N-a trecut nici măcar o lună de când scriam, tot aici, despre Chelsea și Graham Potter. Se întâmpla după victoria cu Dortmund și calificarea în ”sferturile” Ligii. Scriam atunci despre Potter și despre faptul că, spre deosebire de mult mai celebrul Harry al doamnei Rowling, Graham de pe ”Stamford Bridge” nu are o baghetă magică de care să se folosească în acest demers temerar de a construi o echipă competitivă după ce finanțatorii i-au alcătuit un lot mai degrabă de fotbal american decât de fotbal de pe-aici, din bătrâna Europă. Scriam atunci exact așa: ”Graham Potter a reușit să cumpere, cu această calificare, un pic de timp. Cât îi va folosi, vom vedea”. 

Puțin, foarte puțin. Mai bună decât replica asta dintr-un film de pe la noi ar fi o alta, o întrebare de fapt, dintr-un vechi banc cu milițieni: ”Și la ce i-a folosit?”. O să vi-l las la final, la banc mă refer. Nu i-a folosit la nimic acel succes ui Potter și zău dacă nu cumva era mai bine și pentru el, poate și pentru Chelsea, ca respectiva calificare, meritată de altfel la cum s-au derulat cele două manșe, să nu se fi produs. Într-un fel, demiterea lui Potter înseamnă pentru Todd Boehly și Behdad Eghbali (omul de afaceri de origine iraniană, ”co-owner” la Chelsea împreună cu Boehly e cel care, se zice, se ocupă de strategiile de viitor) recunoașterea unei erori. Aceea de a-l fi dat afară, la startul sezonului, pe Thomas Tuchel. Dacă demiterea de duminică a lui Potter are suficiente justificări, acea mutare din sepembrie n-a avut, în mod evident, nicio logică.

Dacă ar putea să dea timpul înapoi, pesemne că Boehly și Eghbaly n-ar mai repeta mișcarea. Ar fi avut acum în buzunar câteva zeci de miloane în plus (25 de millioane a costat doar răscumpărarea lui Potter de la Brighton, la care mai adăugăm compensațiile pentru Tuchel și cele de-acum pentru Potter) și, pe drept vorbind, nu cred că din punct de vedere al clasamentului din Premier League, că asta-i doare cel mai tare pe cei doi, ar fi putut sta mai rău. Dar, asta-i situația, timpul înapoi nu poate fi dat nici măcar de miliardarii ce s-au tot lăudat cu stabilitatea pe care vor s-o impună și din care chiar să facă un exemplu, pornind de la cunoscuta poveste din baseball a lui Dave Roberts, antrenorul pe care Bohly l-a pus în 2016 la Los Angeles Dodgers și care a avut nevoie de 5 ani pentru a câștiga titlul, perioadă în care i s-a și prelungit contractul. Fotbalul chiar n-are nicio legătură cu baseball-ul, iar Boehly a izbutit, iată, să facă ceva ce nici măcar Roman Abramovic n-ar fi făcut: să dea afară doi antrenori într-un singur sezon.

Greșeala recunoscută e pe jumătate iertată, se zice pe la noi. Poate și pe la ei. Acum, dacă stăm, să ne gândim, greșeala n-a fost doar una, căci a fost urmată imediat de o alta: numirea lui Graham Potter. Fără mare expertiză în lumea fotbalului european pe-atunci (e greu de spus dacă acum o au), Boehly și Eghbaly s-au aruncat imediat pe pista Potter, care avea fix aceeași problemă, lipsa de experiență în a gestiona o echipă de talia lui Chelsea. Mai apoi a venit și campania furibundă și greu de înțeles de achiziții din iarnă, care nu doar că nu l-a ajutat pe Potter, ba chiar i-a făcut viața și munca imposibilă.

ANTRENAMENTE CU 40 DE JUCĂTORI

”The Athletic” descria deunăzi unele situații de-a dreptul suprarealiste din tabăra londoneză. Cum jucătorii n-au loc în vestiarul de la ”Cobham Training Centre” și mulți trebuie să se schimbe pe culoar, cum obișnuita miuță 11 contra 11 de după fiecare ședință de pregătire are și o soră mai mică, pe un teren alăturat, 9 contra 9, cum staff-ul tehnic avea dificultăți uriașe în a monitoriza pe toată lumea. Și-asta pentru că lotul de azi al lui Chelsea are 33 de jucători, la care se adaugă și cei care mai vin de la echipa a doua, conform obiceiurilor. De multe ori, zice ”The Athletic”, Potter a avut la antrenamente 40 de oameni, șansa lui, cu ghilimelele de rigoare, fiind că au mai apărut accidentări. Aceeași publicație mai spune că Boehly și Eghbali veneau foarte des la antrenamente, situație ce în America e văzută ca un semn de apropiere față de vestiar, dar care în Europa are un pic alte conotații, de control exagerat ori de neîncredere în metodele antrenorului

În aceste condiții, lui Potter i-a fost greu să se impună. De regulă antrenorii solicită loturi de 20, hai 22 de jucători, pentru ca nemulțumirile, ce oricum există, să nu devină o problemă majoră. În încercarea lui de a fi aproape de toți, (”Mister nice-guy” îi spuneau ziariștii englezi) Potter pare că a pierdut de tot vestiarul, iar unele decizii de ordin tactic ori de alcătuire a formulelor de start au întărit această situație. Vezi, de exemplu, ”11”-le cu care a început partida cu Aston Villa de sâmbătă (linia de apărare a fost Reece James-Koulibaly-Cucurella, în condițiile în care pe bancă erau doi fundași centrali, Badiashile și Chaloba), alcătuit parcă special pentru a forța demiterea.

AVERTISMENT PENTU ÎNLOCUITORI

Poate că demiterea lui Potter e o greșeală recunoscută. Dar e și un avertisment pentru potențialii săi înlocuitori că strategia pe termen lung și răbdarea proprietarilor nu reprezintă altceva decât vorbe-n vânt. Ca de obicei antrenorul e de vină, chiar și un ”nice guy” ce nu vrea să fie contra vântului, a se citi contra conducerii. De exemplu, ostracizarea lui Aubameyang pare a veni din motive financiare, căci mare parte din banii pe care-i încasează se calculează la număr de meciuri jucate, nu din salariu. Potter n-a fost consultat atunci când au fost luați jucători de-a valma în iarnă (plătiți cu sume mult peste valoarea lor, că așa e iarna), a fost, dacă vreți un ”yes-man”, dar atitudinea asta nu i-a salvat scaunul. C-așa e în fotbal.

Cât despre înlocuitori, da, acum sunt avertizați. Cine ar putea fi ei, asta e deja o altă temă de discuție. Pare-se că, după eroarea cu Potter, patronii nu mai vor să se grăbească. Văzut inițial ca principal favorit, Julian Nagelsmann le oferă unele semne de întrebare pentru felul în care a fost înlăturat de la Bayern. Pochettino a fost o variantă și înainte de Graham Potter, dar de vreme ce atunci a refuzat, e greu de găsit motive pentru care ar accepta acum, mai ales că, zic jurnaliștii spanioli, e primul pe lista Madridului în cazul în care se va renunța la Ancelotti. Prinde contur varianta Luis Enrique, care însă nu vrea să vină acum și cred că e limpede și motivul, nu vrea să-i fie lipită pe spate, ca glumele proaste din școli, o potențială eliminare din Champions League. Acolo unde, poate ați uitat, Chelsea trebuie să joace taman cu Real Madrid. Iar faptul că pe tapet a apărut numele lui Brendan Rodgers, demis de la Leicester în aceeași zi cu Potter, nu indică altceva decât un mic semn de disperare.

Există o mică realizare a finanțatorilor: au izbutit să păstreze mare parte din staff-ul lui Potter. De unde și mulțumirile pe care i le-au adresat fostului antrenor. În special pe Anthony Barry, despre care ”Bild” scria zilele trecute că e dorit insistent de Tuchel la Bayern, Barry fiind în același timp și asistentul lui Roberto Martinez la ”naționala” Portugaliei, după ce a fost și la cea a Belgiei. ”Principal” în acte va fi, o perioadă, catalanul Bruno Saltor, cunoscut ca Bruno pe vremea când juca la Espanyol, Valencia și, timp de 7 ani, la Brighton, dar de condus e de presupus că va conduce Barry.

Am convenit că debarcarea lui Tuchel a fost o eroare. Am convenit că și numirea lui Potter a fost o eroare. Dar dacă găsirea unui înlocuitor astăzi a devenit o mică (mare) problemă, nu cumva și înlăturarea lui Potter se va transforma într-o eroare? Câte erori sunt totuși permise la o echipă de fotbal?

P.S.

N-am uitat de banc. Iată-l:

Doi poliţişti patrulează pe o stradă. La un moment dat, lângă ei, opreşte o maşină străină, din care coboară un tip:

– Parlez vous francais? Poliţiştii, nimic….

– Gavarit pa ruski ? Poliţiştii, tot nimic…

– Do you speak English? Poliţiştii, iar nimic…

Străinul se urcă, supărat, în maşină şi demarează în trombă…

– Ai văzut câte limbi ştia tipul?, întreabă unul…

– Păi… şi la ce i-a folosit?, răspunde celălalt.