GUARDIOLA, HEYNCKES ȘI BAYERN-UL LOR

GUARDIOLA, HEYNCKES ȘI BAYERN-UL LOR

A trecut o săptămînă de la returul semifinalei cu Real Madrid de la Munchen și, pesemne, s-a mai stins entuziasmul celor care au avut în minte, în orele și zilele imediat următoare, un singur refren: ”Să tragem în Guardiola!”. Era la modă și era cel mai simplu mod de a pune problema. Puțini au fost cei care au încercat să pătrundă dincolo de asprimea eșecului și să încerce să și-l explice și altfel decît cu placa ”tiki taka a murit” ori ”posesia nu cîștigă meciuri”.

Fac parte dintre cei care-l simpatizează pe Guardiola. Mi-a plăcut încă de pe vremea cînd era jucător, i-am urmărit apoi cu destulă atenție traiectoria la FC Barcelona, am citit tot ce au scris despre el, despre metodele lui, despre ideile lui, oameni care au fost aproape de tot ceea ce a reușit el la FC Barcelona. Există o categorie, cu care sincer n-aș vrea să interacționez pentru că simt că mi-ar insulta inteligența și mi-ar pune la grea încercare neuronii, care consideră că Guardiola e de-a dreptul un antrenor prost, că jocul pe care l-a propus el la Barcelona e plictisitor și că toate performanțele au fost realizate cu ajutorul șansei, arbitrilor și din cînd în cînd al lui Messi. O echipă care cîștigă, sub comanda lui Guardiola, de două ori Champions League și de alte două ori se oprește cum se oprește în semifinale (cu Chelsea era deja în plin proces de eroziune, iar cu Inter multe s-au pierdut în turul de la Milano, cînd echipa s-a deplasat cu autocarul din pricina acelui vulcan din Islanda, aspect pe care puțini îl iau în calcul) și o echipă care adaugă atîtea și atîtea trofee nu poate fi decît una definitorie pentru istoria fotbalului. Așa cum a fost Ajax-ul lui Rinus Michels și Cruyff, Milanul lui Sacchi, Gullit, Rijkaard și Van Basten, tot așa e și Barcelona lui Pep, Messi, Xavi și Iniesta.

BILETE DE INTRARE LA MECIURILE LUI BAYERN MUNCHEN GĂSIȚI AICI:

Să trecem la cele întîmplate, căci introducerea a fost cam lungă. De ce a pierdut Bayern cu Real? Pentru că, pur și simplu, Real a fost mai bună pe ansamblul celor două manșe. Vă amintiți de detaliile de care vorbeam în avancronica partidei tur? Dacă Bayern termina cu gol primul sfert de ceas de pe ”Bernabeu”, la acea ocazie pe care a avut-o, singura perioadă în care campioana Germaniei și-a dominat net adversarul, eu cred că altul era scenariul semifinalei.

La meciul retur, mi s-a părut că Guardiola și-a trădat puțin principiile. Cel puțin în prima jumătate de oră, atunci cînd s-a decis meciul. A încercat să revină un pic la stilul Heynckes, ceea ce i-a fost fatal, chit că golurile au venit din fază fixă, o slăbiciune caracteristică echipelor lui Pep. Posesia din repriza a doua nu i-a mai ajutat la nimic, ba chiar a întărit convingerea unora că posesia e un fel de apă de ploaie, un fel de frecție la picior de lemn. Ceea ce e complet fals, după părerea mea. Dacă Bayern încerca posesie și-n prima jumătate de oră, posesie cu progresie, nu de-a latul, dacă avea răbdare s-o facă, poate că Realul n-ar fi avut atîtea mingi și nu ar fi ajuns în situați de finalizare. N-are rost să analizez acum, la o săptămînă distanță, ceea ce s-a întîmplat. Am spus și după tur, Guardiola a greșit grav atunci cînd, după cîștigarea campionatului, a permis o relaxare nejustificată e lotului. E imposibil ca o echipă să se reseteze de manieră continuată. Să joace la 50 la sută anumite meciuri și, imediat, la sută la sută altele. Am mai spus-o, Guardiola plătește el factura transformării campionatului german într-un monolog bavarez, prăpastia existentă între Bayern și restul competiției fiind extrem de mare. Trebuia totuși să găsească o cale, o idee, să-și țină echipa în priză, la fel cum trebuia să-și dea seama că Ribery e ieșit din formă și că singurul fotbalist, în absența lui Thiago, care poate interpreta în folosul echipei partitura lui Pep e Mario Gotze.

BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN CHAMPIONS LEAGUE GĂSIȚI AICI:

Senzația e că Guardiola e pus cu spatele la zid și că un eventual eșec cu Borussia i-ar putea fi fatal. Eu unul nu cred, dar nici nu exclud. Mi s-ar părea însă bizar. Căci Guardiola a fost adus cu un scop la Bayern. Un scop pe care l-a atins. De a se menține în fruntea Bundesligii pentru al doilea sezon consecutiv, ceea ce Bayern a reușit. Faptul că Guardiola a reușit să cîștige campionatul în Bundesliga așa cum a făcut-o e o realizare foarte mare, pe care mulți o văd, eronat însă, banală. Știți de cîte ori a repetat Bayern cîștigarea campionatului din 2000 încoace? O singură dată, în 2005 și 2006, cu Magath antrenor. În paranteză fie spus, din 2000 încoace, Bayern a avut, pînă la Guardiola, 9 ocupanți ai postului de antrenor.

Să mergem mai departe. Comparația cu Jupp Heynckes mi se pare ușor deplasată. În primul rînd pentru că Heynckes n-a fost dat afară pentru a i se face loc lui Guardiola. Inițial și eu am crezut asta, dar s-a dovedit a nu fi așa. Bayern a discutat prima dată cu Guardiola în mai 2012, imediat după finala Champions League. Atunci, se pare, într-un moment de frustrare, de dezamăgire după un sezon complet ratat, Heynckes ar fi vrut să renunțe. Iar Bayern, ca orice club mare, trebuia să-și ia măsuri. Uli Hoeness, bun prieten cu Heynckes, a reușit să-l convingă să mai stea măcar un sezon. Pe undeva, poate că Hoeness spera să-l convingă și pe mai departe. Cînd a înțeles că lucrul ăsta nu se va întîmpla și ca, de-a dreptul obosit după atîția ani și dornic de a petrece mai mult timp alături de soția sa (zice-se cu ceva probleme de sănătate și care în toți acești ani a rămas să locuiască la Monchengladbach), Heynckes va pleca a reactivat opțiunea Guardiola. Și la sugestia lui Heynckes, care stătuse o zi întreagă de vorbă cu Guardiola la Munchen, în vara lui 2011, la Audi Cup și rămăsese captivat de felul în care înțelege fotbalul. Li s-a părut ambilor ce-a mai bună soluție.

Un lucru extrem de important: la ora cînd Guardiola a semnat cu Bayern, iar conducătorii lui Bayern și-au asumat o schimbare de stil fotbalistic, Bayern nu cîștigase absolut nimic și nimic nu garanta că tripla va fi și obținută.

Să faci o echipă să cîștige trofee e un demers complicat și necesită timp. Să faci o echipă să repete performanțele e infinit mai greu, iar faptul că în Champions League nimeni n-a izbutit e cea mai bună dovadă.

Există însă o problemă. O întrebare pe care mi-o pun, o pun și, cu siguranță, și-o pun și șefii lui Bayern: oare ideile lui Guardiola, stilul său de fotbal, se mulează peste filozofia germană, peste stilul istoric al lui Bayern și, mai ales, peste jucătorii pe care-i are în lot? La începutul sezonului eram convins că da. Nu mi-am schimbat sută la sută opinia, dar încep să am unele rezerve. Stilul lui Guardiola a făcut din Barcelona o bornă în istoria fotbalului pentru că a putut fi pus în aplicare de Messi, de Xavi, de Iniesta, de Sergio Busquets chiar. 4 oameni pe care Pep nu-i are la Bayern. Sau nu-i are încă.

Și mai îmi pun o întrebare: nu cumva decizia de a pleca de la Barcelona a fost o eroare a lui Guardiola? Fac o paralelă cu Arrigo Sacchi și al său colosal Milan. Sacchi a plecat de la Milan pentru că n-a știut să gestioneze un conflict cu Van Basten, căruia i s-au alăturat ceilalți olandezi. De atunci, Sacchi a mai antrenat, echipe de club sau echipa națională. Stilul său s-a menținut, însă performanțele n-au mai venit. Din acest punct de vedere, Cruyff e mai cîștigat, căci atunci cînd a plecat de la Barcelona, a plecat de tot din fotbal și nimeni nu i-a putut compara ”Dream Team-ul” cu altă echipă. Guardiola n-a vrut să-și asume o revoluție în lotul Barcelonei. Poate că trebuia s-o facă.

PEP GUARDIOLA ȘI STILUL CARE NU SE NEGOCIAZĂ

PEP GUARDIOLA ȘI STILUL CARE NU SE NEGOCIAZĂ

Scriam în avancronica semifinalei de pe ”Bernabeu” că-n astfel de partide, în această fază a Champions League, orice detaliu contează. Fie el cît de mic. Vă invit să vă amintiți faza din care Real Madrid marchează golul victoriei! Mai exact momentul din care pleacă ea. Pleacă, v-ați amintit cred, dintr-o mare ocazie a lui Bayern. Ocazie venită după mai bine de un sfert de oră în care posesia campioanei Germaniei s-a situat undeva la 90 de procente, după un  sfert de oră în care jucătorii Realului nu găseau soluții să iasă din jumătatea propriei jumătăți, după un sfert de oră în care centrul terenului devenise un soi de cortină de fier. Un sfert de oră la capătul căruia publicul de pe ”Bernabeu” începuse să murmure, acel murmur al marilor stadioane care e teribil, care te face, jucător al echipei gazdă fiind, să-ți tremure picioarele. Chivu mi-a povestit asta, la un moment dat, vorbind despre ”San Siro”. Pe ”Bernabeu” e la fel. Cu puțin înainea fazei de care vorbesc, Ramos greșește o pasă destul de simplă, încearcă să scoată undeva spre stînga, spre zona lui Cristiano, dar Cristiano era de negăsit în marea de tricouri roșii ce păreau mai multe, iar murmurul se transformase deja în ușoare fluierături.

Apoi a venit ocazia lui Kroos. O reluare simplă, la care Casillas nu cred că avea șanse, dar care izbește spatele lui Pepe. Apoi se declanșează contraatacul. Finalizat de Benzema, dar, vă invit din nou să revedeți faza!, plecat tot de la Benzema, care a avut marea inspirație, eu aș zice și personalitate, să țină puțin de minge și să nu reacționeze la primul instinct care, pesemne, îi solicita să o degajeze. A ținut-o, a ridicat capul și i-a dat-o lui Isco. Iar Isco a făcut același lucru. A așteptat, în stilul cel mai pur al lui Mesut Ozil, care-l enerva de cele mai multe ori pe Mourinho, adeptul tranzițiilor rapide, pînă cînd Cristiano s-a eliberat. Ceea ce a urmat, știți deja. Cursa colosală a lui Coentrao, pe care sincer nu-l credeam capabil de așa ceva, erorile în lanț ale lui Rafinha, Boateng și Dante, de poziționare, de decizie, de intervenție, pasa decisivă și apariția lui Benzema care să închidă o acțiune pe care el a început-o. Karim Benzema, după părerea mea cel mai bun atacant pe care acest Real Madrid al lui Cristiano și Bale îl poate avea.

Dacă Tony Kroos dădea gol la acea fază, e greu de spus ce s-ar fi întîmplat mai departe. Eu presupun că Bayern rezolva problema calificării încă din tur. E o presupunere, mă bazez pe cele 18 minute de dinainte și pe ideea, pe care am spus-o, scris-o și repetat-o de multe ori, că fotbalul e o stare de spirit. La 0-1, cu Cristiano absent, așa cum de altfel a fost cît timp a stat pe teren (mie mi-a amintit de Messi, dar ăsta e un alt subiect, cred că băieții ăștia doi au dus rivalitatea dintre ei prea departe și au ajuns la limita rezistenței fizice), cu publicul iritat și cu fotbaliștii lui Guardiola stăpînind mingea mi-e greu să văd alt scenariu. E însă unul SF, căci scenariul adevărat a fost cel petrecut pe gazon, nu cel imaginat.

BILETE DE INTRARE LA MECIURILE LUI BAYERN MUNCHEN GĂSIȚI AICI:

Un detaliu îți poate da peste cap toată strategia. Asta i s-a întîmplat lui Guardiola. Am spus la Euro Fotbal, după meci, că Bayern a pierdut meciul pe mîna lui Pep. Îmi mențin părerea, dar ea nu se referă la stilul lui Guardiola. Această filozofie, pentru el, nu se negociază. Cînd a fost adus la Bayern se știa că ăsta e stilul lui, iar eu cred că de aia a și fost adus. Cei care se reped să critice actualul joc al lui Bayern și-l compară cu cel al lui Heynckes uită că Heynckes nu a fost dat afară ca să fie pus Guardiola (așa cum am crezut chiar și eu la un moment dat), ci a ales el să plece din motive ce țin de familie, de soție și pe care nu are rost să le comentăm. Pep a fost adus tocmai pentru că propunea un alt stil, iar asta însemna o nouă motivație pentru un grup de jucători ce tocmai cîștigase totul. Guardiola a venit cu stilul lui, pentru că el nu e un oarecare, e un tip care a cîștigat cam cît a cîștigat și Heinckes, ba chiar ceva mai mult, avînd aproape jumătate din vîrsta lui. Pep nu era un ucenic, un secund, care să ducă mai departe munca principalului, așa cum, de exemplu, a făcut Tito Vilanova la Barcelona cu munca lui Pep, atît cît a putut s-o facă.

Faptul că Guardiola a reușit să cîștige campionatul în Bundesliga așa cum a făcut-o e o realizare foarte mare, pe care mulți o văd, eronat însă, banală. Știți de cîte ori a repetat Bayern cîștigarea campionatului din 2000 încoace? O singură dată, în 2005 și 2006, cu Magath antrenor, un antrenor obsedat de pregătirea fizică și extrem de distant atunci cînd venea vorba de tactică. În paranteză fie spus, din 2000 încoace, Bayern a avut, pînă la Guardiola, 9 ocupanți ai postului de antrenor, ceea ce nu-i cea mai bună dovadă de stabilitate.

Revin însă la ideea de mai sus. Anume că Bayern a pierdut meciul, rămîne de văzut dacă nu cumva și calificarea, pe mîna lui Guardiola. Nu de mult scriam despre Pep că e antrenorul cu sute de planuri. De data asta n-a fost. Să admitem că formula de start, cu Lahm în centru și Rafinha în bandă, a avut motivația ei. Dar s-a văzut destul de repede că nu funcționează. ”Omul cu sute de planuri” a întîrziat însă foarte mult pînă a găsi un al doilea plan. Gotze și Thomas Muller au primit prea puține minute (de altfel Bayern a avut acea reacție de mare campioană la final cu ei doi în teren), mult prea tîrziu a realizat Guardiola că Ribery nu e în formă, iar Schweinsteiger e depășit constant de Modrici în zona centrală. Apropo de Modrici, uriaș meci făcut de el și de Xabi Alonso!

Și i-aș mai găsi o eroare lui Guardiola. N-o să comentez ceea ce a spus Beckenbauer. Are tot dreptul s-o facă, deși mie mi se pare că un pic vorbește din frustrare, pentru că pe el nu l-a întrebat nimeni atunci cînd a fost adus Pep, se spune că nici n-a știut și a aflat din presă, laolaltă cu toată lumea. Cred că Guardiola a greșit acum o lună, atunci cînd, după ce a devenit campion al Germaniei, a permis o relaxare a jucătorilor săi, spunîndu-le că acum trebuie să se concentreze exclusiv pe Champions League. În fotbal, o scădere și cu 5 procente a concentrării poate fi contraproductivă. Într-un fel, Guardiola plătește el factura transformării campionatului german într-un monolog bavarez, prăpastia existentă între Bayern și restul competiției fiind extrem de mare. Dar Pep trebuia să găsească metode de a-și ține echipa în priză și-n campionat, de genul recordurilor pe care le tot inventa la Barcelona, de exemplu.

BILETE DE INTRARE LA TOATE MECIURILE LUI REAL MADRID GĂSIȚI AICI:

Nu e drept totuși să vorbim doar de Guardiola și să nu pomenim nimic de Ancelotti. Care a cîștigat duelul tactic miercuri seară. Pe undeva, lui Pep i s-a întîmplat ceea ce el însuși i-a făcut lui Mourinho, acum 3 ani: cînd credea că are toate răspunsurile, a venit Ancelotti și i-a schimbat întrebările la examen. Cu o lună în urmă, Ancelotti era criticat din toate părțile, după eșecul din Clasico, în campionat. Atunci a propus un stil de joc ce nu i-a folosit. L-a schimbat pe parcurs, iar în finala Cupei cu Barcelona și în turul cu Bayern a reactivat vechile obiceiuri ale echipei, acele contraatacuri fulgerătoare din epoca Mourinho. Și cu Bayern modulul inițial, 4-3-3, s-a transformat de cele mai multe ori în 4-4-2, pe faza de apărare în special, care i-a permis o acoperire mai bună a spațiilor din teren, dar i-a și găsit lui Isco o poziție favorabilă. Spre deosebire de Guardiola sau Mourinho, Ancelotti e un tip maleabil, care nu ezită să-și schimbe strategia atunci cînd e cazul, chiar dacă asta înseamnă să-și recunoască erorile.

Mai e de jucat un meci însă. 1-0 e un scor bun pentru calificare, însă nici pe departe suficient. Bayern e o echipă rănită, iar faptul că, la Munchen, în mod normal vor reveni Cristiano și Bale aproape de forma maximă poate fi o mică bătaie de cap pentru Ancelotti. Cristiano și Bale sînt două bestii, dar a le cere să se apere și să atace cu aceeași intensitate timp de 90 de minute înseamnă a le scădea randamentul acolo unde sînt ei periculoși, pe contre.

Dincolo de rezultat, Ancelotti a recuperat starea de spirit în rîndul jucătorilor săi. Pepe, Ramos, Coentrao, Carvajal au fost uriași, Xabi Alonso imens, Modrici de asemenea, Isco de asemenea. Cu o asemenea bază de plecare, cu două rachete pe benzi și cu Benzema inspirat în față, cu avantajul golului de pe ”Bernabeu”, Real e acum favorită certă la calificare, iar Gurdiola va trebui să scoate tot ce e mai bun din inspirația lui și a elevilor săi pentru a trece mai departe.

BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN CHAMPIONS LEAGUE GĂSIȚI AICI:

REAL MADRID-BAYERN: SĂ FIE FOTBAL!

REAL MADRID-BAYERN: SĂ FIE FOTBAL!

După o primă semifinală care a semănat cu o ședere pe scaunul stomatologului fără anestezie sau, hai să nu fim așa răi!, cu o anestezie care nu prea a prins, Real Madrid și Bayern sînt chemate să readucă fotbalul în prim-plan. Să readucă golul în prim-plan, să creeze și nu să distrugă. La momentul tragerii la sorți, îmi doream ca semifinalele să fie Bayern-Atletico și Chelsea-Real, dar văzînd ce s-a întîmplat marți seară cred că e mai bine cum a ieșit, căci dacă, prin cine știe ce posibilitate, Atletico și Chelsea se întîlneau cumva în finală era foarte posibil să avem un ultim act mai închis chiar decît acel Juve-Milan din 2003.

Și am mai înțeles ceva după meciul de pe ”Calderon”. Am înțeles de ce Jose Mourinho a avut atîtea probleme la Madrid și de ce n-a reușit și la Real ceea ce a izbutit la Porto, la Chelsea, la Inter și acum iar la Chelsea. Mourinho ăsta e, nu va putea fi schimbat niciodată, ăsta e stilul lui, e generator de performanțe și trofee, dar jocul pe care-l propune nu te va face niciodată să te îndrăgostești de echipele pe are le antrenează. La Real Madrid n-ar fi putut pune în scenă un astfel de scenariu niciodată, cu 4 mijlocași centrali n-ar fi putut apărea niciodată pe ”Bernabeu”. Simeone e și el un admirator al acestui stil, dar parcă un pic mai maleabil, dovadă și golurile pe care Atletico le-a dat în partide din deplasare.

BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN CHAMPIONS LEAGUE GĂSIȚI AICI:

Să ne întoarcem la meciul de pe ”Bernabeu”. Din capul locul spun ceea ce am mai spus și cu alte ocazii: cred în continuare că Bayern e cea mai puternică echipă din lume. Asta nu înseamnă automat că va elimina Realul ori că va cîștiga din nou Champions League. De la ”sferturi” încolo, în Champions League e posibil orice și nu întotdeauna echipa mai puternică se califică mai departe sau cîștigă trofeul. Traversăm etapa competiției în care cel mai mic detaliu poate fi decisiv în economia calificării, un detaliu însemnînd o greșeală de apărare, o execuție fabuloasă, chiar o eroare de arbitraj. Barcelona în 2009 nu era mai bună decît Manchester United și cu toate astea a cîștigat trofeul, la fel cum în anul următor Inter nu era mai bună echipă decît Barcelona și cu toate astea s-a calificat în finală, la fel cum în 2012 Chelsea nu era mai bună nici decît Barcelona, nici decît Bayern și le-a bătut pe ambele, cîștigînd competiția.

Am citit undeva că e pentru prima dată în acest sezon cînd Bayern nu pleacă drept favorită la casele de pariuri într-un meci. Nu știu dacă e așa, pariurile nu m-au atras niciodată, dar nu știu cît de corectă e cotația și nici nu știu pe ce se bazează, căci Bayern e totuși deținătoarea trofeului, chit că Real Madrid e foarte puternică pe teren propriu, iar factorul ”Bernabeu” e extrem de important. Va fi extrem de interesant de văzut cum va aborda Ancelotti acest joc, dar la fel de interesant e și cum îl va aborda Guardiola. Din start, atunci cînd vom vedea primul ”11” la ambele echipe, vom putea descifra ceea ce gîndesc cei doi.

Sînt încă incerte condițiile în care se află Bale și Cristiano Ronaldo. Oficial ei sînt refăcuți si sînt la dispoziția lui Ancelotti, dar abia în teren se va vedea în ce capacitate fizică se află. Pentru Ancelotti e o decizie grea. Dacă Bale și Cristiano sînt apți, ei trebuie să joace, dar mai departe Ancelotti trebuie să aleagă între Di Maria și Isco. Di Maria e în mare formă, dar cu Isco pe teren, Realul a reușit o prestație consistentă cu Barcelona, în finala Cupei, dar și cu Borussia, în repriza a doua a returului de la Dortmund, cînd coșmarul se ițea pe la genele madrilenilor. Senzația e că Xabi Alonso și Modrici se simt mai in siguranță cu Isco alături de ei, un mijlocaș totuși, care nu aleargă la fel de mult ca Di Maria, nu crează atîtea situații de gol precum argentinianul, dar nici nu se se expune atît de tare pe fază defensivă. Să ne amintim meciul cu Barcelona de pe ”Bernabeu”! Di Maria a fost un coșmar pentru Dani Alves, dar zona pe care el o lăsa liberă prin permanenta mișcare în teren s-a dovedit propice paselor între linii ale catalanilor. Iar noțiunea asta, de pase ”între linii”, inventată de Luis Aragones la Euro 2008, a fost dusă aproape de perfecțiune de Guardiola la Barcelona.

Dacă va intra Isco de la început, vom presupune că Realul va căuta posesia, va încerca să se lupte cu Bayern petru acest aspect. Dacă va intra Di Maria, pare limpede că va ceda posesia și va încerca să reacționeze pe contră. Eu unul cred că așa va fi, căci e foarte greu să cîștige cineva duelul posesiei cu Bayern. Din acest considerent, aș fi vrut să văd o confruntare Barcelona-Bayern, cred că ar fi fost interesant.

BILETE DE INTRARE LA TOATE MECIURILE LUI REAL MADRID GĂSIȚI AICI:

În ceea ce-l privește pe Guardiola, are și el o decizie de luat: unde va juca Lahm? Fundaș dreapta sau mijlocaș central? Dacă vrea să joace la siguranță, Pep îl va folosi pe Lahm în centru, alături de Schweinsteiger, care nu poate lipsi la o astfel de partidă. Dacă va juca în dreapta, pe poziția obișnuită de fundaș lateral, Guardiola va încerca să acționeze pe acea parte, în zona lui Coentrao, cu perechea Lahm-Robben, ce poate fi devastatoare. Presupun că în atac va apărea Mandzukici, alături de Robben și Ribbery, deși la Pep nimic nu e sigur, mi se pare antrenorul cel mai orientat spre surprize din fotbalul actual. Nu ar fi de mirare așadar un prim ”11” fără vîrf de atac, cu Thomas Muller acționînd ca ”9” fals, așa cum a mai făcut-o. În orice caz, absența lui Thiago deschide mai multe ipoteze, căci dacă fostul mijlocaș al Barcelonei ar fi fost apt de joc sînt aproape sigur că ar fi fost titular alături de Toni Kroos în linia de mijloc.

Marea problemă a lui Bayern și a lui Guardiola vine din zona fundașilor centrali. Boateng nu pare într-o formă grozavă, Dante are momente cînd greșește nepermis, iar Javi Martinez nu cred că e o soluție în fața furtunilor ce se anunță pe părțile lui Cristiano și Bale. Momentele de slăbiciune ale campioanei Germaniei au apărut atunci cînd adversarii au încercat și reușit un pressing foarte avansat și foarte agresiv, care să-i facă pe fundașii centrali să coboare la nivelul lui Neuer. În această situație, jocul de pase pe care-l impune Guardiola nu se poate derula foarte curat, mai ales că lipsește Thiago, un fotbalist care poate primi și controla lejer mingea cu spatele la adversar.

De văzut însă dacă Real poate face acest pressing. Cu Cristiano, Bale și Benzema în aceeași formulă pare destul de greu, dar dacă se va reuși asta fie și pentru o perioadă scurtă de timp, Madridul poate profita de eventualele pierderi de balon ale nemților.

Ceea ce e important e că, în principiu, vom avea un meci de fotbal adevărat.

BILETE DE INTRARE LA MECIURILE LUI BAYERN MUNCHEN GĂSIȚI AICI:

DAVID MOYES ȘI ERORILE DIN MANCHESTER

DAVID MOYES ȘI ERORILE DIN MANCHESTER

Așadar, inevitabilul s-a produs: David Moyes a fost demis de la Manchester United. Sec, printr-un comunicat banal și o postare de confirmare pe internet. Așa cum sînt, de altfel, toate demiterile. În orice eveniment de genul ăsta există un gust amar, nu e ușor să fii dat afară, dar nici să dai afară nu e cel mai simplu lucru de pe pămînt. Mai ales la Manchester United, club la care, de cînd cu Sir Alex Ferguson, cuvîntul de ordine a fost stabilitatea.

BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN PREMIER LEAGUE GĂSIȚI AICI:

Era însă, așa cum am spus mai sus, inevitabil. Eșecul cu Everton a confirmat, cu o lună înaintea finalului de campionat, că Manchester United, unul dintre marile branduri ale fotbalului mondial, nu se va regăsi în sezonul următor în nici o competiție europeană. Nici măcar în Europa League, care, chiar așa cum e ea, o soră ai mică și mai prost îmbrăcată de niște părinți un pic cam prea preocupați de sora cea mult premiată și apreciată numită Champions League, chiar așa cum e ea spuneam, ar fi asigurat un minimum de expunere unui club al cărui succes financiar se leagă și de acest lucru. Pe undeva există și o parte bună a acestei părți foarte rele, căci dacă privim exemplele Liverpool și Roma observăm unele avantaje certe ale neparticipării în Europa. Dar a reuși să profiți de această parte bună ține de o planificare excelentă a sezonului ce va să vină, în special din punct de vedere al lotului.

Revenind la David Moyes, temerile celor sceptici în momentul numirii sale s-au confirmat. M-am numărat printre acești sceptici care au considerat că David e prea mic pentru Goliath-ul din Manchester. Scriam atunci: ”există o certă preocupare în rîndul fanilor lui United. Va putea David Moyes să preia un scaun încă marcat de personalitatea ”patriarhului” de dinainte? Va izbuti el să conviețuiască, la nivel afectiv și efectiv, cu un vestiar ce nu mai are nimic în comun cu cel găsit de Ferguson în 1986? Are David Moyes suficientă personalitate încît să se impună în fața unor caractere atît de puternice precum cele din vestiarul lui United?”. Mi se pare că n-a prea avut.

M-am bazat și pe ideea că o succesiune la tronul unui imperiu nu-i niciodată simplă. La Manchester United am avut mai degrabă un soi de dictatură. Domnia lui Sir Alex Ferguson cam asta a fost, căci nimeni nu mișca în front în fața lui, iar cel ce mișca, fie că se numea Beckham sau Van Nistelrooy, pleca. Deciziile sale, de multe ori chestionate de presă și de specialiști, nu erau discutate de vestiar, care le accepta așa cum erau. Jucătorii acceptau, vezi Rooney, și situații mai puțin plăcute pentru ei, dar o făceau cu convingerea că Sir Alex știe ce face. După orice dictatură, succesiunea nu prea se face lin. De cele mai multe ori apare haosul și e nevoie de ani pentru ca lucrurile să-și revină.

David Moyes a beneficiat de educația fanului englez. Care murmură pe stadion, e supărat pe nereusite, se îmbată crunt la eșecuri, mai crunt ca la victorii, dar la meciul următor vine și e alături de echipă. Am tot citit paralelisme cu situația lui Sir Alex Ferguson, cu debutul său la United. Mi se par lipsite de sens. Cine era Manchester United atunci? Un club mare în Anglia, intrat însă într-o profundă criză de personalitate, dar cam atît. Cine-i Manchester United azi? În primele trei echipe din lume, poate chiar prima din anumite puncte de vedere. Cînd a venit Sir Alex, cuvîntul marketing era ceva bizar pentru fani, acum e atuul principal al acestui club. Marketingul nu se poate construi însă fără rezultate. Dar nici fără management. Și cum rezultatele au lipsit cu desăvîrșire în acest sezon, inevitabilul s-a produs.

Deja despre David Moyes nu mai are rost să vorbim. Șirul său de recorduri negative a fost discutat, comentat, analizat, ironizat. Rămîne un antrenor onest față de meserie, un antrenor bun poate, dar care a avut ghinionul să preia pe United în cel mai nepotrivit moment.

Cred că Sir Alex Ferguson intuia ce moment urmează pentru și de acea a ales să plece. S-a tot vorbit despre o operație la șold, care l-ar fi scos din circuitul antrenamentelor aproape jumătate de an, dar, sincer, nu-mi amintesc să fi văzut ulterior imagini cu Sir Alex refăcîndu-se după o asemenea operație. Mai degrabă cred că a fost un motiv. Poate că, la 75 de ani, și ”dictatorului” Ferguson i-ar fi fost greu să le completeze formalitățile de check-out unor oameni, precum Rio Ferdinand, Vidici, Evra, chiar și Giggs, eventual Nani, Young sau Carrick, cu care lucrase atîția ani sau pentru care insistase atît ca să fie cumpărați. Mai cred și că Sir Alex intuia că e nevoie de un antrenor cu personalitate care să vină după el. De aceea s-a dus la New York după Guardiola, de aceea a insistat pentru Mourinho. Pep deja fusese antamat de Bayern, iar Mourinho n-a fost dorit de Sir Bobby Charlton, din considerente ce țin de felul de a fi al portughezului. Numai că, așa cum e el, Mourinho nu cred că ar fi adus pe United în situația în care e azi.

BILETE DE INTRARE LA MECIURILE LUI MANCHESTER UNITED GĂSIȚI AICI:

Mai nou, și cu asta mă uit spre viitor, există zvonuri că Manchester United ar sonda disponibilitatea lui Mourinho de a prelua echipa din vară. În cartea sa despre Mourinho, ”Preparense para perder” (tradusă recent în engleză și lansată pe teritoriul Angliei, ziaristul Diego Torres (de la El Pais) vorbește despre criza de nervi pe care a avut-o portughezul în momentul în care a aflat că Moyes a fost numit în locul lui Sir Alex. Dar și despre visul său de a se așeza pe banca lui Manchester United. E o posibilitate, la fel cum, alte zvonuri vorbesc despre Gaurdiola, care și el, ca și Mou, ar fi fost întrebat despre disponibilitatea de a lăsa pe Bayern. Cît ar trebui să dăm crezare unor astfel de zvonuri, sincer nu știu. Fotbalul e atît de complex, dar și pervers, și oferă atîtea răsturnări de situație încît ne putem aștepta la orice. Se mai vorbește de Jurgen Klopp, de Van Gaal, care e dat și mare favorit, dar nu puțini sînt cei care ar paria, mai ales că-n Anglia chestia asta a pariurilor e un hobby, pe varianta Ryan Giggs.

Oricine va veni, trebuie să-și asume însă un soi de revoluție. Mai întîi în ceea ce privește plecările, și nu va fi așa simplu. Apoi urmează venirile. United va trebui să cheltuie nu mult, ci foarte mult dacă vrea să revină în lupta pentru titlu. Faptul că nu e în Champions League poate fi o mică problemă, dar brandul Manchester United rămîne o garanție. Însă nu la infinit, iar un al doilea eșec ar însemna, din acest punct de vedere, o mare problemă. Un sezon compromis mai merge, o acumulare de compromisuri poate fi periculoasă, iar ieșirea la lumină, vezi Liverpool, e foarte foarte grea.

BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN CHAMPIONS LEAGUE GĂSIȚI AICI:

P.S.

Știu că nu se trăiește din amintiri, dar cîteodată amintirile mai alina suferințe. Așa că vă invit să urmăriți aceste două filmulețe-omagiu pentru Sir Alex Ferguson, în amintirea vremurilor de altădată:

MANCHESTER UNITED NU PUTEA LIPSI!

MANCHESTER UNITED NU PUTEA LIPSI!

Parcă nu era normal ca Manchester United să lipsească de la acest turnir colosal ce se anunță în sferturile de finală ale Champions League! Era păcat ca o echipă cu o asmenea istorie, o asemenea tradiție, un asemenea stadion și un asemenea public să nu se regăsească pe lista celor 8, unde, pentru prima dată cred în istoria competiției, vor fi doar cîștigătoare de cupe europene. Observați că n-am amintit, în alăturarea motivelor de mai sus, un termen: fotbal. Deocamdată, la acest capitol, Manchester United are multe restanțe, care nu știu cît de mult vor putea fi șterse cu această calificare.

BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN PREMIER LEAGUE GĂSIȚI AICI:

Anul trecut pe vremea asta scriam același lucru despre Barcelona, după ce reușise să refacă un 0-2 în tur. A fost o noapte care le-a lipsit celor de la United. Echipă și fani, care, încă o dată, au format un tot unitar demn de zile mai bune. Atmosfera a fost fantastică miercuri seară, publicul a simțit pericolul ca, în caz de eliminare, sezonul să se termine practic în martie, căci e și sezonul lor, nu doar al vestiarului. Una e să aștepți un meci de Champions League, cu un adversar important, alta e ca orizontul de așteptare să se limiteze doar la finalul unui campionat agonizant care, în mod normal, va trage după sine o absență din Liga Campionilor în stagiunea viitoare, ceva la care fanii de pe Old Trafford nu cred să se fi gîndit acum cîteva luni.

Manchester United a trecut de Olympiakos și a depășit handicapul unui 2-0 ce se întoarce foarte greu în cupele europene. Le lipsea fotbaliștilor lui David Moyes o noapte ca asta, o noapte în care să se simtă din nou eroi. Lui Moyes îi lipsea cel mai mult o noapte ca asta, căci el nu știu să se fi întîlnit pînă acum cu asemenea senzații. L-am văzut la începutul meciului, crispat, un pic cocoșat de presiunea partidei, resemnat oricum cu criticile pe care le-a primit și, sînt convins, le va mai primi. Nu știu dacă o seară ca asta salvează sezonul lui Moyes, dar eu m-am bucurat pentru el, căci imaginea de la început mi-a creat un sentiment de compasiune. Pare mai degrabă un dresor neexperimentat aruncat într-o cușcă plină de lei, tigrii și pantere gata să se devoreze reciproc, nu înainte de a-l devora, ca aperitiv, pe el. Nu știu dacă această calificare salvează sezonul lui United, mai degrabă nu, însă Moyes le-a făcut cadou fanilor, ce i-au fost alături într-un mod de-a dreptul miraculos în toată acestă spirală a eșecurilor, o noapte frumoasă, epică, de gustul căreia le era dor. A visa nu e interzis, ba chiar, susțin unii, e recomandat, căci cine nu are vise nu are nici aspirații. De ziua internațională a fericirii, fanii lui United pot trăi din nou acest sentiment.

Înainte de meci, Phil Neville, unul dintre secunzii lui Moyes, a făcut o ședință de cîteva minute cu copii de mingi, explicîndu-le cum trebuie retrimise în teren baloanele ce ies afară, la ce înălțime, cu ce viteză. Nimic n-a fost, iată, lăsat la voia întîmplării, așa procedează un club mare, categorie din care Manchester United face parte. Un alt secund al lui Moyes, Ryan Giggs, a fost trimis în teren, o măsură a la SirAlex Ferguson, care îi prefera mereu pe veterani în partide cheie. Giggs, despre care s-a speculat că a avut un dialog mai puțin elegant cu Moyes la un antrenament, și-a făcut treaba cum a putut. Are 40 de ani, și vreo 100 de zile pe deasupra, nu mai are rapiditatea în mișcări și prospețimea de altădată, dar are acea capacitate de a intimida o echipă adversă de tipul Olympiakos, cu fotbaliști care-l vedeau pe Giggs la televizor acum cîțiva ani, poate chiar era idolul lor, iar acum s-au trezit cu el în față. Și cum din piciorul lui Giggs au plecat primele două goluri putem trage vechea concluzie: fotbalul nu se uită îndiferent de vîrstă.

BILETE DE INTRARE LA MECIURILE LUI MANCHESTER UNITED GĂSIȚI AICI:

La 3-0, United a revenit la imaginea de echipă cu mari probleme. Grecii au dominat finalul și puteau marca golul agoniei englezilor, la fel cum o puteau face și la 1-0 și la 2-0. Olympiakos a avut ocazii, fără să fie o mare echipă, iar asta mă face să mă întreb ce se va întîmpla cînd adversar va fi, într-adevăr, o mare echipă. În momentul ăsta, înaintea tragerii la sorți, Manchester United îmi pare ultima pe lista favoritelor. Poate părea dur, dar e Olympiakos-ul acestei trageri la sorți, așa cum grecii erau adversarul dorit de toți în decembrie, tot așa cred că United ar fi acum rivalul preferat de celelalte 7.

Apropo de ”sferturi”. Vor fi 4 duble manșe splendide, cel puțin din punct de vedere al afișului, 4 posibile finale. Am spus la Euro Fotbal că nu mi-aș dori confruntări între echipe din aceeași țară, din același campionat. Ar fi păcat, sînt meciuri pe care oricum le vedem, parcă mult mai apetisante ar fi duelurile cu combatante din țări diferite, ar fi mai în spiritul Champions League. Nu mi-aș dori așadar un Clasico, nici un duel englez sau german, aș prefera, de exemplu, așa cum am spus, un Bayern-Atletico, ca să văd cum se descurcă Bayern în fața unei apărări ca a lui Atletico, dar și Simeone în fața atacurilor lui Guardiola. Mi-ar mai plăcea un Chelsea-Real Madrid, pentru implicațiile oferite, întoarcerea lui Mourinho pe ”Bernabeu” și, mai ales, duelul lui Casillas, Cristiano, Ramos, Pepe cu el. Aș mai vrea un Barcelona-Dortmund, pentru că mi se pare că ar fi un superduel din punct de vedere estetic și ar mai rămîne, în consecință, un PSG-Man United, care sună și el la fel de bine.

BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN CHAMPIONS LEAGUE GĂSIȚI AICI:

MERITELE LUI ANCELOTTI

MERITELE LUI ANCELOTTI

Florentino Perez e un tip care, o recunoaște chiar el foarte franc, știe mai puțin fotbal și mai mult ”business”. E mai pregătit, așadar, să facă bani din fotbal decît fotbal în sine, dar plecînd de la acest concept a izbutit de-a lungul anilor să facă fotbal cu bani. Mult fotbal, dar și mulți, foarte mulți bani. Ei bine, Florentino Perez, care așa cum spuneam nu se pricepe atît de bine la fotbal încît să nu-și asculte colaboratorii, l-a vrut pe Carlo Anceloti antrenor de mult. Încă din vara lui 2009, atunci cînd a recîștigat președinția Realului. A mers atunci pe mîna lui Manuel Pellegrini, la recomandarea lui Jose Angel Sanchez.

BILETE DE INTRARE LA TOATE MECIURILE LUI REAL MADRID GĂSIȚI AICI:

Paranteză. Jose Angel Sanchez, directorul general executiv al Realului, e omul de maximă încredere al lui Florentino Perez. În 2000, atunci când Florentino a cîștigat primul său mandat ca președinte, în urma acelei afaceri Figo, de care puțini își mai amintesc, Jose Angel Sanchez avea 32 de ani și era cel mai tînăr membru al consiliului de conducere. Absolvent de filologie, nu știa prea multe despre fotbal, dar deprinsese cunoștințe temeinice despre marketing, căci lucrase la celebra firmă de jocuri pe calculator SEGA. Lui Jose Angel Sanchez, a cărui urcare în ierarhia madrilenă a surpins pe toată lumea, i se datorează, se zice, uluitoarea creștere a brandului Real Madrid din punct de vedere economic. Grație acestei creșteri, el a devenit cel mai important colaborator al lui Florentino Perez, omul de sfaturile căruia ”presidente” ascultă întotdeauna.

Se spune că Florentino l-ar fi vrut pe Ancelotti și-n 2010. Pe el sau pe Wenger. L-a ascultat și de data asta pe Jose Angel Sanchez și l-a pus pe Mourinho. Dar după ce Mourinho a decis să plece, nimic nu l-a mai împiedicat pe Florentino Perez să-l aducă pe italian ca antrenor. Nici măcar opoziția celor de la PSG, a căror forță financiară o știm, o opoziție explicabilă, căci PSG-ul de azi ar fi fost, cred, și mai tare cu Ancelotti pe bancă decât cu Blanc. E o părere proprie.

Ar trebui să ne întrebăm ce a văzut așa special Florentino în Ancelotti. Probabil că informațiile sale despre stilul italianului merg mult mai departe decît cele pe care le avem noi. Noi știm așa: că Ancelotti a fost un mare fotbalist, foarte mare chiar. Descoperit la Roma, a atins maturitatea deplină în Milanul lui Sacchi, prima echipă completă a fotbalului modern. De la principiile lui Sacchi a plecat și Guardiola. Ancelotti juca la mijloc, lîngă Rijkaard, cu Evani și Donadoni completînd o linie colosală. Era epoca unui 4-4-2 ce greu se schimba. Mai știm că a antrenat Parma, Juve, Milan, Chelsea și PSG și că a luat titlul în 3 țări. Milanul său din perioada 2002-2007 ar fi trebuit și el să marcheze o epocă. A cîștigat de două ori Liga și poate ar fi trebuit s-o mai ia de două ori, căci acea eliminare din 2004, contra lui Depor după 4-1 acasă în tur, și acea finală pierdută cu Liverpool, la Atena, după 3-0 la pauză, fac parte din categoria accidentelor, a miracolelor ce nu se mai repetă. În acele campanii, Milanul era cea mai bună echipă și e interesant de discutat ce s-ar fi ales din destinul lui Jose Mourinho dacă s-ar fi întîlnit, în semifinalele sezonului 2003-2004 cu Milan și nu cu Depor. Mai merită reamintit, nu știu dacă în ultimul rînd, că Ancelotti a fost cel care l-a reinventat pe Pirlo. S-a inspirat un pic de la bătrînul Carlo Mazzone, care-i atribuise, în 2001, un rol asemănător pe cînd Pirlo juca la Brescia, dar Ancelotti și-a dat seama că Pirlo răspunde mai bine jucînd mai retras și a procedat în consecință. Cum vi se pare acum o paralelă între Pirlo și reinventarea lui Di Maria?

Probabil că Florentino cunoștea mai multe decît noi. Aflase pesemne că Ancelotti e un antrenor care poate să creeze o excelentă atmosferă în vestiar. Știe să lucreze cu marii jucători, știe să și-i apropie și știe cum să-i liniștească. Nu cred că-și amintește cineva de vreun conflict al lui Ancelotti cu un fotbalist pe parcursul carierei sale. După 3 ani de furtuni și uragane de tip Mourinho, Ancelotti reprezintă un front atmosferic de care Madridul avea nevoie. A spus-o chiar cel mai important om al vestiarului, Cristiano Ronaldo.

BILETE DE INTRARE LA TOATE MECIURILE DIN PRIMERA DIVISION GĂSIȚI AICI:

N-o să mă refer la masacrul de la Gelsenkirchen. Mai ales că scorul e un pic mincinos, logic ar fi fost să se termine 10-2 sau 12-2 pentru Real, la ocaziile avute. Uitîndu-ne la Schalke și amintindu-ne un pic și de Leverkusen, demolată la rîndu-i de PSG, ne dăm seama ce mari probleme de lot a avut Jurgen Klopp la Dortmund dacă echipa sa poate fi acum sub Bayer în clasament și la egalitate cu Schalke. Acolo, în Germania, unde nu cîștigase decît o dată în 25 de meciuri, grație lui Roberto Carlos, Real Madrid a aruncat mănușa echipei care a ucis orice fel de suspans și de competiție în Bundesliga, Bayern Munchen. În momentul ăsta, cred că Guardiola și-a recîștigat un vechi inamic, pe Real, ce pare, repet, la momentul ăsta, singurul adversar valid pentru trupa lui Pep. Iar motivația asta, pentru Pep vine excelent.

Revenind la Ancelotti, faptul că a reușit să treacă peste o toamnă convulsivă, în care a luat bătaie și de la Barcelona și de la Atletico, a făcut egal la Torino și a bătut pe Juve, acasă, cu ajutorul arbitrilor, ca să discutăm doar de bornele importante, e meritul său și al stilului său deloc încăpățînat de a gîndi lucrurile. Cînd a văzut că ceva n-a mers, a schimbat, cînd a simțit că Di Maria îl poate ajuta mai mult din teren decît ca rezervă a lui Bale sau Cristiano, i-a găsit locul. Cînd a știut că Xabi Alonso e pregătit, l-a aruncat în luptă fără să-l forțeze, iar acum Alonso e omul cheie la mijlocul terenului. A schimbat acel 4-2-3-1 din startul sezonului într-un 4-3-3 ce se transformă, priviți-l mai atent pe Xavi Alonso!, de multe ori într-un 3-2-2-3 ce oferă tripletei ”BBC” din față atîtea variante de atac încît e imposibil ca golurile să nu vină.

Evident, mai sînt 3 luni de competiție, și multe se pot întâmpla. Urmează vizita pe ”Calderon”, iar Atletico nu e Schalke, căci Simeone nu e tipul de om care să uite sau să ierte și nici nu e Jens Keller, antrenorul lui Schalke, care se trezea vorbind înainte de meci: ”După Bayern, Real Madrid e cea mai bună echipă din lume. Dar nici noi nu suntem atît de răi”. Și a urmat acea sinucidere în masă, cu acea formulă bizară de joc.

Deocamdată, astăzi, Real Madrid arată foarte bine și tare mi-aș dori o dublă manșă cu Bayern sau chiar cu PSG. Clasico vom avea deja două, încă două poate ar fi cam multe. Spectacolul ar fi, cred, grandios. Pentru că Real Madrid arată foarte bine, meritele sunt ale lui Ancelotti.

P.S.
Două vorbe despre prestația echipelor din Anglia în această primă manșă a ”optimilor”. Un singur egal, scos de Chelsea și trei înfrîngeri cu același scor, două dintre ele acasă, au reaprins dezbaterea despre forța pe care o are Premier League. Mă refer că au reaprins dezbaterea în Anglia și nu la noi, căci pe aici multă lume confundă spectacolul cu forța, apropo și de Bundesliga. A spus-o Roy Keane cu subiect și predicat, și dacă nici el nu știe ce înseamnă Premier League, cine să mai știe. Că City și Arsenal au pierdut, poate e explicabil, dar că United s-a făcut de rîs în Grecia, iar Chelsea n-a putut bate în Turcia nu prea mai e.

Subiectul e mai amplu, deci merită dezbătut pe larg. Poate cu altă ocazie. Anul trecut, Anglia n-a avut echipă în ”sferturile” Ligii, dar aș prefera să aștept meciurile retur, fiindcă nu-s așa convins că Manchester United nu se poate totuși califica, de Chelsea nu mai vorbesc, ba chiar îndrăznesc să spun că și City are șansele ei. Eu cred, și am spus-o la Euro Fotbal, că echipele din Anglia plătesc factura unui campionat extrem de solicitant și mult mai echilibrat decît pînă acum, cu meciuri multe, complicate, greu de cîștigat și cu o situație la vîrf ce implică mult efort fizic, dar și psihic. Antrenorii nu mai pot face rotații, căci nu-și permit pași greșiți, iar asta se vede. Fotbalul e jucat de oameni, nu de roboți.

Acest text a apărut în premieră pe http://www.digisport.ro/Bloguri/Andrei+Niculescu/

BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN CHAMPIONS LEAGUE GĂSIȚI AICI:

Toți ceilalți îți spun ce se întîmplă, eu îți spun și de ce se întîmplă
Recomand
Givenchy Sephora
blouseroumaine-shop.com
Vola.ro
Articole recente
Comentarii recente
Twitter
Arhivă