Capul de afiș este ținut astăzi de primul meci al Barcelonei fără Messi și împotriva unei echipe ce practică un fotbal bun în Bundesliga. Dar nu e singurul reper al zilei. Casillas și Mourinho se revăd la Porto, dar în calitate de adversari, poziții pe care au cam fost și-n ultimul an de mandat al tehnicianului portughez la Real Madrid. Roma merge la BATE Borisov cu un lot plin de accidentări, Lyon și Valencia au o mică marjă de eroare, în timp ce Arsenal vrea să șteargă complet impresia lăsată la Zagreb, în precedenta etapă. Citeste mai mult …
Parcă nu era normal ca Manchester United să lipsească de la acest turnir colosal ce se anunță în sferturile de finală ale Champions League! Era păcat ca o echipă cu o asmenea istorie, o asemenea tradiție, un asemenea stadion și un asemenea public să nu se regăsească pe lista celor 8, unde, pentru prima dată cred în istoria competiției, vor fi doar cîștigătoare de cupe europene. Observați că n-am amintit, în alăturarea motivelor de mai sus, un termen: fotbal. Deocamdată, la acest capitol, Manchester United are multe restanțe, care nu știu cît de mult vor putea fi șterse cu această calificare.
BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN PREMIER LEAGUE GĂSIȚI AICI:
Anul trecut pe vremea asta scriam același lucru despre Barcelona, după ce reușise să refacă un 0-2 în tur. A fost o noapte care le-a lipsit celor de la United. Echipă și fani, care, încă o dată, au format un tot unitar demn de zile mai bune. Atmosfera a fost fantastică miercuri seară, publicul a simțit pericolul ca, în caz de eliminare, sezonul să se termine practic în martie, căci e și sezonul lor, nu doar al vestiarului. Una e să aștepți un meci de Champions League, cu un adversar important, alta e ca orizontul de așteptare să se limiteze doar la finalul unui campionat agonizant care, în mod normal, va trage după sine o absență din Liga Campionilor în stagiunea viitoare, ceva la care fanii de pe Old Trafford nu cred să se fi gîndit acum cîteva luni.
Manchester United a trecut de Olympiakos și a depășit handicapul unui 2-0 ce se întoarce foarte greu în cupele europene. Le lipsea fotbaliștilor lui David Moyes o noapte ca asta, o noapte în care să se simtă din nou eroi. Lui Moyes îi lipsea cel mai mult o noapte ca asta, căci el nu știu să se fi întîlnit pînă acum cu asemenea senzații. L-am văzut la începutul meciului, crispat, un pic cocoșat de presiunea partidei, resemnat oricum cu criticile pe care le-a primit și, sînt convins, le va mai primi. Nu știu dacă o seară ca asta salvează sezonul lui Moyes, dar eu m-am bucurat pentru el, căci imaginea de la început mi-a creat un sentiment de compasiune. Pare mai degrabă un dresor neexperimentat aruncat într-o cușcă plină de lei, tigrii și pantere gata să se devoreze reciproc, nu înainte de a-l devora, ca aperitiv, pe el. Nu știu dacă această calificare salvează sezonul lui United, mai degrabă nu, însă Moyes le-a făcut cadou fanilor, ce i-au fost alături într-un mod de-a dreptul miraculos în toată acestă spirală a eșecurilor, o noapte frumoasă, epică, de gustul căreia le era dor. A visa nu e interzis, ba chiar, susțin unii, e recomandat, căci cine nu are vise nu are nici aspirații. De ziua internațională a fericirii, fanii lui United pot trăi din nou acest sentiment.
Înainte de meci, Phil Neville, unul dintre secunzii lui Moyes, a făcut o ședință de cîteva minute cu copii de mingi, explicîndu-le cum trebuie retrimise în teren baloanele ce ies afară, la ce înălțime, cu ce viteză. Nimic n-a fost, iată, lăsat la voia întîmplării, așa procedează un club mare, categorie din care Manchester United face parte. Un alt secund al lui Moyes, Ryan Giggs, a fost trimis în teren, o măsură a la SirAlex Ferguson, care îi prefera mereu pe veterani în partide cheie. Giggs, despre care s-a speculat că a avut un dialog mai puțin elegant cu Moyes la un antrenament, și-a făcut treaba cum a putut. Are 40 de ani, și vreo 100 de zile pe deasupra, nu mai are rapiditatea în mișcări și prospețimea de altădată, dar are acea capacitate de a intimida o echipă adversă de tipul Olympiakos, cu fotbaliști care-l vedeau pe Giggs la televizor acum cîțiva ani, poate chiar era idolul lor, iar acum s-au trezit cu el în față. Și cum din piciorul lui Giggs au plecat primele două goluri putem trage vechea concluzie: fotbalul nu se uită îndiferent de vîrstă.
BILETE DE INTRARE LA MECIURILE LUI MANCHESTER UNITED GĂSIȚI AICI:
La 3-0, United a revenit la imaginea de echipă cu mari probleme. Grecii au dominat finalul și puteau marca golul agoniei englezilor, la fel cum o puteau face și la 1-0 și la 2-0. Olympiakos a avut ocazii, fără să fie o mare echipă, iar asta mă face să mă întreb ce se va întîmpla cînd adversar va fi, într-adevăr, o mare echipă. În momentul ăsta, înaintea tragerii la sorți, Manchester United îmi pare ultima pe lista favoritelor. Poate părea dur, dar e Olympiakos-ul acestei trageri la sorți, așa cum grecii erau adversarul dorit de toți în decembrie, tot așa cred că United ar fi acum rivalul preferat de celelalte 7.
Apropo de ”sferturi”. Vor fi 4 duble manșe splendide, cel puțin din punct de vedere al afișului, 4 posibile finale. Am spus la Euro Fotbal că nu mi-aș dori confruntări între echipe din aceeași țară, din același campionat. Ar fi păcat, sînt meciuri pe care oricum le vedem, parcă mult mai apetisante ar fi duelurile cu combatante din țări diferite, ar fi mai în spiritul Champions League. Nu mi-aș dori așadar un Clasico, nici un duel englez sau german, aș prefera, de exemplu, așa cum am spus, un Bayern-Atletico, ca să văd cum se descurcă Bayern în fața unei apărări ca a lui Atletico, dar și Simeone în fața atacurilor lui Guardiola. Mi-ar mai plăcea un Chelsea-Real Madrid, pentru implicațiile oferite, întoarcerea lui Mourinho pe ”Bernabeu” și, mai ales, duelul lui Casillas, Cristiano, Ramos, Pepe cu el. Aș mai vrea un Barcelona-Dortmund, pentru că mi se pare că ar fi un superduel din punct de vedere estetic și ar mai rămîne, în consecință, un PSG-Man United, care sună și el la fel de bine.
BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN CHAMPIONS LEAGUE GĂSIȚI AICI:
”Last call” e acel mesaj pe care-l auzim deseori în aeroporturi, atunci cînd un pasager împrăștiat nu se prezintă la poarta de îmbarcare, deși a făcut check-in-ul mult mai devreme. Un avion întreg stă după el, ceilalți pasageri se enervează, piloții la fel, căci culoarele aeriene nu așteaptă după nimeni și trebuie ocupate conform planului inițial, altfel cine știe cît ar mai dura întîrzierea. ”Last call”-ul se tot repetă, nu e chiar ”last”, dar în cele din urmă avionul va decola fără cel în cauză, nu înainte ca bagajele lui să fie reperate și scoase din aeronavă.
David Moyes e oarecum în această situație. Sau, poate, ar trebui să fie. Check in a făcut, de mult timp, a primit loc bun și toate facilitățile date de o companie de prestigiu, precum cea pe care o alesese. Sau, ca să fiu mai exact, cea care-l alesese, de fapt, pe el. David Moyes e în situația pasagerului care întîrzie la îmbarcare și face ca avionul să nu poată decola. Avionul e Manchester United, iar decolarea întîrzie de cîteva luni. Returul cu Olympiakos poate face ca bagajele sale să fie date jos și avionul să decoleze fără el. Deși mai probabil e să rămînă la sol, iar zborul să se anuleze.
BILETE DE INTRARE LA MECIURILE LUI MANCHESTER UNITED GĂSIȚI AICI:
Anul trecut pe vremea asta, dacă Manchester United ar fi avut de recuperat un asemenea handicap, în fața unui asemenea adversar, puțini ar fi pariat pe un eșec. Astăzi, puțini au curaj să parieze pe un succes, echivalent cu o calificare. Și asta pentru că, deși la nivelul lotului nu au apărut mutații semnificative, Manchester United a încetat, de la o vreme, să mai fie Manchester United, acea echipă care își obișnuise fanii cu întoarceri de rezultat pe durata unui meci, nu doar a unei duble manșe. Cred că problema lui Manchester United, despre care nu se poate spune sub nici o formă că nu dispune de anumiți fotbaliști de mare valoare, stă în acest blocaj mental. Jucătorii nu mai cred în ei înșiși, după ce, cred, au încetat să mai creadă în antrenorul lor. Pe vremea lui Sir Alex Ferguson, lucrurile astea nu se întîmplau. Sigur, veți spune că anul trecut pe vremea asta Manchester United era eliminată de asemenea din competiție, e corect, dar să nu uităm cine o elimina și în ce mod. Sigur, ați putea spune și că acum doi ani echipa nu ieșea din grupe, și asta e corect, dar nici atunci impresia lăsată nu era cea de azi.
Diferența dintre Manchester United cu Sir Alex Ferguson și Manchester United cu David Moyes poate fi căutată în reacțiile acestora de după eșecuri. Acum 3 săptămîni, la Atena, după ce pierdea fără drept de apel în fața unui adversar pe care și-l dorise, Moyes nu spunea absolut nimic despre viitor, nu pomenea nimic despre felul în care echipa va încerca să recupereze handicapul. Spunea doar că e cel mai prost meci pe care Manchester United l-a jucat în Europa. Cu aproape 3 ani în urmă, la Londra, după o finală a Ligii în care Barcelona dădea o demonstrație de fotbal, a rămas în mintea tuturor acea imagine cu mîinile lui Sir Alex Ferguson tremurînd necontrolat, o criză de nervi derivată din impotența pe care el o simțea, de pe bancă, față de jocul elevilor săi, chit că adversarul era cea mai bună echipă din lume în acel moment. Cum-necum, SirAlex a scos-o la capăt atunci, a readus corabia pe linia de plutire, deși a pierdut campionatul următor în ultima etapă, l-a cîștigat pe celălalt.
Pentru Manchester United, a părăsi Champions League azi ar fi echivalent cu un la revedere spus acestei competiții pentru o perioadă mai lungă. Cel puțin pînă în septembrie 2015, dar nici asta nu-i sigur căci, uitați-vă la Liverpool, o prăbușire nu-i așa ușor de reparat, căci rivalele nu stau pe loc nici ele, se întăresc și vor să se mențină cu orice preț acolo. Chit că pentru United chiar o calificare mai departe nu înseamnă o ieșire din criză, ar fi totuși un semnal cît de cît pozitiv, ar reprezenta o amînare a dezastrului ce se profilează la finalul campionatului și, poate, un semnal că mai există speranțe. Dacă United nu se califică înseamnă că sezonul s-a terminat în luna martie, căci echipa nu ar mai avea pentru ce să lupte.
Despre David Moyes am mai scris pe acest blog și sînt convins că o voi mai face. Coincidența, ce mi-a fost semnalată de cineva, cu parcursul lui Everton de anul trecut mi se pare fascinantă: 29 de meciuri, 48 de puncte, 46 de goluri marcate, 34 primite are United, în vreme ce Everton, fosta echipă a lui Moyes, avea 29 de partide, 48 de puncte, 46 de goluri marcate și 35 primite. Răutăcioșii ar spune că e un mic pas înainte, acel gol mai puțin încasat de United față de Everton. Alții ar fi de părere că astea sînt limitele lui Moyes.
BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN CHAMPIONS LEAGUE GĂSIȚI AICI:
Să ne concentrăm puțin la meciul cu Olympiakos. Grecii vin pe ”Old Trafford” deja campioni, al 9 titlu în ultimii 10 ani, dar mai ales cu o imagine excelentă lăsată în partida tur. Moyes nu-l are pe Mata și se speculează pe folosirea lui Januzaj pe poziția spaniolului. Poate de data asta ar fi mai utilă folosirea lui Kagawa, care e totuși ceva mai experimentat decît tînărul belgian și poate suporta mai bine presiunea. Probabil că greul meciului va sta tot pe umerii lui Rooney, de la care se așteaptă miracole, la fel cum se așteaptă de la Van Persie să uite pentru 90 de minute de conflictele pe care le are în vestiar și să-și reîntîlnească vechiul amic, golul. Sau golurile, căci Manchester United are nevoie de cel puțin două, în condițiile în care apărarea, cu Vidici punct fix și, probabil, Phil Jones, va căuta să nu-și arate și cu această ocazie vulnerabilitatea
Oricare ar fi rezultatul final al calificării, senzația mea e că Manchester United sau Olympiakos reprezintă adversarul pe care toate celelalte 7 echipe deja calificate și-l doresc la tragerea la sorți de vineri. Am inclus pe această listă și pe Borussia Dortmund, căci nu cred că se gîndește cineva că Zenit fără antrenor poate face surpriza. Pentru frumusețea competiției, pentru afișul ”sferturilor”, ar fi de preferat ca Manchester United să se califice. Am avea 4 meciuri foarte frumoase.
BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN PREMIER LEAGUE GĂSIȚI AICI:
Hai să vorbim puţin despre fericire, de acord?! E o noțiune suficient de relativă, pentru care orice individ are o definiţie proprie, un termen mai degrabă idilic ce s-a convertit în obiectivul prioritar al existenţei noastre. Fiecare vrea să fie fericit, fiecare simte senzaţia de fericire după propriile gusturi. Unii cred că secretul fericirii stă în a face întotdeauna ceea ce îţi place. Alţii schimbă puțin direcțiile de mers și spun că fericirea vine atunci cînd îţi place întotdeauna ceea ce faci. În ultima vreme şi pentru din ce în ce mai mulţi oameni, fericirea pare a fi o sumă de mici chestii, o mică maşină, o mică vilă, un mic iaht, o mică avere în concluzie.
Nu știu dacă ați observat, dar atunci cînd vine vorba despre fotbaliști, fericirea are alte unități de măsură. Ceea ce pentru marea majoritate a oamenilor normali ar fi o fericire maximă, pentru ei se găsește mai mereu ceva care să umbrească această senzație. Logic ar fi să fie fericiți zi de zi. Fac ceea ce le place și le place ceea ce fac, asta zic că e limpede. Ba mai iau și bani mulți pe chestia asta, ceea ce maximizează sentimentul. Numai că ei judecă altfel lucrurile. Nu demult, Cristiano Ronaldo se arăta nefericit la Real. Nu demult, Ibrahimovici se plîngea că nu e deloc fericit la PSG. Messi dezvolta și el aceleași senzații de nefericire la Barcelona. Totul s-a rezolvat din condei. Condeiul președinților de club ai fiecăruia. O mică mărire, apropo de paragraful de mai sus, o nimica toată, cîteva milioane în plus și gata, fericirea a revenit.
Ultimul pe listă e Rooney. Astă vară era îmbufnat, nefericit de-a dreptul. În fine, la asta contribuise puțin și David Moyes, care dăduse de înțeles că Rooney era un fel de rezervă a lui Van Persie, dar asta e altă problemă. Între timp și-a mai revenit și Moyes, iar acum și-a revenit și Rooney. E fericit.
BILETE DE INTRARE LA MECIURILE LUI MANCHESTER UNITED GĂSIȚI AICI:
Cît să fi trecut de cînd ați început să citiți acest text? Sper că nu v-ați plictisit încă. Abia de acum urmează partea interesantă, pînă acum a fost doar introducerea. Să fi trecut un minut? Să zicem. În timpul ăsta, Wayne Rooney a cîștigat 36,4 euro. Peste o oră, timp suficient să citiți și ce va urma, dar să vedeți și filmul ”Rooney, the goal machine”, Rooney va fi cîștigat 2189 de euro. La capătul zilei, cînd se va fi terminat Olympiakos-Manchester United, Rooney va avea în cont cu 52.000 de euro mai mult. La finalul săptămânii, cînd noi vom ști ce-a fost în Steaua-Dinamo, în Atletico-Real, în Milan-Juve ori în PSG-OM, Rooney va ști și el că e mai bogat cu 365.000 de euro. Și, ca să n-o mai lungim și să trecem și la lucruri serioase, peste exact un an, Rooney va adăuga la ce a strîns pînă acum exact 18.970.163,5933 de euro, sumă calculata la cursul de azi pt 15.600.000 de lire.
Să lăsăm deoparte ingineria și să trecem la fotbal! Manchester United a făcut, prin acest nou contract pentru Rooney, un pas spre viitor. Nu discut acum dacă Rooney merită și să fie cel mai bine plătit fotbalist din lume. De vreme ce i s-a dat acest salariu pe următorii 5 ani, înseamnă că a fost cineva care a decis că merită. Ideea e cam ca meciurile de fotbal la care ne apucăm să spunem de o echipă că nu a meritat victoria, deși, dacă a obținut-o, ceva trebuie să fi făcut pentru asta, deci oarece merite tot ar fi trebuit să strîngă. Așa și cu Rooney. Șefii lui Manchester United au decis să-l transforme în cel mai bine plătit fotbalist din Anglia și să-i ofere rolul principal în reconstrucția echipei. Rămîne de văzut cine va fi regizorul acestei reconstrucții, dar asta e din nou o altă discuție. Rooney e o instituție la United, iar prelungirea contractului său devenise deci o necesitate instituțională. United nu-și putea permite ca-n jurul emblemei sale să circule zvonuri referitoare la o posibilă plecare din vară, mai ales că lui Rooney nimeni nu-i poate reproșa o eventuală lipsă de dedicație în ceea ce privește echipa. De fiecare dată cînd joacă, Rooney dă totul în teren, nu întotdeauna îi ies partide magistrale, totuși nu-i robot, dar absolut nimeni nu-l poate acuza de lipsă de implicare, nu-i poate reproșa nimeni că merge pe teren. Rooney era și esta capital pentru Manchester United, iar în curînd va fi și căpitan, căci din vechea gardă el e cel care va rămîne pentru a asigura schimbul de generații.
Deja intrăm în viitorul lui United. E un sezon de tranziție, care se cere continuat de o vară inspirată. Aducerea lui Mata și constantul progres al puștiului Januzaj sînt doar alți pași, ce se alătură celui făcut cu Rooney. După părerea mea ar trebui să urmeze și un alt pas asemănător cu Van Persie, care e prea bun pentru a fi lăsat să plece, apoi de alți pași în zona de apărare. Repet ceea ce am spus mai sus, nu știu dacă David Moyes e regizorul perfect pentru o astfel de punere în scenă, dar cred că ne vom lămuri în săptămînile care urmează. Deocamdată parcă se simte la United un ușor aer proaspăt, un mic reviriment.
BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN CHAMPIONS LEAGUE GĂSIȚI AICI:
În acest scenariu vine ”dubla” cu OIympiakos. Manchester United a avut șansă la tragerea la sorți, putea pica mai rău. În Liga Campionilor, echipa a avut o altă exprimare decît în campionat. 4 victorii și două egaluri, doar 3 goluri primite, iată un parcurs departe de ceea ce am văzut săptămînal în Premier League.
Pentru United, calificarea mai departe ar fi un mare pas înainte. Anul trecut echipa a căzut cu Real Madrid și a ieșit din competiție, acum doi ani n-a mai apucat să cadă cu nimeni, pentru că a fost eliminată din grupă și a mers în Europa League. Există oare cineva care să se gîndească la United ca la o posibilă semifinalistă? Luînd în calcul posibilii adversari din ”sferturi”? Nu mai vorbesc despre finală ori cîștigarea trofeului. Asta e marea problemă a acestor zile pentru un club de o asemenea tradiție. De fapt, pentru United cred că principala provocare în lunile care urmează nu e Champions League, unde evident ca e datoare să încerce, ci Premier League. Cele 11 puncte ce despart echipa celui mai bine plătit fotbalist din Anglia de locul 4, ultimul ce duce în grupele Ligii. Acum Liverpool e pe poziția asta și nu pare prea dornică s-o piardă.
Acest text a apărut în premieră pe http://www.digisport.ro/Bloguri/Andrei+Niculescu/
Toți ceilalți îți spun ce se întîmplă, eu îți spun și de ce se întîmplă
Recomand
Caută-mă!