BAYERN-BARCELONA: INVITAȚIE LA FOTBAL

BAYERN-BARCELONA: INVITAȚIE LA FOTBAL

 

E un meci pe care-l așteaptă toată lumea. Un duel al marilor valori, un duel al echipelor pentru care fotbalul e o stare de spirit. Va fi o dublă manșă ce va face să vibreze planeta, o dublă manșă în care vom vedea o goană nebună după minge, un război pentru adjudecarea obiectului muncii celor 22 de oameni din teren și a celor cîțiva de pe banca tehnică. Vorbim despre două echipe cu filozofie asemănătoare, vorbim despre două echipe ce nu se ascund în spatele strategiilor, în spatele meschinului proverb ”scopul scuză mijloacele”, ci sînt în slujba fotbalului adevărat, al fotbalului de atac, de posesie, de construcție, al fotbalului generos



Pentru Barcelona e a 6-a semifinală consecutivă. Probabil însă că e prima dată în acești 6 ani cînd echipa catalană nu pleacă din postura de favorită. Cel puțin dacă e să ne luăm după impresia lăsată în aceste luni, după ceea ce se întîmplă în cele două campionate și după situația din cele două loturi. Eu cred însă că adevărul e altul. BAYERN JOACĂ MAI BINE, DAR BARCELONA E ECHIPA MAI BUNĂ. E un paradox, poate, dar dacă priviți cu calm și obiectivitate disputa, nu aliniat la una sau cealaltă dintre tabere, veți constata că așa e. Barcelona e o echipă croită pentru astfel de meciuri, pentru astfel de dueluri transcedentale. În cele 5 semifinale de pînă acum a pierdut de două ori în fața unor echipe cu un altfel de stil de fotbal, Inter și Chelsea, și o dată în fața unui Manchester United care și-a modificat repertoriul obișnuit. Ceea ce Bayern nu cred că va face. Mai ales acum, cînd traversează o perioadă de grație.

 E greu de crezut că Bayern va schimba ceva din formula sa de start. Deși, poate, ar fi indicat. Pe faza de apărare, Bayern nu-i atît de tare cum vede lumea, superficial privind problema. Avantajul bavarezilor în campionat e că-și demolează adversarii atacîndu-i pînă la sufocare. Ceea ce în fața Barcelonei e un obiectiv mult mai greu de atins, căci și Barcelona e cam același gen de echipă, care macină prin posesie.

Fundașii centrali ai Bayernului, ca va fi Van Buyten, că va fi Boateng, par veriga slabă a echipei. În plus, în fața lor nu stă un zid defensiv adevărat. Javi Martinez și Schweinsteiger, deși par a fi cam ca Xabi Alonso și Khedira la Real, într-un 4-2-3-1, nu se poziționează precum cei doi madrileni. Ei seamănă mult mai mult cu Xavi și Iniesta, dar fără să aibă un Busquets în spatele lor ori între ei. Acesta ar fi Luis Gustavo, dar e greu de crezut că Heynckes va opta pentru un triunghi la mijloc. Ar fi totuși un semn de slăbiciune, ceea ce în războiul psihologic ce se anticipează, ar da un avantaj Barcelonei. Heynckes e pe undeva în situația lui Mourinho din său an la Madrid, atunci cînd era pus fix în fața acestei dileme: să joace împotriva Barcelonei cu 3 mijlocași centrali, sănătos, dar inestetic și frustrant pentru fani, sau să meargă pe formula consacrată.



Marea forță a bavarezilor vine din benzi. În special în stînga, unde Alaba și Ribery se asociază perfect și crează un efect de uragan. Și în special pentru că acolo, la Barcelona, joacă Dani Alves, ale cărui carențe pe faza defensivă sînt arhicunoscute. Dar și ale cărui realizări pe faza ofensivă sînt formidabile. Aici va fi una din bătăliile meciului, și de aceea cred că Barcelona va începe cu Alexis Sanchez, pentru a-l plasa în zona lui Alaba și a împiedica urcările acestuia. Nici banda cealaltă nu se lasă mai prejos, căci Lahm și Robben sînt, la rîndul lor, explozivi. Pedro și Jordi Alba ar trebui să li se opună. Aici, pe această parte, Barcelona are totuși un ușor avantaj, căci Jordi Alba se apără mai bine decît Alves, plus că e și teritoriul de acțiune al lui Iniesta, pe o zonă în care Robben coboară totuși destul de puțin.

 Ar mai fi și problema celui de-al doilea fundaș central al Barcelonei. Mulți îl dau pe Bartra. Alții îl văd acolo pe Busquets, care a jucat alături de Pique la ”naționala” Spaniei. Problema e că Busquets e fundamental la Barcelona în linia de mijloc, ceea ce la Spania nu se întîmplă, iar Alex Song nu posedă calitățile catalanului. Pe Song e foarte posibil să-l vedem spre final, alături de Busquets, înlocuind unul dintre atacanți, dacă situația e favorabilă. Eu unul cred că, dacă nu era suspemdat, ar fi jucat tot Adriano, care are avantajul vitezei și a tehnicii bune, în fața diagonalelor ce se așteaptă de la Ribery și Robben. Nu e Mandzukici și va fi Mario Gomez, ceea ce implică un alt stil de apărare. Mario Gomez e ca un tanc, el trebuie anulat prin anularea baloanelor ce l-ar putea viza.

Marea bătălie va fi pentru posesie. Ambele echipe țintesc undeva la 60 la sută. Va fi interesant de văzut dacă Bayern va izbuti să cîștige acest capitol, va fi și destul de straniu să vedem o Barcelona dominată la acest capitol. Stilul de posesie al celor două e diferit. Barcelona începe construcția de la Busquets, care coboară între fundașii centrali, în vreme ce la Bayern, de foarte multe ori se apelează la fundașii laterali ce deschid unghi de pasare și permit mijlocașilor centrali să avanseze împreună cu ei. Fazele fixe vor fi și ele o miză importantă, căci am văzut cu PSG ce greu îi e Barcelonei să apere acest gen de faze, iar Bayern, cu Van Buyten, Dante, Javi Martinez și Mario Gomez e, poate, mai periculoasă decît parizienii.

La final, ceva despre Messi. Va juca din primul minut, dar se va nota imediat în ce stadiu se află. Cu PSG a condiționat partida. Sprinturile sale din parcela situată în spatele cuplului Schweinsteiger-Javi Martinez și în fața lentului Van Buyten pot fi cheia jocului. Pentru Bayern, misiunea nu e să-l marcheze om la om pe argentinian, căci asta n-o poate face nimeni, ci să încerce să-i blocheze culoarele de pătrundere și opțiunile de primire a baloanelor. Milan a reușit, dar Bayern nu are un mijloc defensiv cu gîndirea și experiența celui milanez.

P.S.

 Vreau să mă refer puțin și la transferul lui Mario Gotze la Bayern. E o demonstrație de forță evidentă e bavarezilor, încă o dovadă că Bayern controlează perfect piața germană. E un jucător adus la solicitarea clară a lui Pep Guardiola și spune ceva despre felul în care vede el lucrurile în viitor. Singurul meu semn de întrebare vine de la momentul anunțării înțelegerii. ”Bild” e un ziar foarte puternic și extrem de bine informat, dar la fel de adevărat e că nici o informație de genul ăsta nu iese pe piață fără ca cineva să aibă acest interes. Ori acum nu mi-e foarte clar dacă Bayern are interesul să agite apele în interiorul lotului său. Mai degrabă nu, căci anumiți jucători trebuie că nu se simt prea bine. Robben e unul dintre ei. Cît despre Dortmund, cu siguranță că nici atît acest anunț nu face bine la nivel psohologic. Cineva a avut interesul să agite apele, rămîne să ne lămurim cine.

ARSENAL, WHO?

ARSENAL, WHO?

 

”Credeți în miracole?” mă întrebam înainte de meciul dintre Arsenal și Bayern. De crezut poate că au fost destui care au crezut, dar miracolele, ca să se întîmple, trebuie să aibă o bază de plecare.

Cea mai bună caracterizare a meciului dintre Arsenal și Bayern a fost făcută la EuroFotbal, imediat după meci. MM parcă a zis. ”Luați jucătorii lui Arsenal, bucată cu bucată, post cu post, și vedeți care dintre ei e mai bun decît cei de la Bayern, luați și ei în aceleași condiții, bucată cu bucată, post cu post”. Mi se pare cea mai corectă abordare a acestei partide. Eu aș merge chiar mai departe și aș întreba ce jucător din actualul lot al lui Arsenal ar intra, nu în primii 11, ci în primii 18. Poate Theo Walcott, deși nu duce lipsă Bayern de un astfel de profil, iar Robben, să nu uităm, a fost rezervă marți. Poate Wilshere, dar și pe poziția lui stă bine Bayern. Oricum, de primul ”11”, să zicem cel standard, de gală cum se obișnuiește să se spună, cei doi nu se apropie.

Concluzia pe care a tras-o L`Equipe, în pagina sa dedicată acestui meci, mi se pare la fel de potrivită. Nu cred că mai e nevoie de traducere a titlului, e extrem de sugestiv. Cotidianul francez acordă multă atenție lui Arsenal prin prisma lui Arsene Wenger și a apropierii acestui club de fotbalul francez, de-a lungul timpului.

Nu se poate trece peste această partidă fără să aducem în față numelui lui Arsene Wenger. ARSENE WENGER NU E ANTRENORUL LUI ARSENAL, E ARSENAL ÎNSUȘI. Nu cred că există antrenor pe planeta asta care să fi supraviețuit atîția ani fără trofeu! Nici măcar Sir Alex Ferguson nu cred că ar fi reușit. La el n-a fost cazul, dar uite că la Wenger e. Și încă de ceva vreme. Vorbim totuși de Arsenal, nu de Everton, asta ca să dau exemplul lui David Moyes, un alt longeviv. Arsenal e un club cu pretenții, dar ale cărui pretenții s-au redus în ultima vreme la simple participări în Liga Campionilor. Și eliminări mai mult sau mai puțin glorioase, în perioada primăverii.

Un alt mesaj pe care l-am primit în timpul emisiunii de marți de pe DigiSport 1 spunea cam așa: ”Nu vrem o mașină de făcut bani, nu vrem o mașină de cheltuit bani, vrem o echipă care să-și respecte numele și atunci cînd trebuie să scoată cîteva milioane pentru a achiziționa un fotbalist bun sau un portar bun. Cu rost și demnitate”. Foarte adevărat. Sigur că toți fanii din lume ar vrea ca echipa lor să-și permită să cumpere cei mai buni fotbaliști din mercato, dar asta nu se poate. Arsenal s-a obișnuit cu această politică de la mutarea pe ”Emirates”, un proiect care a costat mult și care costă încă. Arsenal face însă an de an profit, cîteva milioane, dar face. Plătindu-și datoriile către bănci, care nu-s puține. În detrimentul performanțelor mă tem. Căci Arsenal e o echipă care face jucători pentru alții, iar exemplul Van Persie e elocvent, la fel Fabregas, la fel Song, la fel Nasri, bine că nu l-au pierdut și pe Walcott.

 

Priviți cu atenție cele două imagini. Trecerea anilor e evidentă. Dincolo de starea firească a lucrurilor, căci acesta e cursul vieții, omul îmbătrînește, nu are ce să facă, e diferența dintre stările de spirit. În prima e Wenger cu ultimul titlu de campion al Angliei. Era la moda Arsenal atunci, ”The Invincibles”, cu legiunea sa franceză, cu Bergkamp, cu Ljunberg, cu Ashley Cole și Kolo Toure, că tot vorbeam mai sus de fotbaliști făcuți pentru alții, cu un record de 49 de meciuri fără eșec încă neegalat. Cel din dreapta e cel de azi, nu neapărat cel bătut de Bayern, Bradford sau Blackburn, o inundație de litere B ce au puține lucruri în comun una cu alta. La fel cum puține lucruri au în comun Arsenal de azi cu Arsenal de atunci. Atunci, ca să nu mai răsucim cuțitul în rana fanilor, o dublă Arsenal-Bayern nu s-ar fi terminat în nici un caz în minutul 20.

”Arsene, who?”. Vă amintiți, e titlul dat de The Sun, atunci cînd Wenger a fost instalat. Prima lui conferință de presă a fost o teleconferință, căci era încă în Japonia. ”Arsene, what?” ar putea fi un titlu de azi. Deocamdată, Wenger a obținut o prelungire cu încă doi ani a contractului său. Mă întreb de ce nu vrea să încerce și ate provocări, să vadă cum e și în alte părți. Mi-e teamă că dacă merge pe linia asta, peste doi ani, sau mai devreme, titlul să nu devină: ”Arsene, what the fuck!”.

Două vorbe și despre Bayern. Doar două. Fie, trei: Foarte, foarte puternică. Nu știu dacă e principala favorită la cîștigarea Ligii Campionilor, dar în primele 3 favorite sigur e. Și nu pot să nu mă întreb de ce a fost nevoie de Guardiola? Tare e posibil ca Pep să fi greșit. În caz că Bayern ia Liga Campionilor, cam așa mi se pare.

ARSENAL-BAYERN: CREDEȚI ÎN MIRACOLE?

ARSENAL-BAYERN: CREDEȚI ÎN MIRACOLE?

 

Nu știu vouă, dar mie ideea lui Platini de a ”lungi” faza optimilor în Champions League mi se pare foarte bună. Avem ocazia astfel să vedem două meciuri pe zi, ceea ce e foarte bine. Ideal ar fi fost un meci pe zi, dar asta e ceva mai greu de obținut la calendarul actual. Să ne imaginăm doar cum ar fi arătat optimile în formulă standard, 4 + 4, cît am fi avut de pierdut și cît avem de cîștigat așa, cu 2+2+2+2. Tur și retur.

 Arsenal – Bayern e meciul zilei de azi. Mă tot chinui să găsesc un element care să-mi inspire șanse cît de cît egale pentru acest duel. Rețineți, am zis cît de cît egale, nu egale direct. Oricum am da-o, oricum am lua-o, Bayern e favorită. Și încă mare. Nemții au început 2013 în mare forță și n-au nici un gol primit în partidele jucate. Mergînd mai în spate în sezon, pentru Bayern, meciurile în deplasare au fost un adevărat deliciu. În Bundesliga, e adevărat, unde au cedat un singur punct departe de ”Allianz Arena”. În Ligă a fost acel eșec cu Bate Borisov, la Minsk, plus un egal cu Valencia, pe ”Mestalla”. Oups! Iată că am găsit un posibil element favorabil lui Arsenal!

Scot din context meciul cu Bate Borisov. Face parte din categoria excepțiilor, poate chiar a meciurilor suspecte, dacă ar fi să mă iau după unii care suspectează tot mai puțin pe ei înșiși, ca să nu facă atacuri de panică. Îmi amintesc meciul cu Valencia. Bayern a avut posesia, a avut și cifrele meciului în favoarea sa, dar s-a lovit de o o exprimare eroică a Valenciei, în 10 oameni încă din prima repriză, cu contraatacuri extrem de directe și periculoase. Valencia a dat gol în inferioritate numerică, iar Bayern a egalat în ultimele 10 minute.

Arsenal are nevoie de o exprimare eroică. Echipa lui Arsene Wenger, aș îndrăzni să spun că și Wenger însuși, au intersectat ridicolul sau penibilul în acest sezon prin cele două eliminări succesive din Cupa Ligii și Cupă în fața unor adversari de liga a 4-a și liga a doua. Rămași fără posibilitate de trofeu intern anul acesta, cei de la Arsenal au un singur obiectiv palpabil, clasarea pe un loc eligibil în Champions League, și un vis: cîștigarea acestui trofeu. Pare ceva de domeniul miracolului, dar cuvintele miracol și fotbal se mai și întrepătrund, vezi episoadele Chelsea din sezonul trecut.

 La Bayern, senzația e că jucătorilor nu le-a căzut prea bine anunțarea, cam devreme, a venirii lui Guardiola. Cel puțin unor jucători. Au fost cam multe declarații de dragoste către Jupp Heynckes în ultima vreme . E un subiect separat, ce merită tratat cu atenție, dar are puțină legătură cu meciul de azi. La care Heynckes are puține dubii, căci absențele lui Boateng și Badstuber nu-i lasă prea mult loc de întors în apărare, iar revenirea lui Javi Martinez îi configurează o pereche cu Schweinsteiger în linia de dublu pivot.

Apropo de Schweinsteiger. Săptămîna trecută, Olaf Thon, fostul internațional german și jucător al lui Bayern, l-a cam atacat, spunînd despre el că venirea lui Guardiola îl cam termină pentru că e un jucător lent. E un moment numai bun pentru ”Schweini” să arate că nu-i chiar așa, mai ales în compania unei echipe care pasează.

În rest, echipa lui Bayern se cam știe. Inclusiv faptul că Robben va fi rezervă. Cel puțin așa crede presa germană. Eu cred că Heynckes nu-i chiar atît de decis, mai ales că la Arsenal pe stînga va fi Vermaelen, iar cuplul de fundași centrali, Mertesacker-Koscielny e tare expus unor jucători de explozie în ambele benzi cum sînt Ribery și Robben.

 La această echipă a nemților, extrem de puternică și compactă, eu unul am un singur dubiu: Van Buyten. Belgianul e greoi, pe cît de bun e pe sus, pe atît de greu se mișcă la combinații, ceea ce, la înălțimea lui, poate e și normal. Arsene Wenger pare a miza și el pe un modul 4-2-3-1, din ce în ce mai folosit în ultima vreme în întreg fotbalul, pentru că asigură o densitate optimă pe toate zonele terenului. Însă nu știu cît de bine se pretează Olivier Giroud unui duel particular, și francofon pe deasupra, cu Van Buyten.

Mai degrabă Wenger ar opta pentru Walcott în poziție centrală, cu Cazorla și Podolski în spatele lui și schimbînd mereu rolurile. Ceea ce i-ar da posibilitatea unei linii de mijloc mai sigure, mai compacte, cu Wilshere, Arteta și unul dintre Ramsey ori Abu Diaby. Ar avea ocazia Wenger să întărească puțin și flancurile, în special cel pe care vor acționa Ribbery și Alaba, cei doi formînd o societate excelentă în ultima vreme. Oricum, Jack Wilshere e baza în această echipă, el e spiritul lui Arsenal.

Gibbs e accidentat, Monreal nu poate juca în Ligă, soluția Vermaelen în stînga e cam unica. Dacă am dubii la Van Buyten, ar trebui să le am și la Mertesacker, nu? Cu tot avantajul lui de a cunoaște foarte bine fotbalul german. Apropo de asta, de urmărit jocul lui Podolski. N-a fost cea mai bună perioadă a lui la Bayern, astfel că ar avea un motiv în plus să se ambiționeze.

Mai e de discutat factorul ”Emirates”. Nu știu dacă întîmplător sau nu mutarea pe ”Emirates” a coincis cu scăderea performanțelor, dramatică în ultima vreme. La nivel financiar, cu siguranță există o legătură. Dar e posibil să fie și la nivel afectiv. Pe ”Highburry” parcă atmosfera era cu totul alta, mai britanică, mai apropiată, mai caldă, mai apăsătoare pentru rivali. ”Emirates” e ultramodern, dar pare cam rece.

”TIKI-TAKEN” CU GUARDIOLA

”TIKI-TAKEN” CU GUARDIOLA

Au trecut deja 24 de ore de la anunțul oficial făcut de Bayern Munchen, care confirmă contractul pe 3 sezoane cu Pep Guardiola, dar subiectul rămîne intens dezbătut în presă ori pe rețelele de socializare. Am încercat pe acest blog, imediat după ce știrea a devenit publică, să găsesc cîteva explicații. După ce, cu numai o zi înainte, ofeream cîteva din ideile lui Pep, spuse încă de pe vremea cînd era jucător activ, în 2002, despre cum vede el fotbalul. Idei pe care le-am regăsit mai apoi în jocul Barcelonei și pe care, probabil, le vom regăsi în jocul lui Bayern.

Sînt destui care critică alegerea lui Guardiola. O semnalează ca pe o cale comodă de a reveni în fotbal. Dintre variantele pe care se zice că le-a avut la dispoziție (se zice, astfel că nu trebuie să fim siguri de ele), City, Chelsea, Milan, Inter, PSG ori ”naționala” Braziliei (care, se zice din nou, i-a fost oferită în toamnă) a ales Bayern. Un loc unde se găsesc numai avantaje și puține inconveniente. Există pe undeva și opinia că nu s-a dus în Anglia ca să nu se dea cu ochii, din nou, cu Jose Mourinho, dar și destule ironii care vizează orașul Munchen, ales în detrimentul Londrei.

Fiecare cu părerea lui. Eu unul regret doar că nu vom putea vedea un duel Pep-Jose în campionatul Angliei. Și-i înțeleg alegerea lui Pep. Orașul e foarte frumos, cine a fost la Munchen știe asta. Împrejurimile sale, mai ales în drumul spre Garmisch, oferă un loc ideal, idilic poate, pentru traiul unei familii cu copii, cum e cea a lui Pep. Aerul e curat, locurile sînt curate, disciplina și rigurozitatea nemțească fac ca totul să fie perfect, oamenii nu sînt exaltați și au un respect aproape bisericos față de noțiunea de viață privată.  Sigur, Londra cea cosmopolită are atracțiile ei, dar Guardiola nu s-a dus să facă turism, ci să muncească. Iar la nemți noțiunea de muncă e cel mai bine pusă la punct.

Bundesliga e în creștere, economia e sănătoasă, stadioanele sînt mereu pline și asigură o ambianță propice. E un campionat spectaculos, cumva pe stilul lui Pep, care poate modela pe Bayern după ideile sale, în fața unor adversari ce nu se vor betona în zona propriului careu, cum făceau în 80 la sută din cazuri adversarii Barcelonei. Echipa e oricum foarte puternică, are un stil de joc semănat de Van Gaal și bine îngrijit de Heynckes, stil cu care Guardiola poate obține ceea ce nemții își doresc cel mai tare: supremația europeană.

În plus, aminteam și în postul precedent de asta, Guardiola are spatele asigurat de oameni care știu ce-i ăla fotbal. Beckenbauer, Rummenigge, Hoeness, plus Mattias Sammer, cel mai nou ”recrut” în zona conducerii, sînt monumente în lumea fotbalului. La Barcelona, cel puțin în ultima vreme, a fost mai mereu singur în războaiele cu Real Madrid, ceea ce l-a îndepărtat puțin de zona antrenoratului și l-a dus spre cea a polemicilor, a înțepăturilor de la conferințele de presă, ceea ce nu prea reprezenta elementul său.

Cum se va adapta Bayern la stilul lui Guardiola?

Ei bine, asta e o întrebare bună. Mai ales cum se va adapta Uli Hoeness, ale cărui implicări în zona pregătirii echipei sînt discutate în Germania? Va avea Pep puteri depline în alegerea transferurilor?  La Barcelona era știută idiosincrazia pe care o avea față de fotbaliștii propuși de alții. La fel de cunoscută era și răceala cu care privea excesele de personalitate ale jucătorilor, din vestiar sau din teren, bineînțeles cu excepția numită Messi. Robben și Ribery ar trebui să fie din ce în ce mai buni prieteni dacă vor o coabitare liniștită cu noul antrenor, pentru care noțiunea de vestiar e sfîntă. În vestiar, Pep nu vrea vedete cu figuri, vezi îndepărtarea din primele zile ale sale la Barcelon a lui Ronaldinho și a lui Deco, apoi îndepărtarea lui Samuel Eto’o și Ibrahimovici, chiar și a lui Maxwell și Toure Yaya, ultimele două survenite după ieșirile prea puternic mediatizate ale impresarilor celor doi, Mino Raiola și Dmitri Selcuk.

Mai sînt multe necunoscute. Mai ales în ceea ce privește zona tactică, zona dispunerii în teren a jucătorilor. Nu cred că se discută felul în care va juca Bayern cu Guardiola, stilul de joc e limpede și, cred, nenegociabil, un tiki-taka în limba germană, un fel de ”tiki-taken”. Vom avea cu siguranță timp să vorbim și să analizăm cînd va începe noul sezon din Bundesliga. August nu e chiar atît de departe.

Pînă una alta, Bayern e una dintre favoritele Ligii Campionilor în acest sezon. Ce ați zice de un duel Barcelona-Bayern? Poate chiar o finală pe ”Wembley”? Un fel de trecut și viitor pentru Pep.

GUARDIOLA LA BAYERN MUNCHEN

GUARDIOLA LA BAYERN MUNCHEN

E ştirea zilei. De fapt, e confirmarea unui zvon apărut acum cîteva zile. Plecat de la un oficial al lui Adidas care a dat în vileag un contract semnat de Pep cu concernul respectiv, parte a înţelegerii sale cu Bayern, clubul bavarez fiind extrem de apropiat de Adidas, nu doar din punct de vedere al echipamentului sportiv.

Nemţii au avut aşadar dreptate. Iar cei care n-au crezut în această posibilitate, printre care mă număr şi eu, trebuie acum să-şi înghită maliţiozitatea.

Pînă să discutăm la rece despre această mutare şi să răspundem la unele întrebări, repede o mică analiză. Bayern are azi destule din ingredientele care-i convin lui Guardiola pentru a prepara un fotbal apetisant. Un portar foarte bun cu mingea la picior, Manuel Neuer. Fundaşi centrali la fel de buni pentru construcţie. Un lateral de tip Dani Alves în persoana lui Lahm. Javi Martinez, pe care l-a vrut la Barcelona, unul dintre puţinii care pot interpreta rolul lui Sergio Busquets de la catalani, rol indispensabil în piesa lui Pep. Toni Kroos şi Thomas Muller, fără a-l scoate din context pe Schweinsteiger, dimpotrivă, pentru linia de creaţie. Două extreme, Robben şi Ribery, şi pe ultimul l-a vrut la Barcelona. Un atacant de tip Kluivert în persoana lui Mario Gomez. Plus Mandzukici, jucătorul de careu, aşa-numitul, în spaniolă, rematador.

Vă invit să citiţi în acest articol părerile lui Guardiola despre fotbal spuse în 2002, pe vremea cînd era jucător! Veţi regăsi detalii din actualul lot al nemţilor. Ca să nu mai spun că Bayern are capacitatea de a aduce şi alţi jucători.

Şi ăsta e un aspect important. Stabilitatea. Financiară şi nu numai. La Bayern, Pep va avea în spate monumente de tip Beckenbauer, Rummenigge, Uli Hoeness. Nu va mai fi singur împotriva furtunilor, aşa cum s-a întîmplat în ultima sa perioadă la Barcelona.

Guardiola şi Bayern. Ce asociere colosală!

Pînă îl vom vedea pe banca nemţilor, să ne reamintim de perioada sa excepţională de la Barcelona.


Momente precum acesta:

Sau dueluri precum acesta:

 

Toți ceilalți îți spun ce se întîmplă, eu îți spun și de ce se întîmplă
Recomand
Givenchy Sephora
blouseroumaine-shop.com
Vola.ro
Articole recente
Comentarii recente
Twitter
Arhivă