Articolul precedent

DORTMUND, BARCELONA, BAYERN, MADRID, DUPĂ 17 ANI

DORTMUND, BARCELONA, BAYERN, MADRID, DUPĂ 17 ANI

 

Au trecut 17 ani de atunci. 1995-1996 a fost sezonul în care am văzut primele meciuri pe stadioane din străinătate, în calitate de jurnalist. Experiențe greu de uitat, dar care, iată, s-ar putea repeta.



În octombrie 1995 am fost la Dortmund cu Steaua. Meci în grupele Ligii Campionilor, prima mea deplasare externă. Am zburat cu charterul Stelei, un Tupolev sovietic ce părea a se rupe la prima turbulență. N-a fost așa, adică nu s-a rupt. Am nimerit pe scaun lîngă Ionel Pîrvu, fundaș stînga pe vremea aceea, care s-a prins imediat că mi-e frică să zbor și m-a terorizat două ore cît am făcut pînă la Dusseldorf. La decolare mi-a arătat foarte amuzat Baloteștiul, unde încă mai erau vizibile urme ale avionului ce căzuse cu cîteva luni înainte, la fiecare gol de aer avea grijă să-mi zdruncine mai tare scaunul, iar la aterizare m-a anunțat că ne prăbușim sigur, căci a auzit el nu știu ce zgomot. Glume. Nu descoperisem Distonocalmul, așa că le-am luat, cum se spune, pe piept. În spate stătea artileria grea, cu Marius Lăcătuș șef, cu Vlădoiu, Panduru, Adi Ilie. Lăcă nu s-a așezat pe tot parcursul zborului, nici măcar la aterizare, a stat numai în picioare și a fumat cîteva țigări. Țiți Dumitriu era antrenor și mi-l amintesc la fel de volubil ca azi.

Am stat la Dortmund la un hotel foarte aproape de stadion, abia dat în folosință. Nu aveam chei la camere, am primit cartele pe care, evident, n-am știut să le folosim. Nici măcar în lift n-am putut să ne urcăm, căci trebuia inserat cardul ca să se poată activa butoanele, ceea ce era prea mult pentru noi, așa că am luat-o pe scări. Meciul l-am pierdut cu 1-0, dar țin minte perfect că l-am făcut praf pe Dumitriu în ziar pentru că n-a avut curaj să-i atace pe nemți. Reprezentam totuși țara ce făcuse o figură tare frumoasă la Mondialul american, așa că aveam pretenții nu glumă. Evident că la întoarcere l-am evitat pe Pîrvu și m-am așezat lîngă un coleg, jurnalist atunci la Fotbal Plus, azi secretar de stat la Ministerul de Interne.



La Barcelona am ajuns în aprilie 1996. Cu autocarul. Așa erau vremurile. Cu 100 de dolari în buzunar, pentru aproape două săptămîni, primiți drept diurnă de la Mitică Dragomir, patronul de atunci al ziarului, dar și cu un îndemn sincer din partea lui: ”Cere-i lu` tac-tu mai mulți bani, că eu n-am de unde să-ți dau, sînt vremuri grele”. Avea el o poveste cu vaca, pe care ne-o expunea mereu, ce nu mai poate fi mulsă că n-are de unde să dea lapte. Am aflat ulterior că avea suficient, dar noi eram tineri atunci, nu intram în detalii. Am făcut 3 zile și două nopți. Am schimbat două autocare, iar cînd am ajuns la Barcelona luasem forma scaunului, ca-n Tom și Jerry. Am plecat din București pe ninsoare, am ajuns la Barcelona aproape vara. La Barcelona jucau Hagi și Gică Popescu, iar antrenor era Cruyff. Au pierdut în 10 zile Cupa Spaniei, la Zaragoza, semifinala de Cupa UEFA cu Bayern și campionatul, tot cu Atletico. De atunci i s-a și tras lui Cruyff, de fapt.

La meciul cu Bayern, am ajuns la stadion cu mașina lui Gică Popescu, condusă de Giovanni Becali. La hotelul Princesa Sofia i-am cunoscut pe părinții lui Hagi și pe cei ai lui Gică Popescu. Veniseră cu toții să-și vadă copiii. Echipa stătea la același hotel și am apucat să dăm ochii cu cei doi Gică atunci cînd au coborît să plece spre stadion. Hagi jucase magistral turul de la Munchen, dăduse și gol, și era tare încrezător. Cînd a ajuns la stadion a aflat că nu e nici rezervă. Ăsta era obiceiul lui Cruyff, jucătorii vedeau abia în vestiar dacă joacă sau nu. Barcelona a pierdut cu 2-1 și acel meci. Între timp făcuse un egal la Santander, iar după 4 zile a pierdut iar în fața lui Atletico, tot pe ”Camp Nou”, luîndu-și adio și de la titlu. Reportajele pe care le anticipam s-au dus pe apa sîmbetei, astfel că drumul meu de întoarcere spre casă, evident tot cu autocarul, a fost mai greu decît la dus.

Au fost experiențe frumoase. S-au schimbat multe de atunci, mai ales la fotbal. Tragerea la sorți a semifinalelor oferă 4 meciuri de mare calitate, două în tur, două în retur. Real Madrid mi se pare favorită cu Dortmund. Știu că Borussia le-a pus mari probleme în grupă, dar datele s-au schimbat, Madridul lui Mourinho pare mult mai puternic decît în toamnă. Mourinho a pregătit totul extrem de minuțios, diabolic chiar, iar destinul pare că i se aliniază din nou. În 2010 a jucat finala Ligii la Madrid, a cîștigat-o și a plecat la Real. Acum poate juca finala la Londra și ar putea pleca, dacă e să dăm crezare zvonurilor, la o echipă din Londra. Sau din Anglia. Entuziasmul celor de la Dortmund pare a fi exact jocul pe care-l așteaptă madrilenii, cărora le plac tare mult adversarii care atacă și pe care-i pot surprinde cu contraatacul lor devastator. Șansele îmi par 60 – 40 pentru Real.

Același procentaj văd și la cealaltă semifinală. Dar pentru nemți. Bayern pare cea mai puternică din toate cele 4 semifinaliste, în vreme ce Barcelona are mari probleme. Starea lui Messi e o necunoscută, iar apărarea e lipsită de Puyol și Mascherano, stînd doar în Pique, mult mai nesigur și acum și un pic mai neliniștit, cred, căci Shaquira e plecată în America. La Bayern va lipsi Mandzukici, dar e pregătit Mario Gomez, deci nu văd o mare diferență. Ribery-Robben contra Jordi Alba-Dani Alves, iată ce perechi!, un entuziasm ofensiv fără margini. Muller și Schweinsteiger contra Iniesta și Xavi, Javi Martinez contra Busquets, Pedro contra Lahm, uiiiii ce dueluri ne așteaptă.

Oricare dintre cele patru poate prinde finala și, apoi, să o cîștige. La aceste meciuri contează orice detaliu, nu doar forma de moment, norocul e foarte important, arbitrajele de asemenea. Ne așteaptă, prieteni, 4 sărbători ale fotbalului înaintea Sărbătorilor de Paște.

16 Comentarii
  • Robert spune:

    Andrei, sunt un mare fan al tau, am tot respectul pentru tine si continua sa fi in continuare profesionist in tot ceea ce faci. Dupa parerea mea esti in topul comentatorilor alaturi de Emil Gradinescu si Cristian Topescu.

  • Gaby spune:

    Eu cred ca se va califica destul de usor realul deoarece nu cred ca vor rezista pustii lui dormund presiuni unei semi finale iar Bayernul este o echipa cu 3 capete peste milan si cu 1 peste psg echipe importiva carora barca a avut mari emotii P.S. Amuzanta povestea cu Ionel Pîrvu

  • Fan Ronaldo 7 spune:

    Bayern castiga dubla cu Varcelona si Real ii bate pe Dortmund …finala Real Madrid vs Bayern! ne luam revansa de anul trecut cand ne-au batut la penalty-uri :(

  • Lucian Cristescu spune:

    Daaa, amuzanta si povestea cu Tohaneanu ;)

  • george spune:

    dumneata chiar ai talent, chiar stii sa scrii, pt ca imi place emisiunea il suport si pe mm in studio ;D

  • Mihai spune:

    Salut Andrei.
    Ai promis ca ne spui de ce a plecat Demichelis din Germania.:)
    Articol bun…
    Tot asa pe mai departe.

  • NicU spune:

    as vrea sa aflu situatia suspendatilor (+ a celor care sunt la 1 galben de suspendare) de la cele 4 echipe.v-as multumi daca mi-ati raspunde.

  • andrey10 spune:

    @gaby barcelona nu a meritat calificarea cu milan asa ca u mai vorbi tu ca e cu 3 capete, daca vor avea meci cu bayern nu cred ca va bate bayern .

    Domnule Niculescu pe langa Demichles si Germaia ati mai promis acum 1-2 saptamanio ca faceti un articol si dspre Milan si viitorul ei .
    cand il faceti ?

    • Gaby spune:

      nu poti sa treci de barca daca ai un meci perfect in tur iar in retur faci un meci mediocru si pleci fara sa marchezi macar un gol in retur (am tinut cu milanul in cele 2 meciuri)

  • Vlad spune:

    Si eu sunt de parere ca Bayern e favorita la trofeu, mai ales sa-si vindece orgoliul ranit sezonul trecut.
    In rest, foarte frumos articolul, foarte frumoase amintirile, foarte frumoasa meseria. Pentru majoritatea dintre noi ar fi fost un vis sa vorbeasca, daramite sa zboare alaturi de Laca si compania.

  • Pop Cristian spune:

    „Veniser? cu to?ii s?-?i vad? copii.” -> ai uitat un „i” :)

  • Laurentiu spune:

    RM n-a aratat mai nimic in sezonul asta de UCL…..In grupe a fost penibila,mai ales in meciurile cu Dortmund si in returul cu City,in optimi a jucat bine in tur,dar tot MU a avut ocaziile cele mai mari,in retur timp de 6 de minute nu a existat pe teren,noroc cu eliminarea lui Nani ca altfel zburau din optimi,iar in semifinale au intalnit,ca de obicei,in ultimii 3 ani cel mai slab adversar posibil,si-au permis chiar sa le dea meciul in retur ca sa se repete istoria si scorurile de acum 12 ani…….E favorit Real cu Borussia,de acord,dar la ce aparare de 2lei are Realul,in frunte cu Ramos,tare mi-e teama ca o sa ia de la 3 in sus in dubla mansa,asta ca sa numai amintim de rezultatele catastrofale pe care le are RM in Germania,23 de meciuri si 21 de infrangeri mi se pare,nicio victorie in Germania,un singur egal…..Eu zic ca Dortund bate sigur in tur,iar in retur se va decide calificarea……..

  • VALY spune:

    Finala BAYERN – BVB VA FI
    Barcelona are probleme iar Real nu joaca mai nimic
    Asa ca vom vedea un El Clasico doar cu ajutorul arbitrilor sper sa nu fie asa
    BAYERN SA CASTIGE

  • Marius spune:

    Eu sper sa castige Bayern acest an Uefa Champions League . Au cel mai bun lot, cel mai bun joc, eu zic ca merita . A prins 2 finale in ultimii 3 ani, nu inteleg de ce nu e laudata si apreciata mai mult . Oricum vor fi 2 semifinale foarte interesante si abia astept sa vad spectacolul oferit de cele 4 echipe, dar mai ales de Bayern :) .

  • Matei spune:

    Parca nu este o echipa asa dependenta de un jucator cum e Barca de Messi. Depinde de el .

  • Remus Vrancianu spune:

    Borusia-Barcelona finala. Bayern v-a claca asa cum
    face in ultimii ani, iar Real are cel mai lipsit de consistenta joc din toate cele 4. Daca arbitrii nu intervin nu vad alta finala decat cea mentionata. Nu sunt sigur dar am impresia ca situatia cartonaselor se reseteaza in semifinale.
    Pronosticuri: Barca dupa remiza si victorie acasa
    Borusia datorita golurilor din deplasare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Toți ceilalți îți spun ce se întîmplă, eu îți spun și de ce se întîmplă
Recomand
Givenchy Sephora
blouseroumaine-shop.com
Vola.ro
Articole recente
Comentarii recente
Twitter
Arhivă