CÂND NEYMAR E MESSI, IAR MESSI E SINGUR

CÂND NEYMAR E MESSI, IAR MESSI E SINGUR

Rivalitatea dintre Brazilia și Argentina e ceva mai greu de explicat, căci vorbim totuși de echipe naționale, nu de echipe de club. E o rivalitate însă ce trece dincolo de granițele sportului și ajunge la alte elemente pe care noi, aici, la mii de kilometri depărtare nu le percepem ca atare și, automat, nu le prea înțelegem. Așa că e mai bine să nu intrăm în detalii și să ne concentrăm doar pe fotbal. Niciodată Brazilia-Argentina ori Argentina-Brazilia nu va fi, indiferent de competiție, loc de desfășurare sau miză, un meci oarecare. Va fi o încleștare de orgolii, de sentimente contradictorii, o confruntare în urma căreia învingătorul ia totul, iar învinsul trăiește, ca să-l citez pe Leo Messi, citat la rându-i de cotidianul ”Ole” practic în deschiderea numărului din 11 noiembrie, trăiește așadar ”una situacion de mierda”. Traducerea cred că nu-și are rostul, oricum în română sună un pic altfel.

PARIAZĂ LIVE PE TOATE EVENIMENTELE ZILEI LA CASA PARIURILOR AICI

Casa Pariurilor

La Belo Horizonte, acum doi ani și jumătate, Brazilia trăia una dintre cele mai mari umilințe ale acestei națiuni exuberante prin excelență. Acel 1-7 cu Germania nu va fi uitat prea curând, dar fotbalul oferă când nu te aștepți motive de a înlocui tristețea cu zâmbetul. De fapt, nu doar fotbalul, viața însăși. Acest 3-0 cu Argentina nu se compară cu acel eșec din semifinalele unui Mondial găzduit și croit pentru victoria finală a Braziliei. Dar e cel dintâi prilej de-atunci încoace în care Brazilia e zugrăvită în culori pozitive, vesele, optimiste pentru viitor, căci ulterioarele participări la Copa America și Copa America Centenario n-au fost decât continuări ale dezamăgirii din 2014.

Brazilia nu are azi mai bună echipă ca astă-vară sau ca-n vara trecută, la cele două ediții de Copa America. Are aceeași jucători, dar are pe bancă un antrenor care pare să știe ce să facă. Acest Tite, pe numele său complet Adenor Leobardo Bacchi, are în spate performanțe recente la Corinthians, cu care a câștigat titlul în Brazilia, Copa Libertadores, dar și Mondialul Cluburilor, în 2012, în fața lui Chelsea. Fotbalul propus de el e un soi de amestec între Simeone și Guardiola. Mulți vor spune că așa ceva nu e posibil, dar mărturie stau meciurile lui Corinthians, care a trecut sub comanda lui suficient de vizibil de la stilul defensiv-agresiv cu care a câștigat în 2012, la stilul ofensiv-estetic, dar cu o solidă bază defensivă cu care a câștigat campionatul în 2012.

De ce n-a fost numit el selecționer al Braziliei de la bun început, imediat după Mondialul din 2014 sau, eventual, după Copa America din 2015, și a fost preferat Dunga e un mister la care nu cred să aibă răspuns nici oficialii de la Rio. De partea cealaltă, la argentinieni, e un mister și mai mare. Cum de nu se găsește între atâtea nume de antrenori răspândiți prin Europa și America de Sud unul care să poată scoate ceva dintr-o generație plină de talent? Astăzi, Argentina contează pe un număr mai mare de vedete decât Brazilia, pornind de la Messi, însă din punct de vedere al echipei acest lucru nu se observă. Și nu prea s-a observat nici la cele două turnee finale sud-americane la care a ajuns în finală și a pierdut la loviturile de departajare. Nici atunci Argentina n-a arătat a echipă, spre deosebire de Chile, de care a fost învinsă de două ori.

Întorcându-mă la partida de la Belo Horizonte, amestecul de organizare defensivă și entuziasm ofensiv de care vorbeam mai sus s-a văzut din plin la brazilieni. Miranda-Marquinhos ca pereche de fundași centrali, plus o tripletă destructivă la mijloc, Renato Augusto-Fernandinho-Paulinho asigurau partea defensivă. Iar ofensiva era lăsată în seama lui Dani Alves și Marcelo, în seama lui Coutinho și Gabriel Jesus, dar mai ales în seama lui Neymar, a cărui libertate de mișcare a fost deplină. Neymar a fost la Brazilia ceea ce Messi este la Barcelona, iar conlucrarea sa cu Coutinho și Gabriel Jesus n-a putut fi descifrată de o selecționată a Argentinei complet debusolată. În paranteză fie spus, Gabriel Jesus a părut extrem de pregătit pentru aventura europeană pe care o va începe în ianuarie, la Manchester City, iar Coutinho a demonstrat și prin evoluția de joi că Liverpool are în el un mare atu în lupta pentru titlu din Premier League. Cât despre rivali, Argentina a fost la Belo Horizonte un dezastru din toate punctele de vedere. Deși puse în oglindă, cele două echipe păreau dispuse la fel, 4-3-3, diferențele au fost uriașe. E greu de găsit un element pozitiv în această seară de coșmar pentru argentinieni, o seară ale cărei urmări încă sunt greu de descifrat.

new-balance.ro

Evident, atunci când Argentina cu Messi în teren pierde o asemenea partidă și de o asemenea manieră revin întrebările ce se învârt în jurul starului Barcelonei. Evident și comparațiile cu Maradona. De ce nu reușește Messi la ”națională” ceea ce reușește la Barcelona e un mister al zilelor noastre, fără pretenția de a fi secretizat, dar și fără posibilitatea de a fi prea bine explicat. La Barcelona, Messi e numărul unu, dar e și șeful unei orchestre pe care o dirijează și care ascultă de bagheta sa magică. Pentru că respectiva orchestră știe ce simfonii au fost create din acestă asociere, câte superlative și câte performanțe s-au născut dintr-o asemenea colaborare. Iar cel mai bun exemplu în acest sens e Neymar, care e Messi la ”naționala” Braziliei, dar care alături de Messi e doar un fidel discipol. Messi combină mai lesne cu Neymar și Suarez la Barcelona decât cu Higuain și Di Maria la prima reprezentativă și pentru că relația pe care o are cu cei doi în afara terenului e mult mai bună decât cu conaționalii săi, pe care-i vede doar la convocări. Doar cu Aguero are o prietenie mai pronunțată, dar, ce să vezi, Kun a fost lăsat pe bancă de Edgardo Bauza, care l-a preferat pe Higuain pentru tripleta de atac.

La tenis e simplu. Murray îl bate pe Djokovic, sau invers, și e numărul unu. La fotbal e mai complicat. Degeaba ai un număr 1, dacă el nu e ajutat de celelalte 10 numere. Sau e ajutat doar de jumătate dintre ele. Misiunea numărului 1 e foarte grea și, de multe ori, compromisă. Dar responsabilitatea tot pe umerii lui cade. Căci de aceea e numărul unu.

Vola.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Toți ceilalți îți spun ce se întîmplă, eu îți spun și de ce se întîmplă
Recomand
Givenchy Sephora
blouseroumaine-shop.com
Vola.ro
Articole recente
Comentarii recente
  • Matei on E GREU CU ”BĂTRÂNA DOAMNĂ”!N-a fost asa simplu jocul de la Milano, dar pana la urma experienta si-a spus cuvantul. Urmatorul examen mai serios [...]
  • R. on E GREU CU ”BĂTRÂNA DOAMNĂ”!Salut Andrei, Marturisesc de la inceput ca urmaresc un pic campionatul Angliei, cam fiecare meci al lui City (nu neaparat [...]
  • Matei on SUAREZ, CONTE ȘI GRANIȚA SUBȚIRE A CARACTERIZĂRILORAcum ca se apropie Derbyul Italiei, pe cine vezi favorita la titlu? Galopul lui Juventus din sezonul trecut pare departe [...]
  • Matei on ECHIPA CU DOUĂ FEȚEGreu de gasit explicatia caderii Realului. Care nu joaca nimic de sezonul trecut. Sa fie plecarea lui Ronaldo? Zidane si [...]
  • Radu on ECHIPA CU DOUĂ FEȚESalut, niciun cuvant despre Courtois? Din 3 suturi pe poarta primeste 2 goluri, care erau parabile, chiar si de catre [...]
Twitter
Arhivă