UN ATLETICO PENTRU UN DIEGO ȘI ”THE SPECIAL SIME-ONE”

UN ATLETICO PENTRU UN DIEGO ȘI ”THE SPECIAL SIME-ONE”

În mod normal aș fi început cu Real Madrid. Așa e firesc, indiferent de ce zic și gîndesc unii. Real Madrid e Real Madrid, orice înfrîngere de genul ăsta, într-un derby de genul ăsta, ar trebui tratată din punctul de vedere al echipei cu mai mare impact mediatic. Iar asta e Real Madrid.

N-o s-o fac însă. Despre Real, ceva mai încolo. Deocamdată, să-i dăm lui Atletico prim-planul pe care-l merită. Am spus la finalul meciului de pe ”Bernabeu”, pe care l-am comentat, că mi se pare că Atletico e cea mai bună echipă a Spaniei în acest moment. Am stat apoi și m-am gîndit dacă nu cumva m-am grăbit, dacă nu cumva m-a luat valul unui meci foarte bun, la care crește și adrenalina comentatorilor, nu doar a celor din stadion.

Nu cred însă că am greșit. Atletico e la cel mai bun start din istorie. E la egalitate de puncte cu Barcelona în fruntea Primerei Division, la 5 puncte de Real sînt ambele, doar că spre deosebire de catalani echipa lui Simeone parcă joacă altceva. Nu mă refer la valoarea estetică a fotbalului prestat, ci la efectivitate. Atletico joacă fix ce știe și știe ce joacă. La Barcelona încă ideile nu sînt clare, ori e tiki-taka, ori e fotbal vertical, ori e posesie, ori e apărare cu contraatac. La Atletico nu-i așa. Stilul se menține, iar asta se întîmplă pentru că pe margine Simeone se agită ca un jucător în plus. Am vrut să scriu ca un leu în cușcă, numai că eu, sincer, n-am văzut niciodată leii agitîndu-se în cuști, la toate grădinile zoologice la care am fost, și am fost la cîteva prin Europa, bieții regi ai animalelor păreau la fel de plictisiți precum bugetarii de pe la noi, așteptînd mîncarea fix ca bugetarii de la noi salariul.

Să revenim la Atletico. Și la derby. 13 de ani de așteptare, 13 de ani în care fanii lui ”Atleti” și-au înghițit dezamăgirile, au digerat umilințele și au mestecat de multe ori în gol așteptînd o soartă mai bune. Care, iată, a venit. ”Se caută rival demn pentru un derby decent”, acesta era mesajul pe care suporterii Realului îl afișau ostentativ în toată această perioadă.

BILETE DE INTRARE LA TOATE MECIURILE DIN PRIMERA DIVISION GĂSIȚI AICI:

Azi, Atletico e un rival mai mult decît demn. Eu nu-mi aduc aminte de un meci al Realului pe teren propriu în care spectatorii de pe ”Bernabeu” să nu palpeze nici măcar un minut senzația unei posibile victorii. Nici măcar la eșecurile cu Barcelona, din perioada Guardiola, nu am simțit așa ceva. Sigur, scorul final putea fi altul, putea fi egal, chiar în favoarea Realului cu un ajutor divin, dar ar fi fost mincinos. De fapt, și acest 0-1 e un pic mincinos, mult mai aproape de adevărul din teren era un 0-3.

Despre Diego Simeone am mai vorbit. Despre Diego Costa, nu prea. Cred că o vom mai face. Spaniolii se gîndesc să-l selecționeze în ”La Roja”, iar asta spune multe. Imaginea pe care o lasă Diego Costa nu te invită la prea multe idei pozitive, frumoase. Și asta pentru că Diego Costa nu e vreun frumos. Dimpotrivă, e mai degrabă urît, cu aerul său de bătăuș de cartier, de bodyguard de discotecă. Nu e un dandy în nici un caz. E însă un luptător, un luptător care nu ezită să-și folosească toate armele din dotare, unele dincolo de regulament, dar un fotbalist care termină fiecare meci stors de puteri după zeci de sprinturi, plin de vînătăi după zeci de coate pe care le-a încasat, dar cu siguranță mulțumit că a făcut tot ce i-a stat în putință pentru victoria echipei sale.

În jurul lui Diego Costa a construit celălalt Diego, Simeone, acest nou Atletico, rămas oarecum lipsit de un punct de referință după plecarea lui Radamel Falcao. Diego Costa s-a multiplicat pe ”Bernabeu”, a fost pe tot terenul și cred că fanilor Realului le-a trecut pentru o clipă prin minte că are un frate geamăn care a intrat și el pe teren. Cînd stătea în umbra lui Falcao, Diego Costa era de multe ori superficial, suficient. Acum, în condițiile în care David Villa, chit că are un CV uluitor, e mai degrabă un soi de anti-star, Costa a preluat conducerea echipei, e terminația lui Simeone în teren.

BILETE DE INTRARE LA TOATE MECIURILE LUI ATLETICO MADRID GĂSIȚI AICI:

Să analizăm puțin derbyul! Simeone și-a făcut perfect temele, la fel cum și le făcuse și pe ”Camp Nou”. O echipă atît de scurtă precum Atletico rar am văzut. Jucătorii parcă sînt legați cu o sfoară, atît de disciplinat se realizează bascularea înainte-înapoi sau stînga-dreapta, în funcție de cum manevrează mingea adversarul. Aproape întotdeauna jucătorul Realului cu mingea la picior era în inferioritate, un doi contra unu sau chiar trei contra unu care făcea imposibilă progresia. În timpul meciului, senzația a fost că David Villa n-a fost în apele lui. Însă ”El Guaje” a făcut un joc de echipă admirabil, a jucat departe de careul advers, a fost un mijlocaș în plus, asigurînd densitate mereu în linia mediană, lăsînd atacul pe umerii puternici ai lui Diego Costa. Mie David Villa mi-a adus aminte în acest meci de Samuel Eto`o de la Inter-ul lui Mourinho, cînd se sacrifica pentru echipă jucînd în bandă și fiind extrem de disciplinat. Dacă Mourinho l-a convins pe camerunez să joace așa, iar Simeone a făcut același lucru cu Villa, putem trage, folosind regula de trei simplă, concluzii.

Nici în partea a doua, cînd a intrat Bale și Realul a început să atace pe benzi lucrurile nu s-au schimbat. Cei doi fundași centrali s-au apropiat de laterali și au creat aceeași superioritate. Mutarea părea riscantă în condițiile în care Realul ar fi avut un atacant în zi bună, însă ceea ce se întîmplă cu Benzema e de domeniul bizarului absolut. Cred că nu va mai dura mult și răbdarea lui Florentino Perez se va termina, iar atunci se va termina și șederea francezului la Madrid. Plus că a încerca să aduci pericol în benzi folosindu-te de Arbeloa și Coentrao e un demers aproape penibil.

Am trecut, ușor-ușor, la Real. Cred că Ancelotti nu știa la ce muncă se înhamă. Nu putem vorbi despre italian ca despre un antrenor prost. Nu poți fi un antrenor prost cu un asemenea CV. La instalare, Ancelotti și-a asumat ideea de schimbare la față a unei echipe ce se construise după ideile lui Mourinho. Deloc simplu demersul, dimpotrivă, mai ales în condițiile în care pilonul de rezistență al echipei, Xabi Alonso, e surprinzător de mult accidentat, în care piesa de creație a echipei, Mesut Ozil, e vîndut dintr-un capriciu de business, în care omul de gol, Benzema, nu are concurență care-i să-i pericliteze locul în echipă și în care vedeta echipei, Cristiano Ronaldo, pare un copil ce și-a pierdut și colegii de joacă și jucăriile, reușind cu toate astea să mențină un ritm rezonabil. Fără Cristiano, Realul ar fi o echipă lipsită de definiție, prelungirea contractului său fiind cel mai inspirat act al lui Florentino de la aducerea sa încoace.

Bizar a fost și ideea lui Ancelotti de a renunța la Modric în echipa de start. Inițial, croatul a fost anunțat de toate sursele posibile, alături de Illaramendi. Ori a fost o eroare de comunicare ori ceva l-a făcut pe Ancelotti să-și schimbe opinia și să-l trimită în joc pe Khedira. Fără Modric, Realul n-a avut cu cine să înceapă acțiunile de atac, diferențele s-au văzut în partea a doua, atunci cînd a intrat Modrici, a intrat și Bale, iar sistemul s-a schimbat din 4-4-2 în 4-2-3-1. Insuficient totuși, chit că Morata a arătat mai bine în 20 de minute decît Benzema în 20 de meciuri. Pentru Real vin vremuri destul de grele, noroc că are un calendar favorabil, căci dacă în Champions League ar fi fost Juventus și nu FC Copenhaga, iar în campionat n-ar fi urmat o deplasare la Levante, cine știe ce s-ar mai fi întîmplat. Pe 26 octombrie însă e ”Clasico” și atunci s-ar putea deschide prima breșă cu adevărat importantă.

BILETE DE INTRARE LA TOATE MECIURILE LUI REAL MADRID GĂSIȚI AICI:

Termin cu ce am început. Cu Atletico și cu Simeone. Dacă Atletico va ști să gestioneze calendarul infernal al acestui sezon pre-Mondial, atunci avem o candidată clară la titlu și, de ce nu, o posibilă surpriză în Liga Campionilor. Vi se pare, în momentul ăsta, că Bayern, Dortmund, cele două din Manchester, Arsenal, Chelsea, Juventus, PSG, Barcelona sau orice altă echipă vedeți mai sus în lista favoritelor la cîștigarea Champions League e sigură de calificare într-o dublă cu trupa lui Simeone? Mie nu. Intrarea lui Atletico în lupta pentru titlu e o veste tare bună pentru un campionat al Spaniei pe care mulți îl considerau monoton și lipsit de interes.

Cît despre Simeone, o să adaug o idee pe care am văzut-o undeva, cred că în presa engleză. În ceea ce-l privește putem vorbi despre ”THE SPECIAL SIME-ONE”.

PREVIZIUNI LA STARTUL LIGII CAMPIONILOR

PREVIZIUNI LA STARTUL LIGII CAMPIONILOR

Începe Liga Campionilor. Îndrăznesc să spun și aștept să fiu contrazis cu argumente, competiția cea mai puternică din lume, la nivel de cluburi. Tot ceea ce înseamnă Liga Campionilor e la superlativ, de fotbaliștii implicați la felul în care e gestionată de UEFA. E întrecerea la al cărei start toți ar vrea să fie prezenți, e întrecerea pe care toți ar vrea s-o transmită și toți ar vrea s-o comenteze.

Am mai spus, după părerea mea, vorbim de doua competiții într-una singură. Liga Campionilor și Champions League. Fiecare parte cu farmecul ei. Liga Campionilor e cea din faza grupelor, cînd alături de cei puternici avem ocazia să vedem și echipe din zone mai puțin favorizate, fotbalistic vorbind. Iar Champions League e cea din primăvară, cu dueluri eliminatorii, cu meciuri în care nici o greșelă nu mai e permisă, căci nu mai există marjă de eroare.

Haideți să facem, pentru început, o trecere în revistă a fiecărei grupe în parte. Rapid, fără prea multă filozofie sau analiză, plecînd de la calculul hîrtiei, urmînd să vedem în decembrie dacă ostilitățile s-au derulat așa cum era de așteptat. Apoi, vom vorbi puțin și despre meciurile importante de azi.

Grupele Ligii Campionilor, ediția 2013-2014, în caz că nu le știți încă pe dinafară, sînt acestea:

champ lea

În Grupa A, Manchester United pare să fie principala favorită. Și cred că va fi una dintre echipele calificate. Nu va avea însă meciuri preasimple și asta pentru că toate celelalte trei competitoare au un joc oarecum asemănător, un fotbal de atac, ofensiv, mai puțin închistat de rigori tactice. Aș merge pe mîna Șahtiorului lui Mircea Lucescu, care deși nu mai e la fel de bună ca anul trecut are totuși experiența gestionării unor astfel de dueluri. Meciurile deschise cred că avantajează echipa lui Lucescu, adversarii deschiși mai bine zis. Cu toată prietenia pentru Gică Craioveanu, nu știu în ce măsură va izbuti Real Sociedad să survoleze perioada extrem de agitată care urmează, cu meciuri din 3 în 3 zile, la un lot nu foarte amplu și nici experimentat.

Grupa B are două favorite certe. Real Madrid și Juventus. Eu cred că asta va fi ordinea finală a clasamentului, dar nu exclud o surpriză din partea lui Juve. Campioana Italiei s-a întărit spectaculos în această vară, iar proiectul lui Antonio Conte cu siguranță poate trece mai sus decît sezonul precedent, cînd s-a oprit în ”sferturi”. Pentru asta e foarte importantă clasarea finală în grupă, căci locul secund îți poate scoate în cale o cîștigătoare de grupă. Se va decide ierarhia finală în dubla dintre cele două favorite, dar nici partidele cu Galata nu trebuie tratate cu seninătate prea mare. În special cele de la Istanbul. Dacă anul trecut, Galata avea noroc la tragere și reușea să iasă în primăvară, acum nu cred că se mai poate întîmpla asta.

Grupa C e una destul de cenușie. PSG a avut noroc, a beneficiat de o tragere bună. Cred că putem vorbi despre campioana Franței ca despre o calificată sigură în primăvară. Pentru locul al doilea, mi se pare că Benfica are un ușor avantaj, mai ales pentru că nu și-a pierdut numele importante.

Grupa D seamănă destul de mult cu grupa B. Are două favorite certe și rămîne de văzut ordinea finală a ierarhiei. Merg parcă pe mîna lui Bayern, care pare mai închegată, chit că lotul încă se chinuie să aglutineze ideile tactice ale lui Guardiola. Dubla Bayern-Manchester City mi se pare însă un mare punct de atractie.

Grupa E e grupa despre care se va discuta cel mai mult. Nu cred va avea vreo problemă Chelsea și aștept să văd cum se va descurca Steaua. Mi se pare sub Schalke, așa că o calificare în primăvară ar fi o surpriză plăcută. Indiferent de ce vor spune fanii steliști. Mi se pare însă peste Basel, așa că o necalificare în primăvara Europa League ar fi o surpriză neplăcută.

Grupa F ar trebui să poarte numele de ”grupa morții”. De fiecare dată avem una. Mi se pare un pic sub cea similară din sezonul trecut, unde aveam Real, City, Dortmund și Ajax. Dortmund e iar ghinionistă din acest punct de vedere, însă Napoli și Arsenal sînt sub Real și City, chit că OM pare mai bună ca Ajax-ul de anul trecut. Vor fi meciuri splendide, pe care le vom savura. Borussia mi se pare cu un pas înainte și cred că de data asta Arsenal nu va trece de grupe. Napoli are în Rafa Benitez un antrenor care adoră astfel de meciuri pe care să le poată pregăti așa cum știe din punct devedere tactic.

Grupa G ar trebui să aibă un lider clar, Atletico. Nu poate juca însă Diego Costa în primele meciuri, ceea ce ar putea fi un ușor handicap. Nu văd însă cum ar putea rata calificarea. Atletico reprezintă, am scris-o cu ocazia Supercupei Spaniei, cea mai bună echipă din Spania fără minge, atunci cînd posesia e la adversar. Între Porto și Zenit se va da lupta pentru celălalt loc calificant, iar aici văd echipa din Sankt Petersburg cu un ușor avantaj, grație antrenorului italian și a vedetelor du greutate din lot.

Grupa H e și ea o grupă unde se cască o prăpastie între primele două și celelalte două. Barcelona și Milan vor merge mai departe, nu cred că se îndoiește cineva, iar Barcelona e favorită la locul unu pentru că problemele sale sînt parcă mai mici decît cele ale Milanului.

BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN CHAMPIONS LEAGUE GĂSIȚI AICI:

Să vorbim puțin și de meciurile importante din prima zi!

Galatasaray-Real Madrid are aceleași considerente tactice ale duelului din primăvară, din ”sferturi”. Destul de puține s-au schimbat față de acea dublă la Galata, destul de multe la Real. În aprilie, totul s-a decis încă din prima manșă, căci Galatasaray a fost prea simplă pentru Madrid. Nu știu dacă și ce s-a schimbat la Galata de atunci. Poate stadiul de formă în care se află azi Drogba și Sneijder, care în primăvară erau departe de vremurile lor bune.

Marea problemă a Galatei vine din zona de apărare. Chit că față de anul trecut a venit Chedjou, zona centrală e departe de a oferi maximă siguranță. Iar părțile laterale cu atît mai puțin. Eboue e un adversar de genul pe care Cristiano îi manincă pe pîine, căci se apără larg, oferă spații și nici nu prea benefiziază de ajutor din linia de mijloc. Lipsește Altintopp, ceea ce ar putea fi totuși un plus, căci va juca probabil Sabri, care pare mai dedicat fazei defensive. Pe partea cealaltă, dacă va juca Bale, aceeași teorie. Ar fi straniu să-l revedem acolo pe Riera, așa cum pretinde presa turcă. El n-a jucat deloc în acest sezon, pentru că în Turcia e o limită de 6 străni în echipă, iar Terim îl preferă pe Chedjou. În Ligă nu există această limită, dar parcă e anormal să fie folosit un fotbalist cen-a mai jucat din mai.

La Real, cred că va reintra Khedira printre titulari. Și mi se pare posibil să fie lăsat pe bancă Isco, iar Bale să fie folosit în zonă centrală, pentru a-l ajuta pe Benzema să preseze greoaia apărare a turcilor. Iar Di Maria să joace în dreapta. Va apăra Casillas, o experiență cel puțin bizară pe care o încearcă Ancelotti, căci n-am mai văzut pînă acum o astfel de rotație la vreo echipă de nivel mare.

BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN CHAMPIONS LEAGUE GĂSIȚI AICI:

În Manchester United-Leverkusen e de presupus că vom asista la prima titularizare a lui Fellaini. Probabil alături de Carrick, așa cum scriam și într-o descriere a situației din Premier League de după transferuri. Cred că va juca Valencia în dreapta și aștept să văd cine va fi în stînga. Kagawa n-a prea fost folosit de David Moyes pînă acum, dar cum meciul e pe teren propriu parcă tot pe Welbeck îl văd acolo.

United n-a mai dat gol din acțiune de ceva vreme, în ultimele 3 partide de campionat marcîndu-se de două ori din faze fixe, un penalty care n-a prea fost și o lovitură liberă.

lev Leverkusen face parte din categoria echipelor ”cu design”. Joacă frumos și suficient de ofensiv. Kiessling e golgeterul echipei și nu pot să nu mă întreb de ce oare marile nume din Germania și Europa n-au ochi și pentru el, căci mi-l reamintesc marcînd goluri de pe vremea cînd comentam Bundesliga la Sport Klub. Bayer joacă într-un 4-3-3 destul de clasic, cu Sam într-o formă destul de bună. El și Kiessling au marcat, împreună, 8 din cele 11 goluri ale echipei, cîte 4 fiecare, și ar trebui să fie principala preocupare a celor din Manchester.

NEYMAR ȘI VILLA, ”TATA” ȘI ”CHOLO”, MESSI ȘI CEILALȚI

NEYMAR ȘI VILLA, ”TATA” ȘI ”CHOLO”, MESSI ȘI CEILALȚI

Urcată în nori după un 6-0 la pauză cu o echipă mai mult decît modestă, chit că Levante a fost în sezonul trecut în Europa League și n-a lăsat o impresie proastă, dar în campionatul ăsta mă tem că va fi clară candidată la retrogradare, urcată în nori așadar, Barcelona s-a văzut nevoită să coboare un pic spre zone mai apropiate de cele pamîntene, să respire același aer cu alții. Niciodată nu-i bine să ți-o iei în cap, niciodată nu-i tîrziu să revi cu picioarele pe pămînt. Asta e valabil oriunde, nu doar în fotbal, vezi cazul Stelei cu Legia, vezi, la o adică, și situația personală a unora. Inclusiv a mea, dacă vreți și vă mulțumește chestia asta în vreun fel.



Să revenim la Barcelona! Dar pînă să ajungem în Catalunya să ne oprim totuși la Madrid. Nu pe ”Castellana”, ci undeva mai spre margine, pe malul rîului Manzanares. Aici găsim un Atletico Madrid care începe din ce în ce mai tare să-și creeze propria identitate. După chipul și asemănarea lui ”Cholo” Simeone. Am spus miercuri noapte, în timpul comentariului, în prima repriză a meciului de pe ”Calderon”, că Atletico începe să devină cea mai bună echipă fără minge din Spania. Anii trecuți, acesta părea locul Realului, căci Jose Mourinho avea, oarecum, aceeași filozofie reactivă ca și Simeone. Beneficia însă și de un lot mult mai competitiv, ofensiv vorbind, astfel că-și permitea să facă, în destule meciuri, abstracție de această filozofie.

Nu știu ce va face Atletico în viitor, căci lumea a început să-i învețe. Inclusiv Mourinho, în finala Cupei de anul trecut, a încercat să-l atragă pe Simeone în capcană și să invite pe Atletico să atace. Pentru a-și putea pune în aplicare planul său de reacție. A fost aproape să-i iasă lui Mourinho și am fi avut ocazia să vedem un dublu Clasico în aceste zile. A fost aproape, dar nu i-a ieșit, ba dimpotrivă, lucrurile s-au întors împotriva portughezului.

Nu cred că-și poate cineva imagina în momentul ăsta un Atletico Madrid jucînd în stilul Borussiei Dortmund, să zicem. Dacă am încerca asemănări jucător per jucător poate că ne-ar ieși ceva. Simeone însă nu-i Klopp. Lui nu-i place să atace, ăsta e el, pe stil italian, mai degrabă, poate și pentru că s-a format oarecum la școala asta. Ajuns la 43 de ani, Simeone pare obsedat de cifra 4. Cele două linii de 4 pe care le formează în fața careului propriu se văd atît de bine, la televizor sau pe stadion, încît sînt convins că antrenamentele se bazează mult pe asta.

Cele două linii de 4, foarte apropiate una de alta, cu jucători parcă prinși într-un cordon, au făcut ca Barcelona să arate, miercuri noapte, ca un tenisman care dă la perete. Semicercul paselor catalane a fost prezent, dar spațiul de verticalizare foarte greu a fost găsit. Am fost așadar exteem de multe pase lungi, de la Pique și Mascherano, într-o diagonală desprinsă din epoca lui Ronald Koeman, cu Stoicikov destinatar. Intenția era clară, desfacerea zidului, crăparea lui, însă și intențiile băieților lui Simeone erau la fel de clare. Nici o gaură.

Cît timp energia a existat, breșele n-au apărut. Sîntem totuși în august, iar o echipă nu se poate apăra așa 90 de minute. Efortul e uriaș. De cele mai multe ori jucătorul Barcelonei cu mingea era pus într-o situație de inferioritate numerică flagrantă. 3 contra 2 sau chiar contra unu, asta nu e ușor de obținut, din punct de vedere fizic.



Nici Barcelona nu e la capacitate maximă din acest punct de vedere. Iniesta, spre exemplu, a făcut cel mai prost meci pe care eu mi-l amintesc. Nici un dribling, preluările nu-i ieșeau, sărea mingea dubios din el. Cum fotbalul n-aveam cum să-l uite, pun asta pe seama problemelor fizice, mai ales că a și fost foarte cald, 34 de grade la ora 11 noaptea, plus umiditate, nu e deloc o atmosferă plăcută. Paradoxal, cei mai buni oameni ai Barcelonei mi se par, în momentul ăsta, cei mai slabi de la finalul sezonului trecut, Fabregas și Alexis. Plus Mascherano, perfect aproape în orice duel unde e nevoie de anticipație, trecutul său ca mijlocaș la acoperire fiind din acest punct de vedere foarte important. Cu siguranță că meciul i-a folosit lui Tata Martino. A trăit pe pielea lui un scenariu pe care, poate, l-a văzut la televizor de multe ori în sezonul trecut și pe care, în mod sigur, îl va mai trăi. Vezi meciul cu Milan, din deplasare, în Ligă, de exemplu. Din nou mi se pare că Xavi face din ce în ce mai greu față unor astfel de meciuri, astfel că pierderea lui Thiago rezultă a fi importantă. Din nou Messi a acuzat probleme fizice și în curînd se fac 6 luni de cînd a jucat ultima dată 90 deminute. E bizar ce se întîmplă cu el, căci ceva se întîmplă, astfel că golul lui Neymar mi se pare cea mai bună veste posibilă pentru Barcelona după această primă mansă a Supercupei.

Cineva mi-a trimis un mesaj, imediat după meci: ”Neymar, două meciuri, nici un driblig și doar pase simple, înapoi. Va fi țeapa secolului”. Nu-l cunosc personal pe expeditor, dar am senzația că e fan al Barcelonei. Paradoxal. Mi se pare ilogic să faci o caracterizare a unui fotbalist după două meciuri în care n-a fost niciodată titular și a adunat ceva mai mult de 45 de minute. E ceea ce fac mulți urechiști din presa de la noi, punînd ștampila pe un fotbalist după jumătate de ceas, uitînd că fotbalul e totuși ceva mai complicat. Renta lui Neymar, în perioada asta, e totuși de un gol, și încă unul foarte important.

De ce spuneam că e cea mai bună veste? Pentru că Barcelona are nevoie de cineva care să apară atunci cînd dispare Messi. Și să dea un gol chiar cînd nu face mare lucru. Neymar n-a făcut mare lucru nici cu Atletico, deși mie mi s-a părut în progres față de meciul cu Levante. Dar e totuși un jucător nou, venit într-un continent nou, într-o țară nouă, într-un fotbal nou. Totul e nou pentru el, iar comparația cu Ronaldinho, care avea deja omogenizarea cu Europa făcută la PSG mi se pare stupidă. Despre Neymar vom vorbi ca despre o țeapă sau o reușită peste doi ani pe vremea asta. Cine se repede să dea verdicte acum, pozitive sau negative, e departe de ideea de fotbal și foarte aproape de ideea de bîrfă.

Nu vreau să termin fără a-l menționa pe David Villa. A făcut ceea ce mă așteptam să facă. A jucat cum putea el mai bine și a marcat. Nu discut acum dacă plecarea lui de la Barcelona se justifică ori nu. Poate că da, poate că nu. A plecat pe considerente mai degrabă extrafotbalistice. Multă lume pune în spatele lui Messi plecarea lui David Villa. Nu-i chiar așa sută la sută, pentru că el a plecat în primul rînd fiindcă n-a vrut să prelungească înțelegerea ce expira în vara viitoare. Sau a vrut, dar în condiții financiare un pic departe de statutul său actual, căci nu poți pretinde un salariu mai mare ca Iniesta sau Neymar, de exemplu, atunci cînd nu mai ești cel din 2010. Dar chiar și dacă a plecat pentru că s-a certat cu Messi, să presupunem că e așa și că ei nu mai puteau continua împreună. Deși e și asta o teorie falsă, căci vestiarul unei echipe nu e format din 20 și ceva de prieteni, ci din 20 și ceva de caractere, de rechini cum ar zice Gică Craioveanu, care-și văd în primul rînd interesul propriu. Dacă Messi nu mai putea continua cu Villa, urmarea e una singură și în nici un caz ea nu poate fi îndepărtarea lui Messi. În momentul ăsta, Messi e mai important pentru FC Barcelona decît oricine, chiar decît stadionul Camp Nou sau contractul cu Qatar Airways. Cine spune altceva, mă întorc la ce-am scris mai sus, e departe de ideea de fotbal și foarte aproape de ideea de bîrfă.



SENZAȚII DIFERITE PENTRU BARCELONA ȘI REAL MADRID

SENZAȚII DIFERITE PENTRU BARCELONA ȘI REAL MADRID

A început un nou sezon de Primera Division, un nou prilej de a vedea duelul săptămînal dintre cei doi coloși ai fotbalului iberic, FC Barcelona și Real Madrid. Nimeni nu cred că are vreo urmă de îndoială că titlul de campioană va merge și anul ăsta spre una sau alta dintre cele două rivale. Primera Division a devenit de ceva vreme un campionat bipolar, iar speranțele de revenire la suspansul de acum mai mulți ani, cînd mai aveam o Valencia, un Depor, un Atletico, chiar și FC Sevilla luptîndu-se pentru titlu cred că tind spre zero. E o mare problemă pentru fotbalul spaniol în general, iar șefii de acolo dau semne că înțeleg situația și încearcă să schimbe ceva. Cîtă vreme însă distanța, financiar vorbind acum, dintre Real și Barcelona, pe de-o parte, și celelalte competitoare, pe de altă parte, se va menține la fel de mare, e greu de crezut că ea nu se va reflecta în distanța în puncte. Aici trebuie făcut primul pas, în direcția asta, a echilibrării distribuției banilor ce provin din drepturile tv, pentru că nimeni nu are de cîștigat dintr-o hegemonie, dintr-o dictatură.



Să vorbim puțin despre etapa de debut!

Începutul Barcelonei e încurajator. Pare o echipă ce și-a redobîndit caracteristicile din trecut, acea agresivitate, acel pressing atunci cînd mingea era pierdută, acele 5 secunde letale, impuse pe vremea lui Guardiola, cînd balonul trebuia cu orice preț recuperat. Acesta era intervalul de timp pe care Pep îl dădea elevilor săi, urmare, evident, a multor ore de studiu video a diverselor fațete ale jocului.

Nu știu cît de mult are de-a face Gerardo Tata Martino cu asta. Dar el e antrenorul, el stă pe bancă, în dreptul lui trebuie pusă această schimbare. S-au notat și alte modificări de ordin tactic. Alexis, ce pare titular incontestabil în acest moment grație caracteristicilor din jocul său, a fost mai lipit de bandă ca alte dăți, în vreme ce Dani Alves s-a insinuat de multe ori în zonă centrală, participînd mai activ ca anii trecuți la faza de construcție. De unde și senzația că n-a fost la fel de activ, căci au lipsit verticalizările sale în anumite situații, în schimb implicarea sa în jocul de pase a dat mai multă consistență și o superioritate numerică atunci cînd mingea era în zona sa. În partea stîngă, poate și pe fondul absenței lui Jordi Alba, Pedro a primit mai multă libertate, iar asta s-a notat.

La mijloc, Fabregas, surpriza lui Tata Martino din ”11”-le de start, a fost cel mai activ de pe teren. Agresiv, dinamic, multiplicîndu-se parcă de multe ori, a părut a anunța că are multe speranțe de la acest sezon. Rolul său l-a eliberat de multe ori pe Xavi, care izbutea astfel să primească mingea fie mai în spate, avînd toate variantele posibile de continuare, fie foarte în față, cu șanse de finalizare, dar de foarte puține ori între linii, ca pînă acum. La asta a contribuit și participarea lui Messi, care a coborît constant în zona ocupată altădată de Xavi, devenind un mijlocaș în plus.

A debutat și Neymar, dar a fost mai degrabă un debut timid, anemic. Mai are multe de aprofundat, în special pe această fază de pressing, care în brazilia îi era străină. S-a văzut un soi de stres în atitudinea lui, marea lui dorință de a nu greși nimic, de unde și pasele ”de serviciu” pe care le-a dat, fără să încerce ceva notabil. Senzația e că în momentul ăsta, Neymar nu ar avea loc în formula de start la un meci complicat, nu simplu cum a fost cel cu Levante.

După meci, Xavi a oferit dezbaterea serii, recunoscînd că în perioada absenței lui Tito Vilanova, în sezonul trecut, echipa se antrena puțin spre deloc în aspecte tactice. Un tip ca Xavi, onest întotdeauna față de fotbal, a recunoscut acum ceea ce multă lume observa. Interimatul lui Jordi Roura a fost mai degrabă un eșec. În acea perioadă echipa și-a pierdut din obiceiuri, pe care nu le-a mai regăsit nici după revenirea lui Tito. Cu consecințele cunoscute în meciurile importante din finalul sezonului trecut. O echipă fără antrenor, cît ar fi ea de mare, tot asta rămîne, o echipă fără antrenor.


Real Madrid e încă în perioada de rodaj. Se vede asta. Pe undeva, situația seamănă cu cea de la Bayern, căci induce o schimbare de filozofie, nu doar de antrenor. Ancelotti a spus-o clar, echipa trebuie să cîștige, dar e important și cum o face. Mesajul a plăcut madrilenilor, iar aici mă refer la suporterii adevărați, de stadion, nu cei de conjunctură, care n-au habar de istoria acestui club. A venit cumva în întîmpinarea dorinței lor, căci fanul Realului n-are cum să agreeze o echipă care se apără și cîștigă pe contraatac, chit că ea dă peste suta de goluri într-un campionat. Real Madrid trebuie să atace, trebuie să impună ritmul, trebuie să domine.

Pentru asta e nevoie de timp. Față de modulul lui Mourinho, cel al lui Ancelotti a pierdut un ”închizător” pur. Pierzînd astfel din siguranța defensivă, în special atunci cînd mingea e pierdută și adversarul pleacă pe contraatac. Teoretic, pe acest moment al jocului echipa ar trebui să se așeze pe două linii de 4 oameni, cu Cristiano eliberat de sarcini defensive și cu Benzema ca referință ofensivă. Toate bune, numai că Ozil și Isco, fac rău faza de repliere și uită benzile libere, deplasîndu-se, din instinct, spre centru. Dacă adăugăm aici entuziasmul ofensiv al lui Marcelo, ne rezultă o bandă orfană, o invitație pentru adversar să profite de ea.

E de presupus că lucrurile vor evolua. E nevoie de timp însă. În curînd ar trebui să reintre Xavi Alonso, ceea ce e foarte bine, căci el asigură ordinea de care echipa are nevoie. Mie nu mi-e însă foarte clară situația lui Xabi Alonso, care e deja în ultimul an de contract și căruia nu mi se pare că i s-ar face prea mult pressing pentru a semna prelungirea. Ar fi o mare greșeală ca Xabi Alonso să fie lăsat să plece, chit că Illaramendi anunță calități asemănătoare. Pentru Isco, prezența lui Xabi Alonso mi se pare esențială în configurarea jocului său, iar o linie de 3 cu Xabi Alonso, Isco și Illaramendi mi s-ar părea cea mai potrivită în momentul ăsta, chit că Sami Khedira pare a fi, prin evoluții, de nenlocuit.

Isco reprezintă partea cea mai notabilă a primei victorii madrilene în campionat. A fost MVP-ul meciului, a luminat faza de construcție și l-a lăsat oarecum în umbră chiar pe Cristiano. Ceea ce e un mare plus, căci în momentul ăsta nu mai reprezintă portughezul singura obsesie pentru adversar, a apărut o grijă în plus în persoana lui Isco.

Două vorbe și despre Atletico. A cîștigat un meci contondent, aspru pe alocuri, pe un teren greu. Se confirmă rolul său de campioană incontestabilă a ”muritorilor”. Din păcate în meciul ăsta nu l-am putut vedea pe Rusescu, ceea ce nu sună bine, oricum am lua-o. Să nu te regăsești în lot la meciul de debut nu e deloc un semnal pozitiv. Patriotismul e bun, realitatea e însă alta. Iar ea îmi spune că nu-i va fi deloc ușor lui Rusescu la Sevilla. Sincer aș vrea să mă înșel, dar în momentul ăsta situația asta e.

FALCAO, ”EL TIGRE” DE MONACO

FALCAO, ”EL TIGRE” DE MONACO

Pînă la un punct, situația lui Radamel Falcao seamănă cu cea a lui Neymar. Ca și viitorul star al Barcelonei, și Falcao știa foarte bine că va pleca de la Atletico în această vară. Ceea ce se va și întîmpla. Destinația însă este una cît se poate de surprinzătoare. La AS Monaco nu s-a gîndit nimeni totuși că va ajunge.



Cînd a plecat de la Porto la Atletico Madrid, lumea nu s-a prea întrebat dacă e un pas înainte. Deși Porto era o prezență constantă în Champions League și o candidată permanentă la lupta pentru trofee în Portugalia, s-a mers pe ideea că ”El Tigre” a trecut totuși într-un campionat superior, cel al Spaniei. Primera Division e mult peste prima ligă a Portugaliei, iar expunerea de care a beneficiat Falcao a fost clar mai mare.

Și-a făcut și el treaba foarte bine. Cifrele vorbesc despre unul dintre cei mai mari atacanți ai momentului, poate cel mai complet atacant de careu care există. De la cifre și de la randament s-a pornit în speculații. Chelsea, City, Manchester United, PSG, Real Madrid, toate s-au aliniat în această cursă a zvonurilor din această perioadă de mercato, dintre 90 la sută sînt false, cu pretenții a-l achiziționa pe columbian. Oricare din variantele de mai sus reprezentau un pas înainte. AS Monaco nu reprezintă, cel puțin în opinia mea, și o să mă explic, decît un pas înainte din punct de vedere financiar.

Am spus de multe ori, și am fost contrazis de tot atîtea ori, că pentru fotbaliști cel mai important element e banul. Hai să nu generalizăm! Pentru 90 la sută dintre ei. Nu e nimic condamnabil, în fond practică o meserie scurtă, care trebuie să le asigure existența, lor și familiei, mulți ani după vor terminat cu ea. Plus că e și o meserie extrem de riscantă, căci niciodată nu știi de unde apare o accidentare și, mai ales, cînd, o accidentare ce-ți poate pune între paranteze destul de groase viitorul. Pentru mine cazul lui Marius Niculae e elocvent, asta ca să dau un exemplu din zona apropiată nouă, care se accidentează extrem, dar extrem de grav în ultimul meci pe care trebuia să-l joace la Sporting înainte să plece la AC Milan. Iar ăsta nu e un zvon, nu e o bîrfă, e o informație certă. Mai adaug că s-a accidentat în ultimele minute ale acelui meci, într-un moment în care la margine era pregătit cel care urma să intre în locul lui. Așa că înainte să-i acuzăm pe acești băieți că-s lacomi, mercenari sau mai știu eu cum, ar fi bine să încercăm să ne punem în pielea lor. S-ar putea să constatăm că nu-s ei cei care decid întotdeuna astfel de mișcări. Despre rolul impresarilor am tot vorbit pe aici.


Îl înțeleg pe Falcao. Devine mai bine plătit decît Messi și Cristiano Ronaldo, asta pînă cînd Florentino Perez se decide să-i prelungească înțelegerea și să-i mărească salariul lui Cristiano. Trebuie pentru asta să-i lase lui toate drepturile de imagine, ceea ce la Real nu se prea practică. Dar despre subiectul acesta, altădată. Revin la Falcao. Îl înțeleg, dar am libertatea să analizez decizia lui, acest transfer.

Merge într-un campionat plasat cam pe locul 5 în topul ligilor europene. Aproape de cel al Portugaliei chiar. La o echipă fără mare tradiție europeană, acea finală a Ligii din 2004 făcînd parte din acel hazard al istoriei. O echipă fără public. Îi va fi destul de greu lui Radamel să joace pe un stadion semi-gol, după ce a trecut pe la Porto și, mai ales, Atletico. La o echipă care nu joacă Liga Campionilor și nici Europa League. L-am cîștigat pe Neymar pentru mijlocul săptămînii, dar l-am pierdut pe Radamel.

În primul rînd la o echipă care pleacă de la zero. Se zice că se va construi totul în jurul lui Falcao. În 2003, Ronaldinho a ales Barcelona și nu Manchester United deși Barcelona era tare departe de ceea ce e azi pentru că i s-a prezentat un proiect în care era figura centrală. E posibil ca asta să-l fi sedus pe Falcao, deși am dubii că Monaco de azi e măcar la jumătatea acelei Barcelona din 2003, chiar așa într-o perpetuă stare de deprimare cum era atunci gruparea catalană. Să vede, aceste proiecte la echipe fără tradiție și fără istorie în fotbalul mare sînt greu de realizat, în ciuda banilor. Exemplele City, PSG sau Anji sînt elocvente. Cînd ai ceva tradiție în spate, cum e cazul lui Chelsea, care nu se compară la acest capitol cu United, Liverpool,. Arsenal, e ceva mai ușor, deși Roman Abramovici a trebuit să aștepte destul și să cheltuie mult pînă să pătrundă în elită.De văzut dacă noul proprietar de la Monaco va fi dispus s-o facă.

Acest Dmitri Ribolovlev e o copie destul de apropiată a lui Roman Abramovici. E doctor la bază, iar felul în care și-a construit averea e destul de neclar. Ca mai toți oligarhii din fostul URSS are legături suficient de obscure cu conducătorii Rusiei de azi și cu serviciile secrete. Se spune despre el că nu iubește fotbalul, așa cum, de exemplu, îl iubește Abramovici. Mai degrabă e om de afaceri. A văzut un business în preluarea clubului AS Monaco, iar atunci cînd va înceta să mai creadă în profitablitatea afacerii, fie că e vorba de un soi de protecție prin celebritatea pe care e pe cale s-o obțină (e mai greu de înlăturat un om celebru, deși rușii nu par a se da în lături de la nimic), va încerca să vîndă.

Milioanele de euro par a fi pentru el un mărunțiș. Stă în Elveția într-o casă de 230 de milioane, i-a cumpărat ficei sale, Ekaterina, un apartament la Monaco de 80 de milioane, altul la New York, cu 68 de milioane, insula Skorpio, din Grecia, unde e înmormîntat Onassis, cu 117 milioane, iar acum îi face echipă la Monte Carlo, ca să nu se plictisească.



Din punctul de vedere al lui Atletico, afacerea e bună. Se spune că-l va vinde cu aceeași sumă cu care l-a cumpărat. Adică 45 de milioane. Asta după ce l-a folosit doi ani, cu beneficiile de rigoare. Numai la noi gîndea un mare strateg al finanțelor și fotbalului că dacă ia un jucător cu 5 milioane și-l folosește 5 ani, timp în care el îmbătrînește și se uzează, plus că mai aduce beneficii în rezultate, trebuie musai să obțină profit la vînzarea lui, adică să-l dea cu mai mult de 5 milioane. Amortizarea fotbaliștilor e un concept care la noi nu e cunoscut însă.

Și se mai spune ceva. Am lăsat special la final acest lucru. Se spune că Falcao are clauză prin care poate pleca în vara viitoare la un club de elită, dacă va fi solicitat evident, pentru o sumă ce nu depășește 40 de milioane. Și se mai spune că Real Madrid ar avea opțiunea preferențială. În plus, ar exista și o clauză de 50 de milioane pentru luna ianuarie, valabilă pentru oricine.

Undeva, mai sus, în acest text vorbeam despre faptul că nu fotbaliștii decid în proporție de sută la sută unde și cînd se transferă. Atenție la numele celor aduși de Monaco pînă acum: Falcao, Carvalho, Moutinho, Rodriguez. Toți sînt aduși de același impresar, Jorge Mendes, omul numărul unu în domeniu la momentul actual. De unde se vede că prietenia e una, afacerile sînt alta, căci pe Falcao îl voia și prietenul Jose Mourinho la Chelsea. Atenție la ce poate urma, căci Mendes mai are destui jucători interesanți în portofoliu.

REAL MADRID-ATLETICO MADRID: UN ALTFEL DE DERBY ÎN FINALĂ

REAL MADRID-ATLETICO MADRID: UN ALTFEL DE DERBY ÎN FINALĂ

O finală e mai mult decît un derby. Un derby are structura sa, mai ales atunci cînd vorbim de un derby adevărat, în noțiunea sa de dicționar, căci în ultima vreme cuvîntul s-a extins și către alte partide. Cînd se întîlnesc două rivale din același oraș, senzația e cu totul alta, pentru că și rivalitatea, am evitat să folosesc cuvîntul ”dușmănie”, e mult mai mare. Iar cînd acest derby se transformă într-o finală, cu trofeul la cîțiva metri, toate calculele de dinainte devin incoerente.



Cîte finale ați văzut în care echipa considerată cu șansa a doua a făcut surpriza și a plecat acasă cu cupa mult dorită? Destule probabil. Ultimul exemplu putea fi miercuri, în finala Europa League de la Amsterdam. Benfica era sub Chelsea la calculele hîrtiei și poate că ar fi meritat să cîștige. N-a făcut-o, dar ideea rămîne.

Atletico n-a mai bătut pe Real Madrid de 14 ani. 25 de meciuri. Timp în care s-a dezvoltat un complex de inferioritate ce se manifestă în mod vizibil, indiferent de locul în care se joacă partida, ”Bernabeu” sau ”Calderon”. Un blocaj mental ce transformă în coșmar și meciurile aparent mai ușor de cîștigat. Cum a fost cazul ultimului duel din Primera Division, pierdut de Atletico, pe propriul teren, după ce a avut un timpuriu 1-0, în fața unui Real doar cu gîndul la returul cu Dortmund.

Dacă e să vorbim totuși de finale, au fost patru între cele două rivale. În trei a cîștigat Atletico. Și toate s-au disputat pe ”Bernabeu”. E adevărat, de la ultima au trecut mai bine de 20 de ani, dar mesajul transmis mai sus rămîne valabil. Într-o finală e posibil orice.


Diego Simeone pare un antrenor pentru finale. Știe să-și mobilizeze echipa, vorbește pe limba jucătorilor, e de presupus că la lasă la o parte politețurile înainte de joc și dă drumul la limbajul de stadion. Ăsta e el, felul în care se comporta ca fotbalist s-a translatat în meseria de antrenor. Va încerca să lucreze la psihicul jucătorilor, să le agite personalitatea și să caute senzația de unitate, de grup. Știe perfect, căci a trecut și el prin episoade de genul ăsta cînd era jucător, că la Real apele nu-s calme, că vestiarul e divizat, că Mourinho e aproape pe picior de război cu ai săi.  Probabil că va intra cu formula cunoscută. Mario Suarez, Gabi și Koke pe zona centrală. Arda Turan și Diego Costa cu libertate de a schimba pozițiile, plus Radamel Falcao. ”El Tigre” e speranța la gol, dar marea lui problemă e că are mare nevoie de susținere. Eu cred că mult mai util ar fi fost Adrian în teren, în locul unuia dintre cei trei din zona centrală. Să ne imaginăm un Atletico a la Borussia, cu Adrian, Diego Costa și Arda în spatele lui Falcao! Cu echipa avînd posesie, construind electric și sufocîndu-și adversarii. N-o vom vedea! Simeone e din școala italiană. Nu se lasă el sedus de astfel de exemple. Va merge pe un 4-1-4-1 suficient de flexibil. Va lăsa posesia Madridului pentru că știe că asta incomodează echipele lui Mourinho. Nu cred că va apela la un pressing foarte sus, căci asta ar însemna să-și lungească echipa, ceea ce lui Ozil și Cristiano le-ar conveni de minune. Mai degrabă se va apăra în propria jumătate, va invita fundașii centrali ai Madridului spre linia de centru și va încerca să contraatace, mizînd pe forța lui Diego Costa, tehnica lui Arda și viteza de reacție a lui Radamel.

Comportamentul lui Mourinho ar fi bizar dacă n-am cunoaște circumstanțele. Obișnuit să provoace, portughezul a fost peste măsură de liniștit. Nu știu dacă e cea mai bună manieră de a pregăti o finală, nu știu dacă autogestiunea vestiarului, noțiune pe care am auzit-o și în perioada în care Tito Vilanova lipsea de la Barcelona și vă amintiți care au fost rezultatele, e cea mai potrivită tactică de a cîștiga un trofeu ce ar putea salva un sezon.

 Mourinho are și cîteva semne de întrebare. Plus o problemă. Cu ”P” mare, de la Pepe. Căci chiar Pepe e problema. Mourinho e pus în fața unei situații delicate. Accidentarea lui Varane e cauza. Ramos vine după o accidentare, iar Pepe n-a fost anul ăsta deloc la înălțimea pe care se situase în campionatul trecut. Logic ar fi să joace Raul Albiol, față de care Mourinho a manifestat, în acești trei ani, o ciudată reticență. Ar fi o mare surpriză să joace Pepe, chit că perechea Ramos-Pepe devenise o forță în sezonul 2011-2012. Lewandovski l-a făcut praf la Dortmund pe portughez, iar un duel cu Falcao n-ar fi deloc recomandabil. Plus că pe acolo mai e și Diego Costa, un jucător care provoacă mult, dă cu cotul, lovește, iar asta pentru un adversar aflat într-o situație psihică delicată nu-i tocmai bine.

Semnele de întrebare sînt Modrici, Khedira, Di Maria, plus redundanta deja dezbatere Higuain sau Benzema? Primii trei sînt în competiție pentru două locuri, iar dintre Benzema și Higuain se va alege atacantul. Probabil că va fi Benzema, mult mai bine primit de publicul de pe ”Bernabeu”. Cît despre Modrici, grea decizie! E unul dintre puținii jucători din lotul Madridului care mai sînt alături de Mourinho, pare în formă bună și cred că va juca. De văzut cum va gîndi Jose mai departe. Cu Khedira alături de Xabi Alonso, pentru mai multă siguranță la mijloc, căci Modrici fără minge arată destul de slabă participare, sau cu Di Maria, pentru destabilizarea zonei lui Filipe Luis.



Un factor extrem de important e cel al pregătirii fizice. Se aude că Simeone a derulat un plan bine pus la punct de pregătire a echipe special pentru această finală. Și-a permis să facă asta imediat după semifinală, de vreme ce nu prea mai avea pentru ce să se agite în campionat. Dacă e așa, Realul pleacă în flagrant dezavantaj, căci, dincolo că echipa pare obosită, Cristiano Ronaldo și Ramos vin cu destule probleme fizice la această finală.

Toți ceilalți îți spun ce se întîmplă, eu îți spun și de ce se întîmplă
Recomand
Givenchy Sephora
blouseroumaine-shop.com
Vola.ro
Articole recente
Comentarii recente
  • Razvan on ETERNUL ȘI FASCINANTUL CRISTIANOCristiano ar fi o a doua variant?. Cred c? psg ar trebui s? se uite exact ca Marseille în 91. [...]
  • nm.bradu on KANE, ”NOUARUL” CU ZECEStiu ca la noi (si, sincer, si pe afara) drepturile animalelor sunt o gluma, iar lumea spune ca "ce, ma, [...]
  • Vlad on MESSI ȘI BALOANELE SALECu tot respectul domnule Niculescu.Daca mâine Leipzig, Augsburg, Freiburg sau Hertha joaca împotriva oric?rei echipe na?ionale din America de Sud [...]
  • Viorel Costiniuc on MESSI ȘI BALOANELE SALEIn mare parte, vinovatii acestei mari minciuni a fotbalului, este presa care il umfla nejustificat pe Messi. Nu exist? o [...]
  • Razvan Anghel on SEARA ÎN CARE NU MESSI A FOST ȘERIFULEu am senza?ia ca pentru aceasta seara multicombinata la surprize ni?te b?ie?i de la bwin s-au bucurat mult. Nu credeam [...]
Twitter
Arhivă