UNDE VA MERGE GUARDIOLA?

UNDE VA MERGE GUARDIOLA?

S-a întîmplat la Zurich, la gala de decernare a Balonului de Aur. Toată lumea era atentă la Messi, la Cristiano, la ceilalți jucători, la felul în care sînt îmbrăcați, la felul în care sînt îmbrăcate cele care îi însoțeau, la reacțiile unora față de alții. La Zurich a fost și Pep Guardiola. Era implicat în lupta pentru cîștigarea titlului de cel mai bun antrenor, alături de Jose Mourinho și Del Bosque. A zburat special de la New York la gală, deși era mai mult decît evident că nu va cîștiga. Și lui Mourinho i-a fost clar că nu va cîștiga, astfel că a preferat să ignore manifestarea. Pep însă a venit.

Poate și pentru că voia să anunțe. Să-și anunțe revenirea. ”În vară voi antrena din nou”, au fost, mai mult sau mai puțin exact, cuvintele lui. Odată trecute miresmele galei și uitate impresiile dominante, lumea și-a amintit aceste cuvinte. Ooups! Era prima dată de la la despărțirea de FC Barcelona cînd Pep anunța clar și răspicat că se va întoarce la fotbal. O stare de panică a cuprins redacțiile din întreg mapamondul, toți jurnaliștii intrînd într-o fibrilație profesională, căutînd să afle primii răspunsul magic la o întrebare extrem de simplă, dar peste măsură de complicată: Unde?

A început haosul:

E deja înțeles cu City, unde sînt Beguiristain și Soriano, colaboratorii lui fideli de la Barcelona, în epoca Laporta.

– Ba nu, va merge la Chelsea, căci oferta lui Abramovici e de nerefuzat.

– Stați ușor, că-l vrea Sir Alex la United, s-au văzut în secret la New York și cine ar refuza să fie urmașul unei legende la un club de legendă?

– Se duce la Arsenal, căci Wenger va pleca la PSG și e singura echipă ce se apropie prin stil de joc de a sa Barcelona.

– Ați uitat de Milan, Berlusconi îi dă o vilă pe malul lacului Como, lîngă George Clooney.

– E și Inter pe fir, Moratti e un tip care nu se uită la bani atunci cînd i se prezintă un proiect iluzionant.

– De Roma ce ziceți? A jucat acolo, e bun prieten cu Franco Baldini, căruia i l-a propus în vara lui 2011 pe Luis Enrique, investitorii sînt americani și atrași de ce a făcut el la Barcelona, deci nu s-ar uita la bani. În plus, tocmai ce a declarat Zeman că Pep și Baldini s-au întîlnit și au discutat ceva prin toamnă.

– Să nu omitem PSG. Ancelotti nu mai e în grații, iar Leonardo trebuie să găsească o soluție dacă vrea el să supraviețuiască. Banii nu sînt o problemă acolo. Ar fi o mică problemă cu Ibrahimovici, dar se rezolvă cumva, pentru Pep poate fi și vîndut Zlatan.

– Breaking News. Bayern Munchen ar fi totuși destinația, s-a scăpat un oficial de la Adidas, cu care Pep ar fi încheiat un acord ca parte a înțelegerii cu clubul bavarez.

Sînt dialoguri imaginare. Speculații pe care le-ați tot găsit prin siteurile noastre, unde nu există dubii, căci doar certitudinile vînd bine, un semn de întrebare pus din respect pentru meserie scade dramatic numărul de accesări, nu-i așa?

Cert e un lucru. La această oră doar Guardiola știe unde va antrena. Însă lumea fotbalului așteaptă cu multă nerăbdare întoarcerea celui care a creat cea mai bună echipă a epocii. Cu filozofia sa, un amestec de concepții tip Sacchi, Cruyff, Rinus Michels, Van Gaal, Guardiola a creat un stil, o idee, un nou fotbal, cel cu un actor principal, mingea, și 11 actori secundari, toți aflați în serviciul ei. Apărare prin atac, posesia ca sistem defensiv, joc în terenul advers, fără linii, dar cu jucători apropiați, de parcă ar fi legați cu o sfoară magică. Fotbal de atac fără atacanți de meserie, fotbal de apărare fără apărători, ați văzut aceste paradoxuri, aceste contradicții, de multe ori în jocul Barcelonei. Titlurile sînt pentru statistici, stilul e cel care rămîne și cel care intră în istorie, iar stilul Barcelonei lui Pep va rămîne în istorie.

Că va fi Bayern, ca va fi City, că va fi Chelsea ori United, lumea îl așteaptă pe Pep. Și absolut toți cred că visează la un meci al acelei echipe cu ”Pep Team”, cu Barcelona aproape perfectă de azi, adică. Ar fi un spectacol. Xavi, Iniesta, Fabregas, Pique și ceilalți împotriva celui care i-a transformat în legende. Messi contra celui care i-a condiționat cariera. Da, i-a condiționat-o și promit să găsiți tot pe acest blog  explicațiile.

Mulți cred că Guardiola nu va reuși fără cei de mai sus. N-aș fi așa sigur. Cînd iubești ceea ce faci, cînd meseria e o pasiune, cîștigurile vin. Vă invit să citim împreună cîteva pasaje dintr-un interviu pe care Pep l-a acordat cotidianului El Pais, în 2002. Nu-i nici o greșeală, în 2002, înainte de Mondialul asiatic. Nu e neapărat un interviu, e mai mult o discuție, dar una în care Pep își expunea, în premieră, filozofia de antrenor, deși era încă jucător activ.

”Pe măsură ce trece timpul sînt tot mai convins cum ar trebui să fie jucat fotbalul, devin din ce în ce mai fundamentalist pe tema asta”, spunea el. Era influențat de felul în care fusese format ca jucător, în ”La Masia”, dar și de nivelul său fizic, mai degrabă moderat.

”Gîndesc lucrurile din punctul meu de vedere, al fotbalistului care sînt. Unul lent, care dacă intru în șocuri fizice pierd, Cînd aveam 18 ani, dacă sufla unul la mine pe teren mă dărîma”.

Nimic nou pînă aici. Se răsfăța un pic, căci nivelul său fotbalistic a fost uriaș. Iată cîteva exemple în filmulețul de mai jos! Vă invit să-l vedeți și apoi să vă întoarceți ca să aflați care erau ideile lui Pep acum mai bine de 10 ani:

”Echipele mele vor avea mereu două extreme. Azi, în 2002, asta nu se prea face. Pe mine nu mă interesează ca echipele mele să fie late la nivelul liniei de mijloc, vreau să fie și late și profunde. Cînd ai două extreme bune, poți juca sus, poți duce toată echipa în terenul advers, apropiind liniile și scurtînd distanțele de alergare. Pe vremea lui Cruyff am jucat cu Hagi și Prosinecky extreme, la un moment dat, dar era ceva anarhic. Cum să-l pui azi pe Rivaldo extremă stîngă cînd el nu-i extremă? Ia amintiți-vă de Ajax! Erau letali pentru că-i aveau pe Overmars și Finidi pe extreme, iar Kluivert juca perfect între ei”.

Extreme, așadar. Ce ziceți de Pedro? De Messi în primul an? De Henry sau, în ultima parte, de Tello, pe care Pep îl vedea, pesemne, un nou Overmars.

Ideea de vîrf de atac puternic, dar abil cu mingea, capabil să joace pivot, dar să dea și pase decisive a fost găsită de Guardiola, pentru a sa Barcelona, în persoana lui Ibrahimovici. N-a mers însă, și din cauza suedezului, al cărui caracter prea pronunțat a fost respins de vestiar. Mergem mai departe.

”Eu nu cred în ideea de dublu pivot. Joci așa doar dacă vrei să te aperi. Bun, dacă unul dintre ei înțelege că trebuie să iasă din linie pentru e urca, e foarte bine. Așa face Valeron la echipa națională. Cînd ne apărăm, stă în linie cu mine, dar cînd avem mingea se apropia de Raul, nu de mine. Și cum Raul coboară și el mereu după minge, atunci e foarte bine, ne asociem și pasăm.”

Triunghi, așadar. Xavi-Iniesta-Busquets. Asociere cu atacantul central, Messi în cazul de față. Sună cunoscut, nu? Triunghiurile au stat la baza filozofiei lui Cruyff, apoi a lui Rijkaard, iar Pep le-a preluat cu mult entuziasm, deplasîndu-le pe toată aria terenului, transformîndu-l pe Xavi mai mereu în vîrf al acestor triunghiuri.

În 2002, Guardiola era de părere că o echipă nu trebuie subordonată unui singur jucător. Aici, cu timpul, și-a schimbat opinia. Avîndu-l pe Messi în echipă, nici n-aveam cum să n-o facă. Dar cum pe Messi nu-l va mai avea, e de presupus că va reveni la ideile din tinerețe.

Sînt doar cîteva idei. Ne rămîne acum să ne imaginăm ce echipă din cele de mai sus, sau o alta, l-ar aglutina mai bine pe Guardiola. În Spania nu se va întoarce, așa că, eu unul visez la un Premier League magnific, care să-i cuprindă pe Guardiola, pe Mourinho, pe Sir Alex Ferguson, pe Wenger și pe Villas Boas, în a cărui creștere am mare încredere. Ar fi ceva brutal, nu?

Sau poate aveți alte idei? De aici încolo, fiecare e liber să-și spună părerea. Comentariile sînt la liber.

VIVA LA VIDA

VIVA LA VIDA

UPDATE

E un update trist. Pe care mi-e foarte greu să-l scriu. Pe 25 aprilie, Tito Vilanova a pierdut lupta cu teribila boală. La 45 de ani, antrenorul care a condus Barcelona spre recordul de puncte într-un campionat s-a stins. A antrena Barcelona a fost un demers infinit mai simplu decît lupta cu boala. Dumnezeu să-l odihnească! Și, privind la destinul înfiorător pe care l-a avut – să ajungi să antrenezi Barcelona, să-ți împlinești un vis pe care l-ai avut din copilărie, dar să nu te poți bucura de asta – să luăm aminte! Destinul nu ni-l alegem niciodată. De aceea e bine să trăim viața pe care o avem, atît cît o avem, să mulțumim lui Dumnezeu pentru asta în fiecare zi și să nu visăm la lucruri imposibile. Unii oameni n-ar vrea decît să mai trăiască, indiferent cum.

De multe ori am spus și scris că Tito Vilanova ar merita mai multe rînduri decît cele care îi sînt consacrate, ar merita mai multe laude, mai multe comentari. Din păcate, aceste rînduri au venit, dar nu așa cum ar fi trebuit, ci din pricina unei maladii parșive, care l-a făcut să intre într-un nedorit prim-plan.



Tito Vilanova s-a reapucat de treabă. A făcut-o cu aceeași naturalețe cu care a acceptat să-i ia locul lui Pep Guardiola, într-un moment în care toată lumea vorbea de un final de ciclu și anticipa un transfer de putere către Madridul atotputernicului Mourinho. Naturalețea omului simplu, care nu are nimic în comun cu profilul mediatic al antrenorului de echipă mare, cu un ego demn de un șef de stat, dacă nu cumva mai mult.

Tito Vilanova a mai cîștigat un meci. Poate cel mai greu al existenței sale, împotriva unui adversar pe care, acum un și ceva, îl credea învins. Mai are de tras pînă la victoria definitivă, la fel cum, și în plan fotbalistic, mai are de muncit. S-a întors la muncă însă, pentru că nici un medicament din lumea asta nu e mai util decît posibilitatea de a face ce-ți place și unde îți place. În fața lui stau obiective pe care nimeni nu și le-ar fi asumat astă-vară, dar și obiectivul fundamental al fiecărui individ: viața însăși.

 

În primul an de mandat al lui Guardiola, Tito l-a ajutat să aleagă melodia cu care să-și motiveze jucătorii, în autocar, în vestiar sau la stația de amplificare de pe ”Camp Nou”. ”Viva la vida”, piesa celor de la Coldplay a fost aleasa, iar cei care au mai mers la meciurile Barcelonei în acea perioadă știu că se auzea atunci cînd fotbaliștii catalani ieșeau la încălzire.     ”Viva la vida” e și mesajul pe care-l transmite, astăzi, Tito Vilanova, despre care apropiații spun că ar fi mărturisit că a antrena pe Barcelona e o joacă de copii pe lîngă lupta cu cancerul. O joacă de copii care-l ajută însă extraordinar într-o bătălie de oameni mari.

ERIC ABIDAL. FORȚA DE A ÎNFRUNTA DESTINUL

ERIC ABIDAL. FORȚA DE A ÎNFRUNTA DESTINUL

UPDATE

Pe 30 mai, Eric Abidal şi FC Barcelona au pus capăt colaborării lor. După 6 ani, ceva mai mult de 200 de meciuri, două goluri, o grămadă de trofee, două operaţii reuşite cît două cupe mondiale şi o lecţie de viaţă.

Clubul i-a dedicat un mesaj video de despărţire, iar Eric le+a dedicat tituror celor prezenţi cîteva lacrimi. Şi bărbaţii plîng cîteodată, chiar atunci cînd îi vede toata lumea!

Se spune că nimeni și nimic nu te lovește mai tare decît destinul. Destinul e cel care-ți dictează cursul vieți, iar bucuriile și necazurile merg braț la braț în direcția croită pentru fiecare de undeva de sus. Dar se mai spune că nimic nu e mai important în lupta unui om, indiferent care, decît creierul lui. Nimeni nu poate alege ceea ce i se întîmplă în viață, dar toate lumea poate alege cum i se întîmplă. Atunci cînd creierul trimite mesaje de forță, de încredere, de luptă cu greutățile, cu bolile, misiunea organismului e mai ușoară.

Eric Abidal a pierdut primele sale două finale la Barcelona. Finala Cupei Spaniei și finala Ligii Campionilor, din 2009. La ambele a fost suspendat. El le-a pierdut, dar echipa le-a cîștigat atunci pentru el. Destinul nu i-a fost alături, dar asta nu l-a făcut să-și piardă încrederea. A mers mai departe. Și a primit în schimb acea finală a Ligii din 2011, cînd, într-un gest ce a umplut cu lacrimi milioane de ochi din întreaga lume, Puyol l-a lăsat să primească, în calitate de căpitan al Barcelonei, trofeul, după victoria cu Manchester United.

Eric Abidal a cîștigat însă apoi cele mai importante finale din viața sa. Cele jucate într-un spital, în luptă cu o teribilă boală. Cînd a crezut, dupa prima operație, că victoria e definitivă a venit a doua. A trecut și peste ea, iar acum destinul pare să nu i se mai împotrivească.

Vestea că Eric Abidal a primit avizul medicilor pentru a se putea reîntoarce la antrenamentele primei echipe e cea mai bună lecție de viață pe care o poate da cineva. Indiferent de loviturile primite, Eric a mers înainte, și-a privit destinul în ochi și a zîmbit. Așa cum a făcut-o atunci cînd și-a anunțat colegii că trebuie să facă un transplant de ficat. În timp ce mulți aveau un nod în gît, el zîmbea și le promitea că se va întoarce, așa cum o făcuse deja la prima operație, rugînd apoi să nu-i ocupe nimeni locul din vestiar.

Puțină lume știe că Abidal a jucat cîteva meciuri fiind pe deplin conștient ce urmează, pentru că fusese informat de medici că are nevoie de transplant, căci regenerarea ficatului său, dupa prima operație, nu reușise pe deplin. A făcut-o cu un randament magnific, fără să se dea deoparte de la efort, într-o perioadă grea pentru echipă, cînd se încerca recuperarea distanței față de liderul Real Madrid. Destui ar fi căzut pradă depresiei, și ar fi fost explicabil, nu-i așa?

De unde vine această forță? Posibil de la profesionalismul din interiorul său.  Dar un sportiv nu se naște profesionist, se face pe parcurs. Adevărații profesioniști știu să treacă peste toate greutățile, știu să se ridice atunci cînd pierd și s-o ia de la capăt. Ei sînt cei ce reușesc în carieră și în viață. Cred totuși că la Abidal e vorba de altceva. E acea pasiune pentru sportul ce i-a condiționat viața, o viață pe care, acum, nu și-o poate imagina fără acest sport. Credeți că Abidal face toate astea pentru bani? Să fim serioși.

Eric Abidal e un exemplu de ceea ce înseamnă să lupți pentru ceea ce iubești mai mult. Să nu disperi, să nu cedezi, să nu lași lacrimile să-ți invadeze sufletul și deznădejdea să pună stăpînire pe mintea ta. Trecutul nu mai contează, viitorul e întotdeauna incert, prezentul e cel mai important lucru din existența unui om.

Se mai spune că în viață poți să fugi de orice, dar nu de realitate. Trebuie să alergi paralel cu ea și s-o privești ca pe un partener de drum. Altfel riști ca ea să te depășească.

 

P.S.
Ce trista ironie a sorții. La o zi după după ce primiseră o veste buna, fanii Barcelonei s-au trezit miercuri dimineață cu una extrem de proastă. Se pare că boala lui Tito Vilanova, cel ce a asigurat cu atît de mult succes continuitatea după plecarea lui Guardiola, a recidivat. E vorba de o tumoare, canceroasă se pare, ce fusese operată anul trecut, exact înainte de un Clasico cîștigat de Barcelona cu 3-1 pe ”Bernabeu”. Sînt momente cînd viața te trage de mînecă și-ți domolește euforia.
Cred ca tot ceea ce am scris mai sus cu privire la Abidal se poate translata spre Tito Vilanova. Acest tur de campionat aproape perfect pe care l-a avut cu echipa sa trece în plan secund. Abia acum urmează pentru el meciurile cele grele.
Ce se va întîmpla mai departe cu Barcelona vom vedea. Toată lumea vrea să știe cine îi va lua locul lui Tito pe perioada absenței sale, dar cred că e cel mai puțin important lucru în aceste momente.

Toți ceilalți îți spun ce se întîmplă, eu îți spun și de ce se întîmplă
Recomand
Givenchy Sephora
blouseroumaine-shop.com
Vola.ro
Articole recente
Comentarii recente
  • Mimi on AVEM O ECHIPĂ. CUM PROCEDĂM?Poate sa imi spuna si mie cineva va rog in 2019 care este adresa de email CORECTA SI CAND SE [...]
  • Bogdan on AVEM O ECHIPĂ. CUM PROCEDĂM?Contra nu-si va asuma niciun risc. Va face o selectie la alibi, nu cu gandul la performanta ci la scuzele [...]
  • Matei on AVEM O ECHIPĂ. CUM PROCEDĂM?Nici eu nu inteleg de unde dezamagirea unor ziaristi ca nu am castigat meciul. Radoi a fost pragmatic, si-a atins [...]
  • R. on AVEM O ECHIPĂ. CUM PROCEDĂM?Andrei, Eram curios daca vei scrie despre ce a realizat Romania la europeanul de tineret. Si cred ca ai reusit [...]
  • Matei on ALLEGRI, MA NON TROPPOPoate ca Ronaldo a considerat ca Allegri trebuie aa plece. Se spune ca o eventuala plecare a lui Dybala ar [...]
Twitter
Arhivă