Destul de ciudat a fost derby-ul de duminică de pe ”Calderon”. Asta dacă luăm ca termen de comparație ceea ce am trăit în ultimele două sezoane, ba aș putea să extind perioada la 3 sezoane, incluzînd și ultimul an al lui Mourinho la Madrid. Eram obișnuiți ca într-un Atletico – Real Madrid, sau invers că nu prea conta terenul, derularea ostilităților să ne aducă în față un Real ce domina partida și un Atletico ce se apăra și reacționa pe contre. Pentru că asta a fost echipa lui Simeone în anii de cînd ”Cholo” a preluat banca tehnică, o trupă ce se bazează în principal pe capacitatea sa de reacție. La un moment dat spuneam pe acest blog că Atletico este cea mai reactivă echipă din lume, chiar mai reactivă decît Chelsea, Jose Mourinho fiind un reper în acest sens. Citeste mai mult …
Încet încet se pun în mișcare campionatele importante ale Europei. Au pornit Franța și Anglia, în week-end-ul viitor vor pleca la drum Primera și Serie A, campionatele ce au dat finalistele Champions League în sezonul trecut, iar la acest sfîrșit de săptămînă începe Bundesliga. O întrecere pe care 16 dintre cei 18 antrenori ai grupărilor ce se regăsesc pe grila de start o văd cîștigată din nou de Bayern Munchen. Cei doi care se situează împotriva curentului sînt tehnicienii celor două echipe chemate să pună sub semnul întrebării supremația bavarezilor în fotbalul german, Wolfsburg și Dortmund. Este al treilea sezon al lui Pep Guardiola la Bayern, dar este foarte posibil să fie și ultimul.
Citeste mai mult …
Ceea ce era de așteptat s-a întîmplat. Ancelotti a fost dat afară de la Real Madrid. Cred că destul de puțini ar fi pariat pe continuitatea italianului, în ciuda mesajelor extrem de clare transmise de jucătorii importanți din lot, care-și declarau fără echivoc susținerea față de tehnician, ori a sondajelor din presa spaniolă, la care fanii chestionați se declarau și ei în favoarea lui Ancelotti. Cei care au crezut totuși că Ancelotti va rămîne antrenorul Realului și-n sezonul viitor nu-l cunosc pe Florentino Perez.
Florentino Perez e omul care a schimbat radical fața Realului. Aș îndrăzni să spun chiar că a revoluționat, într-un fel, stilul de a face fotbal. Florentino e cel care a introdus conceptul de fotbal-marketing, pe care majoritatea cluburilor importante îl urmează astăzi. Înainte de anul 2000, doar Manchester United avea un program asemănător, dar mult mai ”light”. Agresivitatea cu care Florentino Perez a implicat marketingul în strategia clubului trebuie căutată, probabil, în stilul său de a face business. Fiind om de afaceri și nu om de fotbal, Perez a adus în fotbal elemente noi. Și a ajutat clubul madrilen să devină primul în ierarhia ”Money League” ani de-a rîndul, să dezvolte afaceri în cele mai exotice colțuri ale lumii, să implementeze brandul Real Madrid în locuri altădată neexplorate și să transforme entitatea într-o fabrică de produs bani. Ingineriile sale financiare, felul în care reușea să convingă băncile să-i finanțeze transferurile, sumele pe care a ajuns să le plătească pentru a aduce anumiți fotbaliști, toate astea ar merita să fie studiate la un curs de economie. Sigur, tot acolo ar merita studiat și felul în care Florentino a izbutit să-și multiplice cifra de afaceri a concernului său ACS, ajuns dintr-o firmă de importanță medie în anul 2000 într-un colos cu 150.000 de angajați, cu sute de milioane de euro plătite anual ca dividende și cu afaceri în zeci de țări. Despre cum ”s-a reales” Florentino ca președinte al Realului aveți AICI toate datele. Florentino a știut să lege fotbalul de afaceri într-un mod aproape genial. Ce nu prea a reușit în acesti ani a fost să priceapă că fotbalul nu se conduce la fel ca o firmă de construcții.
Carlo Ancelotti e exemplul perfect al acelei filozofii, de care am mai amintit pe acest blog, ”ești la fel de bun ca ultimul tău rezultat”. Anul trecut pe vremea asta, Ancelotti era cel mai bun. Adusese ”La Decima”, visul lui Florentino transformat atîția ani într-un coșmar, plus Cupa Spaniei, în finală cu Barcelona. Astăzi, Ancelotti nu mai e cel mai bun. N-a mai adus nimic, iar Florentino l-a dat afară fix ca pe un director de șantier care n-a respectat termenii de predare-primire. Probabil că pentru italian, ziua de 25 mai e una pe care o marchează cu negru în calendarul anual. Acum 10 ani, pe 25 mai 2005, pierdea la Istanbul acea uluitoare finală de Champions League cu Liverpool, după 3-0 la pauză, în 2015 e dat afară de la Real Madrid. Și, ca răul să fie complet, e posibil ca-n locul lui să vină Rafa Benitez, cel ce l-a învins în 2005.
Despre Ancelotti am comentat de foarte multe ori pe acest blog. Atunci cînd a fost instalat, acum aproape doi ani, scriam aici: ”Dupa 3 ani de furtuni și uragane de tip Mourinho, Ancelotti reprezintă un front atmosferic de care madrilismul în general avea nevoie”. Așa a fost. Ancelotti a readus acea imagine de care Madridul avea nevoie, acel cavalerism la victorii, dar mai ales la eșecuri. Am putut vedea în acești doi ani că se poate disputa un ”Clasico” și fără pistoale pe masă, cuțite-n jambiere ori degete în ochi. Fotbaliștii au simțit asta și au ținut de fiecare dată să meționeze această schimbare și nu e deloc întîmplătoare această aliniere a vestiarului în spatele antrenorului într-un soi de război civil ce se vede destul de rar la un club de asemenea calibru. Cînd cel mai important fotbalist al echipei, Cristiano Ronaldo, pune pe twitter o poză cu el și cu Ancelotti și scrie: ”sper să putem lucra împreună și anul viitor”, cînd liderii vestiarului, Sergio Ramos și Casillas, spun public același lucru, cînd vedete precum Kroos și James Rodriguez, își manifestă și ei, tot public, aprecierea, sînt semne clare ale unor tabere situate pe poziții antagonice. Florentino face un joc periculos aici, dar el știe, pe de altă parte, că Real Madrid e prea apetisant, din toate punctele de vedere, ca să-l părăsești doar dintr-un sentiment de solidaritate.
Greșelile lui Ancelotti, atunci cînd au existat, au fost și ele analizate pe acest blog. Ca și momentele sale bune. Rămîne totuși un mare mister cum această echipă, care în toamnă părea de neoprit, a intrat într-o asemenea spirală negativă. Mulți vorbesc acum despre proasta planificare a lotului, dar aici nu cred că-i putem face vreo culpă lui Ancelotti. Toată lumea știe că lotul e desenat după dorința lui Florentino Perez și sfaturile lui Jose Angel Sanchez, directorul general executiv, eminența cenusie de pe Concha Espina nr. 1, un personaj despre care vom mai vorbi. Lipsa soluțiilor de avarie în momentul în care au apărut accidentările, inerente în fotbal, căci fotbalistul nu e un excavator cu durată de funcționare garantată, au destabilizat jocul echipei și l-au obligat pe Ancelotti la variante mai puțin normale. Obligativitatea de a alinia anumite nume, chiar și-n momentele lor mai puțin bune, căci, din nou, fotbalistul nu e excavator și poate avea și zile mai puțin bune, pe principiul rentabilizării sumelor plătite, a fost un alt handicap al italianului. Sigur, și stilul său, foarte puțin intervenționist în timpul meciurilor, a contribuit la eșecuri, căci Ancelotti nu e genul de tehnician de la care să te aștepți, în 90 de minute, să schimbe sisteme ori poziții în teren.
Fiecare are propria analiză a celor petrecute în aceste 6 luni. A cauzelor ce au condus spre acest deznodămînt. Ancelotti a plecat pentru că nu a cîștigat nimic în acest sezon. Și punct. La fel ca Mourinho, ca Pellegrini, ca să-i amintesc doar pe cei din al doilea ”descălecat” al lui Florentino. Ce va urma se întreabă toată lumea. Cine va veni e întrebarea logică, pe care și-o pun și fanii Realului, dar și fanii rivalelor. Se vorbește de Benitez, de Emery, de Klopp, de Zidane. Se spune că Jurgen Klopp ar fi exclus deja din calcule, fiindcă ar fi solicitat un control total asupra echipei, asupra transferurilor, asupra vestiarului, ceea ce lui Florentino nu i-a convenit. Se mai spune că Benitez e favoritul, fiind opțiunea preferată a lui Jose Angel Sanchez. Eu cred că nimic nu e exclus. Cred că fiecare are șansele lui în momentul ăsta și mai cred că foarte multă influență va avea rezulatul finalei Cupei de sîmbătă. Dacă va cîștiga Barcelona, euforia catalană va trebui contrată într-un fel. Iar Florentino e omul unor acțiuni de imagine de genul ăsta. Cred că și finala Europa League de miercuri va avea un rol important în ceea ce-l privește pe Emery, la fel și finala Cupei Germaniei, la fel ca și duelul Napoli-Lazio. Asta dacă nu cumva, așa cum pretinde Ernesto Bronzetti, agentul italian al lui Ancelotti, om cu multă influență și care știe multe, Rafa Benitez e deja antamat.
Ar fi opțiunea lui Jose Angel Sanchez. Am promis cîte ceva despre acest personaj. E directorul general executiv al Realului și omul de maximă încredere al lui Florentino Perez. Mie îmi amintește de personajul Doug Stamper, ”chief of staff” în ”House of Cards”, pentru cine știe despre ce e vorba. Mai ales că Florentino Perez seamănă destul de bine cu Kevin Spacey, actorul principal al acestui serial. Confruntați imaginile și vă veți convinge! Omul bun la toate, de maximă încredere, devotat, dar foarte abil în același timp. În 2000, atunci cînd Florentino a cîștigat primul său mandat ca președinte, în urma acelei afaceri Figo, de care puțini își mai amintesc, Jose Angel Sanchez avea 32 de ani și era cel mai tînăr membru al consiliului de conducere. Absolvent de filologie, nu știa prea multe despre fotbal, dar deprinsese cunoștințe temeinice despre marketing, căci lucrase la celebra firmă de jocuri pe calculator SEGA. Lui Jose Angel Sanchez, a cărui urcare în ierarhia madrilenă a surpins pe toată lumea, i se datorează, se zice, uluitoarea creștere a brandului Real Madrid din punct de vedere economic. Grație acestei creșteri, el a devenit cel mai important colaborator al lui Florentino Pereze. Și a reușit, printre altele, să-l convingă de utilitatea aducerii lui Mourinho, deși Florentino și-l dorea foarte mult atunci pe Arsene Wenger.
Despre noul antrenor al Realului vom avea timp să vorbim la momentul numirii. Și după, mult timp. Deocamdată, Ancelotti părăsește corabia și o face cu aceeași eleganță cu care ne-a obișnuit. Fie și pentru asta merită aplauze.
E o temă mereu actuală în fotbal: cît contează un antrenor în obținerea rezultatelor unei echipe. Unii cred că foarte puțin, alții cred că foarte mult. Un lucru e aproape cert. Am spus aproape, fiindcă există și excepții. Atunci cînd o echipă merge bine, meritele sînt în general ale jucătorilor, dar atunci cînd rezultatele nu vin, de vină e antrenorul. Care, de regulă, plătește cu postul lui.
În acest moment, un mare mister se învîrte în jurul lui Luis Enrique. Campion al Spaniei cu Barcelona, la două finale de obținerea unei triple magnifice în primul său mandat adevărat de antrenor în fotbalul mare, căci experimentul la Roma nu se prea poate lua în calcul, iar sezonul la Celta, chit că a fost unul destul de reușit, a reprezentat doar un soi de rodaj, Luis Enrique are, dacă e să ne luăm după ce se vorbește în Spania, mai multe șanse să plece de la Barcelona decît să continue și în sezonul viitor. Și totuși, poate fi Luis Enrique considerat un factor de mică importanță în cîștigarea acestui campionat și-n atingerea, deocamdată, a celor două finale? Aici părerile sînt împărțite.
Eu unul cred că nu. Chit că relațile sale cu jumătate din lot sînt, se spune, reci, ca să nu le spun înghețate, Luis Enrique a reușit să le gestioneze într-un fel sau altul. Am folosit și voi folosi în acest text foarte des sintagma ”se spune”. Și asta pentru că informațiile certe nu vin dinspre Barcelona. Sînt doar zvonuri, supoziții, informații pe care le au unii și alții. Oficial nu există nimic, dar expresia ”fum fără foc nu iese” a fost probată de zeci de ori.
BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN CHAMPIONS LEAGUE GĂSIȚI AICI:
Sînt mulți cei care ar vrea să vadă un antrenor mare, de genul Ferguson, Guardiola, Mourinho, Heynckes, Ancelotti, Simeone etc preluînd o echipă mică. Gen Granada, Hull City, Cesena ori Paderborn. Ei bine și eu aș fi curios, dar știu foarte bine că asta nu se va întîmpla. Acest grup de antrenori mari, care cuprinde evident și alte nume dincolo de cele enumerate mai sus, și-a cîștigat dreptul de a lucra în condiții pe care ei le consideră optime pentru performanță. Ideea mea despre noțiunea de ”antrenor mare” am mai expus-o pe acest blog, mai exact diferența dintre un antrenor bun sau foarte bun și un antrenor mare. Diferența e dată de trofeele europene care se adaugă celor interne. Discuția la vremea respectivă era legată de Jurgen Klopp, care în opinia mea e un antrenor foarte bun, dar care încă nu-i un antrenor mare. Poate însă deveni. E opinia mea, nu pretind ca toată lumea să fie de acord cu ea.
Revin la idee. Și eu aș vrea să-l văd pe Guardiola luptînd pentru evitarea retrogradării. Dar e toată lumea convinsă că, lucrînd cu fotbaliști slabi, Guardiola ar mai reuși să implementeze stilul său de fotbal? Eu nu-s convins. Chiar credeți că Mourinho ar salva Rapidul de la retrogradare sau că Guardiola ar duce pe Steaua măcar în semifinalele Champions League. Eu cred că nu.
Mă întorc la Luis Enrique. În momentul ăsta, dintr-un antrenor rezonabil la Celta a devenit unul bun spre foarte bun la Barcelona. Și poate deveni, pe 6 iunie, la Berlin, mergînd pe teoria mea, un antrenor mare. În momentul ăsta mă întreb, nu cumva îi e mai ușor unui antrenor rezonabil să obțină performanțe cu un lot senzațional decît unui antrenor senzațional cu un lot rezonabil? Cred că sîntem destul de mulți cei care credem că da. Și ce trebuie să facă un astfel de antrenor? Să știe, cred, să gestioneze un vestiar și, extrem de important, să aibă asistenți de nădejde.
Se spune că Luis Enrique nu comunică decît strictul necesar cu Messi, Neymar, Suarez, Pique și alți jucători din lotul Barcelonei. Cu cei 4 amintiți a avut diverse ciocniri în prima parte a sezonului. Cea mai importantă a avut loc pe 4 ianuarie, la San Sebastian. Atunci cînd, dintr-un exces de autoritate, Luis Enrique i-a lăsat pe bancă pe Messi și Neymar, deși Realul pierduse la Valencia și victoria era importantă pentru catalani. S-a terminat 1-0 pentru Sociedad, Messi și Neymar au fost introduși la pauză, dar jocul lor a fost mai degrabă un mesaj pentru antrenor și președinte. Se spune că înainte și după meci au existat conflicte verbale, cel de după meci chiar violent, între Messi și Luis Enrique. Messi nu s-a prezentat la antrenamentul de a doua zi, care era și deschis publicului. Motivul oficial a fost o problemă la stomac, dar de crezut n-a crezut nimeni. Ei bine, această zi de 5 ianuarie cred că a reprezentat momentul de cotitură în acest sezon. Meritul aici este al președintelui Bartomeu, care a reușit să stingă vîlvătaia, zice-se cu promisiunea că Luis Enrique nu va mai continua și în sezonul viitor. Dar, se spune, și al fotbaliștilor cu greutate din vestiar, Xavi și, în special, Mascherano, care au izbutit să adune grupul și să convingă pe toată lumea că obiectivul e comun. Nu întîmplător Mascherano e poreclit ”El Jefecito”, ceva trebuie să existe în felul de a fi al argentinianului și, de asemenea, nu întîmplător Mascherano e mereu cel chemat la Margine de Luis Enrique și Unzue pentru indicații. Despre Unzue și rolul său, un pic mai tîrziu.
De atunci, din acea zi de 5 ianuarie, Barcelona a jucat 31 de meciuri. Și a cîștigat 28. De atunci, tripleta din atac practic nu s-a mai schimbat, iar felul în care cei trei sud-americani au răspuns solicitării a fost exploziv. Cifrele lor sînt colosale, mai ales ținînd cont că Suarez a început să joace din finalul lui octombrie. De atunci, rotațiile lui Luis Enrique au devenit mai rare, mai mult de conjunctură și niciodată afectîndu-i pe cei ”trei tenori”. Fotbaliștilor le convine să joace meci de meci, nu să se antreneze după ce nu joacă, iar asta s-a văzut.
BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN CHAMPIONS LEAGUE GĂSIȚI AICI:
Probabil că Luis Enrique, care mai avusese un conflict asemănător și cu Totti la Roma, care i-a fost fatal, a stat și s-a gîndit. Și a ajuns la concluzia că e mai bine să se lase pe mîna fotbaliștilor decît să încerce să-i aducă pe ei la mîna lui. A fi antrenor dur merge poate la Granada sau la Oțelul Galați, cu Messi, Neymar, Suarez și ceilalți trebuie să te comporți altfel. Să știi să le gestionezi ego-urile, să fii prietenul lor, nu șeful lor. Și să-i cîștigi prin metode de lucru, prin antrenamente, nu lăsîndu-i pe bancă. E posibil ca unora să nu le convină, dar realitatea asta e. Mai demult, pe acest blog scriam despre un soi de manual de utilizare a lui Messi. Cînd îl ai pe Messi în echipă, mai bine beneficiezi de ceea ce el îți poate da decît să te contrezi cu el doar pentru a stabili cine-i șeful. Mourinho a încercat asta la Real Madrid în ultimul său sezon și nu i-a ieșit. De regulă, fotbaliștii rămîn, iar antrenorii pleacă. Mai ales cînd e vorba de Messi.
Aminteam de metode de lucru, de antrenamente. Asistentul lui Luis Enrique, Unzue, se pare că i-a cîștigat pe fotbaliști. Acum se pune problema chiar ca el să devină principal, după modelul Tito Vilanova. Depinde însă foarte mult de cine va cîștiga alegerile, căci și ăsta e un element extrem de important. Unzue e responsabil, printre altele, cu fazele fixe. În sezonul acesta, Barcelona n-a mai fost deloc o victimă sigură a fazelor fixe, iar în ceea ce privește golurile marcate din faze fixe, numărul lor a crescut considerabil.
În momentul ăsta, se spune, președintele Bartomeu încearcă o mișcare asemănătoare celei din 5 ianuarie. Și încearcă să convingă părțile că o conviețuire e în continuare posibilă, dar și benefică. Mizează pe continuitatea lui Luis Enrique ca principala sa armă electorală. Asta e ceea ce vrea, rămîne de văzut dacă și poate. E un fel de ”House of Cards” în variantă fotbalistică. Dacă s-ar face un serial asemănător despre viața de zi cu zi la o echipă mare, cu probleme, conflicte, antrenamente, bucurii, cred că ar avea destul succes. Există un soi de film documentar, ”FC Barcelona Confidential”, ceva mai vechi, care aduce o lumină nouă asupra conviețuirii de la un astfel de club.
Pentru Luis Enrique, viitorul e oricum în culori mai vesele decît era la momentul despărțirii de Roma. Campionatul cîștigat cu Barcelona, posibil și alte trofee, contează mult în viitoare negocieri. Se spune că Manchester City, după refuzul lui Guardiola și incertitudinile legate de Ancelotti, ar dori să-l aducă pe Luis Enrique.
Apropo de întrebarea de mai sus. Cea legată de antrenorul mediocru și lotul senzațional. Mai știți ceva de Frank Rijkaard? De cînd a plecat de la Barcelona, din poziția de antrenor mare, căci luase două titluri plus Champions League, nu am mai avut vești de la el.
P.S.
Tot legat de Barcelona, un alt aspect. Fără legătură, aparent, dar cu mare legătură. Din 1990, de la venirea lui Johan Cruyff și adoptarea filozofiei sale despre fotbal, în 25 de ani așadar, Barcelona a cîștigat 13 campionate, de trei ori Liga Campionilor și o dată CupaCampionilor, pe format vechi.
BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN CHAMPIONS LEAGUE GĂSIȚI AICI:
Cel mai bun start posibil în UEFA Champions League, cel mai prost start posibil în Bundesliga. Cam acesta e paradoxul în care trebuie să trăiască în aceste zile suporterii Borussiei Dortmund. Dacă prin absurd, prin cine știe ce experiment bizar, unul dintre ei ar fi adormit anul trecut pe vremea asa și s-ar fi trezit acum, ar fi avut un șoc. În Champions League, anul trecut, Borussia era în ”grupa morții” cu Arsenal și Napoli, încă nu-și rezolvase calificarea, pierduse la Napoli și acasă cu Arsenal, dar urma s-o obțină în ultimele două partide. În Bundesliga însă situația era încă stabilă, un singur punct despărțea Borussia de Bayern, cu toate că în următoarele etape, după victoria bavarezilor la Dortmund, situația avea să se deterioreze de manieră ireversibilă.
BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN CHAMPIONS LEAGUE GĂSIȚI AICI:
Borussia nu arăta însă anul trecut cele două fețe pe care le arată în acest sezon. Se mai întîmpla să piardă, dar o făcea în stilul său, la fel cum, în general, meciurile cîstigate erau de o manieră proprie. Astăzi, bizarul e la putere la Dortmund și mi se pare destul de clar că e marele mister al acestei toamne. Deja calificată în primăvara Champions League, în mod normal de pe primul loc, Borussia e penultima în Bundesliga și doar generozitatea cu care Werder Bremen încasează goluri face ca echipa lui Jurgen Klopp să nu fie ultima, căci cele două sînt egale la număr de puncte, 7. Distanța pînă la Bayern e abisală, 17 puncte (erau 11 puncte pe vremea asta în sezonul în care Bayern și Borussia jucau finala de pe ”Wembley”), iar cea pînă la locul 4, care duce în play-off-ul Ligii, e de 10 puncte.
Pentru a injecta o și mai mare doză de mister, Borussia a jucat între bine și foarte bine meciurile care au contat în acest sezon. Supercupa cu Bayern, meciul cu Anderlecht, pe care-l privim altfel acum, ”dubla” cu Galata, cu Arsenal, plus ”clasicul” ultimilor ani în Bundesliga, duelul cu Bayern, de sîmbata trecută. Acesta din urmă pierdut, dar la capătul unei partide vibrante, electrizante, una dintre cele mai bune văzute de mine în ultimii ani, peste finala de pe ”Wembley” de care am amintit. Borussia putea chiar cîștiga, deși Bayern a ratat uluitor pe alocuri și a reușit un meci mai bun chiar decît cel de la Roma. Borussia își dedublează personalitatea într-un mod pe care nici Jurgen Klopp nu pare să-l priceapă: ”nu facem chiar atît de multe erori în Bundesliga față de Champions League”. Jucătorii săi par alții în Liga Campionilor față de campionatul intern, lucru văzut și-n victoria cu 4-1 obținută în fața Galatei. Veți spune că Galata nu e un adversar de mare calibru, însă eu nu cred că echipa din Istanbul, cu Prandelli pe bancă și cu numele pe care le propune în teren, e mai slabă decît Mainz, Hannover sau Koln, echipe care au bătut Borussia în campionatul Germaniei.
În alte circumstanțe, la alte echipe, probabil că antrenorul ar fi fost deja demis. Știți povestea, celebrul șoc de care ar avea nevoie echipa. Am citit undeva această variantă, dar mie mi se pare cam fantezistă. Klopp e prea identificat cu acest proiect Borussia ca să fie dat afară, iar el e prea orgolios ca să plece acum. Probabil că o va face la un moment dat, totul are un sfîrșit pe lumea asta, îl va avea cu siguranță și povestea de iubire dintre Klopp și Borussia. La un moment dat, poate că Jurgen va dori să vadă care-i este adevărata valoare și-n altă parte, în alt campionat eventual, unde să scape de povara unei concurențe cu Bayern Munchen căreia Borussia nu-i poate face față. Am scris ”eventual”, căci la cum merg lucrurile în fotbalul german să nu vă mirați dacă atunci cînd Pep va pune punct aventurii bavareze nu va fi Klopp cel care-i va lua locul. În fotbal s-au văzut multe, iar a gîndi cu minte de suporter în locul unui profesionist e o mare eroare.
Care ar fi totuși explicațiile acestui parcurs de coșmar în Bundesliga? Am citit cîteva analize și cea mai plauzibilă mi se pare aceea conform căreia adversarii germani au învățat jocul lui Klopp, au învățat cum să-l contracareze. Borussia nu e echipa care să atace, în stilul Realului de azi, care a devenit un reper al fotbalului ofensiv. Klopp preferă altceva și a construit echipa pe alte principii. Pe care adversarii le-au cam învățat. Pînă și Guardiola, care la Barcelona era cam încăpățînat cînd venea vorba de stilul de joc care, vă amintiți placa?, ”nu se negociază”, și-a modificat ușor strategia în meciul direct pentru a-l surprinde pe Klopp. În paranteză fie spus, mi se pare că Guardiola a învățat ceva din primul său sezon la Bayern și a renunțat la acele principii cu care venise, apropiindu-se ușor de un stil mai german.
BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN BUNDESLIGA GĂSIȚI AICI:
Pentru Klopp vin însă și vești mai bune. Ușor-ușor, accidentații săi își revin. Inclusiv Gundogan, un alt mister, care a reapărut după un an și jumătate de pauză. Și-a revenit și Bender, așa că perechea de forță a echipei, Bender-Gundogan, începe să se recompună. Va mai dura însă, cine se așteaptă să-l vadă imediat pe Gundogan din 2013 nu știe ce vorbește. La fel și pe Bender. O absență de lungă durată lasă urme. Și Kagawa începe să dea semnale că și-a reamintit de fotbalul de dinainte de Manchester, mai rămîne de incorporat Immobile, ceea ce iarăși e un lucru de durată. În plus, va fi și pauza de iarnă, numai bună pentru ca Jurgen Klopp să meargă undeva la cald, cu toată echipa de data asta și să încerce să schimbe ceva în joc. Să-l varieze puțin, astfel ca și-n dueluri cu adversari ce invită Borussia să aibă posesie și să atace să nu mai apară probleme.
Obiectivul numărul unu e calificarea în Champions League. Ar fi un dezastru ratarea sa. Bundesliga nu mai poate fi cucerită, e de presupus că anul ăsta Bayern va cîștiga mai clar decît a făcut-o în sezonul trecut, cînd a luat campionatul în martie. Iar al doilea obiectiv e Champions League. O competiție unde Borussia pare că se simte bine și din calculele căreia zău că n-ar trebui exclusă. Din primăvară vor veni dueluri cu adversari de primă mîna, dar asta n-a deranjat defel la Dortmund. Astăzi, o dublă a Borussiei cu Real, Chelsea sau Bayern nu cred că ar avea un favorit cert. Pe cît de rău sta în Bundesliga, pe atît de bine arată Borussia în Ligă. Eu unul o văd capabilă de suprize în acest sezon.
”Bayern obișnuiește să tragă cu o bazooka în vreme ce noi trebuie să folosim arcul cu săgeți”. Cam așa se exprima nu demult Jurgen Klopp, analizînd raportul de forțe din Bundesliga. Cam înainte ca Bayern să-i ia două dintre cele mai ascuțite săgeți pe care le avea în tolbă, pe Gotze și Lewandowski. Klopp a mers mai departe și-n aceste condiții, a căutat în tolbă și a găsit alte săgeți. Unele săgeți au mai avut ceva probleme la textură, pe care a Klopp izbutit cum-necum să le repare, chit că a avut nevoie de timp și multă transpirație pentru asta, pentru altele caută încă soluția reparatorie, cazul lui Gundogan, a cărui accidentare începe să devină la fel de misterioasă ca un Dosar X. Borussia a mers mai departe pentru că Jurgen Klopp a putut s-o facă. Poate că alții în situația lui ar fi ridicat mîinile, s-ar fi predat și ar fi răspuns chemărilor ce-i vin din toate părțile, dinspre cluburi ce folosesc același arsenal ca Bayern. Deocamdată, și întăresc acest cuvînt, deocamdată Klopp își menține iluziile intacte, astfel că puterea sa de muncă și de regenerare se mențin în aceleași limite.
Mai spunea Klopp acum ceva vreme următoarele: ”Aș vrea ca Borussia să-și construiască un stil, să devină o forță, astfel ca adversarii să spună „uff, jucăm cu Dortmund, ce greu o să ne fie!„”. Asta i-a ieșit lui Klopp, nici un antrenor nu stă foarte liniștit atunci cînd trebuie să joace cu Borussia Dortmund. Wenger n-a fost cu siguranță linștit, chit că-n sezonul trecut bătuse la Dortmund. O făcuse însă cu un stil de joc bizar pentru Arsenal, ultradefensiv, cu echipa apărîndu-se în propria jumătate. Circumstanțele erau un pic altele, căci grupa era infinit mai grea, iar victoria la Dortmund era la acel moment un soi de obligație pentru Arsenal. Acum, cu o grupă mai lejeră, din care Borussia și Arsenal n-ar trebui să aibă emoții ca să se califice în primăvară, Arsenal a căutat să joace în Germania cu stilul său obișnuit, încercînd să tranșeze totul pe cartea posesei. Posesia a avut-o mai bună, ce-i drept, însă dacă priviți statistica veți observa niște cifre uluitoare în dreptul nemților, 15 șuturi pînă la pauză, majoritatea rodul acțiunilor de contraatac.
BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN CHAMPIONS LEAGUE GĂSIȚI AICI:
În momentul de față, aș fi de acord cu Guardiola, care a spus că Borussia e echipa cu cel mai productiv contraatac din Europa. La fiecare minge recuperată se crează spații de pătrundere, ceea ce generează ocazii de gol și, într-un final, goluri. Pentru asta e însă nevoie de o presiune constantă și judicios realizată pe posesia adversarului. Pressingul nu se face de dragul de a-l face, ci cu rolul de recupera mingea și a declanșa reacția. Pentru asta e nevoie de o excelentă pregătire fizică, responsabilă poate și pentru desele accidentări din lot. Dar și de o excelentă pregătire tactică. Jucătorii lui Klopp par a avea în minte ce trebuie făcut imediat ce mingea e recuperată, pașii care trebuie urmați, ca la un manual cu proceduri. Așa ceva nu cred să existe, cred însă că Jurgen Klopp insistă mult pe acest aspect la antrenamente. Jocul fără minge al oamenilor săi de atac decurge ireproșabil, felul în care ei fac pressingul și apoi se poziționează pentru a fi gata de reacție îi transformă, de fapt, în primii oameni cu sarcini defensive. Spunea Johan Cruyff că apărătorul său numărul unu în perioada de glorie a ”Dream Team-ului” catalan era Romario. Cam așa merg lucrurile și la Dortmund. Iar Klopp beneficiază aici și de știința tactică a lui Immobile, deprinsă în atîția ani de Serie A. Acolo tactica e primul plan, iar fotbaliștii veniți din Italia către alte campionate beneficiază de aceste calități. Se adaugă aici și viteza lui Aubameyang, care poate nu e Gotze, dar oferă prin această calitate pe care o are foarte multe variante pentru colegii săi.
Borussia va fi o echipă de urmărit în acest sezon. În Bundesliga e singura pietricică din pantoful pe care Bayern l-a pus pe gîtul campionatului german. Meciurile directe cu echipa lui Guardiola vor fi un spectacol, iar Borussia poate cîștiga ambele manșe. Pe ansamblul competiției însă va fi greu pentru săgețile lui Klopp să concureze cu batalionul de bazooka al lui Guardiola. Doar în meciul cu Arsenal, Borussiei i-au lipsit poate cei mai importanți oameni, Reus, Hummels, Gundogan. Lotul pe care-l are acum la dispoziție Klopp e mult peste cel de anul trecut, dar rămîne inferior celui pe care-l are Bayern. În Champions League însă, din februarie, cu un culoar favorabil, e posibil orice. Poate nu o nouă finală, dar niște meciuri demne de această competiție sigur vom avea de la Borussia.
BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN BUNDESLIGA GĂSIȚI AICI:
Cît despre Klopp, am spus mai demult că e un antrenor foarte bun, dar încă n-a ajuns un antrenor mare. În opinia mea, un antrenor mare e cel care leagă titlurile interne de cele internaționale. Klopp are două campionate luate cu cu Borussia, într-o perioadă de frămîntări la Bayern, și finală de Champions League cu, poate, cea mai bună echipă din istoria Borussiei. Probabil că va ajunge antrenor mare atunci cînd va face pasul spre un alt etaj al fotbalului. Ceva mă face să cred că după ce se va fi terminat experimentul Guardiola, Bayern își va îndrepta atenția spre Klopp. E o soluție mult mai naturală, mult mai germană.
Deocamdată, Klopp merge mai departe. Și Borussia la fel. Cîtă vreme cîrmaciul e acolo, corabia poate ieși din orice furtună.
P.S. După Borussia-Arsenal de marți, am o dilemă: Ce se întîmplă cu Ozil. Știe cineva pe unde e? Că în jocul lui Arsenal nu prea apare.
BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN PREMIER LEAGUE GĂSIȚI AICI:
Toți ceilalți îți spun ce se întîmplă, eu îți spun și de ce se întîmplă
Recomand
Caută-mă!