GREA MISIUNE ARE GUARDIOLA!

GREA MISIUNE ARE GUARDIOLA!

Am evitat pînă acum să deschid o dezbatere față de ceea ce se întîmplă la Bayern Munchen după venirea lui Guardiola. Am așteptat să apară momentul prielnic, mai exact să putem discuta la concret, după un meci adevărat, nu după unul simulat, cum a fost ”amicalul” cu Barcelona, programat, poate dintr-o eroare de calcul, prea devreme pentru ca Barcelona să fie un adversar pretențios pentru campioana Europei. A mai fost meciul cu Dortmund, un reper fără discuție, apoi a venit dubla din Audi Cup, există deja date certe care să stea la baza oricărei discuții.



Încă de la început trebuie să admitem că Guardiola are o misiune extrem de grea la Bayern. Cine nu e de acord, poate închide aici postarea. Nu știu în ce măsură era conștient de asta în momentul în care a acceptat oferta bavarezilor. Nu știu foarte exact, sincer să fiu, nici cînd a apărut această ofertă, căci dacă e să privim în urmă, la zilele geroase ale iernii, descoperim că la începutul lui ianuarie Pep anunța misterios că se va reîntoarce în fotbal. Destinația Bayern a apărut cîteva zile mai tîrziu, sub forma unei scurgeri de informații dinspre concernul Adidas către un ziarist italian, scurgere de informații cu siguranță nedorită la Bayern, care a trebuit să gestioneze apoi o situație suficient de sensibilă. A făcut-o însă cu mult profesionalism, iar rezultatele s-au văzut. Fac o scurtă comparație cu ce s-a întîmplat la Real Madrid, unde plecarea lui Mourinho, oarecum anunțată și ea cam în aceeași perioadă, a fost convulsivă, conflictuală și a lăsat urme adînci în prestația echipei.

Aici trebuie să facem o precizare, o corectură, o constatare. La momentul respectiv, numirea lui Guardiola a sunat ca o înlăturare a lui Jupp Heynckes. Chit că toată lumea vorbea despre prietenia dintre Heynckes și Honess, tot a existat o undă de neîncredere. Acum, lucrurile sînt clare. Dacă Heynckes ar fi acceptat o ofertă în această vară, chiar pe cea de la Barcelona, venită, să zicem, într-o situație de criză și, într-un fel, pe considerente umanitare, ar mai fi rămas ceva de zis. Așa, e limpede, Herr Jupp n-a mai vrut el să continue, iar varianta Guardiola era cea mai la îndemînă. Unii spun chiar că Heynckes l-ar fi propus, dar aici intrăm deja în zona speculațiilor.



Înapoi la Guardiola! Nu știu dacă a calculat ce greu îi va fi în momentul în care a acceptat oferta nemților. Multă lume a văzut în asta o întoarcere facilă în fotbal după anul sabatic pe care și l-a impus. Numai că, dacă în ianuarie sau cînd a acceptat să preia pe Bayern, întoarcerea părea facilă, acum nu e chiar așa. Să apari în locul unuia care a cîștigat tot ce se putea cîștiga e cea mai ingrată misiune din lume. Suporterii așteaptă o continuare a succeselor și orice eșec e consemnat cu litere groase. Cum a fost, de exemplu, cel din Supercupă, cu Dortmund. Pentru ca sezonul lui Pep să nu fie considerat mai slab decît al lui Jupp, Bayern trebuie să facă tripla, altfel, oricum am lua-o, balanța iese pe minus. Champions League pare însă marea provocare, căci niciodată pînă acum o echipă n-a izbutut să-și apere trofeul și să-l cîștige de două ori la rînd. Pînă la acest obiectiv mai e mult de tras, deocamdată înainte se întrevede un duel cu Mourinho și a sa Chelsea, la Praga, în Supercupa Europei. După ce a pierdut o supercupă, Pep nu-și poate permite s-o piardă și pe a doua. Sau poate își permite, căci fanul german nu se compară cu cel spaniol sau italian, pe cel român nu-l pun în calcul, dar nu dă bine.

Cît despre Mourinho, mie unul mi se pare că lipsește din peisajul media. În perioada Real Madrid, știam tot despre el, ce face, ce nu face, ce gîndește, ce nu gîndește, acum e o discreție bizară după tot zgomotul din ultimii ani.

Unii se vor întreba de ce îi e așa de greu lui Guardiola. Să ne gîndim un pic logic. Mulți se gîndesc ce nevoie are Pep să schimbe anumite lucruri într-un angrenaj care a funcționat impecabil. Dacă în locul lui Pep venea secundul lui Heynckes, această întrebare nu mai era pusă, căci continuitatea era evidentă. S-a întîmplat, într-un fel, cu Tito Vilanova la Barcelona. Guardiola însă nu e un fost ”secund”. E o personalitate, un antrenor cu performanțe notabile, un om care a creat una dintre cele mai frumoase echipe din istoria de pînă acum a fotbalului, după unii chiar cea mai frumoasă. El are ideile lui, stilul lui, el nu știe să antreneze altfel decît plecînd de la concepțiile sale, în urma cărora a obținut rezultatele.

Nici un om a cărui valoare a fost probată de performațe, în orice domeniu doriți, nu se duce la un alt job și continuă ca un robot ceea ce a făcut predecesorul său. E chestie de personalitate, de caracter, tot încearcă să pună o amprentă proprie asupra lucrurilor, să vină cu o idee nouă, cu o concepție. Altfel e văzut ca un oportunist, care cîștigă pe seama muncii celui pe care l-a înlocuit.

În ianuarie, atunci cînd Guardiola a fost anunțat oficial, scriam un articol cu titlu ”Tiki-Taken cu Guardiola”. S-au găsit destui deștepți, în general anonimi, căci e mult mai simplu să te dai mare așa, care să mă contrazică. Ei bine, iată că, din ce am văzut, Guardiola încearcă să impună la Bayern cîte ceva din filozofia sa fotbalistică de la Barcelona. La conferința de presă de după prezentarea sa, cînd i-a cucerit pe nemți vorbind limba germană, a spus un lucru: ”ich brauche zeit”, ”am nevoie de timp”. Timp pentru ca jucători, în marea lor majoritate foarte buni, să înțeleagă ce vrea de la ei, să-i distingă ideile. Și cu Dortmund și cu Manchester City, la Audi Cup, am remarcat asemănări cu stilul Barcelonei. Mijlocașul închizător coboară între fundașii centrali, pe linie cu ei, pentru a primi mingea de la portar, fundași care se deschid ca un evantai spre laturile terenului, fundașii laterali urcă la nivelul liniei de mijloc. Liniile se apropie foarte mult în momentul de pressing al adversarului, pentru a se crea densitatea necesară. Triunghiurile care se realizează pe toată suprafața terenului. Posesia prelungită. Lipsa atacantului de careu, pe care am remarcat-o în prima repriză a meciului cu City. Un modul 4-1-4-1 pe faza de apărare și 2-3-3-2 pe faza de atac.

Mi se pare clară intenția lui Guardiola de a domina partidele pe seama posesiei. Căt timp mingea e la mine și nu la adversar e bine, cam asta ar fi filozofia, chit că ea sună în ochii unora drept monotonie. Întrebați un fotbalist cum e cînd aleargă după minge și nu reușește s-o prindă. Vă spun eu, e cel mai frustrant lucru, să alergi degeaba. Așa apare lipsa de luciditate, se pierde disciplina impusă și apar oportunitățile pentru cel care are mingea. E destul de simplu.

Jurgen Klopp s-a prins de manevră și a blocat, în Supercupă, zona centrală, oferind deliberat benzile. Klopp, despre care mulți spun că seamănă cu Pep și s-a inspirat de la el, dar uită că a început meseria, la Mainz, înaintea catalanului, are o altă filozofie. El caută spațiile pentru echipa lui, nu posesia, ca Pep.

Problema falsului 9 cu certitudine îl preocupă pe Guardiola. Cu Dortmund, a început cu Mandzukici în banda stîngă, pe fondul absenței lui Ribery. Cu City, l-a lăsat pe bancă. Cu Sao Paolo la fel. Presa din Germania vorbește despre lipsa ”chimiei” dintre Pep și croat. De fiecare dată însă Pep a corectat, iar Mandzukici a răspuns cu gol. E o dezbatere pe care, sînt convins, creierul lui Pep o va continua.

Deocamdată sîntem la început. Pep are timp suficient la dispoziție. Sau poate că nu? Ce părere aveți?



BORUSSIA DORTMUND-BAYERN MUNCHEN: SPECTACOL LA INTENSITATE GERMANĂ

BORUSSIA DORTMUND-BAYERN MUNCHEN: SPECTACOL LA INTENSITATE GERMANĂ

E cel mai important meci al anului. E meciul pe care nimeni nu ar vrea să-l piardă. E meciul la finalul căruia vom afla cine e cea mai puternică echipă a Europei. E meciul meciurilor. E finala Champions League.

E o finală în limba germană. Prima în istoria competiției. A venit și rîndul nemților după ce spaniolii, italienii și englezii au avut acest privilegiu. E un premiu pentru felul în care Germania a înțeles să ajute fotbalul și un premiu pentru felul în care germanii au înțeles să folosească acest ajutor. Bayerm Munchen și Borussia Dortmund își dispută la Londra supremația continentală.



Faptul că avem un meci între două echipe din Germania invită la optimism în legătură cu calitatea partidei. Bundesliga oferă mereu spectacole de calitate, meciurile sînt deschise, ofensive, lipsite oarecum de rigorile tactice ale Italiei, de exemplu, dar și Spaniei sau Angliei.

Există, în introducerea de mai sus, o propoziție. Meciul pe care nimeni nu vrea să-l piardă. De aici e posibil să plece totul. O finală e altceva decît un meci obișnuit de campionat. Iar o finală de Liga Campionilor, cu atît mai mult. Cînd trofeul e la doi pași, gîndirea e alta, dar și stresul e altul. Dintre toți cei care vor apărea pe gazonul de pe ”Wembley”, doar Javi Martinez, campion mondial și european cu Spania, a trăit senzația cîștigării unui trofeu de elită. Pentru toți ceilalți, miza e foarte mare, iar în astfel de situații, principala grijă nu mai e să inventezi acțiuni, pase ori driblinguri, ci sa evită orice fel de eroare. Într-o astfel de partidă, o eroare poate fi fatală.


Vorbind despre calitatea jocului, marele regret al tuturor este absența a doi fotbaliști sclipitori, Mario Gotze și Tony Kross. Ar fi dat o notă aparte partidei, asta e sigur, căci calitatea lor e colosală. La Bayern, absența lui Kroos nu-i chiar atît de dramatică. Thomas Muller a arătat că-l poate suplini, chiar dacă nu posedă sclipirile lui Kroos în materie de ultimă pasă, plus că relocarea lui Muller în zonă centrală deschide loc în primul ”11” lui Robben. După ce a comis-o în finala de anul trecut, motivația lui Robben e foarte mare, iar eu înclin să cred că va fi omul meciului.

 E limpede că Bayern va guverna jocul. În sensul că va avea posesia și, posibil, înițiativa. Fără Gotze, Borussia ar avea probleme în acest sens. Am vorbit mai sus de Robben. Mare atenție și la Ribery! Îl veți vedea de multe ori deplasîndu-se spre centru, oarecum de-a latul terenului, mărind densitatea la mijlocul terenului. Asocierile sale acolo cu Muller, cu Schweinsteiger și chiar cu Robben pot fi mortale. Rolul lui Alaba e foarte important în acest sens, căci el trebuie să acopere plecările lui Ribery. În banda cealaltă e mult mai simplu, căci Lahm e mult mai bun și mult mai experimentat.

 

Borussia însă are capacitatea de a răspunde acestor atacuri. Ba eu cred că-i și convine situația. Pe parcursul acestui an, băieții lui Klopp au arătat că se simt mult mai bine în postura de outsideri decît în cea de favoriți. Ați văzut cu Malaga și-n returul cu Real, ultimul sfert de oră de pe ”Bernabeu”.

 Multe lucruri se învîrt în jurul lui Gundogan. E foarte bun, dar are probleme în momentul în care un adversar cu calitate primește mingea în spatele lui, între spatele său și linia de apărare, mai bine zis. De aceea e bine pentru Dortmund că lipsește Kross. Deși toată lumea merge pe ideea că locul lui Gotze va fi luat de Grosskreutz, eu nu aș fi deloc surprins să-l văd pe Gundogan acolo și pe Kehl în postura de închizător, alături de Bender. Chiar cred că ar fi o soluție mult mai bună pentru Borussia. Va cîștiga în echilibru la mijlocul terenului, iar Reus ar fi și el în avantaj. Cu Real, la Madrid, s-a văzut că Reus nu poate interpreta rolul lui Gotze, el e mult mai bun în poziția sa, în bandă. Ar mai fi și varianta Sahin, o întoarcere la origini cum ar veni, însă văd această soluție ca o mare mare surpriză pregătită de Klopp.



Cîteva puncte de vedere din jurul partidei. Pentru Borussia e cel mai important meci al ultimei decade. Echipa a ajuns în vîrf, mai sus nu are unde să ajungă, dimpotrivă, e inevitabilă descreșterea, căci vor pleca unii jucători, iar reconstrucția nu e atît de ușoară ca și construcția. Pentru Bayern, în schimb, e a treia finală în ultimii 5 ani. Dar în vară va veni Guardiola, iar intențiile de creștere în continuare, sau de menținere, după caz, sînt clare.

Și aș mai vrea să mă refer la Gotze. Multă lume crede că, vorba românului, ”s-a dat lovit”. Eu cred că sîntem prizonierii unei mentalități ce nu ne aduce beneficii. Gotze nu-i român, în primul rînd. Pentru el să meargă la Bayern din postura celui care, să zicem, i-ar fi bătut în finala Ligii ar fi fost ideală. Gotze are 20 de ani și pătrunde într-un vestiar cu nume mult mai consacrate, mai grele să zicem. Un vestiar fotbalistic e o lume tare ciudată, ierarhiile se stabilesc în funcție de caracter, dar mai ales de performanțe. Un Gotze campion ar fi mult mai bine văzut, primit și respectat, decît un Gotze care n-a avut curajul să se lupte. Astfel de servicii pot fi valabile în fotbalul nostru, nu în fotbalul mare.

BORUSSIA ȘI SECRETELE LUI KLOPP

BORUSSIA ȘI SECRETELE LUI KLOPP

 

În orele de dinaintea meciului de la Dortmund, circula pe rețelele de socializare o idee: ”Rezultatul de la Munchen i-a amuzat pe madrileni și i-a enervat pe nemți”. Și parcă așa a fost. Borussia a părut o echipă nervoasă, iritată, frustrată, dar în sens pozitiv, de laudele pe care Bayern le-a primit după ce demolase Barcelona cu o zi mai devreme, de ploaia de elogii ce se abătuse peste Bavaria în urma demonstrației de forță pe care Bayern o scosese în evidență. Adăugați aici povestea trădării lui Mario Gotze, dar și ultima informație, aruncată pe piață tot dinspre Munchen, cum că și Lewandowski ar fi semnat cu Bayern încă dinaintea lui Gotze, și aveți tabloul complet al unei teribile stări de iritare.



Se părea că lumea uitase că Borussia e unica echipă neînvinsă din acest sezon de Champions League. Nu Bayern, nu Real Madrid, nu Barcelona, ci Borussia lui Jurgen Klopp. Nu știu ce le-a spus antrenorul jucătorilor săi, nu știu cum a putut să-l motiveze pe Gotze, nu știu ce a discutat cu Lewandovski, dar știu că Bundesliga a mai dat 4 goluri în poarta Primerei Division, în a doua confruntare a celor două campionate în decurs de 24 de ore. Borussia a dat 4 goluri, ca și Bayern, dar a luat unul, din propria eroare, și asta pentru că Borussia, spre deosebire de Bayern, e o echipă entuziastă, care crează și primește goluri cu zîmbetul pe buze.

Nu știu ce i-a spus Jurgen Klopp lui Hummels la pauză. Dar știu că fundașul central al Borussie, obiectiv de mercato pentru jumătate din cluburile de top, cu Barcelona cap de listă, a avut o repriză a doua fenomenală, o expoziție de pase verticale și de lovituri de cap imperiale ce l-au readus în zona marilor valori, zonă pe care o abandonase pentru o clipă cu acea greșeală, făcută însă, dacă studiați atent faza, din aceeași filozofie a lui Klopp de a nu bubui mingea ci de a încerca mereu joc de posesie, indiferent de zonă și circumstanțe.


 Trebuia să fie meciul lui Mourinho. N-a fost. Pe portughez l-am văzut ușor complexat la discuția amicală pe care a avut-o cu Klopp, pe gazon, în timpul încălzirii jucătorilor. Limbajul trupului trăda un sentiment de inferioritate în fața rivalului, mult mai stăpîn pe sine, poate și din pricina diferenței de înălțime. Klopp a dominat și acea discuție, ca și întreaga partidă, de altfel. A făcut exact ceea ce a făcut și în meciul din  grupă. Și ceea ce am anticipat, aici, în avancronica partidei. L-a blocat pe Xabi Alonso, a oferit libertate fundașilor centrali, căci Pepe cu mingea la picior e un dezastru la fel de mare ca atunci cînd e nevoit să se apere în careul de 6 metri. I-a oferit ui Schmelzer toată libertatea în banda stîngă, acolo unde Mourinho n-a găsit soluția de înlocuire a lui Di Maria. Angel Di Maria era de neînlocuit într-un astfel de duel, doar că neprevăzutul s-a insinuat în vestiar, luînd forma unor probleme de sănătate ale soției argentinianului.

 

  Mourinho a surprins cu modulul de start. Nu neapărat neplăcut, asta rămîne de analizat. Ozil în banda dreaptă, dar pe  aceeași linie cu Khedira și Cristiano, într-un soi de 4-1-4-1. Intenția lui Mourinho a fost de a acoperi bine zona centrală și de a nu permite nemților să inițieze combinații în spatele mijlocașilor și spre fundașii centrali, așa cum, de exemplu, s-a întîmplat la golul lui Lewandovski cu Malaga, dar și la duelurile celor două echipe din noiembrie. I-a reușit demersul lui Mourinho, căci în acest sistem Borussia a dat un singur gol, plecat însă din banda unde Ramos era mereu în inferioritate, căci Ozil nu coboară să ajute, dar un gol care, văzînd felul în care Pepe s-a apărat, a reconfirmat ideea că Ramos e mult mai util în centrul apărării decît în lateral.

La pauză, Mourinho a schimbat, revenind la tradiționalul 4-2-3-1, iar Modrici, făcut zob de Gundogan, a făcut rocadă cu Ozil. Nu știu pe ce s-a bazat Mourinho. Pesemne pe căderea psihică a Borussiei, după felul în care a luat golul egalizator. Pe undeva, explicabil, căci multe echipe s-ar fi prăbușit. Poate și pe faptul că Ozil i-ar putea pune mai multe probleme lui Gundogan. Revin la ceea ce am spus mai sus. Nu știu ce le-a sus Klopp jucătorilor săi la vestiare, dar Borussia și-a sufocat adversarul în primul sfert de oră al părții secunde. La 3-1 abia, Klopp a răspuns la mutările lui Mourinho, cu Sebastian Kehl introdus în perimetrul lui Cristiano Ronaldo. Unica ocazie a lui Cristiano în partidă a fost în prelungiri, la acel unu contra unu cu Weidenfeller.

Șansele Madridului la calificare încă există totuși și sînt mai mari decît ale Barcelonei. Ele vin din capacitatea de intimidare pe care o emană ”Bernabeu”-ul, dar și din capcana în care pot cădea jucătorii lui Klopp. Am văzut cu Malaga, ei nu se simt prea bine în postura de favoriți. Iar acum sînt. Presiunea e pe spatele lor, căci o ratare a calificării în aceste condiții ar putea fi fatală pentru viitorul echipei, al grupului. Realul a mai dat de-a lungul timpului exemple de ”remontada” , Borussia a jucat mai bine partidele din deplasare. Așadar, vom avea super-meci în retur!

Eroul serii a fost Lewandovski. Dacă e adevărat că a semnat cu Bayern, ceea ce se auzea încă de acum vreo două luni, atunci Bayern a dat lovitura. Lewandovski e mult peste Mandzukici și Gomez, pentru că nu e doar un finalizator ci și un generator de joc.

 Iar în careu, vezi golul de 3-1, acea tragere a balonului spre zona nepopulată și șut de undeva din spatele corpului, e o operă de artă. La care, am spus și mai sus, a avut rol de figurant și Pepe, a cărui jumătate de sezon, consecință directă a unei operații făcută de capul lui, e oribilă. Dacă Pepe n-ar fi avut legăturile pe care le are cu Mourinho și Jorge Mendes, cu siguranță acum ar fi fost ostracizat, cam ca Raul Albiol sau Casillas.

Două vorbe și despre Cristiano. N-a fost el. S-a retras cu minute bune înainte de terminarea încălzirii la vestiare, împreună cu medicii. Ce s-a întîmplat nu se știe, căci Real Madrid n-a lăsat să transpire nimic. Însă Cristiano a părut lipsit de energie, de vlagă și, pe cale de consecință, de idei. Importanța lui Cristiano în jocul Realului e cam ca a lui Messi în cea a Barcelonei. Cînd ei doi nu sînt în regulă, nici echipele lor nu sînt.

P.S.

Nu o să mă refer acum la supremația Bundesligii față de Primera Division. Aștept meciurile retur, pentru că așa e normal. E vreme suficientă pentru analize. O singură întrebare am, îndreptată spre toți deștepții care puneau succesele fotbalului spaniol pe seama practicilor necurate din laboratoare: cum explică ei acum energia de care debordau Bayern și Borussia la finalul meciurilor, în timp ce Barcelona și Real erau sufocate pur și simplu?

 

BORUSSIA DORTMUND-REAL MADRID: SEARA CEA MAI LUNGĂ

BORUSSIA DORTMUND-REAL MADRID: SEARA CEA MAI LUNGĂ

 

Inevitabil, orice discuție despre acest Dortmund-Real Madrid începe cu dubla manșă dintre ele din faza grupelor. De aici încep majoritatea discuțiilor, de la acele partide splendide făcute de nemți, meciuri care, să fim sinceri, au scos pentru prima dată în evidență această trupă frumoasă a lui Jurgen Klopp. Era dublă campioană a Germaniei, corect, dar partiturile sale erau ascultate de un număr oarecum limitat de oameni. Un meci cu Real Madrid te scoate însă în evidență în toată lumea, iar un meci bun cu Real Madrid te transformă într0un soi de fată frumoasă, cam ingenuă, de care se îndrăgostesc toți. Orice s-ar spune, dimensiunea globală a Borussiei e cea mai redusă dintre toate cele 4 semifinaliste, la fel și forța financiară, iar ceea ce s-a întîmplat cu Gotze e cea mai bună dovadă că Borussia nu poate lupta pe picior de egalitate cu celelalte 3.



A începe însă discuția de la acele meciuri din grupă ar fi o eroare. Pentru că ar trebui să punem Dortmund-ul în postura de favorită. Ceea ce nu este. Și nici nu o prinde această imagine. S-a văzut în meciul cu Malaga că Borussia e incapabilă să suporte această senzație de echipă favorită. Mult mai bine îi vine haina cealaltă, pe care a probat-o cu succes și cu Real și cu City, cea de outsider. Cea prin care încearcă să limiteze virtuțile adversarilor, dar plecînd de la filozofia proprie.

 Nu înseamnă așadar că vom vedea un Dortmund apărîndu-se. Nici nu prea poate să facă asta o echipă construită pe bază de posesie și entuziasm. Dar nici nu înseamnă că vom vedea un Dortmund atacînd, căci ăsta ar fi exact meciul dorit de Mourinho și ai săi. Mai degrabă vom vedea un Dortmund căutînd să facă o presiune sufocantă pe construcția Realului, așa că e de presupus că Xabi Alonso va fi principala țintă în acest sens. Un Xabi Alonso scos din joc e un scenariu de groază pentru Mourinho, iar asta s-a întîmplat în meciul din grupe de la Dortmund. Erau condiții speciale atunci, căci Madridul n-avea nici un lateral valid. Fără Arbeloa și Marcelo, Alonso se vede pus în situația de a nu primi mare sprijin pe construcție de la lateralii săi, dar, în același timp, acum are avantajul că se poate baza pe Ramos și pe Coentrao destul de mult pentru pase de serviciu, de siguranță.

Obiectivul lui Klopp e să împiedice ca mingea să ajungă la un Ozil plasat între linii. Asta ar priva Madridul de pasele sale luminoase. Însa și Mourinho e conștient de asta și tocmai a primit un ajutor dinspre Malaga, de la un Pellegrini pe care l-a ironizat nemeritat. Malaga a arătat că Borussia are mari probleme cînd are în față un advrsar ce folosește două vîrfuri. Astfel că n-ar fi deloc straniu să vedem o echimbare de sistem de-a lungul partidei, cu Cristiano și Higuain atacanți (pare clar că va juca Higuain și nu Benzema) și cu Ozila și Di Maria trăgîndu-se spre benzi, într-un soi de 4-4-1-1 spre 4-4-2. A-i bloca în același timp și pe Ozil și pe Cristiano e o misiune de-a dreptul imposibilă

Va reintra Hummels probabil, căci el aduce acea ieșire cu pasă din apărare de care nu dispune Santana. Dacă Real are avantajul celor doi mai sus menționați, Borussia are la rîndul său un atu numit Lewandovski. Stilu acestuia de a crea, cu spatele la poarta adversă, spații pentru insinuările lui Kuba, Reus, Gotze și chiar Bender, e tare periculos pentru o apărare în care Pepe nu-i la capacitatea maximă. Iar abilitatea polonezului în fața porții îl transformă pe Varane într-un element esențial al duelului.


Ar mai fi de comentat un aspect. Se numește Mario Gotze. Oficializarea trecerii sale la Bayern chiar înaintea acestui meci e lovitură brutală dată echipei. E de presupus că n-a fost ceva sută la sută neașteptat. Să nu fim atît de naivi încît să credem că Jurgen Klopp habar n-avea că jucătorul său e în discuții cu Bayern și că pare dispus să accepte propunerea bavarezilor. Sînt convins că și-a asumat plecarea lui. Borussia nu poate plăti salarii ca Bayern, e o chestiune de economie, de buget, de coerență în decizii, căci dacă-i dai lui Gotze 7 milioane rupi toată armonia vestiarului. Însă, a face public acest transfer în preziua meciului e o lovitură sub centură dată de Bayern, un pic nedemnă de prestigiul acestui club. La fel cum nedemnă a fost și inundarea mijlocului terenului în meciul cu Barcelona, nu că asta ar fi contat prea mult, dar ca imagine nu-i ok.

Bayern domină fotbalul german din punct de vedere economic și procedează fix ca un industriaș care vrea să se dezvolte, îi cumpără pe cei care-i stau în coaste. E limpede că presiunea pusă pe Gotze e foarte mare, totuși are abia 20 de ani, iar stadionul va fi extrem de iritat. Rolul său e foarte important în angrenajul echipei și e de văzut dacă și cum va reuși Klopp să-l capaciteze. Ar putea fi pentru Gotze, dar și pentru alții din jurul său, ultima apariție în fața unui public fantastic, pentru care a fost un idol, dar pentru care va deveni iremediabil un trădător.

IN SPIRITUL FOTBALULUI

IN SPIRITUL FOTBALULUI

 

Felipe Santana nu e neamț. E brazilian, dar e de 5 ani în Germania, plus că a fost adus la 21 de ani, vîrstă numai bună pentru a deprinde cu ușurință cîte ceva din mentalitatea acestor oameni. La 2-1 pentru Malaga, cu 5 minute, hai să zicem maxim 10, înainte de final, Felipe Santana gesticula ca un nebun, îndemnîndu-și colegii să continue lupta, să creadă în ea, să nu cedeze și să încerce pînă la capăt. Ilie Dumitrescu l-a observat pe Santana și a spus acest episod la Euro-Fotbal, căci oamenii care au fost acolo în iarbă văd mult mai repede detalii pe care noi, cei care n-am fost în iarbă, dar credem că le știm pe toate, mentalitatea românească păguboasă de a crede mai deștept decît oricine.



A fost o splendidă noapte de Champions League. Prin această întrepătrundere de senzații, extaz și agonie braț la braț, lacrimi de bucurie și lacrimi de tristețe expunîndu-se privitorilor ca la un vernisaj de tablori cu tematică sportivă. Cineva, tot la Euro-Fotbal, mi-a scris următorul mesaj: ”Credeam că numai noi românii sîntem în stare de așa ceva”. Se referea, evident, la pierderea unei calificări pe care o ai în stăpînire cu 5 minute, hai să zicem maxim 10, înainte de final. Iată că nu sîntem numai noi, poate omul a fost un pic răutăcios cu sine pînă la urmă, iată că mai sînt și alții. Au mai fost și nemții în situația asta, amintiți-vă de Bayern în 1999, dar în general ei sînt de partea cealaltă, vorba lui Lineker, nu ești sigur că i-ai bătur decît dacă-i vezi ieșiți din stadion.

Altcineva, tot la Euro-Fotbal, îl îndemna pe MM să păstreze acest final pentru un eventual video motivațional în viitoarele bătălii ale Stelei. Sînt absolut convins că Reghe, filogerman și fan al acestui spirit, a avut imediat această idee și el. Nu știu dacă Pițurcă a avut-o căci, sincer să fiu, nu-s foarte convins că a văzut meciul, dar hai să nu ducem discuția în derizoriu!



Aș vrea să vorbim puțin despre Malaga. Pentru mine este exemplul acestui sezon de Champions League. Construcția inginerului Pellegrini a avut nevoie de un cumul de forțe pentru a fi dărîmată: mentalitate germană + un teribil ghinion + un arbitraj catastrofal. La acest ultim aspect o să mă refer mai tîrziu. Malaga merită aplauze și elogii. Și poate că-i mai bine așa, e mai bine să pierzi astfel și să rămîi în memoria colectivă decît să te scoată Real Madrid în semifinale, eventual cu dublă victorie. Cu un lot încropit în vară din ce nu mai voiau alții, din care au dezertat cele mai bune piese, Cazorla și Monreal, iar Izco a rămas doar a-și pregăti fuga din această vară, Malaga a scos mai mult decît se aștepta oricine și mai mult decît i se putea cere.

Mi-e teamă pentru această echipă, mi-e teamă să nu se dezintegreze. Șeicul promisiunilor neonorate a apărut acum la rampă, ca să orăcăie împotriva UEFA și a manevrelor oculte. Astă-vară, cînd trebuia să dea banii, nu i se auzea nici respirația. Poate că acum îl încearcă dorul de răzbunare și se decide să umble la petro-dolari. Măcar să-l păstreze pe Pellegrini. Chilianul e garanția seriozității și nu pare genul de om care să fugă la prima tentație apărută în orizontul său, fie ea și de la Anji, așa cum se aude. Pellegrini o poate lua de la capăt, chiar și fără Izco, ce va fi greu de părtrat în condițiile enormului talent pe care-l dezvoltă. Mai găsește el un Saviola, un Baptista, mai regenerează un Demichelis, enorm marți seară, cu excepția ultimelor 5 minute, un Joaquin, un Toulalan, mai descoperă eventual un Izco, un Iturra, un Anthunes, astfel încît ”La Rosaleda” să se poată bucura de fotbal și în viitor.

Înainte să vorbim de Dortmund, să amintim de arbitri. E jenant să nu poți vedea un dublu ofsaid în aceeași fază. E jenant să nu poți vedea ofsaidul de la golul spaniolilor. E jenant pentru noi, cei care ne uităm. Pentru scoțianul lui pește și a lui brigadă, pe care am admirat-o în toată splendoarea la București, în Olanda-Romania, nu e jenant. Se spune că e plin de scoțieni prin comisiile UEFA, astfel încît sînt convins că-l vom vedea și la anul. Asta dacă nu cumva are vîrsta retragerii. N-am chef să verific, m-a enervat destul. Sînt curios dacă va fi măcar suspendat ceva etape, așa cum de exemplu a fost Stark după PSG-Barcelona. Mi-e teamă să nu i se dea finala, căci ofsaidurile au fost cam la limită, spre deosebire de cei doi metri de la golul lui Ibra de la Paris. Mai ales că finala e pe Wembley, mai scutește UEFA de o cheltuială.

Despre Dortmund acum. E o echipă magnifică. Are, așa cum spuneam și-n avancronică,  toate ingredientele unui desert pe care să-l mănînci la infinit. O echipă tînără, rapidă, vivace, talentată. Un antrenor capabil să facă mutări geniale, dacă introducerea unui fundaș central în minutul 90, cu eliminarea apropiindu-se ca un tren de gară, trimiterea altui fundaș central în careul advers și transformarea principalului marcator în pasator, se pot numi decizii geniale. A părut un pic stresată la început Borussia, căci această echipă, fie ea și mai talentată decît cea construită de Hitzfeld în 1997, n-a fost pusă niciodată în situația de a fi atît de aproape de zenit, și nu mă refer aici la echipa din Sankt Petersburg.

Dortmund e echipa la modă. Probabil că a crescut mult în sondaje, căci e tendința oamenilor de a se apropia de ceva frumos, ceva care arată bine. Iar Borussia arată bine, e o formulă pe care o rostești din memorie, e un antrenor care încă posibilitatea de a crește. E o echipă care a depășit un prag psihologic, căci această revenire e un declic pentru acest grup de fotbaliști. Și pentru Dortmund mi-e teamă, căci acest grup de talente e foarte greu de menținut, în această categorie intrînd și Klopp. Se spune că Lewandowski e deja semnat cu Bayern, pe Hummels îl vînează Barcelona, căci le-ar veni tare bine catalanilorn alături de Pique, Gotze, Reus, Gundogam, Subotici, Bender, iată cîteva nume ce cu greu pot fi păstrați, căci fotbalul are legile lui, iar Borussia, pe cît de frumos joacă, pe atît de departe e, la nivel salarial, de marile puteri.

Însă cînd ai în spate un asemenea public, parcă viitorul nu te mai preocupă. Această coregrafie, chiar dacă e inspirată dintr-una a suporterilor Milanului, reprezintă unul din momentele acestui sezon de Champions League.

DORTMUND-MALAGA: UN DUEL NECESAR AL OUTSIDER-ILOR

DORTMUND-MALAGA: UN DUEL NECESAR AL OUTSIDER-ILOR

 

E meciul zilei, e limpede. În condițiile în care la Istanbul doar un cataclism ar putea face ca Real Madrid să piardă calificarea, Dortmund și Malaga au preluat protagonismul serii de Champions League. Vor fi 90 de minute vibrante, căci ambele echipe au opțiunile lor, fiecare se bazează pe ceva și speră să facă lucrurile așa cum trebuie. Dortmund a plecat de la Malaga cu cel mai prost rezultat bun pentru o echipă în deplasare, în vreme ce Malaga începe returul de la Dortmund de la cel mai bun rezultat prost pentru o primă manșă pe teren propriu. Așa cum scriam tot aici, după disputa de pe ”La Rosaleda” de săptămîna trecută, a fost un 0-0 cu dublă direcție.



Logica spune că Dortmund e favorită. Prima repriză de la Malaga e o dovadă a forței pe care această echipă o exercită. Dar tot logica mai spune că în fotbal se poate întîmpla orice, iar pentru asta se poate lua drept exemplu repriza a doua din tur. Malaga a scăpat cu bine de o primă parte asfixiantă și putea da lovitura în a doua.

 Rămîne acum de văzut în ce măsură absențele lui Iturra și Weligton vor slăbi mecanismul defensiv al echipei. Ar trebui să joace Lugano lîngă Demichelis, ceea ce e o garanție a experienței, dar nu și a formei de moment. Lugano a jucat destul în fotbalul mare, inclusiv la nivel de echipă națională, dar a jucat puțin în ultima vreme, căci trecerea sa pe la Paris a părut mai degrabă o vacanță decît un job. Pellegrini are varianta Sergio Sanchez, dar catalanul, deși aleargă mai mult decît uruguayanul, fiind mai bine pregătit fizic, are serioase lacune de concentrare, ceea ce în condițiile diagonalelor lui Reus și insinuărilor lui Gotze pot fi fatale.

Cît despre linia de mijloc, Camacho pare singura opțiune viabilă. E o mare problemă, în condițiile în care pressingul nemților e feroce, căci Camacho n-are resursele tehnice ale lui Iturra. Ceea ce va face ca faza de construcție să fie lentă, deci previzibilă, ori chiar să fie înlocuită cu pasă directă spre zona de atac.

Aici ar intra în funcțiune Baptista. ”Bestia” are un fizic ce-i permite să ducă astfel de lupte. Și ar trebui să intre Roque Santa Cruz. Deși în tur a jucat Saviola, e foarte posibil ca argentinianul să nu mai apară și azi. Cel puțin de la început. Nu l-a convins pe Pellegrini în prima manșă, deși a alergat mult n-a adus ruperile de ritm și infiltrările care să aducă pericol. Santa Cruz oferă un potențial mult mai mare în gura porții, iar în aceste condiții benzile, cu Joaquin și Izco trebuie să aducă mingile spre careul Dortmundului. Plus că există opțiunea fazelor fixe.


 Despre Borussia, puține lucruri noi. Lipsește probabil iar Hummels, dar Jurgen Klopp l-a recuperat pe Kuba Blaszczykowski și cred că-l va trimite în teren din primul minut, în banda dreaptă, pentru reconfigurarea excelentei societăți de limbă poloneză pe care o face cu Piszczek, pe cît de greu de pronunțat, pe atît de ușor re recunoscut în joc. În ultimul meci de campionat, Jurgen Klopp a folosit mai degrabă jucători din linia a doua, menajîndu-și potențiali titulari pentru azi. Au apărut Bender și Sahin în rol de dublu pivot, ceea ce ar putea să însemne că Bender va începe azi pe bancă. Dar Klopp e un antrenor care mizează mereu pe surprize și nu-i exclus să-l vedem totuși pe Bender în locul lui Kehl. Sahin nu intră în această discuție, ceea ce i s-a întîmplat turcului de la plecarea de la Dortmund de acum aproape două sezoane e mai mult decît bizar și arată cît de mult contează un transfer bine sau prost făcut pentru cariera unui fotbalist.

Capitală culturală europeană în 2010, Dortmund visează să fie capitala fotbalului în 2013. Are echipă pentru asta, plus un oraș care-și iubește la nebunie poate cel mai important brand, la mare concurență cu cel al berii DAB. Borussia are un public magnific. Acea peluză galbenă, ”Sudtribune”, începe să devină legendară, începe să concureze un pic fenomenala ”The Kop” de pe ”Anfield”. Imaginile de mai jos vă vor convinge:     Și mai are ceva Dortmund. Mai are un antrenor studios, dedicat și pasionat, al cărui viitor e văzut de mulți fie la ”naționala” Germaniei, dacă Low alege să plece, fie la o mare echipă din Anglia. Klopp s-a remarcat la Mondialul din 2006, dar ca analist tv, pentru ZDF și ARD. L-am văzut de multe ori atunci, vorbea coerent și explica frumos. Recent a dat un interviu în El Pais, unul din acele interviuri care dezvăluie personalitatea unui om. ”Eu nu vreau doar să cîștig, eu vreau să simt. O partidă se cîștigă cu ordine și disciplină tactică, dar ceea ce te face diferit sînt emoțiile pe care le transmiți”. Pare un visător într-un fotbal în care cel mai important e să cîștigi, nu contează cum. Întrebați-l pe Mourinho și așa va răspunde, căci pentru el și al său Real Madrid estetica nu prea contează. Iată de ce mulți își doresc pentru semifinale un nou duel între cei doi. E foarte posibil și ar fi un show magnific.

Toți ceilalți îți spun ce se întîmplă, eu îți spun și de ce se întîmplă
Recomand
Givenchy Sephora
blouseroumaine-shop.com
Vola.ro
Articole recente
Comentarii recente
  • Matei on E GREU CU ”BĂTRÂNA DOAMNĂ”!N-a fost asa simplu jocul de la Milano, dar pana la urma experienta si-a spus cuvantul. Urmatorul examen mai serios [...]
  • R. on E GREU CU ”BĂTRÂNA DOAMNĂ”!Salut Andrei, Marturisesc de la inceput ca urmaresc un pic campionatul Angliei, cam fiecare meci al lui City (nu neaparat [...]
  • Matei on SUAREZ, CONTE ȘI GRANIȚA SUBȚIRE A CARACTERIZĂRILORAcum ca se apropie Derbyul Italiei, pe cine vezi favorita la titlu? Galopul lui Juventus din sezonul trecut pare departe [...]
  • Matei on ECHIPA CU DOUĂ FEȚEGreu de gasit explicatia caderii Realului. Care nu joaca nimic de sezonul trecut. Sa fie plecarea lui Ronaldo? Zidane si [...]
  • Radu on ECHIPA CU DOUĂ FEȚESalut, niciun cuvant despre Courtois? Din 3 suturi pe poarta primeste 2 goluri, care erau parabile, chiar si de catre [...]
Twitter
Arhivă