SISTEMELE LUI LUIS ENRIQUE

SISTEMELE LUI LUIS ENRIQUE

De când Johan Cruyff a luat în stăpânire cu puteri depline filozofia de joc a Barcelonei, așezarea de tip 4-3-3 a catalanilor a devenit un soi de lege organică, aprobată de parlamentul din tribunele de pe ”Camp Nou” și promulgată de fiecare antrenor ce s-a așezat pe banca tehnică în ultimii 20 de ani. Au mai fost unii, vezi Van Gaal, care au încercat anumite ordonanțe de urgență, dispărute la presiunea populară, căci în prima perioadă a olandezului nu înțelegea nimeni acel sistem 3-3-3-1 pe care-l propunea, cu un tip numit Winston Bogarde ca fundaș central stâng, pe lângă care Jeremy Mathieu e pur și simplu un geniu. Mai apoi Guardiola încerca tot felul de nebunii, dar la el erau acceptate fără manifestații populare, fiindcă lumea știa că mai devreme sau mai târziu tot la 4-3-3-ul mentorului său se va întoarce. Luis Enrique se alătură și el grupului de antrenor care încearcă o schimbare a desenului tactic, doar că primele reacții, în ciuda victoriei de pe ”Calderon”, nu prea sunt pozitive.

Luis Enrique a mai probat un astfel de șoc în chiar primul lui sezon. Se întâmpla pe ”Mestalla”, poate vă amintiți acel duel din noiembrie 2014, căci am scris despre el pe acest blog. Atunci a jucat un soi de 4-2-3-1, cu Mascherano și Busquets pe aceeași linie, dar și-atunci reacțiile au fost mai degrabă negative deși meciul fusese câștigat grație unui gol marcat de Busquets în prelungiri. Doar punctual a mai utilizat Luis Enrique această formulă, în general pe finalul unor confruntări pe care încerca să le controleze, mai bine zis să le calmeze. Și la acel moment jocul Barcelonei oferea certe dubii, iar echipa părea departe de stilul cu care se câștigau partidele în trecut.

În acest an 2017, Luis Enrique a încercat un soi de ”face lift” la 4-3-3-ul devenit literă de lege, căci de multe ori în timpul partidelor s-a jucat într-un 4-4-2 cu Neymar ceva mai coborât în zona lui Jordi Alba. De-aici poate și randamentul uneori mai puțin vizibil în faza de finalizare a brazilianului, care ajungea mai greu din pricina noii poziționări în situații de poartă. Niciodată însă Luis Enrique n-a încercat o astfel de revoluție de genul celei pe care a căutat s-o pună-n aplicare pe ”Vicente Calderon”. Barcelona juca într-un modul cu 3 fundași centrali atunci când avea posesia și un amestec de 4-3-3 cu 4-4-2 (funcție de disponibilitatea lui Neymar) atunci când n-o avea. De ce spun că ideea a fost un soi de revoluție? Pentru că ea implica 5 jucători obligați să interpreteze roluri diferite, în funcție de cel care stăpânea mingea, Sergi Roberto fiind cel mai expus din punctul ăsta de vedere, căci el trebuia să schimbe mereu tricoul fundașului dreapta cu cel al interului dreapta. Nu-i e mirare că Sergi Roberto a și fost înlocuit, epuizat fiind, căci astfel de schimbări pot părea foarte simple din fața televizorului, însă nu-i deloc așa, iar consumul fizic și mai ales psihic, căci concentrarea trebuia să fie maximă, e foarte mare.

Ce-a obținut Luis Enrique cu acest sistem? Întâi de toate l-a surprins pe Diego Simeone, deși într-un fel a recunoscut că echipa nu merge așa cum ar trebui. A izbutit să scape de acel pressing agresiv cu care Atletico (și nu numai) maltratase ieșirea din apărare a catalanilor. Și-a asumat oarecum o idee de inferioritate. Cu un om în plus acolo și cu Busquets rămânând în zona de mijloc ca primă opțiune de pasă pentru fiecare dintre cei trei fundași, problemele pe acel sector de teren au mai dispărut. Dar ele au reapărut de la mijloc în față, iar cu asta partea pozitivă a schimbării de sistem s-a cam dus. Căci Barcelona a construit lent și previzibil atunci când a avut mingea și n-a recuperat aproape deloc în terenul advers atunci când n-a avut-o, ceea ce a permis lui Atletico să domine destul de clar prima repriză. Aici cred că a și fost problema lui Cholo și a jucătorilor săi, care nu se așteptau să aibă o asemenea Barcelona în față. Pregătiți pentru un altfel de duel, vezi și felul în care a arătat gazonul, cei de la Atletico au fost nevoiți să schimbe și ei registrul către unul de dominare a jocului, iar asta știm bine că nu le prea convine. Erau oarecum invitați s-o atace pe Barcelona, dar în același timp aveau în minte și pericolele existente în tabăra catalanilor. În ciuda unor rezultate pozitive obținute în Champions League, Simeone are un soi de complex în fața Barcelonei, care cred că s-a văzut și sâmbătă.

new-balance.ro

Statistica primei reprize, acel ”heat map” atât de comentat, a arătat un detaliu aproape uluitor pentru Barcelona, căci această echipă a fost construită în ultimii ani pentru a ataca, pentru a apleca terenul spre poarta rivalilor. Doar 3 la sută din posesia generală a catalanilor a fost în zona careului advers, 30 la sută în zona centrului terenului și restul în zona din fața careului propriu. În repriza a doua lucrurile s-au mai așezat, dar cred că din cauza lipsei de prospețime fizică a celor de la Atletico, care avuseseră totuși la mijloc de săptămână meci de Champions League. Trebuie spus totuși că Atletico a făcut, în condițiile date, un meci mai degrabă prost, căci mi-e destul de limpede că victoria trebuia căutată până la urmă cu orice preț, fiindcă era singura modalitate de a reintra în lupta pentru titlu. Cei de la Atletico s-au temut de Barcelona și au terminat prin a mânca bătaie, fără să știe prea clar din ce cauză, căci ambele goluri ale catalanilor au avut o mare doză de întâmplare amestecată. Dacă acest fapt va avea urmări în Champions League vom vedea, senzația mea este totuși că vestiarul și-a făcut un soi de obsesie-legământ din ideea de a încerca din nou să câștige această competiție și către ea se îndreaptă toată atenția.

Ca de obicei în ultimii ani, s-a întâmplat să câștige echipa care l-a avut în teren pe Messi. Un Messi care a fost din nou departe de ceea ce ne arăta la începutul anului chiar. Ceva se întâmplă cu el și nu cred că se leagă de prelungirea contractului care expiră în vara viitoare, căci Barcelona e mai mult decât obligată să semneze această prelungire dacă nu-și dorește lupte de stradă în preajma stadionului. La Messi aceste probleme sunt de ordin psihic, e ceva ce nu-i convine, iar asta se vede și din felul în care participă la joc. Guardiola spunea după acea finală de Champions League de pe ”Wembley” că misiunea lui, avându-l pe Messi în lot, e să-l facă fericit în teren, să creeze un scenariu în care actorul principal să interpreteze rolurile magistral. Barcelona de azi e mai dependentă de Messi ca pe vremea lui Pep, căci atunci funcționa jocul la mijlocul terenului. Nu doar ca să câștige partidele, ci chiar ca să joace fotbal.

Vola.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Toți ceilalți îți spun ce se întîmplă, eu îți spun și de ce se întîmplă
Recomand
Givenchy Sephora
blouseroumaine-shop.com
Vola.ro
Articole recente
Comentarii recente
Twitter
Arhivă