CÂND EȘTI ZIDANE, POȚI SĂ REFUZI PARISUL

CÂND EȘTI ZIDANE, POȚI SĂ REFUZI PARISUL

După ce au rezolvat în stil caracteristic problema Mbappe, cei de la PSG au  sperat că-l vor putea convinge pe Zinedine Zidane să preia postul de antrenor. Când zic ”cei de la PSG”, mă refer la cei din Qatar, căci la Doha și nu la Paris s-a închis de fapt subiectul Mbappe, după ce în prealabil se deschisese robinetul banilor. Ce-i drept a fost un pic de ajutor din partea Parisului, de la cel mai înalt nivel al Republicii, dar robinetul ăla a fost decisiv, oricât de mult ar încerca parizienii acum să-i cosmetizeze imaginea lui Kylian și să-l transforme într-un imens patriot și un mare iubitor al valorilor naționale franceze.

În fine, nu Mbappe e subiectul, căci despre el s-a scris destul. Ci Zidane. Sau, prin ricoșeu, postul ăsta de antrenor al PSG-ului, ce se va elibera cât de curând, după ce Pochettino și staff-ul lui își vor fi primit compensațiile. Sincer, Zidane ar fi fost omul perfect pentru respectivul scaun, din toate punctele de vedere. Trecut de fotbalist, imens. Prezent de antrenor, uriaș. Personalitate extraordinară, printre puținii ce se poate uita direct în ochii lui Mbappe, Messi, Neymar, Ramos și ceilalți fără să clipească. Ba chiar de clipit cred că ar clipi respectivii, care ar lăsa un pic privirea în pământ atunci când ar vorbi Zizou. N-au gândit rău oamenii Emirului de la Doha (că doar nu credeați că probleme de genul ăsta sunt preluate de Al Khelaifi) când i-au oferit lui Zizou marea și sarea, ba chiar le încolțise în minte posibilitatea unui ”job” dublu, și la PSG și la ”naționala” Franței, fiind dispuși, la o adică, să direcționeze și o sponsorizare zdravănă Federației de la Paris pentru ca ideea lor, cam năstrușnică ce-i drept, să fie acceptată.

Doar că Zidane e genul de om care-și permite să facă doar ce vrea. Asta însemnând că-și permite și să refuze oferte ce ar face alte persoane să tremure de emoție. Vă reamintesc că Zidane e cel care l-a lăsat cu ochii-n soare pe Florentino Perez după ce tocmai câștigase cu Real Madrid a treia Ligă a Campionilor la rând. Qatarezii l-ar fi transformat, sunt sigur de asta, în cel mai bine plătit antrenor al momentului, doar că, se pare, banii nu l-au sedus prea tare pe Zizou, iar proiectul sportiv parizian cu atât mai puțin. Financiar vorbind, e liniștit, fotbalistic vorbind, dincolo că a câștigat destule trofee, are altceva în cap, iar dacă financiar e liniștit, are și timp să aștepte. Vrea ”naționala” Franței și probabil că la finalul anului o va primi, indiferent de ce va izbuti Deschamps la Mondial. Pentru PSG are destul timp, poate atunci când echipa va deveni una normală, nu un melanj dubios de ego-uri, răsfăț și diverse frustrări.

Să poți spune nu unei propuneri amețitoare din punct de vedere financiar cred că ar trebui să fie visul oricui. Trăim vremuri în care banii fac și desfac orice. Sau aproape orice. Zidane își permite luxul de a refuza pentru că este și va rămâne întotdeauna Zidane.

Așa că antrenor va veni Christophe Galtier. Propus de Luis Campos, noul director sportiv, chit că funcția pe care a fost angajat la PSG e cea de consilier al președintelui. Pentru un consilier însă are cam multă influență. Dacă e să judecăm corect, chiar o merită, fiindcă Luis Campos nu și-a croit un nume în fotbal doar pentru că, la un moment al vieții, a fost partener de tenis al unui om foarte bogat și influent. Într-un fel, Parisul a abordat corect tema: dacă a fost atât de bun încât să ne ia un titlu, de ce nu l-am aduce la noi? În alt fel însă, decizia oferă multe semne de întrebare. Să așteptăm însă numirea oficială, căci timp pentru alte discuții despre marseillezul (născut la Marsilia, fost jucător la O.M. și fost asistent al lui Javier Clemente la O.M.) aterizat la Paris vom avea berechet.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Toți ceilalți îți spun ce se întîmplă, eu îți spun și de ce se întîmplă
Recomand
Givenchy Sephora
blouseroumaine-shop.com
Vola.ro
Articole recente
Comentarii recente
  • Negru Eduard on NIMIC DE ROMÂNIANoi deocamdat? sunt departe de a în?elege fotbalul ,mereu oamenii compara juc?torii actuali cu genera?ia de aur,mereu tr?im în trecut [...]
  • Razvan on ETERNUL ȘI FASCINANTUL CRISTIANOCristiano ar fi o a doua variant?. Cred c? psg ar trebui s? se uite exact ca Marseille în 91. [...]
  • nm.bradu on KANE, ”NOUARUL” CU ZECEStiu ca la noi (si, sincer, si pe afara) drepturile animalelor sunt o gluma, iar lumea spune ca "ce, ma, [...]
  • Vlad on MESSI ȘI BALOANELE SALECu tot respectul domnule Niculescu.Daca mâine Leipzig, Augsburg, Freiburg sau Hertha joaca împotriva oric?rei echipe na?ionale din America de Sud [...]
  • Viorel Costiniuc on MESSI ȘI BALOANELE SALEIn mare parte, vinovatii acestei mari minciuni a fotbalului, este presa care il umfla nejustificat pe Messi. Nu exist? o [...]
Twitter
Arhivă