Ocupați pînă peste cap cu Balonul de Aur, cu Iniesta și meritele sale, cu rivalitatea dintre Messi și Cristiano, cu problemele lui Iker Casillas sau cu situația explozivă de la Real Madrid, am trecut destul de ușor peste o informație. Importantă, căci vine dintr-un fotbal important, cel italian, de la un club foarte mare, AC Milan, avîndu-l ca subiect central pe unul dintre cei mai talentați fotbaliști din ultimii ani: Alexandre Pato.
Toată dimineața au curs știri despre vizita pe care Pato a făcut-o la sediul Milanului, pentru a-și lua rămas bun de la Adriano Galliani și de la ceilalți conducători. De restul lotului se despărțise în prealabil, între fotbaliști legăturile funcționează un pic altfel. Dacă Pato s-a întîlnit și cu Berlusconi deja nu mai știu, asta deocamdată n-a apărut, deși legătura dintre brazilian și Berlusconi, ce devenise într-o vreme una de familie, nu-i deloc de neglijat.
Conștientizăm cu ocazia asta că Alexandre Pato a plecat de la Milan, din Italia, din Europa, pentru a reveni în țara natală, la Corinthians. Vorbim, așa cum am spus mai sus, de unul dintre cele mai mari talente aduse pe continent în ultimii 5 ani. În august 2007 mai exact, cînd Milan plătea pentru a-l transfera o sumă deloc mică, 20 de milioane, pentru un tînăr de 17 ani.
La vremea respectivă, peisajul fotbalului mondial era dominat de Kaka. Balon de Aur și vedeta principală a cîștigătoarei Ligii Campionilor, tocmai ieșit dintr-un sezon memorabil, Kaka era urmat, la ceva distanță, de Cristiano Ronaldo, pe punctul de a exploda la Manchester United, și Leo Messi, încă tînăr, încă în umbra lui Ronaldinho la Barcelona, dar arătînd deja perspectivele ce vor urma.
Marea calitate a lui Pato era agilitatea. Puțini beneficiau la vremea aceea de un fizic atît de elastic, de un demaraj atît de fioros și de schimbări de direcție demne de o felină. Imbatabil în unu contra unu, mai ales pe spații mari, Pato a confirmat și în fața porții, numărul de goluri marcat în primele două sezoane fiind remarcabil.
Cînd a plecat Kaka la Real Madrid s-a crezut că turbulențele pot fi survolate destul de lin cu ajutorul lui Pato. Poate tocmai această perspectivă, acest exces de importanță ce i-a fost acordat, s-au aliat contra lui. Celebrul ”Milan Lab” n-a dat rezultate în ceea ce-l privește. Creșterea bruscă a masei musculare n-a fost asimilată de organismul lui Pato, astfel că au apărut accientările, în principal cele musculare, bazate și pe un fenomen pe care jurnaliștii italieni l-au observat imediat. Suportabilitate la durere a lui Pato era extrem de mică. Fotbaliștii sînt oameni care, așa cum mai spunem noi pe la televizor, într-o expresie ce vine dintr-un limbaj de lemn al vremurilor trecute, dar e corectă, mai trebuie să ”strîngă din dinți” atunci cînd au o problemă. Ceea ce Pato nu făcea. Pentru el ”au” era literă de lege. La cea mai mică durere se oprea, cerea asistență medicală și lua pauze.
Și tot așa, din pauză în pauză, a ajuns un fotbalist îmbătrînit prematur. Pe undeva, povestea lui seamănă cu a unui alt jucător al Milanului, Bojan, pe care poate voi găsi timp s-o spun pe acest blog. Priviți acest grafic realizat de Gazzetta dello Sport la începutul sezonului.
Nu prea mai e nimic de comentat. Leziunile, unele mai mari, altele mai mici, sînt puțin importante. Importantă e cifra meciurilor pierdute de el.
Peste toate, legătura cu Barbara Berlusconi. O fată tînără, frumoasă (devreme acasă nu știu dacă era), cu suficient chef de viață, moștenit de la tatăl său, o grămadă de calități ce pot pune jos un fotbalist la fel de tînăr, la fel de prezentabil și cu la fel de mult chef de viață.
Că leziunile musculare s-au suprapus, destule, peste perioada legăturii lor n-a avut nimeni curaj să comenteze. La fel cum nimeni n-a avut ce să facă, nici măcar Adriano Galliani, atunci cînd Barbara s-a opus plecării lui Alexandre la PSG. Se întîmpla fix acum un an, iar PSG oferea, cu larghețea bine cunoscută, 35 de milioane pentru un fotbalist plin de calitați, dar pe care a ști dacă-l poți folosi în meciurile importante ori nu era o ecuație cu prea multe necunoscute.Acum a plecat la Corinthians pentru 15 milioane. Deși cu 20 de milioane mai puțin, bani buni pentru Milan.”Rățoiul” devenise între timp ”rățușca cea urîtă” pentru familia Berlusconi.
Oricum am da-o e un eșec. Din tripleta de care vorbeam la începutul textului, Pato-Ronaldo-Messi, ultimii doi continuă o colosală luptă pentru supremație, iar Alexandre abia începe una. O luptă pentru regăsirea propriei identități, pentru refacerea unei imagini șifonate, pentru revenirea în prim-planul fotbalului mondial.
Alexandre Pato are 23 de ani. I-a împlinit în septembrie. Privind și golurile de mai jos, mi se pare cam tînăr pentru o retragere, nu credeți?
Pentru toți cei care iubim fotbalul, este evident ca în Anglia el are o aromă cu totul specială. Și nu trebuie neapărat să te transformi într-un fan necondiționat al fotbalului englez, și să dai deoparte alte campionate, ca să observi.Eu unul cred că dacă iubești sportul ăsta, îl iubești cu totul, nu poți să spui că iubești pînă la fanatism fotbalul englez, în schimb nu-l suporți pe cel italian, sau invers. Fotbalul a același, stilurile diferă, felul în care e el interpretat, ca și stilurile de muzică.
O astfel de interpretare vine din Anglia. Se numește ”Boxing Day”. Originea acestei denumiri e incertă. Ceea ce se știe sigur e că se sărbătorește în fiecare an pe 26 decembrie, a doua zi după Crăciun. Se spune că, în vechea tradiție britanică, în această zi servitorii primeau din partea stăpînilor o cutie, mai mare sau mai mică, în care se găseau cîțiva bănuți, mai mulți sau mai puțini, ori un cadou. Alții cred că denumirea vine de la miile de cutii ce se găsesc pe străzi în această zi (box = cutie), cutii în care inițial au fost cadouri și în care cei ce le scot afară pun cîțiva bănuți pentru ca lucrătorii ce salubrizează orașele (în Anglia acest ”serviciu” exista de vreo 300 de ani), gunoierii adică, să găsească și ei micul lor dar de Craciun.
În ziua de azi, ”Boxing Day” are destule conotații. O simplă privire aruncată pe Wikipedia vă lămurește. Ar putea fi și ziua reducerilor colosale din marile magazine, dar nu shoppingul e pasiunea principală a acestui blog. Așa că, pentru noi cei amatori de sport, ”Boxing Day” e ziua în care fotbalul englez își deschide larg ferestrele și-și expune, cu multă grație, tot ce are mai frumos de arătat. Iar prilejul e numai bun, căci în afară de Anglia și NBA, alte competiții importante în această perioadă nu se derulează.
E o sărbătoare a fotbalului (și a rugby-ului) pe stadioanele din Insulă. Mai mici sau mai mari, ca și cadoul de Craciun, stadioanele acestea sînt mereu pline. Englezii vin întotdeauna cu plăcere, iar imaginea cea mai vizibilă în această zi este cea a copiilor așezați lîngă tații lor, de multe ori și lîngă bunicii lor, bucurîndu-se ce ceea ce Craciunul obișnuiește, prin tradiție, să ofere: reunirea familiei.
E o sărbătoare a fotbalului la care se alătură cei care trebuie să o celebreze prin muncă: fotbaliștii, antrenorii, arbitrii. E un respect aproape reverențial pe care aceștia îl arată, în aceasta zi, față de cei care le sînt alături un întreg sezon, la bine și la rau, e un respect pe care-l acordă unei profesii ce le acordă beneficiile știute, dar care cere, iată, și astfel de momente de, să zicem, sacrificiu.
Îi invidiez sincer pe englezi pentru acest ”Boxing Day”. În România n-ar fi posibil. Și nu pentru că nu ne ajută clima, ci pentru că nu ne ajută educația. În România fotbaliștii cred că au numai drepturi, nu și obigații, pretind fără să dea prea multe în schimb. Spaniolii, italienii și, mai ales, nemții studiază pozibilitatea copierii modelului englez. Pe ei îi ajută și clima, dar și educația, și sînt convins că, mai devreme sau mai tîrziu, acest model va fi adoptat.
Și ce zi frumoasă de ”Boxing Day” am avut anul ăsta. Ce meci frumos pe ”Old Trafford”, ce surpriză pe ”Stadium of Light”, ce înfrîngere pentru Aston Villa (12 goluri primite în două meciuri, nu-i a bună pentru o echipă ce a adus 36.000 de spectatori pe ”Villa Park” la 3 zile după ce a pierdut cu 0-8!!), ce moment bun pentru Chelsea!
Urmează cea mai grea perioadă din fotbalul englez. Rare sînt situațiile cînd o echipă a survolat fără turbulențe aceste zile extrem de pline, extrem de solicitante. Din punctul nostru neutru de vedere, foarte bine, spectacol să fie. Și meciuri cît mai multe.
Într-adevăr, fotbalul din Anglia e altceva.
Caută-mă!