CONTEXTUL NEPOTRIVIT AL UNUI ”CLASICO”

CONTEXTUL NEPOTRIVIT AL UNUI ”CLASICO”

Acum 10 ani, confruntările dintre Barcelona și Real Madrid împărțeau planeta în două și făceau ca orice altceva să devină derizoriu timp de 90 de minute. Ambele echipe propuneau adevărate constelații de valori, începând evident cu ”bestiile” Messi și Cristiano, în momentul de vârf al carierei și abia la începutul unei rivalități cum n-a mai existat și probabil nu va mai exista. Erau o grămadă de campioni mondiali și-ntr-o tabără și-n cealaltă, sute de milioane investite în transferuri și doi antrenori, Guardiola și Mourinho, care au înfrumusețat și ei sportul cu duelul lor particular. Duel a cărui inerție se simte și astăzi, chiar dacă departe de Spania, în Premier League. Pe undeva, ambii privesc cu nostalgie la acele vremuri, și nu doar pentru că erau mai tineri, ci pentru impactul pe care-l avea în fotbalul acelei perioade. Citeste mai mult …

DESPRE DERBY-URI ȘI AROGANȚE ÎN ARBITRAJ

DESPRE DERBY-URI ȘI AROGANȚE ÎN ARBITRAJ

După două săptămâni de ”naționale”, campionatele s-au întors fix cu acele ingrediente care ne fac, hai să fim sinceri!, să le simțim lipsa atunci când sunt întrerupte.

Citeste mai mult …

SALVAȚI SOLDATUL HAZARD!

SALVAȚI SOLDATUL HAZARD!

În vara trecută, pe când virusul ăsta nenorocit era doar un subiect de film SF, pe când banii erau mulți și inconștiența mare, trei nume de fotbaliști au stat în prim-plan. Eden Hazard, Antoine Griezmann și Joao Felix. Citeste mai mult …

ZIDANE: PUNCT ȘI DE LA CAPĂT

ZIDANE: PUNCT ȘI DE LA CAPĂT

Evident, tot Premier League ne-a oferit prima confruntare puternică din noul sezon. Care a început cu un duel al declarațiilor între Klopp și Lampard, cu neamțul, un pic cam prea malițios în ultima vreme totuși, plângându-se că ai lui nu sunt Chelsea în materie de cheltuieli. O făcea fix când plătea zeci de milioane pe un mijlocaș și se pregătește să plătească alte zeci, ceva mai multe, pe un atacant, care să fie back-up. Poate cu altă ocazie dezvoltăm diferențele dintre un club care-și permite și unul care-și permite, dar nu-și permite să dea senzația că-și permite.  Citeste mai mult …

IT`S TIME TO SAY SARRI

IT`S TIME TO SAY SARRI

”Bătrâna Doamnă” l-a sedus pe deloc tânărul Maurizio Sarri și apoi l-a abandonat, nemulțumită de ceea ce a primit. Acest final, să recunoaștem, era unul anticipat, căci o relație tinde să devină toxică atunci când partenerii nu prea se mai pot privi în ochi. Sarri a intrat cu mult entuziasm în acest parteneriat, entuziasmul unuia ce spera că poate găsi drumul spre glorie, la 60 de ani, la brațul unei curtezane cu potențial, dar cam nefericită, căci obiectivul ei era să fie cea mai frumoasă dintre frumoase, nu doar cea mai frumoasă dintr-o serie lipsită de ”glamour” în ultimii ani. Citeste mai mult …

CIUDATUL CAZ PEP GURDIOLA

CIUDATUL CAZ PEP GURDIOLA

Sezonul de Premier League pe care tocmai l-am încheiat a fost pentru Pep Guardiola cel de-al 11-lea din cariera lui de antrenor. Mult sau puțin, nu contează, e chestie de vârstă, iar asta nu se analizează, e beneficiul sau paguba fiecăruia. Din 11 campionate, Guardiola a câștigat 8, câte trei cu Barcelona și Bayern, două cu Manchester City. Și a mai venit de două ori pe locul secund, o dată pe locul trei, la primul lui sezon la City, când acomodarea cu fotbalul englez n-a fost atât de simplă precum cred că și-o imagina. Citeste mai mult …

Toți ceilalți îți spun ce se întîmplă, eu îți spun și de ce se întîmplă
Recomand
Givenchy Sephora
blouseroumaine-shop.com
Vola.ro
Articole recente
Comentarii recente
Twitter
Arhivă