Articolul precedent
Articolul urmator

CRISTIANO ȘI FOTBALUL FOTBALIȘTILOR

CRISTIANO ȘI FOTBALUL FOTBALIȘTILOR

Legenda spune că după finala pierdută la Lisabona, Diego Simeone a intrat în vestiarul alor săi, inundat de lacrimi și cucerit de frustrare, și le-a promis că nu va pleca de la Atletico până când nu va răzbuna acea soartă potrivnică, acel ghinion care a făcut ca Atleti să ia gol la ultima fază care conta înaintea festivității de premiere. Am pomenit de această promisiune de multe ori pe acest blog atunci când a venit vorba de Cholo ori atunci când au apărut duelurile directe între cele două grupări madrilene. Nu știu cât e de adevărată legenda, știu că se spune că-n orice legendă un sâmbure de adevăr tot există. Dar mai știu, iar ceea ce s-a întâmplat marți seară îmi confirmă, că un coșmar nu încetează să te maltrateze atunci când ești prea mult cu gândul la el. Când devine o obsesie. E o vorbă care spune că atunci când fugi obsesiv după un lucru, bani, glorie, răzbunare, fuge și acel lucru de tine. Marți seară, răzbunarea a fugit de Simeone cu viteza lui Cristiano Ronaldo.

Fotbalul zilelor noastre e mult mai complex decât cel de pe vremea lui Alfredo Di Stefano, ca să rămânem în decorul arenei madrilene. Atunci încă mai avea acea boemie, acea poezie, care s-au pierdut odată cu trecerea anilor și transformarea acestui sport în fenomen global. Fotbalul e azi o stare de spirit, e o succesiune de detalii, e de multe ori o chestiune de șansă, dar mi se pare destul de clar după ce am văzut pe ”Bernabeu” că, dincolo de toate, fotbalul e al fotbaliștilor. Ei sunt cei care, una peste alta, fac diferența. Sigur că există accidente, sigur că există erori, sigur că există detalii (dacă Gameiro marchează la unica oportunitate a lui Atletico în partidă poate că acest text avea o altă dinamică), sigur că există antrenori și decizii ale lor, dar la acest nivel, iar o semifinală de Liga Campionilor în ziua de azi înseamnă un nivel uriaș, fotbalul e al fotbaliștilor. Dacă-i ai, foarte bine, dacă nu-i ai trebuie să-ți iasă totul perfect, planetele trebuie să se alinieze fie și pentru câteva minute. Diferența dintre Real Madrid de azi și Atletico Madrid de azi cam în asta constă. Unii au fotbaliști din belșug, cu care pot lesne să alcătuiască două echipe, ceilalți nu prea, abia reușesc să încropească una, iar atunci când e nevoie de schimbări lucrurile devin evidente.

Nu știu dacă ați remarcat secvențele de după fluierul de final. Jucătorii își strângeau mâinile, unii sărbătoreau, alții părăseau incinta cu capul plecat. Pe margine, Diego Simeone stătea în fața băncii sale și privea în gol. Nu știu exact ce era în mintea lui, nimeni nu știe în afară de el, dar bănuiesc că a apărut din nou acel flash ce i se arătase după finala pierdută de la Milano. Acea întrebare, ”oare e bine să merg mai departe, oare n-am ajuns la capăt de drum?”, cred sincer că i-a revenit în minte. Părea abătut, învins, părea resemnat. Și dubitativ. Pentru prima dată în lunga serie de dueluri cu eternul inamic din oraș, Real Madrid nu avuseses nicio emoție în a se desprinde în câștigătoare. Au mai fost confruntări directe, și înainte și după Lisabona, au mai fost rezultate contondente și în favoarea unei părți și în favoarea celeilalte, a fost chiar o perioadă când Cholo părea imposibil de învins de Ancelotti, de data asta însă Atletico a contat în partidă de la puțin spre deloc. Iar rezultatul lasă șanse minime pentru un retur ce trebuia să fie o sărbătoare pe ”Calderon”.

new-balance.ro

Nu știu dacă Zidane e mai bun antrenor decât Simeone. Aș înclina să spun că deocamdată nu, căci ceea ce a reușit Cholo cu acest Atletico e de-a dreptul legendar. Poate că Zidane n-are încă acea capacitate de a creiona tactic o partidă și nici de a o lectura atât de bine în cuprinsul ei. Ceea ce Simeone ne-a arătat de multe ori. Ceea ce știu e că Zidane, care abia are un an de meserie, a izbutit să creeze la Madrid un colectiv capabil să nască oricând două echipe, cu diferențe destul de mici între ele. Din această concurență pe care Zizou a știut s-o formeze s-a născut un Madrid furios de fiecare dată când începe meciul, un Madrid stăpân pe sine și cu o capacitate de intimidare pe care, paradoxal, n-o avea nici pe vremea când această bestie numită Cristiano era la apogeul forțelor sale fizice. Și nici măcar pe vremea când nebunia lui Florentino Perez adunase laolaltă Baloane de Aur, cu Zidane printre ele, într-o echipă de tip Hollywood. Exact asta a părut Atletico marți seară, o echipă intimidată, stresată, angoasată și de ideea sărbătorii ce trebuia să fie în retur, un luptător intrat în ring cu ideea de a rezista pumnilor rivalului cât mai mult posibil.

Vă amintiți faza atât de comentată din finalul meciului cu Barcelona? Cu Real Madrid având aproape toată echipa în terenul advers, în ultimele secunde ale unei confruntări la care rezultatul de egalitate era de aur? La momentul acela am comentat pe acest blog că acel exces de încredere al jucătorilor lui Zidane i-a făcut să uite că-l au în față pe Messi și că, în general, victoriile în fața Barcelonei au pornit de la ideea neutralizării lui Messi. Aceeași încredere am văzut-o și contra lui Atletico, căci cum altfel se pot explica minutele de final în care, la 3-0, cei doi fundași laterali erau la nivelul careului advers, alături de Cristiano, deși orice gol al adversarului ar fi redeschis dezbaterea pentru meciul retur?!

vola.ro%20

Din punct de vedere tactic, partida n-a adus revoluții. Fără Bale, o absență, cred, care mai mult l-a ajutat pe Zizou decât l-a deranjat, Isco a fost preferat lui Asensio, iar Zidane a modificat puțin așezarea, transformând-o într-un 4-3-1-2, cu Isco între linii, un soi de ”mediapunta”, făcând acolo conexiunea între compartimente. Simeone a răspuns cu un 4-4-2 clasic, la care a intervenit pe parcurs, făcând rocada între Koke și Ferreira-Carrasco pe benzi. Atletico a mișcat destul de bine mingea, dar nu asta e caracteristica acestei echipe, nu acesta e scenariul în care Griezmann, Koke și ceilalți se simt în largul lor. Absența fundașului dreapta l-a obligat pe Simeone să-l mute acolo pe Lucas Hernandez, de regulă un apărător orientat spre stânga, ceea ce, fiind banda lui Marcelo, a provocat multe neajunsuri echipei. Dar nu la nivel tactic a pierdut Atletico această partidă și, foarte posibil, această calificare. Ci în principal, așa cum menționam mai sus, la nivel valoric. Ramos și Varane au fost imperiali, Kroos și Modric au dominat centrul terenului, iar Cristiano, poate la trei sferturi din capacitatea fizică de acum 3-4 ani, a făcut din nou diferența. Fotbalul la acest nivel e al fotbaliștilor, iar un Cristiano la 75 la sută poate fi decisiv, iar un Kroos într-o zi mai slabă poate fi mai important decât un Gabi care n-a avut dublură în acest sezon și care a ajuns la final din nou sufocat din punct de vedere fizic. Față de 2014, Simeone îl are pe Griezmann, dar nu-l mai are pe Diego Costa, nu-l mai are pe Godin în aceleași coordonate fizice, nu-l mai are pe Gabi în aceiași parametrii. Și are, în plus, acel coșmar prezent în minte, care nu-i dă pace și-i influențează gândurile. Iar întrebarea pe care mi-o pun este dacă nu cumva pentru Cholo ar fi mai bine să plece acum și să uite de acea obsesie?

Cât despre retur, spuneam că trebuia să fie o sărbătoare. Ultimul meci în Champions League pe ”Calderon”, tocmai în fața marelui dușman. Ce final mai frumos putea fi decât o calificare. Pesemne că această idee a încolțit atât de tare în mintea lui Simeone, Griezmann și ceilalți încât, la 1-0 pentru Real, au uitat că e un scor ce poate fi totuși întors și au căutat prea tare să marcheze. Pentru ca Atletico să întoarcă acest 0-3 e nevoie de mai mult decât un miracol.

P.S. Sper să nu fiu nevoit să asist la alte dezbateri pe tema Messi vs Cristiano. Sunt prea mari amândoi încât să coborâm nivelul discuțiilor la o întrecere ce nu are niciun rost.

Roviniete.ro

niculescu.ro

Un comentariu
  • Andrei spune:

    Desi e o semifinala de Champions League in care teoretic se poate intampla orice, nu e neaparat o surpriza rezultatul de ieri pentru ca totusi Atletico are un sezon mai modest decat in anii precedenti, se bate doar la locul 3 in Spania, iar in Europa au avut adversari facili, pe Leverkusen si pe Leicester.
    Cu toate astea, cum ati si zis pe la emisiuni, nu ar fi un scenariu SF ca Real sa nu ia nimic sezonul asta, iar daca asta se intampla e numai vina lui Zidane, pentru ca intradevar are cel mai bun lot din lume si nu ar avea nici o scuza.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Toți ceilalți îți spun ce se întîmplă, eu îți spun și de ce se întîmplă
Recomand
Givenchy Sephora
blouseroumaine-shop.com
Vola.ro
Articole recente
Comentarii recente
Twitter
Arhivă