IMPRESII DE LA UN CLASICO SPECIAL

IMPRESII DE LA UN CLASICO SPECIAL

A fost unul dintre cele mai frumoase dueluri dintre Real Madrid și FC Barceona din ultimul timp. În orice caz, cel mai frumos Clasico pe care eu l-am comentat în direct, și am comentat ceva din 2009 încoace. Încă o dată s-a văzut de ce acest duel rămîne cel mai important din fotbalul mondial, căci eu nu-mi amintesc de vreo alta partidă, din orice campionat doriți, care să stîrnească atîtea pasiuni și atîtea discuții înainte, dar mai ales după meci.

BILETE DE INTRARE LA TOATE MECIURILE DIN PRIMERA DIVISION GĂSIȚI AICI:

Poate că, la două zile de la consumarea evenimentului, putem vorbi și despre altceva decît despre arbitraj. Mi se pare nedemn ca un astfel de meci, unde s-au dat 7 goluri și unde s-au ratat încă pe atîtea ocazii mari, unde rezultatul final n-a fost niciodată sigur, nici în minutele de final, cu Barcelona în avantaj și numeric și pe tabelă, mi se pare nedemn așadar ca un astfel de meci să fie discutat aproape doar prin prisma arbitrajului. Sigur că arbitrajul are importanța lui și e evident că Undiano Mallenco a făcut greșeli, unele mai mari, altele mai mici, în nici un caz însă atîtea cîte i se pun în cîrcă. Am văzut și eu după meci analizele de la posturile de televiziune, am citit cronicile a doua zi în toate cele 4 ziare sportive ale Spaniei și, dincolo de opiniile unui editorialist sau altul, cunoscuți în Spania pentru ”rolul” pe care-l joacă și pe care și-l asumă, comentariile la adresa lui Undiano Mallenco n-au fost atît de acide.

A spune că Real Madrid a pierdut din cauza lui Undiano Mallenco ar fi o eroare colosală, căci nu-i așa, la fel cum, dacă s-ar fi terminat 3-2 pentru Real după penaltyul oferit lui Cristiano nici Barcelona n-ar fi avut de ce să spună că a mîncat bătaie din pricina arbitrului. Mergînd mai departe, a spune că arbitrul n-a dorit o victorie a Realului, care ar fi ucis suspansul în campionat, e mai întîi lipsită de sens, căci dacă într-adevăr avea această misiune, Mallenco nu transforma o lovitură liberă în penalty pentru madrileni, la 2-2, sau găsea circumstanțe de penalty la intervenția lui Pepe la Neymar, în prima repriză. În al doilea rînd, această ipoteză e lipsită de respect pentru Atletico Madrid, care pînă una alta e lider și ar fi rămas în cursă, cu șanse, și dacă Real cîștiga în Clasico. Într-un reportaj, de genul celor care țin în viață presa scrisă, un ziarist de Marca a călătorit în același vagon de tren cu jucătorii lui Atletico, de la Sevilla la Madrid (da, au fost cu trenul, dar cu unul de are viteză) și a observat, nu fără surprindere, că Diego Simeone ar fi vrut ca Realul să cîștige. Avea Simeone calculele sale, care vizau și ultima etapă, cînd se joacă Barcelona-Atletico, dar dincolo de asta, felul în care Atletico a concurat în acest sezon e mai mult decît meritoriu, practic a transformat bipolar într-unul foarte atractiv.

Să ieșim așadar din discuțiile despre arbitraj cu concluzia celor de la Marca: unica greșeală a lui Undiano împotriva Realului a fost neeliminarea lui Sergio Busquets, la acea învălmășeală de după golul de 2-2. Și să ne concentrăm puțin și asupra jocului celor două echipe. Un meci cu 7 goluri și atîtea alte ocazii mari înseamnă un spectacol deosebit, înseamnă că există o forță de atacimpresionantă și de o parte și de alta, dar mai înseamnă că există și mari probleme de apărare. Italienii de exemplu, chestie de filozofie a fotbalului, nu prea s-ar fi grăbit să elogieze partida, căci în opinia lor jocul perfect e cel în care nu lași nici o șansă adversarului să marcheze. Ancelotti e italian, dar nu a știut, sau poate nu a vrut, să transforme jocul echipei sale într-unul de acest gen. A vrut neapărat să cîștige contra Barcelonei jucînd spectaculos, avînd posesie,construind, nu pe contraatac, căci imediat ar fi fost asemuit cu Mourinho. Numai că era bine pentru el dacă, la un moment dat, la 3-2 pentru Real, ar fi știut cum să închidă jocul, dacă de exemplu l-ar fi scos de atunci pe Di Maria, epuizat după o primă repriză excelentă, sau pe Bale,mai mult inutil decît util, și i-ar fi oferit lui Xabi Alonso, la mijloc, un ajutor în persoana lui Illaramendi. La 3-2, Ancelotti a vrut mai mult, la fel cum a vrut și la 2-1. Atunci, dacă Pique nu salva de pe linie și marca Benzema pentru 3-1, poate că am fi asistat la victorie categorică a Realului, căci în acele momente Barcelona era groggy. Ar fi trebuit, cred, să învețe ceva din ceea ce s-a întîmplat în prima repriză, să învețe că Messi poate să apară oricînd, mai ales dacă e lăsat s-o facă.

Și aici ajungem la marea greșeală pe care a comis-o, din punct de vedere tactic, Ancelotti. E imposibil să-i dai lui Messi o asemenea libertate, să-l lași să primească și să se întoarcă între linii. La Manchester, în Champions League, Manuel Pellegrini și-a dat seama de acest pericol și a încercat să folosească simțul de aticipație al lui Demichelis. Dincolo de ironiile la adresa sa, Demichelis s-a achitat bine de sarcini pînă la faza eliminării sale, cînd chiar n-a avut ce face. Pînă la acel moment însă, cel ce n-a făcut mai nimic a fost Messi. Ancelotti ori n-a înțeles acest pericol, ceea ce nu prea cred, ori s-a încrezut prea tare în forța ofensivă a echipei sale. Logic ar fi fost să fie de ajuns, însă Messi rămîne uluitor, chiar dacă încă e departe de potențialul său maxim. Cred că la acest Clasico s-a văzut absența lui Khedira, care i-ar fi oferit lui Xabi Alonso mai mult ajutor. Și tot la acest Clasico s-a văzut, cred, că Di Maria e excelent pe faza ofensivă, dar are carențe atunci cînd trebuie să coboare. La fel și Bale, a cărui absență la faza golului marcat de Iniesta, e o caracterizare perfectă a stilului său. Și, dacă tot am adus vorba de golul de 0-1, mai cred că Arbeloa ar fi citit mai bine din punct de vedere tactic fază și nu s-ar fi repezit, cum a făcut Carvajal, spre centrul careului, lăsîndu-i lui Iniesta toată banda în stăpînire.

BILETE DE INTRARE LA TOATE MECIURILE LUI REAL MADRID GĂSIȚI AICI:

Barcelona l-a avut pe ”Messiniesta” și i-a fost de ajuns. Nu, nu e nici o greșeală, există fotbalistul ”Messiniesta”. E din ce în ce mai limpede, cred, că Iniesta e noul șef al mijlocului Barcelonei. Xavi n-a mai controlat ritmul ca altădată, iar Fabregas a fost destul de inconstant și a greșit multe mingi. Ziariștii spanioli, în analizele lor, păreau destul de preocupați de prestațiile lui Xavi și Fabregas în perspectiva Mondialului. ”Messiniesta” a cîștigat pentru Barcelona acest meci, iar lor li se adaugă Pique, a cărui prestație a reamintit de acel ”Piquenbauer” din perioada Guardiola. Pique are însă mare nevoie de un Puyol lîngă el, căci Mascherano, ale cărui evoluții ca fundaș merită apreciate ca atare de-a lungul timpului, fiindcă el nu este totuși un fundaș, și-a arătat limitele atunci cînd s-a jucat 11 contra 11. A fost terorizat de Di Maria și Marcelo, iar Dani Alves l-a ajutat destul de puțin, în timp ce Neymar nu l-a ajutat deloc. E prima poziție pe care Barcelona trebuie s-o întărească în vară, nici măcar cea de portar nu-i așa de importantă precum cea de fundaș central.

Apropo de Neymar. În tur a fost remarcabil, în retur s-a scos oarecum cu acel penalty obținut. Fac însă un exercițiu de imaginație și vă invit să-l înlocuiți, în acea fază, pe Neymar cu Pedro. Eu cred că Pedro ar fi dat gol acolo, în vreme ce Neymar a căutat exact ceea ce a obținut, contactul cu Sergio Ramos. Care, dacă nu acționa din instinct, l-ar fi lăsat pe Neymar să treacă. Poate că ar fi dat gol, se făcea 3-3, dar Real rămînea în 11 oameni, ceea ce e altceva. Tata Martino, spre deosebire de Ancelotti cu Bale, a înțeles că trebuie să-l scoată pe Neymar, iar mai tîrziu a înțeles că trebuie să-l scoată pe Fabregas. Ancelotti nu l-a scos pe Bale ci pe Benzema, lăsîndu-și echipa fără cea mai importantă gură de foc.

Urmează finala Cupei, peste 3 săptămîni. Sînt tare curios dacă va juca din nou Neymar la Barcelona și dacă Ancelotti va merge cu aceeași linie de mijloc. Pînă atunci însă mai vin două meciuri de Champions League, plus cele de campionat. Primera Division are un final pasionant, cum n-a mai avut de mult, iar dacă se întîmplă ca-n ultima etapă să se ajungă la egalitate de puncte vom avea un Barcelona-Atletico ieșit din comun. Și apropo de campionat. Mulți il acuză pe Ancelotti că n-a cîștigat decît un punct din 12 posibile cu adversarele directe. E corect, numai că trebuie ținut cont de un aspect: campionatele se pot cîștiga în derbyuri, dar în mod sigur se pierd în partide precum Valladolid-Barcelona ori Almeria-Atletico. Acele puncte pierdute sînt cele care mai degrabă contează.

BILETE DE INTRARE LA TOATE MECIURILE BARCELONEI DIN ACEST SEZON GĂSIȚI AICI:

15 Comentarii
  • juve spune:

    nu prea sunt multe de spus…meci spectaculos cu aspect comercial care place maselor doar din simplu motiv ca apararile au fost varza.intr-un meci cu 7 goluri si inca vreo 10 ratari mari e clar ca apararile au fost zero.la barca singurul care nu a fost submediocru a fost pique iar la real, poate pepe.nu le vad in condittile astea nici pe real nici pe barca sa ajunga in finala ligii.poate nici in semifinale

  • cosmin spune:

    din partea barcelonei nu ma asteptam la prea multe pe faza defensiva,au probleme mari,atacul a fost la „putere”. mie unul mi-a placut meciul,prefer sa vad cu 4-3 decat un 0-0 inchis,a fost spectaculos si pentru mine e important si faptul ca barcelona se mentine in lupta,sper sa castige titlul,au sansa sa demonstreze ca echipa nu a murit dupa plecarea lui pep..desi..adevarul e ca a scazut mult in putere si daruirea jucatorilor,multi sunt lipsiti de motivatie la unele partide:)

  • Andrei spune:

    Dupa parerea mea altceva arata acest meci,faptul ca Barcelona e mai mult decat vie si competitiva.Multi o vedeau „terminata” dupa esecurile,de altfel inexplicabile cu Valladolid si mai ales Valencia,dar e evident faptul ca datorita in principal lui „Messiniesta” se poate bate cu orice echipa din cele ramase in UCl,cu un semn de intrebare evident plasat deasupra lui Bayern Munchen.Legat de acest meci,nu imi aduc aminte un un alt Classico in care sa existe atata incertitudine la pauza.Oricare dintre cele doua putea sa castige sau sa piarda,senzatia e ca doar detaliile puteau face diferenta.Repriza a doua a adus insa o scadere drastica a spectacolului si a fazelor de poarta,iar penalty-ul la Ronaldo si offside-ul la Neymar din faza premergatoare eliminarii lui Ramos au schimbat fata meciului.Oare ce s-ar fi intamplat fara aceste doua evenimente?!O discutie speciala ar trebui purtata despre Ramos,pe care sincer de multe ori nu il inteleg ce are in cap.E un fundas de exceptie,dar cu mult prea multe momente de „blackout”.Intr-o situatie de 1 vs. 1 ocolind atacantul prin spate e imposibil sa nu il atingi,iar orice atingere este eliminare fara discutii.Un alt exercitiu de imaginatie,Cannavaro spre exemplu ar fi facut vreodata un astfel de fault?!

  • Narcis spune:

    Mie mi-a placut tare mult, la faza in care Busquets il calca putin pe Pepe, cum a trecut Messi pe langa ei, luand mingea, neinteresandu-l nimic altceva decat golul, fotbalul, victoria, desi in calea lui se iscase o mare imbranceala. Respect!

  • andrei arustii spune:

    Meciul a fost cred cel mai frumos din ultimii ani. Mi-a amintit de dubla real -man utd din ucl, in urma cu peste 10 ani, cand aveai efectiv senzatia ca orice faza poate insemna gol, si ca scorul poate lua orice intorsatura.
    E pacat sa se diminueze din farmecul partidei, vorbindu-se despre vreo maniera tendentioasa de arbitraj; au fost erori, impotriva ambelor echipe, insa arbitrul nu a lasat impresia ca tine partea vreuneia dintre echipe, in mod fatis.
    jocul a fost atat de frumos, cred eu, in primul rand datorita lui anceloti, care efectiv le-a redat jucatorilor libettatea de a juca ofensiv, de a combina si de a ataca, pe care mou le facuse parca uitate. Barcelona a jucat in aceeasi nota de posesie ofensiva dintotdeauna.
    am insa o intrebare, domnule andrei niculescu? De ce nu cumpara barcelona un fundas central bun? Tiago silva, hummels, diego luis, in ordinea asta, ar fi perfecti, cred. Pana si un copil de 10 ani poate sesiza punctul slab al echipei. Pentru ca mascherano, oricata intuitie si plasament ar avea, nu are forta si statura necesara sa „se bata” cu un varf puternic. Spre exemplu, primul gol, benzema l-a marcat aproape de pe picioare, aproape fara sa sara, chiar de langa mascherano.
    Iar aceasta fragilitate defensiva, grija si emotiile permanente ca la orice faza fixa, la orice centrare pe sus, risti sa iei gol, genereaza, cred eu, frustrare si irascibilitate si in compartimentul ofensiv al echipei, care isi face mereu datoria.
    asadar, cum e posibil sa dai peste 100 milioane pe neymar, un clown care la 3 2 pentru real facea jonglerii pe teren cu un mar aruncat din tribuna, si sa sabotezi interesul echipei necumparand un fundas central bun?

    • Andrei Niculescu spune:

      Cred ca banii sunt o problema. Orice club din lume stie ca Barcelona are nevoie de fundas central si nu de orice fundas central, asa ca atunci cand vine o eventuala solicitare pretul creste semnificativ. Au amanat momentul asta nejustificat de mult, bazandu-se pe Puyol, iar acum vor plati foarte mult, pt a fundasi centrali capabili sa joace la Barca sunt putini. La Barca ca fundasi central trebuie sa poti juca mingea corect, curat,

  • Mitenka spune:

    Prima mea impresie dupa meci a fost „cum a reusit Realul sa piarda un meci in care a fost clar echipa superioara?”.Dar,recunosc,este o impresie subiectiva,fan Real fiind.

    Asa ca am sa-mi spun parerea doar despre „frumusetea” partidei,mult amintita de atunci.

    1)golul lui Iniesta-greseala mare Bale,care nu se retrage,greseala mare Carvajal,care strange mult in centru.Spuneai tu inaintea meciului ca un aspect important va fi cum vor face Bale si Ronaldo faza defensiva.Nu au facut-o deloc,problema a fost ca au jucat slab si faza ofensiva.

    2)gol Benzema,dupa o trecere prea usoara a lui DiMaria de Alvez(nedublat nici el) si Benzema inaltandu-se cu un cap peste Mascherano

    3)gol Benzema dupa ce Mascherano este total defazat si trece pe sub minge

    4)gol Messi dupa o pasa ideala a lui Carvajal

    5)gol Ronaldo dupa un 11m la un fault in afara careului

    6)gol Messi dupa un 11m obtinut usor de Neymar care plecase din offside

    7)gol Messi din 11m dupa o greseala de incepator a lui Xabi

    Deci un festival de greseli,7 goluri marcate din greseli mari sau foarte mari in defensiva sau ale arbitrilor,dar lumea spune ca a fost un meci superb,”nu ca pe vremea lui Mou”

    Ma frec la ochi si incerc sa-mi dau seama daca mai inteleg ceva din fotbalul asta…

    • andrei arustii spune:

      Ai facut niste observatii foarte corecte. Desi, asa cum tu singur declari, esti fan real, iar eu, pe de alta parte, tin cu barca, dialogul e unul placut, pt ca se vede ca te pricepi, iar tonul mesajului tau e civilizat si calm.
      daca te-ai referit la mine cand ai spus ca te freci la ochi, am vrut sa spun doar ca pe vremea lui mou era imposibil sa fi asistat la un joc atat de spectaculos. E adevarat ca golurile au venit in urma unor erori, de arbitraj sau ale adversarilor, dar trebuie apreciata tactiica lui anceloti, care a jucat atat de ofensiv incat sa „permita” arbitrului sa greseasca in favoarea lui (vezi penalty ronaldo) sau apararii barcelonei sa greseasca atat de mult. Pe vremea lui mou, echipa se apara mult si mascherano, de exemplu, avea ocazia sa greseasca mult mai rar.
      oricum, daca as fi fan real, as iubi echipa mult mai mult acunm decat anul trecut. Iar ca fan barca, o respect mai mult acum.

      • Mitenka spune:

        ma referam si la tine,dar in general la tendinta de a ridica la superlativ acest meci;tocmai ca eu nu vad nimic spectaculos la fotbalul de curtea scolii,”cu basca pe cap”;greseli ca ale lui Carvajal,Mascherano,Xabi+alte nspe greseli de transmisie a mingii si de pozitionare pe tot parcursul meciului,foarte rar le vezi pana si in campionatul din Romania;

        ca iubitor de fotbal,asa cum il percep eu,nu voi putea niciodata iubi mai mult un Real al lui Ancelotti decat un Real al lui Mou;chiar si daca face don Carlo tripla anul acesta,asa cum ne dorim fanii Realului;

        • costin spune:

          pai nu de la voi, fanii, a pornit aceasta reforma?nu vroiati fotbal total?daca vrei sa joci fotbal total trebuie sa iti asumi consecintele,ei si le-au asumat si a iesit un meci haotic.eu sunt fanul fotbalului italian de cand ma stiu,si pot sa zic ca mi-a placut meciu,desi a fost plin de greseli ca in curtea scolii.a avut acel ceva ce doar la meciurile astea barca-real ,real-barca,se intalneste.ceva comparabil cu acea „grinta”,dar facuta fara cap totusi.inafara de bayern, la ora actuala, e greu sa gasesti o echipa care sa iasa sa joace fotbal,sa se ia la tranta cu barcelona,si sa castige.chiar si cu xavi si fabregas mai degraba „palizi” tot au cea mai buna circulatie de balon,si in plus il au pe messi,care si plictisit parca de fotbal,are un „creier fotbalistic” impresionant.pasa de la golul lui neymar (desi aflat intr-un offside infim mi se pare) este absolut geniala.e greu acolo sa dai vina pe cineva.vorba lui andrei,daca era pedro se ducea sa dea la poarta,neymar s-a dus sa scoata penalty,si din punctul meu de vedere a cam omorat meciu).
          sanatate

          • Mitenka spune:

            „pai nu de la voi, fanii, a pornit aceasta reforma?nu vroiati fotbal total?”
            _____

            De la mine unul,in niciun caz.Nici de la „ultrasii” spanioli,care intr-un final au fost evacuati din peluza UltraSur pt ca ii scandau in continuare numele lui Mourinho si dupa 6 luni de la plecarea lui.
            Ci de la marea masa a suporterilor spanioli,care intr-un conflict Mou vs Iker&Ramos,este clar pe cine au ales.Si sa nu uitam de presa,intr-un continu razboi cu portughezul.
            Eu unul nu stiu daca exista fotbal total,dar cel mai aproape de aceasta notiune in ultimii ani,asa cum imi place mie acest sport,era fotbalul Realului din al doilea sezon al lui Mou.

  • George spune:

    Daca era Mou nu era spectaculos dar Real castiga toate meciurile cu Barca.Daca Chelsea va juca cu Barca in semifinale Chelsea se califica usor in finala pentru ca Mou stie exact ce trebuie facut ca sa castigi cu Barca.

    • Mitenka spune:

      1 infrangere in utimele 8 meciuri jucate cu Barca avea Mou inainte sa plece.2 din 2 are Ancelotti acum,in fata unei Barca net inferioare fata de sezonul trecut.
      Doar ca anul trecut pe vremea asta eram la 13 puncte in spatele lor,acum la unul in fata.Deci nicicum nu este bine :)))

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Toți ceilalți îți spun ce se întîmplă, eu îți spun și de ce se întîmplă
Recomand
Givenchy Sephora
blouseroumaine-shop.com
Vola.ro
Articole recente
Comentarii recente
  • Razvan Anghel on SEARA ÎN CARE NU MESSI A FOST ȘERIFULEu am senza?ia ca pentru aceasta seara multicombinata la surprize ni?te b?ie?i de la bwin s-au bucurat mult. Nu credeam [...]
  • Vlad Razvan on LA CASA DE LIONELSalutare , Andrei ! Totusi nu crezi ca e cam exagerata exprimare asta " ratarea participarii la UCL" ? Da [...]
  • Matei on DINTR-O MÂNĂ ÎN ALTACert este ca pandemia a zgaltait puternic ierarhia existenta anterior. PSG, Juventus si Liverpool sunt in cadere libera. Barcelona era [...]
  • Matei on GUARDIOLA, DE LA COSTUM LA TRENINGMai este o diferenta intre Mourinho si Guardiola. Mourinho a castigat Liga cu Porto, un outsider. Guardiola a antrenat probabil [...]
  • Matei on KOEMAN ȘI RESUSCITAREA, FLICK ȘI CONFLICTELEPare ca nici Messi, nici Cristiano nu mai pot. Juventus isi va reveni probabil, insa Barcelona fara Messi nu se [...]
Twitter
Arhivă