La finalul meciului dintre Levante și Barcelona se preconiza o schimbare de lider în Primera Division. După un campionat și jumătate, Barcelona ar fi trebuit să abandoneze prima poziție în ierarhia din Primera în favoarea lui Atletico Madrid. Lucrul ăsta nu s-a întâmplat, Barcelona rămîne lider, la egalitate cu ”Atleti”, iar Real Madrid vine imediat în urmă, la un singur punct. Eu unul nu-mi aduc aminte cînd a mai fost o situație asemănătoare în Primera Division, cu trei echipe implicate în lupta pentru titlu, toate trei avînd șanse relativ egale în momentul ăsta. Campionatul Spaniei, asta mi se pare mie acum, vine imediat după cel al Angliei în ceea ce privește suspansul, implict și interesul, în lupta la vârf. Bundesliga e cîștigată de Bayern înainte să înceapă, și ma tem că așa va fi și in sezonul viitor, deja mă gîndesc cu groază la întăririle pe care le va aduce Guardiola, Serie A are în Juve o forță dominantă, iar Ligue 1 propune un PSG cu evidente intenții de performanță europeană.
BILETE DE INTRARE LA TOATE MECIURILE DIN PRIMERA DIVISION GĂSIȚI AICI:
Despre Barcelona, prea puține ar fi de spus. Am scris tot aici acum cîteva săptămîni despre Tata Martino și transformarea sa în bunic. Nu mai insist. Lipsa cronică de personalitate și absența ideilor cu care să salveze o deplasare complicată s-au văzut și la Valencia. Singura schimbare notabilă adusă de ”Bunicul” Martino e felul în care se face apărarea la fazele fixe, s-a trecut de la zona la om la om. Iar urmarea e vizibilă, jumătate din golurile luate de Barcelona în acest campionat sînt din corner. Dacă Barcelona e încă lider asta e pentru că Atletico a avut primul moment de teamă al sezonului, dincolo de greșelile de arbitraj de la 1-0 și din finalul meciului cu Sevilla de pe ”Calderon”. Nici despre Real Madrid nu-s prea multe de comentat, echipa zboară pe aripile lui Cristiano, cel mai bun din lume în acest moment, indiferent de ce spun unii sau alții. Dar despre acest subiect, despre Cristiano și Balonul său de Aur, promit să revin zilele viitoare.
La Atletico vreau să mă refer în cele ce urmează. Și la Diego Simeone. A fost primul moment de presiune pe care echipa sa n-a reușit să-l treacă. Egalul dintre Levante și Barcelona și posibilitatea ca Atletico să devină lider au adus o stare de tensiune neobisnuită pe ”Calderon”. O euforie tensionată. Poziția de favorită nu convine echipei de lîngă Manzanares, mult mai bună pentru ea e postura de outsider. De concurent pe care cei doi coloși, Real și Barcelona, nu-l iau în seamă, de subiect al proverbului ”cînd doi se ceartă al treilea cîștigă”. Comportamentul lui Simeone a fost exemplar. Nici un reproș la adresa arbitrului, deși ar fi putut. Nici o încercare de arunca responsabilitatea egalului pe umerii altuia. Dacă Atletico n-a putut bate pe Sevilla e mai întîi din vina sa, abia apoi din cea a arbitrului. Simeone n-a căzut în capcana de a le acorda alibiuri jucătorilor săi. Știe că lucrul ăsta ar face rău la o grupare căreia toată lumea îi așteaptă reculul, căci toată lumea i-a anticipat acest recul de multă vreme.
BILETE DE INTRARE LA TOATE MECIURILE LUI ATLETICO MADRID DIN ACEST SEZON GĂSIȚI AICI:
Pînă la urmă, un egal e mai bun ca un eșec. Filozofia italiană. Atletico e colider în Primera, continuă pe fronturile Cupei Spaniei și ale Ligii Campionilor. Echipa e în grafic, chiar și acest egal e în grafic, căci ar fi fost bizar ca Atletico să bată pe linie. Echipa lui Simeone rămîne aceeași grupare solidă, căreia greu îi marchezi, o grupare de luptători a căror idee de luptă, plecată de la antrenor, e clară: pas cu pas, meci cu meci, adversar cu adversar.
Mediatizarea excesivă nu ar fi fost bună pentru Atletico. Asta merge la alții. La Atletico merge lupta, umilă și fără pauză. Zgomotul distrage atenția. Și concentrarea. Așa s-a întîmplat duminică seară, zgomotul produs de posibila trecere pe primul loc a afectat concentrarea echipei lui Simeone.
Acest text a apărut în premieră pe http://www.digisport.ro/Bloguri/Andrei+Niculescu/
Mergem mai departe cu povestea Baloanelor de Aur. O dovadă în plus că există în istoria fotbalului și alte nume foarte mari, nu doar Messi ori Cristiano Ronaldo și al lor etern duel pentru supremație.
Săptămîna trecută, în EPISODUL 1, i-ați putut admira pe Ronaldinho, Zidane, Van Basten, Rumenigge, Cruyff și Beckenbauer. Dacă l-ați ratat, nu-i nimic, AICI găsiți poveștile celor 6.
Astăzi vă propun alte nume mari, uriașe chiar. Tot din trei momente istorice diferite, prilej foarte bun de a observa cum a evoluat fotbalul cu trecerea anilor. Sînt filme ceva mai vechi, e de fapt o serie produsă de France Football despre trofeul pe care prestigioasa revistă l-a inventat. Filmele sînt în limba franceză, dar imaginile nu au nevoie de traducere.
BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN CHAMPIONS LEAGUE GĂSIȚI AICI:
Încep cu RONALDO VS ȘEVCENKO. Doi golgeteri, doi mari atacanți. Despre Ronaldo ați mai putut citi și vedea imagini pe acest blog. Despre Andrei Șevcenko încă nu. Apare cu această ocazie pentru prima dată.
Mai departe, vă invit să ne delectăm cu EUSEBIO VS GEORGE WEAH. Și ei sînt în premieră pe acest blog. N-au avut parte de expunerea mediatică de care ar fi meritat. În special Eusebio, căci așa erau vremurile, însă veți pe imagini ce fotbalist colosal a fost.
Pentru final, am păstrat PLATINI VS DI STEFANO. Astăzi, cei doi sînt mai degrabă asociați cu funcțiile pe care le au. Michel Platini de președinte al UEFA, probabil viitor al FIFA, iar Alfredo Di Stefano, președinte de onoare la Real Madrid. Contestat pentru anumite decizii de azi, Michel Platini a fost un fotbalist uriaș, în veme ce Di Stefano, prezent mereu alături de noile achiziții ”galactice” ale lui Florentino Perez la Real, a fost imens în perioada cînd Real Madrid stăpînea lumea și cucerea cu lejeritate Cupa Campionilor Europeni.
Sper că v-au plăcut imaginile. Dacă da, rămîneți aproape, vor urma și altele!
S-a terminat faza grupelor din Liga Campionilor. De luni, odată cu tragerea la sorți a meciurilor din ”optimi”, vom intra în cea de-a doua fază a competiției, adevărata Champions League. Am spus-o de mai multe ori. Cea mai importantă competiție din lume la nivelul echipelor de club are două variante într-un sezon. Mai întîi avem Liga Campionilor. În faza grupelor, cu meciuri multe și majoritatea frumoase, dar și cu prezența printre coloși a unor echipe mai mici.
A doua parte e Champions League. Meciuri eliminatorii, super-dueluri. Cele mai bune echipe rămase în competiție, cele care luptă cu adevărat pentru supremație. Aici e spectacolul campionilor, aici vom avea marile meciuri, unde nici o greșeală nu e admisă, pentru că poate fi fatală.
BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN CHAMPIONS LEAGUE GĂSIȚI AICI:
La începutul fazei grupelor, în septembrie, am făcut cîteva previziuni. Așa am crezut eu atunci că se va derula competiția. În general, pronosticurile au ieșit, în general echipele favorite s-au calificat mai departe. Există însă și cîteva excepții.
Cea mai importantă e Juventus. Nu cred că s-a gîndit cineva în septembrie că dintr-o grupă cu Real, Galata și Copenhaga, torinezii nu vor ieși. Fie și de pe locul doi, așa cum am crezut și eu. Juve e clar surpriza neplăcută a acestei faze, căci campioana Italiei venea cu pretenții mai mari față de sezonul trecut, atunci cînd se oprise în ”sferturi” în fața lui Bayern. Ceva n-a funcționat în jocul lui Juve la începutul sezonului, aglutinarea noilor veniți, Tevez și, mai ales, Llorente, s-a făcut cu destulă greutate, ceea ce a dus la sincope și-n Serie A, dar și-n Liga Campionilor. În Serie A lucrurile s-au îndreptat, poate și pentru că rivalii la titlu au și ei cam aceleași probleme, în Ligă însă factura s-a plătit în ultimul meci, cel de la Istanbul.
E limpede că acest ultim joc nu trebuia să se dispute. În condițiile alea nu se putea juca fotbal. Dar a pune exclusiv vina pe UEFA pentru necalificare mi se pare o greșeală. Mourinho spunea acum vreo 10 ani că un fotbalist nu trebuie să lase niciodată opțiuni arbitrului ca să-l judece și trebuie să gîndească totul din acest punct de vedere. Parafrazînd, cam la fel e și cu Juventus, nu trebuia să lase naturii opțiuni să decidă în locul său. Calificarea s-a pierdut acasă cu Galatsaray, atunci cînd echipa n-a izbutit să țină cîteva minute un avantaj, ceea ce pentru o echipă italiană e totuși inexplicabil. Vezi, spre exemplu, felul în care Milan a tras de un 0-0 cu Ajax, pe teren propriu, în 10 oameni, corect, dar l-a obținut și s-a calificat. Revenind la Juve, sînt curios cum va aborda sezonul de europa League ce-o așteaptă, căci finala se ține la Torino, pe stadionul său. De regulă, tot răul merge spre bine, iar un trofeu european rămîne un trofeu european. Juve nu s-a mai apropiat de ceva vreme de o finală continentală, ar cam fi timpul. Mie mi se pare că Juve e principala favorită acum la cîștigarea Europa League.
BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN CHAMPIONS LEAGUE GĂSIȚI AICI:
Mergem mai departe cu analiza. Napoli iese din Champions League cu 12 puncte, în vreme ce Zenit merge mai departe cu 6 puncte. Iar Galata cu 7. Sînt paradoxuri ale competiției, dar regulile jocului astea sînt și trebuie respectată. Napoli a ieșit bărbătește dintr-o grupă cu două rivale mai bune ca ea. Eu o vedeam pe Napoli trecînd și nu pe Arsenal, dar asta se petrecea în septembrie, atunci cînd Ozil încă nu-și începuse recitalul, iar transformarea echipei lui Wenger, cel mai lesne sesizată în victoria de la Dortmund, încă nu se prefigura. Borussia a cîștigat această grupă, iar Arsenal a venit pe doi, în vreme ce Napoli trebuie să se reorienteze spre Europa League. Pentru Rafa Benitez e un film pe care l-a mai văzut și anul trecut pe vremea asta și care s-a terminat excelent. Cred că și Napoli e o echipă de luat în seamă în Europa League.
Surpriză mi se pare și Olympiakos. Am mers pe mîna celor de la Benfica, pentru locul doi în această grupă, pentru că mi se părea mai valoroasă, cu un lot mai închegat. Cît despre Sahtior, pe care o credeam capabilă să iasă din grupa sa, recapitulînd acum sezonul său și cel al lui Bayer Leverkusen, mi se pare că în septembrie m-a grăbit. Echipa lui Mircea Lucescu e din nou în formare, și-a pierdut într-un an trei piese de mare importanță, în vreme ce Bayer a confirmat în Bundesliga. Nu știu în ce măsură va izbuti să treacă mai departe de ”optimi”, dar calificarea în primăvară eo performanță în sine. Și Mircea Lucescu trebuie s-o ia de la capăt în Europa League și cred că pentru el e un obiectiv în acest moment un parcurs bun în această competiție. Experiența din 2009 e încă proaspătă.
BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN CHAMPIONS LEAGUE GĂSIȚI AICI:
Hai să vedem ce ne așteaptă. Dacă s-ar fi calificat și Juventus, am fi avut super-dueluri în jumătate din partidele din ”optimi”. Oricum vom avea măcar două. Aș zice trei, adică aș include și pe Milan aici, dar pentru asta trebuie ca pînă în februarie Milanul să iasă din zona crepusculară în care se află acum.
Arsenal și Manchester City vor oferi derbyurile. Pentru ambele, situația e destul de clară. Real Madrid, Barcelona, Atletico Madrid și PSG sînt posibile rivale comune. La care se adaugă Borussia Dortmund, în cazul celor de la City, și Bayern, în cazul lui Arsenal. Milan le are pe toate, plus Chelsea și Manchester United.
Oricare dintre meciuri vor fi extrem de interesante. Anul trecut am avut Manchester United-Real Madrid și e destul de probabil să avem și sezonul ăsta un duel anglo-spaniol. Arsenal-Barcelona am tot văzut, mi-ar plăcea un Arsenal-Real Madrid, dar nici un Arsenal-PSG n-ar fi de plan secund. La fel, un Barcelona-City ar fi un super-meci, dar ce ziceți despre un City-PSG, duleul petrodolarilor.
Toate cîștigătoarele de grupă cred că-și doresc pe Olympiakos. Apoi Galata, chit că după ce i s-a întîmplat lui Juve va fi tratată cu mai multă atenție. Luni la prînz vom afla exact care e finala din ”optimi” și ce alte dueluri vom avea. După care vom comenta tot aici.
Pînă atunci, vă propun, dacă doriți, să treceți în revistă ce-a fost în sezonul trecut de Champions League, dar și să navigați prin istoria acestei competiții. Totul AICI
BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN CHAMPIONS LEAGUE GĂSIȚI AICI:
Finalurile de an calendaristic, nu fotbalistic, căci în fotbal anul începe în iunie și se termină în mai, aduce după sine decernarea premiilor. Superlativele anului își primesc trofeele și, implicit, recompensa. Care e cu dublă direcție, de simpatie și antipatie. Niciodată decernarea unui premiu nu poate mulțumi pe toată lumea, de fiecare dată există suporteri ai celorlalte tabere, cele perdante, care vor considera că sînt nedreptățiți. Balonul de Aur e cel mai important trofeu fotbalistic la nivel personal, iar în ultimii ani discuțiile legate de el au stîrnit polemici aprinse. Mai ales că în ultimii ani disputa a fost între Messi și Cristiano Ronaldo, între FC Barcelona și Real Madrid așadar, cluburi cu largă reprezentare afectivă la nivel global.
BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN CHAMPIONS LEAGUE GĂSIȚI AICI:
Acum cîteva luni, prin vară, cînd afară era cald și bine, mă întrebam tot aici pe blog cine va lua Balonul de Aur. Spunram atunci că e logic să te gîndești la un fotbalist de la Bayern. Eu mă gîndeam în acele zile la Robben, între tim a apărut numele lui Ribbery, care a și cîștigat de alfel un trofeu personal nu demult. Încercam în acest articol să explic din nou criteriile pe baza cărora se acordă acest Balon de Aur. Acest nou Balon de Aur, căci de cînd FIFA s-a amestacat în tradiționla anchetă a celor de la France Football, criteriile s-au mai schimbat. Înainte era clar, votau corespondenții L`Equipe-France Football, căci era premiul revistei. Era o mînă de oameni, căci oricît de prestigios ar fi grupul de presă nu putea acoperi toate continentele. Cu ajutorul FIFA, votul a devenit universal, pătrunzînd în cele mai îndepărtate colțuri.
Am spus mai sus că am încercat să explic din nou. O mai făcusem la începutul anului, imediat după ce Messi a primit al patrulea Balon consecutiv. Am încercat atunci sa explic de ce întotdeauna Messi. O să reiau cîteva din explicații. În primul rînd, s-au dus vremurile cînd doar trofeele contau. S-au dus așadar vremurile cînd un fundaș precum Cannavaro cîștiga Balonul de Aur doar pentru că era căpitanul unei campioane mondiale ce avea în lot mai mulți potențiali cîștigători decît el, dacă e să vorbim de valoare. Trofeele cîștigate reprezintă o parte din motivația celor care votează.
A doua motivație e dată de parcursul pe întregul an. În general însă ultima impresie contează, așa e întotdeauna. Consistența pe tot parcursul anului reprezintă un criteriu foarte important.
Și ar mai fi vorba de imagine. Cei care votează aînt și ei oameni ca noi toți, chit că acum sînt alături de ziariști și selecționeri ori căpitani de echipă. Au și ei preferații lor, simpatiile ori antipatiile lor. Eventual frustrările lor, eventual invidiile lor. Din acest punct de vedere, Messi pleca întotdeauna în avantaj, imaginea sa, plecată de la felul lui de a fi, dar și șlefuită, e limpede, de o echipă întreagă de profesioniști în PR și comunicare, fiind mai bună decît a lui Cristiano, pe care, paradoxal, nu-l avantaja prea tare faptul că arată precum un star de cinema și are alături de el una dintre cele mai frumoase și dorite femei din lume. Și tot din acest punct de vedere, mediatizarea lui Messi și Cristiano, excesivă pe alocuri, îi ajută și în această competiție pentru Balonul de Aur. Fanii lui Real Madrid sînt identificați cu Cristiano, cei ai Barcelonei cu Messi, dar cei ai lui Bayern nu cred că sînt unanim alături de Ribery. Unii cred că l-ar prefera pe Robben, ca să nu mai spun că nemții ar merge mai degrabă alături de unul de-al lor. E un criteriu să știți, degeaba strîmbă din nas unii citind aceste rînduri.
Impactul mediatic pe care-l are Bundesliga la nivel global a crescut mult, foarte mult și de cînd a venit Guardiola la Bayern, căci s-a creat un curent de interes fantastic plecat de la admiratorii lui Pep, printre care mă număr, care au început să studieze mai atent ce și cum face el la Bayern. Însă Bundesliga nu are impactul mediatic de care beneficiază Barcelona, din inerția creată tot de acea echipă a lui Pep, ori Real Madrid sau Manchester United sau Arsenal sau Liverpool sau AC Milan sau Juventus. Asta e situația, Bayern nu se numără printre primele 5 echipe iubite în alte țări decît Germania, chit că a luat Liga Campionilor. Faceți un exercițiu simplu! Cîți dintre prietenii pe care-i aveți simpatizează pe Bayern? Și cîți pe Barcelona, Madrid, United sau celelalte? Cam așa e și la nivel global.
Înainte să se repeadă asupra mea cei care au devenit peste noapte admiratori ai campionatului german, îi rog să-și reamintească, să revadă, cum a fost a doua zi de după finala germană a Ligii Campionilor. În duminica respectivă, știrile cu și despre Bayern campioană a Europei au fost, în multe locuri ale lumii, depășite ca impact emoțional de informația, lansată în primele ore ale dimineții chiar pe site-ul oficial al clubului catalan, Neymar la Barcelona.
BILETE DE INTRARE LA TOATE MECIURILE DIN PRIMERA DIVISION GĂSIȚI AICI:
Bun. Să revenim la prezent și la întrebarea care ne macină: cine? Cred că putem exclude din start numele lui Messi. A cîștigat campionatul cu Barcelona, dar a avut un an oribil la nivel personal. Din aprilie încoace sare dintr-o leziune musculară în alta. Cine pune însă în discuție cele 4 Baloane precedente cîștigate de el fie greșește, fie e orbit de antipatie. Ar mai fi Cristiano, grupul celor de la Bayern, Ibrahimovici și, ca de obicei în ultimii ani, Xavi și Iniesta, care probabil nu vor cîștiga prea curînd.
Multă lume a sărit la beregata lui Sepp Blatter pentru declarațiile făcute la adresa lui Cristiano și Messi. Chit că ele n-au fost atît grave, e clar că președintele FIFA nu era cazul să se pronunțe față de un premiu pe care-l ofera. E posibil însă ca prin aceste declarații să-i fi făcut un mare serviciu lui Cristiano Ronaldo. A creat un curent de opinie conform căruia FIFA are ceva cu Cristiano și, în speță, cu Real Madrid. Curent speculat prompt de aparatul de PR și relații publice din spatele lui Cristiano și din spatele Realului. E posibil ca acest curent, care se adaugă unei forme excepționale pe care o traversează Cristiano, să ajute la momentul votului. În momentul ăsta, Cristiano e cel mai bun din lume, indiferent de ce vor spune simpatizanții altor fotbaliști.
În dreptul lui Ribery stau trofeele și golurile marcate pentru Bayern. Parcursul ireproșabil al campioanei Europei în Bundesliga și Champions League nu-l ajută însă pe francez. Cristiano salvează Madridul cu golurile sale în majoritatea partidelor, mai nou o face și cu Portugalia, pe care a dus-o aproape de unul singur la Mondiale, Ribery nu prea, căci Bayern n-are nevoie de asta. Dacă am spus despre Cristiano că e cel mai bun din lume la această oră, la fel trebuie să spun despre Bayern, e cea mai puternică echipă din lume în acest moment. Însă e o echipă, un conglomerat de valori, care funcționează ca atare. Cînd Barcelona era cea mai puternică echipă din lume, era Barcelona lui Messi, care dădea o tonă de goluri, Bayern-ul de azi nu e al lui Ribery. Eu așa cred. În schimb, Madridul e al lui Cristiano, la fel și Portugalia.
Pînă la decernare, mai avem timp. Mai sînt meciuri de Liga Campionilor, etape din campionate. Să ne bucurăm, așa cum am mai spus-o în multe ocazii, că putem fi contemporani cu aceste valori. Că le putem vedea și admira fiecare mișcare. La vremea lor, Platini și Maradona împărțeau același campionat, dar imaginile pe care le avem în memorie despre ei sînt destul de puține. Pentru că așa erau vremurile, pentru că Serie A, chit că era cel mai tare campionat din lume, nu se vedea decît în Italia. Acum, grație televiziunii, știm tot.
P.S.
Updatez acest text cu ultima ”ispravă” a lui Cristiano Ronaldo, cele 3 goluri marcate Suediei lui Ibrahimovici, în returul barajului. Reacția comentatorului e genială:
BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN BUNDESLIGA GĂSIȚI AICI:
Juventus pe ultimul loc în grupă, cu doar 3 puncte, din 3 egaluri și un eșec, în 4 meciuri, sub Galatasaray și FC Copenhaga, iată un scenariu pe care, să fim serioși, nimeni nu-l anticipa în mijloc de septembrie, atunci înd a început faza grupelor în Champions League. Nu e însă nimic SF, e purul adevăr. E limpede că Juve are mari șanse să se califice în primăvară, dar faptul că are de jucat două finale în ultimele două partide în compania celor două echipe mai slab cotate din grupă e un indiciu că lucrurile n-au mers așa cum trebuie la Torino.
După ce a fost eliminată de Bayern, în sezonul trecut, pe fondul acelei mari greșeli comise de Buffon în startul partidei tur, căci nu se știe ce s-ar fi întîmplat dacă s-ar fi avansat cu 0-0 mai mult timp, Juve promitea tuturor că-și va lua măsuri pentru ca participarea europeană din acest sezon să însemne mai mult decît un sfert de finală. Și chiar și-a luat, căci transferurile făcute arătau un plan bine pus la punct de formare a unui lot capabil să susțină bătăliile din Champions League și Serie A. E posibil ca obsesia de a arăta bine în Champions League să fie un soi de factură plătită de torinezi, căci atunci cînd nu ești liniștit și faci lucrurile sub o anumită presiune pot apărea și erorile. Dincolo de egalul de la Copenhaga și meciul pierdut pe ”Bernabeu”, unde Juve chiar a arătat bine, marele semn de întrebare vine din egalul cu Galata pe teren propriu, căci o echipă italiană de top incapabilă să mențină un rezultat favorabil cu 5 minute înaintea finalului nu e chiar un lucru obișnuit, aș zice chiar anormal. La fel de posibil e ca startul foarte bun al Romei în Serie A să-i fi surprins pe torinezi, căci nu cred că Antonio Conte se aștepta ca o altă echipă să înceapă așa de bine campionatul și să-i strice cumva planurile de rotații. Spre exemplu, Juve a jucat la Parma, sîmbătă, un meci foarte complicat, la care Conte n-a putut să-i menajeze complet pe Pirlo, Tevez, Vidal sau Pogba, căci nu-și permitea nici un pas greșit, care să mărească eventual diferența față de o Roma ce nu e implicată de nici un fel în mijlocul săptămînii.
BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN CHAMPIONS LEAGUE GĂSIȚI AICI:
Meciul cu Real Madrid de la Torino a oferit un detaliu interesant la început. Ambele echipe parcă-și doreau același lucru, anume ca posesia să fie la cealaltă și să poată acționa pe contraatac. Pînă la urmă, Juventus n-a avut ce să facă și a trebuit să atace, căci Madridul lui Ancelotti stătea în propria jumătate, așteptînd o recuperare și o contră. Problema lui Juve e că jucătorii săi nu au prea multă viteză, iar ritmul e dictat de Pirlo în funcție de ceea ce are la dispoziție. Cum Pirlo era bine tamponat, de multe ori s-a trecut la planul B, pasele lungi către Llorente, și abordarea fazei de respingere cu mai multă agresivitate, cu Pogba și Marchisio căutînd zona din spatele lui Khedira și Modrici.
Problema madrilenilor venea din slaba participare defensivă a celor 3 din față. Echipa părea ruptă într-un soi de 1-7-3, ceea ce punea destule probleme apărătorilor, mai ales atunci cînd Pirlo izbutea să depășească pressingul de întîmpinare și să se deplaseze, cu mingea la picior, spre careul advers. Atunci apăreau variantele de pasă în zone laterale și centrările prin spatele fundașilor, așa cum a fost la golul lui Llorente ori la intervenția lui Casillas, atunci cînd Pepe a fost aproape de autogol. Și tot atunci apărea surpriza Pogba drept cel mai avansat jucător al torinezilor, așa cum s-a întîmplat la penaltyul scos de el.
Destul de ciudat, la început Ancelotti a jucat cu Cristiano Ronaldo și Bale pe benzile lor naturale, Bale în stînga și Cristiano în dreapta. Încă un experiment marca Ancelotti, care n-a funcționat, dovadă că s-a renunțat la el în repriza a doua. Atunci cînd Realul a și arătat mult mai bine. Mi se pare inutil să-i disloci pe cei doi din zonele în care sînt cei mai periculoși, adică atunci cînd amîndoi acționează pe picior schimbat, cu fazele ce decurg din această poziționare. În avancronica meciului, scriam aici că Real Madrid are nevoie de un meci de referință în acest sezon. Nu l-a făcut nici de această dată,iar dubiile continuă să plutească peste proiectul lui Ancelotti. Care rezistă grație în principal lui Cristiano, care mi se pare cel mai bun fotbalist al momentului, dar și grație lui Bale, a cărui creștere de formă e constantă. Celor doi li se adaugă Benzema, extrem de util în jocul colectiv. Cu toate astea, identitatea pe care și-o doresc fanii madrileni încă n-a apărut. Madridul a marcat două goluri pe fondul greșelilor comise de Caceres, un jucător ale cărui limite sînt evidente, golul egalizator venind în momentul în care partida se derula după scenariul imaginat de Conte.
BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN SERIE A GĂSIȚI AICI:
La 2-2, Juve a părut destul de mulțumită. Beneficiind și de cadoul făcut de FC Copenhaga, căci dacă Galata bătea în Danemarca lucrurile erau acum foarte complicate. Așa, ”Bătrîna Doamnă” depinde daor de sine, iar duelurile cu FC Copenhaga acasă și cu Galata în infernul de la Istanbul vor aduce, probabil, calificarea în primăvară, căci diferențele de valoare între Juve și cele două viitoare rivale sînt evidente. Primăvara va fi prinsă însă de pe locul doi, ceea ce înseamnă un adversar complicat în ”optimi”. Între Barcelona, Bayern, PSG, Atletico Madrid, Chelsea ori Arsenal sau Dortmund, cu al doilea meci în deplasare, zău că nu știu ce preferințe ar putea avea torinezii.
Cît despre Real, va aștepta în continuare acel meci de referință. Pînă acum a pierdut cu Barcelona și Atletico, a bătut cum a bătut e Juve și apoi a făcut egal la Torino. Madridul, lot și suporteri, are nevoie de acel declic, care să elibereze presiunile, care să arate că proiectul e viabil, care să arate că vorbim de o echipă coerentă, nu de un grup susținut de forma incredibilă a lui Cristiano.
BILETE DE INTRARE LA TOATE MECIURILE DIN PRIMERA DIVISION GĂSIȚI AICI:
De regulă meciurile dintre Juve și Real Madrid se jucau cu un obiectiv cert, trecerea mai departe. Duelurile dintre cei doi granzi ai fotbalului mondial au fost in general eliminatorii, de unde și starea de tensiune existentă la fiecare confruntare. E limpede cred, una e o dublă eliminatorie, alta e un dublu duel în faza grupelor, cînd eventualele greșeli mai pot fi corijate pe parcurs. Chit că de data asta Juve are o marjă mică de eroare.
Eu unul îmi aduc aminte cu mare drag finala din 1998 a Ligii Campionilor, cea jucată la Amsterdam și terminată cu 
victoria madrilenilor, cu golul lui Mijatovici, ce avea să se dovdească a fi fost din marcat din ofsaid. A fost prima mea finală de Champions League adevărată, adică la care am avut treabă. Am stat 5 zile la Amsterdam atunci și am descoperit tot ce era de descoperit în această perioadă. Fotbalistic și extrafotbalistic. :)) Văzusem pe stadion și finala precedentă, cea de la Munchen, dintre Juve și Dortmund, dar atunci fusese o deplasare ”de probă” pentru un ziar ”de probă”, un număr experimental al ProSport, care încă nu apăruse în mod oficial. Titlul atunci a fost ”Juve, Juve, vai de tine!”
Titulatura s-a schimbat ulterior în ”Real, Real, vai de tine!”, căci nu cred că Florentino Perez își aduce cu prea multă plăcere aminte de vizitele făcute la Torino, care i-au și grăbit oarecum terminarea primului mandat la Real. Au fost sezoanele 2002-2003 și 2003-2004, prima dată în semifinale, a doua oară în optimi. Juventus a barat atunci drumul Madridului spre ”La Decima”, drum pe care îl caută și acum. Atunci, în mai 2003, Realul s-a oprit în semifinale, la doar un pas de a doua finală consecutivă și, cine știe, dacă nu cumva al doilea trofeu consecutiv. Cine știe dacă nu cumva acea magnifică echipă ”galactică”, născută din nebunia lui Florentino Perez de a aduna laolaltă Baloane de Aur, nu ar fi reușit ceea ce n-a reușit nimeni nici pînă în ziua de azi, să ia de două ori la rînd trofeul.
BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN CHAMPIONS LEAGUE GĂSIȚI AICI:
Între timp, stadionul lui Juve s-a schimbat, dar cred că amintirile încă persistă în memoria lui Florentino. Paradoxal, Real Madrid s-ar putea răzbuna acum. Cu doar două puncte din 3 partide, Juve e în mare pericol de a rata calificarea în primăvară, ceea ce ar fi o stare vecină cu dezastrul, căci parcursul european devenise pentru ”Bătrîna Doamnă” prioritar după plimbarea de voie din Serie A în ultimele două campionate. Dacă rămîne cu două puncte și după 4 meciuri și, mai ales, dacă Galatasaray bate la Copenhaga și face 7 puncte, lucrurile se complică tare de tot pentru Juve. Nici un egal nu schimbă foarte tare datele problemei, iar campioana Italiei va avea un meci infernal la Istanbul, în ultima etapă, presupunînd aici că Real va bate, cum ar fi normal, Galata la Madrid și Juve pe FC Copenhaga.
Deși Real Madrid are calificarea asigurată, partida de la Torino nu-i lipsită de importanță. Real are nevoie de un meci de referință în acest sezon, căci în afară de jumătate de ceas pe ”Camp Nou”, în El Clasico, n-a izbutit așa ceva. Victoriile cu FC Sevilla, Rayo, Malaga, Galatasaray sau FC Copenhaga nu mă conving și nu conving pe nimeni. Real Madrid încă nu și-a găsit linia, drumul, apropo de ceea ce vorbeam mai sus, pînă acum Ancelotti a fost salvat de individualitățile de mare valoare de care dispune. Cristiano în primul rînd, dar și Bale, mai nou, Benzema sau Di Maria. Apărarea încă nu funcționează, iar problema, după cum spunea Varane, e colectivă, nu doar la compartimentul cu pricina. Johan Cruyff avea o vorbă, în cea mai prolifică perioadă a ”Dream Team-ului” său: ”Cel mai bun apărător al meu e Romario, pentru că e primul care începe să se apere”. Ideea a fost preluată ulterior de Guardiola și vă amintiți furia cu care presau în buza careului advers Eto”o, Messi și Henry, apoi Pedro, Messi și Villa.
Revenirea lui Xabi Alonso a pus un pic de ordine pe această zonă defensivă. S-a văzut foarte bine cu Rayo Vallecano, a fost un Real cu Xabi Alonso pe teren și cu totul altul, mult mai vulgarizat defensiv, fără el. Pentru Xabi Alonso meciul e special, pentru că se tot vorbește că va ajunge în vară, liber de contract, la Juve, așa că, dacă sînt adevărate informațiile, ar fi un prilej numai bun de negociere a salariului. Poate cu Xabi Alonso în teren, Ancelotti va izbuti ceea ce și-a propus în primul meci cu Juve, să-l anihileze pe Pirlo. Pe ”Bernabeu” nu s-a reușit asta, iar Pirlo a dictat jocul lui Juve, care a dominat inclusiv în 10 oameni și nimeni nu știe ce s-ar fi întîmplat în condiții de egalitate numerică. De aceea cred că va juca și Khedira, alături de Xabi și Modrici, faza de atac rămînînd în forța, viteza și știința jocului pe spații pe care le au Cristiano, Bale și Benzema. Benzema merită un aticol aparte, căci mie mi se par absolut nemeritate reacțiile ostile ale fanilor madrileni la adresa sa, în condițiile în care ceea ce aduce el în jocul echipei e foarte important.
BILETE DE INTRARE LA TOATE MECIURILE DIN PRIMERA DIVISION GĂSIȚI AICI:
Spuneam mai sus, Juventus a dominat mare parte din meciul de la Madrid. Poate că dacă n-ar fi fost eliminarea lui Chiellini n-ar fi pierdut, dar asta deja nu mai contează, să te lamentezi de o decizie a arbitrului nu o caracteristică a echipelor mari. Problema lui Conte nu e neapărat absența lui Chiellini, care e suspendat, căci Ogbonna poate face față fără probleme unui joc de genul ăsta, de altfel de aceea a și fost adus. Problema lui Conte e absența lui Lichtsteiner, fix pe partea în care acționează Cristiano Ronaldo. Să adăugăm aici și banda cealaltă, pe care va fi Bale, unde Asamoah încă nu convinge.
Întrebarea e dacă va reveni Conte la formula cu 4 fundași centrali, pe care a aplicat-o la Madrid. Mi se pare destul de plauzibil, chit că la Parma, în campionat, a jucat tot cu modulul clasic, de 3 fundași centrali. Caceres în dreapta e o soluție, a mai jucat acolo inclusiv într-o linie de 4, iar Ogbonna era la Torino fundașul central-stîng într-o linie de 3 oameni. Bonucci și Barzagli vor fi fundașii centrali, în dreptul lui Bonucci apărînd prima pasă, cea de ieșire din zona apărării, căci are pase mai curate și mai clare decît Barzagli. Ar trebui să vină triunghiul atît de bun de la mijloc, Vidal, Pirlo, Pogba, care începe să devină indispensabil, indiferent de formula de apărare. Eu cred că va juca Marchisio, iar în atac, lîngă Tevez, va fi Quagliarella, care a intrat foarte bine la Parma.
În prima partidă, s-a jucat cum a vrut Conte, dar de cîștigat a cîștigat Ancelotti. Ce va aduce meciul de la Torino, chiar e interesant de văzut.
BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN SERIE A GĂSIȚI AICI:
P.S. Încerc mereu să alături imagini articolelor. E mult mai usor, o imagine face cît 1000 de cuvinte. Iată mai jos cîteva din duelurile semnificative de care vorbeam mai sus
MAI 2003
Iată și un meci de referință ceva mai actual, în sezonul 2008-2009. Probabil ultimul mare meci european făcut de Del Piero:
Toți ceilalți îți spun ce se întîmplă, eu îți spun și de ce se întîmplă
Recomand
Caută-mă!