WENGER VREA SĂ PROFITE DE PROBLEMELE LUI EMERY

WENGER VREA SĂ PROFITE DE PROBLEMELE LUI EMERY

Că Unai Emery are unele probleme de acomodare la Paris e destul de clar. La fel de clar este și amănuntul că jucătorii PSG-ului au ceva probleme de acomodare cu metodele tehnicianului spaniol. Cel mai clar este faptul că Arsene Wenger vrea să profite de aceste probleme și va încerca să câștige pe ”Parc des Princes” ca să schimbe traseul pe care l-au avut ”tunarii” la primul meci din faza grupelor, pierdut mereu în ultimii 6 ani. Nu doar din aceste considerente PSG-Arsenal e capul de afiș al acestei prime etape din Liga Campionilor, dar programul oferă și alte partide interesante. Ce reacție va avea Barcelona, cum va rezista FK Rostov la Munchen, își va continua City traseul victorios din acest sezon, ce va face Atletico la Eindhoven sau cum se va descurca Napoli fără Higuain, iată câteva întrebări la care se așteaptă răspuns. Mai jos găsiți toate cotele și avancronicile partidelor de azi. Citeste mai mult …

DAVID LUIZ ȘI NEBUNIA TRANSFERURILOR

DAVID LUIZ ȘI NEBUNIA TRANSFERURILOR

S-a încheiat una dintre cele mai agitate perioade de mercato din ultimii ani, pe care foarte mulți dintre cei implicați au caracterizat-o chiar mai aspru, drept ”nebună”. Cu prețuri care au lăsat senzația că o iau razna, cu fotbaliști reveniți la cluburile unde nu avuseseră loc în urmă cu ceva vreme, cu schimbări de destinații de ultimă oră (vezi cazul Sissoko, ajuns la Tottenham după ce se înțelesese cu Everton, care trimisese și un avion privat după el), dar și cu unele surprize, cum ar fi slaba participare a celor de la Real Madrid și PSG, doi coloși ce altădată cheltuiau sume considerabile. În total, la nivelul primelor 5 campionate importante, s-au vehiculat 3,3 miliarde de euro, aproape jumătate fiind manipulați în Anglia, unde, spre exemplu liga secundă, Championship, a cheltuit mai mult decât prima ligă din Franța. Citeste mai mult …

UN EMERY PENTRU PSG ȘI-UN ”AEROPLANINO” PENTRU MILAN

UN EMERY PENTRU PSG ȘI-UN ”AEROPLANINO” PENTRU MILAN

Prea ocupați cu Campionatul European, am trecut destul de ușor peste două informații care, în mod normal, ar fi stârnit ceva comentarii. Și asta pentru că vorbim despre două cluburi importante din fotbalul european ce tocmai și-au anunțat noii antrenori cu care vor pleca la drum în sezonul viitor. PSG a oficializat numirea lui Unai Emery, anunțată de zile bune, în timp ce AC Milan l-a instalat pe banca tehnică pe Vincenzo Montella.
Citeste mai mult …

SÂMBĂTA FINALELOR

SÂMBĂTA FINALELOR

Campionatele importante ale Europei s-au terminat, excepție făcând Rusia, care astăzi își dispută ultima etapă, cu ȚSKA Moscova foarte aproape de titlu în fața marii surprize FK Rostov. Acest week-end este dedicat în general finalelor de Cupă, programul zilei de azi fiind dominat de aceste partide. Pe ”Wembley”, Manchester United încearcă și-și salveze sezonul cîștigând Cupa Angliei în fața lui Crystal Palace în ceea ce ar putea reprezenta ultimul meci al lui Louis van Gaal. Bayern Munchen și PSG încearcă să-și extindă supremația din campionat și-n cupe, finalele oferind, la Berlin și pe ”Stade de France”, confruntări de mare tradiție în Germania și Franța. La Roma, pe ”Olimpico”, Juve caută al doilea event consecutiv în fața unui Milan ce încearcă să prindă ultimul tren spre Europa. Se mai joacă finale și-n Portugalia sau Scoția, dar nu trebuie uitate nici partidele foarte importante pentru evitarea retrogradării din play-out-ul de la noi. Detalii și cote mai jos.  Citeste mai mult …

CUPA ANGLIEI, SPERANȚA LUI VAN GAAL DE SALVARE A SEZONULUI

CUPA ANGLIEI, SPERANȚA LUI VAN GAAL DE SALVARE A SEZONULUI

Manchester United revine azi pe ”Wembley”, dar speră să fie doar un prim pas spre finala din mai a Cupei Angliei, un trofeu care, dacă ar fi câștigat, ar putea reprezenta salvarea unui sezon mai degrabă cenușiu, cu prestații sinusoidale și multe dezamăgiri. Până la finală însă trebuie trecut obstacolul numit Everton, care, deși vine după un eșec net  în derbyul cu Liverpool, nu va fi un adversar ușor. Tot azi, reține atenția din nou lupta în 3 pentru titlu în Spania, cu Real Madrid, Atletico și Barcelona jucându-și una după alta partidele. În programul zilei regăsim și o finală, în Franța, cea a Cupei Ligii, cu PSG încercând, în fața lui Lille, să câștige al doilea trofeu al sezonului. Citeste mai mult …

”El ESPIRITU” DE CRISTIANO

”El ESPIRITU” DE CRISTIANO

N-a fost loc de neprevăzut pe ”Santiago Bernabeu”, din motive pe care o să încerc să le descifrez mai jos, dar surpriza a venit de la Manchester. Pentru mine, necalificarea PSG-ului în dauna lui Manchester City poate fi catalogată în această categorie. Este al treilea sezon consecutiv în care parizienii se opresc în ”sferturi”, dar ideea e că ne aflăm în anul în care era de așteptat, conform proiectului inițial, ca PSG să realizeze ceva mai mult în Champions League. Dar să le luăm pe rând. Citeste mai mult …

Toți ceilalți îți spun ce se întîmplă, eu îți spun și de ce se întîmplă
Recomand
Givenchy Sephora
blouseroumaine-shop.com
Vola.ro
Articole recente
Comentarii recente
Twitter
Arhivă