”În mâinile lui Real Madrid”. Acesta s-a gândit ”Marca” să titreze duminică, după Barcelona-Atletico și înainte de Real Madrid-Sevilla. Corect ca abordare, mesajul a declanșat o stranie coincidență seara, când o mână a lui Militao, generatoare de penalty sau nu, aici părerile sunt împărțite , a mutat drumul spre titlu din mâinile madrilenilor lui Zidane în mâinile madrilenilor lui Cholo Simeone. Catalanii lui Koeman și Messi sunt în alt film din acest punct de vedere.

S-ar putea spune că madrilenii lui Zidane și-au făcut-o cu mâna lor. Parțial adevărat. Și nu mă refer aici la faza respectivă. Real Madrid a ajuns la acest final de sezon cu resursele de energie aproape epuizată. E un merit uriaș pentru această echipă că în luna mai a putut avea opțiuni pentru cele mai importante competiții. În mare, meritul e al lui Zidane, care a știut, uneori de-a dreptul incredibil, să scoată maximum de la niște fotbaliști storși de puteri. Însă tot aici e și responsabilitatea lui Zidane, căci el a avut un rol esențial atunci când a fost desenat lotul actual. Iar idiosincrazia lui față de anumiți jucători a fost evidentă. La unii a renunțat de-a dreptul, deși poate că ar fi fost utili ca back-up în anumite situații, pe alții i-a marginalizat vizibil, iar la momentele decisive a fost nevoit să aștepte totul de la aceiași oameni fideli lui și cărora el, la rându-i, le-a fost fidel. ”Garda pretoriană” a lui Zidane i-a stat alături cât timp a putut, ”cei trei tenori” de la mijlocul terenului au cântat magistral atât timp cât au avut voce, iar preferatul din atac a dat goluri cât timp a avut energie și sprijin. Cât despre Eden Hazard, mă tem că aici nu e vorba de preferințe, mă tem că aici e deja vorba de un eșec cu majuscule.

Dacă va fi să piardă campionatul, Real Madrid nu l-a pierdut pentru că s-a dat penalty la mâna lui Militao. Apropo de asta, ar trebui să ne obișnuim cu tehnologia care cucerește teritorii și-n fotbal. L-a pierdut pentru că, la un moment dat, parcă nici nu și-a dorit să-l câștige la felul în care a acționat ca entitate. Zic totuși să mai așteptăm cu verdictele, e foarte posibil ca golul lui Kroos să devină mai important decât credem în momentul ăsta.

Barcelona, spuneam, e din alt film. E ca un actor care stă la un casting așteptând să-și piardă vocea favoriții pentru a pune mâna pe rolul principal. Barcelona lui Koeman are un singur punct luat cu cele trei rivale la titlu, acesta de sâmbătă cu Atletico. Sau 5 din 18, dacă o includem în calcule și pe FC Sevilla. Dacă va fi să piardă acest titlu, Barcelona nu l-a pierdut în acel meci cu Granada, deși calculele spun că dacă ar fi câștigat atunci astăzi era la 90 la sută campioană. Ci pentru tot ceea ce s-a întâmplat de-a lungul sezonului, inclusiv numirea lui Koeman, un antrenor corect și profesionist, dar fără sclipirea necesară unei echipe ce-l are pe Messi.

Și mai rămâne Atletico. Dacă va fi să câștige campionatul, Simeone o va face pentru că a știut să profite de toate slăbiciunile adversarilor.

CÂTEVA DETALII DE WEEK-END

Eșecul lui Juventus trece dincolo de acest 0-3 cu Milan. Și nu, nu e eșecul lui Pirlo, ci al celor care l-au forțat pe Pirlo. Sper pentru el, căci a fost un fotbalist colosal, ca acest parcurs să nu-i afecteze viitoarea carieră. ”Bătrâna Doamnă” în schimb are mare nevoie de o operație estetică. Începând de la frunte, neapărat la nas, eventual și prin celelalte părți esențiale. Ca de exemplu Cristiano.

În Premier League s-a jucat finala anticipată de Champions League. A câștigat Chelsea, dar e foarte posibil ca acest meci să-i fi fost de mare ajutor lui Guardiola.

Acum câteva săptămâni scriam aici că PSG poate! Să piardă tot. E pe cale s-o facă. După Champions League va veni și campionatul. În schimb, aprelungit Neymar contractul. El, nu Mbappe. Strategia lui Leonardo (”show me the money!”) s-a mulat perfect peste filozofia din zona Golfului: să construim noi un turn mai înalt ca al vecinului. Nu contează că nu ne folosește.

Bayern a câștigat un nou titlu în Bundesliga! Asta da surpriză!