BALOTELLI, GIOCONDA MILANULUI

BALOTELLI, GIOCONDA MILANULUI

UPDATE

Mario Balotelli a început să-și justifice transferul. Două goluri la prima sa apariție în tricoul Milanului, iată debutul așteptat de Berlusconi, Galliani și fanii Milanului. Pare a fi doar începutul, căci Mario Balotelli, așa cum am spus și în articolul de mai jos, e capabil de orice. Bune și rele.

Cine n-a văzut reprezentația noului star al Milanului o poate face aici.

 

„Balotelli în Italia? Nimeni nu-și poate permite în Italia să-l ia, costă cît Gioconda”. Așa de plastic se exprima Mino Raiola, celebrul impresar al la fel de celebrului Mario Balotelli. Parafrazînd un proverb celebru, în fotbal se poate spune foarte lesne ”spune-mi pe cine ai impresar ca să-ți spun cine ești ca fotbalist”.

Nu mai știu cît a trecut de cînd Raiola a spus aceste cuvinte. Încă o dovadă că în fotbal declarațiile trebuie luate doar cu preț informativ și mereu trebuie citit printre rînduri. Se fac aproape 10 ani de cînd Florentino Perez răspundea unei întrebări care viza transferul lui David Beckham cu deja celebrul ”Beckham? Never, never, never”. Pentru ca după cîteva zile să oficializeze transferul și să justifice, nevinovat evident, acea negație cu ”cosas del negocio”. Nici nu mai contează cînd l-a asemuit Raiola pe Balotelli cu Gioconda, important e că, iată, Super Mario e deja la Milan. În paranteză fie spus, se zice că Gioconda la care se uită tot turistul la Luvru, atunci cînd are loc de japonezii ce-o fotografiază, e de fapt o copie, originalul fiind bine păstrat, ca nu cumva să se producă vreun jaf al mileniului și s-o găsim pe la noi, în preajma unui designer cu certe înclinații spre frumos.

Balotelli va fi deci noua Giocondă a Milanului. Era de așteptat să se producă divorțul de Manchester City și de Mancini, principalul său protector acolo. Primul indiciu a fost mediatizarea acelui incident dintre cei doi italieni, antrenor și jucător, care s-au luat la ceartă la antrenament, conflictul degenerînd apoi într-unul fizic, aproape de cele pe care le mai vedem prin trafic pe la noi.

 De ce e un indiciu? Pentru că acel antrenament a fost unul închis presei, la Carrington, locul de pregătire al campioanei Angliei. Asistau fotograful, pe teren,  și cameramanul clubului, al televiziunii clubului mai bine zis, dar într-o clădire de lîngă, la etajul doi. Toate antrenamentele lui City se filmează, de fapt, de acolo.Pînă la locul în care puteau sta diverși curioși, fie ei ziariști, fie suporteri, erau cam 200-250 de metri. Felul în care au fost realizate instantaneele și multitudinea de cadre care au apărut după aceea indică un aparat profesionist. Iar faptul că au transpirat foarte repede pe toate mediile de comunicare indică faptul că oficialii clubului n-au fost străini de această revărsare de informații.

Se căuta poate un motiv. Veți spune că repetatele acte de indisciplină ale lui Mario nu mai justificau o asemenea manevră. Doar că, pînă atunci, clubul n-a reacționat, ba chiar a infirmat ceea ce apărea în presă și nu viza viața personală a jucătorului. Ce vreau să spun cu asta? Că în Anglia nu prea interesează clubul dacă jucătorul își dă foc la casă atît timp cît se antrenează profesionist, iar pe teren e numărul unu. Doar că, începe să se afle acum totul, Balotelli a avut, cu cîteva zile înainte de conflictul cu Mancini, un alt conflict, cu un preparator fizic, de la care a refuzat să primească acea centură ce monitorizează parametrii fizici ai fiecărui jucător. Pe motiv că pe el, Mario Balotelli, nu-l controlează nimeni. S-a mai aflat că, în sezonul trecut de data asta, schimbat la un meci de Mancini a plecat direct la aeroport și s-a dus la Milano, fără ca antrenorul să aibă habar. Iar cînd Mancini a fost întrebat, la conferința de presă, pe cînd Super Mario era deja în zbor, l-a acoperit, spunînd că a avut permisiunea sa.

”Bad Boy” sau ”Gioconda”, Balotelli e al Milanului acum pînă în 2017. Pe el personal îl încîntă prima titulatură, pe Mino Raiola sigur cea de-a doua. Îl salvează două lucruri pe Balotelli. Faptul că e un foarte bun fotbalist, cu calitați indiscutabile, și faptul că e un foarte bun băiat. Vestiarul l-a iubit peste tot, pentru că e tonic, glumeț și mereu cu zîmbetul pe buze. Ceilalți băieți îl știu că i se mai ard circuitele și are nevoie de un restart, așa că-l iau ca atare.

Cum se va adapta el la Milan? Ei bine, asta o să vedem. Cred că nici Allegri nu știe acum. Un atac Balotelli-El Shaarawy sună bine de tot, cu Niang pentru completare. Exploziv, plin de imaginație, puternic, vertical. Tînăr și neliniștit. 4 milioane de euro pe sezon va primi salariu, a mai renunțat la bani pentru a juca la echipa pe care o iubește. Se știa asta de cînd era la Inter, că marea sa dragoste e Milan. Ceea ce poate reprezenta un punct de plecare. Poate faptul că e în locul dorit să-l facă mai responsabil, mai calculat. Deși dacă ar deveni așa n-ar mai fi el, ”Super-Mario”. Un singur lucru e cert: Balotelli vine să ajute pe Milan să intre în Liga Campionilor în sezonul viitor, căci în acest sezon nu mai poate juca în această competiție.

Manchester City, la rîndul său, a făcut o afacere. L-a luat cu 22 de milioane, l-a dat cu 20. Cele 2 milioane se regăsesc în pasa decisivă dată lui Aguero, în ultima secundă a ultimului minut al ultimului meci din ultimul campionat luat de City.

KAKA ȘI ÎNTOARCEREA ÎN TIMP

KAKA ȘI ÎNTOARCEREA ÎN TIMP

Italienii s-au trezit de dimineață cu două știri importante în presă. Pentru italieni presa e un cult, cititul ziarelor de sport e obligatoriu dimineața, alături de un espresso sau un ristretto (cereți în cafenelele din Italia un espresso ”lung” și veți fi privit cu un amestec de milă și dispreț, pentru italieni noțiunea de ”espresso lung” e o blasfemie). Prima ar fi că Napoli a primit înapoi cele două puncte ce-i fuseseră luate, așa că Serie A a redevenit un campionat cu o certă doză de mister, în special după pașii greșiți făcuți de Juve în două etape consecutive. A doua știre, dată de cele trei ziare, cu titlu mai mic sau mai mare, funcție de profilul publicației, vorbea de posibila întoarcere a lui Kaka.

Să ne întoarcem și noi, dar în timp, cu 3 ani și jumătate. Vara lui 2009. Kaka ajunge la Real Madrid pentru o sumă uriașă, în jur de 70 de milioane, sau chiar peste dacă socotim și comisioanele, care nu intră niciodată în știrile pentru presă. Venea după un sezon mai degrabă plat, cu  multe goluri marcate din penalty și cu senzația, de ambele părți, Kaka și Milan, că refuzul de a merge la City fusese o greșeală. Dacă ne amintim bine episodul, Milan i-ar fi dat drumul, el a fost cel care s-a opus, utilizînd latura emoțională, manevrînd astfel marea masă de tifosi în folosul său. De data asta ambele părți au fost de acord. Plecarea era cea mai bună soluție. Pentru Milan erau prea mulți bani ca să refuze, pentru el de asemenea, plus că mergea la Real Madrid, un nume ce greu se poate refuza. O nouă provocare, pe principiul schimbi locul schimbi norocul, o nouă șansă poate de a cîștiga Balonul de Aur. Salariu de 10,2 milioane de euro net pe sezon, contract pe 6 ani, ca și Cristiano Ronaldo, dintr-un motiv simplu, amortizarea. Amortizarea unei astfel de investiții, sumă de transfer + salariu brut + comisioane se face mai ușor în contabilitate într-un număr mai mare de ani.

Rețineți acest cuvînt. Amortizare. Ne vom întoarce la el puțin mai tîrziu.

Deocamdată ne întoarcem la Kaka. Nu s-a impus la Real Madrid. Ciudat totuși, pentru că nu presiunea l-a împiedicat, în fond venea de la un club la fel de mare, unde obligația de a cîștiga fiecare meci devenise o rutină. Letal cu spațiu în față și în regim de viteză, nu a găsit în fotbalul propus de Pellegrini un aliat. Chilianul era adeptul paselor, a progresiei prin construcție, ceva nu se potrivea cu stilul lui Kaka, a cărui maximă reprezentație a fost acel meci cu Manchester United în semifinalele Ligii din 2007, pe ploaie și cu un Ancelotti investind în modulul tactic 4-3-2-1, celebrul său ”brad de Craciun”.

Nu s-a impus nici cu Mourinho, mai tîrziu, căci și stilul electric al portughezului, cu tranziții vertiginoase și lipsa pauzelor, i-a fost cam peste mînă boemului Kaka. În plus accidentările nu l-au respectat în această perioadă, astfel că atunci cînd a intrat refăcut în disciplina lui Mourinho s-a trezit că prima pasă era a lui Xabi Alonso, ultima fază era a lui Cristiano, iar intermedierea o făcea Mesut Ozil. Pentru el nu mai era loc. În plus, o altă problemă, privilegiul de la Milan, de a nu fi obligat să facă faza defensivă, aici era patrimoniul lui Cristiano, un jucătorul în plus cu aceste drepturi ar fi făcut ca echipa să cadă.

Și am ajuns în ziua de azi. Meciul de la Pamplona, cele două galbene de roșu în ceva mai mult de un sfert de ceas, au fost un semnal clar: nu mai vreau. Sau nu mai pot! Iar Milan a reacționat destul de repede. Stătea practic la cotitură.

Există o problemă. Vă amintiți cuvîntul de mai sus? Exact, amortizare.

Real mai are nevoie de doi ani și jumătate ca să amortizeze investiția în Kaka. Acolo lucrurile se fac serios, nu după urechea unui investitor care habar n-are de fotbal și de economie. Cam 30-35 de milioane ar trebui să obțină Real de pe urma unui potențial transfer pentru ca operațiunea Kaka să nu fie trecută la capitolul pierderi.

Kaka forțează plecarea și toată lumea știe că a ține un fotbalist la un club, pe cît e el de legat prin contract, e o mare pierdere. Și de vreme și de bani. Un împrumut nu-i bun pentru Real, căci Kaka e încă plătit cu ”Legea Beckham”, de care aminteam și în articolul dedicat lui Cristiano Ronaldo. Are un impozit de 24 % încă și așa va avea pînă în vara lui 2014, dar orice împrumut ar face ca, la întoarcere, acest privilegiu să fie pierdut. De aceea Real cere 25 de milioane. Ar fi 10 sub cele 35 de millioane necesare amortizării, dar e o pierdere rezonabilă totuși. În vară s-a vorbit ceva de MLS, dar în America un salariu precum al lui Kaka era imposibil de plătit.

Acum, Kaka admite, pentru prima dată, o micșorare de salariu. Pesemne că a înțeles și el, a înțeles și tatăl său, Bosco Leite, care-i e și impresar și a beneficiat din plin de comisioane, că o poziție de forță l-ar scoate pe Kaka din rîndul fotbaliștilor și l-ar trece în cel al bibelourilor scumpe, dar puțin folositoare. Cu acest mesaj, al reducerii de salariu pentru a putea reveni la Milan, Kaka pedalează din nou pe partea emoțională a fanilor. Mai ales acum, după plecarea lui Alexandre Pato.

Cît va fi dispus Adriano Galliani să plătească? E întrebarea care, dacă-și va găsi răspuns în timp util, s-ar putea constitui în ultima încercare a lui Kaka de a reveni în fotbalul european. Are 30 de ani, nu-i tîrziu, nu credeți?

 

 

UNDE VA MERGE GUARDIOLA?

UNDE VA MERGE GUARDIOLA?

S-a întîmplat la Zurich, la gala de decernare a Balonului de Aur. Toată lumea era atentă la Messi, la Cristiano, la ceilalți jucători, la felul în care sînt îmbrăcați, la felul în care sînt îmbrăcate cele care îi însoțeau, la reacțiile unora față de alții. La Zurich a fost și Pep Guardiola. Era implicat în lupta pentru cîștigarea titlului de cel mai bun antrenor, alături de Jose Mourinho și Del Bosque. A zburat special de la New York la gală, deși era mai mult decît evident că nu va cîștiga. Și lui Mourinho i-a fost clar că nu va cîștiga, astfel că a preferat să ignore manifestarea. Pep însă a venit.

Poate și pentru că voia să anunțe. Să-și anunțe revenirea. ”În vară voi antrena din nou”, au fost, mai mult sau mai puțin exact, cuvintele lui. Odată trecute miresmele galei și uitate impresiile dominante, lumea și-a amintit aceste cuvinte. Ooups! Era prima dată de la la despărțirea de FC Barcelona cînd Pep anunța clar și răspicat că se va întoarce la fotbal. O stare de panică a cuprins redacțiile din întreg mapamondul, toți jurnaliștii intrînd într-o fibrilație profesională, căutînd să afle primii răspunsul magic la o întrebare extrem de simplă, dar peste măsură de complicată: Unde?

A început haosul:

E deja înțeles cu City, unde sînt Beguiristain și Soriano, colaboratorii lui fideli de la Barcelona, în epoca Laporta.

– Ba nu, va merge la Chelsea, căci oferta lui Abramovici e de nerefuzat.

– Stați ușor, că-l vrea Sir Alex la United, s-au văzut în secret la New York și cine ar refuza să fie urmașul unei legende la un club de legendă?

– Se duce la Arsenal, căci Wenger va pleca la PSG și e singura echipă ce se apropie prin stil de joc de a sa Barcelona.

– Ați uitat de Milan, Berlusconi îi dă o vilă pe malul lacului Como, lîngă George Clooney.

– E și Inter pe fir, Moratti e un tip care nu se uită la bani atunci cînd i se prezintă un proiect iluzionant.

– De Roma ce ziceți? A jucat acolo, e bun prieten cu Franco Baldini, căruia i l-a propus în vara lui 2011 pe Luis Enrique, investitorii sînt americani și atrași de ce a făcut el la Barcelona, deci nu s-ar uita la bani. În plus, tocmai ce a declarat Zeman că Pep și Baldini s-au întîlnit și au discutat ceva prin toamnă.

– Să nu omitem PSG. Ancelotti nu mai e în grații, iar Leonardo trebuie să găsească o soluție dacă vrea el să supraviețuiască. Banii nu sînt o problemă acolo. Ar fi o mică problemă cu Ibrahimovici, dar se rezolvă cumva, pentru Pep poate fi și vîndut Zlatan.

– Breaking News. Bayern Munchen ar fi totuși destinația, s-a scăpat un oficial de la Adidas, cu care Pep ar fi încheiat un acord ca parte a înțelegerii cu clubul bavarez.

Sînt dialoguri imaginare. Speculații pe care le-ați tot găsit prin siteurile noastre, unde nu există dubii, căci doar certitudinile vînd bine, un semn de întrebare pus din respect pentru meserie scade dramatic numărul de accesări, nu-i așa?

Cert e un lucru. La această oră doar Guardiola știe unde va antrena. Însă lumea fotbalului așteaptă cu multă nerăbdare întoarcerea celui care a creat cea mai bună echipă a epocii. Cu filozofia sa, un amestec de concepții tip Sacchi, Cruyff, Rinus Michels, Van Gaal, Guardiola a creat un stil, o idee, un nou fotbal, cel cu un actor principal, mingea, și 11 actori secundari, toți aflați în serviciul ei. Apărare prin atac, posesia ca sistem defensiv, joc în terenul advers, fără linii, dar cu jucători apropiați, de parcă ar fi legați cu o sfoară magică. Fotbal de atac fără atacanți de meserie, fotbal de apărare fără apărători, ați văzut aceste paradoxuri, aceste contradicții, de multe ori în jocul Barcelonei. Titlurile sînt pentru statistici, stilul e cel care rămîne și cel care intră în istorie, iar stilul Barcelonei lui Pep va rămîne în istorie.

Că va fi Bayern, ca va fi City, că va fi Chelsea ori United, lumea îl așteaptă pe Pep. Și absolut toți cred că visează la un meci al acelei echipe cu ”Pep Team”, cu Barcelona aproape perfectă de azi, adică. Ar fi un spectacol. Xavi, Iniesta, Fabregas, Pique și ceilalți împotriva celui care i-a transformat în legende. Messi contra celui care i-a condiționat cariera. Da, i-a condiționat-o și promit să găsiți tot pe acest blog  explicațiile.

Mulți cred că Guardiola nu va reuși fără cei de mai sus. N-aș fi așa sigur. Cînd iubești ceea ce faci, cînd meseria e o pasiune, cîștigurile vin. Vă invit să citim împreună cîteva pasaje dintr-un interviu pe care Pep l-a acordat cotidianului El Pais, în 2002. Nu-i nici o greșeală, în 2002, înainte de Mondialul asiatic. Nu e neapărat un interviu, e mai mult o discuție, dar una în care Pep își expunea, în premieră, filozofia de antrenor, deși era încă jucător activ.

”Pe măsură ce trece timpul sînt tot mai convins cum ar trebui să fie jucat fotbalul, devin din ce în ce mai fundamentalist pe tema asta”, spunea el. Era influențat de felul în care fusese format ca jucător, în ”La Masia”, dar și de nivelul său fizic, mai degrabă moderat.

”Gîndesc lucrurile din punctul meu de vedere, al fotbalistului care sînt. Unul lent, care dacă intru în șocuri fizice pierd, Cînd aveam 18 ani, dacă sufla unul la mine pe teren mă dărîma”.

Nimic nou pînă aici. Se răsfăța un pic, căci nivelul său fotbalistic a fost uriaș. Iată cîteva exemple în filmulețul de mai jos! Vă invit să-l vedeți și apoi să vă întoarceți ca să aflați care erau ideile lui Pep acum mai bine de 10 ani:

”Echipele mele vor avea mereu două extreme. Azi, în 2002, asta nu se prea face. Pe mine nu mă interesează ca echipele mele să fie late la nivelul liniei de mijloc, vreau să fie și late și profunde. Cînd ai două extreme bune, poți juca sus, poți duce toată echipa în terenul advers, apropiind liniile și scurtînd distanțele de alergare. Pe vremea lui Cruyff am jucat cu Hagi și Prosinecky extreme, la un moment dat, dar era ceva anarhic. Cum să-l pui azi pe Rivaldo extremă stîngă cînd el nu-i extremă? Ia amintiți-vă de Ajax! Erau letali pentru că-i aveau pe Overmars și Finidi pe extreme, iar Kluivert juca perfect între ei”.

Extreme, așadar. Ce ziceți de Pedro? De Messi în primul an? De Henry sau, în ultima parte, de Tello, pe care Pep îl vedea, pesemne, un nou Overmars.

Ideea de vîrf de atac puternic, dar abil cu mingea, capabil să joace pivot, dar să dea și pase decisive a fost găsită de Guardiola, pentru a sa Barcelona, în persoana lui Ibrahimovici. N-a mers însă, și din cauza suedezului, al cărui caracter prea pronunțat a fost respins de vestiar. Mergem mai departe.

”Eu nu cred în ideea de dublu pivot. Joci așa doar dacă vrei să te aperi. Bun, dacă unul dintre ei înțelege că trebuie să iasă din linie pentru e urca, e foarte bine. Așa face Valeron la echipa națională. Cînd ne apărăm, stă în linie cu mine, dar cînd avem mingea se apropia de Raul, nu de mine. Și cum Raul coboară și el mereu după minge, atunci e foarte bine, ne asociem și pasăm.”

Triunghi, așadar. Xavi-Iniesta-Busquets. Asociere cu atacantul central, Messi în cazul de față. Sună cunoscut, nu? Triunghiurile au stat la baza filozofiei lui Cruyff, apoi a lui Rijkaard, iar Pep le-a preluat cu mult entuziasm, deplasîndu-le pe toată aria terenului, transformîndu-l pe Xavi mai mereu în vîrf al acestor triunghiuri.

În 2002, Guardiola era de părere că o echipă nu trebuie subordonată unui singur jucător. Aici, cu timpul, și-a schimbat opinia. Avîndu-l pe Messi în echipă, nici n-aveam cum să n-o facă. Dar cum pe Messi nu-l va mai avea, e de presupus că va reveni la ideile din tinerețe.

Sînt doar cîteva idei. Ne rămîne acum să ne imaginăm ce echipă din cele de mai sus, sau o alta, l-ar aglutina mai bine pe Guardiola. În Spania nu se va întoarce, așa că, eu unul visez la un Premier League magnific, care să-i cuprindă pe Guardiola, pe Mourinho, pe Sir Alex Ferguson, pe Wenger și pe Villas Boas, în a cărui creștere am mare încredere. Ar fi ceva brutal, nu?

Sau poate aveți alte idei? De aici încolo, fiecare e liber să-și spună părerea. Comentariile sînt la liber.

ALEXANDRE PATO, ”RĂȚOIUL” DEVENIT ”RĂȚUȘCA CEA URÎTĂ”

ALEXANDRE PATO, ”RĂȚOIUL” DEVENIT ”RĂȚUȘCA CEA URÎTĂ”

Ocupați pînă peste cap cu Balonul de Aur, cu Iniesta și meritele sale, cu rivalitatea dintre Messi și Cristiano, cu problemele lui Iker Casillas sau cu situația explozivă de la Real Madrid, am trecut destul de ușor peste o informație. Importantă, căci vine dintr-un fotbal important, cel italian, de la un club foarte mare, AC Milan, avîndu-l ca subiect central pe unul dintre cei mai talentați fotbaliști din ultimii ani: Alexandre Pato.

Toată dimineața au curs știri despre vizita pe care Pato a făcut-o la sediul Milanului, pentru a-și lua rămas bun de la Adriano Galliani și de la ceilalți conducători. De restul lotului se despărțise în prealabil, între fotbaliști legăturile funcționează un pic altfel. Dacă Pato s-a întîlnit și cu Berlusconi deja nu mai știu, asta deocamdată n-a apărut, deși legătura dintre brazilian și Berlusconi, ce devenise într-o vreme una de familie, nu-i deloc de neglijat.

Conștientizăm cu ocazia asta că Alexandre Pato a plecat de la Milan, din Italia, din Europa, pentru a reveni în țara natală, la Corinthians. Vorbim, așa cum am spus mai sus, de unul dintre cele mai mari talente aduse pe continent în ultimii 5 ani. În august 2007 mai exact, cînd Milan plătea pentru a-l transfera o sumă deloc mică, 20 de milioane, pentru un tînăr de 17 ani.

La vremea respectivă, peisajul fotbalului mondial era dominat de Kaka. Balon de Aur și vedeta principală a cîștigătoarei Ligii Campionilor, tocmai ieșit dintr-un sezon memorabil, Kaka era urmat, la ceva distanță, de Cristiano Ronaldo, pe punctul de a exploda la Manchester United, și Leo Messi, încă tînăr, încă în umbra lui Ronaldinho la Barcelona, dar arătînd deja perspectivele ce vor urma.

Marea calitate a lui Pato era agilitatea. Puțini beneficiau la vremea aceea de un fizic atît de elastic, de un demaraj atît de fioros și de schimbări de direcție demne de o felină. Imbatabil în unu contra unu, mai ales pe spații mari, Pato a confirmat și în fața porții, numărul de goluri marcat în primele două sezoane fiind remarcabil.

Cînd a plecat Kaka la Real Madrid s-a crezut că turbulențele pot fi survolate destul de lin cu ajutorul lui Pato. Poate tocmai această perspectivă, acest exces de importanță ce i-a fost acordat, s-au aliat contra lui. Celebrul ”Milan Lab” n-a dat rezultate în ceea ce-l privește. Creșterea bruscă a masei musculare n-a fost asimilată de organismul lui Pato, astfel că au apărut accientările, în principal cele musculare, bazate și pe un fenomen pe care jurnaliștii italieni l-au observat imediat. Suportabilitate la durere a lui Pato era extrem de mică. Fotbaliștii sînt oameni care, așa cum mai spunem noi pe la televizor, într-o expresie ce vine dintr-un limbaj de lemn al vremurilor trecute, dar e corectă, mai trebuie să ”strîngă din dinți” atunci cînd au o problemă. Ceea ce Pato nu făcea. Pentru el ”au” era literă de lege. La cea mai mică durere se oprea, cerea asistență medicală și lua pauze.

Și tot așa, din pauză în pauză, a ajuns un fotbalist îmbătrînit prematur. Pe undeva, povestea lui seamănă cu a unui alt jucător al Milanului, Bojan, pe care poate voi găsi timp s-o spun pe acest blog. Priviți acest grafic realizat de Gazzetta dello Sport la începutul sezonului.

 

Nu prea mai e nimic de comentat. Leziunile, unele mai mari, altele mai mici, sînt puțin importante. Importantă e cifra meciurilor pierdute de el.

Peste toate, legătura cu Barbara Berlusconi. O fată tînără, frumoasă (devreme acasă nu știu dacă era), cu suficient chef de viață, moștenit de la tatăl său, o grămadă de calități ce pot pune jos un fotbalist la fel de tînăr, la fel de prezentabil și cu la fel de mult chef de viață.

Că leziunile musculare s-au suprapus, destule, peste perioada legăturii lor n-a avut nimeni curaj să comenteze. La fel cum nimeni n-a avut ce să facă, nici măcar Adriano Galliani, atunci cînd Barbara s-a opus plecării lui Alexandre la PSG. Se întîmpla fix acum un an, iar PSG oferea, cu larghețea bine cunoscută, 35 de milioane pentru un fotbalist plin de calitați, dar pe care a ști dacă-l poți folosi în meciurile importante ori nu era o ecuație cu prea multe necunoscute.Acum a plecat la Corinthians pentru 15 milioane. Deși cu 20 de milioane mai puțin, bani buni pentru Milan.”Rățoiul” devenise între timp ”rățușca cea urîtă” pentru familia Berlusconi.

Oricum am da-o e un eșec. Din tripleta de care vorbeam la începutul textului, Pato-Ronaldo-Messi, ultimii doi continuă o colosală luptă pentru supremație, iar Alexandre abia începe una. O luptă pentru regăsirea propriei identități, pentru refacerea unei imagini șifonate, pentru revenirea în prim-planul fotbalului mondial.

Alexandre Pato are 23 de ani. I-a împlinit în septembrie. Privind și golurile de mai jos, mi se pare cam tînăr pentru o retragere, nu credeți?

Toți ceilalți îți spun ce se întîmplă, eu îți spun și de ce se întîmplă
Recomand
Givenchy Sephora
blouseroumaine-shop.com
Vola.ro
Articole recente
Comentarii recente
  • Negru Eduard on NIMIC DE ROMÂNIANoi deocamdat? sunt departe de a în?elege fotbalul ,mereu oamenii compara juc?torii actuali cu genera?ia de aur,mereu tr?im în trecut [...]
  • Razvan on ETERNUL ȘI FASCINANTUL CRISTIANOCristiano ar fi o a doua variant?. Cred c? psg ar trebui s? se uite exact ca Marseille în 91. [...]
  • nm.bradu on KANE, ”NOUARUL” CU ZECEStiu ca la noi (si, sincer, si pe afara) drepturile animalelor sunt o gluma, iar lumea spune ca "ce, ma, [...]
  • Vlad on MESSI ȘI BALOANELE SALECu tot respectul domnule Niculescu.Daca mâine Leipzig, Augsburg, Freiburg sau Hertha joaca împotriva oric?rei echipe na?ionale din America de Sud [...]
  • Viorel Costiniuc on MESSI ȘI BALOANELE SALEIn mare parte, vinovatii acestei mari minciuni a fotbalului, este presa care il umfla nejustificat pe Messi. Nu exist? o [...]
Twitter
Arhivă