Articolul urmator

AVALANȘA BAVAREZĂ

AVALANȘA BAVAREZĂ

 

În avancronica partidei de pe ”Allianz Arena” (spre deosebire de emisiunea Euro-Fotbal, aici am voie să spun cum se numește stadionul) scriam despre examenul pe care actuala și viitoarea campioană a Italiei îl dă împotriva lui Bayern. Așa a fost. Pînă acum, Juve n-a prea avut adversari de acest calibru, în aceste două sezoane de supremație în Serie A, căci nici o echipă din Italia nu deține în acest moment forța pe care o arată viitoarea campioană din Bundesliga.

Primul examen a fost picat. Bayern a fost ca o avalanșă pentru Juve, care a avut noroc că și-a putut păstra respirația pînă la final. Și că a putut lăsa ceva speranțe pentru meciul retur. Speranța moare ultima și, cu toate că pare foarte greu, există și procente de reușită. Iar aici, indiferent că place unora și displace altora, ceea ce a făcut Steaua cu Ajax e un exemplu.



Juve a avut o mare problemă numită Andrea Pirlo. E referința sa în joc, farul care indică drumul celorlalte corăbii din teren. Cu Bayern, Pirlo a fost depășit. Și nu mă refer la faza primului gol, deși o astfel de greșeală din partea unui fotbalist cu o astfel de experiență e mai rar văzută, ci despre întregul context al partidei. Ritmul și presiunea sufocantă impuse de Bayern l-au scufundat pe Pirlo și poate că n-ar fi fost foarte rău dacă Antonio Conte ar fi apelat mai repede la Pogba.

Ar putea fi adăugat aici și Buffon, ale cărui două erori la cele două goluri sînt indiscutabile, dar care s-a mai scos pe durata jocului cu cîteva intervenții ce au limitat proporțiile scorului. Sigur, se pot găsi destui, și se vor găsi, sînt convins, mai ales pe la noi, unde aruncatul mizeriei sub covor e sport național, care vor aduce în discuție golul de 2-0 al nemților și poziția la limită a lui Mandzukici, ori o eventuală sancțiune pentru Ribery. Sînt detalii ce nu pot lipsi din lectura partidei, dar a pune eșecul pe seama lor ar fi o crasă lipsă discernamînt. Pur și simplu Bayern a fost prea bună.



Bayern mi se pare în momentul ăsta principala favorită la cîștigarea Ligii Campionilor. Peste Barcelona, care are probleme și s-a văzut asta la Paris, peste Real Madrid. Bavarezii inspiră teamă și impun respect. Reprezintă o mașină perfect pusă la punct, o tehnologie germană de multe ori impecabilă.

Accidentarea lui Tony Kroos, foarte gravă din păcate pentru el, sezon aproape terminat, ridică unele probleme, dar s-a văzut cu Juve, în nici un caz probleme de nerezolvat. Thomas Muller pe locul lui, Robben și Ribery în benzi. Ba chiar mi se pare o soluție mai bună pentru Heynckes, căci Thomas Muller l-a substituit perfect pe Kroos, ba chiar a făcut mai bine decît el misiunea de a-l tampona pe Pirlo. În plus, puține echipe se pot lăuda cu o asemenea calitate pe extreme. Lahm-Robben și Alaba-Ribery, sună formidabil, să recunoaștem. Dar și cu o asemenea eficacitate în gura porții, unde există o concurență, Mandzukici vs Mario Gomez, generatoare de mari performanțe.

Dacă aș fi Guardiola, aș începe să-mi pun unele întrebări în legătură cu momentul ales pentru a prelua această echipă.



 

3 Comentarii
  • CS spune:

    consider ca accidentarea lui kroos si gafele lui buffon au decis meciul. insa calificarea nu-i jucata. daca-mi este permis imi poti citi opia aici
    http://www.cronicasportiva.com/antonio-conte-invins-de-accidentarea-lui-kroos/

  • CS spune:

    fara suparare dar nu inteleg o chestie la jurnalisti romani. peste tot vad aceasi greseala la scrierea fotbalistilor din spatiul iugoslav. madzukici cand corect scris este mandzukic

  • Robert spune:

    Sa nu uitam anul trecut cum a fost eliminata Real Madrid de Bayern , dupa ce Madrileni au avut 2-0 in minutul 16 . A fost o avalansa a madrilenilor , totusi eu nu cred ca Bayern va reusi sa castige UCL , daca o sa il castige o sa il castige la anul sa faca un scenariu perfect pentru venirea lui Pep si ca toate meritele sa fie adresate lui ar mai fi o bulina alba in dreptul lui in meciul de la distanta cu Jose. Daca Bayern da in semifinale de Real Madrid sau Barcelona o sa fie SPECTACOL , Bayern va fi taurul care va alerga dupa cum vor dicta Barca sau Real ei fiind toreadori .

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Toți ceilalți îți spun ce se întîmplă, eu îți spun și de ce se întîmplă
Recomand
Givenchy Sephora
blouseroumaine-shop.com
Vola.ro
Articole recente
Comentarii recente
Twitter
Arhivă