Articolul urmator

ZIDANE ȘI ”FEELING”-UL CU VESTIARUL

ZIDANE ȘI ”FEELING”-UL CU VESTIARUL

În vara lui 2009, la capătul unui sezon în care cîștigase totul cu Barcelona, Pep Guardiola decidea că e mai bine să se despartă de Samuel Eto`o, una dintre vedetele echipei, de foarte multe ori decisiv prin golurile marcate. Explica ulterior Pep că la mijloc a fost o chestiune de ”feeling”. El a simțit că nu mai avea ”feeling” cu jucătorul, după ce acesta simțise, la rîndu-i, cam același lucru. Primul care acuzase însă dispariția acestui element de legătură dintre un fotbalist și antrenorul său fusese atacantul camerunez. Dacă a greșit sau nu Guardiola în decizia luată atunci nu mai contează acum, unii spun că da, alții pretind că nu. Cert e altceva, acest cuvînt, ”feeling”, a devenit parte integrantă a unui vestiar în zilele noastre. Iar antrenorii de azi trebuie să introducă și acest aspect în pregătirea zilnică.

Zinedine Zidane a adunat trei meciuri pe banca Realului, cu două victorii și o remiză. Devreme pentru analize, mai ales că adversarii au fost modești, devreme pentru a căuta perspective, perioada a scos în evidență un lucru cît se poate de clar: Zizou are ”feeling” cu vestiarul. Sau, mai bine zis, are acel ”feeling” pe care nu l-a avut Rafa Benitez.

Casa Pariurilor

Am citit mai demult un interviu cu Arrigo Sacchi. Spunea el că în ziua de azi a fi antrenor la o echipă cît de cît cu pretenții reprezintă un soi de reallity show, de genul celor în care anumite personaje luptă pentru supraviețuire. Sacchi știe foarte bine cum e să lucrezi cu un vestiar plin de staruri, doar a făcut-o în perioada celui mai bun AC Milan din istorie (după unii, cea mai bună echipă din istorie, dar aici părerile sînt extrem de împărțite), dar știe și senzația de a fi dat afară în urma neințelegerilor cu o vedetă. Mai exact Marco van Basten, cu care s-a certat la un moment dat și care i-a solicitat ulterior lui Silvio Berlusconi îndepărtarea tehnicianului cu formula ultracunoscută: ”ori el, ori eu”.  Și a fost, evident, el.

Gică Craioveanu a explicat odată, la o emisiune, în stilu-i caracteristic, care-i treaba cu un vestiar la fotbal: ”20 de rechini care-și văd doar propriul interes și care s-ar devora unul pe altul la nevoie, dar mai înainte și-ar devora antrenorul dacă le-ar fi lor bine”. În general oamenii sînt egoiști, e un concept primar și logic pînă la urmă, dar fotbaliștii parcă exprimă cel mai bine acest defect. Cu cît sînt mai cunoscuți, cu atît se gîndesc mai mult la binele lor și mai puțin la ceilalți. Fericirea lor, atunci cînd vine vorba de relația cu antrenorul, e simplă. Dacă joacă sînt mulțumiți, iar dacă joacă unde și ce vor ei sînt fericiți. Nu mai contează că antrenorul are în minte un plan, vede posibilă o schimbare, dacă fotbalistul simte o cît de mică neliniște, gata cu fericirea lui. Nu includ aici latura financiară, care e o altă temă de discuție.

Deocamdată, dacă e să ne luăm după ceea ce spun fotbaliștii Realului, e bine cu Zidane. ”Înțelegem mai bine ceea ce ne spune antrenorul”, a explicat Isco schimbarea la față a vestiarului la Real Madrid. Care, cred că e limpede acum, nu avea deloc ”feeling” cu Rafa Benitez. Nu se pune problema că jucătorii Madridului l-ar fi ”lucrat” pe Rafa, cel puțin nu în stilul în care se mai întîmplă pe la noi. Ar fi fost simplu, dar și extrem de vizibil. Plus de asta, vorbim totuși de niște profesioniști. Ei alergau și încercau să respecte ceea ce Rafa le cerea, dar le lipsea entuziasmul. Cu toții am experimentat măcar o dată asta, ca șeful să ne pună să facem ceva ce lui i se pare genial, dar nouă să nu ne convină sau să nu ne placă. Executăm, mai de frică, mai din respect, dar nu din convingere și, de foarte multe ori, rezultatul nu e cel așteptat. Mai ales dacă șeful nu știut să explice ceea ce ne cere, nu a avut ”feeling” cu noi. Starea de spirit e importantă peste tot, dar în fotbal e esențială.

Vola.ro

Zidane a fost fotbalist. Mare. Foarte mare. Unul dintre cei mai mari din istoria fotbalului. A fost de-o parte a baricadei pe care Rafa Benitez n-a fost. Rafa a jucat și el fotbal, dar la un nivel mult mai mic, comparativ cu Zizou. Nu e însă obligatoriu să fi fost mare fotbalist ca să ajungi mare antrenor. Ba aș îndrăzni să spun că exemplele în acest sens sînt destul de puține. Atunci însă cînd ai de-a face cu un vestiar în care nu există decît vedete, trecutul te ajută. Iar faptul că ai cîștigat, ca fotbalist, tot ce se poate cîștiga e un mare avantaj. Rafa Benitez oprea antrenamentele de zeci de ori, se spune, pentru a-i explica lui Sergio Ramos cum și unde să stea la ofsaid. Zidane l-a provocat, la una din primele ședințe de pregătire, pe Cristiano la un concurs de lovituri libere, zice-se cu expresia: ”Hai să vedem cît de tare ești!”, și l-a bătut. E o diferență de abordare care poate avea urmări. E doar un exemplu, căci situația lui Cristiano e un pic ciudată în aceste momente.

În momentul de față, Zidane e încă o necunoscută. Faptul că n-a putut bate pe Betis nu alterează prea mult percepția existentă în jurul său. La fel cum nici prima repriză cu Sporting, una dintre cele mai bune ale Realului din ultimul an, n-a alterat-o. E posibil ca Zizou să fi înțeles că, pe ”Bernabeu”, oamenii gustă mai degrabă un 6-3 spectaculos decît un 2-1 chinuit, chit că la final cele 3 puncte sînt aceleași. Cum va reuși el să corecteze carențele vizibile din jocul defensiv al Realului rămîne să vedem. Timid în aparență, Zidane a arătat de multe ori un caracter puternic, iar acel episod de la Berlin, cu care și-a încheiat, din păcate trist o carieră glorioasă, îl confirmă. Pînă acum doar James Rodriguez, un alt caz bizar din vestiarul Realului, a făcut cunoștință cu acest caracter, căci Zizou a urlat un pic la columbian la Sevilla.

Deocamdată, din punct de vedere tactic, Zidane merge pe formula consacrată de Ancelotti, pe vremea cînd el îi era secund. Și pe ”feeling”. Am folosit cam mult acest cuvînt, nu? Posibil. Dar la asta cred că s-a gîndit și Florentino Perez atunci cînd l-a instalat pe francez antrenor, vom vedea dacă pînă în vară sau mai mult. Acea empatie cu vestiarul l-a ajutat pe Ancelotti să cîștige Champions League, nu doar la Real Madrid, fără să fie neapărat un maestru al tacticii. Nu există însă nici o certitudine că acest lucru se mai poate repeta.

Casa Pariurilor

Un comentariu
  • razvan74 spune:

    Antrenori buni au fost multi cu trecut bun ca jucator. Zagallo, Ancelotti, Guardiola, Simeone, Cruyff, Rijkaard, Conte, sunt exemplele de jucatori ajunsi antrenori ce au ridicat trofee deasupra capului.. Deschamps sau Tigana au creat echipe si ei in care se simtea mentalitatea de invingator avuta de ei pe teren, spiritul de lupta, dorinta de a fi peste adversar, e drept la ei nu au venit trofee dar Monaco cu ei a jucat un fotbal frumos, a fost o data cu trofeul pe masa, acum vad ca si Luis Enrique confirma ”feelingul” cu vestiarul si asta in conditiile in care tot roteste echipa. Stiu, Rafa, Mou, Wenger, cred ca ?i Ferguson nu au stralucit in teren, s-au afirmat pe banca dar viitorul il vad ca fiind al fostilor jucatori – pentru ca, asa cum ai spus, Zidane poate fi si acum tehnic peste multi jucatori de la Real.. Sinsa daca e de batut libere da lectii oricui de la Milan, inclusiv portarului cum sa fie pozitionat.. problema unora pentru a performa e lipsa de buget, pierderea de oameni de baza si de aici multe probleme de lot si joc.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Toți ceilalți îți spun ce se întîmplă, eu îți spun și de ce se întîmplă
Recomand
Givenchy Sephora
blouseroumaine-shop.com
Vola.ro
Articole recente
Comentarii recente
Twitter
Arhivă