GUARDIOLA VS MOURINHO, DESTINE PARALELE, CARIERE ÎNCRUCIȘATE

GUARDIOLA VS MOURINHO, DESTINE PARALELE, CARIERE ÎNCRUCIȘATE

Acum e clar. Odată cu semnarea contractului pe 4 ani și prezentarea oficială a lui Jose Mourinho, orice fel de dubiu a fost înlăturat. Asta dacă într-adevăr exista, deși în fotbal pînă nu e pune semnătura pe un contract oficial, nimic nu e sigur. Jose Mourinho și Pep Guardiola se vor întîlni la Praga, vineri 30 august, în Supercupa Europei. Bayern Munchen – Chelsea, reeditarea finalei Ligii Campionilor dn 2012, devine cu această ocazie și mai atractivă. Practic nu se putea un început mai bun de sezon european decît această confruntare.



Despre Jose Mourinho am scris de nenumărate ori în timpul acestor aproape 6 luni de existență a acestui blog. Unul dintre primele articole importante a fost despre el și despre problemele lui de la Real MadridAm încercat să găsesc cîteva explicații ale conflictului pe care l-a avut cu Casillas și alți jucători importanți din lot, am scris despre cearta pe care a avut-o cu Cristiano Ronaldo, ceartă ce e acum dovedită de declarațiile ranchiunoase ale antrenorului la adresa jucătorului, am postat filmul documentar realizat de ITV despre ”Special One” Jose Mourinho, iar la final am încercat să-i iau apărarea, într-un moment în care toate tunurile erau îndreptate împotriva sa, în Spania și în general, și căutat să explic că perioada sa la Real Madrid n-a fost un eșec.

Despre Guardiola am scris mai puțin. Aici, pe blog, în altă parte am mai făcut-o. S-a suprapus scurta perioadă de existență a blogului cu anul sabatic pecare și l-a luat. Am încercat și eu să anticipez unde va merge să antreneze (veți găsi în această postare și un filmuleț cu pasele pecare le dădea Pep în perioada sa de jucător și veți rămîne, ca și mine, surprinși cît de mult seamănă Xavi cu el), am rămas un pic surprins, ca toată lumea de altfel, căci știrea a fost realmente surprinzătoare, cînd am aflat că va antrena pe Bayern Munchen, iar apoi am încercat să analizez, așa cum se putea face fără prea multe date, ce-ar putea face Pep la Bayern.


Duelurile dintre Guardiola și Mourinho au fost întotdeauna excelente. Am avut ocazia să comentez foarte multe ”Clasico”, fie la Barcelona, fie la Madrid. erau, așa cum spune mereu Ilie Dumitrescu, adevărate seminarii. Partide de șah, în care mutările erau gîndite cu mult timp înainte. Extrem de bun prieten cu Pep în perioada comună la Barcelona, Mourinho n-a putut uita apoi, sînt convins de asta, că el ar fi putut deveni antrenor al Barcelonei, în vara lui 2008 și a încercat mereu să le arate catalanilor că au greșit. La fel cum sînt convins că plecarea lui Pep de la Barcelona are mare legătură cu Mourinho și cu felul în care acesta a dus lupta, devenită uneori de gherilă, dintre ei.

Mourinho vs Guardiola a fost, în acești ani, un film excepțional. Cu doi actori colosali. Pînă sa-i avem din nou față în față, în august, vă propun să vedeți un film cu adevărat excelent despre ei, despre duelul lor.

Se numește ”Pep y Mou, vidas cruzadas”. Pe mine unul m-a captivat. Poate și pentru că e în limba spaniolă și mi se pare că sună foarte bine. Vizionare plăcută!

NEYMAR, FALCAO, GARETH BALE, CÎTEVA EXPLICAȚII

NEYMAR, FALCAO, GARETH BALE, CÎTEVA EXPLICAȚII

Neymar, Radamel Falcao, Gareth Bale. 3 dintre numele mari implicate în această perioadă agitată de mercato, 3 fotbaliști foarte mari despre care s-a scris și se va mai scrie suficient de mult. Neymar a ajuns la FC Barcelona, o mutare anunțată, dar care s-a realizat în termeni puțin modificați, ceva mai mari, față de cei pe care clubul catalan spera să-i obțină. Falcao s-a transferat la AS Monaco, o mișcare ce a stîrnit suficient demulte comentarii, iar Gareth Bale apare constant în presa internațională drept țintă a lui Florentino Perez, noul și vechiul președinte al Realului. Toate cele trei tranzacții, două realizate, una foarte posibilă, au cîteva detalii ce merită remarcate.



Neymar a ajuns la Barcelona după multe eforturi ale catalanilor. Plus un preț, 57 de milioane de euro, asumat pe site-ul oficial al clubului, sensibil mai mare decît cel pe care îl prevăzuseră. Și asta pentru că, la fel ca-n cazul multor brazilieni și sud-americani, Neymar, mai exact drepturile de proprietate asupra sa, erau împărțite în 4: Santos, firmei DIS Esporte (în fapt un fond de investiții aparținînd omului de afaceri Delcir Sonda, proprietarul celui mai mare lanț de supermarketuri din Brazilia), firmei TEISA (Terceira Estrela Investimentos, un alt fond de investiții) și tatăl fotbalistului.

Cînd sînt atîtea părți implicate, e normal ca negocierile să fie mai grele ca în alte situații. E deja o obișnuință la fotbaliștii sud-americani, veți vedea mai jos și situația lui Falcao, să existe astfel de probleme. În plus, la Neymar trebuie adăugat și comisionul impresarilor, 3 la număr, Wagner Ribeiro, cel mai cunoscut dintre toți, Andre Cury și Marcos Malaquias, toți 3 cu contracte de reprezentare în vigoare, căci fiecare dintre ei a contribuit cu ceva la acest adevărat comerț cu amănuntul reprezentat de tranzacționarea în timp a drepturilor federative ale jucătorului. Plus tatăl său, Neymar da Silva Sr, agentul actual.

Fiecare și-a vrut partea. Mai mare, mai mică, funcție de situație și de implicarea în trecut. Vina pentru această stare de fapt aparține lui Santos, care din dorința de a-l ține pe Neymar cît mai mult, pentru a-i crește prețul, a tot scos la vînzare. către fondurile de investiții de mai sus, părți din drepturile sale.

Dacă a fost sau nu o afacere profitabilă, vom vedea peste cîțiva ani. Deocamdată, din Brazilia au început să apară informații despre iritarea lui Delcir Sonda după ce FC Barcelona a avansat pe site-ul propriu suma de 57 de milioane de euro plătită pentru Neymar , omul de afaceri fiind, se pare, nemulțumit de partea pe care a primit-o de la Santos.


Situația lui Radamel Falcao seamănă pînă la un punct cu cea a lui Neymar. Și drepturile sale sînt împărțite. 60 la sută din ele aparțin tot unui fond de investiții, ”Doyen Sports”, cu sediul în Londra. Cînd Radamel a semnat pentru Atletico, în vara lui 2011, multă lume s-a întrebat de unde a avut clubul madrilen 40 de milioane de euro, plus alte 10 milioane bonusuri de performanță, în condițiile în care situația sa economică nu strălucea. Mulți au lăudat managementul conducerii, care ar fi investit practic totți banii obținuți din vînzarea lui Kun Aguero la City.  

De fapt, Atletico n-a plătit decît 18 milioane de euro. Restul sumei a venit de la ”Doyes Sports”, o firmă ce deține, printre altele, lanțul de hoteluri Rixos, și care, sesizînd momentul optim, a decis că e cazul să-și scoată banii investiți și să obțină și un profit consistent. Legătura dintre șefii fondului de investiții și noul patron al celor de la Monaco, omul de afaceri rus Dmitri Ribolovlev, sînt sufiecient de neclare. Unii pretind că în spatele ”Doyes Sports” ar fi Jorge Mendes, celebru impresar, și Peter Kenyon, fostul șef de la Chelsea.

Se spune însă că ”El Tigre” a primit mutarea în plic, ca și Atletico Madrid, de altfel. Astfel că și jucătorul și Atletico, în circumstanțele date, s-au văzut nevoiți să accepte situația. La fel de posibil e ca și viitoarele mutări ale celor monegascilor să fie influențate de acest fond de investiții, ce ar mai deține, se zice, procente importante din fotbaliști cu nume, precum De Gea, Borja Valero sau Kondogbia.

În același timp, apar și explicații privind graba celor de la Monaco de a aduce cît mai repede fotbaliști și pe cale de consecință, a-i cumpăra cu sume relativ mari. În mod normal, sezonul de mercato se termină pe 31 august, probabil luni 2 septembrie în multe țări, căci 31 august cade sîmbătă, și logica spune că negocierile se pot prelungi. Monaco însă e sub o oarecare presiune. Începînd cu 1 iulie, își va pierde statutul preferențial dat de fiscalitatea din Principat și se va alinia la politica de taxe din restul Franței. Exercițiile bugetare în fotbal se termină însă pe 30 iunie, astfel că orice tranzacție efectuată pînă la această dată beneficiază de condițiile speciale. Chiar dacă asta ar însemna ca respectivul exercițiu bugetar să se termine pe minus, cu pierderi considerabile urmare a sumelor investite, însă nu cred că acest aspect îl preocupă extrem de tare pe Ribolovlev.


 În ceea ce-l privește pe Gareth Bale, situația e diferită. Sau cel puțin nu s-a aflat nimic pînă acum că ar fi și el amestecat în tranzacții precum cele de mai sus. Dorit insistent de Real Madrid, Bale are o mică-mare problemă. Mică sau mare, depinde din ce punct de vedere privești problema și cum sînt făcute contractele.

Gareth Bale este imaginea, pe parte sportivă, a concernului British Telecom. Care tocmai ce a cumpărat drepturile de difuzare pentru Premier League, mai exact pentru 38 de meciuri din campionatul Angliei, cîte unul pe etapă, marea lor majoritate cele de sîmbătă, de la ora României 14:45. Inclusiv meciul inaugural al sezonului 2013-2014. De menționat că, după mulți ani de supremație SKY și pay-per-view, toate aceste meciuri vor fi free.

BT Sport, operatorul British Telecom pe piața TV, îl are ca imagine pe Gareth Bale și deja și-a început campania de promovare a noului sezon avîndu-l pe internaționalul galez, printre alte figuri pe care le veți recunoaște în mod sigur, în prim-plan.

E de presupus că atunci cînd au semnat contractul cu Bale, cei de la BT Sport au încercat să se asigure că unul dintre actorii principali nu va pleca. Evident, orice contract are și clauze de reziliere, dar asta înseamnă o sumă mult mai mare pe care Real Madrid ar trebui s-o plătească. Undeva spre 100 de milioane, bani pe care Bale nu cred să-i facă.

Pe de altă parte, privind spotul de mai sus, un detaliu îmi sare în ochi: Rooney nu apare.



FLORENTINO PEREZ S-A REALES PREȘEDINTE LA REAL MADRID

FLORENTINO PEREZ S-A REALES PREȘEDINTE LA REAL MADRID

Florentino Perez a fost reales președinte la Real Madrid. E știrea zilei. Una care n-a făcut, ca altădată, prea multă vîlvă. Și asta pentru că Florentino Perez n-a avut contracandidat în această cursă. A alergat singur și, pentru că nu e vorba de un banc prost, n-avea cum să termine pe doi.

Aruncați o privire asupra titlului! ”Florentino Perez s-a reales”. Nu, nu e nici o greșeală. Acesta e adevărul, iar motivele pentru care vechiul și, de azi, noul președinte al Realului a fost unicul candidat la această funcție nu țin de un eventual dezinteres al altora, ci de anumite manevre.

Dezinteres n-avea cum să fie. În Spania se spune că funcția de președinte la Real Madrid poate fi mai prețioasă decît cea de premier al Spaniei. Sigur, e o exagerare, provenită din perioada în care Realul era cel mai important club din lume, dar în mod cert nu e o exagerare grosolană. E de ajuns să-l privim chiar pe Florentino, a cărui avere e azi de 10 ori mai mare decît în vara lui 2000, cînd a preluat, pentru prima dată, acest scaun grație, vă amintiți cu siguranță, transferului lui Figo de la FC Barcelona.

PARANTEZĂ.

 Atunci, manevra lui Perez a fost genială. A semnat un precontract cu Jose Veiga, cel care era reprezentantul lui Figo, prin care se obliga să accepte trecerea jucătorului de la Barcelona la Real Madrid, în cazul în care Perez ar cîștiga alegerile. Trecerea s-ar fi făcut cu achitarea clauzei de reziliere a lui Figo, undeva în jur de 60 de milioane de euro. Atît Figo cît și Veiga urmau să încaseze un comision de 3 milioane de euro, dar Perez a fost suficient de inteligent să pună și el o clauză de 30 de milioane de euro de penalizare, în caz că cei doi nu respectă contractul și Figo refuză să meargă la Real. Mai tîrziu, atît Figo cît și Veiga aveau să admită că făcuseră asta doar pentru a presa conducerea Barcelonei să-i mărească salariul jucătorului și să-i prelungească înțelegerea. Cei doi nu se așteptau, cum de altfel nu se aștepta nimeni, ca Perez să-l învingă pe Lorenzo Sanz, președintele în exercițiu, cu care tocmai se cîștigase Liga campionilor.

Perez însă i-a convins pe alegători. Atît cu numele lui Figo, căci era prima dată cînd se întîmpla așa ceva la alegeri, dar și cu promisiunea că dacă nu-l aduce pe Figo va plăti el abonamentul pe un an pentru fiecare socio în parte. Avea și de unde să promită, cele 30 de milioane pe care urma să le plătească drept daune Figo.

În ziua cînd Perez a cîștigat, Figo și-a sunat impresarul și l-a întrebat ce urmează să facă. Răspunsul lui Veiga a fost cam șocant pentru fotbalist: ori rămîi la Barcelona și plătești 30 de milioane, pe care nu-i ai, ori îi determini pe cei de la Barcelona să plătească ei 30 de milioane, ceea ce nu vor acepta, ori ne judecăm cu Florentino și e foarte posibil să mergem amîndoi la închisoare, ori mergi la Real Madrid. Evident, portughezul a ales ultima variantă.

PARANTEZĂ ÎNCHISĂ.

De atunci, Florentino a evoluat. Firma sa, ACS, a devenit cea mai puternică din Spania în sectorul construcțiilor. Beneficind, e limpede, și de avîntul luat de această țară, unde s-a construit nu mult, ci enorm, de multe ori în neștire. Spania a avut un procentaj de captare a fondurilor europene de 110 la sută în această perioadă de avînt, iar Florentino și-a folosit relațiile pe care și le făcuse ca președinte la Real Madrid pentru a primi contracte generoase cu statul. Dar nu doar cu statul spaniol, ci și în China, unde a construit două centuri ale Beijingului, în Thailanda, chiar și în SUA.

Alegerile din acest an erau fixate pentru 15 iunie. Prin iarnă, atunci cînd a apărut prima scînteie a conflictului dintre Mourinho și vestiar, scriam pe acest blog că Florentino Perez joacă tare, în perspectiva alegerilor. Recitiți acel text, cu informațiile de acum, și veți vedea că n-a fost o exagerare. Nu s-a limitat însă la acest joc. A acționat și pe alte părți. Din nou genial. A schimbat regulamentul de desfășurare a alegerilor, introducînd două elemente ce pot părea derizorii, dar nu sînt.

În primul rînd, a impus ca fiecare candidat să fie ”socio” de cel puțin 20 de ani, față de minim 10 cum era pînă acum. Și, în al doilea rînd, cel mai important de fapt, a impus ca fiecare candidat să depună și, practic, să blocheze la dispoziția clubului dacă ar fi ales, pe toată durata mandatului, o sumă de bani reprezentînd 15 la sută din bugetul clubului la momentul depunerii. Acești bani reprezintă o garanție și pot fi utilizați de club în situații de urgență. Cu un buget de aproape 500 de milioane de euro, suma pe care ar fi trebuit s-o depună fiecare pretendent la fotoliul prezidențial e de 75 de milioane de euro. Deloc puțin, mai ales în astfel de vremuri.

Cu aceste două condiți, a blocat practic accesul la cursa prezidențială pentru orice rival. Și, în special, a blocat doi contracandidați care i-ar fi putut pune probleme. Primul era fostul mare jucător Manolo Sanchis. Nume greu în istoria clubului, care, se spune, și-ar fi asigurat sprijinul lui Raul, Hierro și Vicente del Bosque. Al doilea nume era cel al lui Jose Maria Aznar, fostul premier al Spaniei, fan declarat al Realului. La fel de greu, poate mai greu, de vreme ce soția sa, Ana Botella, este primarul Madridului.

Nici unul dintre cei doi nu îndeplinește, ați ghicit, noile condiții. Manolo Sanchis nu poate pune suma de 75 de milioane garanție, în vreme ce Aznar are ceva mai mult de 10 ani ca ”socio”, departe de cei 20 de ani impuși, plus că nu i-ar fi convenit prea tare ca lumea să știe că are 75 de milioane de euro la îndemînă.

Așa că, neavînd contracandidat, Florentino Perez și-a început, în mod oficial, noul mandat. A făcut-o cu promisiunea că nu-l va lăsa pe Cristiano Ronaldo să plece și că, odată trecută această perioadă electorală, se va ocupa de transferuri.

Deocamdată, Real pare într-un soi de șoc post-Mourinho. Nu are antrenor, n-a transferat pe nimeni, mai mulți jucători ar cam vrea să plece, iar Cristiano nu se arată prea dornic să semneze prelungirea. Cunoscîndu-l însă pe Florentino Perez, sînt convins că prima mutare a Madridului nu va întîrzia să apară

CINE VA LUA BALONUL DE AUR?

CINE VA LUA BALONUL DE AUR?

Subiectul pe care aș vrea să-l pun pe tapet în cele ce urmează a plecat de la o discuție începută la Fotbal European, printr-o întrebare ce-a fost adresată, și continuată pe facebook. Cineva mi-a pus următoarea întrebare: Cine va lua Balonul de Aur în 2013? Am pus-o și eu, chiar în titlul acestui text. Pentru toată lumea.

Mărturisesc că m-am blocat un pic la început. În ultimii 4 ani am avut un singur cîștigător. Undeva pe la începutul anului, am încercat să explic pe acest blog de ce cîștigă întotdeauna Messi. La acea dată, Balonul de Aur 2013 părea o continuare a disputei dintre Messi și Cristiano Ronaldo, cu un mic plus în dreptul lui Cristiano, al cărui start de 2013 a fost fantastic. Lucrurile s-au așezat între timp, iar cei doi, victime ale eliminărilor suferite de Barcelona și Real Madrid în semifinalele Ligii au intrat într-un con de umbră. Accentuat de problemele fizice ale lui Messi și de problemele cu Mourinho ale lui Cristiano, apoi noile accidentări ale lui Messi și de momentele mai puțin bune ale Realului sub comanda lui Ancelotti.

Revin la întrebare. Totuși, cine va cîștiga Balonul de Aur? În momentul ăsta, logic e să te gîndești la un jucător de la Bayern. Orice jucător de la Bayern, chiar și portarul Neuer, pare în acest moment mai aproape de trofeu decît Messi și Cristiano, cei care l-au pasat în ultimii 5 ani.

Eu unul m-aș gîndi în primul rînd la Ribery.  Mai ales că e într-o formă fantastică, iar premiul primit recent de la UEFA Champions League ar fi un motiv în plus. Dar nu l-aș ocoli nici pe Robben. Roata carierei sale s-a întors elegant în finala de pe Wembley. Dintr-un pierzător de finale, un ”loser” de profesie, a devenit un cîștigător. A decis încotro merge trofeul Champions League, a avut un final de sezon fantastic, a cîștigat și campionatul și Cupa Germaniei, deci mi se pare candidatul perfect. Ar trebui să-l urmeze alți jucători de la Bayern. Ar mai fi Lahm, poate Thomas Muller. Poate Schweinsteiger.

BILETE DE INTRARE LA MECIURILE LUI BAYERN MUNCHEN GĂSIȚI AICI:

Zic totuși să nu ne grăbim. Eu unul nu-s așa convins că vreunul dintre ei va izbuti să convinga marea masă de votanți și să cîștige trofeul. O să mă explic. De cînd FIFA s-a insinuat în tradiționala anchetă France Football și i-a dat o nuanță mult mai globală, criteriile s-au mai schimbat. Înainte era clar, votau corespondenții L`Equipe-France Football, căci era premiul revistei. Era o mînă de oameni, căci oricît de prestigios ar fi grupul de presă nu putea acoperi toate continentele. Cu ajutorul FIFA, votul a devenit universal, pătrunzînd în cele mai îndepărtate colțuri. S-au schimbat și criteriile. Cel sportiv, dat de trofeele cîștigate, reprezintă o treime. S-au dus vremurile cînd Cannavaro lua Balonul, în 2006, sau cînd Oliver Kahn venea pe locul 3 în 2002, exclusiv datorită performanțelor echipelor naționale sau de club. Acum se ia în calcul și constanța, căci trofeul e pe tot anul, nu doar pe prima lui jumătate. Iar din acest punct de vedere, multe se mai pot întîmpla în lunile rămase.

Se va vota în decembrie și, cum în general ultima impresie contează, cine știe ce va fi atunci. Mai ales că un alt criteriu luat în calcul de votanți e cel al imaginii. Iar aici, cei de la Bayern au mult de pierdut. Și asta pentru că Bundesliga nu are impactul mediatic pe care îl provoacă Primera Division, prin Real Madrid și Barcelona, ori Premier League. Înainte să se repeadă asupra mea cei care au devenit peste noapte admiratori ai campionatului german, îi rog să-și reamintească, să revadă, cum a fost a doua zi de după finala germană a Ligii Campionilor. În duminica respectivă, știrile cu și despre Bayern campioană a Europei au fost, în multe locuri ale lumii, depășite ca impact emoțional de informația, lansată în primele ore ale dimineții chiar pe site-ul oficial al clubului catalan, Neymar la Barcelona.

BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN BUNDESLIGA GĂSIȚI AICI:

Oamenii vor vota  și în funcție de ceea ce văd. Venirea lui Guardiola la Bayern a ajutat clar la creșterea mediatică a Bundesligii. Pe de altă parte, Bayern e atît de puternică în momentul ăsta, încît nu știu dacă e cineva care să creadă că-n sezonul viitor ar putea pierde campionatul. Nu mai pun la socotează un alt aspect, nici unul dintre cei pomeniți nu e un foarte vizibil în reclame la nivel mondial, ca să nu mai spun că Thomas Muller e clasicul exemplu de anti-star.

Aparatul mediatic din jurul lui Messi, mai ales, căci presa catalană e ”trup și suflet pentru culori”, dar și al lui Cristiano Ronaldo va fi foarte important. Germania și Anglia nu au ziare de sport, iar asta contează, indiferent de cît de bine arată suplimentele sportive ale cotidianelor generaliste ori ale tabloidelor.

Nu văd, așadar, atît de clar înclinată balanța Balonului de Aur către un jucător sau altul, fie ei și de la tripla campioană Bayern Munchen. Zic să reluăm discuția undeva la finalul lunii noiembrie, cu date noi. Deocamdată, să ne bucurăm de fotbalul și de spectacolul campionilor din Champions League.

BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN CHAMPIONS LEAGUE GĂSIȚI AICI:

FALCAO, ”EL TIGRE” DE MONACO

FALCAO, ”EL TIGRE” DE MONACO

Pînă la un punct, situația lui Radamel Falcao seamănă cu cea a lui Neymar. Ca și viitorul star al Barcelonei, și Falcao știa foarte bine că va pleca de la Atletico în această vară. Ceea ce se va și întîmpla. Destinația însă este una cît se poate de surprinzătoare. La AS Monaco nu s-a gîndit nimeni totuși că va ajunge.



Cînd a plecat de la Porto la Atletico Madrid, lumea nu s-a prea întrebat dacă e un pas înainte. Deși Porto era o prezență constantă în Champions League și o candidată permanentă la lupta pentru trofee în Portugalia, s-a mers pe ideea că ”El Tigre” a trecut totuși într-un campionat superior, cel al Spaniei. Primera Division e mult peste prima ligă a Portugaliei, iar expunerea de care a beneficiat Falcao a fost clar mai mare.

Și-a făcut și el treaba foarte bine. Cifrele vorbesc despre unul dintre cei mai mari atacanți ai momentului, poate cel mai complet atacant de careu care există. De la cifre și de la randament s-a pornit în speculații. Chelsea, City, Manchester United, PSG, Real Madrid, toate s-au aliniat în această cursă a zvonurilor din această perioadă de mercato, dintre 90 la sută sînt false, cu pretenții a-l achiziționa pe columbian. Oricare din variantele de mai sus reprezentau un pas înainte. AS Monaco nu reprezintă, cel puțin în opinia mea, și o să mă explic, decît un pas înainte din punct de vedere financiar.

Am spus de multe ori, și am fost contrazis de tot atîtea ori, că pentru fotbaliști cel mai important element e banul. Hai să nu generalizăm! Pentru 90 la sută dintre ei. Nu e nimic condamnabil, în fond practică o meserie scurtă, care trebuie să le asigure existența, lor și familiei, mulți ani după vor terminat cu ea. Plus că e și o meserie extrem de riscantă, căci niciodată nu știi de unde apare o accidentare și, mai ales, cînd, o accidentare ce-ți poate pune între paranteze destul de groase viitorul. Pentru mine cazul lui Marius Niculae e elocvent, asta ca să dau un exemplu din zona apropiată nouă, care se accidentează extrem, dar extrem de grav în ultimul meci pe care trebuia să-l joace la Sporting înainte să plece la AC Milan. Iar ăsta nu e un zvon, nu e o bîrfă, e o informație certă. Mai adaug că s-a accidentat în ultimele minute ale acelui meci, într-un moment în care la margine era pregătit cel care urma să intre în locul lui. Așa că înainte să-i acuzăm pe acești băieți că-s lacomi, mercenari sau mai știu eu cum, ar fi bine să încercăm să ne punem în pielea lor. S-ar putea să constatăm că nu-s ei cei care decid întotdeuna astfel de mișcări. Despre rolul impresarilor am tot vorbit pe aici.


Îl înțeleg pe Falcao. Devine mai bine plătit decît Messi și Cristiano Ronaldo, asta pînă cînd Florentino Perez se decide să-i prelungească înțelegerea și să-i mărească salariul lui Cristiano. Trebuie pentru asta să-i lase lui toate drepturile de imagine, ceea ce la Real nu se prea practică. Dar despre subiectul acesta, altădată. Revin la Falcao. Îl înțeleg, dar am libertatea să analizez decizia lui, acest transfer.

Merge într-un campionat plasat cam pe locul 5 în topul ligilor europene. Aproape de cel al Portugaliei chiar. La o echipă fără mare tradiție europeană, acea finală a Ligii din 2004 făcînd parte din acel hazard al istoriei. O echipă fără public. Îi va fi destul de greu lui Radamel să joace pe un stadion semi-gol, după ce a trecut pe la Porto și, mai ales, Atletico. La o echipă care nu joacă Liga Campionilor și nici Europa League. L-am cîștigat pe Neymar pentru mijlocul săptămînii, dar l-am pierdut pe Radamel.

În primul rînd la o echipă care pleacă de la zero. Se zice că se va construi totul în jurul lui Falcao. În 2003, Ronaldinho a ales Barcelona și nu Manchester United deși Barcelona era tare departe de ceea ce e azi pentru că i s-a prezentat un proiect în care era figura centrală. E posibil ca asta să-l fi sedus pe Falcao, deși am dubii că Monaco de azi e măcar la jumătatea acelei Barcelona din 2003, chiar așa într-o perpetuă stare de deprimare cum era atunci gruparea catalană. Să vede, aceste proiecte la echipe fără tradiție și fără istorie în fotbalul mare sînt greu de realizat, în ciuda banilor. Exemplele City, PSG sau Anji sînt elocvente. Cînd ai ceva tradiție în spate, cum e cazul lui Chelsea, care nu se compară la acest capitol cu United, Liverpool,. Arsenal, e ceva mai ușor, deși Roman Abramovici a trebuit să aștepte destul și să cheltuie mult pînă să pătrundă în elită.De văzut dacă noul proprietar de la Monaco va fi dispus s-o facă.

Acest Dmitri Ribolovlev e o copie destul de apropiată a lui Roman Abramovici. E doctor la bază, iar felul în care și-a construit averea e destul de neclar. Ca mai toți oligarhii din fostul URSS are legături suficient de obscure cu conducătorii Rusiei de azi și cu serviciile secrete. Se spune despre el că nu iubește fotbalul, așa cum, de exemplu, îl iubește Abramovici. Mai degrabă e om de afaceri. A văzut un business în preluarea clubului AS Monaco, iar atunci cînd va înceta să mai creadă în profitablitatea afacerii, fie că e vorba de un soi de protecție prin celebritatea pe care e pe cale s-o obțină (e mai greu de înlăturat un om celebru, deși rușii nu par a se da în lături de la nimic), va încerca să vîndă.

Milioanele de euro par a fi pentru el un mărunțiș. Stă în Elveția într-o casă de 230 de milioane, i-a cumpărat ficei sale, Ekaterina, un apartament la Monaco de 80 de milioane, altul la New York, cu 68 de milioane, insula Skorpio, din Grecia, unde e înmormîntat Onassis, cu 117 milioane, iar acum îi face echipă la Monte Carlo, ca să nu se plictisească.



Din punctul de vedere al lui Atletico, afacerea e bună. Se spune că-l va vinde cu aceeași sumă cu care l-a cumpărat. Adică 45 de milioane. Asta după ce l-a folosit doi ani, cu beneficiile de rigoare. Numai la noi gîndea un mare strateg al finanțelor și fotbalului că dacă ia un jucător cu 5 milioane și-l folosește 5 ani, timp în care el îmbătrînește și se uzează, plus că mai aduce beneficii în rezultate, trebuie musai să obțină profit la vînzarea lui, adică să-l dea cu mai mult de 5 milioane. Amortizarea fotbaliștilor e un concept care la noi nu e cunoscut însă.

Și se mai spune ceva. Am lăsat special la final acest lucru. Se spune că Falcao are clauză prin care poate pleca în vara viitoare la un club de elită, dacă va fi solicitat evident, pentru o sumă ce nu depășește 40 de milioane. Și se mai spune că Real Madrid ar avea opțiunea preferențială. În plus, ar exista și o clauză de 50 de milioane pentru luna ianuarie, valabilă pentru oricine.

Undeva, mai sus, în acest text vorbeam despre faptul că nu fotbaliștii decid în proporție de sută la sută unde și cînd se transferă. Atenție la numele celor aduși de Monaco pînă acum: Falcao, Carvalho, Moutinho, Rodriguez. Toți sînt aduși de același impresar, Jorge Mendes, omul numărul unu în domeniu la momentul actual. De unde se vede că prietenia e una, afacerile sînt alta, căci pe Falcao îl voia și prietenul Jose Mourinho la Chelsea. Atenție la ce poate urma, căci Mendes mai are destui jucători interesanți în portofoliu.

OBLIGATUL PAS AL LUI NEYMAR

OBLIGATUL PAS AL LUI NEYMAR

UPDATE 3 IUNIE
Aici puteti vedea, in direct, de pe „Camp Nou”, prezentarea lui Neymar. Analiza transferului sau mai jos

Era un transfer anunțat de multă vreme. Se știa de mai bine de un an că Neymar va face, în vara lui 2013, pasul spre Europa. Circumstanțele care indicau acest pas erau clare: contractul lui expira în 2014, asta în primul rînd, apoi faptul că în vara viitoare Brazilia găzduiește Mondialul, în al doilea rînd. Neymar e om de bază în naționala Braziliei, pe undeva chiar cel mai important nume la această oră într-o selecționată ce nu mai dispune de branduri ”titanice”, de genul Ronaldinho, Ronaldo, Romario etc. Pentru Neymar, un sezon în Europa era obligatoriu înaintea Mondialului, căci oricît ar fi de frumos campionatul Braziliei, oricît de mulți bani s-ar învîrti acolo, și sînt foarte mulți, nivelul e limpede mult sub ligile puternice ale Europei. Ca să nu mai vorbim de Liga Campionilor.



Unica necunoscuta era destinația lui Neymar. Necunoscută și nu prea totuși. Pe Neymar l-au vrut toți. Și Real Madrid, și Bayern, și City, și Chelsea, și PSG. L-a luat Barcelona, în această goană pentru putere, din care au avut de cîștigat cel mai mult jucătorul și anturajul lui, prin anturaj înțelegînd impresarii și familia, căci tatăl său a avut și el un rol extrem de important. Sandro Rosell, președintele Barcelonei, și-a jucat cartea inteligent. Avea intrare și la jucător și la tatăl său. Înainte să fie președinte la Barcelona, Rosell a fost șeful Nike pe Brazilia și America de Sud. Poziție cu care și-a făcut suficiente relații în zona jucătorilor și a impresarilor. A plătit un avans, a lăsat jucătorul să joace încă un sezon și jumătate la Santos, dar a și pus clauze prin care a făcut ca transferul spre altă echipă, chit că această echipă ar fi dat mai mulți bani, să devină imposibil. Santos trebuia să plătească Barcelonei compensații foarte mari, iar prețul unui potențial transfer în altă parte ar fi trecut deci peste suta de milioane de euro. Iar Neymar nu face acești bani.

Pe undeva, la fel s-a întîmplat cu Cristiano Ronaldo în 2009. El a ajuns la Real Madrid oarecum forțat, căci Florentino Perez s-a văzut pus în fața unui precontract al fostului președinte, unul de tristă amintire după părerea mea, Ramon Calderon, prin care dacă nu făcea transferul pe suma stabilită, 96 de milioane de euro, urma să plătească daune de 30 de milioane. Perez a ales să facă un efort, să dea banii și să ia jucătorul, nu să dea bani degeaba. Dar Cristiano la vremea respectivă era o certitudine, cîștigase un Balon de Aur și avea un potențial în continuă creștere. Neymar, la acest moment, e încă la nivel de promisiune, iar a plăti 100 de milioane pe el era o nebunie curată.


Barcelona a pus mîna pe un mare talent. dar și pe un mare generator de bani. Neymar are în momentul ăsta 12 firme mari cu care are contract și care vor continua să plătească. Probabil valoarea contractelor va crește, e posibil să vină și alții, căci brandul Barcelona în ziua de azi atrage ca un magnet. Jumătate din bani ar trebui să meargă la Barcelona, cel puțin așa se negoziază în aceste zile, e un aspect încă nefinalizat, ceea ce ar fi o premieră, căci Barcelona lăsa mereu drepturile de imagine în întregime jucătorului.

La nivel fotbalistic, Neymar e abia la început. Nu vă luați după cei care, brusc, nu-l văd un mare fotbalist. Din frustrări se nasc cele mai mari bazaconii. Neymar e un mare talent. Ambidextru, cu viteză de reacție, cu tehnică sclipitoare, cu un unu contra unu devastator pe spații mici, Neymar poate fi tratamentul perfect împotriva dependenței de Messi a Barcelonei. Sînt însă destule semne de întrebare ce roiesc în jurul său. Cum va fi adaptarea la fotbalul european și la viața europeană, în general. Iar apoi, cum se va adapta la stilul Barcelonei. Și, mai ales, întrebarea de o mie de puncte, întrebarea care-i preocupă pe toți: CUM SE VA ÎNȚELEGE CU MESSI?

Avem în față o pereche, Messi-Neymar, ce poate distruge orice apărare. Dar care poate distruge și propria echipă. Aici e problema lui Tito Vilanova. Sau a celui ce va fi antrenor al Barcelonei în sezonul viitor, căci mie încă nu mi-e prea clară continuitatea lui Tito. La Santos, Neymar beneficia de libertate totală de mișcare, era absolvit aproape total de sarcinile defensive. La Barcelona, aceste detalii sînt însă rezervate lui Messi. O echipă cu doi fotbaliști beneficiind de libertate de mișcare și degrevați de sarcini defensive poate deveni haotică la început, victimă sigură apoi.

Barcelona are, de pe vremea lui Cruyff, un joc pozițional extrem de clar. Se învață de la primele clase de vîrstă. Un joc pozițional în care nimeni nu face ce-i trece prin cap. Excepțiile s-au numit Laudrup, Romario, Ronaldinho și acum Messi. Ceilalți, și au fost un Stoicikov, un Figo, un Xavi, un Eto`o, un Iniesta, s-au integrat în această disciplină. Riquelme, de exemplu, n-a putut, de aceea s-a și autoexclus. La nivel de antrenori, Louis van Gaal a încercat să schimbe un pic modulul, dar și el s-a autoexclus cu această mișcare.

Poziția naturală a lui Neymar e centru-stînga. Dar, fiind ambidextru, poate foarte bine să joace centru-dreapta. E oare posibil ca ei să se întersecteze, să schimbe pozițiile unul cu altul? În principiu, da. Una din marile calități ale lui Neymar e simțul asociativ, felul în care se asociază cu coechipierul care are mingea. Messi, la fel. S-ar putea ca și unul și celălalt să-și gasească cel mai bun coechipier posibil. Căci Messi a avut, în ultimul timp, tendința de a coborî mult spre centru pentru a pasa decisiv, dar nu de puține ori n-a avut cui să paseze. Acum are o variantă în plus.

Tito Vilanova are așadar această misiune. Nu imposibilă, dar nici prea lesne de obținut. Să-i facă să joace pe cei doi în același timp. Mai are însă de lucrat la ceva Tito. Neymar e o mașină de creat fotbal, dar și o mașină de pierdut mingi. Ceea ce la Barcelona e total interzis. În Brazilia își permitea să piardă baloane, la Barcelona nu prea, mai ales în Champions League, cu rivale extrem de puternice și bine așezate în teren.

În mod normal, Iniesta e factorul-cheie în adaptarea lui Neymar. Ritmul pe care-l propune Iniesta se potrivește perfect cu cel al lui Neymar. E posibil ca Xavi să fie un pic în dificultate, dar experiența sa îl va ajuta. În aceste condiții, nu cred că Barcelona ar face o afacere foarte bună pierzîndu-l pe Thiago, căci Thiago are, la rîndu-i, capacitatea de a juca la viteza impusă de perechea Messi-Neymar.



Acum, astăzi, nu se poate spune cu certitudine nimic. Numai proștii au certitudini, oamenii inteligenți trebuie sa aibă și dubii. A spune cu convingere că Neymar nu se va adapta la Barcelona e o mare greșeală. La ce talent are, la felul aproape umil în care vine la Barcelona și la ce dorință a avut de a juca alături de Messi, Neymar are deschise toate ușile viitorului. Dar nici nu se poate spune, cu aceeași siguranță, că va reuși, că va fi un mare succes. Pentru asta trebuie să așteptăm. Și să ne bucurăm că avem prilejul să vad în fiecare săptămînă de ce este capabil acest băiat.

P.S. 1

Aștept reacția Madridului. Și a lui Florentino Perez. Deocamdată Barcelona i l-a luat pe Neymar, iar Bayern, se pare, pe Lewandovski. Perez visează la Bale, dar e un transfer foarte greu de realizat, chit că în mass-media se scrie și se vorbește mult pe această temă.

P.S. 2

Se naște o nouă forță în Franța și Europa: AS Monaco. Îl va semna pe Radamel Falcao, ceea ce o mare victorie, dar și un semn de întrebare pentru mine și pentru toți cei care mai cred că fotbaliștii nu sînt guvernați de principiul ”show me the money”. Atenție la alte manevre în zonă, căci Jorge Mendes, impresarul lui Falcao și al multor altora, pare să-și fi găsit un nou client.

Toți ceilalți îți spun ce se întîmplă, eu îți spun și de ce se întîmplă
Recomand
Givenchy Sephora
blouseroumaine-shop.com
Vola.ro
Articole recente
Comentarii recente
Twitter
Arhivă