PERICOLUL DINTR-O SEMIFINALĂ DEJA JUCATĂ

PERICOLUL DINTR-O SEMIFINALĂ DEJA JUCATĂ

După 3-0 în prima manșă pentru Real Madriud, cred că puțini sînt cei care cred cu adevărat că meciul retur de pe ”Calderon” poate provoca o surpriză colosală. Sigur, în fotbal totul e posibil, iar speranța moare întotdeauna ultima. Logica însă te invită la altceva, iar realismul te coboară cu picioarele pe pămînt. Real Madrid are 95 la sută șanse de a merge în finală, mai ales că la Atetico, cît s-ar lega de lucrul ăsta jucătorii lui Simeone, nu joacă stadionul și, mai mult decît atît, nu joacă nici marcatorii echipei, Diego Costa și David Villa.

BILETE DE INTRARE LA TOATE MECIURILE LUI REAL MADRID GĂSIȚI AICI:

Această semifinală, cît ar fi ea de jucată, atrage cîteva pericole pentru ambele echipe. Pentru Real Madrid, pericolele se numesc Sergio Ramos și Pepe. Ambii au cartonașe galbene și sînt la unul singur de suspendare. Sincer n-am înțeles de ce Ramos n-a forțat galbenul în tur, astfel încît să piardă returul, dar să stea liniștit în perspectva finalei. La Pepe n-a fost cazul, ar fi însemnat o eliminare atunci. Pentru Ancelotti, lucrurile nu-s simple. Să începi cu ambii jucători e un mare risc, pentru că, privind lucrurile prin prisma rivalității, a presiunii publicului și a celor întîmplate în meciul tur, e puțin probabil ca amîndoi să scape fără cartonaș. Depinde foarte mult de cum vor decurge ostilitățile.

Pe de altă parte, nici să-i lași pe ambii pe banca de rezerve nu mi se pare o idee prea bună. Cu unul va trebui să riște Ancelotti și să-l trimită din primul minut. Aș merge aici pe mîna lui Pepe, care de vreo doi ani pare mai capabil să-și stăpînească pornirile pe care le avea mai demult. Poate că plecarea lui Mourinho l-a ajutat în sensul ăsta, căci relația existentă între ei la început, dar ruptă complet pe final, îl determina pe fundaș să fie foarte enrgic și determinat în încecarea de a-și ajuta cum poate mai bine compatriotul de pe bancă. Chit că asta îl făcea cîteodată să-și piardă luciditatea. Și-a mai revenit însă în ultimul an. Sergio Ramos nu prea, iar presiunea pe care stadionul o va pune asupra lui ar putea să-i creeze probleme de comportament, căci el nu prea știe să se abțină.

Plus că mai e Varane. E momentul prielnic să vezi care e situația sa. În special din punct de vedere fizic, dar și al nivelului de joc, căci în curînd se face anul de cînd s-a accidentat, iar o astfel de perioadă de inactivitate, presărată și cu recidive, lasă urme clare în evoluțiile ulterioare. E o partidă însă de nivel, nu un test amical comod, astfel că merg pe ideea că Varane va fi unul dintre fundașii centrali. La fel cum cred că Isco va primi șanse azi, poate chiar în locul lui Jese, care e totuși prea crud pentru meciuri din 3 în 3 zile.

BILETE DE INTRARE LA TOATE MECIURILE LUI ATLETICO MADRID DIN ACEST SEZON GĂSIȚI AICI:

Pericolul pentru Atletico vine din altă direcție. Se spune mereu ca fotbalul e o stare de spirit și nu cred că se spune în van. După două înfrîngeri consecutive, starea de spirit la Atletico nu-i cea mai bună, ba chiar cred că stă pe muchie de cuțit. O a treia înfrîngere n-ar fi deloc bună din acest punct de vedere, mai ales încă una venită din partea marelui dușman din oraș, cu care urmează să se întîlnească, pe același stadion, duminică 2 martie.

Dincolo de greșelile de arbitraj care au existat împotriva sa, Atletico traversează un tronson de joc slab. Echipa pare obosită, căci Simeone a cam folosit aceiași oameni, cu foarte puține excepții. Ar fi momentul azi ca Diego și Adrian să arate că se poate conta pe ei, la o adică. În zare se vede Milan, chiar așa cu probleme cum e echipa lui Seedorf, iar spre deosebire de sezonul trecut Atletico nu mai poate trata cu relaxare meciurile de campionat pentru a pregăti în liniște finalul de sezon. O victorie astăzi ar mai readuce din moral fotbaliștilor, căci nimic nu e mai rău pentru ei decît să fie obosiți și din punct de vedere fizic și din punct de vedere psihic. După meciul de azi, vine unul acasă cu Valladolid, apoi Milan, apoi încă o deplasare la Pamplona, apoi pauză de o săptămînă, în care echipa se poate reface cît de cît din punct de vedere fizic. E important însă nivelul mental cu care vor fi abordate cele 3 partide de car pomeneam, astfel că rezultatul de azi, chit că în economia dublei manșe nu va conta, e foarte important. Fie și pentru a pune capăt unei perioade absolut incredibile de 5359 de zile de cînd Atletico nu a mai bătut acasă pe Real Madrid. În perspectiva meciului din 2 martie, e un demers cît se poate de onorabil.

BILETE DE INTRARE LA TOATE MECIURILE DIN PRIMERA DIVISION GĂSIȚI AICI:

 

O CARTE DESPRE MOURINHO

O CARTE DESPRE MOURINHO

Despre Jose Mourinho s-au scris milioane de rînduri. Sute de mii de articole, zeci de mii de editoriale și destul de multe cărți. O simplă căutare pe Google și poți găsi destule titluri care-l au ca personaj principal de antrenorul portughez. Controversat și admirat în același timp, Mourinho are toate caracteristicile unui astfel de personaj principal. Citeste mai mult …

JESE ÎI FACE PROBLEME LUI BALE. DAR ȘI LUI ANCELOTTI.

JESE ÎI FACE PROBLEME LUI BALE. DAR ȘI LUI ANCELOTTI.

Pînă să ajung la Jese și la situația lui, voi începe, cum e și firesc cred, cu ceea ce s-a întîmplat pe ”Santiago Bernabeu”. A fost un meci așteptat de toată lumea, mai ales după cele petrecute la ultimele dueluri dintre Real Madrid și Atletico pe acest stadion, dar și prin conjunctura în care Atletico vizita stadionul rivalei, din poziția de lider în Primera, ceea ce nu s-a mai intîmplat de ani buni. A ieșit însă un rezultat pe care nimeni nu-l intuia, care face ca returul de pe ”Calderon” să devină mult mai simplu pentru Real.

BILETE DE INTRARE LA TOATE MECIURILE LUI ATLETICO MADRID DIN ACEST SEZON GĂSIȚI AICI:

Nu demult am scris pe acest blog despre faptul că zgomotul nu-i convine lui Simeone. Zgomotul făcut în jurul echipei sale, transformarea lui Atletico în favorită a meciurilor, chiar și atunci cînd adversar e Real Madrid. Lui Simeone nu-i place această presiune, dar mai mult decît lui, jucătorilor se pare că nu le place. Atletico a fost de nerecunoscut miercuri seară, iar acest 3-0, cu toate că unii ar putea vorbi și de ghinion, ținînd cont că au fost două autogoluri, mi se pare un rezultat just, dacă stăm să ne gîndim că Atletico a avut o singură ocazie în acest meci.

Foarte mult s-au concentrat jucătorii lui Simeone pe dueluri particulare. Pe Diego Costa nu l-am văzut decât ciondănindu-se cu Pepe, cu Arbeloa, cu Coentrao, cu Xabi Alonso și tot așa. E posibil să fi fost o strategie a celor de la Real, de a-l scoate din joc pe Diego Costa, de a-l atrage în diverse lupte conexe, dar fără complicitatea celui în cauză nu ar fi reușit. Diego Costa e un tip de jucător care, la rîndu-i, provoacă mult și parcă iubește aceste înțepături, mai degrabă golănești decât sportive. Dacă e ceva care să-l tragă în jos, ei bine asta este, acest stil ”de cartier” cu care înțelege să-și creeze avantaje în teren. Luat pe rînd de Pepe, de Arbeloa, de Xabi Alonso, ba chiar și de Coentrao, Diego Costa nu s-a mai gîndit la joc, iar Atletico a trebuit să se descurce fără cel mai bun om al său. Și nu s-a prea descurcat. Adăugați aici prestația modestă a lui Diego, cea destul de discretă a lui Arda, ghinionul de la golurile unu și trei, gafa lui Curtois de la golul doi, lipsa de concentrare a apărării și găsiți unele explicații ale dezastrului.

Nu toate explicațiile. Să nu se înțeleagă de aici că Atletico a pierdut meciul. Eu cred că, înainte de toate cele de mai sus, Real Madrid l-a cîștigat. Am văzut o echipă agresivă, inspirată, dornică de a-și crea ocazii, chiar în condițiile în care prestația lui Cristiano Ronaldo a fost departe de zilele lui bune. Cred, din acest punct de vedere, că-i vin numai bine lui Cristiano aceste etape de suspendare, își poate recăpăta astfel prospețimea fizică.

Ancelotti l-a surprins pe Simeone cu poziția lui Di Maria. Pe undeva forțat de achiziționarea lui Bale, Ancelotti a regîndit zona de acțiune a lui Di Maria, l-a scos din banda dreaptă unde-l tot vedeam cu Mourinho și l-a tras în centru. În principiu, pentru că pe parcursul meciurilor poziția lui se mai modifică, mai face schimb de locuri și mai ajunge în benzi. Dar în mod normal el acum  joacă în linie cu Xabi Alonso și Modrici, într-un 4-3-3 pentru care Simeone nu a găsit antidot, iar Di Maria a răspuns cu o risipă de efort teribilă, dar și cu o inspirație în pase decisive de care, sincer, nu-l credeam în stare în sezoanele trecute, cînd acest aspect îi revenea lui Mesut Ozil.

Cred că Di Maria a fost omul meciului, dar mie mi se pare că Jese merită și el această titulatură. Mi-a plăcut mult felul în care a înțeles Jese să-și joace șansele, să-și forțeze într-un fel norocul. Norocul lui s-a numit accidentarea lui Bale, dar în momentul ăsta Ancelotti are o mare problemă. Și nu e simplă.

BILETE DE INTRARE LA TOATE MECIURILE LUI REAL MADRID GĂSIȚI AICI:

La 20 de ani, Jese arată o personalitate de invidiat. Spunea Ilie Dumitrescu la Fotbal European că e ”obraznic”, fotbalistic vorbind, ceea ce e foarte bine. Spre exemplu, eu unul aș vrea ca și Torje să fie la fel de ”obraznic”, să aibă același tupeu pe care-l are Jese. Lucru, de altfel, pe care Gică Craioveanu l-a sfătuit pe Torje, într-o discuție relaxată, acum cîteva luni, la Barcelona. Tupeul lui Jese vine însă și din promovarea care i se face. Acum vreo 3 ani, Marca i-a dedicat un reportaj exclusiv, în care era asemuit, nici mai mult nici mai puțin, cu Cristiano Ronaldo. Dar ține și de caracter, de personalitate. Faptul că el a declarat că-n 4 ani vrea să ia Balonul de Aur vine în sprijinul celor de mai sus.

Așadar Ancelotti are o problemă. Ce va face cu Jese atunci cînd Gareth Bale va fi apt de joc? Și nu mă refer la meciuri obișnuite de campionat, în care se mai rotesc jucători, ci la cele importante. În Clasico, de exemplu. Sau în Champions League. Va putea el să țină pe banca de rezerve un fotbalist de 100 de milioane, așa cum e Bale? Mie unul mi se pare greu de crezut. La Fotbal European, marți, am spus că nu-l văd pe Jese în lotul Realului peste două campionate. Nu în campionatul viitor, peste două campionate. Mie mi se pare că revăd explozia lui Soldado, nu neapărat pe cea a lui Negredo, căci actualul fotbalist de la City n-a avut atît de multe oportunități. Ca și Jese, Soldado avea o concurență fantastică: Ronaldo, Raul, Van Nistelroy, pe care n-a reușit s-o depășească. Și a plecat.

Mi se pare că Jese seamănă foarte mult cu Pedro, de la Barcelona. Ca situație. Explozia lui Pedro, destul de bruscă și ea, care l-a dus direct la Mondialul din 2010, e asemănătoare cu cea a lui Jese. Nu știu dacă Jese va ajunge în Brazilia, dar știu că, spre deosebire de Pedro,  Jese e într-un limpede dezavantaj. E cunoscută politica lui Florentino Perez, mult diferită de cea a Barcelonei. Prea puțin s-a bazat el de-a lungul timpului pe fotbaliști promovați de la Academie, din ”La Fabrica”. A preferat să aducă nume cu care să-și poată dezvolta politica agresivă de marketing, care să susțină un buget de jumătate de miliard de euro.

Totuși, personalitatea lui Jese ar putea să-l ajute. El nu pare dintre cei care să bată timid la ușa primei echipe, mai degrabă e din categoria celor care sparg ușa și intră. De văzut însă dacă nu cumva ușa spartă de el cade peste patrimoniul societății. Bale face parte din această categorie. A costat prea mult, iar un al doilea caz Kaka nu cred să-i convină lui Florentino. La fel cum nu cred să-i convină lui Jese postura de jucător de lot. Dacă a spart ușa să intre, e posibil să spargă și geamul ca să iasă.

Acest text a apărut în premieră pe http://www.digisport.ro/Bloguri/Andrei+Niculescu/

BILETE DE INTRARE LA TOATE MECIURILE DIN PRIMERA DIVISION GĂSIȚI AICI:

ATLETICO GUVERNEAZĂ ÎN PRIMERA DIVISION

ATLETICO GUVERNEAZĂ ÎN PRIMERA DIVISION

S-a schimbat liderul în Spania, după 59 de etape în care Barcelona a condus caravana Primerei Division. 59 de etape însemnînd ceva mai mult de un campionat și jumătate. Iar schimbarea de lider n-a readus în frunte pe Real Madrid, ci pe Atletico Madrid. Dacă tot am apelat la statistici, s-o mai facem o dată. Atletico nu mai fusese pe locul unu de 18 ani, de la sezonul eventului, `95-`96, cu Radomir Antici ca antrenor.

BILETE DE INTRARE LA TOATE MECIURILE LUI ATLETICO MADRID DIN ACEST SEZON GĂSIȚI AICI:

Dincolo de cifre, faptul că Atletico Madrid e lider solitar în Primera, iar Barcelona și Real Madrid sunt cu 3 puncte mai jos, demontează din start teoria multora cum că Primera Division e un campionat bipolar, neinteresant, acaparat, mediatic și sportiv, de lupta pentru putere a celor doi coloși, Real și Barcelona. Ei bine, poate că așa a fost, deși eu unul nu găsesc în istoria fotbalului dueluri care să împartă planeta în două ca seria de ”El Clasico” din perioada Guardiola – Mourinho, cu terminațiile lor în teren, Messi – Cristiano Ronaldo. Au fost cele mai vibrante partide, din toate punctele de vedere, pe care eu mi le amintesc în acest sport, ceva asemănător cu duelurile lui Bjon Borg cu John McEnroe din tenis, ori Karpov cu Kasparov din șah. Acum, lucrurile s-au mai schimbat, iar Primera Division e alături de Premier League campionatul cu cel mai mare suspans din Europa. Vom vedea cum se va reflecta acest suspans în competițiile intercluburi, în Champions League în primul rînd, dar tare mă tem că Bayern Munchen, care a transformat Bundesliga în campionatul cu cel mai puțin suspans din Europa, e prea puternică anul ăsta pentru toți.

Revenind la Primera Division și la Atletico, ar merita făcute cîteva comentarii după această etapă a schimbării. Jucată cu imaginea celui ce a fost Luis Aragones, a adus, poate nu întîmplător, pe Atletico pe primul loc. Echipa lui Simeone, marea dragoste la nivel de club a lui Luis Aragones, a făcut un meci perfect cu Real Sociedad. Un meci perfect în tipologia lui Simeone înseamnă deschiderea scorului și apoi o aparentă retragere, în așteptarea adversarului. Care trebuie să reacționeze într-un fel, iar aici așteaptă Atletico, ca un vînător din ce în ce mai iscusit. Care vînează greșelile și profită de pe urma lor. Am mai spus-o și nimc nu mă face, deocamdată, să-mi schimb părerea, Atletico Madrid e astăzi cea mai reactivă echipă din Europa, cea mai organizată echipă fără minge. Pare o fortăreață în care toată lumea știe ce are de făcut.

Iar de duminică a apărut o nouă piesă. Poate cea care lipsea ca angrenajul să devină și mai bun. Diego. Atît de multă calitate stă în gleznele acestui fotbalist încît îmi vine mereu să spun că merita o carieră mai bună. Dar poate că acum e momentul lui. 20 de minute au fost suficiente pentru ca toată lumea să vadă că ”Atleti” are acum un Diego și în teren, nu doar pe bancă. Diego, un nume predestinat gloriei.

Marea întrebare pe care toți și-o pun este cum va rezista Atletico emoțional pe trei fronturi. Imediat vin semifinalele Cupei Spaniei, două dueluri colosale cu Real Madrid pe care abia aștept să le văd, la cotitură stau Champions League și AC Milan, care nu e niciodată un rival ușor, indiferent de condițiile din Serie A. O să vedem atunci dacă Atletico a devenit o echipă mare sau e doar o echipă bună spre foarte bună. O echipă mare înseamnă una pentru care nu există această presiune emoțională. Deocamdată, mi se pare că Atletico Madrid e cea mai bună echipă a Spaniei. Și nu doar pentru că e pe locul unu.

BILETE DE INTRARE LA TOATE MECIURILE LUI REAL MADRID GĂSIȚI AICI:

Două vorbe despre Real Madrid și FC Barcelona. Încep cu Real Madrid, pentru că meciul său a fost mai recent. Există tentația de a pune egalul de la Bilbao pe seama arbitrajului lui Ayza Gamez. Ar fi o mare greșeală. Cristiano Ronaldo poate nu trebuia eliminat, decizia a fost riguroasă, prea severă, dar de aici și pînă a spune că această decizie a împiedicat Madridul să ia toate punctele pe ”San Mames” mi se pare prea mult. Real Madrid n-a avut mai deloc controlul partidei din Țara Bascilor. Cel mai mult a reușit, imediat după pauză, să echilibreze un meci dominat, în prima repriză, de Bilbao. Sincer regret sincopele echipei lui Valverde din startul sezonului, căci fără ele poate am fi avut și un Bilbao mai aproape de tripleta fruntașă. La pauză, fostul madrilen Guti nota pe Twitter, unde e foarte activ, uneori mai activ decît era în iarbă, că echipa a stat prost pe teren și n-a avut controlul balonului. Ceea ce s-a menținut pînă la final, chit că Jese a deschis scorul, dintr-o fază mai degrabă individuală a lui Cristiano decît colectivă. Real Madrid nu are în momentul ăsta un om care să ordoneze jocul în teren, căci Xabi Alonso, cel care a făcut asta în ultimii ani, încă nu e la capacitate maximă, iar asta se vede în momentele cînd, obosit fiind, trebuie să ia decizii. De multe ori s-a observat la Real un soi de dezordine în cîmp, dar și multă imprecizie în pase.

Egalul nu e rău, căci ”San Mames” e un teren complicat, știe și Barcelona asta. În perspectiva dublei cu Atletico ar fi fost bună o victorie, dar nu s-a putut. Despre meciul cu Atletico din Cupă vom mai vorbi, deocamdată nu sunt semne că nu va putea juca Ronaldo. Ar trebui să primească mai mult de 3 etape de suspendare ca sancțiunea să fie aplicabilă și-n altă competiție decât campionatul, ceea ce nu cred, date fiind și circumstanțele, că se va produce.

BILETE DE INTRARE LA TOATE MECIURILE BARCELONEI DIN ACEST SEZON GĂSIȚI AICI:

Termin cu FC Barcelona. Meciul cu Valencia a confirmat anumite lucruri pe care le-am mai scris aici, dar a și fost destul de ciudat. Barcelona a început senzațional, după vreo 20 de minute părea că vom asista la o ”goleada”. Apoi jocul a început să se stingă ca o lumînare, iar Valencia a înviat din moartea clinică în care fusese introdusă. Barcelona are probleme în fața unor echipe care se apără pe două linii în fața careului, dar problemele devin uriașe în fața adversarilor care știu să și atace, nu doar să se apere. Iar în noul concept al lui Tata Martino, vom vedea dacă-l va mai aplica după revenirile lui Iniesta și Neymar, Messi e un mijlocaș în plus, dar atunci cînd pierde mingea, ca și Xavi de altfel, nu se repede să recupereze, iar asta îl lasă pe Sergio Busquets singur în fața pericolului.

Marea problemă a Barcelonei, întîlnită în ultimul an al lui Rijkaard, e că a cam devenit o echipă previzibilă, iar omul său cel mai dezechilibrant, Messi, a fost retras, din voință proprie sau din strategia antrenorului, asta nu se știe, spre linia de mijloc, acolo unde are în față o întreagă echipă adversă, nu doar linia ei de apărare.

Tata Martino și-a arătat din nou limitele. Așa cum a făcut-o mai mereu cînd echipa sa a avut probleme. Schimbările post pe post nu ajută la nimic, căci schimbă o piesă cu altă piesă, nu schimbă registrul tactic. Greu de înțeles pentru mine de ce, la 3-2 pentru Valencia, îl bagă pe Iniesta în locul lui Xavi și nu-i lasă pe amîndoi în teren, împreună cu Messi, eventual și cu Fabregas, pentru a crea o zonă de pase cu care să surprindă. Sau să încerce să surprindă. Meciul cu Manchester City mi se pare în momentul ăsta extrem de complicat pentru Barcelona, dar nici partidele cu Sociedada din Cupă nu mi se par prea simple.

Acest text a apărut în premieră pe http://www.digisport.ro/Bloguri/Andrei+Niculescu/

BILETE DE INTRARE LA TOATE MECIURILE DIN PRIMERA DIVISION GĂSIȚI AICI:

HASTA SIEMPRE LUIS ARAGONES!

HASTA SIEMPRE LUIS ARAGONES!

Spania e în doliu. Ceasul deșteptător al unei obișnuite zile de sîmbătă a luat forma unui nedorit furnizor de vești proaste. Unul care-ți spune lucruri pe care nu le vrei să le auzi. Spania s-a trezit în această dimineață și a aflat că a murit Luis Aragones.

E una din acele veşti care te lasă fără cuvinte. E una din acele veşti ce-ţi poate strica o dimineață, o zi, o săptămînă, o lună. E una din acele veşti care îţi aminteşte că traseul unui om pe această planetă e marea necunoscută a fiecărei vieţi. E una din acele veşti pe care n-ai vrea s-o descoperi.

Luis Aragones e omul care a schimbat destinul unei națiuni. Fotbalistic vorbind, dar nu numai. E omul care a făcut posibil un vis. Pînă la Luis Aragones, Spania fotbalistică nu îndrăznea nici să viseze. Era ca o mașină de lux care se oprea mereu în pantă, deși avea un motor puternic, format numai din componente de calitate. Motorul se gripa, aparent fără motiv, dar, după Luis Aragones, toți au fost de acord că, de fapt, șoferii erau de vină. Cei care conduceau mașina de lux, dar nu știau cum s-o facă, iar neștiința lor se transforma într-un eșec colectiv. Pînă la Luis Aragones, Spania era țara titlurilor de genul ”am jucat ca niciodată, am pierdut ca întotdeauna”, dat de Marca la Mondialul din 2002.

În 2008, la Europeanul austro-elvețian, Luis Aragones le-a arătat spaniolilor că se poate. De fapt, a arătat tuturor că se poate, că nu există națiune condamnată la insucces, că nu există individ condamnat din start la mediocritate, ci doar o națiune și un individ ce nu cred în propriile forțe. În 2008, Luis Aragones a deschis un drum, a inaugurat o autostradă pe care Spania a navigat de atunci, fotbalistic vorbind, fără derapaje. Mașina de lux care nu putea urca dealurile deja era pe pilot automat.

Luis Aragones e cel care, în 2008, l-a redat fotbalului pe Xavi. El i-a schimbat poziția în teren și a recîștigat unul dintre cei mai buni pasatori din istoria acestui sport. I-a intuit calitățile și i le-a pus în valoare cu o simplă mutare de 10 metri. Luis Aragones e cel care l-a ”debutat” pe Iniesta în echipa națională, e cel care l-a transformat pe Sergio Ramos, e cel care l-a făcut căpitan pe Casillas, e cel care a instaurat conceptul de Cesc ”Fabricas”. Dar și cel care i-a refuzat lui Raul șansa de cîștiga titlul european cu o echipă națională al cărei simbol fusese ani de-a rîndul. Pentru Luis Aragones, în 2008, ”el 7 d`Espana” nu mai era Raul, ci David Villa.  Aragones a intuit atunci că Raul nu e omul care să suporte ușor un exil pe banca de rezerve, a simțit că poate strica atmosfera în lot și și-a asumat decizia marginalizării lui. I-a ieșit, dar vă imaginați ce critici ar fi trebuit să suporte dacă lucrurile nu mergeau bine?

Cariera lui Luis Aragones a fost ca un film. A jucat și la Real și Atletico. A antrenat și Barcelona, și Espanol, și Atletico și Valencia. Pentru el rivalitățile n-au contat. Iubea fotbalul și i-a dăruit întreaga viață. Şi-a acceptat căderile şi a privit spre viitor, deşi viitorul a fost pentru el mereu nesigur, plin de variante ce s-au oprit brusc, înainte de termen. Poate că va și deveni, la un moment dat, un film. Cu bune, cu rele, poate cu mai multe rele decît bune, dacă e să faci o statistică, dar cu un happy-end colosal. Cel din 2008.

Acum vreo trei luni, într-un interviu, Luis Aragones spunea că nu s-a retras, că e încă activ și că așteaptă propuneri. Avea 75 de ani, știa că e bolnav, avea leucemie, dar n-a spus nimănui. Nu voia pesemne să fie compătimit, tocmai el cel care a scos din obișnuința spaniolilor acest cuvînt.

Spania s-a trezit dis de dimineață cu această veste tristă. Barcelona-Valencia și Bilbao-Real Madrid vor fi sigur privite cu o lacrimă în colțul ochiului. Și jucate, de cei din teren, cu un nod în gît. Dar vor avea, din Cer, un spectator de lux, un transfer de ultimă oră al Divinității. Care îi va îndemna pe toți, așa cum o făcea cînd le era anrenor: ”Muchachos, a disfrutar!”

E una din acele veşti care îţi reamintesc ce important e să-ţi trăieşti viaţa aşa cum e. Cu bune și cu rele. Cu demnitate și onoare. Privind către Cer şi mulţumind pentru tot ceea ce primeşti. Cu un zîmbet, eventual. Și cu convingerea că nu există deal care să nu poată fi urcat.

Acest text a apărut în premieră pe http://www.digisport.ro/Bloguri/Andrei+Niculescu/
P.S:

Dintre toate mesajele pe care lumea fotbalului le-a adresat, cel postat de Alvaro Arbeloa mi se pare cel mai sugestiv pentru ceea ce a însemnat Luis Aragones. E un mesaj sub forma unui scurt filmuleț:

Cum a fost acel campionat european din 2008 pentru Spania, felul în care Luis Aragones a știut să conducă ”La Roja” spre triumf într-un documentar excepțional marca ”Informe Robinson” pe Canal+:

Iar pentru final, am lăsat un film care arată cum Spania a mers, în 2010, pe drumul deschis doi ani mai devreme de Luis Aragones:

RACING SANTANDER ȘI MOMENTUL DE NEDORITĂ GLORIE

RACING SANTANDER ȘI MOMENTUL DE NEDORITĂ GLORIE

Racing Santander s-a transformat joi seară, pentru cîteva zeci de minute, în cea mai mediatizată echipă din fotbalul spaniol. Messi, Cristiano Ronaldo, Barcelona, Real Madrid, Atletico au trecut în acest răstimp în plan secund, iar ceea ce s-a întîmplat la Santander a devenit principala știre fotbalistică plecată din Peninsula Iberică.

BILETE DE INTRARE LA TOATE MECIURILE DIN PRIMERA DIVISION GĂSIȚI AICI:

Pentru cei care joi seară la 10 au deschis televizoarele pe DigiSport 1, așteptînd ultimul meci din ”sferturile” Cupei Spaniei, pesemne că a fost un moment de maximă surpriză. Chit că știrile dinspre Santander au curs toată ziua, iar posibilitatea de a se petrece ceea ce, pînă la urmă, s-a petrecut creștea pe măsură ce se apropia ora oficială de start. Racing Santander, să recunoaștem, nu e o bornă de interes, așa că, probabil, în afara jurnaliștilor și a comentatorilor meciului de pe ”El Sardinero”, extrem de puțini oameni erau la curent cu ceea se întîmplă.

indianulImaginile sunt concludente. Explicațiile acestui gest merită consemnate, iar gestul ca atare cred că merită apreciat. Și chiar a fost, căci rețelele de socializare s-au umplut de mesaje de susținere, venite dinspre alți fotbaliști, unii dintre ei importanți, gen Pique ori Pepe Reina, dinspre jurnaliști, dar mai ales dinspre suporteri. Explicațiile situației de azi trebuie căutate în urmă cu vreo doi ani, când un anume Aly Sied, om de afaceri indian, a cumpărat pachetul majoritar de acțiuni al clubului Racing. E un fel de a spune cumpărat, căci din 15 milioane de euro cît urma să coste operațiunea în primă fază, indianul a virat la început vreo 500.000 de euro, s-a pozat cu toate oficialitățile orașului, apoi a dispărut. Cu tot cu jumătatea de milion recuperată, zice-se chiar cu ceva mai mult de atît. Și cu promisiunile pe care le făcuse, de a acoperi datoria de 50 de milioane de euro pe care clubul o avea față de diverse instituții ale statului spaniol, dar și de a investi încă pe atît în transferuri, neonorate. În momentul de față Aly Sied a devenit un fel de ”indianul Talpă Iute”, căci nimeni nu știe pe unde e, iar Interpol-ul îl caută de vreun an fără succes.

Cine l-a adus pe Sied la Santander nu se știe sigur. Săgețile se îndreaptă spre fostul președinte, Francisco Pernia, care era, în același timp, secretarul general al Partidului Popular (PP) în Cantabria, partid aflat la guvernare în Spania. Obligat de fani să demisioneze, Pernia a avut grijă să pună o echipă de conducere pe care s-o manevreze tot el, în frunte cu un anume Angel Lavin Iglesias, poreclit, nu se știe de unde, ”Harry”. Ca fapt divers, în comitetul director mai apar o doamnă, Laeticia Vila, poreclită ”Blonda”, avînd legături ”primejdioase” cu Pernia, dar și vărul lui Angel Lavin. Cu o asemenea echipă de conducere valoroasă, Racing, club cu peste 100 de ani de istorie și inclusiv cu prezență europeană în sezonul 2009-2010 (perioadă în care a încasat 10 milioane de euro de la Real Madrid pentru Garay) a retrogradat de două ori consecutiv, ajungînd să joace acum în al treiela eșalon al Spaniei.

În turul meciului cu Real Sociedad, pe ”Anoeta”, Racing a jucat chiar bine, în ciuda scorului final de 3-1 pentru basci, iar returul de pe ”El Sardinero” prezenta destulă incertitudine. Obiectivul era o ”dublă” cu FC Barcelona, în semifinale, cu urmări benefice în ceea ce privește încasările clubului. Fotbaliștii însă au decis să nu joace acest meci. Sătui de promisiuni, neplătiți de luni de zile, unii dintre ei ajungînd chiar cazuri sociale, vezi situația portarului Omar Diaby, un african venit în căutarea fericirii în Europa, dat afară din garsoniera închiriată și neplătită, obligat să doarmă în vestiarul de pe ”El Sardinero”, jucătorii lui Racing au ales această ultimă cale de protest.

BILETE DE INTRARE LA TOATE MECIURILE DIN PRIMERA DIVISION GĂSIȚI AICI:

Un lucru mi se pare că merită consemnat. Felul în care suporterii lui Racing au ales să fie alături de fotbaliști. Într-o epocă în care practicanții acestui sport sînt priviți cu invidie și, de foarte multe ori, cu răutate pentru avantajele ce decurg din meseria lor, fanii lui Racing au fost în permanență alături de protestul jucătorilor. Nu le-a păsat că au plătit bilet de intrare, nu le-a păsat că au ratat oportunitatea  de a vedea pe viu o echipă de Liga Campionilor, așa cum e Real Sociedad, nu le-a păsat nici măcar de șansele lui Racing de a scoate pe Sociedad din competiție, după ce anterior eliminase alte două echipe din Primera. Le-a păsat în schimb de situația celor pe care veniseră să-i susțină, o comuniune ce merită o cauză mai bună.

Fotbalul e pentru spectatori. Cîteodată însă e și pentru fotbaliști.

P.S.

Acest episod s-a petrecut în țara campioană mondială și europeană, Spania. În fotbalul care dă echipa cu cel mai mare buget din lume, Real Madrid, în fotbalul unde lider e a treia echipă ca buget din lume, FC Barcelona, în fotbalul care oferă, din 2008 încoace, cel mai bun fotbalist din lume. Un fotbal însă în care nu se prea vede partea de jos din cauza acestor giganți.

P.S 2

Găsiți AICI imagini video de la reacția spectatorilor de pe ”El Sardinero”.

 Acest text a apărut în premieră pe http://www.digisport.ro/Bloguri/Andrei+Niculescu/

Toți ceilalți îți spun ce se întîmplă, eu îți spun și de ce se întîmplă
Recomand
Givenchy Sephora
blouseroumaine-shop.com
Vola.ro
Articole recente
Comentarii recente
Twitter
Arhivă