Manchester United e condamnată să cîștige partida de azi cu Derby County, din Cupa Angliei. Mai exact, Louis van Gaal este. Un eșec, echivalent cu eliminarea și din această competiție, ce ar putea deveni pentru United, într-o conjunctură favorabilă, un bun prilej de a salva sezonul, ar însemna încă un motiv pentru contestatarii antrenorului olandez șă-și strige și mai vehement nemulțumirile. Nu va fi ușor pentru ”diavoli”, căci cei de la Derby County, cu Paul Clement, fostul ”secund” al lui Ancelotti pe bancă, locul 5 în liga secundă, sînt încurajați de cele doar două victorii în 10 partide de campionat obținute de United. Anglia e reprezentată de meciurile de Cupă așadar în programul zilei de azi, cînd se mai dispută jocuri din Bundesliga, Primera și Ligue 1. Citeste mai mult …
Deși se spera că aducerea lui Gary Neville va revitaliza o echipă intrată într-o surprinzătoare letargie, după remarcabilul sezon precedent, nu prea s-a întîmplat așa. Evoluțiile continuă să fie confuze, atît în campionat, cît și în Cupa Spaniei. Cu un adversar aparent accesibil, ocupat pînă peste cap cu salvarea de la retrogradare, Valencia n-a izbutit să tranșeze lupta pentru calificare pe ”Mestalla”, dar speră ca returul din Tenerife și obținerea calificării în semifinale să se constituie într-un restat pentru tot restul sezonului. Tot din Cupa Spaniei vine și celălalt reper important al zilei de azi, Mirandes forțînd acasă un miracol cu FC Sevilla, după eșecul (0-2) din tur. Citeste mai mult …
Derby d’Italia se transformă azi în Derby di Coppa Italia. Juve și Inter se vor afla față-n față în prima manșă a unei semifinale cu mult mai mult echilibru decît cea dintre Alessandria și Milan. Implicate ambele în lupta pentru titlu, Juve și Inter vor încerca să rezolve din prima manșă calificarea în finală, dar acest demers e suficient de complicat, astfel că mai sigur e că returul va decide cine va merge pe ”Olimpico” din Roma să întîlnească, probabil, Milan. Tot azi sînt programate alte două semifinale de Cupa Ligii extrem de interesante, una extrem de tensionată și deschisă oricărui rezultat în Anglia, City-Everton, cealaltă aparent dezechilibrată în Franța, PSG-Toulouse. Tot azi se joacă, în ”sferturile” Cupei Spaniei, returul dintre Barcelona și Bilbao, după 2-1 pentru catalani pe ”San Mames”. Citeste mai mult …
După 1-0 în tur, Liverpool e foarte aproape de calificarea în finala Cupei Ligii, mai ales că returul cu Stoke se dispută pe teren propriu. Ar fi o primă oportunitate pentru Jurgen Klopp de a-și duce noua echipă într-o finală importantă, Cupa Ligii fiind o bună oportunitate de a salva un întreg sezon dacă se va cîștiga trofeul. Simplă nu va fi nici calificarea, chit că Stoke n-a bătut niciodată pe ”Anfield”, dar nici eventuala finală, unde așteaptă City sau Everton. Tot la un pas de o finală, dar a Cupei Italiei, se află și AC Milan, beneficiară a unui culoar extraordinar spre ultimul act, căci o dublă manșă în semifinale contra unei grupări din al treilea eșalon nu prea era anticipat. În programul zilei de azi regăsim partide din Cupa Ligii Franței, ajunsă tot la faza semifinalelor, dar și din campionatul Olandei. Citeste mai mult …
Caută-mă!