N-am fost de la început un admirator al lui Massimiliano Allegri. Mi se părea un antrenor bun, care a avut marea șansă de a prinde un Milan cu Zlatan, Thiago Silva, Pirlo și uriașa oportunitate de a se lupta cu un Inter în plină dezmembrare după plecarea lui Mourinho și cu un Juventus în plin proces de reorganizare. Acel titlu obținut cu Milan mi se părea mai degrabă rodul unei conjuncturi, iar felul în care a gestionat echipa după despărțirea de jucătorii emblematici de mai sus îmi întărea ideea unui tehnician care a beneficiat de lot și nu de un lot care a beneficiat de antrenor. Ca o paranteză, ideea asta încep s-o am despre Luis Enrique, dar nu ăsta e subiectul de azi. Ci Allegri. În admirația căruia am căzut de ceva vreme, molipsindu-mă poate de la Florin Bratu, care pare să-și fi făcut din ”Max” un model pentru cariera sa, aflată încă în perioada de început. La momentul în care a fost pus la Juventus mi s-a părut opțiunea corectă doar pentru că alte soluții nu erau, la vremea respectivă manifestându-mi pe acest blog ideea că mult mai potrivit ar fi fost Prandelli, care se grăbise să semneze cu Galata. Ei bine, pot să recunosc cinstit că m-am înșelat. Și odată cu mine toți cei care, în iulie 2014, vedea un pas înapoi pentru Juve în plecarea lui Conte și venirea lui Allegri. Citeste mai mult …
Legenda spune că după finala pierdută la Lisabona, Diego Simeone a intrat în vestiarul alor săi, inundat de lacrimi și cucerit de frustrare, și le-a promis că nu va pleca de la Atletico până când nu va răzbuna acea soartă potrivnică, acel ghinion care a făcut ca Atleti să ia gol la ultima fază care conta înaintea festivității de premiere. Am pomenit de această promisiune de multe ori pe acest blog atunci când a venit vorba de Cholo ori atunci când au apărut duelurile directe între cele două grupări madrilene. Nu știu cât e de adevărată legenda, știu că se spune că-n orice legendă un sâmbure de adevăr tot există. Dar mai știu, iar ceea ce s-a întâmplat marți seară îmi confirmă, că un coșmar nu încetează să te maltrateze atunci când ești prea mult cu gândul la el. Când devine o obsesie. E o vorbă care spune că atunci când fugi obsesiv după un lucru, bani, glorie, răzbunare, fuge și acel lucru de tine. Marți seară, răzbunarea a fugit de Simeone cu viteza lui Cristiano Ronaldo. Citeste mai mult …
Din două direcții diferite poate fi analizat acest Clasico de duminică seară. Mai întâi din punct de vedere al privitorului obișnuit, al spectatorului ori al telespectatorului, care-și dorea show grandios, goluri, emoție, polemici. Iar acest Clasico ne-a oferit din plin aceste lucruri. Dar poate fi privit și din punct de vedere al specialistului, care se uită dincolo de reușite personale și vede erorile colective, care nu privește doar purtătorul de balon, ci urmărește terenul în profunzime și analizează din acest punct de vedere partida. Citeste mai mult …
Din cele patru reprize ale dublei manșe dintre Barcelona și Juventus, trei s-au disputat în condiții obișnuite pentru o asemenea confruntare, dar una a fost cea decisivă. Prima de la Torino, în care Dybala a făcut ce-a vrut cu apărarea catalanilor, iar Juventus a luat avansul ce s-a dovedit în cele din urmă suficient. Golul lui Chielinni, dintr-o fază fixă, cu care s-a făcut 3-0 la Torino și tot ceea ce s-a întâmplat pe ”Camp Nou” reprezintă cumva normalul unui asemenea duel între două echipe, între care una italiană, ce-și propun câștigarea Champions League. Într-o asemenea fază a competiției greșelile se plătesc, detaliile contează, iar în final echipa care face mai puține erori și știe să profite de detalii merge mai departe. A fost Juventus de data asta, iar această calificare vine să confirme o dată în plus aspirațiile ”Bătrânei Doamne” de a reveni în elita fotbalului continental, de unde a fost oarecum alungată când cu ”Calciopoli”. Juventus e în cursă pentru Liga Campionilor și parcă mai mult ca niciodată din 2010 încoace Italia e îndreptățită să spere că se va putea bucura de câștigarea unui nou trofeu european. Citeste mai mult …
Pentru meciuri precum cel de marți seară s-a inventat această competiție. Champions League s-a născut să ofere spectacole grandioase, opere de artă și polemici. Și e făcută doar pentru cei puternici, pentru cei capabili să reziste presiunii și s-o ia de la capăt atunci când situația o cere. Champions League s-a născut pentru acele echipe care-și pot permite asta, care au jucători cu care s-o facă. Și nu-s multe, de aceea pătrunderea în semifinalele Ligii Campionilor e un premiu uriaș. Careul de ași al acestei competiții e, an după an, un cerc extrem de select, locurile sunt limitate, iar o calificare aici consumă toate resursele posibile. Nu oricine e capabil de asta, dar de foarte multe ori chiar și cei capabili rămân pe dinafară fiindcă nu e loc pentru toată lumea. Citeste mai mult …
De la acest Bayern-Real Madrid de miercuri seară, o primă manșă a ”sferturilor” ce ar fi putut deveni la fel de bine o finală, și zău că ar fi fost o finală pe cinste, am așteptat un prim răspuns la întrebarea pe care cred că toți iubitorii fotbalului și-o pun: care este cea mai bună echipă a momentului? Cu Barcelona implicată de Luis Enrique într-o teorie a haosului reinterpretată, cu Juventus așteptând, deocamdată, cuminte să revină la etajul granzilor Europei unde a locuit cândva, cu Monaco și Dortmund asumându-și rolul de echipe simpatice și simpatizate de toți și cu Leicester întrebându-se probabil și acum ce caută în această fază a competiției, duelul de pe ”Allianz Arena” urma să ne dea un prim răspuns, verdictul fiind așteptat pe ”Santiago Bernabeu”, săptămâna viitoare. Citeste mai mult …
Toți ceilalți îți spun ce se întîmplă, eu îți spun și de ce se întîmplă
Recomand
Caută-mă!