în linie cu Hazard și Willian. Marele cîștig al acestui meci pentru Chelsea, dincolo de rezultat și de clasament, e Matic. Nu degeaba a fost adus el de Mourinho, chit că se găsesc destui care să speculeze pe seama transferurilor pe care portughezul le tot face, via Jorge Mendes, de la Benfica. Ca și în situația lui Coentrao, ca și la David Luiz, și la Matic jumătate din banii încasați de Benfica merge la un fond de investiții numit ”Benfica Stras”, gestionat de banca ”Espirito Santo” (e o banca, și încă una importantă n Prtugalia, deși numele v-ar putea duce cu gîndul la altceva), fond de investiții în spatele căruia, se spune, s-ar afla Jorge Mendes. Nemanja Matic a făcut însă un meci memorabil. A avut nevoie de cîteva minute pentru a-și intra în ritm și pentru a se înțelege cu David Luiz, însă perechea pe care au făcut-o cei doi mă face să cred că Mourinho și-a găsit mijlocașii defensivi pentru meciurile importante.

La Chelsea a existat o singură problemă. Și mă tem că Mourinho nu mai are cu s-o rezolve în acest sezon. Atacul. În fața porții, Chelsea n-a fost atît de concretă precum ar fi trebuit, n-a reușit să profite de ocaziile pe care și le-a creat. În mod normal, asta nu trebuie să se întîmple. Dacă e ceva care lipsește la Chelsea e un atacant de careu, dar sînt convins că la vară Mourinho va rezolva problema asta.

BILETE DE INTRARE LA MECIURILE LUI MANCHESTER CITY GĂSIȚI AICI:

Manchester City a jucat excepțional un sfert de ceas. Primul. Perioadă în care toți cei care au văzut meciul ar fi pariat pe încă o victorie clară a echipei lui Pellegrini. Cînd Matic și David Luiz și-au făcut însă rodajul, Toure Yaya și David Silva s-au stins și, în consecință, City s-a stins. Negredo a jucat slab, dar Dzeko a fost și mai slab. Absența lui Kun Aguero a părut un element imposibil de acoperit. Kun poate că ar fi găsit o cale de a marca în aceste 15 minute și totul ar fi decurs altfel.

În perspectiva meciului cu Barcelona, absența lui Aguero trebuie că-l îngrijorează tare mult pe Pellegrini. Într-atît de mult încît eu cred că-l va forța pe Aguero în meciul de pe ”Etihad”. E posibil ca luna de absență pe care o anunța Pellegrini la momentul accidentării argentinianului, meciul cu Tottenham de pe ”White Hart Lane”, să fie doar o strategie. Săptămîna trecută, cînd Aguero a fost supus la noi examene, deja se vorbea de 20 de zile de absență. Fix 20 de zile vor fi marți 18 februarie. Vom vedea.

Nu-s convins că formula cu Negredo și Dzeko împreună va fi prea curînd aplicată din nou de pellegrini. cel puțin nu la meciurile importante. Și-a revenit Jovetic, își va reveni Nasri, cred că 4-4-2 nu e cel mai fericit modul pentru City, chit că la Malaga era foarte des folosit de Pellegrini, un soi de 4-4-1-1 totuși, care aici, cu Negredo mai retras, nu dă rezultate.

BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN PREMIER LEAGUE GĂSIȚI AICI:

Premier League s-a echilibrat la vîrf. Arsenal are 55, City și Chelsea au cîte 53. Dacă bătea City, se ducea la 56, iar Chelsea rămînea la 50 și se deschidea un soi de breșă acolo, mai ales că nu mai sînem în toamnă. Pe 4 e Liverpool, la 8 puncte de Arsenal și 6 de celelalte două. Sîmbătă, pe ”Anfield”, se joacă Liverpool-Arsenal. Dacă Liverpool nu bate, cred că iese complet din lupta pentru titlu și va avea bătălia sa pentru locul 4, cu Tottenham și Manchester United. Interesantă și ea prin numele echipelor implicate.

CE S-A SCHIMBAT ÎN PREMIER LEAGUE DUPĂ ”DEADLINE DAY”

CE S-A SCHIMBAT ÎN PREMIER LEAGUE DUPĂ ”DEADLINE DAY”

Promiteam acum aproape o lună, atunci cînd am analizat situația relativ timidă a transferurilor din Premier League, că o să revin cu un comentariu-analiză atunci cînd mercato se va fi terminat. A trecut ceva vreme de la ”deadline day”, așa că ar fi timpul să mai aruncăm o privire asupra campionatului englez și să vedem dacă s-a mai schimbat ceva după ultimele transferuri efectuate.

BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN PREMIER LEAGUE GĂSIȚI AICI:

”Ce e cu Premier League?”, mă întrebam la începutul lui august. Transferurile au părut mai puține și mai puțin sonore față de alți ani. Situația s-a mai remediat în ultimele zile, chiar în ultimele ore, cînd s-a lucrat frenetic și, în unele situații, sub presiune.

Rămîn la părerea de atunci, că Manchester City e cea mai puternică echipă la momentul ăsta din Premier League. ”Cetățenii” n-au mai făcut achiziții notabile în ultimele zile de mercato, exceptîndu-l pe Demichelis, adus mai degrabă ca soluție de avarie la problemele de ultimă oră din apărare. Cu Demichelis, cea mai bună afacere a făcut-o Atletico Madrid, care l-a luat gratis de la Malaga și l-a dat pe bani destul de buni la City. Pellegrini și-a adus un jucător pe care-l cunoștea și care-i cunoaște filozofia de joc. Ar fi putut lua pe bani mai mulți, pe Sakho de exemplu, cel ajuns la Liverpool, căci nu banii sînt problema la City, dar realmente n-avea nevoie, căci accidentații se vor reface și e mai bine să aduci un jucător care să accepte și un eventual statut de rezervă decît unul, cazul francezului, care tocmai de aceea a plecat de la PSG.

City are în momentul ăsta dublat fiecare post, iar așa zisele dubluri sînt fotbaliști de calibru, a căror clasă se apropie de cea a, repet cuvîntul, așa zișilor titulari. În ciuda eșecului de la Cardiff, care se înscrie pe linia dificultăților de adaptare între antrenorul nou și echipă, City mi se pare mult schimbată în bine față de cenușiul perioadei Mancini. Cu un asemenea potențial, financiar, logistic și fotbalistic, mi se pare absurd să abuzezi de o un stil de joc atît de economicos precum avea Mancini.

BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN PREMIER LEAGUE GĂSIȚI AICI:

Suficient de cenușiu e și stilul lui Chelsea. Care mi se pare a doua candidată la titlu, deloc departe de City. După unii, ar fi chiar prima favorită. Și asta din pricina factorului Jose Mourinho. La fel de spectaculos e și lotul lui Chelsea. Completat față de precedenta analiză cu Willian și Eto`o. Camerunezul mi se pare o soluție de avarie a lui Mourinho le nereușitul transfer al lui Rooney. E destul de limpede cred că Mourinho l-a vrut pe Rooney. Și a așteptat pînă în ultimul moment. Nereușind poate să-l convingă, s-a orientat spre camerunez. Eto`o e un nume, dar nu știu în ce măsură situația sa fizică îl va ajuta să se adapteze la un campionat cu un ritm frenetic. Eto`o a fost vedetă la Anji, cu tot ce înseamnă acest statut, inclusiv în materie de antrenamente. Se spune că și-a luat banii pe doi ani încă de la semnătură, 40 de milioane de euro, vă reamintesc, ceea ce l-a făcut să privească totul cu multă relaxare. Eu însumi l-am văzut la un meci al lui Anji, în sezonul trecut, jucînd departe de mașina de fotbal de la Barcelona și Inter. Alerga puțin spre deloc, se depărtase de careu, adică de locul unde era cel mai periculos, cobora mult și își asuma destul de des ultima pasă. Am văzut și un episod haios, neprins în transmisiune directă, căci se petrecea la încălzire, cu un angajat al clubului urmîndu-l pe camerunez, ca un majordom, cu tricoul de joc pe un umeraș, așteptînd solemn să i-l înmîneze. Și a tot așteptat pînă ce Eto`o s-a spălat pe față, a mai schimbat o vorbă cu un coleg, a salutat arbitrii și a catadicsit în cele din urmă să se îmbrace.

Eu n-aș pune Chelsea în pole-position tocmai din pricina acestui stil de joc. Sînt mulți însă cei care tocami d-aia cred că va cîștiga titlul lejer. Mourinho, în ciuda obsesiilor sale, devenite din ce în ce mai patetice, față de arbitraj, știe cum să procedeze într-o competiție de anduranță. Nu mi-e foarte clar rolul lui Mata, pe care-l văd mai degrabă afară decît înăuntru la momentul ăsta, dar cum pînă în decembrie multe se pot întîmpla nu m-aș hazarda să-l asociez cu altă echipă. Aducerea lui Willian e un mare plus la mijlocul terenului, iar concurența din lot e incredibilă.

BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN PREMIER LEAGUE GĂSIȚI AICI:

Manchester United a izbutit, în cele din urmă, să facă un transfer. Fellaini e un fotbalist foarte bun, care aduce un plus incontestabil, dar nu-s atît de convins că era urgența celor de la United. Așa cum am scris și în legătură cu transferul lui Ozil la Arsenal, despre care voi comenta ceva mai jos. Cred în continuare că United are nevoie de un jucător de ultimă pasă, de tipul Ozil sau poate Modrici. Fellaini va juca în mod normal în rol de dublu pivot, deși David Moyes îl distribuia la Everton de multe ori în spatele vîrfului. Eșecul cu Liverpool și egalul cu Chelsea au arătat că David Moyes încă nu a dibuit modulul cu care vrea să joace. Echipa a părut excesiv de lungă în momentele de pierdere a posesiei și din această cauză e posibil să nu-l vedem neapărat pe Fellaini lîngă Carrick, așa cum s-ar crede, ci undeva în față, ca vîrf al unui triunghi de mijlocași centrali. Capacitatea sa de efort și fizicul său privilegiat l-ar recomanda pentru o asemenea poziție, care să-i permită inclusiv aparițiile la finalizare. 4-4-2-ul inițial al lui Moyes s-ar putea transforma într-un 4-2-3-1, ceea ce ar însemna că jocul pe benzi devine capital.

Cu aducerea lui Ozil, Arsenal a căpătat un protagonism mediatic de care nu mai avusese parte în ultimele sezoane. Am scris la momentul respectiv că e lovitura lui Wenger, dar m-am și întrebat dacă-l va ajuta. Și acum cred că poziția pe care trebuia s-o întărească Wenger era cea a atacantului de careu, un fotbalist care să aducă un plus față de Giroud și care să se muleze pe jocul de pase și de asociere impus de francez. Ozil se alătură unui ”overbooking” de mijlocași, dar e ajutat acum de conjunctura accidentărilor. În mod normal îl vom vedea jucînd alături de Walcott și Santi Cazorla, în spatele lui Giroud. Sînt curios cum va reuși Wenger să treacă peste deficiențele pe fază defensivă pe care le aare Ozil, în special atunci cînd pierde mingea. Pe stilul lui Arsenal, orice greșeală neprovocată pute duce la un contraatac devastator al adversarului, care nici nu trebuie să fie unul de prim rang ci doar o echipă capabilă să dezvolte această fază. Cu spațiu în fața lor și fără susținere din partea mjlocașilor, apărătorii lui Arsenal sînt extrem de expuși.

Mai sus am pomenit de stilul lui Mourinho de a domina detaliile. În ultima zi de mercato, Demba Ba a fost extrem de aproape de Arsenal. Se spune însă că Mourinho a oprit totul atunci cînd a aflat că mutarea lui Ozil se oficializează. Chiar dacă e doar un zvon, tind să-l cred, căci Mourinho și-a dat seama că ar întări un rival direct. Demba Ba are alte caracteristici față de Giroud și s-ar fi potrivit foarte bine la noul Arsenal, cu Ozil drept lider din teren.

BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN PREMIER LEAGUE GĂSIȚI AICI:

Aș vrea să mă refer și la două echipe pe care nu le-am abordat în precedenta analiză. Liverpool și Tottenham. Abia acum cred că putem vorbi de ”echipa lui Brendan Rodgers”. Cine a crezut în sezonul trecut că Liverpool se va transforma, doar prin venirea fostului antrenor de la Swansea, în Barcelona Angliei s-a înșelat. Abia acum Rodgers are la îndemînă piesele pe le voia. Liverpool a transferat bine, dar cel mai mare cîștig e păstrarea lui Luis Suarez. Nu-s foarte convins că el va rămîne ”cormoran” și din iarnă, căci e greu ca un fotbalist de nivelul lui și cu expunerea lui să vadă cupele europene la televizor, dar cred că dacă Liverpool își va menține linia din debutul campionatului va izbuti să-l convingă să mai stea pînă în vara viitoare. Suarez nu e Gerrard, sentimentele lui față de ”Anfield” nu se pot compara cu ale lui ”Steve G”, astfel că mie mi-e clar, indiferent cît înceracă unii să mă convingă de contrariul, că Suarez e atent la orice ofertă. Și sînt destule echipe atente la Suarez acum, Arsenal fiind doar un exemplu.

Revenind la Liverpool, finalul anului mi se pare momentul de cotitură. Atunci vom afla ce se poate alege din proiectul lui Brendan Rodgers. Continuitatea în rezultate e ceea ce a lipsit la Liverpool, iar din acest punct de vedere lipsa cupelor europene poate fi un ușor avantaj. Nebunia lunii decembrie însă anulează orice posibil benficiu, căci atunci se va juca extrem de mult și doar echipele bine pregătite la nivel mental rezistă.

BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN PREMIER LEAGUE GĂSIȚI AICI:

Am lăsat la urmă pe Tottenham. Despre Gareth Bale am scris, nu mai revin. Tottenham e cu siguranță echipa care a făcut cele mai multe schimbări față de sezonul trecut. Contingentul celor veniți e impresionant, iar Andre Villas Boas are și el la dispoziție un lot în care concurența e fantastică.

De acord, a plecat Bale, care reprezenta destul de mult în economia echipei. Dar acum Villas Boas are posibilitatea de a schimba echipa după cum dorește. Mare atenție la Paulinho, care aduce ceva în plus față de trecut. Paulinho și Dembele formează un cuplu de nivelul celui format de Modrici și Parker, Eriksson e și el un fotbalist interesant, Lamela de asemenea, iar Soldado aduce acel ceva în fața porții pe care nu-l aduc Adebayor sau Defoe.

Să nu-l uităm pe Chiricheș. Aș vrea să mă înșel, dar mi se pare cam a patra variantă în acest moment, după Vertonghen, Dawson și Kaboul. Evident mă refer la situația în care tot lotul ar fi complet, situație destul de puțin probabilă totuși, în condițiile în care, de exemplu, Dany Rose n-are dublură ca fundaș stînga și de multe acolo joacă Vertonghen. Chiricheș aduce un mare plus la jocul de picior, căci la acest aspect e peste Kaboul și Dawson, dar are mari carențe la marcaj și la jocul de cap. Iar Tottenham încă nu e Barcelona și-n multe meciuri va trebui să suporte atacuri aeriene.

 

STEVEN GERRARD, THE STORY

STEVEN GERRARD, THE STORY

Pe 30 mai a fost ziua lui Steven Gerrard. E inutil să încerc acum să explic cine este Steven Gerrard și ce reprezintă el pentru Liverpool și pentru fotbal, în general. N-am această intenție și nici nu cred că ar fi cazul. S-au scris și povestit atîtea despe ”Steve G” încît simt că n-ar mai fi loc de alte rînduri. Cel puțin acum.



Cel mai bine cred că ar fi să lăsăm imaginile să vorbească! Se spune că o imagine face cît o mie de cuvinte. Așa că vă propun să vedeți două filme documentare cuși despre Steven Gerrard. Sînt parcurse acolo destule momente importante din cariera celui mai important fotbalist din lotul actual al lui Liverpool.

Primul film se numește ”My Story” și e, de fapt, o trecere în revistă, făcută chiar de el, a unor borne semnificative. E structurat în 6 părți.

Cel de-al doilea film, se numește ”A year in my life”. Se referă la, probabil, cel mai important an din cariera lui Steven Gerrard. Un an pe care nu are cum să-l uite. Poate că ați ghicit despre ce e vorba. Dacă n-ați ghicit, veți descoperi totul cu și mai mare plăcere.

Nu trebuie să fii neapărat suporter al lui Liverpool pentru a-l admira pe Gerrard. De fapt, cred că despre un fotbalist se poate spune că este foarte mare abia atunci cînd este admirat, nu neapărat iubit, ci admirat și respectat inclusiv de suporterii echipelor adverse.

Vizionare plăcută!

Pentru început, ”My Story”, în 6 părți:

PARTEA 1

PARTEA A 2-A

PARTEA A 3-A

PARTEA A 4-A

PARTEA A 5-A

PARTEA A 6-A

Și acum, vă propun să descoperiți, sau să vă reamintiți, care a fost cel mai important an al carierei lui Steven Gerrard. ”A year in my life”:

FERNANDO TORRES: CU MASCĂ, FĂRĂ MASCĂ

FERNANDO TORRES: CU MASCĂ, FĂRĂ MASCĂ

 

Nu ascund că am o oarecare simpatie pentru Rafa Benitez. Încă de pe vremea cînd era la Valencia și reușea să cîștige campionatul în Spania, într-un moment în care Madridul ”galactic” și Barcelona lui Ronaldinho erau punctele de atracție ale Primerei Division. Coincidența a făcut ca primul meu articol după un soi de furtună pe care am fost nevoit s-o traversez s-a numit ”Rafa împotriva furtunii” . Problemele pe care le-a avut la Inter, unde a dat peste o echipă stoarsă ca un burete de energii fizice și psihice în perioada Jose Mourinho, nu m-au făcut să-mi schimb impresia. Am scris-o de mai multe ori, Benitez a fost considerat, în perioada Liverpool, cel mai bun tactician din fotbalul european, poziție pe care și-o disputa cu Mourinho. Căruia, nu întîmplător, a izbutit să-i barezez de două ori drumul spre finala Ligii Campionilor.



Rafa Benitez este foarte aproape de a doua semifinală cu Chelsea în acest sezon. Un sezon care a început mizerabil pentru campioana Europei, cu acel 0-4 în fața lui Atletico în Supercupa de la Monte Carlo, a continuat sinusoidal și se poate termina rezonabil. Cupa Angliei și Europa League nu-s primele obiective pentru Chelsea, dar ele pot salva un campionat în care, la un moment dat, echipa de pe ”Stamford Bridge” părea capabilă să concureze.

Joi seară, cu Rubin Kazan, Chelsea chiar a făcut un meci bun. Într-un scenariu destul de straniu, cum de altfel s-a întîmplat și la meciul cu Steaua. Un stadion mai degrabă tăcut, asistînd destul de plat la tentativa jucătorilor de a depăși acest context. E greu să readuci senzația de mare meci cu Stea sau Rubin Kazan, în Europa League, pentru niște suporteri obișnuiți cu alte vizite pe ”Stamford Bridge”. Comportamentul lor mi se pare însă ciudat, mai ales pentru Anglia, căci vorbim totuși de o competiție europeană. Ranchiuna pe care acești fani o au față de Benitez continuă și n-are cum să nu se simtă în teren. Deși spaniolul a făcut o mișcare inteligentă anunțînd, înainte de dubla cu Steaua, că oricum pleacă.

Revenind la meci, merită menționată prestația timidă a celor de la Rubin. Copleșiți parcă de ce aveau în față, n-au reușit să imprime decît rareori viteză balonului și la fel de rar au izbutit să aducă mingea în mod organizat către vîrful Eremenko. Norocul lor s-a numit Terry, care s-a trezit punînd mîna pe minge, într-un moment în care echipa din Kazan era aproape de prăbușire.

3-1 nu-i un scor imposibil. Aparent. Se va juca la Moscova, pe ”Lujniki”, pe gazon artificial și pe un stadion cu amintiri enervante pentru Chelsea. Dar asta nu cred să conteze prea mult. Diferența de calitate e prea mare între Chelsea și Rubin, așa că mă hazardez să spun că doar un cataclism fotbalistic ar face ca echipa lui Benitez să nu meargă în semifinale.


Două vorbe despre Fernando Torres. A făcut cel mai consistent meci din acest an, poate chiar din întreg sezonul. A avut minute brutale, cînd a reamintit de ”El Nino” de acum cîțiva ani. De parcă masca pe care o poartă îl ajută să se ascundă de acele fantome ce par a-l urmări de la plecarea de pe ”Anfield”, de ce acele blesteme, poate, pornite dinspre Liverpool către idolul devenit peste noapte Iuda. Fernando Torres n-a uitat să joace fotbal, a fost implicat într-un blocaj mental ce nu i-a permis să se exprime. Dacă va reuși să-l readucă în prim plan pe ACEL Fernando Torres în acest final greu de sezon pentru Chelsea, misiunea lui Rafa Benitez va fi îndeplinită.



CRISTIANO RONALDO, GOLUL CU STÎNGUL ȘI CURSA FENOMENALĂ

CRISTIANO RONALDO, GOLUL CU STÎNGUL ȘI CURSA FENOMENALĂ

N-o să mă refer în cele ce urmează la meciul dintre Real Madrid și FC Sevilla. N-am la ce să mă refer. A fost o demonstrație de forță a campioanei Spaniei în fața unui adversar dispărut în misiune. Văzusem echipa de start a Madridului, fără Xabi Alonso, Khedira, Ozil, cu Kaka, Essien și Higuain, văzusem pe FC Sevilla pe viu, tot la Madrid, cu Atletico, în Cupă jucînd bine și m-am așteptat la un meci greu pentru Real. N-a fost așa, iar victoria obținută în condițiile de mai sus e un avertisment cît se poate de serios pentru Manchester United în perspectiva ”dublei” din Champions League. Sînt mulți cei care văd pe Real în postura de victimă sigură, dar i-aș invita să nu se grăbească. Gică Craioveanu a spus la un Fotbal European de acum cîteva zile că vom observa un Real complet diferit în meciurile tari față de partidele obișnuite. Pînă acum a avut dreptate, Madridul are o capacitate fantastică de regenerare, trăiește practic pentru aceste meciuri mari, la fel cum o face și Mourinho.

Dar pînă la super-duelul Real-Manchester mai avem timp. Eu unul abia îl aștept și sînt convins că toți cei care intră pe acest blog îl așteaptă cu aceeași nerăbdare. Vă ofer un promo scurt, așa ca să sporesc orizontul de așteptare, apoi vă invit să reveniți alături de mine ca să vorbim despre Cristiano Ronaldo.

Așadar despre Cristiano Ronaldo. A dat 3 goluri cu Sevilla, nu-i neapărat o știre în sine, că n-ar fi prima dată cînd dă trei goluri. Două dintre cele trei goluri au fost cu stîngul. Plus pasa pentru Benzema, la golul de 1-0, tot cu stîngul. Cristiano e un dreptaci prin excelență. Cu toții ne naștem așa, avem un picior ”bun” sau o mînă ”bună”, dacă e să vorbim și de alte sporturi. La fotbal, ca dreptaci mai folosești și stîngul. N-ai ce să faci. Unii o fac mai bine, alții mai puțin bine. Cîte cazuri de fotbaliști dreptaci ați văzut care atunci cînd au mingea pe stîngul pierd secunde bune sau momente favorabile tocmai pentru că, din instinct, și-o așează pe piciorul bun, ca să nu dea vreun rateu? Destule, nu-i așa?

Vreau să mă refer la șutul lui Cristiano, cel cu care a făcut 2-0. Un asemenea șut mai vezi la un stîngaci, dar foarte foarte rar la un dreptaci. Ce vreau să spun cu asta? Ceva ce am mai zis. Cristiano Ronaldo este un fotbalist care se antrenează enorm. Așa cum îl vedem, poate arogant, poate obsedat de felul în care arată sau în care-i stă părul (la acest ultim aspect sînt ferm alături de el :)) ), poate un pic egoist sau egocentrist, însă nimeni nu-i poate reproșa ceva, din punct de vedere profesional. Și asta am mai scris, Cristiano se automasacrează la antrenamente, la sala de forță, iar asta se vede.

Cînd toată cariera ești obișnuit să folosești cu predilecție dreptul, să faci diagonale plecînd din stînga, spre centru, tocmai ca să poți trage cu dreptul, nu te mai obosești cu celălalt picior. Vezi tu cum faci cînd ai mingea pe stîngul. Dar a face diagonală inversă, a trage cu stîngul la fel de bine cum o faci cu dreptul, la fel de puternic, pentru asta îți trebuie antrenament. Și nu unul obișnuit, ci extra. Adică să stai după ce se termină antrenamentele obișnuite și să lucrezi la celălalt picior. Sînt fotbaliști care abia așteaptă să se termine ședințele de pregătire ca să plece, rup ușile cum se mai zice pe la noi, și alții care rămîn peste program ca să progreseze, să acumuleze ceva în plus. Aceștia sînt cei care ating excelența, sînt fotbaliștii exponențiali.

Tot ca rezultat al antrenamentelor intră și cursa fenomenală de la cel de-al treilea gol al lui Cristiano. Că are viteză știm cu toții. Mulți au, dar nu o antrenează, o consideră un dar de la natură. Cristiano își antrenează viteza ca un alergător pe suta de metri. Are preparator personal pentru asta, un alt aspect ce denotă atitudine. Nu-i totuna să alergi cu a știi cum să alergi.

Mulți îl invidiază pe Cristiano Ronaldo. Pentru toate beneficiile pe care i le aduce fotbalul. De regulă asta invidiem la o celebritate, puțini se gîndesc însă ce face pentru a ajunge la acel stadiu. Majoritatea dintre noi am ceda la primul antrenament similar celor pe care le face Cristiano Ronaldo. El e un exemplu. Iubește fotbalul și nu-l trădează, nu-l păcălește. Scriam atunci cînd Messi a cîștigat iar Balonul de Aur că Ronaldo nu se va lăsa prea ușor și va răspunde, în felul său, pe teren. Iată că răspunde, prin tot ceea ce face, vizibil, în transmisiuni directe, dar mai ales puțin vizibil, la antrenamente.

Acum cîteva zile, Sandro Rosell, președintele Barcelonei spunea într-un interviu că există un jucător la Real Madrid pe care l-a dorit întotdeauna. Deși mulți au crezut că se referea la Casillas sau la Ozil, ei bine, nu, la Cristiano se referea. Sandro Rosell a fost cel care a negociat, în 2003, transferul lui la Barcelona și tot el a fost cel care i-a intermediat primul contract cu Nike. Găsiți doate detaliile aici. Nu se gîndea sigur că va ajunge să-i fie cel mai mare adversar.Viitorul lui Cristiano e la Real Madrid, e din ce în ce mai limpede.

La fel cum nu s-au gîndit nici cei de la Liverpool. De curînd am citit un interviu cu Gerrard Houllier, care-și amintea cum în vara lui 2003 a fost la Toulon, la deja celebrul turneu rezervat ”naționalelor” de tineret și l-a remarcat. ”Am negociat și cu el și cu Sporting, dar n-am ajuns la un acord. Recunosc, nici n-am insistat prea mult. Noi îl aveam pe Kewell pe acea poziție, dar poate că trebuia să facem un efort. N-am fost insipirați”.

Sir Alex Ferguson n-a gîndit la fel în vara aceea. Și, iată, iar am ajuns la Real Madrid-Manchester United. Deja nu mai am răbdare.

Toți ceilalți îți spun ce se întîmplă, eu îți spun și de ce se întîmplă
Recomand
Givenchy Sephora
blouseroumaine-shop.com
Vola.ro
Articole recente
Comentarii recente
Twitter
Arhivă