REAL MADRID-BAYERN: SĂ FIE FOTBAL!

REAL MADRID-BAYERN: SĂ FIE FOTBAL!

După o primă semifinală care a semănat cu o ședere pe scaunul stomatologului fără anestezie sau, hai să nu fim așa răi!, cu o anestezie care nu prea a prins, Real Madrid și Bayern sînt chemate să readucă fotbalul în prim-plan. Să readucă golul în prim-plan, să creeze și nu să distrugă. La momentul tragerii la sorți, îmi doream ca semifinalele să fie Bayern-Atletico și Chelsea-Real, dar văzînd ce s-a întîmplat marți seară cred că e mai bine cum a ieșit, căci dacă, prin cine știe ce posibilitate, Atletico și Chelsea se întîlneau cumva în finală era foarte posibil să avem un ultim act mai închis chiar decît acel Juve-Milan din 2003.

Și am mai înțeles ceva după meciul de pe ”Calderon”. Am înțeles de ce Jose Mourinho a avut atîtea probleme la Madrid și de ce n-a reușit și la Real ceea ce a izbutit la Porto, la Chelsea, la Inter și acum iar la Chelsea. Mourinho ăsta e, nu va putea fi schimbat niciodată, ăsta e stilul lui, e generator de performanțe și trofee, dar jocul pe care-l propune nu te va face niciodată să te îndrăgostești de echipele pe are le antrenează. La Real Madrid n-ar fi putut pune în scenă un astfel de scenariu niciodată, cu 4 mijlocași centrali n-ar fi putut apărea niciodată pe ”Bernabeu”. Simeone e și el un admirator al acestui stil, dar parcă un pic mai maleabil, dovadă și golurile pe care Atletico le-a dat în partide din deplasare.

BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN CHAMPIONS LEAGUE GĂSIȚI AICI:

Să ne întoarcem la meciul de pe ”Bernabeu”. Din capul locul spun ceea ce am mai spus și cu alte ocazii: cred în continuare că Bayern e cea mai puternică echipă din lume. Asta nu înseamnă automat că va elimina Realul ori că va cîștiga din nou Champions League. De la ”sferturi” încolo, în Champions League e posibil orice și nu întotdeauna echipa mai puternică se califică mai departe sau cîștigă trofeul. Traversăm etapa competiției în care cel mai mic detaliu poate fi decisiv în economia calificării, un detaliu însemnînd o greșeală de apărare, o execuție fabuloasă, chiar o eroare de arbitraj. Barcelona în 2009 nu era mai bună decît Manchester United și cu toate astea a cîștigat trofeul, la fel cum în anul următor Inter nu era mai bună echipă decît Barcelona și cu toate astea s-a calificat în finală, la fel cum în 2012 Chelsea nu era mai bună nici decît Barcelona, nici decît Bayern și le-a bătut pe ambele, cîștigînd competiția.

Am citit undeva că e pentru prima dată în acest sezon cînd Bayern nu pleacă drept favorită la casele de pariuri într-un meci. Nu știu dacă e așa, pariurile nu m-au atras niciodată, dar nu știu cît de corectă e cotația și nici nu știu pe ce se bazează, căci Bayern e totuși deținătoarea trofeului, chit că Real Madrid e foarte puternică pe teren propriu, iar factorul ”Bernabeu” e extrem de important. Va fi extrem de interesant de văzut cum va aborda Ancelotti acest joc, dar la fel de interesant e și cum îl va aborda Guardiola. Din start, atunci cînd vom vedea primul ”11” la ambele echipe, vom putea descifra ceea ce gîndesc cei doi.

Sînt încă incerte condițiile în care se află Bale și Cristiano Ronaldo. Oficial ei sînt refăcuți si sînt la dispoziția lui Ancelotti, dar abia în teren se va vedea în ce capacitate fizică se află. Pentru Ancelotti e o decizie grea. Dacă Bale și Cristiano sînt apți, ei trebuie să joace, dar mai departe Ancelotti trebuie să aleagă între Di Maria și Isco. Di Maria e în mare formă, dar cu Isco pe teren, Realul a reușit o prestație consistentă cu Barcelona, în finala Cupei, dar și cu Borussia, în repriza a doua a returului de la Dortmund, cînd coșmarul se ițea pe la genele madrilenilor. Senzația e că Xabi Alonso și Modrici se simt mai in siguranță cu Isco alături de ei, un mijlocaș totuși, care nu aleargă la fel de mult ca Di Maria, nu crează atîtea situații de gol precum argentinianul, dar nici nu se se expune atît de tare pe fază defensivă. Să ne amintim meciul cu Barcelona de pe ”Bernabeu”! Di Maria a fost un coșmar pentru Dani Alves, dar zona pe care el o lăsa liberă prin permanenta mișcare în teren s-a dovedit propice paselor între linii ale catalanilor. Iar noțiunea asta, de pase ”între linii”, inventată de Luis Aragones la Euro 2008, a fost dusă aproape de perfecțiune de Guardiola la Barcelona.

Dacă va intra Isco de la început, vom presupune că Realul va căuta posesia, va încerca să se lupte cu Bayern petru acest aspect. Dacă va intra Di Maria, pare limpede că va ceda posesia și va încerca să reacționeze pe contră. Eu unul cred că așa va fi, căci e foarte greu să cîștige cineva duelul posesiei cu Bayern. Din acest considerent, aș fi vrut să văd o confruntare Barcelona-Bayern, cred că ar fi fost interesant.

BILETE DE INTRARE LA TOATE MECIURILE LUI REAL MADRID GĂSIȚI AICI:

În ceea ce-l privește pe Guardiola, are și el o decizie de luat: unde va juca Lahm? Fundaș dreapta sau mijlocaș central? Dacă vrea să joace la siguranță, Pep îl va folosi pe Lahm în centru, alături de Schweinsteiger, care nu poate lipsi la o astfel de partidă. Dacă va juca în dreapta, pe poziția obișnuită de fundaș lateral, Guardiola va încerca să acționeze pe acea parte, în zona lui Coentrao, cu perechea Lahm-Robben, ce poate fi devastatoare. Presupun că în atac va apărea Mandzukici, alături de Robben și Ribbery, deși la Pep nimic nu e sigur, mi se pare antrenorul cel mai orientat spre surprize din fotbalul actual. Nu ar fi de mirare așadar un prim ”11” fără vîrf de atac, cu Thomas Muller acționînd ca ”9” fals, așa cum a mai făcut-o. În orice caz, absența lui Thiago deschide mai multe ipoteze, căci dacă fostul mijlocaș al Barcelonei ar fi fost apt de joc sînt aproape sigur că ar fi fost titular alături de Toni Kroos în linia de mijloc.

Marea problemă a lui Bayern și a lui Guardiola vine din zona fundașilor centrali. Boateng nu pare într-o formă grozavă, Dante are momente cînd greșește nepermis, iar Javi Martinez nu cred că e o soluție în fața furtunilor ce se anunță pe părțile lui Cristiano și Bale. Momentele de slăbiciune ale campioanei Germaniei au apărut atunci cînd adversarii au încercat și reușit un pressing foarte avansat și foarte agresiv, care să-i facă pe fundașii centrali să coboare la nivelul lui Neuer. În această situație, jocul de pase pe care-l impune Guardiola nu se poate derula foarte curat, mai ales că lipsește Thiago, un fotbalist care poate primi și controla lejer mingea cu spatele la adversar.

De văzut însă dacă Real poate face acest pressing. Cu Cristiano, Bale și Benzema în aceeași formulă pare destul de greu, dar dacă se va reuși asta fie și pentru o perioadă scurtă de timp, Madridul poate profita de eventualele pierderi de balon ale nemților.

Ceea ce e important e că, în principiu, vom avea un meci de fotbal adevărat.

BILETE DE INTRARE LA MECIURILE LUI BAYERN MUNCHEN GĂSIȚI AICI:

JURGEN ȘI JOSE. DUBII ȘI CERTITUDINI. ANTRENOR BUN ȘI ANTRENOR MARE

JURGEN ȘI JOSE. DUBII ȘI CERTITUDINI. ANTRENOR BUN ȘI ANTRENOR MARE

Doar în Champions League se mai văd situații de genul ăsta. Doar aici noțiunea de ”foarte aproape” e, de fapt, foarte departe. Despre cît de departe poți fi de cele mai multe ori cînd ești aproape s-ar putea discuta mult și bine. Pe undeva ideea derivă dintr-o alta, cea a certitudinilor și a dubiilor, e mult mai bine să ai dubii decît certitudini, oamenii care n-au dubii sînt cei mai predispuși la certitudinea eșecului.

BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN CHAMPIONS LEAGUE GĂSIȚI AICI:

Să vorbim totuși despre fotbal! Despre certitudinea unei calificări mai departe. Real Madrid o cam avea. Explicabil, pe undeva. De unde, probabil, și lipsa dubiilor. Lui Anceloti i-a trecut glonțul pe la ureche. Ar fi fost prea de tot pentru un antrenor de succes ca el să mai înregistreze un eșec de asemenea proporții, vecin cu umilința. Probabil că, la 2-0 pentru Borussia, atunci cînd Mkhitaryan a trecut și de ”San Iker” și se pregătea să trimită meciul în prelungiri, prin fața ochilor i-au trecut alte episoade asemănătoare din cariera lui. Acea finală cu Liverpool, acea eliminare cu Depor, poate chiar ultimul Clasico. Dacă armeanul inventat de Mircea Lucescu nu țintea un stîlp de cîțiva centimetri ci spațiul mult mai mare al porții și se făcea 3-0, nu știu zău dacă Real putea reveni.  Chit că Ronaldo putea să intre, și chiar cred că ar fi făcut-o într-un astfel de moment.

Aș vrea să mă refer în cele ce urmează la Jurgen Klopp. Am mai făcut-o pe acest blog, dar merită să insisit. Omul e un personaj. Înainte de asta, trebuie recuperat un adevăr, căci mi se pare că asistăm la un ușor masacru mediatic al Realului. Madridul a făcut o repriză secundă notabilă, pe care mulți o trec în plan secund. După o primă parte oribilă, Ancelotti a mutat inspirat cu Isco, iar echipa sa a avut destule ocazii de a marca. Să nu uităm că a lipsit Cristiano, element la fel de important ca lipsa lui Lewandowski din tur, căci eu cred că dacă era Cristiano pe teren măcar o ocazie din repriza a doua se fructifica, plus penaltyul pe care, în mod bizar (cu Xabi Alonso, Modrici și Benzema în teren) l-a bătut Di Maria.

Despre Klopp acum. Ilie Dumitrescu a spus la Euro Fotbal un lucru tare adevărat. Că ar merita Klopp o echipă cu potență pe măsura calităților sale, a ambițiilor sale  a felului în care înțelege să-și facă meseria. Și cred că e adevărat, chit că se vor supăra fanii Borussiei pe mine. Dortmund nu are cum concura, financiar vorbind, în momentul ăsta, cu marile forțe ale continentului. Am citit de curînd o analiză a situației economice a clubului. Sănătoasă, e limpede, dar asta nu implică și performanță. Borussia e condusă după principii economice extrem de solide, n-o să intru în detalii acum căci nu ăsta e subiectul, cu idei foarte bine conturate și cu reguli. Dar tocmai aceste reguli fac ca Gotze să plece, pentru că nu poate primi salariul de la Bayern, ca Lewandowski să plece, pentru că nu poate primi salariul de la Bayern, ca Reus să plece și el într-un viitor, mai mult sau mai puțin apropiat, ca Hummels de asemenea, poate Gundogan, deși aici e un uriaș semn de întrebare în ceea ce privește starea sa fizică. E nedrept ceea ce spun, cu siguranță, dar e un adevăr crud. Cred că din ce în ce mai mult că Borussia e o haină mult prea mică pentru aspirațiile lui Klopp.

Mi se pare un antrenor fenomenal. L-am văzut prima dată în 2006, la Mondialul din Germania. Făcea analize pentru ZDF și ARD. Era la Mainz, avea 40 de ani și nu era atît de cunoscut ca azi. Pe undeva cred că acea experiență televizată l-a ajutat în carieră. Îmi plăceau analizele lui, cît puteam să văd din ele, explicațiile pe care le oferea, greșelile de ordin tactic pe care le descoperea. Acum îmi place și mai mult. Își menține stilul, e fidel principiilor, indiferent de situație. Borussia există prin el, mai bine zis a existat prin el, căci e invenția lui pe undeva, dar de acum înainte mi-e greu să cred că va putea reuși mai mult. Și n-ar fi deloc logic ca reperul carierei sale să fie o finală pierdută cu Bayern și alte bătălii pierdute în Bundesliga, tot cu Bayern. Diferența dintre un antrenor bun și un antrenor mare e dată de performanțe. Iar performanțele înseamnă trofee, nu meciuri frumoase, cupe pe care să le ridici deasupra capului, nu să te regăsești aproape de ele și doar să le privești cu jind. Jurgen Klopp e un antrenor bun, un antrenor deosebit în peisaj, dar mare încă nu e. Citeam părerile unora, care scriau că e mult peste Ancelotti, că e peste Mourinho, că e peste Guardiola. Hmmm. E posibil. Dar cum facem să aflăm asta? Diferența e că toți cei amintiți au niște trofee cîștigate, nu unul, să putem vorbi de noroc, ci mai multe. Iar ideea, pe care iar am auzit-o, să-l vedem pe Pep sau Jose la echipe mai mici, e o bazaconie. Ei sînt antrenori de echipe mari și doar acolo vor antrena, pentru că doar echipele mari își permit să-i angajeze, pentru că trofeele cîștigate de ei multiplică numărul de zerouri din contracte. E ca și cum și-ai dori să-l vezi pe Al Pacino în filme de categoria B, cu bugete reduse. N-o să-l vezi, chit că scenariul ori regia ar putea fi de excepție, căci Al Pacino nu e actor de categoria B.

Pe undeva, în situația lui Klopp era Manuel Pellegrini. Care făcuse o treabă asemănătoare la Villarreal. Toată lumea dorea să vadă dacă Pelegrini e doar un antrenor bun sau poate deveni antrenor mare. A vrut și el să vadă asta, cred că vrea și acum. Dacă va lua campionatul cu City, drumul său se scurtează. La fel e și Klopp. Eu cred că el își dorește primul să vadă la ce nivel e față de cei pomeniți. Și chiar cred că Jurgen Klopp poate deveni nu antrenor mare, ci foarte mare. Dar nu cred că la Borussia e posibil asta.

BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN CHAMPIONS LEAGUE GĂSIȚI AICI:

Am pomenit de Mourinho. Poți să-l iubești sau să nu-l iubești. Poți să te declari de acord cu stilul lui, cu ideile lui, cu concepția lui sau poți să te delimitezi. Dar nu cred că există cineva care să nu-i recunoască valoarea. Poți spune chiar că are noroc, dar nu poți pune doar pe seama norocului tot ceea ce a făcut el pînă acum în fotbal.

Acea cursă de 50 de metri pe care o face după golul lui Demba Ba e o perfectă caracterizare a portughezului. E epic, e de legendă, e demonică dacă vreți. Toți am crezut că se duce să se bucure cu echipa, ei bine nu, el se ducea să dea indicații jucătorilor, să-i spună lui Torres ce să facă, lui Demba Ba unde să stea în minutele de final. În cei 50 de metri parcurși pînă la meleu, lui Mourinho i s-au arătat toate posibilitățile existente pînă la fluierul final, toate detaliile. Pe mine m-a dus cu gîndul la o altă cursă, cea a lui Guardiola, alt antrenor uriaș, pe același stadion, dar în sensul celălalt. La acea semifinală din 2009, cu golul lui Iniesta. Atunci, foarte tînăr fiind și la început de drum, Pep s-a pierdut cu firea, el chiar sărbătorea momentul, și a fost nevoie să intervină Silvinho, fotbalist cu multă experiență, care să-i dea cîteva sfaturi.

Guardiola era atunci, apropo de Klopp, doar un antrenor bun, care urma să cîștige campionatul în Spania. Între timp a devenit un antrenor mare. Dar fără sprijinul unei echipe mari, nu-s convins că n-ar fi rămas doar un pasional pasionat de fotbal.

CHELSEA CAUTĂ GOLUL, BORUSSIA CAUTĂ MIRACOLUL

CHELSEA CAUTĂ GOLUL, BORUSSIA CAUTĂ MIRACOLUL

Cînd pierzi cu 3-1 prima manșă a unei duble confruntări europene, marja de eroare pentru meciul retur e extrem de mică. Dar, chiar așa mică, tot e mai mare decît atunci cînd pierzi cu 3-0 prima partidă. Mai au motive Chelsea și Borussia Dortmund să viseze măcar la o calificare, sau rezultatele de săptămîna trecută fac ca și speranța, cea care moare ultima, să aibă nevoie de aparate pentru a fi ținută-n viață.

BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN CHAMPIONS LEAGUE GĂSIȚI AICI:

Să le luăm pe rînd. Chelsea are marele avantaj al acelui gol marcat la Paris. Al acelei greșeli comise de Thiago Silva, o greșeală de care el însuși, ca orice mare fotbalist, și-a dat imediat seama, dovadă manifestarea de bucurie solitară pe care a avut-o la golul de 3-1 marcat de Pastore. Thiago Silva știa că 2-1 e un rezultat foarte complicat în perspectiva unui meci pe ”Stamford Bridge”, căci un gol poate veni de oriunde, dintr-o fază fixă ori dintr-o eroare precum cea comisă chiar de el, dar un 2-0 e mai greu de dat. Mai degrabă ar trebui spus că a da două goluri fără să iei niciunul în fața unei forțe ofensive precum a PSG-ului e un demers cît se poate de complicat.

chel-psgPentru Mourinho e finala. Sau, după caz, prima finală. Chelsea e în pericol să cam termine sezonul dacă nu se califică. În campionat nu stă rău, dar cam stă la mîna altora, căci depinde mai mult de rezultatele pe care le vor face City și Liverpool (în ordinea asta văd eu favoritele la titlu în Anglia) decît de meciurile sale. Mourinho știe mai bine ca oricine să agite spiritele în fața unui astfel de joc. Înțepăturile destul de veninoase la adresa atacanților săi nu au venit degeaba înaintea unui duel în care e nevoie mai mult decît oricînd de goluri. Așteaptă reacția celor vizați, o reacție de orgoliu a unor oameni, gen Fernando Torres sau Eto`o, care au mai cîștigat ceva trofe la viața lor, ceva de genul unei mobilizări de tipul ”ia hai mă să-i arătăm ăstuia cine sîntem noi!”. La Real Madrid a mai obținut rezultate în urma unor astfel de mobilizări.

Eu cred că Mourinho va începe cu Eto`o acest meci. Nu-mi vine să cred că va forța un modul fără atacant de careu, așa cum a făcut la Paris, în condițiile în care are nevoie de goluri. Aș zice de mai mult de două goluri, căci PSG, la ce forță ofensivă are, poate marca oricînd. E posibil să joace Lampard alături de David Luiz, căci e nevoie de spiritul lui Frank, al cărui viitor pe ”Stamford Bridge” nu mi se pare atît de sigur. Poate să fie chiar ultima seară de Champions League pentru el. N-ar fi o mare surpriză un ”11” de start cu Eto`o și Torres împreună, cu atacantul camerunez mai orientat spre banda dreaptă, ca la Inter, pe zona unui Maxwell ce nu strălucește la capitolul siguranță defensivă.

Spre deosebire de anul trecut, PSG-ul lui Blanc ține mai mult de minge. În acest sezon are un singur meci în care n-a avut posesie superioară, cel cu Marseille din toamna trecută. În schimb parcă se apară mai prost, căci formula 4-3-3 preferată de Blanc lungește un pic echipa și face ca apărarea să aibă mai multă treabă, căci atunci cînd adversarul începe atacul PSG are mai mulți jucători în spatele liniei balonului și nu cu fața la minge, ca pe vremea lui Ancelotti.

Lipsește Ibrahimovici, dar asta poate să fie, paradoxal, și o veste bună, căci Cavani are ocazia să revină pe poziția care l-a consacrat. Cifrele lui Cavani diferă mult atunci cînd Ibra e sau nu pe teren: are un gol la fiecare 43 de minute cînd suedezul lipsește și un gol la fiecare 199 de minute cînd suedezul e alături de el. Mai există incertitudinea Verratti, dar e mai puțin preocupantă pentru Blanc de vreme ce există opțiunea Cabaye, care chiar cred că ar trebui să joace de la început, pentru că are experiența partidelor jucate pe stadioane britanice.

BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN CHAMPIONS LEAGUE GĂSIȚI AICI:

Pentru Real Madrid și Carlo Ancelotti lucrurile sînt un pic mai simple. Totuși un 3-0 în tur nu e chiar un rezultat oarecare. Ancelotti e însă un antrenor trecut prin multe. Aș zice că e antrenorul căruia ni s-au întîmplat foarte multe lucuri imposibile la prima vedere. N-ați uitat, și n-a uitat nici el, de acea finală a Ligii pierdută, cu Milan, după 3- la pauză. Ori de acel 0-4 cu Deportivo, tot la Milan fiind, după 4-1 acasă. Sau de semifinala din 1999, la Juve fiind de data asta, pierdută cu Manchester United la Torino cu 2-3 după ce Juve avusese 2-0. Ori de toate ce i s-au întîmplat în acest sezon la Real Madrid, în confruntările cu echipele mari. Fotbalul nu are logică de multe ori, de-aia e și frumos.

bor-realPentru Ancelotti marea dilemă e Cristiano Ronaldo. Să-l forțeze sau nu, în condițiile în care la antrenamentul oficial de luni s-a văzut că nu e refăcut. Dacă scorul în tur era 0-0 sau 1-0 sau chiar 2-0, cred că l-ar fi forțat. Așa însă nu pare a avea sens, căci o forțare implică riscul unei accidentări mai grave. Mai degrabă Cristiano va începe pe bancă acest meci și, în funcție de necesități, va fi sau nu introdus. Ceva de genul situației lui Messi din returul cu PSG de anul trecut. În lipsa lui Cristiano, Di Maria și Bale vor sta în spatele lui Benzema, iar Illaramendi și Modrici îl vor însoți pe Xabi Alonso la mijloc.

Bietul Jurgen Klopp ar da orice să aibă o dilemă precum cea a lui Ancelotti. Din păcate pentru el nu are dileme, căci nu are loc pentru ele din cauza problemelor. După ce că avea atîția absenți, acum nu poate conta nici pe Kehl, care e suspendat, iar Nuri Sahin e nerefăcut. Dacă în cele din urmă Sahin nu va putea juca, zona de închidere va sta pe umerii necunoscuților Jojici și Kirch, asta dacă nu cumva Klopp va încerca o surpriză aici, cu Grosskreutz dislocat în această zonă, știută fiind capacitatea de adaptare a lui în orice poziție.

Borussia are nevoie de un miracol și e limpede că-l va încerca. Revine Lewandowski și probabil că e ultimul meci european în tricoul Borussiei pentru el, astfel că va încerca, mai ales că e pe propriul teren, să fie generatorul de miracole. Cele 4 goluri din semifinalele de anul trecut sînt greu de atins, căci polonezului îi lipsesc mult oamenii din spate, care să-i ofere mingi. Oferă însă varianta paselor lungi, direct pe el, peste linia de construcție, astfel că e de așteptat un nou episod al duelurilor fizice cu Sergio Ramos.

Borussia are oarecum un model de joc. Cel al ultimei jumătăți de oră de pe ”Bernabeu”. Cred că dacă Lewandowski juca atunci, nu rata șansa unui gol, ceea ce ar fi făcut ca returul de azi să fie primvit în altă dimensiune.

Și totuși, chit că par meciuri cu deznodămînt așteptat, a se citi calificare, e bine să așteptăm înainte de a da verdicte. Pariurile considerate sigure sînt, în general, cele mai păguboase.

BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN CHAMPIONS LEAGUE GĂSIȚI AICI:

PSG, ANCELOTTI, MOURINHO ȘI PROIECTUL LUI JURGEN KLOPP

PSG, ANCELOTTI, MOURINHO ȘI PROIECTUL LUI JURGEN KLOPP

Miercuri, au fost două ”sferturi” un pic diferite de cele de marți. S-a jucat puțin mai deschis, iar consecința a fost ca numărul golurilor macate s-a mărit. Cum golul e apogeul spectacolului într-un meci de fotbal rezultă că și spectacolul a fost superior, pe măsura așteptărilor. Pe undeva logic, căci în afară, să zicem, de Chelsea, nici Real, nici PSG și nici Dortmund nu se hrănesc din filozofia lui Simeone, dar nici n-au problemele lui Manchester United.

BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN CHAMPIONS LEAGUE GĂSIȚI AICI:

Încep cu meciul de pe ”Bernabeu”. Și încep cu echipa care a pierdut drastic partida și, foarte posibil, calificarea. În sezonul trecut Borussia a fost marea revelație în Champions League și și-a cîștigat o grămadă de simpatizanți, dincolo de fanii pe care-i avea din perioada sa anterioară de glorie, mijlocul anilor `90. Jurgen Klopp propunea un fotbal pe cît de atractiv estetic pe atît de competitiv și eficient. Părea un proiect de lungă durată, părea o trupă a cărei formare abia era la început și căreia i se anticipa un viitor luminos. Pe baza talentului jucătorilor și a ideilor antrenorului.

Ce s-a ales din acele planuri? N-aș vrea să mă hazardez și să răspund că praful. Dar nici nu am cum să nu observ felul în care cuvîntul ”viitor” e privit acum la Borussia față de cum era privit anul trecut pe vremea asta. În momentul de față, Borussia are mult mai multe semne de întrebare decît de exclamare. Anul trecut pe vremea asta ne miram de explozia lui Lewandowski, de forma lui Gotze, de talentul lui Reus, de calitatea lui Hummels, de știința lui Gundogan și de metodele lui Klopp. Acum ne întrebăm care e următorul pe lista plecărilor din Dortmund, după ce au făcut asta, pe rînd, Gotze și Lewandowski, iar întrebarea care urmează, logic, e dacă nu cumva inițiatorul proiectului va alege el însuși să plece. Pe undeva, cred că Mario Gotze, cu a sa plecare spre Munchen, a fost cel care a rupt armonia din lot, a fărîmițat planurile de viitor. După el a venit Lewandowski, iar în vară e posibil să urmeze și alții. Am văzut cu toții miercuri seară diferențele dintre Borussia cu efectivul complet și Borussia cu efectivul înjumătățit.

Evident mi se va pune în față numărul mare de absențe din tabăra Borussiei. De parcă ar fi cineva vinovat pentru asta. Altcineva, mai bine zis. Cînd o echipă are atîția jucători acidentați ceva nu e în regulă acolo, ceva se întîmplă. Revenind la jocul de pe ”Bernabeu”, sînt cîteva observații. În primul rînd, Jurgen Klopp nu și-a trădat filozofia, în ciuda problemelor de lot. A încercat să joace la fel, înlocuind piesele lipsă cu altele, ca-ntr-un puzzle. Cum piesele lipsă erau unicat, cele de rezervă au dat rateuri. Borussia a luat trei goluri pe 3 greșeli individuale, una mai mare ca alta, în orice caz greu de imaginat la un astfel de nivel. Cea de la golul de 3-0, cu Piszczek pasînd în zonă centrală ca un începător e uriașă. Cea de la golul de 2-0 e la fel de mare, iar cea de la primul gol, comisă de Hummels, e rodul unei stări de spirit precare. Dacă priviți faza cu atenție, Hummels se repede să-l ajute pe nefericitul Durm, care nu cred să fi dormit prea bine în noaptea de dinainte știind că-l va avea pe Bale adversar, cu posibilitatea ca și Cristiano să apară pe acolo. Hummels s-a temut prea tare totuși, căci faza nu părea chiar periculoasă, dar și-a lăsat toată zona din spatele lui liberă. Exact acolo a pasat Carvajal și așa a venit golul de 1-0, timpuriu, care a condiționat apoi tot jocul, căci una e să începi meciul în dezavantaj și alta e să încerci să menții un 0-0 și un plan tactic inițial cît mai mult posibil. Apropo de plan, Klopp a intuit problemele lui Durm și l-a mutat acolo pe Grosskreutz, trecîndu-l pe Reus în dreapta, căci Reus, al cărui viitor la Dortmund mi se pare incert, nu e atît de dornic să facă faza defensivă.

Cît despre Real Madrid, un 3-0 în prima manșă e un rezultat greu de întors. În ciuda scorului și a numărului foarte mare de șuturi trase pe poarta lui Weidenfeller, 16, Madridul n-a dat totuși senzația unui control absolut al partidei. Ba chiar au fost unele momente cînd Borussia a dominat jocul. Ce te faci însă dacă la mijloc îl ai pe Sahin, imobil, lent și fără idei, îl ai pe Kehl, experimentat, dar plat, iar în față îl ai pe Aubameyang, care irosește ocazii ce nu vor mai veni cu liniștea cu care-și face freza aia complicată. Problema lui Ancelotti în acest moment aici e, în faptul că echipa sa nu controlează un joc pe care-l are la dispoziție. N-a făcut-o cu Barcelona cînd avea 2-1 și 3-2, n-a făcut-o cu Sevilla cînd avea 1-0, n-a făcut-o nici cu Borussia, dar de data asta a avut noroc că-n poartă era Casillas, iar Pepe a prins o zi colosală. Pînă la returul din Germania, pentru Real vine o partidă tare grea pe ”Anoeta”, unde, dacă nu cîștigă, reintră într-o stare de spirit proastă. Iar asta în perspectiva vizitei la Dortmund, unde Borussia nu se va lăsa așa ușor, poate fi o problemă, căci, știți bine, fotbalul e o stare de spirit.

BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN CHAMPIONS LEAGUE GĂSIȚI AICI:

La Paris, duelul dintre Chelsea și noul Chelsea a avut unele momente bizare. La 1-0, cu gol în minutul 3, francezii parcă s-au speriat. Blanc, a cărui muncă la acestă superconstrucție e lăudabilă, dar care, parcă, n-are, ca antrenor, anvergura starurilor din teren, a avut un atac de panică și a cerut echipei sale să treacă imediat la planul B. Cred că așa s-a întîmplat, căci astfel nu-mi explic cum Chelsea, o echipă ce nu agreează prea tare elementul posesie, s-a trezit brusc cu mingea în stăpînire. Pesemne că Blanc, știind că lui Mourinho nu-i place defel un astfel de joc, a căutat să întindă o capcană. Numai că a căzut el singur în ea, căci dacă ajunge Cavani să fie aproape fundaș dreapta și să degajeze mingi din colțul careului propriu înseamnă că planul a scăpat de sub control. Chelsea domina autoritar, David Luiz părea Iniesta la un moment dat, iar Hazard, Oscar și Willian, probabil cea mai muncitoare și dinamică linie de 3 din PremierLeague, combinau aproape de granița careului. Ba o și penetrau deseori, problema venind din lipsa omului care să transforme în gol situațiile create. Radamel Falcao și Diego Costa sînt deja pregătiți pentru un transfer din sezonul viitor.

La pauză, Blanc a schimbat tactica, a reparat greșeala. PSG a revenit la conducerea jocului, chit că golul de 2-1 a căzut în urma unui autogol. În repriza a doua Motta a fost imperial, iar Lavezzi și Cavani au alergat imens. A lipsit Ibrahimovici, care s-a și acidentat, deci va lipsi și la Londra. Sigur că e o absență importantă, dar pentru un meci în deplasare, tripleta Lucas Moura-Cavani-Lavezzi poate fi mult mai productivă, căci Chelsea trebuie să dea totuși două goluri. Apropo de Ibrahimovici. Imediat a fost scoasă pe tapet caracterizarea pe care i-a făcut-o Arrigo Sacchi: ”mare cu adversari mici, mic cu adversari mari”. Adevărul e că a strălucit prin absență, dar eu cred că a avut în permanență acea problemă musculară. A simțit el ceva și nu forțat, dar n-a putut evita accidentarea.

Cît despre Mourinho, cred că în repriza a doua a preluat el gafa din start comisă de Blanc. 1-1 era un rezultat tare bun în perspectiva returului. Nici 1-2 nu era rău, chit că l-a introdus pe Torres, pe care, zău dacă pricep de ce-l ostracizează așa. Obsesia lui de a aduce un atacant, neapărat unul care să-l aibă ca impresar pe Jorge Mendes, îl împinge la astfel de gesturi. Și la declarații precum una făcută la conferința de presă: ”Fundașii au și ei dreptul să comită erori, pentru că îi avem pe atacanți care comit erori de la începutul sezonului”. Asta după ce catalogase golul de 3-1 drept ”o glumă proastă” și spuse că la golul de 1-0 ”pasa decisivă am dat-o noi”. Dincolo de absența vîrfului de atac (are totuși 3 atacanți în lot), un gol precum cel luat în ultimele secunde de la Pastore, un fotbalist care nu e Messi, e ridicol și e departe de exigențele unei astfel de faze a competiției.

BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN CHAMPIONS LEAGUE GĂSIȚI AICI:

VICTOR VALDES ȘI PLANURILE SALE DE VIITOR

VICTOR VALDES ȘI PLANURILE SALE DE VIITOR

Există o vorbă, veche de cînd lumea și tare înțeleaptă: ”Vrei să rîdă Dumnezeu de tine? Fă-ți planuri!”. Cu toții cred că am verificat-o măcar o dată în viață. Cu toții o facem, cu toții ne facem planuri, mai apropiate ori mai depărtate, cu toții încercăm să ne imaginăm viitorul uitînd un singur lucru, poate cel mai important, nu întotdeauna destinul e sută la sută în mîinile tale. Ultimul pe lista celor care, probabil, trăiesc pe pielea lor această realitate e Victor Valdes.

BILETE DE INTRARE LA TOATE MECIURILE BARCELONEI DIN ACEST SEZON GĂSIȚI AICI:

Cel mai bun portar din istoria Barcelonei avea planurile sale pentru această vară. Anunțase că nu mai vrea să stea, anunțase că are nevoie de alte provocări. Eu unul nu l-am înțeles la momentul anunțului. Am și scris asta. Nu mi-am dat seama atunci, la fel cum nu-mi dau seama nici acum, ce probleme l-au determinat pe Victor Valdes să ia această decizie. Eu unul nu cred că e cineva atît de dereglat încît, neavînd absolut nici o problemă, să plece din Barcelona și de la această echipă a Barcelonei. Aparent, Victor Valdes n-avea nici o problemă. Aparent, căci niciodată nu o să știm noi cei din afară ce se întîmplă sută la sută într-un vestiar. Era titularul postului, nimeni nu-i punea în discuție această poziție, e catalan, deci e de-al casei, e dintre cei crescuți în La Masia, relația cu ceilalți jucători din lot părea foarte bună, iar publicul de pe Camp Nou îi trecea cu vederea destul de ușor greșelile pe care le făcea, căci mai făcea și greșeli. Și totuși ceva e la mijloc. Se spune că portarii au o anumită doză de nebunie, fără de care n-ar putea să reușească. Poate că în dreptul acestei nebunii s-ar înscrie decizia de a pleca de la Barcelona. E bine totuși să nu încercăm noi să gîndim, cu mintea noastră, în locul fotbaliștilor. Ei au unitățile lor de măsură și, după atîția ani petrecuți în jurul acestui fenomen numit fotbal, timp în care am cunoscut destule personaje și am aflat destule situații, sînt din ce în ce mai convins că mare parte dintre fotbaliști nu decid doar ei atunci cînd vine vorba de astfel de afaceri. Căci, una peste alta, un transfer e o mare afacere nu doar pentru fotbaliști. Iar un transfer al unui jucător liber de contract e deja o mega-afacere.

Acum, de toate planurile lui Victor Valdes s-a ales praful. Diagnosticul e nemilos, crud și are sunetul unui pahar scăpat pe jos, care se face țăndări: ruptură de ligamente încrucișate. Minim 6 luni de pauză, ceea ce înseamnă că finalul de sezon e ratat, ceea ce înseamnă că Mondialul e ratat, ceea ce înseamnă că perioada de convalescență se va suprapune cu cea de transferuri, ceea ce presupune o lungă perioadă pînă la revenirea la forma de dinaintea momentului fatidic. Se spune că fotbaliștii cu astfel de accidentări au nevoie, pentru a reveni la forma maximă, de tot atîtea luni cîte au petrecut pe tușă. Cu alte cuvinte, după 6 luni de stat pe margine, abia după alte 6 luni de la momentul reapariției pe gazon poți să spui că ți-ai revenit.

Și ar mai fi ceva. E foarte posibil ca acesta să fi fost ultimul meci al lui Victor Valdes în tricoul Barcelonei. Ce coincidență stranie, a fost și căpitan de echipă. A părăsit terenul pe targă, în lacrimi, fără să poată să-și ia rămas bun de la un public, spuneam și mai sus, care i-a fost fidel în ciuda erorilor pe care, ca orice portar, ca orice om pînă la urmă, le-a făcut. Am citit tot soiul de opinii despre el, cum că e un beneficiar al unui lot fabulos, al unei conjuncturi excepționale, cum că oricine s-ar descurca în această situație. Veți vedea ce greu va fi de înlocuit Victor Valdes. Și-n acest sezon, dar și-n sezoanele ce urmează.  A fi portar la Barcelona nu-i așa simplu cum pare. Vorbim de cineva care trebuie să-și mențină nivelul de concentrare intact timp de 90 de minute, deși posesia echipei sale se apropie de cele mai multe ori de 70 %, vorbim de cineva care trebuie să rezolve în general situații de contraatac, cu adversari în superioritate și cu foarte mult spațiu la dispoziție, căci FC Barcelona nu prea se apără în zona propriului careu. Vorbim de cineva care trebuie să rezolve și fazele fixe, în condițiile în care FC Barcelona e vulnerabilă la aceste situații. Vorbim de cineva al cărui joc de picior trebuie să se apropie de cel al unui jucător de cîmp, condiție esențială la orice portar al Barcelonei de azi. Valdes e cel ce începe acțiunile de atac, procentajul său de pase corecte fiind impresionant.

Mai sus spuneam un lucru. Victor Valdes este cel mai bun portar din istoria Barcelonei. A cîștigat tot ce se putea cîștiga la nivel de club și la nivel de echipă națională. 6 campionate, 2 Cupe, 5 Supercupe ale Spaniei, 3 Ligi ale Campionilor, 2 Supercupe europene, 2 Mondiale de cluburi, un Euro și un Mondial cu Spania. Are poate cea mai importantă contribuție la prima Ligă a Campionilor cucerită de FC Barcelona, în 2006. Toate acestea din 2002, cînd Louis van Gaal l-a debutat la prima echipă pînă astăzi.

Toate acestea pentru un club la care a intrat pe cînd avea 10 ani. Și toate acestea în condițiile în care n-a vrut să se facă portar, iar la 18 ani a avut nevoie de vizite la psiholog, pentru că voia să renunțe. Ce va face Barcelona în continuare, rămîne de văzut. Poate că-i va oferi din nou acea prelungire de contract, pe care el însuși o refuzase. Măcar pe un an. După cazul Abidal, cu care cred că Barcelona a greșit, ar fi un gest extrem de elegant.Problema e că pentru Barcelona urmează cea mai dificilă perioadă a sezonului și ea trebuie abordată fără cel mai bujn portar din istoria sa. Dacă absența lui Valdes la echipa națională va fi mai lesne acoperită, căci există Casillas, există Reina, există De Gea, există eventual și Diego Lopez, la Barcelona lucrurile nu sînt atît de simple și e posibil ca această absență să fie decisivă.

BILETE DE INTRARE LA TOATE MECIURILE LUI REAL MADRID GĂSIȚI AICI:

Două vorbe despre etapa intermediară din Primera Division. E incredibil cît de mult contează factorul psihic la o echipă de fotbal. Nu degeaba se spune că fotbalul e o stare de spirit. Acum o săptămînă, Real Madrid era favorită clară, ba părea pretendentă la cîștigarea triplei, în doar trei zile totul pare prăbușit. Două eșecuri consecutive au adus Realul în situația de a deveni din prima a treia favorită. În momentul ăsta, privind calendarul, Barcelona pare a avea cel mai ușor program, în condițiile în care întîlnește pe Atletico pe teren propriu, în ultima etapă. Deplasările celor două de sîmbătă, Atletico la Bilbao, Barcelona pe terenul lui Espanol devin extrem de importante.

Și apropo de Real Madrid, de eșecul cu Sevilla și de accidentarea lui Victor Valdes. Există o legătură. La Sevilla, mi se pare că s-a resimțit cel mai mult absența lui Jese. Era genul de meci pe care Jese îl rezolva pe cont propriu, așa cum a mai făcut-o. Iată ce mult contează o accidentare! În timp ce Atletico a bătut Granada în stilul caracteristic, Real a făcut un joc bizar pe ”Sanchez Pizjuan”. Prima jumătate de oră a fost excelentă și ducea cu gîndul la o victorie facilă. A venit însă acel gol egalizator al lui Bacca (ușor ușor ne lămurim și noi de ce Rusescu nu prea a avut șanse acolo) și totul s-a frînt, panica a cuprins jocul Realului, dar și gîndirea lui Ancelotti, incapabil, și de data asta, să găsească o soluție care să redreseze lucrurile din mers. Am spus de multe ori lucrul ăsta despre Tata Martino, dar pesemne că și Ancelotti are aceeași meteahnă.

Acest text a apărut în premieră pe http://www.digisport.ro/Bloguri/Andrei+Niculescu/

BILETE DE INTRARE LA TOATE MECIURILE DIN PRIMERA DIVISION GĂSIȚI AICI:

IMPRESII DE LA UN CLASICO SPECIAL

IMPRESII DE LA UN CLASICO SPECIAL

A fost unul dintre cele mai frumoase dueluri dintre Real Madrid și FC Barceona din ultimul timp. În orice caz, cel mai frumos Clasico pe care eu l-am comentat în direct, și am comentat ceva din 2009 încoace. Încă o dată s-a văzut de ce acest duel rămîne cel mai important din fotbalul mondial, căci eu nu-mi amintesc de vreo alta partidă, din orice campionat doriți, care să stîrnească atîtea pasiuni și atîtea discuții înainte, dar mai ales după meci.

BILETE DE INTRARE LA TOATE MECIURILE DIN PRIMERA DIVISION GĂSIȚI AICI:

Poate că, la două zile de la consumarea evenimentului, putem vorbi și despre altceva decît despre arbitraj. Mi se pare nedemn ca un astfel de meci, unde s-au dat 7 goluri și unde s-au ratat încă pe atîtea ocazii mari, unde rezultatul final n-a fost niciodată sigur, nici în minutele de final, cu Barcelona în avantaj și numeric și pe tabelă, mi se pare nedemn așadar ca un astfel de meci să fie discutat aproape doar prin prisma arbitrajului. Sigur că arbitrajul are importanța lui și e evident că Undiano Mallenco a făcut greșeli, unele mai mari, altele mai mici, în nici un caz însă atîtea cîte i se pun în cîrcă. Am văzut și eu după meci analizele de la posturile de televiziune, am citit cronicile a doua zi în toate cele 4 ziare sportive ale Spaniei și, dincolo de opiniile unui editorialist sau altul, cunoscuți în Spania pentru ”rolul” pe care-l joacă și pe care și-l asumă, comentariile la adresa lui Undiano Mallenco n-au fost atît de acide.

A spune că Real Madrid a pierdut din cauza lui Undiano Mallenco ar fi o eroare colosală, căci nu-i așa, la fel cum, dacă s-ar fi terminat 3-2 pentru Real după penaltyul oferit lui Cristiano nici Barcelona n-ar fi avut de ce să spună că a mîncat bătaie din pricina arbitrului. Mergînd mai departe, a spune că arbitrul n-a dorit o victorie a Realului, care ar fi ucis suspansul în campionat, e mai întîi lipsită de sens, căci dacă într-adevăr avea această misiune, Mallenco nu transforma o lovitură liberă în penalty pentru madrileni, la 2-2, sau găsea circumstanțe de penalty la intervenția lui Pepe la Neymar, în prima repriză. În al doilea rînd, această ipoteză e lipsită de respect pentru Atletico Madrid, care pînă una alta e lider și ar fi rămas în cursă, cu șanse, și dacă Real cîștiga în Clasico. Într-un reportaj, de genul celor care țin în viață presa scrisă, un ziarist de Marca a călătorit în același vagon de tren cu jucătorii lui Atletico, de la Sevilla la Madrid (da, au fost cu trenul, dar cu unul de are viteză) și a observat, nu fără surprindere, că Diego Simeone ar fi vrut ca Realul să cîștige. Avea Simeone calculele sale, care vizau și ultima etapă, cînd se joacă Barcelona-Atletico, dar dincolo de asta, felul în care Atletico a concurat în acest sezon e mai mult decît meritoriu, practic a transformat bipolar într-unul foarte atractiv.

Să ieșim așadar din discuțiile despre arbitraj cu concluzia celor de la Marca: unica greșeală a lui Undiano împotriva Realului a fost neeliminarea lui Sergio Busquets, la acea învălmășeală de după golul de 2-2. Și să ne concentrăm puțin și asupra jocului celor două echipe. Un meci cu 7 goluri și atîtea alte ocazii mari înseamnă un spectacol deosebit, înseamnă că există o forță de atacimpresionantă și de o parte și de alta, dar mai înseamnă că există și mari probleme de apărare. Italienii de exemplu, chestie de filozofie a fotbalului, nu prea s-ar fi grăbit să elogieze partida, căci în opinia lor jocul perfect e cel în care nu lași nici o șansă adversarului să marcheze. Ancelotti e italian, dar nu a știut, sau poate nu a vrut, să transforme jocul echipei sale într-unul de acest gen. A vrut neapărat să cîștige contra Barcelonei jucînd spectaculos, avînd posesie,construind, nu pe contraatac, căci imediat ar fi fost asemuit cu Mourinho. Numai că era bine pentru el dacă, la un moment dat, la 3-2 pentru Real, ar fi știut cum să închidă jocul, dacă de exemplu l-ar fi scos de atunci pe Di Maria, epuizat după o primă repriză excelentă, sau pe Bale,mai mult inutil decît util, și i-ar fi oferit lui Xabi Alonso, la mijloc, un ajutor în persoana lui Illaramendi. La 3-2, Ancelotti a vrut mai mult, la fel cum a vrut și la 2-1. Atunci, dacă Pique nu salva de pe linie și marca Benzema pentru 3-1, poate că am fi asistat la victorie categorică a Realului, căci în acele momente Barcelona era groggy. Ar fi trebuit, cred, să învețe ceva din ceea ce s-a întîmplat în prima repriză, să învețe că Messi poate să apară oricînd, mai ales dacă e lăsat s-o facă.

Și aici ajungem la marea greșeală pe care a comis-o, din punct de vedere tactic, Ancelotti. E imposibil să-i dai lui Messi o asemenea libertate, să-l lași să primească și să se întoarcă între linii. La Manchester, în Champions League, Manuel Pellegrini și-a dat seama de acest pericol și a încercat să folosească simțul de aticipație al lui Demichelis. Dincolo de ironiile la adresa sa, Demichelis s-a achitat bine de sarcini pînă la faza eliminării sale, cînd chiar n-a avut ce face. Pînă la acel moment însă, cel ce n-a făcut mai nimic a fost Messi. Ancelotti ori n-a înțeles acest pericol, ceea ce nu prea cred, ori s-a încrezut prea tare în forța ofensivă a echipei sale. Logic ar fi fost să fie de ajuns, însă Messi rămîne uluitor, chiar dacă încă e departe de potențialul său maxim. Cred că la acest Clasico s-a văzut absența lui Khedira, care i-ar fi oferit lui Xabi Alonso mai mult ajutor. Și tot la acest Clasico s-a văzut, cred, că Di Maria e excelent pe faza ofensivă, dar are carențe atunci cînd trebuie să coboare. La fel și Bale, a cărui absență la faza golului marcat de Iniesta, e o caracterizare perfectă a stilului său. Și, dacă tot am adus vorba de golul de 0-1, mai cred că Arbeloa ar fi citit mai bine din punct de vedere tactic fază și nu s-ar fi repezit, cum a făcut Carvajal, spre centrul careului, lăsîndu-i lui Iniesta toată banda în stăpînire.

BILETE DE INTRARE LA TOATE MECIURILE LUI REAL MADRID GĂSIȚI AICI:

Barcelona l-a avut pe ”Messiniesta” și i-a fost de ajuns. Nu, nu e nici o greșeală, există fotbalistul ”Messiniesta”. E din ce în ce mai limpede, cred, că Iniesta e noul șef al mijlocului Barcelonei. Xavi n-a mai controlat ritmul ca altădată, iar Fabregas a fost destul de inconstant și a greșit multe mingi. Ziariștii spanioli, în analizele lor, păreau destul de preocupați de prestațiile lui Xavi și Fabregas în perspectiva Mondialului. ”Messiniesta” a cîștigat pentru Barcelona acest meci, iar lor li se adaugă Pique, a cărui prestație a reamintit de acel ”Piquenbauer” din perioada Guardiola. Pique are însă mare nevoie de un Puyol lîngă el, căci Mascherano, ale cărui evoluții ca fundaș merită apreciate ca atare de-a lungul timpului, fiindcă el nu este totuși un fundaș, și-a arătat limitele atunci cînd s-a jucat 11 contra 11. A fost terorizat de Di Maria și Marcelo, iar Dani Alves l-a ajutat destul de puțin, în timp ce Neymar nu l-a ajutat deloc. E prima poziție pe care Barcelona trebuie s-o întărească în vară, nici măcar cea de portar nu-i așa de importantă precum cea de fundaș central.

Apropo de Neymar. În tur a fost remarcabil, în retur s-a scos oarecum cu acel penalty obținut. Fac însă un exercițiu de imaginație și vă invit să-l înlocuiți, în acea fază, pe Neymar cu Pedro. Eu cred că Pedro ar fi dat gol acolo, în vreme ce Neymar a căutat exact ceea ce a obținut, contactul cu Sergio Ramos. Care, dacă nu acționa din instinct, l-ar fi lăsat pe Neymar să treacă. Poate că ar fi dat gol, se făcea 3-3, dar Real rămînea în 11 oameni, ceea ce e altceva. Tata Martino, spre deosebire de Ancelotti cu Bale, a înțeles că trebuie să-l scoată pe Neymar, iar mai tîrziu a înțeles că trebuie să-l scoată pe Fabregas. Ancelotti nu l-a scos pe Bale ci pe Benzema, lăsîndu-și echipa fără cea mai importantă gură de foc.

Urmează finala Cupei, peste 3 săptămîni. Sînt tare curios dacă va juca din nou Neymar la Barcelona și dacă Ancelotti va merge cu aceeași linie de mijloc. Pînă atunci însă mai vin două meciuri de Champions League, plus cele de campionat. Primera Division are un final pasionant, cum n-a mai avut de mult, iar dacă se întîmplă ca-n ultima etapă să se ajungă la egalitate de puncte vom avea un Barcelona-Atletico ieșit din comun. Și apropo de campionat. Mulți il acuză pe Ancelotti că n-a cîștigat decît un punct din 12 posibile cu adversarele directe. E corect, numai că trebuie ținut cont de un aspect: campionatele se pot cîștiga în derbyuri, dar în mod sigur se pierd în partide precum Valladolid-Barcelona ori Almeria-Atletico. Acele puncte pierdute sînt cele care mai degrabă contează.

BILETE DE INTRARE LA TOATE MECIURILE BARCELONEI DIN ACEST SEZON GĂSIȚI AICI:

Toți ceilalți îți spun ce se întîmplă, eu îți spun și de ce se întîmplă
Recomand
Givenchy Sephora
blouseroumaine-shop.com
Vola.ro
Articole recente
Comentarii recente
Twitter
Arhivă