ARSENAl-BAYERN 0-2: GUARDIOLA, OMUL CU SUTE DE PLANURI. KROOS, OMUL CU CEL MAI MIC SALARIU

ARSENAl-BAYERN 0-2: GUARDIOLA, OMUL CU SUTE DE PLANURI. KROOS, OMUL CU CEL MAI MIC SALARIU

Arsenal a avut cu Bayern, în 90 de minute, 148 de pase. Toni Kroos, de unul singur, 144, cu o acuratețe de 93 la sută. Bayern a adunat în 90 de minute 791 de pase, cu un procentaj de 88 la sută pase corecte!!! Pînă la eliminarea lui Szczęsny, raportul era următorul: Arsenal, 108 pase, Bayern, 262. După pierderea portarului și rămînerea în inferioritate numerică, Arsenal n-a mai fost capabilă să realizeze decît 40 de pase, în vreme ce Bayern a făcut 558!!

Am pus cîteva semne de exclamare. Pentru că, da, o analiză a meciului de pe ”Emirates” se poate încheia în acest moment. Doar citind această statistică.

BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN CHAMPIONS LEAGUE GĂSIȚI AICI:

Fanul lui Arsenal a plecat după meci acasă cu un deja-vu. Un deja-vu după meciul de anul trecut, coincidența a făcut ca data să fie fix aceeași, iar diferența de scor la fel, dar și un deja-vu după sezoanele precedente. Încă un an pierdut în Champions League, care vine după un alt an pierdut, care a venit după un alt an pierdut, care a venit după un alt an pierdut. Și tot așa.

Fanul lui Arsenal însă cred că a plecat după meci acasă cu un oarecare sentiment de satisfacție spre deosebire de cel al lui Manchester City, cu o seară înainte. City și Arsenal au pierdut cu același scor, 0-2, în aceleași condiții de inferioritate numerică și împotriva unor rivali uniți nu doar de litera ”B” cu care le începe numele, Barcelona și Bayern, ci și de mentalitatea de joc, marca inconfundabilă Pep Guardiola. Am scris pe acest blog despre City-Barcelona și am spus că m-a mirat felul în care Pellegrini a abordat meciul. Temător și respectuos. Spre deosebire de chilian, Wenger a avut curaj. Iar asta trebuie să i se recunoască. Arsenal n-are lotul lui City și, cred, nici fotbaliști de nivelul celor pe care-i are Pellegrini. Orice comparație post pe post iese evident în defavoarea ”tunarilor”. Arsenal are însă o idee de joc, mai ales pe teren propriu, de la care cu greu se abate. Iar Wenger are curaj. Pe undeva, poate că acest curaj vine și din lipsa presiunii. Cînd ești de atîția ani pe banca unei echipe așa de mari fără să cîștigi absolut nimic, iar contractul ți se pelungește automat din doi în doi ani, ca o lege ce nu se discută, ci doar se aplică, despre ce presiune putem vorbi?

Lumea a sărit la beregata lui Mourinho pentru acele declarații belicoase la adresa lui Wenger. În stilul lui arțăgos, arogant, special dacă vor fanii necondiționați ai portughezului să audă acest cuvînt. Inclusiv Guardiola i-a luat apărarea alsacianului. Dar ma întreb, l-aș întreba și pe Guardiola dacă aș avea posibilitatea, și întreb pe toată lumea: Oare Pep va mai fi la Bayern peste 8 ani dacă în acest răstimp n-ar cîștiga absolut nimic? Oare Sir Alex Ferguson ar fi supraviețuit 8 ani la Manchester United, la începutul colaborării lor, dacă n-ar fi cîștigat nimic în acestă perioadă? Oare există un antrenor pe lumea asta, în afară de Guy Roux, dar Auxerre nu e Arsenal, care să stea pe un scaun și să nu producă nimic? Arsenal e totuși un club de fotbal, nu o fundație cu scopuri caritabile, iar un club de fotbal are totuși ca obiectiv, sau ar trebui să aibă, cîștigarea de trofee nu terminarea pe plus a bilanțului contabil în fiecare sezon ori creșterea de fotbaliști pentru alte cluburi. 

Pellegrini nu e sigur de postul lui nu în următorii 8 ani, ci în următoarele 8 luni. De aceea, poate, n-a avut curajul lui Wenger. Wenger, da, a avut. A abordat meciul cu Bayern după un principiu sănătos, ofensiv. Ceva de genul ”pe ei și la casierie!” de pe la noi. Arsenal a avut un prim sfert de oră de dominare categorică, perioadă în care, cred, a avut și posesie mai bună, și o primă jumătate de oră remarcabilă. Asta pînă ce Bayern și-a dat seama cum stau lucrurile. Guardiola cred că anticipase acest entuziasm ofensiv al lui Wenger din start. Și a început cu Javi Martinez, ca și la Dortmund, ca și cu City, meciurile sale mai complicate din acest sezon. L-a dus pe Lahm înapoi în zona sa de bază, partea dreaptă, dar asta a făcut ca Bayern să semene cu un bolid condus de un șofer care nu știe prea bine unde se află pedalele, butoanele, schimbătorul de viteze. Javi Martinez nu e Lahm în ceea ce privește dezvoltarea jocului, la fel cum nici Lahm nu e Javi Martinez pe partea defensivă.

BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN PREMIER LEAGUE GĂSIȚI AICI:

Arsenal a avut, poate, momentul psihologic la penaltyul ratat de Ozil. Dacă Ozil dădea gol atunci, poate că se schimba situația. Poate că nu, căci nici Bayern nu e o echipă oarecare, asta n-avem de unde să știm. Cert e că după ratare, Ozil a dispărut, de parcă printr-un miracol, pe teren ar fi intrat fratele său geamăn, dar mai puțin talentat. Arsenal a jucat încă de atunci în 10, aș zice chiar în 9,5 dacă punem la socoteală faptul că Sanogo e un băiat pesemne talentat, dar în nici un caz un jucător pe care să te bazezi într-un meci cu cea mai puternică echipă din lume. Mai apoi, după eliminarea lui Szczęsny, Arsenal a suportat o puternică inferioritate. Dacă trebuia scos sau nu Ozil atunci, dacă trebuia scos Sanogo și păstrat Cazorla, deja sînt dezbateri. Așa a gîndit Wenger atunci, a avut el calculele lui.

Apropo de acest moment. Cineva spunea despre Guardiola că nu e antrenorul care să aibă un plan măreț, ci are sute de planuri mai mici, în funcție de situație. După ce Alaba a ratat și el penaltyul (cum se poate ca într-o echipă cu Lahm, Kroos, Thiago, Gotze, Robben să fie primul executant de penalty Alaba e o întrebare la care eu unul n-am răspuns) a fost un moment cu cadre consecutive pe cei doi antrenori. Wenger era preocupat, dar părea pierdut. În mintea lui, cu siguranță știa că variantele sale deja sînt puține și că un 0-0 ar fi un rezultat magic. A fost și un cadru pe Guardiola. A dat să spună ceva, să transmită cîteva instrucțiuni, dar s-a oprit, într-un gest ce părea să spună: ”lasă că vorbim în vestiar, la pauză, în liniște. Avem tot timpul”. Și așa a fost. Pep a schimbat instantaneu, Javi Martinez în spate, Lahm înapoi la mijloc, pe aceeași linie cu Kroos, un 4-2-3-1 cu orientare predilectă pe partea dreaptă, zonă în care, după ieșirea lui Santi Cazorla, Wenger îl trecuse pe Ozil și de unde ieșise și Gibbs accidentat. Deja spre final acest 4-2-3-1 inițial devenise un 2-2-6, cu cei doi fundași laterali urcați la linia de 16 metri. Arsenal abia putea, în această presiune, să se apropie de centrul terenului, de unde și libertatea de care a beneficiat Kroos la momentul șutului, la golul de 0-1. Oamenii lui Wenger nu mai știau unde să se uite mai întîi, pe cine să atace mai întîi. 40 de pase într-o repriză e o cifră de care eu nu am mai auzit, sper totuși să fie și corectă.

Am pomenit de Tony Kroos. Mi se pare, în acest moment, un jucător esențial pentru Bayern. Nu știu dacă e Messi-ul lui Pep din perioada Barcelona, dar cred că e Iniesta. S-a zvonit că în tribună ar fi fost, din nou, David Moyes și că Manchester United ar face un marcaj feroce la impresarul jucătorului. Kroos termină contractul în 2015 și, conform celor de la Bild, are un salariu brut, impozabil deci, de 4,5 milioane de euro. Sub Rafinha, de exemplu, sub Alaba, sub Van Buyten, cam sub toți ceilalți. Și mult sub Mario Gotze, care are acum 12 miloane de euro impozabil. În mod normal, la un club serios, cam acum se fac discuțiile de prelungire. Problema e că Tony Kroos vrea un salariu echivalent cu al lui Gotze, dar asta ar strica destul de mult echilibrul salarial în vestiar și ar provoca un efect de domino, cam cum se întîmplă la Barcelona după venirea lui Neymar. Situația nu-i simplă, căci în vară intră în ultimul sezon și, dacă părțile nu se înțeleg, ar cam fi momentul unui transfer, astfel încît Bayern să scoată ceva de pe urma lui. Interesul lui Manchester United e explicabil, va fi interesant de văzut care e interesul lui Bayern în această situație.

P.S.
Arsenal nu va rata calificarea în ”sferturi”, dacă o va rata, la Munchen. Și nici la Londra n-a ratat-o. A pierdut-o la Napoli, în decembrie, cînd n-a știut să gestioneze o situație favorabilă și s-a mulțumit cu ideea că era oricum calificată. De pe locul doi în grupă există șansă să dai peste Bayern. Din nou. Și primăvara să se termine în februarie.

Acest text a apărut în premieră pe http://www.digisport.ro/Bloguri/Andrei+Niculescu/

BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN BUNDESLIGA GĂSIȚI AICI:

P.S. 2

Iată, pentru cine e amator de astfel de lucruri, cum arată scara salarială la Bayern. Cifrele au fost dezvăluite de Bild, zice-se de la Franz Beckenbauer, care pesemne că intrase într-un oarecare con de umbră mediatic și se plictisea. Toate sumele sînt impozabile, dar sincer nu știu cît e impozitul în Germania.

Franck Ribéry: 12.000.000 €

Mario Götze: 12.000.000 €

Lahm: 10.000.000 €

Schweinsteiger: 10.000.000 €

Müller: 8.000.000 €

Thiago: 8.000.000 €

Neuer: 7.000.000 €

Robben: 7.000.000 €

Alaba: 7.000.000 €

Javi Martínez: 6.000.000 €

Boateng: 6.000.000 €

Van Buyten: 5.000.000 €

Mandzukic: 5.000.000 €

Rafinha: 5.000.000 €

Toni Kross: 4.500.000 €

ARSENAL-BAYERN: PEP N-A BĂTUT ÎNCĂ PE ”EMIRATES”

ARSENAL-BAYERN: PEP N-A BĂTUT ÎNCĂ PE ”EMIRATES”

După City-Barcelona, Arsenal-Bayern e al doilea șoc al acestei faze a Champions League. Dacă a avut și Platini o idee bună de cînd e la UEFA, ei bine e cea prin care a programat meciurile din ”optimi” în 4 zile distincte, cîte două pe zi, atît în tur cît și în retur. Avem ocazia să savurăm mai bine aceste partide, căci zău că ar fi fost păcat să pierdem din ele, cum s-ar fi întîmplat dacă ar fi fost puse cîte 4 pe zi. Așa, chit că și două meciuri în același timp sînt greu de urmărit cu aceași atenție, tot e mai bine.

BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN CHAMPIONS LEAGUE GĂSIȚI AICI:

În mod normal, Bayern e favorită. Reprezentația dată anul trecut, pe același stadion, cînd toată lumea a înțeles că nimeni nu poate sta în calea bavarezilor în drumul lor spre cîștigarea Champions League, e un punct de plecare în orice discuție am face. Și în orice tabără ne-am afla. Am mai spus-o, cred că Bayern e cea mai puternică echipă din lume la ora actuală, chiar mai puternică decît anul trecut. Pe de altă parte, și Arsenal e ceva mai sus din punct de vedere al formei și prestațiilor decît era la momentul acelei duble. Iar în sprijinul afirmației că orice e posibil în astfel de meciuri vine rezultatul din retur, de la Munchen, cînd a bătut Arsenal și a oferit, practic, singurele emoții din sezon Bayern-ului. Nu cred însă că azi e cineva care să poată spune că Arsenal ar fi favorită în această dublă manșă, în condițiile date.

Totuși Guardiola n-a bătut niciodată pe ”Emirates”. Poate și pentru că Arsene Wenger are oarecum același stil ca și el, oarecum aceeași filozofie. În perioada de hegmonie la nivel planetar a Barcelonei lui Pep, o singură echipă putea concura, la nivel estetic, cu gruparea catalană. Aceea era echipa lui Wenger, care însă n-a apucat să și transforme în performanțe această estetică pe care nimeni nu cred că poate s-o conteste.

În ultima vreme însă, Arsene Wenger a renunțat, în momente punctuale, la estetică și a devenit mai pragmatic. Îmi vine în minte meciul cîștigat la Dortmund, în faza grupelor, cînd Arsenal a părut Inter-ul lui Mourinho. Nu știu dacă asta e soluția pentru meciul de azi, poate pentru retur, căci pe ”Emirates” e greu ca Arsenal să se apere pe două linii. E de presupus însă că va apela mai mult la contraatacuri, că va aștepta de fapt acest lucru. Cred că posesia nu va putea fi negociată, așa cum s-a întîmplat, de altfel, și în City-Barcelona. La Londra, posesia va fi a nemților, iar Arsenal va trebui să găsească soluția cea mai bună pentru a jocul de reacție.

BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN PREMIER LEAGUE GĂSIȚI AICI:

Din păcate, lui Wenger îi lipsește un om important pentru această idee: Walcott. Viteza lui ar fi fost tare utilă, mai ales că pe partea aceea joacă Alaba, pe care faza îl uită deseori în față, un fel de Dani Alves mai tînăr. Ar fi fost o zonă unde Arsenal, cu Walcott, putea să surprindă. Probabil că va juca Oxlade-Chamberlain, care pare cel mai apropiat de Walcott din ce are la dispoziție Wenger. La mijloc va lipsi Arteta, iar o absență importantă. Perechea Arteta-Flamini pare a fi baza tacticii lui Wenger, din păcate pentru el a trebuit de multe ori să se descurce fără unul dintre ei. Cred că Jack Wilshere va juca în locul spaniolului, de fapt sînt sigur, căci altă soluție nu văd.

N-are cum să lipsească Ozil, a cărui criză de formă s-a identificat cu criza de joc a lui Arsenal în anumite meciuri. Se așteaptă de la Ozil să fie pentru Pep amenințarea care era la Real, omul care să inventeze o pasă de gol, o situație periculoasă. Wenger are apoi de ales între Santi Cazorla, Rosicky și Podolski, dar cred că-l va alege pe spaniol, chit că se expune teribil în acea zonă, Santi Cazorla nefiind defel un expert al fazei defensive, iar spatele său e vulnerabil. Și va juca în mod sigur Giroud, căci altul mai bun nu are Wenger, cu toate poveștile amoroase în care a fost el implicat. Dacă Bayern are un punct slab, dincolo de entuziasmul ofensiv riscant al lui Alaba, acesta e zona centrală a apărării. Sînt foarte convins că în vară Guardiola va acționa în acest compartiment măcar cu un transfer important.

BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN BUNDESLIGA GĂSIȚI AICI:

Mergînd spre Bayern, Guardiola va fi pus în curînd într-o situație pe care n-a mai avut-o de cînd e antrenorul acestei echipe. Să aibă aproape tot lotul la dispoziție. În curînd, adică atunci cînd se va reface Ribery, iar Schweinsteiger își va recăpăta și el, din punct de vedere fizic, senzațiile de anul trecut. Pînă acum Pep a tot avut parte de accidentări, va fi interesant de văzut cum va gestiona situația.

Pentru ”Emirates” Ribery nu va putea juca. Asta simplifică oarecum lucrurile. Guardiola e un tip recunoscut pentru faptul că alege mai mereu primul ”11” în funcție de adversar, de calitățile și punctle slabe ale acestuia. Sînt convins că așa va face și acum. Pesemne că are și de data aceasta aceeași dilemă: cu sau fără Mandzukic? Pentru că, în rest, modulul pare fi clar. Nu cred că Pep se va apuca tocmai acum să schimbe poziția lui Lahm, chit că ar da mai bine în această partidă decît Rafinha ca fundaș dreapta. Lahm însă e marea lui invenție la Bayern, cum au fost destule la Barcelona, așadar nu cred că va renunța la noul său mijlocaș. O tripletă Kroos-Thiago-Gotze sună tare bine, cu Muller-Mandzukic-Robben în atac, dar nu cred că se va expune Guardiola într-atît. Mai degrabă l-aș vedea pe Javi Martinez fundaș central, mi se pare mult mai adaptat filozofiei lui Pep decît Dante și Boateng. Probabil însă că asta se va întîmpla în sezonul viitor.

Eu merg pe ideea că nu va juca Mandzukic. Și că Gotze, a cărui formă de moment este excelentă, va împărți cu Robben și Muller poziția de 9 fals.

ars-bay

DE CE CRED EU CĂ BAYERN E CEA MAI BUNĂ ECHIPĂ DIN LUME

DE CE CRED EU CĂ BAYERN E CEA MAI BUNĂ ECHIPĂ DIN LUME

A revenit în prim-plan Champions League, cu duelurile sale formidabile, mult mai tari din acest moment față de cele pe care le-am avut în faza grupelor. E un prilej pentru toată lumea să facă pronosticuri și să parieze pe echipele care vor trece mai departe și, privind și mai mult spre viitor, pe echipa care va cîștiga trofeul.

BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN CHAMPIONS LEAGUE GĂSIȚI AICI:

Am explicat de ce cred eu că abia acum începe Champions League, iar pînă acum am avut Liga Campionilor, de multe ori pe acest blog. Nu mai insist. Nici nu voi încerca să fac pronosticuri ori să pariez. N-am făcut-o niciodată, sînt un parior prost, nu sînt adeptul unor astfel de chestii. Dacă am fost eu la Las Vegas și n-am jucat la cazino decît simbolic, 50 de dolari (pe care i-am pierdut in circa 20 de minute), nu văd de ce ar trebui să pierd bani la pariuri! Am voie însă și eu să am păreri, ca toată lumea. Iar părerea mea în acest moment e că Bayern Munchen e cea mai puternică echipă din lume. La nivel de club, evident. Și o să încerc mai jos să și motivez această idee. Nu înseamnă automat că Bayern va cîștiga Champions League în acest sezon. În astfel de meciuri se poate întîmpla orice, un detaliu poate face că balanța să se încline în cealaltă parte. Poate fi o greșeală de arbitraj, de exemplu, poate fi o bară, poate fi un număr de jucător acidentați, toate acestea contează atunci cînd vine vorba de partide la un asemenea nivel. Și nu întotdeauna cea mai puternică echipă cîștigă. Amintiți-vă de Milan, în 2004 sau 2005, cum a pierdut semifinala cu Depor și finala cu Liverpool, deși era cea mai bună echipă atunci, amintiți-vă de Barcelona cum a pierdut semifinala cu Inter din 2010, deși era clar mult mai bună.

Deja a trecut ceva mai mult de un an de cînd am aflat că Pep Guardiola va merge la Bayern. În acele zile, cineva care credea că le știe pe toate mă făcea penibil pe twitter pentru că eu am scris că Guardiola va aduce la Bayern un soi de ”tiki-taken”. Găsiți articolul AICI. Nu mi-a explicat de ce sînt penibil, deși eu explicasem de ce cred ceea ce am scris, e mult mai ușor să-i spui unuia că-i un bou decît să încerci să-i explici de ce e bou. Să mă scuze boii, n-am nimic cu ei, sînt animale onorabile. Exista însă un curent de opinie al multora care credeau că Guardiola nu va putea imprima la Bayern concepția de la Barcelona pentru simplul motiv că filozofia germană e alta. Asta putea fi o explicație, dar nu și pentru Pep.

N-o să mă refer la faptul că Bayern atinge în momentul ăsta un nivel de posesie neîntîlnit în Bundesliga pînă acum. Nici la detaliul că Thiago Alcantara, omul pe care l-a adus el, bate la rîndu-i un record de pase corecte în campionatul german, care i-ar face invidioși pe Xavi și Pirlo, regii de pînă acum ai paselor corecte. Și nici măcar n-o să discut posibilitatea ca Bayern să cîștige campionatul încă din martie, ceea ce nu cred ca s-a văzut în vreo întrecere de nivelul Bundesligii. O să încerc doar să explic de ce cred eu că Bayern e cea mai bună echipă din lume. Zic din lume, pentru că dacă e din Europa, automat noțiunea se globalizează.

BILETE DE INTRARE LA MECIURILE LUI BAYERN MUNCHEN GĂSIȚI AICI:

Sînt mulți care-i atribuie lui Guardiola noțiunea de ”tiki-taka”. E fals. Conceptul a apărut pe la începutul anilor `70 și-i aparține lui Javier Clemente, pe atunci campion al Spaniei cu Bilbao. Clemente a caracterizat astfel jocul lui Ajax Amsterdam, cea mai bună echipă a acelui moment, pe care visa să-l copieze cu Athletic-ul său, folosindu-se de un sport popular pe atunci pe plajele din Spania, cu două palete de lemn și o minge mai mică decît cea de tenis. ”Tiki, taka, tiki, taka” era zgomotul produs de minge cînd era izbită de paletă, iar Clemente l-a translatat spre terenul de fotbal și spre jocul de pase al Ajax-ului antrenat de Rinus Michels, cu Cruyff lider în teren.

Există destule cărți scrise despre Guardiola în care se explică destul de clar că pe el îl enerva terbil noțiunea de ”tiki-taka” pe cînd era la Barcelona. I se părea un stil de pase în lateral, departe de ceea ce el dorea. Și ceea ce el reușea, la Barcelona și e pe cale să reușească și la Bayern.

bayPrin vara anului trecut, Guardiola încerca să explice nemților, dar eu cred că mai degrabă încerca să le explice jucătorilor, care e filozofia sa: ”vreau ca echipa să atace, dar s-o facă grupat, jucătorii să ajungă împreună în zona careului advers, astfel încît să nu fie surprinși pe contraatc. Dar pentru asta e nevoie de posesie”. Dar nu de acea posesie de dragul posesiei și pase de dragul paselor, ci de pase cu care să se obțină ceva, spre exemplu atragerea adversarilor și depășirea lor, pe principiul ”dai și pleci”, ori obosirea adversarilor, căci e știut că nimic nu e mai deranjant pentru un fotbalist decît să alerge după minge fără s-o aibă. A circulat pe rețelele de socializare imaginea alăturată, cu triunghiurile pe care jucătorii lui Bayern le desenau pe teren în jurul lui Lahm, mijlocașul închizător în această situație, dar cred că-n locul lui Lahm poate sta la fel de bine Javi Martinez sau Schweinsteiger. Cam asta e ideea de ”echipă grupată”.

Echipa a asimilat destul de repede ideile lui Pep, iar el a știut să se adaptez la filozofia germană. Nu e rigid în ideile lui, în 4-3-3 cu care a crescut și care l-a consacrat, de multe ori Bayern a jucat cu doi închizători, de multe ori a folosit sistemul 4-1-4-1. Și de foarte multe ori jucătorii își schimbă pozițile în teren, ceea ce Pep reușea destul rar la Barcelona. Lahm, Thiago, Gotze, Thomas Muller, Kroos, chiar și Mandzukici, Robben și Ribery își modifică zona de acțiune de cîteva ori pe parcursul unui meci, ceea ce destabilizează teribil adversarul. Nu i-a fost însă ușor, începutul n-a fost simplu. Nu-i mai puțin adevărat că Guardiola a și găsit un teren prielnic în Bundesliga, campionat foarte puțin predispus la tacticizare. În afară de Klopp la Dortmund, sînt greu de găsit antrenori în Bundesliga care să pună atît de mult accent pe partea tactică. De aici și spectaculozitatea meciurilor din Germania, dar eu sincer aș vrea să-l văd pe Guardiola antrenînd în Italia, acolo unde tactica e esențială. Sau jucînd o ”dublă” cu Atletico Madrid în Champions League.

Am sesizat mult entuziasm la jucători, multă dorință. Acum cîteva săptămîni, la meciul cîștigat de Bayern la Stuttgart, în ultimele secunde, cu acel eurogol al lui Thiago, am văzut o bucurie uriașă a jucătorilor pentru victoria obținută. Cu sau fără acele puncte, Bayern tot lider autoritar rămînea, tot nu se găsea nimeni capabil să-i pericliteze supremația. Însă acea bucurie colectivă arată că Pep a reușit ceva ce, de exemplu, la Barcelona n-a izbutit și poate de aceea a și plecat, să redea motivația unor fotbaliști care au cîștigat tot ce se putea cîștiga, să redea dorința de a repeta performanțele. La Barcelona căuta mereu recorduri pe care să le propună vestiarului pentru a fi doborîte, la Bayern cred că nu mai e cazul.

Și ar mai fi un lucru. Pregătirea fizică. Guardiola l-a adus alături de el pe Lorenzo Buenaventura, preparatorul fizic pe care l-a avut și la Barcelona. Un specialist a cărui plecare, cred, că acum e foarte mult regretată la Barcelona. Spre diferență de Spania însă, Buenaventura are un mare avanaj în Germania, acea pauză de iarnă, nu foarte lungă, o lună cu tot cu Sărbătorile, dar suficientă pentru un cantonament într-o țară caldă pentru refacerea tonusului și pentru încărcare la nivel fizic. Asta se va vedea probabil în aprilie-mai, cînd alții vor fi epuizați.

BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN BUNDESLIGA GĂSIȚI AICI:

Sigur, nu e totul perfect la Bayern. Se observă perioade de relaxare în joc, momente cînd jucătorii devin superficiali, cînd se consideră dinainte învingători. E normal să se întîmple. Și ar mai fi problema Tony Kroos, care nu întîmplător a fost protagonistul multor zvonuri în această perioadă. Mi se pare, în acest moment, un jucător esențial pentru Bayern. Nu știu dacă e Messi-ul lui Pep din perioada Barcelona, dar cred că e Iniesta. S-a zvonit că Manchester United ar face un marcaj feroce la impresarul jucătorului. Kroos termină contractul în 2015 și, conform celor de la Bild, are un salariu brut, impozabil deci, de 4,5 milioane de euro. Sub Rafinha, de exemplu, sub Alaba, sub Van Buyten, cam sub toți ceilalți. Și mult sub Mario Gotze, care are acum 12 miloane de euro impozabil. În mod normal, la un club serios, cam acum se fac discuțiile de prelungire. Problema e că Tony Kroos vrea un salariu echivalent cu al lui Gotze, dar asta ar strica destul de mult echilibrul bugetar. În orice vestiar există gelozii, invidie, dar există și o anumită scară salarială. Care, dacă nu e respectată, poate produce un efect de domino. Iată ca exemplu ce s-a întîmplat la Barcelona cu Iniesta și Messi, după Neymar. Poveștile cam seamănă, numai că antrenorul e cel care trebuie să-i împace pe jucători, să-i facă dacă nu prieteni măcar colegi. În ceea ce-l privește pe Kroos, în vară s-ar putea să avem noi vești despre situația lui, căci dacă părțile nu se înțeleg, Bayern nu-și poate permite să-l piardă gratis în vara lui 2015, deși dacă ne amintim cazul Ballack ori chiar cazul Levandowski la Dortmund ar exista și această variantă. Interesul pentru Kroos e explicabil, va fi interesant de văzut care e interesul lui Bayern în această situație

 

GUARDIOLA SI BAYERN-UL SAU

GUARDIOLA SI BAYERN-UL SAU

Sînt cam 150 de zile de când Pep Guardiola e ”in charge” la Bayern. N-am numărat și vacanța, am numărat zilele de cînd el a început să antreneze probabil cea mai bună echipă din lume în acest moment. Acest ”probabil” sună așa mai degrabă comercial, mai degrabă ca un serviciu adus fanilor celorlalte mari echipe europene, care nu vor să vadă realitatea. Iar realitatea e cea expusă în a doua frază.

BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN CHAMPIONS LEAGUE GĂSIȚI AICI:

Dar nu despre asta vreau să vorbesc acum. Ci despre Guardiola. Pe care nu puțini l-au privit cu reținere la momentul numirii sale. Am auzit destule păreri cum că Pep va deteriora jocul lui Bayern, în încercarea sa de a impune filozofia cu care cîștigase la Barcelona. Nu știu însă cîți dintre sceptici s-au gândit cu adevărat, înainte să arunce verdicte, cît de greu este să preiei o echipă care a câștigat tot, cît de greu este să-i chemi din nou la masă pe acei jucători sătui de atîtea delicatese, cât de greu e să convingi lumea că poți schimba ceva, fără să schimbi, în esență, mare lucru și cît de greu e să cîștigi în fața unor adversari care deja îți știu jocul pînă în cele mai mici amănunte. Dar despre acest din urmă aspect, ceva mai târziu.

Am văzut ultimul meci din Bundesliga al Bayern-ului. Accidental, s-a întîmplat să fie tocmai o victorie la Dortmund, pe terenul rivalei din campionat, o victorie concludentă ca scor, pe unele momente și ca joc. Deși nu trebuie dat deoparte contextul în care a fost obținut succesul, cu Borussia măcinată de accidentări, fără întreaga linie de apărare, mi s-a părut că Bayern încă își continuă procesul de omogenizare cu noul antrenor, fără ca asta să însemne că va deveni o clonă a Barcelonei lui Pep. Principiile acelui concept marca Guardiola se regăsesc ori încep să se regăsească în actualul Bayern, căci Guardiola nu e deloc un oarecare. Cifrele lui, că tot e la mare modă acest concept al cifrelor, în fața căruia ne subordonăm de multe ori, demonstrează asta. E o personalitate, un antrenor cu performanțe notabile, un om care a creat una dintre cele mai frumoase echipe din istoria de pînă acum a fotbalului, FC Barcelona. Are ideile lui, stilul lui, el nu știe să antreneze altfel decît plecînd de la concepțiile sale, în urma cărora a obținut rezultatele. Nici un om a cărui valoare a fost probată de performațe, în orice domeniu doriți, nu se duce la un alt job și continuă ca un robot ceea ce a făcut predecesorul său. E chestie de personalitate, de caracter, tot încearcă să pună o amprentă proprie asupra lucrurilor, să vină cu o idee nouă, cu o concepție. Altfel e văzut ca un oportunist, care cîștigă pe seama muncii celui pe care l-a înlocuit. Pep a fost adus pentru că șefii lui Bayern, care e un model de gestiune din acest punct de vedere, au intuit că poate aduce ceva în plus unui mecanism aproape perfect. În fond, Bayern putea să-și pună aproape orice antrenor dorea la momentul cînd s-a aflat că Jupp Heynckes nu mai vrea să continue. Și pe Mourinho putea să-l pună, cred că și pe Jurgen Klopp ar fi reușit să-l convingă în cele din urmă, chit că e un tip suficient de parolist. Însă Bayern deține acea capacitate de persuasiune, are atuurile sale. Guardiola vine cu altfel de gestiune, o gestiune bazată pe încrederea pe care o oferă jucătorilor săi, dar și pe care o pretinde de la ei, o gestiune în care mingea e cel mai important element, în jurul căruia se aliniază toate celelalte aspecte, într-o entropie studiată, deloc la voia întîmplării.

Poate că a mirat ieșirea nervoasă a lui Guardiola după victoria de la Dortmund. Acele amenințări la adresa acelor jucători care devin furnizori de informații pentru ziariști. Nu cred că Pep e atât de credul încît să nu-și dea seama că relațiile dintre anumiți fotbaliști și ziariști n-au cum să înceteze. Încearcă însă o limitare a lor. L-a enervat teribil faptul că ”Bild” a aflat primul ”11” pe care-l gîndise pentru Dortmund. Se spune chiar că l-a schimbat în ultimul moment, lăsîndu-l pe Gotze pe bancă tocmai din această cauză. Deși Mandzukici nu era complet refăcut. N-avem de unde să știm dacă e adevărat, cert e că atunci cînd Gotze a intrat pe teren lucrurile s-au schimbat, iar Bayern a cîștigat meciul. Gotze ca fals 9 a fost, se zice, ideea cu care Pep ar fi vrut să-l surprindă pe Klopp, pe principiul ”cel mai bun om al tău în zona cea mai slabă a adversarului”, idee preluată de la Cruyff. A reușit, dar nu de la început.

BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN BUNDESLIGA GĂSIȚI AICI:

Guardiola s-a mai lovit de așa ceva pe cînd era la Barcelona. Pe rețelele de socializare, mulți ziariști spanioli apropiați lui Pep au povestit un episod similar petrecut înainte de ultimul său El Clasico, cel din aprilie 2012. Barcelona era la 4 puncte de Real, iar o victorie ar fi redus distanța la unul singur. Atunci, Guardiola a gîndit o formulă supriză, un 3-4-3, cu Tello pe zona lui Coentrao, cu Pedro, Alexis, Fabregas și Pique pe bancă. Formula a fost experimentată la antrenamentul închis din dimineața jocului, dar imediat a transpirat din vestiar către ziariști. Guardiola n-a schimbat atunci tactica, iar rezultatul se cunoaște, Mourinho a avut toate datele și a știut cum să le contracareze. Se spune că Guardiola a aflat cine a fost ”vorbărețul” și i-a cerut președintelui Rosell să-l vândă. Era vorba, nu-i greu de intuit, de unul dintre cei 4 rămași pe bancă, un nume foarte greu. Rosell n-a acceptat, iar aste, zice-se, l-a determinat pe Guardiola să ia decizia la care medita de ceva vreme, să plece de la Barcelona.

Repet ce-am scris mai sus. Nu cred că Guardiola e așa naiv încît să nu-și dea seama că n-are cum să oprească legăturile dintre jucători și ziariști. Presa caută aceste informații, mai ales acum cînd on-line-ul funcționează pe ideea de ”breaking news”, iar fotbaliști dornici să ofere secrete în schimbul unor anumite avantaje există și vor exista. Dacă însă a ieșit public acum cu această amenințare, înseamnă că Guardiola se simte foarte stăpîn pe el, mult mai stăpîn decît era, de exemplu, la Barcelona. Cu victorii precum cele de la Dortmund, încrederea fanilor în el sporește. Ceea ce încearcă Guardiola la Bayern n-a mai reușit nimeni. Să preia cea mai puternică echipă din lume și să o facă și mai puternică. Cînd ai un astfel de obiectiv, orice detaliu contează.

P.S. Acest text a apărut in premieră pe http://www.digisport.ro/Bloguri/Andrei+Niculescu/

ROATA LUI ROBBEN

ROATA LUI ROBBEN

Nu cred ca avem nevoie de prea multe exemple care să ne confirme teoria, veche probabil de cînd lumea, că roata se întoarce. Întotdeauna. Am trăit cu toții asta pe pielea noastră, în diverse ocazii, și cu siguranță vom mai trăi. Asta nu e doar o constatare sau o promisiune, ci și un avertisment!

Arjen Robben e ultimul pe listă care a simțit pe pielea lui. Logodit cu neșansa și urmărit parcă perpetuu de ghinion, Robben era, pînă sîmbătă, omul finalelor pierdute. Și omul ratărilor din aceste finale pierdute. Un fotbalist de elită totuși, campion în toate țările în care a jucat, dar care nu reușea să scape de această imagine, o tortură interioară cu siguranță.

Revanșa trebuia să vină, roata trebuia să se întoarcă. În fond Arjen Robben, învinsese în cel mai greu meci al vieții sale, cel cu o boală cumplită de care fusese diagnosticat la 20 de ani. A continuat să lupte și, poate din această încrîncenare s-a născut faima sa de egoist, exasperant de individualist, adăugată la caracterizarea ”fotbalistul de cristal” ce i se făcea la fiecare accidentare suferită. Și au fost destule, căci Robben nu cred că a reușit să adune 10 meciuri consecutive jucate fără să se accidenteze. La Real Madrid, cel puțin, a petrecut mai mult timp accidentat decît pe teren, statisticile vremii vorbind de o medie de o leziune la fiecare 5 partide jucate.

La Bayern n-a ieșit cu mult din această ”tradiție”. A mai adăugat cîteva detalii însă, o ceartă cu Muller, o bătaie în toată regula cu Ribery, plus caracterizări deloc pozitive în presa germană, una departe de a fi gentilă atunci cînd i se oferă motive.

<
Sîmbătă s-a consumat însă și revanșa. Cu ”R” de la Robben. Și cum lucrurile se leagă mereu, a fost nevoie de accidentarea unui coechipier, Tony Kroos, de neșansa lui deci pentru ca Arjen să o regăsească pe a sa. Dacă Tony Kroos era apt, șansele lui Robben de a prinde un loc de titular erau minime, iar numărul de minute pe care urma să le prindă în acest meci depindeau doar de conjunctura din teren.

Fără Kroos, Thomas Muller s-a deplasat în zonă centrală, iar lui Robben i s-a deschis toată banda dreaptă. În teorie doar, căci realitatea din teren a arătat că Robben a jucat mai mult în celelalte zone. La primul gol a centrat din stînga, la al doilea, cel decisiv, a pătruns prin zonă centrală. În avancronica finalei, scriam că mă aștept ca Ribery să aibă acest rol. Cred că și Klopp se aștepta, așa că Jupp Heynckes decis probabil să scimbe rolurile. Rar l-am văzut pe Ribery plecînd de pe poziția sa. În schimb Robben a făcut-o de multe ori, iar surpriza a fost dublă, căci în locul lui ajungea deseori Thomas Muller, spre disperarea lui Schmelzer, care nu mai știa pe cine să ia în primire.

Nu știu cum ar fi arătat duelul din această zonă dacă ar fi jucat Gotze. Reus ar rămas în zona sa obișnuită, ceea ce nu i-ar mai fi dat lui Lahm atîta libertate. Grosskreutz a fost dependent de Lahm, de parcă el era fundașul, nu invers, ceea ce cu Reus nu s-ar fi întîmplat. Cînd Muller se deplasa spre dreapta, aveam deja superioritate, un 3 contra 2 ce-i permitea lui Robben să se miște în voie prin spatele lui Schmelzer.

Tot în avancronică, mă întrebam dacă n-ar fi mai utilă urcarea lui Gundogan pe locul lui Gotze, cu consecințele de rigoare, Reus în dreapta și Kehl în centru. Cu a sa experiență, Sebastian Kehl poate ar fi blocat mai bine zona centrală, căci pe acolo Bayern a acționat foarte mult spre finalul meciului. Beneficiind de un Javi Martinez impresionant, care și-a arătat clasa și a demonstrat de ce Bayern a făcut o nebunie totuși plătind 40 de milioane de euro pentru el.

Dacă Robben a scăpat de sechestrul trecutului, Bayern a primit din partea acestei competiții o reparație morală. 5 finale în 15 ani și doar una cîștigată ar fi fost nedrept poate. Sau 3 finale pierdute în 4 ani. În schimb, Borussia trebuie s-o ia de la capăt. Vor pleca probabil din jucători, dar vor veni alții. Dacă Jurgen Klopp va rămîne, e o garanție că se va merge pe aceași linie. Nu e o garanție a succesului, căci fotbalul nu oferă garanții. Dar de încercat sigur vor încerca. Și, cum roata se întoarce, cine știe ce le rezervă viitorul acestor suporteri fantastici. Poate o revanșă, cu ”R” de la Reus.

P.S.

Mai sînt destule subiecte legate de această finală și, în special, de Bayern. Cum va arăta Bayern-ul lui Guardiola e cea mai mare curiozitate probabil. Vom avea timp destul în zilele următoare să analizăm toate aspectele. La fel cum un alt subiect interesant e legat de Balonul de Aur. Promit să nu trec nici peste acesta în zilele următoare.

BORUSSIA DORTMUND-BAYERN MUNCHEN: SPECTACOL LA INTENSITATE GERMANĂ

BORUSSIA DORTMUND-BAYERN MUNCHEN: SPECTACOL LA INTENSITATE GERMANĂ

E cel mai important meci al anului. E meciul pe care nimeni nu ar vrea să-l piardă. E meciul la finalul căruia vom afla cine e cea mai puternică echipă a Europei. E meciul meciurilor. E finala Champions League.

E o finală în limba germană. Prima în istoria competiției. A venit și rîndul nemților după ce spaniolii, italienii și englezii au avut acest privilegiu. E un premiu pentru felul în care Germania a înțeles să ajute fotbalul și un premiu pentru felul în care germanii au înțeles să folosească acest ajutor. Bayerm Munchen și Borussia Dortmund își dispută la Londra supremația continentală.



Faptul că avem un meci între două echipe din Germania invită la optimism în legătură cu calitatea partidei. Bundesliga oferă mereu spectacole de calitate, meciurile sînt deschise, ofensive, lipsite oarecum de rigorile tactice ale Italiei, de exemplu, dar și Spaniei sau Angliei.

Există, în introducerea de mai sus, o propoziție. Meciul pe care nimeni nu vrea să-l piardă. De aici e posibil să plece totul. O finală e altceva decît un meci obișnuit de campionat. Iar o finală de Liga Campionilor, cu atît mai mult. Cînd trofeul e la doi pași, gîndirea e alta, dar și stresul e altul. Dintre toți cei care vor apărea pe gazonul de pe ”Wembley”, doar Javi Martinez, campion mondial și european cu Spania, a trăit senzația cîștigării unui trofeu de elită. Pentru toți ceilalți, miza e foarte mare, iar în astfel de situații, principala grijă nu mai e să inventezi acțiuni, pase ori driblinguri, ci sa evită orice fel de eroare. Într-o astfel de partidă, o eroare poate fi fatală.


Vorbind despre calitatea jocului, marele regret al tuturor este absența a doi fotbaliști sclipitori, Mario Gotze și Tony Kross. Ar fi dat o notă aparte partidei, asta e sigur, căci calitatea lor e colosală. La Bayern, absența lui Kroos nu-i chiar atît de dramatică. Thomas Muller a arătat că-l poate suplini, chiar dacă nu posedă sclipirile lui Kroos în materie de ultimă pasă, plus că relocarea lui Muller în zonă centrală deschide loc în primul ”11” lui Robben. După ce a comis-o în finala de anul trecut, motivația lui Robben e foarte mare, iar eu înclin să cred că va fi omul meciului.

 E limpede că Bayern va guverna jocul. În sensul că va avea posesia și, posibil, înițiativa. Fără Gotze, Borussia ar avea probleme în acest sens. Am vorbit mai sus de Robben. Mare atenție și la Ribery! Îl veți vedea de multe ori deplasîndu-se spre centru, oarecum de-a latul terenului, mărind densitatea la mijlocul terenului. Asocierile sale acolo cu Muller, cu Schweinsteiger și chiar cu Robben pot fi mortale. Rolul lui Alaba e foarte important în acest sens, căci el trebuie să acopere plecările lui Ribery. În banda cealaltă e mult mai simplu, căci Lahm e mult mai bun și mult mai experimentat.

 

Borussia însă are capacitatea de a răspunde acestor atacuri. Ba eu cred că-i și convine situația. Pe parcursul acestui an, băieții lui Klopp au arătat că se simt mult mai bine în postura de outsideri decît în cea de favoriți. Ați văzut cu Malaga și-n returul cu Real, ultimul sfert de oră de pe ”Bernabeu”.

 Multe lucruri se învîrt în jurul lui Gundogan. E foarte bun, dar are probleme în momentul în care un adversar cu calitate primește mingea în spatele lui, între spatele său și linia de apărare, mai bine zis. De aceea e bine pentru Dortmund că lipsește Kross. Deși toată lumea merge pe ideea că locul lui Gotze va fi luat de Grosskreutz, eu nu aș fi deloc surprins să-l văd pe Gundogan acolo și pe Kehl în postura de închizător, alături de Bender. Chiar cred că ar fi o soluție mult mai bună pentru Borussia. Va cîștiga în echilibru la mijlocul terenului, iar Reus ar fi și el în avantaj. Cu Real, la Madrid, s-a văzut că Reus nu poate interpreta rolul lui Gotze, el e mult mai bun în poziția sa, în bandă. Ar mai fi și varianta Sahin, o întoarcere la origini cum ar veni, însă văd această soluție ca o mare mare surpriză pregătită de Klopp.



Cîteva puncte de vedere din jurul partidei. Pentru Borussia e cel mai important meci al ultimei decade. Echipa a ajuns în vîrf, mai sus nu are unde să ajungă, dimpotrivă, e inevitabilă descreșterea, căci vor pleca unii jucători, iar reconstrucția nu e atît de ușoară ca și construcția. Pentru Bayern, în schimb, e a treia finală în ultimii 5 ani. Dar în vară va veni Guardiola, iar intențiile de creștere în continuare, sau de menținere, după caz, sînt clare.

Și aș mai vrea să mă refer la Gotze. Multă lume crede că, vorba românului, ”s-a dat lovit”. Eu cred că sîntem prizonierii unei mentalități ce nu ne aduce beneficii. Gotze nu-i român, în primul rînd. Pentru el să meargă la Bayern din postura celui care, să zicem, i-ar fi bătut în finala Ligii ar fi fost ideală. Gotze are 20 de ani și pătrunde într-un vestiar cu nume mult mai consacrate, mai grele să zicem. Un vestiar fotbalistic e o lume tare ciudată, ierarhiile se stabilesc în funcție de caracter, dar mai ales de performanțe. Un Gotze campion ar fi mult mai bine văzut, primit și respectat, decît un Gotze care n-a avut curajul să se lupte. Astfel de servicii pot fi valabile în fotbalul nostru, nu în fotbalul mare.

Toți ceilalți îți spun ce se întîmplă, eu îți spun și de ce se întîmplă
Recomand
Givenchy Sephora
blouseroumaine-shop.com
Vola.ro
Articole recente
Comentarii recente
Twitter
Arhivă