OPERAȚIUNEA FUNDAȘ CENTRAL PENTRU BARCELONA

OPERAȚIUNEA FUNDAȘ CENTRAL PENTRU BARCELONA

La finalul săptămînii trecute, atunci cînd prinsese contur ipoteza trecerii lui Vermaelen de la Arsenal la FC Barcelona, mi-a atras atenția un comentariu pe care un cititor al cotidianului catalan respectiv, nu mai rețin dacă era Sport ori El Mundo Deportivo, dar nici nu prea are importanță asta, un comentariu așadar care suna ceva de genul: ”ce ușor e să ajungi director sportiv la un asemenea club. Transferurile astea le puteam face și eu”. Ținta atacului era Andoni Zubizareta, actualul director sportiv al Barcelonei, cel în sarcina căruia cad, cel puțin teoretic, transferurile de jucători. Opinia nu e una singulară căci nu-s deloc puțini cei care considerăn campania de achiziții a catalanilor din această vară departe de a fi o reușită.

Dar oare chiar așa e? E simplu să ai opinii. E și mai simplu să te crezi deștept și să consideri că ai putea face față în orice domeniu. Mai ales de cînd jocurile de tip manager au pătruns pe piață au apărut din ce în ce mai mulți ”pregătiți” care cred că se pricep la toate. Din păcate pentru ei, jocurile n-au nimic comun cu realitatea. E ca și cum ai spune că ești pregătit să conduci o armată doar pentru că ai cîștigat cine știe cîte bătălii pe calculator ori că ai putea fără probleme să pilotezi un avion doar pentru că te-ai descurcat la simulatoare în fața unui laptop sau a unei tablete.

BILETE LA TOATE MECIURILE DIN PRIMERA DIVISION ÎN ACEST SEZON GĂSIȚI AICI:

Să ne întoarcem la Zubizareta. Nici eu nu-s foarte convins că achizițiile Barcelonei sînt cele mai bune, dar cred că trebuie să așteptăm cîteva luni pentru a da verdicte. Eu n-am deocamdată certitudini, am însă cîteva dubii. Sau semne de întrebare. Spre exemplu, am mai spus-o, n-am înțeles de ce Luis Enrique l-a refuzat pe Kroos și l-a preferat, oarecum pe aceeași sumă de bani, pe Rakitic. Există această informație, și n-am nici un motiv să cred că nu e adevărată căci vine de la un om foarte bine informat atunci cînd vorbim de FC Barcelona, cum că Toni Kroos ar fi fost mai întîi oferit Barcelonei și abia după refuzul catalanilor a fost direcționat spre Real Madrid. Asta și pentru că direcția Manchester United a fost din start scoasă din discuție de Bayern, nemții fiind, zice-se, deranjați peste măsură de contactele existente între United și Kroos fix în momentele în care se negocia prelungirea contractului cu Bayern. Cum o astfel de oportunitate de mercato nu putea fi ratată de un club ca Real Madrid, operațiunea s-a încheiat rapid, iar oficializarea ei a venit la fel de repede.

Achiziționarea lui Luis Suarez mi se pare tot un soi de oportunitate de mercato. Era destul de clar că Luis Suarez nu se putea întoarce să joace în Anglia. Și nu pentru că Liverpool ar fi avut vreo vină aici, ci din pricina atmosferei ce devenise irespirabilă pentru uruguayan încă dinaintea episodului cu mușcătura. Luis Suarez era, cum se spune, pe piață și oportunitatea achiziționării sale nu trebuia scăpată. Am însă ceva dubii în legătură cu prețul de achiziție, care mi se pare mare ținînd cont de situația pe care o are Suarez. E posibil ca Barcelona să existe siguranța reducerii sancțiunii la TAS, dar asta o să vedem în zilele următoare.

Ce-i doare cel mai mult pe catalani e însă situația fundașilor centrali. E limpede de vreo cîțiva ani că Barcelona are nevoie de un fundaș central care să i se alăture lui Pique, dar și a altuia care să creeze concurență pe acest post, căci Pique din cauza asta a coborît cîteva trepte valorice, pentru că n-a avut concurență. Cînd ești sigur de postul tău, cînd știi că orice faci n-are cine să te așeze pe banca de rezerve, te mulțumești cu puțin iar concentrarea scade. Nu știu însă în ce măsură Mathieu și Vermaelen sînt capabili să creeze această concurență și să aducă plus-valoare în acest compartiment.

Nu-i ușor să găsești un fundaș central pentru FC Barcelona. Faptul că toată lumea știe că echipa are nevoie nu ajută, dimpotrivă, crește automat prețul pentru orice țintă. Dacă eu vreau să-i vînd o mașină unui potențial cumpărător, negociez cu el astfel încît să fie bine pentru amîndoi, dar dacă știu că el trebuie neapărat să cumpere acea mașină atunci strategia mea e alta și încerc să scot cît mai mult posibil, pentru că e cu spatele la perete. Apoi, nu orice fundaș central se potrivește la FC Barcelona. Spre exemplu Vidic, un nume care mi-a venit în cap chiar acum, n-ar fi mers, chit că venea gratis. Un fundaș central la FC Barcelona trebuie să știe să se adapteze stilului de joc al catalanilor. Să știe să se descurce în situații în care există spații mari în fața lui, dar și-n spatele lui, să fie rapid astfel încît să poată acoperi aceste spații pe care s-ar deplasa adversari, să știe să dea o pasă curată, să poată participa la construcție, dar să fie capabil să dea și o pasă lungă suficient de precis, să poată să iasă relaxat din situații de pressing advers, să știe să anticipeze un eventual contraatac al adversarilor, dar să și acopere spatele fundașilor laterali, ale căror urcări în atac sînt obișnuite.

BILETE LA TOATE MECIURILE BARCELONEI DIN ACEST SEZON GĂSIȚI AICI:

Revenind la cele două nume aduse de Barcelona în această vară, e posibil ca Mathieu și Vermaelen să aibă aceste caracteristici. În privința belgianului, faptul că provine de la școala Ajax-ului și vine de la Arsenal reprezintă suficiente garanții. S-a comentat mult despre numărul mare de jucători luați de Barcelona de la Arsenal. Mie nu mi se pare o chiar așa de mare mirare, căci stilul pe care Arsene Wenger l-a impus la Arsenal seamănă mult cu stilul Barcelonei. Jucătorii pe care Wenger îi aduce sub comanda sa iubesc în primul rînd mingea, știu cum să se comporte cu ea și nu caută s-o bubuie la primul pressing al adversarului. Faptul că puțini dintre cei aduși de la Arsenal la Barcelona au și dat randamentul scontat e o altă discuție, care cred că ține și de motive punctuale ale fiecăruia.

Mi se pare însă că s-a plătit mult și pentru cei doi. Cu aproape 40 de milioane cred că putea fi convins Hummels, ținta din ultimii ani. Mai exact, putea fi convins Jurgen Klopp, căci Hummels nu cred că ar fi avut vreo problemă în acest sens. Cred că o sumă de genul ăsta putea deschide o discuție și pentru Thiago Silva. Nu cred însă că David Luiz era o soluție, căci lîngă Pique e nevoie de un fundaș serios, nu de un amator de glume așa cum e și David Luiz. În apărare, glumele nu merg, e nevoie de mai multă seriozitate în acea zonă.

Mi se pare că din nou i se trîntește ușa-n nas lui Bartra. Și cred că putea primi mai multe șanse. Nu întîmplător, fundașii care au făcut față cerințelor la Barcelona în ultimii ani sînt destul de puțini, iar Puyol și Pique, a căror societate devenise un reper, au venit de la Academia La Masia. Rafa Marquez ar fi unul dintre ei, eu l-aș adăuga și pe Gică Popescu, poate Frank de Boer și cam atît. De aceea, tocmai pentru că provine și el de la La Masia, cred că Bartra putea primi mai multe șanse.

Discutînd despre achzițiile Barcelonei, cineva îmi spunea că un adevărat conducător e cel care face performanță fără să arunce cu banii. Și mi-l dădea exemplu pe Adriano Galliani. Și asta fără să fie fan al Milan-ului, dimpotrivă. Însă Galliani e un exemplu, inclusiv în aceste zile grele din punct de vedere financiar pentru Milan, de conducător care să știe să negocieze în folosul clubului său, care să știe să se decurce în orice situație. Eu nu cred, de exemplu, că Galliani l-ar fi luat cu atîția bani pe Vermaelen, în condițiile în care contractul său se termină în vara viitoare și a adunat, în 4 ani la Arsenal, peste 450 zile de absență din cauza accidentărilor. Chiar și acum el e accidentat.

Există o vorbă veche, nu neapărat în fotbal: ”cu bani poate oricine”.

BILETE LA TOATE MECIURILE DIN CHAMPIONS LEAGUE DIN ACEST SEZON GĂSIȚI AICI:

BARCELONA A GREȘIT CU ABIDAL

BARCELONA A GREȘIT CU ABIDAL

FC Barcelona caută un fundaș central. Eric Abidal a fost la FC Barcelona. FC Barcelona nu i-a prelungit contractul lui Eric Abidal. Eric Abidal joacă fundaș central-stîng la primul meci oficial al lui AS Monaco. Joacă toate cele 90 de minute, pe un teren greu, la Bordeaux, și o face foarte bine, aproape fără greșeală. Eric Abidal e convocat la ”naționala” Franței și spune că speră să prindă Mondialul din Brazilia. Între timp, FC Barcelona primește refuzuri pe bandă rulantă de la cluburile unde joacă fundașii pe care-i vrea și se pune problema să nu mai transfere pe nimeni.

Întrebarea e: nu cumva FC Barcelona a greșit cu Abidal? Eu cred că da.



Să le luăm pe rînd. Operațiunea ”fundaș central pentru Barcelona” se repetă deja în fiecare vară, de cînd Rafa Marquez a încetat să mai fie ”El Kaiser de Michoacan”. Cu același rezultat. Barcelona nu găsește fundaș central care să-i convină. Din varii motive. În primul rînd pentru că nu-i ușor să joci fundaș central la Barcelona, în al doilea rînd pentru că toți cei care o pot face sînt legitimați la cluburi foarte puternice care n-au nici un chef să-i piardă, în al treilea rînd pentru că Barcelona, cu excepția legitimă a lui Messi, nu-și poate permite nici un fel de nebunii financiare.

Ar mai fi un al patrulea aspect, care poartă și un nume: Cigrinski. E vorba, pentru cei foarte riguroși, de fundașul lui Șahtior, scris în engleză Chygrynskiy, pe care Guardiola l-a vrut în 2009, văzînd în el urmașul lui Marquez, iar Joan Laporta, președintele de atunci, i l-a cumpărat pentru 25 de milioane de euro. Un an mai tîrziu, urmare a prestațiilor modeste,pe alocuri caraghioase, noul președinte, Sandro Rosell, a izbutit să-l dea înapoi echipei lui Mircea  Lucescu cu 15 milioane de euro. De atunci, parcă toată lumea la Barcelona se teme să riște plata unei sume considerabile pentru un posibil eșec.

Nu intru prea tare în detalii de ordin tehnico-tactic pentru a explica de ce nu-i simplu să găsești un fundaș central care să se integreze în jocul Barcelonei. Fundașii centrali care să fie capabili să dea o pasă corectă, la nivelul ierbii și nu la gît sau șold, sînt puțini, iar la Barcelona jocul de construcție începe obligatoriu de aici, de la fundașii centrali și de la portari. Apropo de portar, veți vedea, dacă Victor Valdes nu-și schimbă planurile, ce greutăți va avea Barcelona în găsirea unui înlocuitor în vara viitoare. Un fundaș central la Barcelona trebuie să știe să se apere foarte foarte sus, de multe ori spre centru, să aibă grijă de teritoriul imens lăsat în spatele său, să fie foarte rapid în acoperirea celuilalt fundaș central sau a lateralului, dacă se poate să fie bun la jocul aerian și, în principal, să nu comite gafe majore atunci cînd pasează. Deocamdată nu s-a găsit acest fundaș central care să poată sta lîngă Pique și să fie mai bun decît Puyol. Thiago Silva și David Luiz poate că ar fi, dar e greu să-i iei de la echipele lor, cît despre Hummels, deși nouă ni se pare excelent, se pare că la Barcelona ideile despre acomodarea lui în jocul echipei sînt altele.

În vara trecută a fost preferat Song, deși putea fi adus Thiago Silva. Atunci, brazilianul ar fi acceptat să vină pe un salariu mai mic la Barcelona decît la PSG, acum nu mai e cazul, căci și PSG e o echipă din ce în ce mai mare. Și Song e un exemplu în sine despre cît de greu e să pătrunzi în jocul catalanilor, căci pe cînd era la Arsenal, Song părea ideal pentru Barcelona, iar cînd a ajuns la Barcelona a început să-și arate limitele. Se va merge și-n sezonul ăsta, probabil, tot pe mîna lui Puyol, Mascherano și Pique, ceea ce înseamnă un risc imens, ținînd cont de accidentările din ce în ce mai dese ale lui Puyol și fluctuațiile de formă ale lui Pique. Plus că Mascherano a avut și el o accidentare urîtă de curînd.



Și așa fac legătura cu Abidal.
Eric Abidal e un exemplu pentru toată lumea
. Un exemplu că nimic nu poate sta în calea voinței, că suferințele, oricît de grele ar fi, pot fi învinse cu o motivație de neatins. Să cîștigi bătălia vieții e cel mai frumos exemplu de autodepășire. Iar Eric Abidal a dat acest exemplu. A luptat cu îndîrjire și nu și-a uitat colegii, echipa. A fost de multe ori prezent, în timpul convalescenței, alături de colegi, i-a încurajat cum a putut mai bine, fără să-și dea seama, poate, că doar simpla lui prezență e o motivație perfectă.

A fost atît de discret Abidal pe finalul sezonului trecut! Putea să se folosească de imaginea sa pentru a forța mîna clubului, dar n-a făcut-o. Nu pricep de ce Tito Vilanova, el însuși implicat într-o luptă asemănătoare, nu i-a dat ocazia să joace mai mult pe finalul unui campionat cîștigat încă din decembrie. Poate că așa ar fi arătat că se poate conta pe el.

Discuția e acum pe două planuri. Eu cred că Barcelona putea să-i prelungească înțelegerea lui Abidal măcar pe un an. Era triumful tuturor, era cea mai potrivită expresie a motto-ului ”Mes que un club” pe care și l-a însușit Barcelona, era o demonstrație a ideei de victorie, a ideii de profesionism, a ideii de motivație. Dincolo de planul, să-i zicem, uman, e și cel sportiv. Văzîndu-l pe Abidal în meciul celor de la Monaco cu Bordeaux nu mi s-a părut că nu ar fi avut loc la Barcelona. Nu mi s-a părut că nu putea fi al patrulea central, care să dea o mînă de ajutor în momente punctuale. Nu cred că el ar fi vrut să fie titular indiscutabil, așa cum era acum două sezoane, înainte de boală. Nici n-ar avea cum, postul său de fundaș stînga s-a ocupat între timp, căci așa e viața, nimeni nu e de neînlocuit. Cred că simpla continuare la Barcelona ar fi fost pentru el un mare succes. Lacrimile sale în momentul cînd și-a anunțat plecarea arată în mod clar că-i părea rău, că tare ar fi vrut să meargă mai departe.

Nu știu dacă nu cumva greșesc, dacă nu cumva alunec pe panta emoționalului. E posibil. Poate că e bine să mai așteptăm înainte să tragem concluzii. Merg însă pe această idee, că Barcelona a greșit cu Abidal. Dacă e cineva de altă părere, aștept să fiu contrazis.

Fie și pentru că, la un moment dat, dacă ar fi apărut un ipotetic conflict de ego-uri între Messi și Neymar, Eric Abidal ar fi putut să le spună: ”Mă baieți, altele sînt luptele în viață, nu astea!”. În lotul Barcelonei e plin de campioni, e plin de cîștigători de trofee. Nici unul însă n-a cîștigat bătălia pe care a cîștigat-o Abidal. Fie și pentru asta i-aș fi prelungit contractul.

Toți ceilalți îți spun ce se întîmplă, eu îți spun și de ce se întîmplă
Recomand
Givenchy Sephora
blouseroumaine-shop.com
Vola.ro
Articole recente
Comentarii recente
Twitter
Arhivă