ARSENAL-LEICESTER ȘI CITY-TOTTENHAM, SPECTACOL ÎN PREMIER LEAGUE

ARSENAL-LEICESTER ȘI CITY-TOTTENHAM, SPECTACOL ÎN PREMIER LEAGUE

Acum, după ce Juventus a învins pe Napoli, a revenit pe primul loc în Serie A și a readus campionatul italian la normalitatea din sezoanele precedente, întrebarea pe care și-o pune toată lumea este dacă Leicester va reuși să treacă și peste examenul Arsenal. Surprinzătorul lider din Premier League merge pe ”Emirates”, unde echipa lui Wenger nu are deloc marjă de eroare dacă-și dorește să continue cursa pentru titlu. Atente la confruntarea de la Londra sînt Manchester City și Tottenham, ce se înfruntă în meci direct, pe ”Etihad” și ar putea profita de jocul rezultatelor. Premier League ține capul de afiș al zilei prin aceste două dueluri, dar Fiorentina-Inter și Barcelona-Celta rețin și ele atenția prin numele implicate, în vreme ce, în Bundesliga, Bayern, cu apărarea afectată de accidentări, încearcă să țină piept asaltului celor de la Dortmund.

PARIAZĂ LIVE PE TOATE EVENIMENTELE ZILEI LA CASA PARIURILOR AICI

Casa Pariurilor

ARSENAL – LEICESTER, ora 14:00

Dispută la nivel înalt în Premier League. Ocupanta locului 3, Arsenal, cu 48 de puncte adunate în 25 de etape, o așteaptă pe Leicester, liderul surpriză, cu 5 puncte în plus.

Fără a avea un golaveraj nemaipomenit, 39-22, echipa francezului Arsene Wenger a cîștigat runda trecută, 2-0 la Bournemouth, după 4 meciuri de pauză (un eșec, trei egaluri). De trei partide nu mai înscrisese. De alte două partide nu a mai învins acasă, perioadă în care nu a marcat deloc și a obținut numai un punct. Înfrîngerea cu Chelsea (0-1) a fost a doua din acest sezon pe ”Emirates”, pe lîngă 7 succese și 3 remize, pe teren propriu izbutind doar 16 goluri din cele 39.

Cu cele mai multe victorii (15), cele mai puține eșecuri (două) și cel mai bun atac (47 de reușite, ca Manchester City), Leicester nu a mai pierdut de 7 jocuri, cu 3 remize și 4 triumfuri, ultimele trei consecutive, răstimp în care a marcat 10 goluri și a încasat două. Doar o dată a cedat ”afară”, 0-1 la Liverpool, totodată unica deplasare în care nu a punctat, în rest a obținut 8 victorii și 4 remize. Prima înfrîngere din actuala Premier League a înregistrat-o chiar în turul cu Arsenal, 2-5 (Vardy 13, 89 – Walcott 18, Alexis Sanchez 33, 57, 81, Giroud 90+3).

Tot ”tunarii” s-au comportat mai bine sezonul trecut, 2-1 acasă după ce remizaseră ”afară”, 1-1. Ei nu au mai cedat în fața lui Leicester de 18 partide, de la un 1-2 în deplasare tocmai în noiembrie 1994: de atunci au realizat 12 victorii și 6 remize. Ultimul succes al ”vulpilor” la Londra este și mai îndepărtat: 2-0 în septembrie 1973. Din acel moment, Arsenal a înregistrat pe teren propriu 15 triumfuri, precedentele 8 la rînd, și 3 egaluri.

Elevii lui Wenger nu s-au descurcat deloc bine în ultimele dispute cu formațiile fruntașe în clasament. De 11 dueluri contra lor, aceștia nu au putut bate decît o dată, plus patru remize și 6 eșecuri, golaveraj 4-18.

Infirmieria gazdelor s-a mai golit, ultimul pe lista celor care și-au reluat antrenamentele fiind Welbeck, astfel că pe mîna medicilor au mai rămas numai Wilshere, Rosicky și Cazorla. Doi indisponibili și în trupa condusă de italianul Claudio Ranieri, anume M. James și Schlupp.

AICI GĂSIȚI COTELE LA ARSENAL – LEICESTER

MANCHESTER CITY – TOTTENHAM, ora 18:15

Meci deosebit de important la Manchester, între două pretendente nu doar la podium, ci și la titlu. City abordează disputa cu Tottenham de pe locul 4, cu 47 de puncte după 25 de etape, în timp ce londonezii se află pe poziția secundă, cu un punct în plus.

Gazdele mizează pe cel mai bun atac din campionat, cu 47 de reușite precum liderul Leicester (53p), în fața căruia a pierdut jocul anterior, 1-3 chiar acasă. A fost primul eșec după 7 meciuri de imbatabilitate (4 victorii, 3 egaluri). De 4 runde înscriu mereu. Trei din cele șase înfrîngeri le-a suferit pe teren propriu, cărora li se adaugă 9 succese și o remiză. Cu excepția unui 0-0 cu Everton, au marcat în toate celelalte 12 meciuri de pe ”Etihad”.

Cu cea mai bună apărare și a doua ofensivă, golaveraj 45-19, Tottenham a obținut patru victorii la rînd, precedentele două la zero, după al 3-lea și ultimul eșec, 0-1 acasă cu Leicester. Acesta e și unicul insucces de 9 jocuri încoace. Pe teren străin nu a cedat decît în etapa inaugurală, 0-1 la Manchester cu United, în rest a bifat 6 triumfuri și 5 nuluri, cu gol dat în toate.

Cu 4-1 (Dier 45, Alderweireld 50, Kane 61, Lamela 79 – De Bruyne 25) s-a impus Tottenham în tur. În schimb, City triumfase în ambele dispute din sezonul trecut, 4-1 acasă, 1-0 ”afară”. Precedentul succes al londonezilor în fieful ”cetățenilor” s-a produs în mai 2010, scor 1-0. De atunci, gazdele și-au trecut în cont 5 victorii. De zece dueluri directe se marchează constant și a fost un singur 0-0 în ultimele 25 de precedente. În anterioarele 9 partide s-au dat 41 de goluri.

Cu 9 victorii, două remize și un eșec s-au încheiat cele 12 confruntări dintre cei doi antrenori, Manuel Pellegrini și Mauricio Pochettino. Acum, chilianul nu se poate baza pe Delph, Mangala, Bony, Sagna, Jesus Navas, De Bruyne și Nasri, dar și-a revenit David Silva, iar Vincent Kompany ar putea fi inclus în lot, pentru prima oară după ”Boxing Day”. Argentinianul nu-i are la dispoziție pe Njie și Vertonghen, în timp ce Dele Alli e așteptat să figureze din nou printre titulari.

 AICI GĂSIȚI COTELE LA MANCHESTER CITY – TOTTENHAM

AUGSBURG – BAYERN MUNCHEN, ora 18:30

Participarea în Europa League a afectat-o pe Augsburg. Dacă sezonul trecut a terminat Bundesliga pe locul 5, acum, după un traseu mai încărcat, a dat evidente semne de oboseală, cu consecințe asupra rezultatelor realizate. Astfel că, în actuala ediție, nu se găsea decît pe a 14-a poziție înaintea etapei a 21-a, cu doar 21 de puncte, la două depărtare de zona retrogradării.

De 3 jocuri nu au mai învins roș-albii, cu două remize albe și un eșec în precedenta rundă, 1-2 la Ingolstadt. Doar două din totalul de cinci victorii le-au obținut pe propria arenă, completate de 3 remize și 5 înfrîngeri, înscriind în doar jumătate dintre acestea. De 7 partide încoace, în patru a marcat cîte o dată, iar în trei – deloc.Totuși, nu a pierdut acasă de trei dispute, cu o victorie și două egaluri la zero.

Bayern este lider, cu 53 de puncte, contînd pe cea mai bună apărare și al doilea atac, golaveraj 50-9, avînd cele mai multe victorii, 17. De la singurul eșec, 1-3 la Monchengladbach, a realizat 4 triumfuri și un nul, 0-0 la Leverkusen etapa trecută, al doilea joc din actuala Bundesliga în care nu a putut marca. Toate cele 7 puncte pierdute au fost în deplasare.

Greu s-a detașat Bayern în tur, scor 2-1 (Lewandowski 77, T. Muller 90 penalty – Esswein 43). Cu un sezon mai devreme fiecare cîștigase în deplasare, bavarezii cu 4-0, Augsburg cu 1-0. Anteriorul succes al roș-albilor pe teren propriu a fost un 1-0 în aprilie 2014. În cele 11 dueluri directe nu s-a înregistrat nici un egal.

Ottl, Callsen-Bracker, Framberger, Kurz, Rieder, M. Uhde, Baier, Ekin, Reinthaler, Schuster, sînt jucătorii cu probleme medicale de la gazde. Guardiola nu se poate baza pe Ulreich, Benatia, J. Boateng, Javi Martinez, Steinhart, Green, Pantovici, Weihrauch, toți accidentați, cărora li s-a adăugat din nou Badstuber, al cărui sezon s-a încheiat deja, dar nici pe suspendatul Xabi Alonso. Ar putea reintra, în schimb, Ribery, Gotze și Serdar Tasci.

 AICI GĂSIȚI COTELE LA AUGSBURG – BAYERN MUNCHEN

FIORENTINA – INTER, ora 21:45

Dispută pentru podium pe ”Artemio Franchi”. Pe cunoscutul stadion florentin se confruntă Fiorentina, locul 3 cu 46 de puncte strînse în 24 de etape, și Inter, ocupanta celei de-a 4-a poziții, cu un punct mai puțin.

Cu al 4-lea atac și a 4-a defensivă, golaveraj 42-23, gazdele au obținut două victorii acasă și două egaluri în deplasare după ultimul eșec, 0-2 pe terenul Milanului, în primul meci din acest campionat în care nu au izbutit să marcheze (s-a repetat apoi situația la un 0-0, tot ”afară”, cu Genoa). Cele două înfrîngeri de acasă le-au încasat din partea echipelor romane, 1-2 cu AS Roma și 1-3 cu Lazio, în rest au înregistrat 9 succese și o remiză.

Inter deține a 3-a apărare (13 dispute fără gol luat), dar are o linie ofensivă modestă, golaveraj 30-20. O victorie, un eșec și trei egaluri a bifat în precedentele cinci runde, în care a înscris mereu. Totuși, în nu mai puțin de 17 jocuri a dat numai cîte un gol, iar în alte trei – nici unul. Două din cele cinci înfrîngeri le-a suferit în deplasare, completate de 6 triumfuri și 4 egaluri (trei de 1-1).

În tur, Fiorentina i-a aplicat primul eșec unui Inter imparabil pînă atunci, scor 4-1 (Ilicici 4 penalty, Kalinici 18, 23, 76 – Icardi 60). Sezonul trecut, tot Viola fusese superioară, 3-0 acasă, 1-0 ”afară”, însă cu o stagiune mai devreme milanezii triumfaseră de două ori cu același 2-1. În total, la Florența au avut loc 77 de dueluri directe: 27-32-18, golaveraj 112-84.

Mati Fernandez, suspendat, plus accidentații Badelj și Benalouane lipsesc din trupa portughezului Paulo Sousa. În cealaltă tabără, Roberto Mancini nu are decît un absent, pe Felipe Melo, fără drept de joc.

 AICI GĂSIȚI COTELE LA FIORENTINA – INTER

FC BARCELONA – CELTA VIGO, ora 21:30

FC Barcelona pare de neoprit. Lideri, catalanii nu au mai cedat de 15 etape, cu 12 victorii și 3 egaluri, de la un 1-2 ”afară” cu FC Sevilla. De fapt, ambele eșecuri din cont le-au suferit în deplasare. Pe teren propriu nu au ratat decît două puncte, după un 2-2 cu La Coruna, în rest au obținut 11 victorii. Cu cele mai multe triumfuri (17), cu cele mai puține înfrîngeri(două), cu a doua ofensivă, dar și apărare (golaveraj 56-17), echipa condusă de Luis Enrique conduce în Primera cu 54 de puncte, trei peste Atletico înaintea etapei, plus un joc mai puțin. Campionii nu au marcat doar într-un 0-0 pe terenul concitadinei Espanol.

Pe ”Camp Nou” se prezintă Celta, echipa care i-a aplicat Barcelonei întîiul eșec din campionat, un categoric 4-1 (Nolito 26, Iago Aspas 30, 56, Guidetti 83 – Neymar 80). Prima din clasament cu golaveraj negativ, 34-36, trupa din Vigo este fără triumf de trei meciuri, cu două înfrîngeri urmate de o remiză. A obținut numai un succes în anterioarele 7 etape. De alte trei jocuri nu s-a mai impus în deplasare: 2-0 la Granada a fost a 5-a victorie ”afară”, pe lîngă două remize și 4 insuccese.

Cu disputa din tur, Celta a ajuns la trei victorii consecutive în fața Barcelonei, după ce în staginea trecută a învins cu 1-0 și acasă, și în Catalunya. Precedentul triumf al echipei ”blaugrana”, 3-0 în martie 2014, a fost pe ”Camp Nou”, unde, totuși, nu a pierdut decît două din precedentele 49 de dispute (37 de victorii, 10 remize).  În trecutele 23 de dueluri directe, în toate competițiile, s-a înscris constant.

Neymar a semnat trei din ultimele cinci goluri ale Barcelonei cu Celta. Brazilianul, 16 reușite în actuala Primera, Luis Suarez (20) și Messi (12) au marcat 48 de goluri, mai multe decît 18 echipe din campionat: singura care a ”scăpat” a fost Real Madrid, cu 66 de reușite înaintea rundei. De evidențiat la echipa din Vigo este faptul că ultimele patru goluri din deplasare le-a dat în prima repriză.

Messi a revenit la antrenamente după intervenția chirurgicală pentru eliminarea unor calculi renali și nu ar rebui să lipsească împotriva Celtei. Unicul absent rămîne accidentatul Rafinha. Adversarii nu se pot baza pe întregul lor trident ofensiv obișnuit, Nolito, Orellana, Iago Aspas, cărora li se adaugă fundașul Fontas, toți accidentați.

AICI GĂSIȚI COTELE LA FC BARCELONA – CELTA VIGO

DINAMO – FC BOTOȘANI, ora 19:00

Dinamo încearcă să-și prelungească seria invincibilă cu care a încheiat 2015. Echipa pregătită de Mircea Rednic nu a mai pierdut de 7 etape, cu două egaluri și 5 victorii, ultimul eșec fiind un 1-5 acasă cu Viitorul. Pe teren propriu a încasat 3 din cele 4 înfrîngeri, plus 7 succese și o remiză. Doar o dată nu au marcat roș-albii de 8 runde încoace. Fără a excela nici în atac, nici în apărare, golaveraj 30-23, ei ocupau locul 3 înaintea etapei a 24-a, cu 41 de puncte.

Cu cel mai bun atac de la a 5-a poziție în jos, dar cu o defensivă fragilă (golaveraj 30-32), FC Botoșani se afla pe a 9-a treaptă înaintea rundei, avînd 26 de puncte. A legat 4 triumfuri după ultimul insucces, 0-1 la Iași, singura partidă din anterioarele 11 în care nu a înscris. Doar o victorie a izbutit în deplasare, 3-0 cu Pandurii pe 5 decembrie chiar în precedenta vizită făcută, în rest a înregistrat 3 nuluri și 7 eșecuri.

Cu 1-1 (Cabrera 27 – Essombe 45+2) s-a încheiat disputa din tur. Botoșaniul a remizat sezonul trecut în ”Ștefan cel Mare”, 0-0, după ce se impusese pe teren propriu cu 3-2. Dinamo a cîștigat ultima oară în decembrie 2013, 1-0 acasă, și are un bilanț pozițiv în toate confruntările directe: 3-2-1, golaveraj 9-6.

Ambele echipe au suferit schimbări destule în pauza de iarnă. La gazde au venit Batin, eliberat chiar de Botoșani, apoi Hanca, Rîmniceanu, Vali Lazăr, Ekeng, Oltean, Muțiu, Bartalsstovu, Romario Kortzorg și au plecat Feussi, Fai, Vojnovici, Shalaj, Van Haaren, I. Popescu, Gavrilă, C. Matei. Moldovenii i-au adus pe Casado, Ichim, Bujor, Mușat, Carralero, Matulevicius, Tomozei și s-au despărțit de Acsinte, Danci, R. Costin, Cordoș, Brata, C. Roșu, Batin.

 AICI GĂSIȚI COTELE LA DINAMO – FC BOTOȘANI

Casa Pariurilor

3 Comentarii
  • Darius spune:

    Andrei, Barcelona a castigat in sezonul 2014-2015 in retur pe Balaidos cu 1-0. Rectifica ?

    • George spune:

      Darius ai dreptate… gol Mathieu cu capu..

    • Andrei Niculescu spune:

      Am rectificat. Mi-am amintit instantaneu dupa ce am zis, mi-am dat seama ca am spus o prostie, dar am asteptat momentul potrivit. Am si comentat meciul ala, dar nu stiu de ce am avut senzatia ca n-a castigat anul trecut acolo. Multumesc oricum

Dă-i un răspuns lui Darius Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Toți ceilalți îți spun ce se întîmplă, eu îți spun și de ce se întîmplă
Recomand
Givenchy Sephora
blouseroumaine-shop.com
Vola.ro
Articole recente
Comentarii recente
Twitter
Arhivă