DUELUL FAVORITELOR AFLATE ÎN PERICOL

DUELUL FAVORITELOR AFLATE ÎN PERICOL

La momentul tragerii la sorți, această grupă B din Champions League părea a avea două favorite certe, pe Real Madrid și pe Inter, plus alte două echipe care ar fi trebuit să se lupte pentru locul de Europa League și, eventual, să încerce să furnizeze vreo surpriză.

După două etape scurse, regăsim outsider-ele pe primele două poziții, în vreme ce favoritele ocupă cu brio ultimele două locuri, cu Real Madrid având un biet punctuleț, scos cu chinuri în ultimele minute ale partide de la Monchengladbach, și cu Inter stând un pic mai bine urmare a două remize, cam chinuite și le, ce-i drept.

Înainte de start, calculele hârtiei ne ziceau că-n etapele 3 și 4, când avem tradiționala ”dublă”, Real Madrid și Inter se vor duela pentru prima poziție. Nu mai insist asupra avantajelor locului unu în perspectiva ”eliminatoriilor” din primăvară. Realitatea din teren ne arată însă că acele calcule cu greu mai pot fi realizate și că, în principiu, cei care arătau cu degetul spre această grupă ca un potențial generator de mare surpriză, vezi de exemplu Gică Craioveanu într-o discuție pe care ați putut-o citi tot aici, e posibil să aibă dreptate.

În principiu, nici Inter și cu atât mai puțin Real Madrid n-ar trebui să ia în calcul varianta unei remize. Iar cea a unei duble remize, nici atât. Căci lucrurile s-ar complica destul de mult în situația în care în cealaltă confruntare s-ar înregistra rezultate care să aducă puncte uneia dintre combatante ori, eventual, ambelor. Inter s-ar putea gândi totuși la un egal la Madrid, având un punct în plus, dar în mod obligatoriu acesta ar trebui continuat cu o victorie în meciul retur, dar nu există nicio garanție din acest punct de vedere că scenariul va fi aplicat întocmai, căci Real Madrid poate câștiga în orice moment inclusiv o partidă pe care n-o domină.

ZIDANE L-A REGĂSIT PE HAZARD

Realitatea din cele două tabere oferă stări de spirit diferite. Bună la Real Madrid, destul de păguboasă la Inter. Madrilenii și-au câștigat lejer meciul de campionat, ba l-au regăsit și pe Eden Hazard, pe care-l tot căutau de un an și ceva. Zidane a rezolvat cu această ocazie și dilema Vinicius, apărută în pauza partidei de marțea trecută de la Monchengladbach, când Benzema îi solicita lui Mendy să nu-i mai furnizeze pase brazilianului. În sensul că dacă Hazard e disponibil, Vinicius trebuie și el să se facă disponibil din postura de rezervă, atunci când partida o va cere. Dacă o va cere. Brazilianul nu e deloc rău în acest context, stilul lui agitat și ușor haotic având șanse destul de mari să aducă beneficii pe fondul oboselii adversarului, ceea ce, apropo de haos, nu prea merge atunci când el e titular.

Logic ar fi, dată fiind importanța partidei pe fondul lipsei punctelor, ca Zidane să nu riște prea mult în alcătuirea primului ”11”. I-a mai menajat cât de cât cu Huesca pe Mendy, Kroos, Hazard, Fede Valverde, Casemiro și Asensio, astfel că echipa de start ar trebui să-i includă. Probabil nu și pe Modric, dar marele semn de întrebare este în dreptul lui Lucas Vasquez. Devenit indispensabil de-a dreptul (la fix pentru el de vreme ce e în luptă pentru prelungirea contractului ce expiră în vară) urmare a problemelor lui Carvajal, Odriozola și Nacho, Lucas Vasquez s-a accidentat și el și va trebui așteptat până în dimineața meciului pentru a se afla disponibilitatea lui. În caz că nu va putea, ar fi o mare problemă, căci Militao a fost depistat pozitiv cu Covid-19, iar varianta Mendy în dreapta și Marcelo în stânga, pe partea lui Achraf Hakimi, e de-a dreptul riscantă.

O undă de stres apăruse duminică seară în lotul Madridului, după ce s-a aflat că testul Covid al unui jucător a avut un rezultat neconcludent. Asta după ce patru jucători de la echipa a doua au fost depistați pozitiv cu Covid-19, iar în condițiile în care mulți dintre ei participă des la antrenamentele primei echipe, testele vor trebui repetate. Între timp, cel ”neconcludent”, mai exact Militao, a devenit pozitiv.

CONTE ARE PROBLEME ÎN ATAC

Dacă la Madrid nu par a fi probleme, la Milano domnește o atmosferă de incertitudine. Care se adaugă la o stare de spirit deloc grozavă, urmare a celor două remize consecutive, una în Champions League, alta în Serie A. Incertitudinea are însă și un nume, Lukaku. Atacantul belgian, 7 goluri în 7 partide jucate în acest sezon a lipsit cu Parma, în campionat, ceea ce a contat evident destul de mult în ratarea victoriei, dar șansele de a fi prezent pe teren marți sunt extrem de mici. E luat în calcul riscul unei accidentări de durată, existând posibilitatea ca el să nu joace nici măcar cu Atalanta, sâmbătă.

Marea problemă a lui Antonio Conte, derivată din accidentarea lui Lukaku, este că Lautaro Martinez are prestații diferite atunci când e alături de belgian față de atunci când nu e. În plus, nici Alexis Sanchez nu e pe deplin refăcut, varianta de atac a ”nerrazzurilor”, alături de Lautaro, fiind în acest moment croatul Perisic.

Există însă și vești bune pentru Conte. Skriniar e apt de joc, după trei săptămâni în care a tot așteptat un test Covid negativ. E greu de crezut însă că el va fi titular, apărarea urmând a fi alcătuită tot din D Ambrosio, De Vrij și Bastoni. Menajați cu Parma, Brozovic și Vidal vor reveni în formula de start, alături de Young și Achraf, pe cele două benzi.

ECHIPE PROBABILE
REAL MADRID

Courtois

Militao, Ramos, Varane, Mendy

Valverde, Casemiro, Kroos

Asensio, Benzema, Hazard

 

INTER
Handanovic

D Ambrosio, De Vrij, Bastoni

A. Hakimi, Brozovic, Vidal, Barella, Young

L. Martinez, Perisic

 

E BINE DE ȘTIUT

  • În ultimele 10 partide europene dintre cele două formații, echipa gazdă a învins de 9 ori. Ultimul succes în deplasare aparține Inter-ului, dar s-a produs tocmai în 1967
  • Real Madrid a câștigat 8 din ultimele 9 partide jucate contra unor echipe din Italia. Ultimul eșec, 1-3 cu Juventus, în ”sferturile” sezonului 2017-2018
  • În competițiile europene, Inter a pierdut 15 din cele 20 de deplasări în Spania. În Liga Campionilor bilanțul e de 8 eșecuri în 10 partide

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Toți ceilalți îți spun ce se întîmplă, eu îți spun și de ce se întîmplă
Recomand
Givenchy Sephora
blouseroumaine-shop.com
Vola.ro
Articole recente
Comentarii recente
Twitter
Arhivă