WEST HAM UNITED APARE IAR ÎN CALEA ”CORMORANILOR”

WEST HAM UNITED APARE IAR ÎN CALEA ”CORMORANILOR”

Calificată în finala Cupei Ligii, cu meci de impact, pe ”Wembley”, contra lui Manchester City, pe 28 februarie, Liverpool ar vrea să repete performanța și-n Cupa Angliei. Pînă la finală mai e mult însă, iar adversarul de azi, West Ham United, nu-i deloc unul simplu, căci ”cormoranii” au avut tare de suferit în acest sezon contra echipei lui Slaven Bilic. Liverpool-West Ham e cel mai echilibrat duel al zilei în Cupa Angliei, competiție completată azi de partide din principalele campionate europene, interesante fiind Barcelona-Atletico, din Primera, ori Angers-Monaco din Ligue 1.

PARIAZĂ LIVE PE TOATE EVENIMENTELE ZILEI LA CASA PARIURILOR AICI

Casa Pariurilor

LIVERPOOL – WEST HAM, ora 19:30 (Cupa Angliei)

În cel mai echilibrat duel din ”16”-imile Cupei, Liverpool înfruntă echipa contra căreia a avut cel mai tare de suferit în acest sezon, West Ham. ”Cormoranii” nu numai că nu au luat vreun punct în cele două dispute directe din Premier League, dar nici măcar nu au putut să dea gol. În tur, chiar pe ”Anfield”, au pierdut cu 3-0 (Lanzini 3, Noble 29, Sakho 90+2), în primul lor eșec stagional, apoi au cedat și la Londra, 0-2 (Antonio 10, Carroll 55). Sezonul trecut, fiecare a triumfat pe teren propriu, West Ham cu 3-1, Liverpool cu 2-0. În precedentele șase meciuri dintre ele s-a marcat mereu.

Pe locul 7 în Premier League, cu 34 de puncte în 23 de etape, Liverpool este prima formație din clasament cu golaveraj negativ, 30-32. Tocmai s-a calificat în finala Cupei Ligii: după 1-0 la Stoke, a pierdut returul la același scor, dar s-a impus la penalty-uri, 6-5. O singură victorie, plus un egal și două înfrîngeri, are în precedentele patru partide de acasă, unde a înregistrat 7 succese, 7 remize (cinci de 1-1) și 4 eșecuri stagionale în toate competițiile.

De două jocuri nu a mai învins West Ham (locul 6, 36 de puncte), care a suferit numai o înfrîngere în precedentele 11 meciuri, pe lîngă 6 succese și 4 egaluri. De 7 partide înscrie constant. Eșecul, 1-2 cu Newcastle, a fost chiar în anterioara partidă din deplasare: trupa croatului Slaven Bilici a înregistrat precedentele patru eșecuri numai ”afară”, unde, în total, s-a înclinat de 8 ori, indiferent de întrecere.

Jurgen Klopp continuă să aibă mari bătăi de cap cu accidentările. Actuala listă a jucătorilor de la Liverpool cu probleme medicale îi cuprinde pe Lovren, Coutinho, Rositter, Sturridge, Origi, Gomez, Ings. În aceeași situație se găsesc, dincolo, Jenkinson, Tomkins, Lanzini și Carroll. În faza anterioară, gazdele au trecut de Exeter (2-2, apoi 3-0 la rejucare), iar West Ham – de Wolverhampton (1-0).

 AICI GĂSIȚI COTELE LA LIVERPOOL – WEST HAM

ANGERS – MONACO, ora 18:00

Duel pentru un bilet în cupele continentale. Pe locul 5, cu 34 de puncte în 22 de runde, nou-promovata Angers tocmai a ieșit din această zonă după ce a obținut doar o victorie în ultimele 5 jocuri, pe lîngă un egal și trei înfrîngeri, ultimele două la rînd. Are cel mai slab atac dintre primele zece clasate, cu 21 de reușite, dar și a doua defensivă (imbatabilă în 12 runde), învinsă de 18 ori, după liderul PSG (10). În ultimele 6 runde doar o dată nu a marcat și la fel nu a luat gol. Alb-negrii sînt greu de bătut pe propria arenă, pe care au înregistrat un singur eșec, 0-2 cu Rennes, completat de patru triumfuri și șase remize. Sînt, de asemenea, unicii cărora PSG nu a putut să le dea gol (0-0).

Pe poziția secundă, cui 39 de puncte, AS Monaco se numără printre formațiile cu cele mai multe nuluri, 9, stînd bine în atac, nu și în apărare, golaveraj 33-25. De 9 meciuri nu a mai pierdut, cu 4 egaluri și 5 victorii: în runda trecută a realizat cel mai categoric succes stagional, 4-0 cu Toulouse. O singură dată în anterioarele 18 jocuri nu a marcat, în 8 din ele neluînd gol. Trupa din Principat a obținut șase din cele zece succese stagionale în deplasare, plus patru egaluri și numai un eșec, 1-3 la Bordeaux pe 8 noiembrie. A înscris în 10 din 11 dispute ”afară”.

În tur, Monaco s-a impus cu 1-0 (Pasalici 35). Angers nu a cîștigat nici unul din ultimele 6 meciuri directe de acasă (trei egaluri, trei eșecuri, ultimul în octombrie 2012, 1-2), de la un 2-1 în aprilie 1975. În total, pe terenul alb-negrilor au avut loc 26 de dispute: 9 succese, 12 nuluri, 5 înfrîngeri.

Auriac, Mangani, Eudeline, F. Dore sînt jucătorii cu probleme medicale de la gazde. Monegascii au și mai multe absențe: Dirar, Toulalan, Cavaleiro, A. Toure, Echiejile, L. Traore, A. Traore, Lemar, Bahlouli.

 AICI GĂSIȚI COTELE LA ANGERS – MONACO

STUTTGART – HAMBURG, ora 19:30

Altădată o dispută pentru intrarea în cupele europene, Stuttgart și Hamburg duc acum o luptă pentru supraviețuire. Gazdele o duc mai rău: nu se găsec decît pe locul 15 după 18 etape, cu 18 puncte, și se numără printre echipele cu cele mai multe eșecuri, 10. Se descurcă onorabil în atac, 25 de reușite, însă defensiva este cea mai slabă, cu 38 de goluri încasate. Maxim și colegii lui nu au mai cedat de patru partide, cu două egaluri urmate de două victorii. Numai o dată în precedentele cinci jocuri nu au marcat. Traseul de pe teren propriu l-au început prost, cu patru eșecuri, după care și-au mai revenit: au un egal și o victorie în anterioarele două vizite primite.

Cu 22 de puncte, Hamburg ocupă a 11-a poziție. Nu se poate lăuda cu realizările sale, golaveraj 20-25. Nu a mai învins de patru runde, cu o remiză și trei insuccese. Precedentul triumf l-a obținut în deplasare, 3-1 la Bremen. Numai o dată în anterioarele 9 jocuri nu au înscris hanseaticii. Ei au realizat patru din cele șase victorii ”afară”, pe lîngă două egaluri și trei înfrîngeri.

În tur, Hamburg a cîștigat cu emoții, 3-2 (Ilicevici 34, Lasogga 84, Djourou 89 – Ginczek 23, 42). În schimb, Stuttgart s-a impus în ambele confruntări din sezonul trecut, 1-0 în deplasare, 2-1 acasă. Ultimul succes al lui Hamburg pe terenul șvabilor s-a consemnat în martie 2013, scor 1-0.

Două absențe imortante la gazde, Ginczek și Harnik, plus Kiesewetter. Oaspeților le lipsesc cinci oameni: Hirzel, Feka, Spahici, Ekdal și P. Muller.

 AICI GĂSIȚI COTELE LA STUTTGART – HAMBURG

AS ROMA – FROSINONE, ora 21:45

Un meci cu codașa Frosinone este ocazia perfectă pentru Luciano Spalletti să obțină prima victorie de cînd a preluat-o pe AS Roma în locul demisului Rudi Garcia. Pe locul 5, cu 35 de puncte adunate în 21 de etape (golaveraj 37-24), ”giallorossii” au pierdut etapa trecută, 0-1 pe terenul lui Juventus, al 4-lea meci la rînd în care nu s-au lipit de vreun succes, anterior avînd trei remize. Precedentul triumf, 2-0 cu Genoa, l-au realizat pe teren propriu, unde au înregistrat în total șase victorii, trei remize și un eșec: 0-2 cu Atalanta este unicul duel din actuala Serie A de pe ”Olimpico” în care n-au înscris.

Pe penultima poziție, a 19-a, cu 16 puncte, Frosinone a strîns cele mai multe eșecuri, 13. Stă binișor în atac, cu 22 de reușite, însă are cea mai  fragilă apărare, 45 de goluri primite. Toate cele patru victorii din cont le-a obținut pe teren propriu: din deplasare nu s-a întors decît cu două egaluri și opt înfrîngeri, dînd gol în cinci dintre acestea. După precedentul succes, 3-2 cu ”lanterna roșie” Verona, a înregistrat două nuluri și cinci insuccese.

Cu 2-0 a triumfat AS Roma în turul de la Frosinone, deznodămînt fixat pe final de reprize (Iago Falque 44, Iturbe 90+3). A fost singurul meci oficial dintre cele două echipe. Acum, gazdele nu îi au la dispoziție pe Strootman, Ucan, Ponce, Capradossi, toți accidentați. Adversarii nu mizează pe suspendatul Gori și nici pe Longo, Crivello, Tonev, Carlii, toți cu probleme medicale.

 AICI GĂSIȚI COTELE LA AS ROMA – FROSINONE

VILLARREAL – GRANADA, ora 21:30

Cu 41 de puncte în 21 de etape, Villarreal ocupă a patra poziție, de play-off în Champions League. Trage, însă, nădejde că poate urca pe podium, mai ales că distanța de recuperat față de Real este de numai trei lungimi. Trupa lui Marcelino nu dispune de un atac senzațional, dar are a treia cea mai bună apărare, golaveraj 28-18. A legat 8 partide fără înfrîngere, cu 6 victorii, apoi două egaluri, marcînd  în șapte dintre acestea. Pe teren propriu a fost îngenuncheată numai o dată, 1-2 cu Celta acum 7 vizite, în rest a bifat 8 succese și două remize. Ultima, 0-0 cu Betis, e și unica de acasă în care nu a punctat.

Codașă la ofensivă și ultima la apărare, golaveraj 24-43, Granada se găsește pe locul 16, cu 20 de puncte, două peste retrogradare S-a impus în etapa trecută, 3-2 pe propria arenă cu Getafe, după două eșecuri cu 9 goluri încasate și unul dat. Două victorii din totalul de cinci le-a realizat pe teren străin, completate de trei nuluri și șase eșecuri, ultimele trei consecutive cu o medie de 4,33 de goluri luate. Roș-albii au înscris în patru din anterioarele cinci jocuri, la fel cum au făcut-o și în 8 din cele 11 deplasări.

Villarreal a învins în tur, 3-1 (Trigueros 49, Bakambu 51, Samu 90+1), și a ajuns la trei jocuri la rînd fără eșec cu Granada după ce, sezonul trecut, a remizat ”afară” (0-0) și a triumfat acasă (2-0). Nu a cedat nici un duel direct de pe ”Madrigal”. Ultimul succes a Granadei a fost  un 2-0 în martie 2014.

Adrian și Samu sînt jucătorii cu probleme medicale de la gazde, incerți fiind Jaume Costa și Baily. În schimb, a fost recuperat Victor Ruiz. Din tabăra oaspeților doar tînărul Penaranda este acidentat.

AICI GĂSIȚI COTELE LA VILLARREAL – GRANADA

FC BARCELONA – ATLETICO, ora 17:00

Duelul momentului din Spania, dintre FC Barcelona și Atletico Madrid, opune nu doar primele două clasate din Primera, cu același număr de puncte, 48, ci și echipele cu cele mai multe victorii din cont, 15, cu cele mai puține egaluri (3), dar și  înfrîngeri, două contra trei, plus cele mai bune defensive, cu 16 goluri încasate, respectiv numai 8. Alt element comun, ambele au înscris circa două treimi dintre goluri în repriza a doua.

Va fi interesant de văzut cum va reacționa echipa cu cele mai puține goluri încasate în campionatele importante ale Europei, Atletico, în fața tripletei de atac a Barcelonei. Acum două sezoane, cele două rivale s-au întîlnit de 6 ori, cu Barcelona nereușind să bată nici măcar o dată trupa lui Diego Simeone. În schimb, în sezonul trecut, Barcelona a obținut 4 victorii din 4 meciuri jucate cu Atletico, ce a părut incapabilă să reziste ofensivei catalanilor. Ce s-a schimbat în jocul Barcelonei de la un sezon la altul? În principal poziția lui Messi, plecat din zonă centrală, unde activase cîțiva ani pe deja celebrul post, inventat de Guardiola pentru el, de 9 fals. Dar și apariția în context a lui Luis Suarez, care a schimbat complet datele problemei.

Dacă punem la socoteală și turul de pe ”Vicente Calderon”, FC Barcelona a adunat cinci dueluri directe cu victorie. Anteriorul triumf a lui Atletico a fost aprilie 2014, 1-0 în Champions League. În campionat, Messi și compania nu au mai cedat de 11 partide cu roș-albii (9 victorii). De alte 9 jocuri nu s-au mai înclinat pe ”Camp Nou” (7 succese), cu o medie de 3,44 de goluri date. Messi (3), Neymar (două) și Luis Suarez (1) au semnat ultimele 6 reușite ale catalanilor contra madrilenilor.

La șefie datorită golaverajului, avînd al doilea atac (52 de reușite) după Real (58), catalanii nu au mai pierdut un meci de 13 etape, cu 3 egaluri și 10 succese, ultimele trei consecutive. Un singur gol au încasat de cinci partide, cînd au înscris 15. Din 20 de jocuri, în doar unul nu au marcat într-un 0-0 pe terenul concitadinei Espanol. Pe teren propriu nu au ratat decît două puncte, la un 2-2 cu La Coruna, cu un total de 38 de goluri date și 7 primite.

În același timp, trupa ”blaugrana” nu a mai pierdut acasă în campionat de 18 întîlniri (16 triumfuri), cu o medie de 3,44 de goluri date și una de 0,61 de goluri încasate. De cealaltă parte, Atletico a cîștigat precedentele trei deplasări, fără gol luat. Cu 0-0 a terminat la pauză cinci din anterioarele șase partide din Primera.

Pe poziția secundă în special datorită apărării, dar cu un atac nu ieșit din comun, 30 de reușite, madrilenii ar putea fi afectați de recenta eliminare din Cupă de către Celta. Ei au realizat patru victorii la rînd, apoi o remiză albă, toate fără gol luat, după al treilea eșec stagional, 0-1 la Malaga. În deplasare mai cedaseră la Villarreal, tot 0-1, în rest, 8 succese și un nul. Al treilea eșec l-a suferit acasă, chiar în turul cu Barcelona, 1-2 (Torres 51 – Neymar 55, Messi 77).

baratl

Paradoxal, azi e posibil ca Diego Simeone să înceapă partida cu un ”9 fals”. Fie argentinianul Vietto, ale cărui prestații în tricoul lui Villarreal, pe ”Camp Nou”, invită fanii lui Atleti la optimism, fie francezul Griezmann, cel mai în formă om al madrilenilor. Ultima situație pare cea mai probabilă, variantele cu Jackson Martinez titular fiind destul de puține, căci Simeone va încerca pe cît posibil să întărească zona de mijloc a echipei. Acolo unde Barcelona îl oferă în foarte multe situații și pe Messi, care din ”9 fals” are momente de ”extremă falsă”, căci se alătură lui Iniesta, Rakitic și Busquets în zona mediană, lăsînd banda dreaptă doar în dreptul lui Dani Alves.

În condițiile în care Angel Correa e suspendat, iar argentinianul Kranevitter încă nu pare integrat și a fost lăsat în afara lotului, adăugînd aici și accidentarea de durată a lui Tiago, logic ar fi ca Simeone să-i ofere un post de titular lui Ferreira-Carrasco. Belgianul a început pe bancă duelul cu Sevilla, din etapa trecută, dar intrarea lui a dinamizat jocul echipei.

Luis Enrique poate folosi ”11”-ele de gală după ce i-a recuperat pe Jordi Alba și Arda Turan. În mod normal, nefiind adept al surprizelor tactice de ultimă oră, tehnicianul catalan va folosi din nou ”11”-le din finala Champions League. O situație aparte are Arda Turan, transferul de gală al catalanilor în vara trecută, venit chiar de la Atletico. ”De luni bune aștept meciul ăsta”, a spus turcul, care are șanse puține de a fi titular, Luis Enrique văzînd în el mai mult un ”back-up” pentru Neymar sau Messi, decît un jucător de linie mediană, acolo unde Iniesta și Rakitic se completează foarte bine cu Sergio Busquets.

 AICI GĂSIȚI COTELE LA FC BARCELONA – ATLETICO

Casa Pariurilor

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Toți ceilalți îți spun ce se întîmplă, eu îți spun și de ce se întîmplă
Recomand
Givenchy Sephora
blouseroumaine-shop.com
Vola.ro
Articole recente
Comentarii recente
Twitter
Arhivă