DERBY-UL ADEVĂRULUI

DERBY-UL ADEVĂRULUI

S-a terminat paranteza dedicată echipelor naționale, penultima din acest an. Iar acum urmează o perioadă de 3 săptămâni extrem de încărcată, criminală de-a dreptul pentru grupările implicate în cupele europene, cu meciuri din 3 în 3 zile. Antrenorii acestor echipe au în față o provocare delicată, cum să alcătuiască formulele de start astfel încât să nu-și expună jucătorii la accidentări, cum să-i rotească astfel încât să nu existe riscuri, dar, în același timp, angrenajul să rămână competitiv. Atunci când vine vorba de un derby, demersul acesta e și mai complicat, căci intervine aici și un alt factor important. Citeste mai mult …

SEVILLA, PRIMUL EXAMEN SERIOS PENTRU KOEMAN ȘI MESSI

SEVILLA, PRIMUL EXAMEN SERIOS PENTRU KOEMAN ȘI MESSI

Era deja minutul 90 al partide de la Vigo. Prima deplasare a Barcelonei sub comanda lui Ronald Koeman s-a nimerit să fie tocmai pe ”Balaidos”, un stadion pe care catalanii nu mai câștigaseră în campionat din 2015. Scorul era 2-0 pentru ei, nimic nu se mai putea întâmpla, ba mai erau și în inferioritate numerică, dincolo de furtuna de noiembrie ce se abătuse peste Galicia la început de octombrie, care cu siguranță avea rolul ei la suplimentarea efortului fizic și mental. Ei bine în acest minut 90, de fapt se intrase adânc în prelungiri, Messi alerga și făcea un pressing feroce, născând golul de 3-0 al lui Sergi Roberto. Citeste mai mult …

PIRLO VS GATTUSO SAU CÂND PRIETENII DEVIN ADVERSARI

PIRLO VS GATTUSO SAU CÂND PRIETENII DEVIN ADVERSARI

Probabil că, înaintea tragerii la sorți a noului sezon, toate grupările din Serie A cu ceva pretenții aveau această dilemă: când e mai bine să joci cu Juventus? La început de sezon, când echipa nu e rodată sau pe parcurs, după un meci de Champions League, când ar putea să apară problemele de ordin fizic obișnuite. Citeste mai mult …

CUM POATE IEȘI BARCELONA DINTR-UN FLIRT CU DEZASTRUL?

CUM POATE IEȘI BARCELONA DINTR-UN FLIRT CU DEZASTRUL?

”Cochetând cu dezastrul”, cam așa s-ar putea intitula un film al verii la FC Barcelona, dacă, evident, s-ar apuca cineva să-l facă, pornind de la pelicula cu același nume (”Flirting with disaster” era titlul original) apărută pe la mijlocul anilor 90, fără mare succes totuși.

Citeste mai mult …

NECUNOSCUTUL PIRLO ȘI ÎNTREBĂRILE STARTULUI DIN SERIE A

NECUNOSCUTUL PIRLO ȘI ÎNTREBĂRILE STARTULUI DIN SERIE A

Trebuie să recunoaștem, e o situație destul de rară ca un club de talia lui Juventus, care numai de experimente nu are timp și chef, să pună ca antrenor pe cineva fără niciun fel de experiență pe banca tehnică. Andrea Pirlo e un nume uriaș în fotbal, un campion mondial și un mare campion în general, dar ca antrenor e o totală necunoscută.

Citeste mai mult …

ZIDANE ȘI MARELE SĂU OBIECTIV

ZIDANE ȘI MARELE SĂU OBIECTIV

Real Madrid este echipa cu cele mai multe titluri de campioană a Spaniei în palmares. 34. Asta probabil că o știți. Dar știți care a fost ultimul antrenor al Madridului care a câștigat de două ori la rând campionatul? Ei bine, la întrebarea asta probabil că aveți nevoie de ceva timp de gândire sau documentare. Dar o să vă scutesc efortul și o să vă spun eu. Olandezul Leo Beenhakker, tocmai la finalul anilor 80, mai precis în 1987, 88 și 89, bazându-se pe așa numita ”Quinta del Buitre”, un grup de 5 jucători spanioli, Butragueno, Michel, Martin Vasquez, Sanchis și Pardeza, care făceau legea în vestiar și care, în paranteză fie spus, i-au făcut viață grea lui Gică Hagi în perioada petrecută de acesta pe ”Bernabeu”. Citeste mai mult …

Toți ceilalți îți spun ce se întîmplă, eu îți spun și de ce se întîmplă
Recomand
Givenchy Sephora
blouseroumaine-shop.com
Vola.ro
Articole recente
Comentarii recente
Twitter
Arhivă