MANCINI A UCIS CAMPIONATUL ANGLIEI

MANCINI A UCIS CAMPIONATUL ANGLIEI

Nu, nu e nici o greșeală în titlu. Chiar așa e. Manchester City a ucis suspansul în Premier League. Încă din ianuarie. E limpede, nu avem un sezon, acest 2012-2013, care să ne ofere prea multă neliniște. Oricît ne-am dori noi să avem parte în toate campionatele de finaluri precum cel de anul trecut din Anglia, în sezonul ăsta n-avem cum. N-avem cum să avem nici măcar suspansul existent în sezonul trecut în Germania, în Franța, în Italia, chiar și în Spania, unde campioanele nu s-au decis în ultima secundă a ultimului minut al ultimului meci, ca în Anglia, dar tot am avut o doză de neprevăzut pînă undeva spre luna mai. Anul ăsta nici nu a venit primăvara și titlurile sînt cam în buzunarele unora. În Spania, 12 sau 16 puncte, depinde cum pui problema, în Anglia, 12 puncte, în Germania, 15 puncte, oricît am crede că în fotbal e posibil orice, parcă ne ducem cam departe cu acest ”orice”. Apoi, în Franța sînt 6 puncte, iar în Italia sînt 5 puncte, dar parcă și aici echipele de pe primul loc sînt evident mai puternice decît urmăritoarele lor ca să asistăm la întoarceri. Dacă greșesc undeva, vă rog să mă contraziceți!

Să mă întorc la City. Și la uciderea campionatului.

Nu mi-a plăcut niciodată Mancini. Mi se pare un italian mofturos și ușor parvenit, în stil fotbalistic vorbind bineînțeles. S-a cățărat pe culmile fotbalului mare la Inter, dar a beneficiat acolo de conjunctura evident favorabilă a acelor sezoane cînd, cu Juve în purgatoriu, cu Milan într-o derivă asemănătoare cu cea a lui Berlusconi, cu Lazio și Roma măcinate de probleme financiare interne, Inter reprezenta singura bornă viabilă din ”Il Calcio”. Chiar și așa, cu jucători luați pe bani suficient de mulți, a trebuit ca Moratti să facă mutarea decisivă ca să izbutească să-și îndeplinească visul numit Champions League. Mutarea decisivă o știți cu toții. Se numește Mourinho.

 O analiză a ceea ce se întîmplă la City merită făcută. Și o voi face, promit, căci cifrele sînt fabuloase. Cifrele investițiilor. Deocamdată mă întreb ce vor face șefii ”cetățenilor”. Mai exact Txiki Beguiristain și Feran Soriano. Mai reprezintă Mancini antrenorul potrivit pentru Manchester City? Mă tem că nu. La meciul cu Southampton de sîmbătă ar fi fost nevoie de traducere, ca la filme, pentru a înțelege mutările tactice ale lui Mancini. Javi Garcia fundaș central? Revenise Kolo Toure de la Cupa Africii totuși. Apoi schimbarea lui Lescott cu Kolarov? Se vorbește de luni bune, eu însumi am scris despre asta, că Mancini și Lescott nu-și mai vorbesc, dar mai logic era să-l scoți pe Barry, care-și dăduse un autogol și jucase extrem de rău, făcînd practic cel mai prost meci al său la City. Și în sfîrșit, schimbarea lui Silva cu Maicon? Pe asta, eu unul n-am reușit s-o pricep și pace.

Ce-și mai propune Mancini pentru acest sezon? Cupa Angliei, e clar, căci din celelalte competiții e afară. Era bună și o Europa League, ca ieșire de urgență de pe autostrada spre dezastru pe care s-a înscris această mașină scumpă, dar fără șofer, numită Manchester City. Deocamdată, în Cupa Angliei n-a început greul, căci următorul adversar e Leeds, duminică. E cam cel mai important meci al sezonului pentru Manchester City, acum ar mai merge acest promo pe care l-au făcut unii la un meci al lui Liverpool. Plus, eventual, în afară de Cupa Angliei, o victorie cu Manchester United, pe ”Old Trafford”, bună ca pansament moral pentru suporteri.

 Revin la Beguiristain și Soriano. Cu siguranță lucrează. Cînd toți îl dădeau pe Guardiola la Manchester City eu îi sfătuiam să se mai gîndească. Și să țină cont de un aspect. Înainte de Pep, Beguiristain și Soriano l-au vrut pe Mourinho la Barcelona. Au și negociat cu el și Jorge Mendes, reprezentantul lui, în mai multe etape. Prin ianuarie 2008 au fost la Porto, presa i-a surprins, dar au cotit-o spunînd că au venit să discute pentru Bruno Alves, fratele lui Geraldo, fostul stelist. Între timp, Andre Villas-Boas, asistent al lui Mourinho atunci și destul de necunoscut, mergea la toate meciurile Barcelonei. Apoi, în februarie, s-au întîlnit din nou, în Ghana, unde era Cupa Africii, iar Mourinho, fără job atunci, era comentator pentru Eurosport. Acolo, în călduroasa Africă, au înghețat negocierile, căci pretențiile lui Mourinho erau cam mari, nu neapărat la nivel de salariu pentru el, ci la nivel de transferuri, iar Barcelona nu prea avea resurse.

Acum Manchester City are. Resurse și nevoie de antrenor. Toate drumurile duc la Mourinho, nu-i așa? Da, așa e. Problema e că și ale lui Chelsea tot acolo duc. Am scris despre asta recent, despre dorința Marinei Granovskaia, omul de încredere al lui Abramovici la Chelsea, de a-l readuce pe Mourinho pe ”Stamford Bridge”.

Ăsta e marele talent al unui profesionist. Să fie căutat, să se bată cei puternici pentru el. Mourinho e din această categorie. Acum rămîne să vedem ce funcționează mai bine pe piața interbancară, petro-dolarii sau rublo-dolarii.

ÎN MINTEA LUI ROMAN ABRAMOVICI

ÎN MINTEA LUI ROMAN ABRAMOVICI

Acum cîteva zile, butonînd telecomanda, am dat peste un film pe care-l mai văzusem, ”Being John Malkovich”. L-am mai văzut o dată. Nu, nu vă speriați! N-o să fac aici cronică de film. Dar mi-ar plăcea să văd un film cu titlul: ”Being Roman Abramovici”.



”În mintea lui Roman Abramovici”. Cam așa l-aș traduce, pentru piața din România. Eu unul aș vrea să știu ce e în mintea lui Roman Abramovici. Firește, aș vrea și să fiu Roman Abramovici, dar asta e puțin mai greu. Dar măcar să știu ce gîndește tot aș vrea. Ce gîndește în legătură cu fotbalul, e limpede, deși dacă tot m-aș infiltra în creierul său aș verifica și ce s-a petrecut acolo atunci cînd i-a dat 6 miliarde de euro fostei soții ca să divorțeze. Deși mi-e teamă că subiectul ar stîrni reacția neuronilor bodyguarzi ai neuronilor magnatului de la Chelsea.

 Hai să ne întoarcem la Chelsea, nu vreți? Știu, vorbesc mult, așa fac și pe la emisiuni, dar e mai bine să vorbești mult decît să taci mult. Sincer nu știu ce poate fi în mintea lui Abramovici acum. Deja e aproape cert, Rafa Benitez, în care eu unul am avut mare încredere la momentul numirii, își va face bagajele. Asta n-ar fi o problemă, căci nu e nici primul, nici ultimul în situația asta. Problema apare abia după ce Rafa va pleca. Oare cine ar putea veni în locul lui?

Acum, în momentul ăsta, aș vrea să intru în mintea lui Abramovici, pentru că refuz să cred că el nu știe, astăzi, acest lucru. Dar dacă nu știe?

E de presupus că nu i-a picat deloc bine cînd a aflat că Guardiola se duce la Bayern Munchen. Pep era antrenorul ideal pentru el. Pe lîngă multele calități, Guardiola mai avea una: era liber de contract. Plus că nu mai lucrase niciodată cu Abramovici. Pentru magnatul rus există două tipuri de atrenori: cei pe care i-a dat afară și cei pe care urmează să-i dea afară. Ar mai fi un tip, cei pe care nu poate să-i dea afară, motiv pentru care nici nu-i va angaja. Roman Abramovici e o figură aparte în fotbalul englez tocmai pentru că se desparte de antrenori foarte ușor. Foarte ușor pentru Anglia, să ne înțelegem!, unde răbdarea și noțiunea de ”proiect pe termen lung” sînt mereu la modă. Dar ușor necunoscute pentru Abramovici.

Roman Abramovici e singurul care l-a dat afară pe Jose Mourinho. Mourinho cel de azi, nu cel de la începutul carierei, de la Benfica. Dar o să ne întoarcem, peste cîteva rînduri, la portughez. Printre cei ”executați” de Abramovici ar mai fi Ranieri, Ancelotti, Felipe Scolari, Avram Grant, Ten Cate, Vilas Boas, Di Matteo, chiar și Hiddink, deși situația celui din urmă nu-i chiar la fel cu a celorlalți. Și se pregătește Benitez. O listă cam mare totuși.

Chelsea de azi nu se poate orienta decît spre un antrenor cu succes. Cine sînt antrenorii de succes astăzi? Cam puțini. Jurgen Klopp, Diego Simeone, Antonio Conte, Frank de Boer, poate Deschamps, poate Low. În Anglia se vorbește și de David Moyes, care după atîția ani la Everton poate ar vrea să schimbe ceva în viața lui. Toți cei pomeniți mai sus ar avea CV-ul necesar pentru a pregăti pe Chelsea.

Să ne înțelegem bine! Chelsea e o echipă foarte bună, are un lot excelent, cu posibilități de extindere considerabile, căci Abramovici are bani. N-are însă altceva, răbdare și o politică de conducere suficient de coerentă. Ar vrea prestigiul lui Manchester United, performanțele Realului, fotbalul Barcelonei, seriozitatea lui Bayern, stilul lui Arsenal și suporterii lui Liverpool. Toate la un loc, dacă s-ar putea. Ceea ce e imposibil, căci îi lipsește acea politică managerială de care vorbeam și pe care toate celelalte, inclusiv Liverpool, o au. Ultimul exemplu e Lampard, căruia ba i se prelungește, ba nu i se prelungește contractul. Nu discut aici despre meritele lui Lampard, care sînt incontestabile, dar cred că și el ar vrea să știe pe ce se bazează, dincolo de dragostea pe care o are față de club.

Antrenorii pe care Abramovici nu i-ar putea da afară nu vor lucra niciodată la Chelsea. Ei sînt Sir Alex Ferguson și Arsene Wenger.

Dar Jose Mourinho? Observați, e o întrebare, nu o constatare.

 Jose Mourinho e o categorie aparte. Nu mai e cel demis în 2007. A mai pus ceva în CV-ul său, e un idol pe Stamford Bridge și încă nu a ajuns la categoria antrenorilor pe care Abramovici să nu-i poată da afară. Încă. Mourinho mai are un avantaj. E în foarte bune relații cu Marina Granovskaia.

E un nume nou, de care n-ați auzit, nu-i așa? Ei bine, Marina Granovskaia e persoana de încredere a lui Abramovici la Chelsea. Toată lumea la club știe că dacă vrei să vorbești cu Abramovici trebuie să treci mai întîi pe la biroul Marinei Granovskaia. Imaginea ei a crescut proporțional cu puterea, în special după ce Frank Arnesen a abandonat corabia albastră în 2010. Deși în ierarhia oficială e abia a patra, după președintele Bruce Buck, un avocat de 66 de ani, după directorul executiv, Ron Gourlay, și după directorul sportiv, nigerianul Michael Emenalo, Marina Granovskaia are din partea lui Abramovici puteri depline. Ea e cea care l-a anunțat pe Di Matteo că e demis, la ora două noaptea, pe aeroportul Gatwick, ea e cea care i-a dat un sms lui Benitez, care era la Abu Dhabi, și apoi l-a sunat. E prezentă la negocieri și are ultimul cuvînt. Sau, în fine, penultimul, căci ultimul cuvînt îl are, evident, Abramovici. Care însă are mare încredere în colaboratoarea sa și în instinctele ei.

Care instincte, se pare, duc spre Jose Mourinho. Se zice că a discutat deja cu Jorge Mendes, se zice că a fost pus pe masă inclusiv transferul lui Radamel Falcao, se zice că tocmai din această cauză s-a schimbat situația lui Lampard și nu se mai discută cea a lui Terry. Se zice că Marina Granovskaia e dispusă să plătească și cei 5 milioane de euro daune către Real Madrid dacă Mourinho demisionează.

Eu unul mai am o întrebare: și cu Manchester City, cum facem?



LUNGUL DRUM AL LUI SNEIJDER DE LA AMSTERDAM LA ISTANBUL

LUNGUL DRUM AL LUI SNEIJDER DE LA AMSTERDAM LA ISTANBUL

Wesley Sneijder e deja la Istanbul, iar isteria legată de transferul olandezului e la ea acasă. Adică tot la Istanbul, un oraș pasional prin excelență, atunci cînd la fotbal se referă această pasiune, un oraș care aglutinează această pasiune cu multă ușurință și o direcționează în 3 direcții, Fener, Galata, Beșiktaș.

Că Sneijder e văzut drept noul Hagi e un mare compliment pentru Hagi și pentru noi. Înseamnă că Hagi continuă să reprezinte acel reper pentru Galata și, cred, pentru întreg fotbalul din Turcia, acel reper pe care se tot străduiesc unii și alții să-l înlocuiască, dar nu prea reușesc. A venit acum rîndul lui Sneijder să încerce.

În paranteză fie spus e straniu, dacă n-ar fi aproape mizerabil, cum românii se chinuie să găsească motive pentru a-și ironiza cel mai mare fotbalist din istorie, în vreme ce turcii au făcut din el un monument, o bornă.

Pînă să ne lămurim ce va face Sneijder în Turcia, să încercăm o privire înapoi peste cariera sa. Wesley a fost ultimul fotbalist care s-a implicat în furibundul duel Messi vs Cristiano Ronaldo. Ba chiar ar fi putut să-i învingă, în 2010, dacă nu s-ar fi schimbat exact din acel an metodologia de acordare a Balonului de Aur. 2010 a fost anul magic al lui Sneijder. Serie A, Cupa Italiei, Liga Campionilor, Mondialul Cluburilor, toate cu Inter, plus o finală de Campionat mondial cu Olanda, toate s-au aliniat în CV-ul lui Sneijder așteptînd să fie confirmate de un trofeu personalizat.

Acel ianuarie 2011 a fost începutul coborîrii de pe muntele gloriei pe care urcase. S-a trezit ignorat, rămas fără recunoașterea meritelor, ba mai era și accidentat. Urcușul se terminase, acum începea panta descendentă.

  Să mergem mai înapoi în timp. Avem aici această posibilitate, nu-i așa? Să ne întoarcem la acel Ajax de la începutul anilor 2000. Cu Cristi Chivu acolo, dar și cu Lobonț, plus bătrînii Litmanen, Winter și Witschge, plus Pienaar și Ibrahimovici, plus foarte tinerii Sneijder, Van der Vaart, De Jong, Heitinga sau Maxwell. Poate cea mai bună echipă a Ajax-ului de la cea a lui Van Gaal. Sneijder își găsise un loc la mijlocul terenului, mai întîi ca rezervă a lui Galasek, apoi ca partener al său într-un dublu pivot gîndit de Ronald Koeman, pe un modul 4-2-3-1 ușor criticat de garda veche a fotbalului olandez, pe motiv că distruge mitul 4-3-3-ului legendar din fotbalul olandez. Acel sistem însă i-a folosit lui Wesley pentru formarea sa ulterioară, chit că timpul a demonstrat că nu era poziția sa naturală.

Poziție pe care avea s-o găsească ulterior, tot la Ajax. După aducerea lui Davids, Sneijder s-a trezit urcat cîțiva metri, pe poziția pe care obișnuim s-o numim a numărului 10. Conexiunea cu Huntelaar a fost brutală, felul în care Sneijder se completa cu el și profita de deplasarea acestuia fără minge l-au transformat într-un mijlocaș de tip Lampard sau Gerard, care venea din linia a doua și finaliza. Devenise esențial în jocul acelui Ajax, campion în ediția 2006-2007.

    Trecerea la Real Madrid, în acea vară, a fost ceva firesc. Îi venise vremea, era ciclul normal al oricărui mare talent marca Ajax. În sezonul 2007-2008, Real Madrid, cu Schuster antrenor, a fost ultima echipă care a cîștigat duelul posesiei într-un meci cu FC Barcelona. Sneijder era mijlocașul de referință, crea linia de pase, se orienta în cîmp deschis, dar făcea și munca de recuperare, grație experienței acumulată pe această poziție la Ajax. Problemele au început să apară după plecarea lui Robinho, accidentarea gravă a lui Van Nistelrooy și problemele fizice fără sfîrșit ale lui Robben. Sneijder s-a văzut din ce în ce mai izolat în jocul său, iar Real Madrid se resemnase cu un rol secundar în fotbalul spaniol, în fața Barcelonei lui Guardiola, versiunea 1, a celor 6 titluri.

Jose Mourinho n-avea cum să scape o asemenea oportunitate. Mizînd pe dorința olandezului de a căuta alte provocări, dar și pe nevoia Madridului de a mai și încasa bani într-o vară în care cheltuise 300 de milioane,  Mourinho l-a luat cu 15 milioane la al său Inter, pe care-l regîndea după plecarea lui Ibrahimovici. Iar pariul portughezului a fost cîștigător. Sneijder a fost piesa care a unit un puzzle ce beneficia de nume noi precum Lucio, Motta, Milito și Eto’o. Olandezul a fost capital în 4-3-1-2 de la început, dar și în 4-2-3-1 din final. Întotdeauna în spatele lui Milito, dar mereu în fața lui Cambiasso, Sneijder a dinamitat un campionat extrem de bine pus la punct tactic, dar neobișnuit să vadă un fotbalist care are și idei de pasă, și soluții de finalizare, dar și modalități de recuperare. Tripleta a venit logic, Liga Campionilor fiind însă trofeul ce l-a transformat pe Sneijder într-unul dintre cei mai buni mijlocași din lume.

    Plecarea lui Mourinho l-a lăsat pe Sneijder, ca de altfel și pe ceilalți jucători ai Interului, secat de puteri, fizice și psihice, ca un soi de burete. E de așteptat ca la fel să se întîmple și cu unii dintre jucătorii Realului de astăzi. Mourinho l-ar fi vrut înapoi la Real, însă o poveste de dragoste consumată aprig cu o jurnalistă de la Real Madrid TV, pe vremea cînd juca la Madrid, s-a constituit într-un motiv suficient de bun pentru ca actuala soție a lui Wesley, Yolanthe, să se opună vehement. Și cum cei doi abia făcuseră nunta, Wesley a renunțat la idee.

Acum, la 28 de ani, Sneijder a ales mai degrabă banii decît cariera. A avut variante mai bune, cu nume mai bune și poate mai potrivite pentru stilul lui. Impresarul său, fostul mare internațional danez Soren Lerby, a ținut în teroare orașul Manchester, negociind cu ambele echipe, într-o încercare cam flagrantă de a ridica prețul. A mai fost și Liverpool pe fir, însă pretențiile sale au fost considerate nejustificate. A găsit pînă la urmă răspuns pozitiv la Galata, fotbalul turc fiind obișnuit cu astfel de excese, excentricități cîteodată. Salariu foarte mare, sumă fixă de 25.000 de euro pentru fiecare meci în care joacă, plus alte bonusuri ce ar trebui să ducă venitul anual net spre 6 millioane de euro. O înțelegere pînă în 2016, adică atunci cînd va avea 32 de ani , vîrstă numai bună pentru o revenire în Olanda. Cu 20 de milioane de euro mai mult în conturi.

Dacă e de criticat sau nu alegerea lui Sneijder nu mai știu. Și nici nu cred că e treaba cuiva. De comentat însă o putem face, fiecare în felul în care dorește. Mie mi se pare un mare pas înapoi. Ajax, Real, Inter și acum Galata.

Se spune că banii n-aduc fericirea, nu-i așa?

”TIKI-TAKEN” CU GUARDIOLA

”TIKI-TAKEN” CU GUARDIOLA

Au trecut deja 24 de ore de la anunțul oficial făcut de Bayern Munchen, care confirmă contractul pe 3 sezoane cu Pep Guardiola, dar subiectul rămîne intens dezbătut în presă ori pe rețelele de socializare. Am încercat pe acest blog, imediat după ce știrea a devenit publică, să găsesc cîteva explicații. După ce, cu numai o zi înainte, ofeream cîteva din ideile lui Pep, spuse încă de pe vremea cînd era jucător activ, în 2002, despre cum vede el fotbalul. Idei pe care le-am regăsit mai apoi în jocul Barcelonei și pe care, probabil, le vom regăsi în jocul lui Bayern.

Sînt destui care critică alegerea lui Guardiola. O semnalează ca pe o cale comodă de a reveni în fotbal. Dintre variantele pe care se zice că le-a avut la dispoziție (se zice, astfel că nu trebuie să fim siguri de ele), City, Chelsea, Milan, Inter, PSG ori ”naționala” Braziliei (care, se zice din nou, i-a fost oferită în toamnă) a ales Bayern. Un loc unde se găsesc numai avantaje și puține inconveniente. Există pe undeva și opinia că nu s-a dus în Anglia ca să nu se dea cu ochii, din nou, cu Jose Mourinho, dar și destule ironii care vizează orașul Munchen, ales în detrimentul Londrei.

Fiecare cu părerea lui. Eu unul regret doar că nu vom putea vedea un duel Pep-Jose în campionatul Angliei. Și-i înțeleg alegerea lui Pep. Orașul e foarte frumos, cine a fost la Munchen știe asta. Împrejurimile sale, mai ales în drumul spre Garmisch, oferă un loc ideal, idilic poate, pentru traiul unei familii cu copii, cum e cea a lui Pep. Aerul e curat, locurile sînt curate, disciplina și rigurozitatea nemțească fac ca totul să fie perfect, oamenii nu sînt exaltați și au un respect aproape bisericos față de noțiunea de viață privată.  Sigur, Londra cea cosmopolită are atracțiile ei, dar Guardiola nu s-a dus să facă turism, ci să muncească. Iar la nemți noțiunea de muncă e cel mai bine pusă la punct.

Bundesliga e în creștere, economia e sănătoasă, stadioanele sînt mereu pline și asigură o ambianță propice. E un campionat spectaculos, cumva pe stilul lui Pep, care poate modela pe Bayern după ideile sale, în fața unor adversari ce nu se vor betona în zona propriului careu, cum făceau în 80 la sută din cazuri adversarii Barcelonei. Echipa e oricum foarte puternică, are un stil de joc semănat de Van Gaal și bine îngrijit de Heynckes, stil cu care Guardiola poate obține ceea ce nemții își doresc cel mai tare: supremația europeană.

În plus, aminteam și în postul precedent de asta, Guardiola are spatele asigurat de oameni care știu ce-i ăla fotbal. Beckenbauer, Rummenigge, Hoeness, plus Mattias Sammer, cel mai nou ”recrut” în zona conducerii, sînt monumente în lumea fotbalului. La Barcelona, cel puțin în ultima vreme, a fost mai mereu singur în războaiele cu Real Madrid, ceea ce l-a îndepărtat puțin de zona antrenoratului și l-a dus spre cea a polemicilor, a înțepăturilor de la conferințele de presă, ceea ce nu prea reprezenta elementul său.

Cum se va adapta Bayern la stilul lui Guardiola?

Ei bine, asta e o întrebare bună. Mai ales cum se va adapta Uli Hoeness, ale cărui implicări în zona pregătirii echipei sînt discutate în Germania? Va avea Pep puteri depline în alegerea transferurilor?  La Barcelona era știută idiosincrazia pe care o avea față de fotbaliștii propuși de alții. La fel de cunoscută era și răceala cu care privea excesele de personalitate ale jucătorilor, din vestiar sau din teren, bineînțeles cu excepția numită Messi. Robben și Ribery ar trebui să fie din ce în ce mai buni prieteni dacă vor o coabitare liniștită cu noul antrenor, pentru care noțiunea de vestiar e sfîntă. În vestiar, Pep nu vrea vedete cu figuri, vezi îndepărtarea din primele zile ale sale la Barcelon a lui Ronaldinho și a lui Deco, apoi îndepărtarea lui Samuel Eto’o și Ibrahimovici, chiar și a lui Maxwell și Toure Yaya, ultimele două survenite după ieșirile prea puternic mediatizate ale impresarilor celor doi, Mino Raiola și Dmitri Selcuk.

Mai sînt multe necunoscute. Mai ales în ceea ce privește zona tactică, zona dispunerii în teren a jucătorilor. Nu cred că se discută felul în care va juca Bayern cu Guardiola, stilul de joc e limpede și, cred, nenegociabil, un tiki-taka în limba germană, un fel de ”tiki-taken”. Vom avea cu siguranță timp să vorbim și să analizăm cînd va începe noul sezon din Bundesliga. August nu e chiar atît de departe.

Pînă una alta, Bayern e una dintre favoritele Ligii Campionilor în acest sezon. Ce ați zice de un duel Barcelona-Bayern? Poate chiar o finală pe ”Wembley”? Un fel de trecut și viitor pentru Pep.

GUARDIOLA LA BAYERN MUNCHEN

GUARDIOLA LA BAYERN MUNCHEN

E ştirea zilei. De fapt, e confirmarea unui zvon apărut acum cîteva zile. Plecat de la un oficial al lui Adidas care a dat în vileag un contract semnat de Pep cu concernul respectiv, parte a înţelegerii sale cu Bayern, clubul bavarez fiind extrem de apropiat de Adidas, nu doar din punct de vedere al echipamentului sportiv.

Nemţii au avut aşadar dreptate. Iar cei care n-au crezut în această posibilitate, printre care mă număr şi eu, trebuie acum să-şi înghită maliţiozitatea.

Pînă să discutăm la rece despre această mutare şi să răspundem la unele întrebări, repede o mică analiză. Bayern are azi destule din ingredientele care-i convin lui Guardiola pentru a prepara un fotbal apetisant. Un portar foarte bun cu mingea la picior, Manuel Neuer. Fundaşi centrali la fel de buni pentru construcţie. Un lateral de tip Dani Alves în persoana lui Lahm. Javi Martinez, pe care l-a vrut la Barcelona, unul dintre puţinii care pot interpreta rolul lui Sergio Busquets de la catalani, rol indispensabil în piesa lui Pep. Toni Kroos şi Thomas Muller, fără a-l scoate din context pe Schweinsteiger, dimpotrivă, pentru linia de creaţie. Două extreme, Robben şi Ribery, şi pe ultimul l-a vrut la Barcelona. Un atacant de tip Kluivert în persoana lui Mario Gomez. Plus Mandzukici, jucătorul de careu, aşa-numitul, în spaniolă, rematador.

Vă invit să citiţi în acest articol părerile lui Guardiola despre fotbal spuse în 2002, pe vremea cînd era jucător! Veţi regăsi detalii din actualul lot al nemţilor. Ca să nu mai spun că Bayern are capacitatea de a aduce şi alţi jucători.

Şi ăsta e un aspect important. Stabilitatea. Financiară şi nu numai. La Bayern, Pep va avea în spate monumente de tip Beckenbauer, Rummenigge, Uli Hoeness. Nu va mai fi singur împotriva furtunilor, aşa cum s-a întîmplat în ultima sa perioadă la Barcelona.

Guardiola şi Bayern. Ce asociere colosală!

Pînă îl vom vedea pe banca nemţilor, să ne reamintim de perioada sa excepţională de la Barcelona.


Momente precum acesta:

Sau dueluri precum acesta:

 

CE VA FACE CRISTIANO RONALDO?

CE VA FACE CRISTIANO RONALDO?

Știrea zilei după meciul de cupă dintre Real și Valencia, hai să-i zicem ”breaking news”, ca să ne menținem în tendința autohtonă, a fost cearta dintre Jose Mourinho și Cristiano Ronaldo, în vestiar. A apărut în toată media din Spania și, dincolo de exagerările unora (n-am inventat noi în România știrile false), care spuneau că strigătele se auzeau pînă în stradă, lucru posibil doar ca figură de stil, oricine a fost măcar o dată pe ”Bernabeu” știe asta, dincolo de exagerări deci, ceva a fost. E un lucru cert, la o echipă unde atmosfera nu e bună, unde unitatea de grup e spartă în minigrupuri unite de interese de moment, ceea ce se întămplă în interior, în vestiar, în spatele de ușile închise, transpiră în presă. Sînt unii din interior care au interes să fie așa.

Subiectul e delicat. Chiar atît de departe a ajuns Mourinho încît să se certe cu cel mai apropiat om al său și cel mai bun jucător din lot? Mai ales după ce și-a pus în cap nucleul spaniol, și destul de dur, al echipei? Mourinho nu face lucruri la întîmplare, la el nici felul în care dă bună ziua nu e lipsit de logică. Și atunci?

E altceva la mijloc. Și da, există în acest moment o ușoară distanțare între Cristiano Ronaldo, pe de-o parte, și tandemul Jose Mourinho-Jorge Mendes pe de altă parte. Explicațiile, puțin mai încolo, rămîneți cu mine!

Facem o pauză, nu de publicitate, ci mai degrabă o paranteză. Se leagă de subiect, oricum. Real a cîștigat cu Valencia prima finală pe care o are de disputat începînd de acum și pînă în mai. Cu campionatul compromis, 18 puncte în spatele unei Barcelona aproape perfectă, nu-s o marjă de eroare pe care să te bazezi. Cupa Spaniei devine importantă, poate salva un sezon. I s-a întîmplat lui Mourinho în primul an, dar și lui Guardiola, sezonul trecut.

Paranteză la parnteză. Ce-ați zice de o confruntare între Jose și Pep în campionatul Angliei? Cu presa de acolo, cu fotbalul de acolo, cu spectacolul de acolo? Ar fi un spectacol brutal și eu cred că într-acolo se merge, chiar dacă spune Guardiola că încă nu s-a decis. Paranteză închisă.

UPDATE. Sau Breaking News :))

Nu întotdeauna ce îţi doreşti se şi întîmplă. Guardiola a semnat cu Bayern Munchen pe 3 ani. Avem timp pînă în vară să analizăm chestia asta pe toate feţele.

Deci, spuneam de finalele Realului. Pînă la ”dubla” cu Manchester mai e, meciurile cu Valencia erau de maximă importanță. O Valencia schimbată mult în bine de Valverde, în ciuda scepticismului unora, inclusiv al meu. O vorbă veche în fotbal spune că ocaziile se răzbună. Valencia a avut două, uriașe, la 0-0 și 1-0, pe momente de control al jocului. Le-a ratat și, aproape imediat după fiecare, Madridul a marcat. Dincolo de ocazii, Valencia a avut și cîteva decizii de arbitraj împotrivă, și nu mă refer aici la golul lui Higuain, care ar fi fost marcat cu mîna. Am comentat meciul și am văzut multe reluări, abia ne-am dat noi seama, după reluări, arbitrilor cred că le-ar fi fost imposibil să vadă în timp real. Rămîn însă cele 3 poziții de ofsaid inexistente la Soldado, în situație de unu la unu cu Casillas, astea da, sînt greșeli mari, apărute exact cînd dinspre Madrid se vorbea de arbitraje potrivnice. Ca să concluzionăm, Real a cîștigat pe contraatac un meci jucat acasă, dar rezultatul oferă timp și liniște în perspectiva celorlalte fnale ce urmează. Senzația e că dacă va juca așa contra lui Manchester United îi va fi tare greu, dar nu trebuie uitat că vor reveni Ramos și Pepe, iar Marcelo și Higuain vor mai acumula minute.

Ne întoarcem la subiectul zilei, Cristiano Ronaldo. Bine v-am regăsit!

Vorbeam mai sus de distanțarea dintre cele două părți. Cum e posibil așa ceva? Ei bine, este. Imediat după ce Messi lua Balonul de Aur, scriam că Ronaldo nu se va liniști prea ușor și nu se va lăsa pînă nu-și va învinge rivalul. Asta nu se poate face decît la Real Madrid, ori în Anglia, la cele două grupări din Manchester și, să zicem, Chelsea. În nici un caz la PSG, în nici un caz ACUM la PSG.

Ce rol are PSG în povestea asta? Are, și încă mare.

E timpul cifrelor. Vă amintiți povestea din toamnă, cu Cristiano supărat pe conducerea Realului? S-au tot căutat motivele, deși era evident pentru toată lumea că banii erau problema. Iar acolo unde sînt bani, e și PSG, nu-i așa?

Cristiano cîștigă la Real, azi, 10,5 milioane de euro, net, plus bonusuri ce rotunjesc suma la 12 milioane. Bonusurile vin pentru driblarea fiscului și a impozitelor. Beneficiind de așa numita ”Lege Beckham” (orice străin venit în Spania e impozitat cu 24 % în primii 5 ani), Real Madrid nu are în balanța sa un brut foarte mare. Abia în ultimul sezon al contractului actual, 2014-2015, s-ar trece la impozitarea de 52 %. Între timp, legea a fost scoasă din uz de guvernul Rajoy, nou instalat anul trecut, dar ea se menține la contractele deja existente. De aceea, de exemplu, Real n-a fost de acord cu un împrumut al lui Kaka, pentru că la revenirea după împrumut el ar fi pierdut dreptul de a fi impozitat cu 24 %.

Și unde e PSG? După colț, așteaptă momentul. În vară, Nasser al-Khelaifi, șeful cel mai mare de la PSG, dar și e la Al Jazeera Sport, bun prieten cu Jorge Mendes, i-a făcut o ofertă de 20 de milioane de euro, salariu net pe sezon, plus alte 5 milioane, tot net, diverse bonusuri. Francezii s-au grăbit, pentru că și în Franța există o problemă cu impozitarea, după intenția noului președinte Francois Hollande de a ridica la 75 % impozitul pentru salariile foarte mari. Dar, ca și în Spania, noul impozit, care nu a fost deocamdată acceptat de Curtea Constituțională a Franței, nu ar fi acționat retroactiv. Un contract pe 6 ani oferit lui Cristiano ar fi fost o afacere bună.

Legătura dintre Mendes și Nasser al-Khelaifi a făcut posibil și acest promo pentru televiziunea Al JazeeraSport:

Real nici n-a vrut să audă în vară de un eventual transfer. Era foarte tîrziu pentru ca Florentino Perez să se replieze și să găsească un alt superstar de talia lui Cristiano. Dar Florentino n-a vrut să audă nici de o mărire a contractului lui Cristiano, motivul fiind clar creșterea de impozit, dar și faptul că deocamdată nu s-au amortizat cele 96 de milioane plătite la transfer. Să egaleze netul oferit de PSG nici nu se punea problema, 20 de milioane net la un impozit de 52 % ar fi urcat brutul la o cifră ”brutală”, dar nici măcar 15 milioane net, cît solicita Cristiano n-a fost o sumă pe placul lui Florentino.

Între timp s-a întîmplat că Barcelona i-a prelungit și mărit contractul lui Messi exact la această sumă. La catalani lucrurile sînt un pic mai simple. La ei ”Legea Beckham” n-a funcționat niciodată în cazul lui Messi, astfel că salariul brut al argentinianului e de mult inclus în bugetul fiecărui an și orice creștere nu e așa de contondentă.

Între timp s-a mai întîmplat că PSG a revenit cu oferta. S-a întîmplat la meciul Dinamo Kiev-PSG, din Liga Campionilor, motivul oficial al prezenței lui Jorge Mendes în Ucraina fiind jucătorul său de la Dinamo, Miguel Veloso. Francezii i-au comunicat lui Mendes că sînt în măsură să susțină un efort financiar considerabil pentru a-l aduce pe Cristiano, salariu + transfer, ceea ce ar însemna și un comision pe măsură. E pe ultima linie dreaptă la PSG semnarea unui acord de sponsorizare pe 4 ani cu o bancă din Qatar în valoare de 100 de milioane de euro, în locul sponsorului actual, Fly Emirates. Astfel că banii nu vor fi o problemă, ba se va respecta și fair-play-ul financiar dorit de UEFA.

Doar că, mai nou, Cristiano nu prea mai vrea să plece de la Real. Sau dacă ar vrea, ar face-o doar spre Manchester United. Așa se explică și interviul recent, în care spunea că dorește să-și termine înțelegerea cu Real Madrid. Nici Florentino Perez nu pare dispus să-și piardă cel mai bun jucător, ba chiar ar fi de acord acum cu cele 15 milioane net solicitate. Pe piață nu există un fotbalist capabil să facă pentru Real ce face Cristiano, a cărui absență se simte imediat.

Un soi de pupat piața independenței, nu?

Păi nu prea. Cine iese cel mai rău din afacerea asta? Ați ghicit, Jorge Mendes, al cărui comision generos se cam îndepărtează. Pe de altă parte, nici lui Mourinho nu prea i-ar conveni să-l lase pe Cristiano la Real în situația tot mai probabilă că el va pleca în altă parte. Poate chiar la PSG, de ce nu? În varianta AC Milan apărută brusc, eu unul nu cred.

Discuțiile sînt încă în faza de început. Pînă la vară avem tot timpul, nu-i așa?

P.S. Avem timp pînă în vară să analizăm şi trecerea lui Guardiola pe banca lui Bayern. Dar nu voi aştepta atît, cît de curînd voi căuta să găsesc explicaţiile.

Toți ceilalți îți spun ce se întîmplă, eu îți spun și de ce se întîmplă
Recomand
Givenchy Sephora
blouseroumaine-shop.com
Vola.ro
Articole recente
Comentarii recente
Twitter
Arhivă