Articolul precedent

DINTR-O MÂNĂ ÎN ALTA

DINTR-O MÂNĂ ÎN ALTA

”În mâinile lui Real Madrid”. Acesta s-a gândit ”Marca” să titreze duminică, după Barcelona-Atletico și înainte de Real Madrid-Sevilla. Corect ca abordare, mesajul a declanșat o stranie coincidență seara, când o mână a lui Militao, generatoare de penalty sau nu, aici părerile sunt împărțite , a mutat drumul spre titlu din mâinile madrilenilor lui Zidane în mâinile madrilenilor lui Cholo Simeone. Catalanii lui Koeman și Messi sunt în alt film din acest punct de vedere.

S-ar putea spune că madrilenii lui Zidane și-au făcut-o cu mâna lor. Parțial adevărat. Și nu mă refer aici la faza respectivă. Real Madrid a ajuns la acest final de sezon cu resursele de energie aproape epuizată. E un merit uriaș pentru această echipă că în luna mai a putut avea opțiuni pentru cele mai importante competiții. În mare, meritul e al lui Zidane, care a știut, uneori de-a dreptul incredibil, să scoată maximum de la niște fotbaliști storși de puteri. Însă tot aici e și responsabilitatea lui Zidane, căci el a avut un rol esențial atunci când a fost desenat lotul actual. Iar idiosincrazia lui față de anumiți jucători a fost evidentă. La unii a renunțat de-a dreptul, deși poate că ar fi fost utili ca back-up în anumite situații, pe alții i-a marginalizat vizibil, iar la momentele decisive a fost nevoit să aștepte totul de la aceiași oameni fideli lui și cărora el, la rându-i, le-a fost fidel. ”Garda pretoriană” a lui Zidane i-a stat alături cât timp a putut, ”cei trei tenori” de la mijlocul terenului au cântat magistral atât timp cât au avut voce, iar preferatul din atac a dat goluri cât timp a avut energie și sprijin. Cât despre Eden Hazard, mă tem că aici nu e vorba de preferințe, mă tem că aici e deja vorba de un eșec cu majuscule.

Dacă va fi să piardă campionatul, Real Madrid nu l-a pierdut pentru că s-a dat penalty la mâna lui Militao. Apropo de asta, ar trebui să ne obișnuim cu tehnologia care cucerește teritorii și-n fotbal. L-a pierdut pentru că, la un moment dat, parcă nici nu și-a dorit să-l câștige la felul în care a acționat ca entitate. Zic totuși să mai așteptăm cu verdictele, e foarte posibil ca golul lui Kroos să devină mai important decât credem în momentul ăsta.

Barcelona, spuneam, e din alt film. E ca un actor care stă la un casting așteptând să-și piardă vocea favoriții pentru a pune mâna pe rolul principal. Barcelona lui Koeman are un singur punct luat cu cele trei rivale la titlu, acesta de sâmbătă cu Atletico. Sau 5 din 18, dacă o includem în calcule și pe FC Sevilla. Dacă va fi să piardă acest titlu, Barcelona nu l-a pierdut în acel meci cu Granada, deși calculele spun că dacă ar fi câștigat atunci astăzi era la 90 la sută campioană. Ci pentru tot ceea ce s-a întâmplat de-a lungul sezonului, inclusiv numirea lui Koeman, un antrenor corect și profesionist, dar fără sclipirea necesară unei echipe ce-l are pe Messi.

Și mai rămâne Atletico. Dacă va fi să câștige campionatul, Simeone o va face pentru că a știut să profite de toate slăbiciunile adversarilor.

CÂTEVA DETALII DE WEEK-END

Eșecul lui Juventus trece dincolo de acest 0-3 cu Milan. Și nu, nu e eșecul lui Pirlo, ci al celor care l-au forțat pe Pirlo. Sper pentru el, căci a fost un fotbalist colosal, ca acest parcurs să nu-i afecteze viitoarea carieră. ”Bătrâna Doamnă” în schimb are mare nevoie de o operație estetică. Începând de la frunte, neapărat la nas, eventual și prin celelalte părți esențiale. Ca de exemplu Cristiano.

În Premier League s-a jucat finala anticipată de Champions League. A câștigat Chelsea, dar e foarte posibil ca acest meci să-i fi fost de mare ajutor lui Guardiola.

Acum câteva săptămâni scriam aici că PSG poate! Să piardă tot. E pe cale s-o facă. După Champions League va veni și campionatul. În schimb, aprelungit Neymar contractul. El, nu Mbappe. Strategia lui Leonardo (”show me the money!”) s-a mulat perfect peste filozofia din zona Golfului: să construim noi un turn mai înalt ca al vecinului. Nu contează că nu ne folosește.

Bayern a câștigat un nou titlu în Bundesliga! Asta da surpriză!

Un comentariu
  • Matei spune:

    Cert este ca pandemia a zgaltait puternic ierarhia existenta anterior. PSG, Juventus si Liverpool sunt in cadere libera. Barcelona era deja, ei doar au prelungit agonia.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Toți ceilalți îți spun ce se întîmplă, eu îți spun și de ce se întîmplă
Recomand
Givenchy Sephora
blouseroumaine-shop.com
Vola.ro
Articole recente
Comentarii recente
Twitter
Arhivă