Articolul precedent

ATALANTA AR VREA SĂ FIE UN MUSAFIR NEPOLITICOS LA MILANO

 

Imediat după ce Milan a pierdut meciul de acasă cu Juventus (1-3), și încă într-o manieră suficient de clară, toată lumea a fost curioasă să vadă cum va gestiona antrenorul Stefano Pioli acest eșec. Semnele de întrebare erau normale, căci ”rossonerii” puneau punct unei serii considerabile de meciuri fără înfrângere în campionat. Așa cum victoriile aduc victorii, iar teoria a fost suficient de mult demonstrată de-a lungul timpului, tot așa un insucces poate altera o stare de spirit excelentă ducând-o spre o anxietate păguboasă.

N-a fost cazul. Cel puțin deocamdată, reacția Milanului a fost exemplară. De la eșecul cu Juve, Milan a jucat trei partide, a câștigat două, cele din campionat, și a terminat una la egalitate, cea din cupă, tranșată ulterior în favoarea sa la loviturile de departajare. Succesele din campionat au fost la același scor, 2-0, acasă cu Torino, în deplasare cu Cagliari, remiza din Cupă fiind una albă, ceea ce s-ar traduce printr-un remarcabil zero în dreptul golurilor primite în 300 de minute, considerând aici și prelungirile din Cupă.

MULTE VEȘTI BUNE PENTRU PIOLI

Milan e deci pe cai mari. O victorie ar însemna ca turul să fie terminat cu 46 de puncte, cea mai bună parte a unui sezon din 1950-1951 încoace, când de altfel a și câștigat ”scudetto”. Stefano Pioli are multe motive de satisfacție atunci când privește lotul pe care-l are la dispoziție pentru această partidă. Dintr-un foc i-au revenit trei oameni afectați de Covid, Rebic, Krunic și Theo Hernandez, ultimul doar fals pozitiv. Ibrahimovic era de ceva vreme din nou la dispoziția sa, iar compartimentul ofensiv s-a îmbunătățit cu un alt nume important: Mario Mandzukic. Croatul, vicecampion mondial și multiplu campion al Italiei cu Juve, s-a antrenat alături de noii săi colegi și ar putea fi folosit. La fel și Meite, adus de la Torino acum câteva zile pentru a crește nivelul și concurența în linia de mijloc.

Până la ora partidei cu Atalanta se speră ca transferul lui Tomori de la Chelsea să fie oficializat, căci părțile au ajuns în cele din urmă la un acord, astfel încât canadianul cu cetățenie britanică să devină și el o variantă pentru defensivă. Rafael Leao va reveni și el după suspendare, iar Kjaer poate juca, deși acuză unele probleme medicale, căci Pioli n-are variante pentru cuplul de fundași centrali în afara danezului și a tânărului Pierre Kalulu. Calhanoglu e în continuare pozitiv cu Covid, iar Saelemaekers, Romagnoli, Bennacer și Gabia sunt accidentați.

GASPERINI ARE O PROBLEMĂ CU CALENDARUL

Acum însă, la Milano vine în vizită Atalanta, un adversar ce reușește de multe ori să devină un musafir nepoliticos. Gruparea din Bergamo și-a câștigat reputația de echipă capabilă de orice, care poate ceda puncte contra unor adversari din coada clasamentului, dar le poate recupera în confruntări mult mai grele. Acum, de exemplu, înainte să se parcurgă puținii kilometri până la ”San Siro”, în bagajele celor din Bergamo se regăsesc două rezultate de egalitate consecutive, cu Genoa și Udinese, echipe implicate adânc în lupta pentru evitarea retrogradării. Privind însă cealaltă jumătate a paharului, cea plină de data asta, găsim și o altă statistică: Atalanta n-a mai pierdut din 28 noiembrie, când ceda toate punctele pe teren propriu cu Hellas Verona.

Gian Piero Gasperini și ai săi au cu siguranță o senzație de inconfort privind clasamentul, căci locul 6 ocupat în prezent nu-i pe măsura ambițiilor unei echipe ce s-a obișnuit în ultimele sezoane cu aerul proaspăt din Champions League. Diferența de puncte până la podium nu e însă deloc mare, de fapt se reduce la unul singur, ceea ce înseamnă că un succes poate aduce după sine o urcare importantă. Iar dacă ne gândim că Milan a câștigat o singură partidă din ultimele 10 jucate cu Atalanta (6 remize), optimismul grupării din Bergamo ar trebui să fie la cote destul de înalte. Mai ales că, pe ”San Siro”, în campionat, Milan n-a mai câștigat din 2014 contra Atalantei. Se termina 3-0 atunci, cu o ”dublă” a lui Kaka.

Semnalele pozitive date de statistici se opresc atunci când Gasperini aruncă o privire la calendar și observă cum echipa lui a jucat 4 partide în ultimele 10 zile, spre deosebire de Milan, care nu a avut decât 3 partide în aceeași perioadă de timp. Remiza cu Udinese nu a adus după sine decât probleme de joc pentru Gasperini, nu și probleme de lot, accidentări sau suspendări.

MERITĂ ȘTIUT

  • Milan e echipa din Serie A cu cele mai multe goluri marcate în prima jumătate de oră a partidelor (15)
  • Gian Piero Gasperini este antrenorul pe care Stefano Pioli l-a învins de cele mai multe ori în carieră. Pioli are 6 victorii în cele 14 partide jucate contra lui Gasperini (4 remize).
  • Josip Ilicic a participat la 6 goluri în ultimele 5 meciuri contra Milanului (3 goluri + 3 pase decisive)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Toți ceilalți îți spun ce se întîmplă, eu îți spun și de ce se întîmplă
Recomand
Givenchy Sephora
blouseroumaine-shop.com
Vola.ro
Articole recente
Comentarii recente
Twitter
Arhivă