”EL CLASICO” E DEJA CLASIC PENTRU JOSE MOURINHO

”EL CLASICO” E DEJA CLASIC PENTRU JOSE MOURINHO

 

Am scris în precedentul articol despre situația de la FC Barcelona și asemănările cu flimul ”Flight”. Nu se poate trece așa ușor peste celălalt comandant de navă, Jose Mourinho. Omul care prin tot ceea ce a gîndit și făcut a schimbat ierarhiile în fotbalul spaniol.

Am scris în avancronica returului de pe ”Camp Nou” că de la acel meci jucat în ianuarie 2012, pe același stadion și în aceeași fază a competiției, Real Madrid a încetat să mai fie o echipă dominată psihic de Barcelona. Tot în avancronică am scris că Barcelona are probleme, că e previzibilă în tot ceea ce face și că dacă există o singură trupă capabilă să accentueze rănile catalanilor aceasta e Real Madrid. Am anticipat problemele lui Pepe, dovadă că Mourinho nu l-a titularizat, deși inițial fusese anunțat în primul ”11” și am aniticipat într-un fel că nu va începe cu Kaka.

Meciul s-a jucat după scenariul lui Morinho. Care a început cu Di Maria, iar explicațiile s-au văzut imediat. Real juca într-un soi de 5-4-1 pe faza de apărare. Arbeloa se mișca spre centru și bloca intrările lui Iniesta pe acolo, iar Di Maria îl avea în grijă pe Jordi Alba. Pe care l-a neutralizat, cît timp a fost important asta. La 0-3 deja nu mai conta.

 A existat o ușoară criză în jocul Madridului, dar cred că asumată. În partea lui Dani Alves, unde Cristiano Ronaldo nu prea cobora. Asumată, pentru că jocul Barcelonei e previzibil acolo, Dani Alves nu are cui centra în careu și scoate mai mereu spre Messi sau Pedro sau chiar Xavi, dar către linia de 16 metri. Iar în situațiile astea, orice intercepție urmată de pasă directă spre Cristiano l-ar fi lăsat pe portughez singur cu Puyol sau Pique. Nu s-a întîmplat chiar așa, dar s-a întîmplat, în sensul că pasa lungă a lui Xabi Alonso a ajuns la Di Maria, pe care-l prinsese faza în acea zonă, la golul de 0-2.

În rest, totul a fost după cum agîndit Mourinho. Mai puțin poate prestația extrem de slabă a lui Higuain. Și el și Benzema par a-și forța plecarea în vară. Două linii extrem de apropiate în fața careului, apărare sigură, un Varane imperial. Mingea la Barcelona, pe ideea spusă și de Allegri, cît nu intră în careu, nu marchează. Apoi schimbările, toate cu o linie precisă, spre deosebire de cele făcute de Barcelona, previzibile și ele.

E diferența dintre o echipă fără antrenor pe bancă și una cu antrenor mare. Guardiola ar fi încercat ceva, o nebunie, o linie de 3 pe fund, 4 atacanți, orice să scoată jocul din dinamica lui Mourinho. Chiar și Tito Vilanova a făcut lucrurile astea. E nevoie însă de personalitate, de curaj, de asumarea răspunderii, într-un cuvînt, de antrenor. Ceea ce la Barcelona lipsește.

Plus micile detalii, șansa care a fost într-o singură parte. Dacă Barcelona dă gol în minutul 2 la acea fază a lui Messi, e greu de spus ce se poate întîmpla. Dacă arbitrul dă penalty la faza cu Pedro, la 0-1 (despre care Ion Crăciunescu mi-a spus limpede că e penalty clar, fiind vorba de o poziție cîștigată, deși eu la Fotbal European am spus că nu e), și se face 1-1, iar nu se știe ce se poate întîmpla. Și dacă Pique nu face o gafă de proporții pentru un fundaș central de talia lui, care ar fi trebuit să știe că un atacant cu viteza lui Ronaldo se tatonează nu se atacă decisiv în careu, și nu se face 0-1 atît de devreme, iar nu se știe ce se poate întîmpla.

Se știe în schimb ce s-a întîmplat. Încă o demonstrație de forță a Madridului și a lui Cristiano Ronaldo în casa dușmanului. Situație în oglindă cu cea de acum doi ani, cînd Messi și Barcelona defilau pe ”Bernabeu”. Eu cred că această schimbare de roluri are un singur motiv: Jose Mourinho. Și dacă în articolul despre situația de la Barcelona am spus că nu văd clar cum ar putea Tito Vilanova să redreseze situația, trebuie să spun și că nu văd clar cum se va descurca Real Madrid după plecarea lui Mourinho.

 

8 Comentarii
  • fan barca spune:

    Eficacitatea si norocul sunt esentiale in astfel de partide…

    turul din super cupa spaniei 2012: 3-1 pentru Barcelona, messi singur cu casillias si rateaza, la faza urmatoarea madrid-ul da gol dupa gafa lui valdez…in loc de 4-1 este 3-2 si returul se joaca…

    turul din cupa spaniei 2013: la 1-0 pentru barcelona, pedro si cesc rateaza din fata portii ocazii super clare…in loc de 2-0 se face 1-1 si returul se joaca…

    CUM ESTE ”EL CLASICO” DEJA CLASIC PENTRU JOSE MOURINHO???

  • mihai spune:

    Pentru fanl barcelonei!!fotbalul te depaseste prietene.e mult mai complex.treci la alt sport.esti prea indoctrinat de barcelona si sindromul messi!!Real v-a aratat cum se joaca fotbal!posesia nu-ti da 3 pct la final de meci sau calificarea dupa caz!asta nu intelegeti voi!!echipa barcelonei prcatica aceasta posesie pt ca stiu ca daca adversarul ar avea mingea ei ar avea probleme mari!!fundasii lor sunt buni doar cand nu fac nimic:)),cand au adversari gen ronaldo ,dimaria in fata s-a vazut si aseara!!
    PS:norocul face parte din joc!!sau acum vreti sa controlati si norocul???

  • Gaby spune:

    Andrei anul asta barca este aproape sa iasa prematur din liga a pierdut deja cupa spaniei realu o bate pe unde o prinde (barca are o victorie in ultimele 5 el clasico si 3 infrangeri )crezi ca messi este atat de mare campion incat sa treaca peste aceste insuccese cum a trecut cristiano in ultimi ani

  • MM. spune:

    cateva inexactitati:”A existat o u?oar? criz? în jocul Madridului, dar cred c? asumat?. În partea lui Dani Alves, unde Cristiano Ronaldo nu prea cobora. Asumat?, pentru c? jocul Barcelonei e previzibil acolo, Dani Alves nu are cui centra în careu ?i scoate mai mereu spre Messi sau Pedro sau chiar Xavi, dar c?tre linia de 16 metri. Iar în situa?iile astea, orice intercep?ie urmat? de pas? direct? spre Cristiano l-ar fi l?sat pe portughez singur cu Puyol sau Pique. Nu s-a întîmplat chiar a?a, dar s-a întîmplat, în sensul c? pasa lung? a lui Xabi Alonso a ajuns la Di Maria, pe care-l prinsese faza în acea zon?, la golul de 0-2.”

    s-a intamplat exact asa la golul 1,cand Ronaldo a fost lasat singur cu fata la poarta cu Pique,sinucidere curata;in schimb la golul 2,da,cam la fel,doar ca pasa(geniala sau intamplatoare?) a fost a lui Kedira;

    atat comentatorii englezi cat si cei germani au spus ca nu se putea acorda 11m la faza cu Pedro,jucatorul Barcei se duce in Xabi si isi incepe caderea inainte de contact;

    in rest da,detaliile fac diferenta,ieri Realul nu a jucat mai bine decat a facut-o in alte meciuri cu Barca din ultimul timp(prima mansa din supercupa de acum 2 sezoane,a doua mansa de acum,a doua mansa din sferturile cupei sezonul trecut),doar ca acum a intrat mingea-n poarta,atunci nu;si ar fi corect sa mentionam ca „detaliile si un pic de noroc fac diferenta” si cand asta se intampla in favoarea Barcei;chiar si cand meciul se termina cu celebra deja „manita”;m-am intrebat de multe ori:ce se intampla atunci,daca la 2-0 arbitrul lua decizia(corecta dpmdv) de a acorda penalti pt Real si eliminare la Valdez??mai rmanea celebra manira punct de referinta pt Barca sau istoria ultimelor sezoane se scria altfel?pt ca detaliile chiar fac diferenra,si-ntro parte si-n alta;

  • Matei spune:

    Unde sunt doi antrenori, nu exista nici un antrenor. Jordi e pe banca dar inteleg ca Tito primeste rapoartele de joc in America si apoi transmite anumite sfaturi.
    Cu toate acestea, echipele mari se vad in momente dificile si ma astept ca Barca sa stranga randurile. Imi amintesc cum pe la inceputul anilor 90 Barca a inceput o cursa nebuna pentru a prinde din urma pe Deportivo. Asta a inclus o victorie la Madrid si un penalty ratat de Depor in ultimul minut, dar au luat titlul.
    Si Barca si Real au echipe exceptionale si cu oricine ai tine, e greu sa nu te bucuri de meciurile dintre ei.
    Ma intreb totusi ce l-ar sfatui Cruyff pe Rosel sa faca in acest moment.

  • ovidiu spune:

    zic sa nu mai anunti de cele 3-4 absente ale lui ac milan pt meciul cu lazio! e suspendat doar mexes!!!! dar tu esti un amator!

  • lucian spune:

    Fotbalul nu e stiinta exacta. Diferenta la nivelul acesta se face la detalii si la sansa. La detalii Real are super antrenor ,la fel si Milan iar Barca il are pe secund antrenor.Fac o mica paranteza: MM a zis ca pe Roura nu il ajuta fatza si initial ai zice ca are dreptate, doar ca nu e asa. Ce fata are Del Bosche?!
    Despre arbitraj : in dubla din CL Barca vs Arsenal din urma cu 2 sau 3 ani Barca a beneficiat de erori de arbitraj , la fel si anul trecut cand la 1-1 vs Milan(0-0 tur) pe Nou Camp Barca a avut doua penaltiuri foarte usor acordate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Toți ceilalți îți spun ce se întîmplă, eu îți spun și de ce se întîmplă
Recomand
Givenchy Sephora
blouseroumaine-shop.com
Vola.ro
Articole recente
Comentarii recente
Twitter
Arhivă