CE VA FACE CRISTIANO RONALDO?

CE VA FACE CRISTIANO RONALDO?

Știrea zilei după meciul de cupă dintre Real și Valencia, hai să-i zicem ”breaking news”, ca să ne menținem în tendința autohtonă, a fost cearta dintre Jose Mourinho și Cristiano Ronaldo, în vestiar. A apărut în toată media din Spania și, dincolo de exagerările unora (n-am inventat noi în România știrile false), care spuneau că strigătele se auzeau pînă în stradă, lucru posibil doar ca figură de stil, oricine a fost măcar o dată pe ”Bernabeu” știe asta, dincolo de exagerări deci, ceva a fost. E un lucru cert, la o echipă unde atmosfera nu e bună, unde unitatea de grup e spartă în minigrupuri unite de interese de moment, ceea ce se întămplă în interior, în vestiar, în spatele de ușile închise, transpiră în presă. Sînt unii din interior care au interes să fie așa.

Subiectul e delicat. Chiar atît de departe a ajuns Mourinho încît să se certe cu cel mai apropiat om al său și cel mai bun jucător din lot? Mai ales după ce și-a pus în cap nucleul spaniol, și destul de dur, al echipei? Mourinho nu face lucruri la întîmplare, la el nici felul în care dă bună ziua nu e lipsit de logică. Și atunci?

E altceva la mijloc. Și da, există în acest moment o ușoară distanțare între Cristiano Ronaldo, pe de-o parte, și tandemul Jose Mourinho-Jorge Mendes pe de altă parte. Explicațiile, puțin mai încolo, rămîneți cu mine!

Facem o pauză, nu de publicitate, ci mai degrabă o paranteză. Se leagă de subiect, oricum. Real a cîștigat cu Valencia prima finală pe care o are de disputat începînd de acum și pînă în mai. Cu campionatul compromis, 18 puncte în spatele unei Barcelona aproape perfectă, nu-s o marjă de eroare pe care să te bazezi. Cupa Spaniei devine importantă, poate salva un sezon. I s-a întîmplat lui Mourinho în primul an, dar și lui Guardiola, sezonul trecut.

Paranteză la parnteză. Ce-ați zice de o confruntare între Jose și Pep în campionatul Angliei? Cu presa de acolo, cu fotbalul de acolo, cu spectacolul de acolo? Ar fi un spectacol brutal și eu cred că într-acolo se merge, chiar dacă spune Guardiola că încă nu s-a decis. Paranteză închisă.

UPDATE. Sau Breaking News :))

Nu întotdeauna ce îţi doreşti se şi întîmplă. Guardiola a semnat cu Bayern Munchen pe 3 ani. Avem timp pînă în vară să analizăm chestia asta pe toate feţele.

Deci, spuneam de finalele Realului. Pînă la ”dubla” cu Manchester mai e, meciurile cu Valencia erau de maximă importanță. O Valencia schimbată mult în bine de Valverde, în ciuda scepticismului unora, inclusiv al meu. O vorbă veche în fotbal spune că ocaziile se răzbună. Valencia a avut două, uriașe, la 0-0 și 1-0, pe momente de control al jocului. Le-a ratat și, aproape imediat după fiecare, Madridul a marcat. Dincolo de ocazii, Valencia a avut și cîteva decizii de arbitraj împotrivă, și nu mă refer aici la golul lui Higuain, care ar fi fost marcat cu mîna. Am comentat meciul și am văzut multe reluări, abia ne-am dat noi seama, după reluări, arbitrilor cred că le-ar fi fost imposibil să vadă în timp real. Rămîn însă cele 3 poziții de ofsaid inexistente la Soldado, în situație de unu la unu cu Casillas, astea da, sînt greșeli mari, apărute exact cînd dinspre Madrid se vorbea de arbitraje potrivnice. Ca să concluzionăm, Real a cîștigat pe contraatac un meci jucat acasă, dar rezultatul oferă timp și liniște în perspectiva celorlalte fnale ce urmează. Senzația e că dacă va juca așa contra lui Manchester United îi va fi tare greu, dar nu trebuie uitat că vor reveni Ramos și Pepe, iar Marcelo și Higuain vor mai acumula minute.

Ne întoarcem la subiectul zilei, Cristiano Ronaldo. Bine v-am regăsit!

Vorbeam mai sus de distanțarea dintre cele două părți. Cum e posibil așa ceva? Ei bine, este. Imediat după ce Messi lua Balonul de Aur, scriam că Ronaldo nu se va liniști prea ușor și nu se va lăsa pînă nu-și va învinge rivalul. Asta nu se poate face decît la Real Madrid, ori în Anglia, la cele două grupări din Manchester și, să zicem, Chelsea. În nici un caz la PSG, în nici un caz ACUM la PSG.

Ce rol are PSG în povestea asta? Are, și încă mare.

E timpul cifrelor. Vă amintiți povestea din toamnă, cu Cristiano supărat pe conducerea Realului? S-au tot căutat motivele, deși era evident pentru toată lumea că banii erau problema. Iar acolo unde sînt bani, e și PSG, nu-i așa?

Cristiano cîștigă la Real, azi, 10,5 milioane de euro, net, plus bonusuri ce rotunjesc suma la 12 milioane. Bonusurile vin pentru driblarea fiscului și a impozitelor. Beneficiind de așa numita ”Lege Beckham” (orice străin venit în Spania e impozitat cu 24 % în primii 5 ani), Real Madrid nu are în balanța sa un brut foarte mare. Abia în ultimul sezon al contractului actual, 2014-2015, s-ar trece la impozitarea de 52 %. Între timp, legea a fost scoasă din uz de guvernul Rajoy, nou instalat anul trecut, dar ea se menține la contractele deja existente. De aceea, de exemplu, Real n-a fost de acord cu un împrumut al lui Kaka, pentru că la revenirea după împrumut el ar fi pierdut dreptul de a fi impozitat cu 24 %.

Și unde e PSG? După colț, așteaptă momentul. În vară, Nasser al-Khelaifi, șeful cel mai mare de la PSG, dar și e la Al Jazeera Sport, bun prieten cu Jorge Mendes, i-a făcut o ofertă de 20 de milioane de euro, salariu net pe sezon, plus alte 5 milioane, tot net, diverse bonusuri. Francezii s-au grăbit, pentru că și în Franța există o problemă cu impozitarea, după intenția noului președinte Francois Hollande de a ridica la 75 % impozitul pentru salariile foarte mari. Dar, ca și în Spania, noul impozit, care nu a fost deocamdată acceptat de Curtea Constituțională a Franței, nu ar fi acționat retroactiv. Un contract pe 6 ani oferit lui Cristiano ar fi fost o afacere bună.

Legătura dintre Mendes și Nasser al-Khelaifi a făcut posibil și acest promo pentru televiziunea Al JazeeraSport:

Real nici n-a vrut să audă în vară de un eventual transfer. Era foarte tîrziu pentru ca Florentino Perez să se replieze și să găsească un alt superstar de talia lui Cristiano. Dar Florentino n-a vrut să audă nici de o mărire a contractului lui Cristiano, motivul fiind clar creșterea de impozit, dar și faptul că deocamdată nu s-au amortizat cele 96 de milioane plătite la transfer. Să egaleze netul oferit de PSG nici nu se punea problema, 20 de milioane net la un impozit de 52 % ar fi urcat brutul la o cifră ”brutală”, dar nici măcar 15 milioane net, cît solicita Cristiano n-a fost o sumă pe placul lui Florentino.

Între timp s-a întîmplat că Barcelona i-a prelungit și mărit contractul lui Messi exact la această sumă. La catalani lucrurile sînt un pic mai simple. La ei ”Legea Beckham” n-a funcționat niciodată în cazul lui Messi, astfel că salariul brut al argentinianului e de mult inclus în bugetul fiecărui an și orice creștere nu e așa de contondentă.

Între timp s-a mai întîmplat că PSG a revenit cu oferta. S-a întîmplat la meciul Dinamo Kiev-PSG, din Liga Campionilor, motivul oficial al prezenței lui Jorge Mendes în Ucraina fiind jucătorul său de la Dinamo, Miguel Veloso. Francezii i-au comunicat lui Mendes că sînt în măsură să susțină un efort financiar considerabil pentru a-l aduce pe Cristiano, salariu + transfer, ceea ce ar însemna și un comision pe măsură. E pe ultima linie dreaptă la PSG semnarea unui acord de sponsorizare pe 4 ani cu o bancă din Qatar în valoare de 100 de milioane de euro, în locul sponsorului actual, Fly Emirates. Astfel că banii nu vor fi o problemă, ba se va respecta și fair-play-ul financiar dorit de UEFA.

Doar că, mai nou, Cristiano nu prea mai vrea să plece de la Real. Sau dacă ar vrea, ar face-o doar spre Manchester United. Așa se explică și interviul recent, în care spunea că dorește să-și termine înțelegerea cu Real Madrid. Nici Florentino Perez nu pare dispus să-și piardă cel mai bun jucător, ba chiar ar fi de acord acum cu cele 15 milioane net solicitate. Pe piață nu există un fotbalist capabil să facă pentru Real ce face Cristiano, a cărui absență se simte imediat.

Un soi de pupat piața independenței, nu?

Păi nu prea. Cine iese cel mai rău din afacerea asta? Ați ghicit, Jorge Mendes, al cărui comision generos se cam îndepărtează. Pe de altă parte, nici lui Mourinho nu prea i-ar conveni să-l lase pe Cristiano la Real în situația tot mai probabilă că el va pleca în altă parte. Poate chiar la PSG, de ce nu? În varianta AC Milan apărută brusc, eu unul nu cred.

Discuțiile sînt încă în faza de început. Pînă la vară avem tot timpul, nu-i așa?

P.S. Avem timp pînă în vară să analizăm şi trecerea lui Guardiola pe banca lui Bayern. Dar nu voi aştepta atît, cît de curînd voi căuta să găsesc explicaţiile.

FĂRĂ CRISTIANO, FOTBALUL E PUSTIU

FĂRĂ CRISTIANO, FOTBALUL E PUSTIU

Există situații, și nu puține, cînd îți dai seama de valoarea cuiva abia atunci cînd nu-l mai ai ai. Și nu doar în fotbal se întîmplă asta, viața oferă situații similare. La Real Maddrid s-a văzut sîmbătă seară ce important e Cristiano Ronaldo.

S-a văzut într-un meci în care n-a jucat. Nu-i primul caz. La Barcelona, importanța lui Sergio Busquets se observă atunci cînd nu e pe teren și se face comparație cu cel care-l înlocuiește. În ultima vreme, la Madrid s-a întîmplat ceva asemănător cu Marcelo, devenit brusc indispensabil pentru că lumea și-a dat seama că, vorba proverbului, e rău cîteodată cu el pe teren, dar fără el e și mai rău.

Despre importanța lui Cristiano știa toată lumea. Despre ce și cît reprezintă el din acest Real Madrid. Absența lui într-un meci precum cel cu Osasuna (de la Pamplona, detaliu extrem de important) a fost un bun prilej să constatăm că fără Cristiano fotbalul e cam amorțit la Real.

Vorbeam de deplasarea la Pamplona. Pentru Real acest meci e ca o vizită la doctor. Trebuie să mergi, dar nu-ți face nici o plăcere. Nu e cea mai suavă deplasare pe ”Reyno de Navarra”, un stadion ostil pentru toată lumea, dar super-ostil pentru Real Madrid. Gică Craioveanu a vorbit de foarte multe ori despre asta la Fotbal European, așa că nu mai insist. Simbătă seară n-a fost ceva diferit, din punctul de vedere al ambianței. A fost însă din punct de vedere al fotbalului pe care ni l-a oferit campioana Spaniei.

Un fotbal pe alocuri oribil, lipsit de ambiție, de stil, de prestanța pe care trebuie să o ofere tricoul alb al Realului. Fără caracter. E ceea ce aducea în primul rînd Cristiano Ronaldo. Caracter. Fără el nimic n-a funcționat la Madrid. Absența celor doi centrali, Ramos și Pepe, o pereche ce în sezonul trecut se consolida drept cea mai bună din Europa, n-a fost chiar așa de dramatică, dar în următoarele trei meciuri cu Valencia, în cupă și în campionat, e posibil să se observe. Xabi Alonso a făcut ce-a putut, dar de unul singur nimic nu mai e la fel, Callejon își arată din ce în ce mai mult limitele, Di Maria e straniu prin felul în care dispare din joc, și asta de luni bune, iar în atac, Benzema și Higuain parcă erau la un joc de cărți și jucau la zero. A circulat și o glumă pe twiter în pauza meciului, ”în sfîrșit trage și Real la poartă prin Benzema, aflat la încălzire”. Gluma s-a transformat într-o crudă realitate, căci șuturile spre poarta gazdelor au venit mai mult dintr-o tentativă de a scăpa de minge.

Și dacă tot vorbeam de lucruri stranii, e de amintit Kaka. Două ”galbene” în ceva mai mult de un sfert de ceas pentru cel mai cuminte și religios dintre fotbaliștii mari brazilieni e ceva neobișnuit, mai ales că ultima sa eliminare trebuie căutată mai departe de perioada Milan, în perioada Sao Paolo, în urmă cu mai bine de 300 de meciuri.

Bizară a fost și ideea lui Mourinho de a-l ține pe bancă pe Mesut Ozil. Acum două sezoane, într-un meci la Santander, a lipsit Cristiano, iar Ozil a făcut un meci splendid, dînd naștere unor dezbateri, timide ce-i drept și masacrate repede de trecerea timpului, cu privire la rolul pe care neamțul ar trebui să-l primească în această echipă, un rol poate mai important, de genul celui pe care-l are în ”naționala” Germaniei. Între Ozil și Cristiano, la Real, e un soi de confruntare mentală, portughezul, mai tare și cu o personalitate mai puternică, luîndu-i cam mult din protagonismul pe care l-ar merita Ozil. Asta și pentru că, dacă tot vorbeam de lucruri stranii, Mourinho nu prea l-a avut la inimă niciodată pe neamț, ciudat fiindcă vorbim totuși de un fotbalist de valoare mondială.

Înapoi la subiect. La Cristiano Ronaldo, adică. Scriam imediat după decernarea Balonului de Aur că Ronaldo nu se va conforma cu situația de etern secund în această fantastică bătălie cu Messi. Și anticipam că va răspunde în teren. A făcut-o la modul perfect contra celor de la Celta Vigo, în Cupă. Și mai scriam că mi se pare destul de greu de crezut că va accepta oferta celor de la PSG, o ofertă absolut colosală, despre care promit să scriu săptămîna viitoare. Ca și despre operațiunea de prelungire și ajustare a contractului pe care i-o oferă Real Madrid.

Deocamdată, Real Madrid nu-și poate permite să-l piardă pe Cristiano. Pe Mourinho, da, căci Jose a ajuns, în relația cu tot ce-l înconjoară la Madrid, la o limită pe care el a impus-o. Mourinho probabil va pleca, dar pentru Cristiano, poate cu o singură excepție numită Manchester, nu există loc mai bun pentru a juca și cîștiga decît Madrid. Iar pentru Real Madrid nu există pe piață astăzi un jucător care să-l poată înlocui pe Cristiano.

La Pamplona, fără Cristiano, fotbalul a fost pustiu. Iar Real a tras o singură dată spre poarta adversarului, ultima clasată în Primera, la ultima fază a meciului.

DE CE ÎNTOTDEAUNA MESSI?

DE CE ÎNTOTDEAUNA MESSI?

Dictatura lui Messi în fotbalul mondial continuă. Al 4-lea Balon de Aur cîștigat de argentinian îl urcă pe treapta cea mai de sus într-o scară a valorilor din toate timpurile. Deja în spatele său stă ”sfînta treime”, Cruyff-Platini-Van Basten, toți cu cîte trei Baloane în palmares. Messi are 4 și numai Dumnezeu știe unde se va opri și, mai ales, cînd se va opri. Are 25 de ani.

E o dictatură totuși democratică. Messi nu și-a decernat singur toate trofeele, i-au fost adjudecate. Și încă printr-un vot suficient de democratic și suficient de transparent. Faptul că Messi continuă să atragă voturi, chiar într-un an în care n-a cîștigat mare lucru la nivel de trofee, e un mister pentru unii, o mistificare pentru alții, o blasfemie pentru destui și o normalitate pentru foarte mulți.

De ce cîștigă întotdeauna Messi? Asta este întrebarea pe care și-o pune toată lumea. În noul sistem, de cînd FIFA s-a insinuat în ancheta tradițională a celor de la France Football, criteriile sînt destul de transparente. Nu se premiază doar trofeele cîștigate într-un an, sînt mai multe direcții recomandate celor care exercită acest vot.

Trofeele cîștigate formează o primă bucată. S-au dus vremurile cînd, de exemplu, Cannavaro cîștiga Balonul de Aur doar pentru că era căpitanul campioanei mondiale. Trofeele cîștigate reprezintă, e clar, un criteriu important, dar nu decisiv. Din cei trei finaliști, aici cel mai bine stătea Iniesta, cu un Campionat European și o Cupă a Spaniei.

Un al doilea criteriu e format de constanța arătată pe tot parcursul anului. Atenție, vorbim de an calendaristic, nu de an competițional. Anul calendaristic începe în ianuarie și se termină în decembrie, cînd se și votează de altfel. Iar ultima impresie contează mai mereu. Aici, la acest capitol și din acest punct de vedere, Cristiano Ronaldo a fost mult defavorizat de parcursul neregulat, mai degrabă prost, al echipei sale. Convulsiile de la Real Madrid nu l-au ajutat pe Cristiano, eșecurile campioanei Spaniei l-au tras în jos în duelul său particular cu Messi. Din acest punct de vedere, al constanței, Messi are o superioritate evidentă. În afara unei perioade scurte, între ianuarie și februarie anul trecut, dar de care nu-și mai amintește prea multă lume, Messi a fost o mașină de goluri. Cele 91 marcate într-un an sînt o cifră barbară, va fi greu să mai atingă cineva borna asta. Messi nu e genul care să dea goluri în meciurile banale, el apare în toate partidele importante ale Barcelonei din ultimii ani. Faptul că Iker Casillas, după mine cel mai bun portar din lume, e printre clienții săi permanenți nu e o opinie, e o informație certă. Sigur, din punct de vedere al continuității, al constanței în joc, are și Iniesta meritele sale. Însă golgeterii primesc mereu protagonismul, cei care pasează stau undeva în umbra celui care marchează.

Și ar mai fi un criteriu. Cel al imaginii de pe tot parcursul anului. Din punctul ăsta de vedere, Messi e de neînvins. Aparatul de propagandă al Barcelonei funcționează impecabil, pe umerii unei prese, cea catalană, pentru care nu există subiecte negative care să interacționeze cu starul argentinian. Priviți, de exemplu, poza din acest text, pozitivă prin tristețea pe care o dezvăluie. Acum ceva vreme, Ilie Dumitrescu spunea la Fotbal European că Ronaldo are o mare problemă prin faptul că arată mult mai bine decît Messi din punct de vedere fizic. Că e mult mai mediatizat, prin acest aspect, al felului în care arată, al felului în care se îmbracă și-și face freza, al felului în care arată personajele feminine care-l însoțesc. Priviți imaginea de mai jos, de la Gala de la Zurich, în care-l vedem pe Cristiano alături de logodnica sa, Irina, și veți înțelege!

Cristiano arată impecabil, Irina la fel. Par desprinși din filmele cu James Bond, rol pe care, cu puțină pregătire, Cristiano l-ar putea interpreta destul de lesne, căci și Bond e așa, ușor arogant, în siguranța cu care pune jos inamicii și femeile frumoase.

E logic ca o astfel de imagine să stîrnească invidii. Invidia face parte din noi, frustrarea de asemenea, important e să le canalizăm spre lucruri pozitive și să nu devenim maniaco-depresivi. Cei care votează, în marea lor majoritate, sînt bărbați care nici nu arată așa și nici n-au lîngă ei ceva care să arate așa.

E un criteriu, al treilea pe listă, dar extrem de important.

Am scris ieri că fotbalul i-ar datora un Balon de Aur lui Andres Iniesta . La fel de bine, fotbalul îi datorează un Balon de Aur lui Xavi, lui Raul, lui Zanetti poate. Și multor altora.

Fotbalul îi mai datorează un Balon de Aur și lui Cristiano Ronaldo. Pentru tot ce a făcut pînă acum și pentru ce, sînt convins, va mai face. Priviți în filmulețul de mai jos felul în care reacționează Cristiano Ronaldo în momentul în care se anunță numele cîștigătorului!

Nu e un actor atît de bun. Limbajul trupului, buzele strînse și zîmbetul forțat, transformat mai degrabă în rictus, ne arată dezamăgire, frustrare. Doamnelor și domnilor avem privilegiul să fim contemporani cu cea mai mare rivalitate din istoria fotbalului. Un antagonism senzațional, grație căruia avem parte de tot ce e mai bun din partea celor doi. E felul lor de a înțelege o luptă sportivă, doar nu-și imaginează cineva vreo cafteală între ei pe culoare la Zurich. Cristiano nu e mulțumit cu el însuși, nu va renunța prea ușor la ideea de a-l învinge el pe Messi și de a-l supune atenției publicului pentru felul în care va reacționa. Nu stă în firea lui Cristiano să renunțe.

Deocamdată nu există mai multe Baloane de Aur. Iar cel care există, ne place sau nu, are un stăpîn. Lionel Andres Messi.

P.S.

Apropo de ceea ce vorbeam mai sus în legătură cu imaginea. Analizați, în filmuleț, alte două lucruri. Felul în care reacționează Iniesta cînd aude că Messi a cîștigat. Un zîmbet cald, netrucat, căci nici el nu-i actor, față de colegul său de echipă. Dar și felul în care se comportă Messi după ce primește Balonul de Aur. Un atentat la ritmul în care joacă. Incomodat de costum, de pupitru, chiar și de premiu în sine, deși n-ai zice că un Balon i-ar putea pune atîtea probleme. ”Esto es impresionante”, a zis, moment în care sala s-a ridicat în picioare. Iar el, cu un zîmbet de hîrtie, parcă ar fi dat orice să sprinteze de acolo.

Și încă un lucru. Are legătură cu cei doi, cu atmosfera, dar și cu distanța de 16 puncte din clasamentul Primerei Division dintre Barcelona și Real. Delagația madrilenilor la Zurich a călătorit în 3 avioane private. Într-unul președintele Florentino Perez. În altul, Cristiano Ronaldo și Irina. În cel de-al treilea, ceilalți jucători prezenți la gală, plus Emilio Butragueno. În schimb, toată delegația Barcelonei, de la președintele Rosell la Messi, plus soțiile unora dintre ei, a călătorit cu un singur avion.

 

MOURINHO, CASILLAS ȘI CÎTEVA EXPLICAȚII

MOURINHO, CASILLAS ȘI CÎTEVA EXPLICAȚII

 

Nu știu sigur dacă asta și-a propus, dar e cert că a reușit. Jose Mourinho, el e subiectul. A reușit să devină personajul despre care se va vorbi cel mai mult în această pauză de două săptămîni din fotbalul spaniol. E stilul lui, prin tot ceea ce face, voit sau fortuit, Mourinho reușește să fie în centrul atenției. De data asta a izbutit, printr-o simplă decizie, să-și acorde un protagonism planetar. Căci despre el nu discută acum doar cei ce sînt, într-un fel sau altul, în jurul lui Real Madrid, ci toată lumea care are cît de cît habar de fotbal.

Gestul în jurul căruia se învîrte toată polemica e lăsarea lui Iker Casillas pe banca de rezerve la meciul de la Malaga, întîmplător (sau nu?) ultimul din an. Sînt două direcții de discuție. Cel pur sportiv, al deciziei tehnice, și cel al mesajului subliminal.
Din punct de vedere sportiv, dacă e să judecăm foarte la rece și să analizăm foarte la obiect, Iker Casillas n-a avut cel mai bun sezon posibil. De puține ori a fost ”San Iker”, de multe ori a primit goluri parabile. Inclusiv cele din faze fixe, căci rolul portarului de a-și dirija apărarea la aceste momente e extrem de important. Existau așadar suficiente motive, pur sportive, care să justifice acest gest. Pînă la urmă, nimeni, nici chiar căpitanul campioanei mondiale și europene, n-are un loc de titular asigurat din start, indiferent de forma în care se află. Pentru un fotbalist, fie el și portar, momentul în care nu mai simte pericolul concurenței e echivalent cu intrarea pe o spirală periculoasă, cea în care-și pierde motivația, concentrarea.

Discuția însă nu se poate opri aici. Căci întrebarea ce se pune, logic, e cît de răspunzător e Casillas de situația de la Real? Asta e ceea ce a încercat Mourinho să transmită, subliminal. Oricîte analize am face, de oricîte ori am revedea meciurile Madridului din acest sezon, tot nu ne apare un Casillas drept principal vinovat. Mesajul lui Mourinho se îndreaptă însă spre ceea ce noi nu putem vedea la televizor. Spre vestiar, spre antrenamente, spre relațiile din grup. Iar ținta cam asta este, responsabilizarea căpitanului pentru ceea ce toată lumea a observat, deteriorarea relațiilor din interiorul lotului.

Privind pe după degetul lui Mourinho, îndreptat, chiar și subliminal, către portarul și căpitanul său, e timpul să ne întrebăm ce scop are portughezul acum? Ce urmărește el, de fapt? În general, un antrenor care vrea să-și forțeze plecarea, cam asta face: se ia la trîntă cu nucleul dur al vestiarului. Dimpotrivă, un antrenor ce vrea să obțină prelungirea contractului caută să găsească un punct comun cu acest nucleu. Senzația e ca Mourinho își cam caută de drum, plecînd și de la un aspect deloc de neglijat, cel financiar. Dacă e demis, va primi 20 de milioane de euro compensații, daca-și dă demisia, plătește el 10 milioane. Sigur, există posibilitatea negocierilor, dar punctul de plecare cam ăsta este.

Paralelismul cu finalul din episodul Chelsea e evident. Dar și cu alt episod, din alt serial, ceva mai vechi. Mourinho parcă-i clonează comportamentul lui Louis van Gaal, de la Barcelona. Și olandezul avea aceleași obiceiuri. Vedea în ziariști principalii dușmani, umpluse vestiarul de olandezi, căuta mereu vinovați în rîndul jucătorilor, pe care nu ezita să-i numească, direct, în fața presei, cît despre el, scosese din dicționar cuvîntul autocritică. Acel comportament l-a împiedicat pe olandez să obțină rezultate notabile, vorbim aici de Liga Campionilor, normal, cu o echipă ce avea o bază colosală, tripleta de atac Figo-Kluivert-Rivaldo și linia de mijloc Luis Enrique-Guardiola-Cocu, cele mai bune din acea epocă, la finalul anilor 90.

Primăvara se anunță tare agitată. La 16 puncte de Barcelona, titlul e uitat. La 7 puncte în spatele lui Atletico, deja și locul doi e complicat. Cu doar două puncte peste Malaga, locul trei e și el amenințat. Iar cu o ”dubla” cu Manchester United în față, obiectivul numit Liga Campionilor se vede cam în ceață, căci abia sîntem la faza ”optimilor”, iar pînă la finală, de va fi să treacă, mai pot apărea pericolele numite Bayern, Dortmund și, evident, Barcelona.
Deocamdată, urmează două săptămîni de pauză. Timp în care Mourinho a reușit să-i facă pe toți să vorbească doar despre el și despre Casillas. Nimic despre Real.

10 MOMENTE DE WEEK-END

10 MOMENTE DE WEEK-END

 

A fost un sfîrșit de săptămînă foarte activ, cu multe meciuri interesante, cu multe personaje interesante. Mie unul lipsa fotbalului românesc din program nu-mi provoacă cine știe ce reacții alergice, dimpotrivă, pe undeva e mai bine ca, din cînd în cînd, să mai fie cîte o pauză, astfel încît să fie mai vizibil fotbalul adevărat.

Au fost, în acest week-end, cîteva detalii importante, cîteva personaje care au ieșit în evidență, în sens pozitiv sau negativ, cîteva momente ce merită menționate.

1. BARCELONA-ATLETICO

Diego Simeone a visat multe de la acest meci. Dincolo de rezultat, a visat că partida ce s-a transmis în toată lumea să certifice pe AtleMetico drept un pol de putere în fotbalul de azi și să arate că echipa are un stil de joc din ce în ce mai bine definit. Eu zic că, în ciuda rezultatului final care, la prima vedere pare să indice altceva, a reușit. 4-1 e un scor ce poate păcăli pe cineva care n-a văzut meciul. Însă Atletico chiar a făcut o partidă bună cît timp a dictat ritmul, cît timp a pus condițiile. Cu un modul 4-4-2 aproape de cel clasic, Atletico a închis bine zona centrală, și-a strîns liniile suficient de mult încît să nu ofere spații de primire adversarului și a profitat de toate erorile acestuia. Apărarea sa a basculat încontinuu spre laterale, iar jucătorii parcă aveau magneți pe tricouri, atît de aproape se țineau unul de altul. Pînă la 2-1, Barcelona a fost dezactivată, Messi inexistent, Xavi lent, Iniesta incomodat de lipsa spațiilor, iar Pedro și Alexis nu reușeau să se conecteze cu pasele ce vizau zona din spatele fundașilor madrileni. De la 2-1, totul s-a schimbat. Poate și din pricina oboselii, poate și dintr-o reacție naturală de teamă, apărarea lui Atleti a făcut 10 pași în spate. Prea multe nu s-au schimbat, doar că avînd avantaj, Barcelona nu mai era preocupată de lipsa ocaziilor, mulțumită fiind cu posesia prelungită, și a așteptat ocazia potrivită. Care a venit la golul de 3-1. Sau cadoul potrivit, care a venit la golul de 4-1. Am spus ca nu s-au schimbat prea multe. Ceva totuși s-a schimbat. Ați observat că în repriza a doua Falcao n-a mai fost aproape deloc periculos? Asta pentru că, obligat să facă și el, pentru a nu lungi echipa, 10 pași înapoi, columbianul era mereu în cîmpul vizual al lui Sergio Busquets și nu pe linie cu el, așa cum s-a întîmplat la golul de 1-0, cînd poziționarea l-a ajutat să-și pună în funcțiune viteza.

2. RADAMEL FALCAO

”El Tigre” a confirmat că este cel mai bun atacant de careu al momentului. Un ”killer” adevărat. Cît timp colegii săi i-au permis să stea la maximum 50 de metri de poarta lui Valdes, pe posesia Barcelonei, a fost o teroare constantă. De la 2-1, cum am spus mai sus, poziția sa s-a schimbat, iar asta s-a văzut în joc. Fotbalul e un joc colectiv, nu individual, iar Radamel are nevoie, ca să marcheze goluri și mai multe, de o echipă care să genereze ocazii constant. Mă întreb ce ar fi fost această Barcelona dacă, în loc de Alexis, catalanii se orientau spre Falcao, care era în mercato.

3. ADRIANO

Falcao e un ”killer” de careu, Adriano e unul din afara lui. Două goluri a dat în acest sezon, ambele de la peste 20 de metri, ambele eurogoluri. Adus pe 10 milioane de euro, Adriano e deja rentabilizat. Îi mai rămîne să joace atacant de careu sau să încerce ca portar, în rest a trecut prin toate zonele terenului. Adriano a schimbat regimul alimentar, s-a lăsat pe mîna unui fizioterapeut personal, toate cu ideea de a scăpa de accidentările musculare, ce nu l-au ocolit. Într-o echipă unde Messi ucide toate adjectivele și preia aproape tot protagonismul, e nevoie și de un astfel de fotbalist, care joacă la fel de bine cu ambele picioare și nu e mediatic. Cam asta înseamnă o afacere bună în fotbalul adevărat. Are 28 de ani, termină contractul în 2014, iar negocierile pentru prelungire sînt în derulare.

4. REAL MADRID-ESPANOL

E posibil ca egalul de pe ”Bernabeu” să însemne că Real Madrid a rămas fară unul dintre obiective, campionatul, încă din decembrie. Au fost 90 de minute în care Real a derulat practic cele aproape 4 luni din acest sezon. Campioana Spaniei n-a jucat foarte rău, a avut ceva ocazii, dar a arătat cam toate carențele ce au adus-o la 13 puncte de lider. Foarte puțin joc colectiv, foarte puțină viteză, foarte multă aplecare spre rezolvări personale și același blestem al fazelor fixe. Un detaliu semnificativ: după ce Espanol a marcat golul de 2-2, jumătate din stadion a plecat.

5. KIKO CASILLA

A fost eroul lui Espanol. La 26 de ani, mereu în umbra cuiva, Casilla a făcut meciul carierei. Știți de unde provine Casilla? De la Real Madrid, ați ghicit!

6. PSG-LYON

S-au întîlnit la Paris două concepte. Echipa ce a stăpînit Franța, prin metode ce țin de pricepere managerială, contra echipei ce dorește să stăpînească Franța, dar prin metoda sacului fără fund. N-a fost un meci spectaculos, dar poate fi un moment de schimbare în gîndirea lui Ancelotti, care a trecut la ”anticul” 4-4-2, după ce toate modulele încercate pînă acum n-au prea dat randament. Pastore în dreapta, Lavezzi în stînga, Menez lîngă Ibra în atac. Să fie asta formula cîștigătoare? Vom vedea.

7. CHELSEA

Încă o finală pierdută lamentabil de Chelsea, a treia de la cîștigarea Ligii din mai. Deja creditul lui Benitez începe să se consume, deși eu sincer m-am așteptat la altceva. Chelsea merită un articol în sine și probabil că-l va avea zilele viitoare. Pentru că situația echipei indică un plan de salvare aproape identic cu cel gândit, acum un an și jumătate, de Villas Boas. Pe undeva, poate că Abramovici a avut dreptate cînd a decis să scape de portughez, de vreme ce demersul său a adus Liga Campionilor pe ”Stamford Bridge”. Acum însă patronul trebuie să caute prin birouri să vadă dacă nu cumva găsește printr-un sertar acel plan.

8. JUVENTUS

17 etape a durat incertitudinea în Serie A. Mai multe echipe, Napoli în principal, dar și Inter, au sperat că pot pune ceva bețe-n roate ”Bătrînei Doamne”. Acum, după etapa de week-end, campionatul italian deschide un nou scenariu: prima breșă majoră între Juve și restul plutonului, 7 puncte. Se pare că lupta pentru locurile de Champions League va fi mult mai intensă.

9. CHRISTIAN BENTEKE

Recunosc, am căutat pe Google ca să-mi reamintesc prenumele belgianului. L-am revăzut luni seară, la Fotbal European. Îl descoperisem la un Manchester United-Aston Villa, pe care l-am comentat. Vorbeam mai sus de afaceri bune în fotbal. Benteke a fost adus pentru ceva mai puțin de 10 milioane, are 22 de ani, e o forță a naturii, iar abilitățile sale tehnice nu-s deloc de neglijat și pun pariu aici că-n maxim doi ani îl vom vedea la o echipă mai mare. Pe o sumă de cel puțin două ori mai mare.

10. MANCHESTER UNITED

Deși e lider în Premier League, United îngrijorează prin numărul golurilor primite. Are 24 pînă acum, iar media golurilor primite de campioana Angliei în ultimii 10 ani e de 26,9.

MOURINHO ŞI COPERTA „MARCA”

MOURINHO ŞI COPERTA „MARCA”

Cînd „Marca” iese cu o asemenea copertă la doua zile după ce Real Madrid a bătut pe Atletico, atunci înseamnă că e ceva foarte serios. Ziua de luni este pentru orice ziar de sport ziua cea mai importantă. Vine după week-end și ar trebui să rezume cele mai importante știri ale acestor zile.

http://www.marca.com/2012/12/03/futbol/equipos/real_madrid/1354496585.html O astfel de informație ar putea suna ca un mod ideal de a crește tirajul. Coperta vinde inevitabil, doar că „Marca” are altă tradiție. Nu e ca „As” ziarul de casă al Realului, „Marca” e publicația care are acces privilegiat la unele informații. Are acces, să ne înțelegem foarte bine, CÎND CINEVA DE LA REAL MADRID E INTERESAT SĂ APARĂ AȘA CEVA. Iar azi, acel cineva e Florentino Perez. E un om mult prea deștept, mult prea abil, ca să nu-și dea seama că între Mourinho și publicul Madridului nu mai e relația de altădată. Și, în abilitatea lui, și-a dat seama că dacă această relație s-a deteriorat și nu există semne prea mari de îmbunătățire acest lucru se poate întoarce împotriva lui.

Nu uitați un lucru extrem de important! Anul viitor sînt alegeri la Real. Dacă Florentino merge braț la braț cu un Mourinho antipatizat de o masă în creștere de votanți e periculos. Scrutinul de la Real e un spectacol în sine și poate că voi găsi loc undeva să-l explic, căci în Spania se spune că președintele ales al lui Real Madrid e mai influent chiar decît premierul ales al țării.

Florentino și-a jucat cartea cu abilitate. Îl va lăsa pe Mourinho să termine mandatul, iar de va fi să cîștige Liga Campionilor tot el va fi cel aplaudat, pentru ca nu l-a demis la mijloc de sezon. Va găsi așadar o modalitate de a scoate voturi din succesul altuia. Plus că, dacă lucrurile se vor îndrepta în sens pozitiv, nimic nu-l împiedică pe Florentino să-l reconfirme pe portughez, care oricum are contract pînă în 2016 și să transforme și chestia asta într-un succes personal.

Comedia pe care Mourinho a pus-o în scena sîmbătă, înainte de derby, e doar o explicație, dar nu singura și nici măcar cea mai importantă. Un antrenor trăiește totuși, înainte de toate, prin rezultatele sale, iar realitatea de azi îl arată pe Jose la 11 puncte în spatele fostului secund al lui Guardiola, tocmai într-un sezon în care madrilenii presupuneau că vor defila fără probleme. În fond, sîmbata nu s-a întîmplat nimic. Un plebiscit cam fîsîit, cu 10.000 de oameni în tribună la acea oră, prea înfrigurați (erau 3 grade) ca să se gîndească la scenariile lui Mourinho. Imaginea globală a clubului a fost însă deplorabilă. Iar imaginea contează, nu uitați că Real cîștigă mult de pe urma imaginii.

E posibil ca Florentino să fi făcut acest pas de teamă ca nu cumva, în aroganța lui, Mourinho să anunțe primul că va pleca și să preia tot protagonismul. Pentru că dacă cineva își imaginează că Mourinho nu știe astăzi pe cine va antrena în viitor se păcălește.

O singura întrebare plutește și sînt sigur că fanii madrileni sînt îngrijorați: ce se va întimpla cu Cristiano?

Toți ceilalți îți spun ce se întîmplă, eu îți spun și de ce se întîmplă
Recomand
Givenchy Sephora
blouseroumaine-shop.com
Vola.ro
Articole recente
Comentarii recente
Twitter
Arhivă