Am mai spus-o, pentru mine – și nu cred că doar pentru mine – Champions League începe abia în luna februarie, odată cu faza eliminatorie. Până atunci, în grupe, avem Liga Campionilor, acolo unde se pot regăsi și exemple de echipe ce nu prea au ce căuta în această competiție, dar mai ales unde marja de eroare e un pic mai mare. Un pas greșit azi poate fi refăcut mâine, căci sunt mai multe meciuri și se mai pot întâmpla lucruri. La faza eliminatorie e altceva, aici orice pas greșit poate duce la eliminarea din competiție, orice eroare poate fi fatală și orice minge trimisă-n transversală se poate transforma într-o piatră de moară ce se întoarce împotriva propriei echipe. Dacă această ultimă idee vă duce cu gândul la Gonzalo Higuain, foarte bine, chiar acolo voiam să ajung după ce voi fi finalizat această introducere. Citeste mai mult …
Barcelona-Juventus a fost un afiș numai bun pentru reintrarea în scenă a spectacolului numit Champions League. A și fost, de altfel, singura partidă cu adevărat apetisantă din prima zi a acestei prime etape, căci era singurul duel care aducea fața-n față două dintre pretendente la câștigarea trofeului în acest sezon. În plus, era prima confruntare pentru ambele în care ne puteam da realmente seama care le este nivelul, după transformările, mai mult sau mai puțin traumatizante, din vara pe care ne pregătim s-o trecem la capitolul amintiri. Căci și Barcelona și Juventus s-au confruntat cu două despărțiri care, deși n-au semnul de egalitate între ele, au avut darul de a destabiliza un pic atmosfera din interiorul celor două grupări. Citeste mai mult …
Foarte grăbiți noi în a porni al nostru campionat, un pic nejustificat aș zice, fiindcă sincer nu văd de ce ar fi nevoie să terminăm mai repede acest sezon în perspectiva Mondialului din Rusia, foarte grăbiți noi, așadar, ne situăm cumva pe un alt plan față de ceea ce se întâmplă în campionatele importante ale continentului. Unde pregătirile sunt în toi, la unii abia au început, iar disputele de pe terenuri, până va începe o nouă ediție din International Champions Cup parcă mai explozivă decât precedentele, s-au mutat acum în birouri. Nu se vorbește de șuturi, de pase, de așezări, acum e momentul în care milioanele de euro se mișcă dintr-o parte în alta, se încearcă transferuri, se ratează transferuri, se realizează transferuri, se forțează transferuri. Mailurile sunt mereu conectate, telefoanele directorilor sportivi și ale impresarilor nu sunt niciodată pe ”silent”, cuvântul de ordine fiind cel repetat voit în rândul de mai sus: transferuri. Citeste mai mult …
Nu, nu este nicio greșeală în titlu. Și nici startul unei analize amănunțite asupra finalei de Champions League de sâmbătă seară. A trecut ceva timp de atunci, impresiile s-au mai așezat, teoriile făcute la cald au devenit fie certitudini, fie au fost date uitării. Voi explica mai jos care este semnificația acestei constatări. Căci, dincolo de a fi titlul unui articol, este o constatare. Zidane a câștigat în acest an și jumătate de când e antrenor toate bătăliile posibile. Cea mai grea este însă victoria obținută asupra lui Cristiano. E de fapt o victorie a ambilor, căci unul lângă altul, Balon de Aur lângă Balon de Aur, superfotbalist lângă superfotbalist, Zizou și Cristiano au reprezentat alfa și omega acestei superechipe ce s-a născut pe ”Santiago Bernabeu”. Citeste mai mult …
Vă propun să începem altfel acest text. Mai ales că e greu de analizat o calificare anunțată încă din prima manșă și e complicat să tragi concluzii în condițiile în care tot ce era important s-a scris după meciul tur. Vă propun așadar pentru început o declarație: ”În acest moment, există cluburi în Europa care, din punct de vedere economic, sunt imposibil de ajuns. Plecând de la această realitate, a vedea o echipă din Italia ajungând în în următorii ani într-o finală de Champions League mi se pare foarte, foarte, foarte greu”. Probabil că puțini își mai amintesc cine a fost cel care a spus aceste cuvinte, în decembrie 2013 și cred că multora nici nu le trece prin cap cine ar putea fi autorul. Reamintesc, suntem în decembrie 2013. Ei bine, cel care a gândit astfel, la acea dată era antrenor la Juventus. Da, da, este chiar Antonio Conte, care avea să și trădeze ”Bătrâna Doamnă” câteva luni mai târziu, motivația acelui divorț având la bază tocmai aceste idei. Citeste mai mult …
N-am fost de la început un admirator al lui Massimiliano Allegri. Mi se părea un antrenor bun, care a avut marea șansă de a prinde un Milan cu Zlatan, Thiago Silva, Pirlo și uriașa oportunitate de a se lupta cu un Inter în plină dezmembrare după plecarea lui Mourinho și cu un Juventus în plin proces de reorganizare. Acel titlu obținut cu Milan mi se părea mai degrabă rodul unei conjuncturi, iar felul în care a gestionat echipa după despărțirea de jucătorii emblematici de mai sus îmi întărea ideea unui tehnician care a beneficiat de lot și nu de un lot care a beneficiat de antrenor. Ca o paranteză, ideea asta încep s-o am despre Luis Enrique, dar nu ăsta e subiectul de azi. Ci Allegri. În admirația căruia am căzut de ceva vreme, molipsindu-mă poate de la Florin Bratu, care pare să-și fi făcut din ”Max” un model pentru cariera sa, aflată încă în perioada de început. La momentul în care a fost pus la Juventus mi s-a părut opțiunea corectă doar pentru că alte soluții nu erau, la vremea respectivă manifestându-mi pe acest blog ideea că mult mai potrivit ar fi fost Prandelli, care se grăbise să semneze cu Galata. Ei bine, pot să recunosc cinstit că m-am înșelat. Și odată cu mine toți cei care, în iulie 2014, vedea un pas înapoi pentru Juve în plecarea lui Conte și venirea lui Allegri. Citeste mai mult …
Toți ceilalți îți spun ce se întîmplă, eu îți spun și de ce se întîmplă
Recomand
Caută-mă!