E foarte posibil să fi fost ultimul Clasico din acest sezon. Ar mai fi varianta unei reîntîlniri în Champions League, dar la cum arata Barcelona azi probabilitatea de a elimina Milanul e destul de scăzută, plus că, să nu uităm, returul de pe ”Old Trafford” dintre United și Real începe la un scor de calificare pentru englezi. E posibil să fi fost și ultimul Clasico pentru Jose Mourinho, ceea ce va face, dacă se va confirma plecarea portughezului spre alte provocări, ca spectacolul să fie lipsit de unul dintre cei mai mari actori din istoria sa de 226 de reprezentații.
Nu știu dacă mai are cineva aceeași părere, dar mie mi s-a părut un meci bizar. Un meci plat, un fotbal de așteptare, la trecerea timpului. Scriam în avancronica partidei că nici una dintre echipe n-avea chef să joace acum acest Clasico . Și parcă asistam la unul din acele dueluri în care rezultatul e vorbit în teren de greii ambelor tabere. Asta a fost impresia mea în 80 de minute. Au venit cele 10 de final, cu tot ce s-a întîmplat, cu explozia lui Cristiano, golul lui Ramos, penaltyul neacordat Barcelonei și scandalul din final ca impresia să se schimbe. Deși mie, o să spuneți că exagerez!, mi s-a părut bizară și intervenția lui Ramos la duelul cu Adriano. Putea să evite contactul cu Adriano, dar n-a făcut-o, nici măcar n-a încercat să-și tragă piciorul. Arbitrul Perez Lasa n-a avut curaj să dea lovitură de pedeapsă la ultima fază a meciului.
Două vorbe despre penalty. Oamenii care se uită la fotbal se împart în două categorii: cei care se uită și înțeleg și cei cărora pasiunea le întunecă luciditatea. Am primit o groază de mesaje după ce am spus în comentariul meciului că ”e cel mai clar penalty din lume”. În paranteză fie spus, am fost mutat brusc în tabăra Barcelonei, după ce marți, cînd am spus că n-a fost penalty la Pedro, eram trup și suflet pentru Madrid. Poate că n-a fost ”cel mai clar penalty din lume”, în contextul unui comentariul la un asemenea meci e posibil să apară și exagerări, dar a fost penalty clar. Iar As și Marca, ziare din Madrid și apropiate de Real, spun exact același lucru în versiunea lor tipărită. Varianta tipărită e diferită față de versiunea on-line, unde pot apărea, din dorința de a fi primul care postează, interpretări eronate. O spun zilnic în revista presei, pe care încerc să o fac pe acest blog tocmai din dorința de a arăta cum se face presă în țările civilizate, ediția tipărită poate fi achiziționtă contra-cost la aproape orice publicație și citită, în variantă pdf sau variante pentru tablete.
Penaltyul e indiscutabil, iar Perez Lasa un arbitru slab, fără personalitate. Dar faptul că la Barcelona unii încearcă să se ascundă în spatele acestei greșeli e o mare eroare. Cum face, de exemplu, El Mundo Deportivo pe prima sa pagină. Celălalt cotidian catalan, Sport, are o poziție mai rezonabilă, vorbind despre problemele pe care le are Barcelona și de timpul rămas pentru corijarea lor.
Revenind la Barcelona, dacă a înțeles cineva ce a jucat Barcelona în acest meci să-mi spună și mie! Am citit în presa catalană opinia unor analiști care vorbeau despre încercarea lui Jordi Roura de a aplica tactica lui Sir Alex Ferguson, adică să dea mingea Realului să atace. Mie nu mi s-a părut că Barcelona a oferit mingea, mie mi s-a părut că s-a dus pe ”Bernabeu” ca o echipă în mare suferință, cea ce de fapt și este, cu unica preocupare de a scăpa neînvinsă. Nici măcar intrarea lui David Villa n-a dinamizat jocul Barcelonei, dimpotrivă, ”El Guaje” a fost cel care s-a contaminat de mediocritate. De unde banda stîngă a Barcelonei era foarte puternică, acum a fost inexistentă. Thiago, pe care și eu l-am văzut o soluție de înlocuire a lui Xavi, a început bine dar a jucat din ce în ce mai prost, iar schimbarea sa extrem de tîrzie mi-e tare greu s-o explic. Iniesta a fost și el apatic, Pedro de asemenea, iar Messi s-a salvat cu golul. Singurul care a jucat la valoarea sa a fost Sergio Busquets. Barcelona are o mare problemă, iar lipsa antrenorului, o transformă într-un avion în picaj dat pe mîna secundului
Messi pare că resimte cel mai tare lipsa antrenorului. Plecarea lui Pep, cel care l-a reinventat practic, și apoi lipsa lui Tito Vilanova l-au transformat într-o unică soluție. Toată lumea așteaptă de la el salvarea, care vine în meciuri obișnuite, dar contra echipelor care știu cum să se apere nu mai apare.
Apropo de Messi și duelul său cu Cristiano Ronaldo. Vă invit să recitiți ce am scris în momentul în care Messi a primit Balonul de Aur! Am anticipat că răspunsul lui Cristiano nu va întîrzia să vină, în teren, evident. Și iată că a venit. Și continuă să fie prezent. Așa a înțeles Cristiano să meargă mai departe și să lupte! E un exemplu, iar AZI, fără nici o îndoială, e cel mai bun din lume. Cînd a intrat în meciul de sîmbătă, Barcelona a început să tremure. A tras în jumătate de oră cît catalanii în două meciuri. Acum anticipez că trebuie să vină și răspunsul lui Messi. Sîntem privilegiați, putem fi contemporani cu cea mai mare rivalitate din istoria sportului. 
Îl las din nou la final pe Jose Mourinho. Merită aplauzele dedicate starului. I-a ieșit un rol magistral. A jucat exact cum anticipam. Oricare ar fi fost rezultatul el era cîștigător. Și dacă pierdea sau făcea egal, tot rol pozitiv avea. Așa, cu acest rezultat, are rol de Oscar. Are acum o stare de spirit excepțională în lot, l-a readus pe Pepe în actualitate, a convins lumea că nu are nimic cu Kaka, dar că brazilianul e departe de cel care era și l-a reinventat pe Morata, pentru orgoliul madrilenilor.Și, așa, ca un fleac, a bătut Barcelona de două ori în 4 zile, făcîndu-i pe catalani să nu aibă, în două meciuri, nici o ocazie clară de gol.
Meciul de pe ”Old Trafford” e cel mai important pentru el în acest moment. Dacă nu e cel mai bun antrenor din lume la ora asta e din pricina unui singur om: Sir Alex Ferguson. Care însă nu invincibil, vezi meciurile sale cu Guardiola. Dar care, vezi meciul tur de pe ”Bernabeu”, dar și felul ultra-defensiv în care, dacă vă mai amintiți, a jucat returul unei semifinale cu Barcelona pe ”Old Trafford”, nu ezită să folosească în interesul echipei sale dictonul ”scopul scuză mijloacele”. Va fi meciul meciurilor, duelul tuturor duelurilor. Dacă vreți să-i revedeți pe cei doi actori principali, o puteți face AICI! De analizat, meciul în sine vom avea însă timp să-l analizăm.
Am vorbit ceva mai devreme despre un ”Clasico” cu mai puțin chef. Am analizat din punct de vedere fotbalistic duelul ce va începe în curînd. Vă propun în cele ce urmează o altfel de avancronică, iar la final am păstrat, pentru cei care încă n-au apucat să ajungă pe ”Santiago Bernabeu” dar își doresc un tur al stadionului și al muzeului.
Mai întîi însă duelul ziarelor, Madrid vs Catalunya
Destul de bizară alegerea celor de la As de a ieși cu subiect de primă pagină stadionul pe care se va juca finala Cupei, mai exact controversele în legătură cu acest stadion. Marca pare mai conectată la evenimentul numit El Clasico.
Presa din Catalunya e un pic mai conservatoare, mizînd pe coperți mobilizatoare. El Mundo Deportivo vorbește de revanșă, în vreme ce Sport oferă și o informație interesantă, preșul ce va fi cerut pentru Victor Valdes.
Îm continuare iată cum ar arăta, în viziunea As și El Mundo Deportivo echipele de start:
Pentru că toată lumea vorbește de duelul dintre Messi și Cristiano Ronaldo, iată toate golurile marcate de cei doi împotriva celeilalte echipe, cu amendamentul că lipsesc ultimele două reușite ale lui Cristiano, cele de marți.
Și, ca o completare, iată și golurile ce lipsesc din repertoriul lui Cristiano Ronaldo, cele marcate în meciul de marțea trecută, cu comentariul specific al celor de la Cadena SER.
Și, așa cum v-am promis, am lăsat pentru final un tur al stadionului Santiago Bernabeu. Veți avea ocazia să ascultați și varianta inițială a imnului clubului madrilen, precum și pe cea actuală, cîntată de Placido Domingo:
Sînt convins că și Real Madrid și FC Barcelona ar sări cu mare drag peste meciul de astăzi. Dacă ar putea. E un moment cît se poate de nepotrivit pentru un asemenea joc, date fiind circumstanțele. 16 puncte avans în clasament pentru Barcelona, 3 zile pînă la cel mai important meci al sezonului pentru Mourinho, cel de pe ”Old Trafford”, starea generală proastă prin care trece FC Barcelona, care numai de un ”Clasico” nu mai are chef, iată 3 motive în sprijinul primei afirmații din text.
Dar nu au ce face, trebuie să joace. Mie unul meciul îmi amintește de un alt Clasico jucat în condiții oarecum asemănătoare, în aprilie 2011, tot într-o sîmbătă, cu 4 zile înainte de finala Cupei de pe ”Mestalla”, dintre cele două. A fost un meci destul de urît atunci, în care ambele și-au dozat eforturile pentru partida ce urma să se joace cu trofeul pe masă. Barcelona avea 9 puncte avans, plus rezultatul direct, căci în tur fusese acel 5-0, campionatul era pe final, așa că egalul a părut un rezultat mulțumitor pentru ambele. Mi se pare că și acum sînt aceleași premise, fără ca asta să însemne că insinuez ceva.
Sigur, Real Madrid ar putea pune azi și mai multă sare pe rănile încă sîngerînde ale rivalului său. Dar acesta e un aspect ce n-a caracterizat, niciodată de-a lungul istoriei sale, acest club. De multe ori spre frustrarea suporterilor, avizi de sînge. Mourinho e un tip prea deștept ca să lase orgoliul să-i cucerească inteligența. Știe că meciul important cu adevărat e cel care urmează, căci și dacă Real bate azi pe Barcelona, tot rămîn 13 puncte avans, o prăpastie destul e mare cînd ar mai rămîne de jucat 12 etape, din care Barcelona are 7 partide pe teren propriu, iar deplasările, cu excepția celei de pe ”Calderon” nu-s deloc pretențioase. Real Madrid a pierdut campionatul în primele sale etape, cele din vară, urmare a unui program destul de bizar de pregătire fizică a jucătorilor alcătuit de staff-ul Realului, dar despre asta voi mai avea timp să scriu. Mai știe Mourinho că un meci cu Barcelona jucat la intensitate maximă poate aduce orice, inclusiv un eșec, dar, în cel mai rău caz, accidentări. De aceea va încerca să dozeze efortul unora dintre oamenii săi importanți, cazul Xabi Alonso, dar și să ofere minute altora, pentru a le vedea forma și capacitatea de a juca împotriva unui adversar tare. E cazul lui Kaka, pentru care spațiile pe care le oferă Barcelona ar putea fi extrem de profitabile, cazul lui Modrici, cazul lui Pepe, care trebuie să-și recapete ritmul și o poate face pe un stadion ce nu-i e ostil, e chiar cazul, de ce nu?, al lui Alvaro Morata. În ceea ce-l privește pe Cristiano Ronaldo, ar trebui să se afle în primul grup, al celor menajați, dar e greu de crezut că el va accepta acest rol împotriva Barcelonei. Poate doar dacă nu joacă Messi, care a fost răcit în ultimele zile, și despre care s-a spus că ar putea fi și el menajat.
Trecem cu ocazia asta la Barcelona. Unde e clară absența lui Xavi, ruptură musculară și pauză de 10 zile. Pare destul de limpede că Jordi Roura va începe cu David Villa, în perspectiva meciului cu Milan, și rămîne de văzut cine îl va înlocui pe Xavi. Presa catalană merge pe ideea cu Fabregas la mijloc, dar eu cred că acolo poate juca foarte bine Thiago, ale cărui calități naturale se apropie cel mai mult de ale lui Xavi. Despre Thiago s-a tot spus că e succesorul lui Xavi, dar niciodată nu i s-a dat ocazia să arate. E un fotbalist extrem de dotat, cu o știință a pasei incredibilă, obișnuiește să ceară mingea mai sus decît o face Xavi, iar asta e un mare ajutor pentru echipă, dar are cîteva carențe la nivel de atitudine ce i-au cam frînat creșterea. Ăsta ar putea fi momentul său, mai ales dacă va avea în față perechea Essien-Modrici.
Pe ”Bernabeu”, Real Madrid n-a mai bătut Barcelona, în campionat, din mai 2008. În ceea ce-i privește, catalanii n-au cîștigat decît o dată în ultimele 7 dueluri directe, sau de două ori în ultimele 8, cum preferați. Așa sună statistica. Dar statisticile devin neimportante în cazul unui meci în care sînt față în față Messi și Cristiano. Cei doi nu ies niciodată pe teren ca să se afle în treabă. Așa că ei trebuie să fie și azi garanția spectacolului.
Am scris în precedentul articol despre situația de la FC Barcelona și asemănările cu flimul ”Flight”. Nu se poate trece așa ușor peste celălalt comandant de navă, Jose Mourinho. Omul care prin tot ceea ce a gîndit și făcut a schimbat ierarhiile în fotbalul spaniol.
Am scris în avancronica returului de pe ”Camp Nou” că de la acel meci jucat în ianuarie 2012, pe același stadion și în aceeași fază a competiției, Real Madrid a încetat să mai fie o echipă dominată psihic de Barcelona. Tot în avancronică am scris că Barcelona are probleme, că e previzibilă în tot ceea ce face și că dacă există o singură trupă capabilă să accentueze rănile catalanilor aceasta e Real Madrid. Am anticipat problemele lui Pepe, dovadă că Mourinho nu l-a titularizat, deși inițial fusese anunțat în primul ”11” și am aniticipat într-un fel că nu va începe cu Kaka.
Meciul s-a jucat după scenariul lui Morinho. Care a început cu Di Maria, iar explicațiile s-au văzut imediat. Real juca într-un soi de 5-4-1 pe faza de apărare. Arbeloa se mișca spre centru și bloca intrările lui Iniesta pe acolo, iar Di Maria îl avea în grijă pe Jordi Alba. Pe care l-a neutralizat, cît timp a fost important asta. La 0-3 deja nu mai conta.
A existat o ușoară criză în jocul Madridului, dar cred că asumată. În partea lui Dani Alves, unde Cristiano Ronaldo nu prea cobora. Asumată, pentru că jocul Barcelonei e previzibil acolo, Dani Alves nu are cui centra în careu și scoate mai mereu spre Messi sau Pedro sau chiar Xavi, dar către linia de 16 metri. Iar în situațiile astea, orice intercepție urmată de pasă directă spre Cristiano l-ar fi lăsat pe portughez singur cu Puyol sau Pique. Nu s-a întîmplat chiar așa, dar s-a întîmplat, în sensul că pasa lungă a lui Xabi Alonso a ajuns la Di Maria, pe care-l prinsese faza în acea zonă, la golul de 0-2.
În rest, totul a fost după cum agîndit Mourinho. Mai puțin poate prestația extrem de slabă a lui Higuain. Și el și Benzema par a-și forța plecarea în vară. Două linii extrem de apropiate în fața careului, apărare sigură, un Varane imperial. Mingea la Barcelona, pe ideea spusă și de Allegri, cît nu intră în careu, nu marchează. Apoi schimbările, toate cu o linie precisă, spre deosebire de cele făcute de Barcelona, previzibile și ele.
E diferența dintre o echipă fără antrenor pe bancă și una cu antrenor mare. Guardiola ar fi încercat ceva, o nebunie, o linie de 3 pe fund, 4 atacanți, orice să scoată jocul din dinamica lui Mourinho. Chiar și Tito Vilanova a făcut lucrurile astea. E nevoie însă de personalitate, de curaj, de asumarea răspunderii, într-un cuvînt, de antrenor. Ceea ce la Barcelona lipsește.
Plus micile detalii, șansa care a fost într-o singură parte. Dacă Barcelona dă gol în minutul 2 la acea fază a lui Messi, e greu de spus ce se poate întîmpla. Dacă arbitrul dă penalty la faza cu Pedro, la 0-1 (despre care Ion Crăciunescu mi-a spus limpede că e penalty clar, fiind vorba de o poziție cîștigată, deși eu la Fotbal European am spus că nu e), și se face 1-1, iar nu se știe ce se poate întîmpla. Și dacă Pique nu face o gafă de proporții pentru un fundaș central de talia lui, care ar fi trebuit să știe că un atacant cu viteza lui Ronaldo se tatonează nu se atacă decisiv în careu, și nu se face 0-1 atît de devreme, iar nu se știe ce se poate întîmpla.
Se știe în schimb ce s-a întîmplat. Încă o demonstrație de forță a Madridului și a lui Cristiano Ronaldo în casa dușmanului. Situație în oglindă cu cea de acum doi ani, cînd Messi și Barcelona defilau pe ”Bernabeu”. Eu cred că această schimbare de roluri are un singur motiv: Jose Mourinho. Și dacă în articolul despre situația de la Barcelona am spus că nu văd clar cum ar putea Tito Vilanova să redreseze situația, trebuie să spun și că nu văd clar cum se va descurca Real Madrid după plecarea lui Mourinho.
Acum două zile am văzut un film. ”Flight” se numește, cu Denzel Washington. Mi l-a recomandat toată lumea după ce am scris un articol pe acest blog despre acel incident cu pilotul Tarom prin băut înainte să plece de la Londra la București. Un articol pe care mulți l-au înțeles prost, în special cei implicați în activitatea Tarom. De unde se dorise o simplă opinie despre trăirile unuia unuia care are o frică teribilă de zborul cu avionul (adică eu) s-a transformat, după unii, într-un atac la dresa piloților, stewardeselor și în general a industriei aviatice. În fine, nu mai contează, cine a vrut să priceapă a priceput. 
Deci am văzut ”Flight”. Nu mi-a trecut frica de avion, dimpotrivă. Dar aseară, în timp ce mă întorceam de la DigiSport, m-am gîndit că există o legătură între avionul pilotat în film de Denzel Washington și FC Barcelona. O să ziceți că-s dus cu capul! Posibil, mi s-a mai zis. Dar așteptați să vedeți care e logica mea!
Pentru cine n-a văzut filmul, pe scurt, e vorba despre un pilot cu o gravă problemă. Drogurile și alcoolul. Se urcă drogat la manșă, trece printr-o furtună cu turbulențe maxime, apoi bea 3 sticluțe de vodcă și adoarme. După ce lăsase manșa secundului său. La un moment dat, aparatul se defectează și intra într-o prăbușire necontrolată. Comandantul se trezește brusc, preia controlul, încearcă să redreseze, nu poate, apoi realizează o mișcare uluitoare. Pune avionul cu burta în sus și astfel îl stabilizează, apoi planează și-l aterizează forțat pe un cîmp. Mor 6 oameni din 108, în condițiile în care prăbușirea inițială ar fi dus la moartea tuturor. Inclusiv, sau mai ales, dacă avionul era pilotat de secund. Acea manevră genială, a unui pilot genial dar măcinat de probleme, a dus la salvarea majorității oamenilor.
Care-i legătura cu FC Barcelona pesemne că vă întrebați? Ei bine, FC Barcelona e fix ca avionul respectiv. Comandantul său are mari probleme. De sănătate din păcate, independente de voința lui. E nevoit să cedeze comanda secundului său. Aparatul numit FC Barcelona merge liniștit, mai degrabă pe pilotul automat programat de Pep Guardiola. Apar ceva turbulențe, meciul cu Sociedad, cel cu Valencia, survolate fără a fi necesară intervenția celui care deținea controlul. A secundului, cum ar veni. Apoi, brusc și neanticipat de nimeni, ca și-n film, apare defecțiunea. În meciul cu Milan. Piesele nu mai funcționează la capacitate maximă, nu mai sînt la fel de unse, legăturile se șubrezesc. Iar piesa cea mai importantă, Messi, e gripată de-a dreptul.
Acum apar diferențele față de film. Secundul, rămas ”in charge”, acționează conform procedurilor. Face schimbările după convorbiri telefonice inter-continentale, dar nu schimbă mai nimic în esență. Iar aparatul continuă să se deterioreze. Meciul cu Real Madrid înseamnă un pas înainte, sau în jos, spre prăbușire. E nevoie de intervenția pilotului, a principalului, e nevoie de o idee, de o ieșire genială din situație de criză, așa cum i-a reușit lui Denzel în film. E nevoie să-și asume cineva răspunderea, iar asta nu poate să facă decît comandantul, cel care are toate datele și poate decide. Dar pentru asta e nevoie să fie în avion.
Revenind la actualitate. FC Barcelona s-a comportat exemplar față de Tito Vilanova. Puține cluburi cred că ar fi procedat la fel. Poate și din convingerea că lucrurile merg bine, pe pilot automat cum ar veni, că automatismele și autogestiunea vor funcționa. Poate și din convingerea că secundul, Jordi Roura, ajutat acum de ”însoțitorii de bord” Puyol, Xavi, Iniesta, Messi o vor scoate la capăt. Iată că nu-i așa simplu. A trebuit ca Barcelona să întîlnească un antrenor italian remarcabil, Allegri, și un Antrenor (da, cu A mare) excepțional, Mourinho, pentru ca lucrurile să se complice. Și echipa să intre într-o stare de depresie ce nu a mai fost simțită de vreo 5 ani.
Omenește vorbind, e extrem de delicat subiectul. Nu poți să lovești un om în suferință luîndu-i poate al treilea cel mai de preț lucru din viața sa, după sănătate și familie. Expresia e un pic nefericită gramatical, știu, dar se potrivește. Sportiv vorbind, Barcelona are nevoie de cineva care să ia decizii, nu să aștepte să sune telefonul, care să aibă personalitate, care să-i poată privi în ochi pe Allegri și Mourinho, care să aibă autoritate asupra jucătorilor, care să-l poată schimba pe Puyol atunci cînd e rănit, ca la Milano, sau care să poată să-i explice lui Pique că niciodată de acum înainte să nu mai facă alunecare decisivă în careu în fața unui jucător atît de abil și rapid ca Ronaldo.
E foarte posibil însă ca sănătatea unui om să conteze mai mult decît un trofeu. Sau ca două trofee. Nu știu însă în ce măsură lucrurile vor reveni la normal după întoarcerea lui Tito Vilanova. Aparatul a suferit daune cam mari în această perioadă și e nevoie de multă pricepere și de ceva piese noi ca să poată fi redresat.
Hai să facem și o altfel de avancronică pentru Barcelona – Real Madrid! Ce ziceți?
Vă propun mai întîi un duel al ziarelor din cele două orașe. Le găsiți oricum în revista presei, în fiecare zi pe acest blog, un demers unic în presa din România, ce vă permite să vedeți cum arată ziarele și la alții și, eventual, să faceți comparații cu ce se petrece la noi. Poate o să înțelegi astfel și de ce la noi ziarele se usucă, iar la ei supraviețuiesc crizei cu demnitate.
Catalunya și Madrid au cîte două ziare de sport fiecare. Toate abordează în stil propiru confruntarea. Marca mi se pare cea mai bună, cu această copertă dublă, explicîndu-și astfel poziția de lider incontestabil pe piața ziarelor din Spania.
MADRID
BARCELONA
Iar acum, vă propun partea cea mai așteptată. Duelul dintre Messi și Cristiano Ronaldo. S-au scris mii de rînduri despre acești doi imenși fotbaliști, despre duelul lor particular și despre duelurile lor împotriva clubului celuilalt. Să lăsăm imaginile să vorbească, mai bine zis golurile, cele date de fiecare dintre ei împotriva rivalilor dintotdeauna.
Mai întîi golurile lui Messi împotriva Realului:
Și acum, golurile lui Cristiano Ronaldo împotriva Barcelonei:
Iar la final, dacă mai aveți răbdare, vă propun să faceți un tur al ”Camp Nou”, gazda partidei de azi. Știu că mulți l-au văzut, dar probabil că mai sînt destui care și-ar dori asta. În curînd, vă promit și un articol despre cum se pot procura bilete la meciurile importante din Europa, fără a plăti suplimentar pentru asta diverselor firme de turism sau, mai nou, ziare.
Caută-mă!