GUARDIOLA CU MESSI ȘI FĂRĂ MESSI

GUARDIOLA CU MESSI ȘI FĂRĂ MESSI

Despre plecarea lui Guardiola de la Barcelona s-a vorbit destul de mult. E așternută peste acest gest, mai mult decît surprinzător apărut la vremea respectivă, o mantie a misterului demnă de serialele americane. Din cînd în cînd mai apar informații, dezvăluiri, surse, dar lucrurile continuă să rămînă greu de probat. Ele pot fi comentate însă. Și interpretate, căutînd adevărul în spatele unor gesturi ori a unor prestații.

S-a spus, de exemplu, că motivul definitivei rupturi între Guardiola și Sandro Rosell, președintele de atunci al catalanilor, cu care Pep oricum nu avea o relație prea grozavă, a fost dorința de a restructura, la finalul sezonului 2011-2012, lotul de jucători. În opinia lui Guardiola, erau cîțiva jucători care ar fi trebuit să plece. Unul ar fi fost Pique, ale cărui derapaje extrasportive umbreau prestațiile cîteodată excelente din teren. Altul ar fi fost Dani Alves, oarecum pe același considerent. Un altul ar fi fost Fabregas, pe care chiar Guardiola îl solicitase, dar pe care îl bănuia că ar fi omul ziariștilor din vestiar. Bănuială bazată în mod sigur pe presa extrem de favorabilă pe care Fabregas o avea, dar și pe anumite informații care ajunseseră la urechile lui Pep, din partea altor jurnaliști ”binevoitori”, căci lumea asta a presei e mult mai dezbinată și se canibalizează mult mai tare decît cea a fotbalului. Și nu în ultimul rînd, foarte surprinzător și cam greu de crezut totuși, unul dintre cei vizați de restructurare era Iniesta, pentru care exista ofertă certă de la Chelsea de 70 de milioane de euro. Un Iniesta care, în opinia lui Pep, nu putea oferi mai mult, nu avea marjă de creștere. Această din urmă idee mie mi se pare, repet, cam greu de crezut, dar ea circulă și trebuie consemnată ca atare. Exista, evident, și o listă de jucători ce urmau să fie aduși în schimb, pe care se regăseau, zice-se, Isco, pe atunci la Malaga, Eden Hazard, pe atunci la Lille (ajuns la Chelsea, posibil ca variantă pentru Iniesta) ori Thiago Silva, pe atunci mai tînăr, mai puțin predispus accidentărilor și ceva mai ieftin.

Sandro Rosell n-a fost prea convins de oportunitatea acestei minirevoluții. Cum chimia între el și Guardiola nu prea exista, l-a abordat pe Tito Vilanova, pentru a sonda posibilitatea de a-l instala principal, în caz că Guardiola va decide să plece. Ceea ce, ulterior, a provocat supărarea lui Pep față de regretatul Tito Vilanova.

BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN CHAMPIONS LEAGUE GĂSIȚI AICI:

Se spune însă că ceea ce l-a convins pe Guardiola să plece a fost un incident cu Leo Messi, petrecut după El Clasico cu Real Madrid din aprilie 2012. Cel disputat între cele două manșe cu Chelsea. Atunci, Guardiola l-ar fi înfuriat pe Messi peste măsură cu decizia, extrem de surprinzătoare, de a-l titulariza pe Tello în detrimentul lui Fabregas, ba chir se zice că după meci, în vestiar, ar fi avut loc și o ceartă violentă. Poate că dacă Barcelona s-ar fi calificat în finala Ligi, lucrurile s-ar fi calmat, înfrîngerea cu Chelsea, petrecută la 3 zile după acel Clasico, turnînd și mai mult gaz peste foc. Oricum relația lui Guardiola cu Messi nu mai era cea din anii precedenți, se spune că abia își vorbeau, iar alte surse pretind că îmbrățișarea călduroasă a celor doi la finala Cupei Spaniei, ultimul meci al lui Pep la Barcelona, s-a produs doar la îndemnul lui Mascherano.

Sînt lucruri greu de probat. Poate dacă Messi se va hotără vreodată să-și scrie autobiografia și va decide că e bine să spună și anumite secrete din vestiar vom afla și noi. Pînă atunci, nu putem decît să ne uităm la amănunte. La coincidențe. De genul furiei cu care Messi a sărbătorit marcarea celor două goluri. Acolo nu era doar bucurie, era o eliberare, pe care rar am văzut-o la argentinian. Sau de genul meciului extrem de sobru făcut de Dani Alves, mai serios ca niciodată, ori al lui Pique, mai sigur ca niciodată, de parcă ambii ar fi avut ceva polițe de plătit cuiva. Sînt doar supoziții.

Certitudinea e una singură. Anume că întoarcerea lui Guardiola pe terenul unde a cunoscut cele mai mari bucurii, ca jucător și antrenor, a fost extrem de amară. Pep a fost masacrat chiar de creația sa, de echipa pe care el a dus-o pe Everestul fotbalului și de omul alături de care a obținut toate performanțele. Așa e viața, nimic nu e întîmplător, se pare. Iar dacă Everestul a scăzut cu 3 centimetri în urma cutremurului din Nepal, cine știe cu cît vor crește regretele lui Pep după cutremurul de pe Camp Nou.

Despre traiectoria lui Guardiola la Bayern avem timp să vorbim în zilele care urmează. A fost privit de la început cu un soi de răceală amestecată cu un soi de ură, greu de înțeles totuși pentru mine, căci nu Pep l-a înlăturat pe Heynckes de la Bayern, ci chiar Jupp l-a propus pe catalan în momentul în care a decis că e timpul să iasă din fotbal. La momentul acela, Guardiola era cea mai bună soluție, mai ales că era liber. Dacă mariajul dintre catalan și bavarezi a fost unul rodnic, n-aș vrea să răspund acum. E prea la cald și mulți se vor repezi să spună că e un dezastru. Aceiași care, în minutul 74 al meciului de pe ”Camp Nou” erau mulțumiți de cum gestiona Bayern un meci jucat în condiții speciale.

BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN CHAMPIONS LEAGUE GĂSIȚI AICI:

Nu mi-am ascuns niciodată simpatia pentru Pep. La fel cum nu mi-am ascuns nici simpatia pentru Mourinho. Ori pentru Rafa Benitez. Îmi plac antrenorii cu personalitate, iar la Guardiola se adaugă și stilul pe care-l propune, care mie îmi place. Nu-mi place, de exemplu, Mancini, dar acest text nu e despre ce-mi place sau ce nu-mi place mie. E despre un meci pe care, oricît de mult l-aș simpatiza pe Guardiola, n-am cum să nu spun că l-a gestionat destul de prost. Cel puțin formula de început, cea cu 3 oameni pe fund, e mai mult decît ciudată. Cu Rafinha în stînga, dreptaci fiind, încercînd să blocheze intrările lui Messi în diagonală. Aici m-a surprins neplăcut Pep. Știam din cărțile despre el că pregătește meciurile ca un student eminent examenele. În mod normal trebuia să știe că Simeone a încercat lucrul ăsta acum cîteva luni, tot pe Camp Nou, cu Jesus Gamez și a ieșit prost pentru el și pentru Atletico. Și trebuia să-și amintească un Clasico în care Sergio Ramos a jucat acolo, în formulă de 4 oameni însă, exact pe aceași idee. Și a ieșit prost pentru Ramos și pentru Real. Pep era antrenorul Barcelonei atunci, nu avea cum să uite.

O calitate a lui Guardiola, între multe altele, e că intervine în meciuri atunci cînd situația o cere. Alți antrenori nu o fac imediat, așteaptă pauză sau n-o fac deloc. El a schimbat după un sfert de ceas în care doar norocul și Neuer au făcut ca Barcelona să nu dea gol. Bayern s-a repliat, a trecut la apărare în 4 cu un modul mult mai apropiat de jocul obișnuit și a gestionat bine partida între minutele 15 și 75. Ba chiar în repriza a doua, cu foarte puține excepții, dădea senzația de control.

Așa cum spuneam pe acest blog după victoria lui Juve în fața Realului, în Champions League orice detaliu contează, orice absență e importantă și orice greșeală te condamnă. Bayern a jucat fără cei mai buni oameni ai săi, în primul rînd Robben și Ribery, dar și Alaba și Badstuber. Cu ei pe teren alta ar fi fost situația. La fel cum alta ar fi fost situația acum doi ani, la acel 4-0 de la Munchen, dacă Messi nu era accidentat, dacă nu lipsea Mascherano, dacă Iniesta nu intra cu infiltrații, iar Xavi terminat din punct de vedere fizic. Și dacă, atunci, regretatul Tito Vilanova nu ar fi avut o altă bătălie mai importantă de dus, despre ale cărei dimensiuni ne-am dat seama abia ulterior.

Detaliile despre care vorbeam s-au produs la primul gol. A fost acea fază la care Neymar a cerut penalty. Dacă a fost sau nu, nu contează acum. Cei de la Bayern ar fi trebuit să protesteze vehement și să încerce să-l determine pe arbitru să-i dea al doilea galben brazilianului. Mai ales că Rizzoli părea că are această intenție. În loc de asta, ei au încercat să repună repede mingea în joc și să surprindă, să încerce să dea gol. Obsesia lui Guardiola de a da gol pe ”Camp Nou” s-a întors împotriva lui, fix la fel cum s-a întîmplat cu obsesia Realului de a cîștiga la Torino și de a duce, la faza golului de 2-1, 9 jucători în careul torinezilor la o fază fixă. Totuși 0-0 nu era un rezultat rău în prespectiva returului de pe ”Allianz Arena”. Despre posibilitatea ca Neymar să vadă roșu nu mai vorbesc. Apoi, la 1-0 pentru Barcelona, cei de la Bayern s-au repezit din nou, deși zău dacă 1-0 era un rezultat rău.

Și mai e ceva. Are un nume de data asta: Messi. N-a jucat perfect, cu City a fost mult mai bun, a fost ținut departe de poarta lui Neuer și nu-i convenea asta, ba chiar în repriza a doua îl revedeam pe Messi din sezonul trecut sau de la Mondial, căruia nu-i ieșea jocul și mergea pe teren. Geniile n-au însă nevoie de invitație. Au nevoie doar de oportunități. Dacă a avut ceva de împărțit Messi cu Guardiola la vremea respectivă nici nu mai contează.

La un moment dat, Guardiola spunea: ”Am vrut să-l fac pe Messi cel mai bun din lume. În cele din urmă, m-a făcut pe mine Messi cel mai bun antrenor din lume”. Messi era același cînd Guardiola a venit la Barcelona, cînd Guardiola a plecat de la Barcelona și e același acum, cînd Guardiola a fost învins de Barcelona. Guardiola fără Messi e cu totul altceva.

BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN CHAMPIONS LEAGUE GĂSIȚI AICI:



 

 

GUARDIOLA ȘI IDENTITATEA LUI BAYERN

GUARDIOLA ȘI IDENTITATEA LUI BAYERN

Pantalonii rupți ai lui Pep Guardiola, înainte de a deveni o imagine virală pe rețelele de socializare, definesc felul în care a trăit antrenorul catalan meciul cu Porto. Agitat, mereu dornic să corijeze ceva în jocul echipei sale, de multe ori prea stresat pentru felul în care se derula partida, întotdeauna atent la ceea ce se întîmplă, Pep cred că simțit mult mai tîrziu față de momentul expunerii media că pantalonii i-au jucat o festă. Nu avea timp pentru așa ceva. Știa că meciul e tare important, simțea probabil cum contestatarii săi, care nu-s puțini, își ascut deja cuțitele, dacă nu pentru o decapitare, măcar a-i produce cîteva răni. Pesemne că, în minutul 90, trebuie să fi fost tare mulțumit că de rupt s-au rupt doar pantalonii săi, nu și vreun jucător.

Pep Guardiola nu-i mai bun antrenor astăzi decît acum o săptămînă. Și după eșecul de la Porto era același. Accidente de genul celui de pe ”Do Dragao” se întîmplă deseori. De foarte multe ori ele nu mai pot fi reparate și condiționează un întreg sezon. Pentru Bayern nu s-a întîmplat așa. Dar, la fel cum Guardiola nu-i mai bun antrenor decît acum o săptămînă, nici Bayern nu-i azi o echipă mult mai bună decît acum o săptămînă. Cei care, după 3-1 pentru Porto, se înecau de nervi și nu găseau cuvinte pentru a-și exprima indignarea, astăzi nu știu pe unde să mai caute adjective  și elogii la adresa lui Pep și a echipei. Felul în care e antipatizat Guardiola de anumiți oameni ar merita o analiză separată. Are unele explicații, dar de cele mai multe ori sînt ilogice.

BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN CHAMPIONS LEAGUE GĂSIȚI AICI:

Să ne înțelegem, Bayern de azi e la fel de tare și, în același timp, la fel de vulnerabilă ca și acum o săptămînă. Diferența dintre 1-3 și 6-1 a stat în atitudine, căci e posibil ca fotbaliștii lui Pep să-i fi tratat cu ceva superficialitate pe cei ai lui Lopetegui, în capacitatea de intimidare pe care ”Allianz Arena” o oferă unor adversari încă neexperimentați, în felul în care Guardiola a gîndit acest retur, dar și în absențele din tabăra portughezilor.

Poate cu aceste absențe ar fi trebuit să încep. S-a vorbit mult despre problemele de lot cu care s-a confruntat Guardiola înaintea meciului tur. Probleme care s-au transformat într-un veritabil scandal, la care o să mă refer ceva mai tîrziu. La Porto, Lopetegui a știut să profite de ele, a înțeles că Bayern are probleme în a asigura cursivitatea jocului și a acționat în consecință. Scriam după meciul tur pe acest blog că Porto a cîștigat în fața lui Bayern fără să facă un meci colosal. Așa e și cu Bayern după acest 6-1 de marți.

Ca și Lopetegui în tur, Guardiola a simțit unde trebuie să acționeze. Fără cei doi fundași laterali, Danilo și Alex Sandro, Lopetegui n-a avut altă variantă decît să pună pe cele două poziții doi fundași centrali, pe Diego Reyes și pe Martins Indi. Pentru o echipă ca Porto, obișnuită cu doi laterali entuziaști și ofensivi, să joci practic cu 4 fundași centrali e o mare problemă. Guardiola a intuit asta și a acționat în consecință. Demult nu l-am mai văzut pe Lahm, teoretic plasat în linia de mijloc, alături de Xabi Alonso și Thiago, demult nu l-am mai văzut așadar pe căpitanul bavarezilor jucînd atît de mult lipit de bandă și intervenind foarte rar în zona centrală. Lahm și Rafinha l-au distrus în drepta pe Martins Indi, iar același lucru s-a întîmplat și dincolo, cu Gotze și Bernat. Chit că Gotze nu mi s-a părut grozav, faptul că pe acea zonă la Porto era Quaresma, care nu știe să se apere, i-a ajutat enorm pe cei doi bavarezi. Golul de 1-0 din centrare, golul de 3-0 din centrare, plus multe alte acțiuni derivate din superioritatea pe care Bayern o avea pe ambele flancuri.

E posibil ca Guardiola să-și fi regîndit opțiunile. Mie mi s-a părut un Bayern destul de apropiat de cel al lui Heynckes, asta poate și ca un răspuns pentru cei care-l acuzau pe Pep, după ”Do Dragao”, că a distrus identitatea jocului echipei bavareze. Chiar aș fi curios să știu care e această identitate, această ștampilă. Ba aș zice că de foarte multe ori Bayern s-a apropiat marți seară de stilul echipei lui Rummenigge, într-un 4-4-2, cu clasicul număr 9, în persoana lui Lewandovski, și al doilea atacant, în persoana lui Thomas Muller. Cu o direcționare a jocului spre benzi, fără a căuta neapărat combinațiile pe metru pătrat, cu atacantul central puternic și un al doilea care să profite de daunele pe care le produce primul. Dar și cu o apărare sigură, fără experimente nefericite gen Dante și fără greșeli neprovocate.

BILETE LA TOATE MECIURILE LUI BAYERN MUNCHEN DIN ACEST SEZON GĂSIȚI AICI:

Mă întreb acum ce va face Guardiola cînd vor reveni Ribery și, mai ales Robben? Cei doi fotbaliști de superclasă capabili să dinamiteze, prin stilul lor, orice apărare. Nu-i va fi ușor lui Pep, iar de decis, va decide și în funcție de situația de moment, dar și în funcție de adversar. Cred însă că abia așteaptă acest moment, cel în care va putea conta pe toți jucătorii săi. După meciul de la Porto a produs multă agitație decizia clubului bavarez de a renunța la serviciile doctorului Muller-Wohlfahrt, ce se regăsise în structurile lui Bayerm, cu o mică paranteză de cîteva luni, nesemnificativă totuși, din 1977. Mulți, cu rezultatul de pe ”Do Dragao” încă întipărit în minte, au sărit la beregata antrenorului, considerîndu-l responsabil pentru această decizie. Ba chiar am auzit păreri cum de plecat ar trebui să plece Pep, în nici un caz medicul. Asta apropo de ceea ce spuneam mai sus, de antipatia existentă în jurul lui Guardiola, inclusiv în rîndul fanilor lui Bayern.

Am citit, imediat după decizia de concediere a medicului, care, să ne înțelegem, nu e unul oarecare, ci o somitate în domeniu, tot felul de statistici. Ceva n-a mers la Bayern din acest punct de vedere în acest sezon. Lui Guardiola i-a lipsit mai mereu aproape un sfert din lot. Cifra exactă e de 23,71 la sută, cea mai mare dintre toate echipele angrenate în cupele europene. Cam 6 jucători deci în fiecare moment, la fiecare meci. Procentul celor de la Borussia Dortmund, tot în acest sezon, e de 20 la sută. În general accidentările s-au petrecut în meciuri și nu în antrenamente, iar aproape de fiecare dată perioada de recuperare fixată inițial a fost depășită, în unele situații, cum ar fi cea de azi a lui Ribery, depășită dramatic și inexplicabil, căci la momentul accidentării francezului se vorbea de doar cîteva zile de pauză.

Guardiola a ajuns la 6 semifinale consecutive de Champions League. E încă un antrenor tînăr. De multe ori încăpățînat. Dar etapa de la Bayern l-a ajutat mult în evoluție. Nu mai pare fixist, ca la Barcelona, parcă a înțeles că nu poți poți face o obsesie în a introduce un stil de joc într-o echipă care nu l-a folosit niciodată pînă atunci și că e bine să te mai și mulezi pe ceea ce ai la dispoziție. Eventual pe identitate, care o fi ea pînă la urmă.

BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN CHAMPIONS LEAGUE GĂSIȚI AICI:

 

 

 

INFERNUL LUI DANTE ȘI DAVID LUIZ

INFERNUL LUI DANTE ȘI DAVID LUIZ

În fotbalul zilelor noastre, nivelul a ajuns în Champions League atît de ridicat încît orice absență, cît de mică și neimportantă ar părea ea la prima vedere, contează suficient de mult. Iar dacă vorbim despre o sumă de absențe și despre o fază superioară a competiției, cum ar fi în cazul de față ”sferturile”, unde nu ajunge chiar oricine, lucrurile pot lua întorsături neașteptate, chiar dramatice pe alocuri. PSG și Bayern au experimentat asta miercuri seară, iar Laurent Blanc și Pep Guardiola s-au lovit violent de această problemă.

Situațiile sînt oarecum asemănătoare. Bayern fără Robben, Ribery, Alaba, Schweinsteiger și Benatia (pe Javi Martinez nici nu mai are rost să-l punem la socoteală), cu Lahm și Thiago obligați să joace după luni (foarte multe luni în cazul lui Alcantara) de absență, fiind evidentă lipsa lor de pregătire. PSG fără Ibrahimovic, Verratti, Thiago Motta și cu David Luiz obligat să joace, deși era limpede că nu era în cea mai bună dispoziție, de accidentarea ulterioară a lui Thiago Silva. Atît Bayern cît și PSG au acum situații extrem de grele, o calificare aproape imposibilă în cazul francezilor, posibilă în cazul nemților, dar numai plecînd de la numele și anvergura echipei, nicidecum de la argumente de ordin fotbalistic, căci aici Bayern nu prea are ce pune pe masă după meciul de pe ”Dragao”.

BILETE LA TOATE MECIURILE BARCELONEI DIN ACEST SEZON GĂSIȚI AICI:

În cazul PSG-ului, lucrurile erau oarecum așteptate. Erau prea importante absențele și prea valoros adversarul. Autogolul lui Mathieu face ca înaintea cuvîntului imposibil atunci cînd vorbim de calificare să alăturăm și cuvîntul ”aproape”. La 0-3 nu știu ce speranțe existau. Nu știu nici așa, la 1-3, doar ideea că ai nevoie să dai 3 goluri și nu 4 pentru calificare face ca verdictul să fie un pic mai dulce.

Barcelona continuă să surprindă. Continuă să nu dea senzația de control asupra partidelor, pe care o lăsa în trecut, continuă să pară fragilă în anumite momente în apărare, cînd adversarul, indiferent cine e el, ajunge să combine în zona linie de 16 metri, dar continuă să scoată maximum de la această tripletă fenomenală din atac. În continuare nu-l simt pe Luis Enrique stăpînind toate butoanele (se spune că nu vorbește cu Messi și Neymar, ceea ce e o mare problemă pentru un antrenor, și că secundul Unzue e cel care ține locul omului de legătură), dar atunci cînd nu e săgetat de idei bizare, vezi schimbarea lui Neymar, lasă lucrurile să meargă și face schimbări cît de cît logice (inclusiv cea cu Mascherano în linia de mijloc, alături de Busquets, care tinde să devină tradițională atunci cînd vrea să țină de scor) rezultatele vin. Barcelona și situația de acolo merită o analiză separată, care sigur va fi făcută aici, dar după terminarea parcursului catalanilor în cele 3 competiții în care sînt implicați. De unde la începutul lui ianuarie, meciul de campionat cu Atletico părea ca va trage cortina dezastrului peste sezon, ei bine tocmai de la acea victorie asupra campionilor Spaniei situația a început să devină din ce în ce mai bună, ajungînd la punctul de azi, cînd Barcelona a devenit favorită la cîștigarea Champions League.

După meciul de la Paris curg ironiile și criticile la adresa lui David Luiz. Sigur, felul în care a fost el depășit de Luis Suarez la cele două goluri ale uruguayanului e caraghios, dar vorbim despre unul dintre cei mai buni atacanți din lume, dacă nu cumva cel mai bun număr 9 al momentului, nu despre vreun debutant oarecare. Despre David Luiz am vorbit de nenumărate ori la emisiuni și am scris pe acest blog. Am scris chiar pe acest blog despre ”capriciul” celor de la PSG de a da 50 de milioane pe un fundaș central bun, dar în nici un caz fenomenal și sub nici o formă de valoarea sumei achitate. Tot pe acest blog am explicat și de ce cred eu că David Luiz nu era potrivit pentru Barcelona, atunci cînd se punea problema transferului său. Să ne înțelegem, e un fundaș bun, un fotbalist polivalent, cu carențe pe zona tactică, motiv pentru care Rafa Benitez, un tactician prin excelență, l-a mutat la mijloc. Cu scăpări de concentrare, motiv pentru care Mourinho l-a preferat pe Matic în locul său, cu greșeli flagrante de plasament. Dar în nici un caz nu-i putem ridica lui David Luiz un monument al ironiilor după meciul de miercuri.

Pentru oricine se pricepe cît de cît la fotbal a fost limpede că David Luiz nu era pregătit să joace. Prezența sa pe banca de rezerve a fost mai degrabă o chestiune de imagine, pentru public. Dar atunci cînd s-a văzut în situația de a-l înlocui pe Thiago Silva, despre care nu mai spune nimeni acum că a costat și el o groază de bani, cîștigă un salariu uriaș, dar se accidentează cînd ți-e lumea mai dragă, Blanc l-a ales pe David Luiz mai mult pentru personalitatea sa decît pentru forma în care se afla. PSG-ul avea nevoie în acel moment de un lider în teren, în condițiile în care Zlatan nu era, Motta nu era, Verratti nu era, iar Silva trebuia să iasă. David Luiz și-a asumat acest rol, căci el este un lider prin excelență, fără să fie cel mai bun fundaș central din lume. S-a fript cu Suarez și încă în două rînduri, dar sincer aș vrea să fi aflat părerea celor care azi fac glume pe seama brazilianului ce gîndeau după reprezentația dată de el pe ”Stamford Bridge”, în returul cu Chelsea.

BILETE LA TOATE MECIURILE LUI BAYERN MUNCHEN DIN ACEST SEZON GĂSIȚI AICI:

Să ne îndreptăm atenția și spre supriza serii, victoria lui Porto împotriva lui Bayern. Bayern a făcut de departe unul dintre cele mai proaste jocuri din epoca Guardiola. Culmea e că dacă n-ai văzut meciul poți avea senzația că Porto a făcut un meci colosal, că băieții lui Lopetegui și-au depășit limitele ori ceva de genul ăsta. Realitatea e că Porto n-a făcut decît un meci obișnuit pentru această echipă, iar asta ar trebui să-l îngrijoreze mai tare pe Pep decît rezultatul final, care, după cum a jucat Bayern, chiar nu e rău. Lopetegui a înțeles că Bayern are probleme, că fluiditatea jocului său are de suferit, așa că a dispus echipa ceva mai sus, pentru un pressing avansat, la nivelul fundașilor centrali bavarezi. Și de aici a început sfîrșitul pentru Bayern, incapabilă să iasă cursiv din apărare, dar și să pună presiune pe benzi, acolo unde Ribery și mai ales Robben sînt greu de înlocuit. Dincolo de asta, absențele l-au obligat pe Guardiola să înceapă cu Thiago, un risc imens la un asemenea nivel, după aproape un an de inactivitate. Faptul că Thiago a dat gol nu poate șterge statistica oribilă din dreptul său. 18 pierderi de balon e o cifră uriașă pentru un fotbalist chemat să dicteze jocul echipei. A vrut multe, și-a asumat responsabilități, ca și David Luiz, dar corpul nu l-a ajutat.

Iar ceea ce a făcut Dante ține de o comedie proastă. Franz Beckenbauer a scos o poantă bună după meci. ”Dante părea a fi încălțat în clăpari la felul în care alerga”, a spus Beckenbauer. Și chiar așa e. N-am înțeles, la momentul aflării echipelor de start, de ce Pep n-a apelat la Badstuber, un fundaș central capabil să manevreze mingea, dar și mult mai mobil în cîmp. Pesemne că a gîndit să nu joace cu 3 fotbaliști în primul ”11” care au adunat pînă de curînd luni bune de inactivitate, căci și Badstuber e în aceeași situație cu Thiago și Lahm.

Problema lui Guardiola nu s-a înregistrat doar la acest meci. Ea vine de la începutul acestui an. În 2015, Bayern a fost umbra superputerii din toamnă, iar semnalele date de eșecul cu Wolfsburg, egalul cu Șahtior, cel cu Schalke, inclusiv victoria chinuită de la Dortmund, meci în care Borussia a dominat de parcă avea în față pe Paderborn și nu pe Bayern, toate acestea au fost semnale că lucrurile nu-s în regulă. Cu atîtea absențe, plus lipsa de formă a unor fotbaliști esențiali gen Xabi Alonso ori Thomas Muller, Guardiola nu și-a putut pune prea mult în aplicare ideile lucrate în vacanța de iarnă. O eliminare în fața lui Porto ar fi un eșec grav, chit că echipa va lua al doilea titlu consecutiv în Budesliga, eventual al doilea event consecutiv. Pentru returul de la Munchen nu-s prea multe motive de optimism în legătură cu starea de sănătate a celor absenți. Bayern e un uriaș rănit în acest moment, dar nu de adversar ci mai degrabă de propriile erori, de propria neputință. Un gigant rănit în orgoliu poate fi însă extrem de periculos, mai ales pe propriul teren. 90 de minute în Germania sînt foarte lungi.

BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN CHAMPIONS LEAGUE GĂSIȚI AICI:

 

 

 

MANCHESTER UNITED ÎNTRE VAN GAAL, MOYES ȘI AMINTIREA LUI SIR ALEX

MANCHESTER UNITED ÎNTRE VAN GAAL, MOYES ȘI AMINTIREA LUI SIR ALEX

Despe Manchester United am scris destul de puțin în ultima vreme pe acest blog. De fapt, mi se pare că absența din competițiile europene a determinat pentru clubul de pe ”Old Trafford” și o ușoară retrogradare în planul secund al comentariilor generale ce vizează fotbalul din Anglia. Dacă adăugăm aici și perioada de incertitudine la nivelul jocurilor și rezultatelor din Premier League, plus eliminările mai mult sau mai puțin premature din cupele naționale, găsim anumite explicații ale acestei ”ostracizări”.

Am un bun prieten care, cred, e cel mai mare fan român al celor de la Manchester United. Nu mă pretind a fi obiectiv în această caracterizare, posibil că se vor simți destui lezați de ea. Îi rog să nu se supere. Cel despre care vorbesc are marele avantaj de a locui în Londra de mai bine de 20 de ani și de a avea posibilitatea de merge la toate meciurile lui Manchester United dorește, inclusiv cele din străinătate, inclusiv la cele amicale, inclusiv la ”nebunii” de genul unor turnee de pregătire peste mări și țări. Pentru că reușim rar să ne vedem în România, imi tot spune să vin la un meci al lui Manchester United pe ”Old Trafford”. Aș merge cu drag, e de fapt ceea ce i-am și răspuns, dar aștept să fie un meci important, eventual decisiv, la care United să se lupte pentru ceva palpabil, nu doar pentru simple 3 puncte în clasamentul din Premier League. Pe ”Old Trafford” am fost (și am fost impresionat la vremea respectivă de această colosală arenă), orașul Manchester nu prea mă atrage, problema e că și meciurile cu adevărat importante au lipsit. Absența din Champions League e, din acest punct de vedere, un mare handicap. Un duel de genul celui cu Real Madrid de acum doi ani ori chiar și cu Bayern de anul trecut ar fi fost un bun prilej de vizită, din păcate va trebui să mai aștept pentru asta.

BILETE LA TOATE MECIURILE LUI MANCHESTER UNITED DIN ACEST SEZON GĂSIȚI AICI:

Trecînd peste această paranteză, să revenim la Manchester United. În curînd se va face un an de la demiterea lui David Moyes, cu care șefii de pe ”Old Trafford” au fost destul de drastici, atitudine oarecum invers proporțională cu modul de lucru din fotbalul englez, dar și cu contractul extrem de larg, 6 ani, pe care scoțianul îl semnase în momentul în care se lăsase convins să devină succesor al lui Sir Alex Ferguson. Moyes n-a avut șansa lui Van Gaal de a cheltui sume colosale pe fotbaliști. Pesemne că e în mare parte vina lui, din nou revin la modul de lucru din fotbalul englez și rolul managerului, pesemne că a crezut prea mult în capacitățile sale și în posibilitatea de a scoate la fel de multe rezultate precum Ferguson cam cu același lot de jucători. Am spus-o la momentul retragerii lui Sir Alex, la Manchester United n-a fost o domnie obișnuită, ci un soi de dictatură, iar după orice dictatură lucrurile reintră greu în normal. Moyes n-a știut sau n-a crezut asta și a plătit.

În momentul ăsta, mi se pare destul de greu de făcut un bilanț al celor 9 luni de cînd Louis van Gaal e în fruntea echipei. În 9 luni, din păcate pentru Van Gaal și United, n-a fost zămislit nimic concret, doar ceva perspective și destul de multe semne de întrebare. În momentul ăsta, echipa pare inclusiv implicată în lupta pentru titlu, dar cred că sînt puțini cei care chiar cred în această posibilitate. Revenirea în Champions League e văzută ca marele trofeu din acest sezon, iar o calificare directă, ceea ce ar însemna locul doi sau trei, fără bătăile de cap impuse de turul preliminar, ar deveni chiar un succes major dacă rivala din oraș, City, ar termina pe un loc inferior în clasament. Spre deosebire de Moyes, Van Gaal a fost un pic mai deștept și nu și-a asumat mai nimic pentru primul sezon. Era și destul de greu să promită marea cu sarea, căci el însuși s-a alăturat tîrziu noului proiect Manchester United, din cauza (sau datorită, depinde din ce punct de vedere privim lucrurile) parcursului Olandei de la Mondial. În acele zile în care un manager muncește pentru definitivarea lotului, iar un manager nou instalat caută să-și cunoască noul loc de muncă, Van Gaal muncea în Brazilia. De aici proabil și senzația că transferurile au fost făcute destul de bizar, destul de tîrziu unele, extrem de scumpe altele, ba chiar și oarecum nefirești în anumite situații, vezi de exemplu Radamel Falcao. Van Gaal a transferat scump, mult și cu destulă calitate, dar parcă n-a făcut-o în urma unui plan, așa cum face de regulă un antrenor tipicar. Partea bună a acestor transferuri e că respectiva calitate l-a ajutat să rezolve unele partide în care echipa nu funcționa, dar apărea valoarea individuală.

Cînd a fost numit la Bayern, într-o situație oarecum similară, după degringolada lăsată de gestiunea lui Jurgen Klinsmann, Louis van Gaal spunea în ”Bild”: ”Jucătorii au nevoie de cîteva luni pentru a se adapta la ideile mele, pentru a mă cunoaște, pentru a înțelege ce pretind de la ei. S-a întîmplat asta și la Barcelona, și la Alkmaar, așa va fi și la Bayern”. Și așa a fost. La United, cînd a fost instalat, n-a mai zis asta, deși n-a promis nimic imediat. Dar se vede că a avut dreptate, căci a fost nevoie de cîteva luni pentru ca, de exemplu, Ander Herrera, să priceapă ceea ce vrea de la el Van Gaal. Bascul a recunoscut într-un interviu dat acum vreo lună în ”El Pais” că-n primele luni traversa o stare vecină cu depresia fiindcă era în mod constant certat de Van Gaal. Acum, Ander Herrera pare element de bază în noul desen tactic al olandezului.

Am spus noul desen tactic. Asta e o altă problemă. În mai anul trecut, atunci cînd a fost oficializată numirea sa, scriam pe acest blog: ”nu cred că sistemul 4-3-3 e negociabil la Van Gaal”. M-am înșelat. Eram înainte de Mondial. Acolo a apărut acel sistem cu 3 fundași centrali al Olandei, zice-se pregătit special doar pentru meciul inaugural cu Spania, de care Van Gaal s-a îndrăgostit subit. Și pe care l-a folosit în primele săptămîni la United, cu rezultate mai mult decît discutabile. De fapt, senzația lăsată în acea perioadă era de continuu experiment. Au apărut apoi alte sisteme, pînă ce astăzi Van Gaal pare să fi revenit la prima sa dragoste, acel 4-3-3 pe stil olandez. E importantă această idee, a stilului olandez, care e un pic diferit de 4-3-3-ul folosit de Barcelona în ultimii ani ori de Ancelotti într-o bună parte a sezonului trecut. De aici, din acele diferențe, apar și problemele lui Di Maria, excelent la Real în 4-3-3, cu multe dificultăți la United în acest sistem. Van Gaal nu e adeptul paselor între linii și nici al permanentei mișcări, mai degrabă preferă triunghiuri poziționale cu care echipa să avanseze.

BILETE LA TOATE MECIURILE DIN PREMIER LEAGUE DIN ACEST SEZON GĂSIȚI AICI:

Au fost 3 meciuri consecutive, cu 3 victorii, în care Van Gaal a trecut de la un 4-2-3-1 la un 4-3-3, cu Carrick punct fix în fața apărării, cu Ander Hererra și Fellaini lîngă el. Cazul belgianului poate fi discutat separat, dintr-un jucător ce nu-și găsea locul nici pe bancă, a devenit un punct fix, cam cum s-a întîmplat și cu Herrera. Mata și Rooney se simt și ei foarte bine în acest desen, problema e că Di Maria nu se simte la fel de bine, iar el costat 75 de milioane și nu e de colo. De văzut ce se va întîmpla cînd va reveni Van Persie, căci Van Gaal nu l-a jucat pe Falcao în această perioadă cu probleme pentru atacantul olandez, ci l-a mutat acolo pe Rooney, care mai are puțin și acoperă toate posturile în cîmp la United.

Di Maria e o problemă, Falcao e o altă problemă. Ambele vor trebui rezolvate în vară. Cred că Falcao va pleca. Pentru un fotbalist proaspăt ieșit dintr-o gravă accidentare (ruptura de ligamente încrucișate e o mare pacoste, căci necesită un timp lung de pauză și apoi de recuperare) a fost o mare greșeală venirea la Manchester United, într-un campionat pretențios și într-un oraș cu o climă imposibilă. Cu Di Maria lucrurile se mai pot schimba, deși pare și el, astăzi, pe picior de plecare. Mai sînt cîteva săptămîni în care, vezi situația lui Ander Herrera, Di Maria poate prinde ideile tehnicianului olandez. În fond, el era un soi de extremă la Benfica.

Probabil că Manchester United va cheltui enorm și în această vară. Cred însă c-o va face cu mai mult discernămînt. Plecînd eventual de la această așezare 4-3-3 ce pare să prindă contur. Apărarea are urgențele ei, în special în centru. Hummels ar veni perfect acolo. Van Gaal are în față un campionat, 2015-2016, în care scuzele nu-i vor mai fi acceptate. Întrebare e dacă va reuși el însuși să-și gestioneze ego-ul, care s-a ciocnit de cîteva ori cu al jucătorilor în această perioadă. Sir Alex își permitea multe, dar în spatele său stăteau trofeele cîștigate. Moyes n-a avut timp să-și permită nimic. În dreptul lui Van Gaal stau zecile de milioane cheltuite, care-și cer dreptul la rentabilizare. Cu umbra lui Sir Alex și amintirea lui Moyes, Van Gaal e în fața celui mai complex sezon din întreaga lui carieră.

BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN CHAMPIONS LEAGUE GĂSIȚI AICI:

 

 

 

CANDIDAȚII PEP ȘI MOU

CANDIDAȚII PEP ȘI MOU

De cînd s-au infiltrat în fotbalul mare, Jose Mourinho și Pep Guardiola sînt permanent candidați la cîștigarea Champions League. Mourinho din 2003, de cînd a luat cu Porto fosta Cupă UEFA, Guardiola din 2008, de cînd s-a așezat pe banca Barcelonei. În fiecare sezon ce a urmat, indiferent de banca pe care s-au așezat, cei doi au fost printre favoriți. În general au ajuns aproape de obiectiv, la granița semifinalelor, ceea ce nu-i puțin lucru într-o competiție în care, de cînd a apărut în locul vechiului concept Cupa Campionilor Europeni, nimeni nu a reușit să cîștige trofeul doi ani la rînd. Și anul acesta e la fel. Mourinho și Guardiola sînt, la această oră, prin Chelsea și Bayerni, pe lista favoriților.

La momentul cînd scriu aceste rînduri e greu de spus dacă lucrul ăsta se va și întîmpla. Sînt mulți factori care pot interveni pe parcurs, detalii de moment, inclusiv un posibil meci direct. La momentul ăsta e greu de spus și dacă Bayern ori Chelsea se vor califica mai departe din această fază a ”optimilor”, căci meciurile retur cu Șahtior și PSG nu-s chiar așa de simple. Însă Guardiola și Mourinho rămîn doi actori importanți ai acestui film de mare succes numit Champions League. Ne-am delectat cu duelul lor din Primera Division, am savurat Supercupa Europei de la Praga, eu unul mi-as dori să mai văd o confruntare între ei, eventual în dublă manșă dacă nu în finală.

BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN CHAMPIONS LEAGUE GĂSIȚI AICI:

Pentru Guardiola și Bayern lucrurile par mai simple în perspectiva returului cu Șahtior. Par, dar nu sînt. 0-0 în deplasare e cel mai prost rezultat bun pe care o echipă îl poate obține. Reversul medaliei pentru echipa lui Mircea Lucescu e că un 0-0 pe teren propriu e cel mai bun rezultat prost pe care o echipă îl poate obține. În comparație, 1-1 scos de Chelsea la Paris e mai bun, căci îți oferă ca variantă cîștigătoare și un 0-0 pe teren propriu. Însă PSG nu-i o echipă oarecare, ea poate oricînd, prin calitatea jucătorilor de care dispune, să întoarcă destinul în favoarea sa.

Marți seară, la revenirea în actualitate a Ligii Campionilor, i-am revăzut pe Mourinho și Guardiola implicați din nou în strategia meciurilor eliminatorii. Cine credea că Bayern va avea un meci simplu în Ucraina trebuia să se gîndească mai bine. Dincolo de faptul că Șahtior nu-i deloc o echipă slabă, iar Mircea Lucescu e departe de a fi un novice al unor astfel de confruntări, Bayern nu-i în cel mai bun moment al său. Privind jocul nemților de la Lvov și comparîndu-l cu cel de la Roma, din faza grupelor, chiar și cu cel de la Manchester, chit că acolo au pierdut în cele din urmă, găsim destul de mari diferențe. Iar acel 8-0 din Bundesliga cu Hamburg a fost doar un burete care a mai șters din urmele lăsate de eșecul categoric suferit la Wolfsburg.

Pauza existentă iarna în Bundesliga parcă i-a scos din formă pe jucătorii lui Guardiola. O recunoștea chiar el, după Wolfsburg, cînd echipa sa a arătat vulgar în apărare, mediocru la mijloc și prost în atac. Ca orice om pasionat pînă la extrem de ceea ce face (vă recomand cartea ”Herr Pep”, e lesne de cumparat pe internet și e scoasă în mai multe limbi, din păcate nu și în română), Pep are explicațiile sale. Și argumentele sale. Și metodele sale de depășire a situației. Una dintre metode este abordarea unui meci tur precum cel cu Șahtior fără asumarea de riscuri inutile. Dacă stăm să privim la seria meciurilor eliminatorii disputate de Guardiola în Champions League, în doar două situații echipa sa a cîștigat în deplasare în prima manșă. O dată cu Leverkusen, dar rivalul era slab, a doua oară cu Real Madrid, într-o confruntare cu Mourinho, de genul celei de care aminteam mai sus, dar cînd victoria a venit doar după ce echipa sa a avut superioritate numerică. În rest, rezultate strînse și calificări decise pe teren propriu. În bine sau în rău, după caz.

Nu demult aminteam pe acest blog de posibilitatea ca Jose Mourinho să se uite la meciurile Barcelonei și să se inspire din ceea ce vede. Era vorba de transferul lui Cuadrado și implicațile sale tactice. Spuneam atunci că întotdeauna ai ce învăța de la alții, chiar dacă acei ”alții” nu-s neapărat mai buni ca tine. Dar poate au o idee care ție nu ți-a venit, dar pe care o poți aplica. Cred că Mircea Lucescu e și el într-o situație asemănătoare. Dar nu cu Barcelona, nici cu Guardiola, pe care a declarat în multe rînduri că-l admiră. Paradoxal, cu Atletico Madrid și Diego Simeone. Am zis paradoxal pentru că Lucescu a făcut de-a lungul timpului din Șahtior o echipă estetică, de construcție, care joacă fotbal. Marți, cu Bayern, am văzut o echipă disciplinată, extrem de bine așezată în apărare, oferind puține oportunități adversarului. Și foarte agresivă. Pe stilul lui Simeone, care-și dorește intensitate maximă la fiecare duel. Am văzut un Șahtior surprinzător de contondentă, cu fotbaliștii săi brazilieni surprinzător de implicați în dueluri fizice și mereu provocatori. Cu asta a reușit să destabilizeze jocul nemților, care suferă în continuare la mijloc în absența lui Lahm și care continuă să-l aștepte pe Thiago, ca principal generator de pase decisive, ca element de legătură între zona de mijloc și benzile stăpînite de Ribery și Robben. Schweinsteiger, cel de la care Pep ar vrea acest rol, n-a reușit cu Șahtior ceea ce izbutise cu Hamburg.

Cred totuși că Mircea Lucescu putea încerca mai mult după eliminarea lui Xabi Alonso. S-a temut însă de forța unui Bayern care, aminteam mai sus, a dominat pe Manchester City în inferioritate numerică. S-a temut și n-a încercat. Și-a ținut brazilienii cu centurile de siguranță puse și nu i-a lăsat să încerce. N-a riscat și n-a pierdut. Dar nici n-a cîștigat, ceea ce s-ar putea să-l coste în returul de la Munchen.

BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN CHAMPIONS LEAGUE GĂSIȚI AICI:

Jose Mourinho a plecat de la Paris cu un rezultat mai bun decît în sezonul trecut, dar jucînd mai slab decît atunci. Și la el a funcționat strategia meciurilor tur, ca și la Pep. Vă amintiți de prima manșă a semifinalei Cupei Ligii, cu Liverpool, pe ”Anfield”. Aceeași abordare. Cu Fabregas mai în față și doi ”închizători”. Acum a fost Ramires, atunci Obi Mikel. Cu consecințele de rigoare în circulația balonului, cu ostracizarea lui Hazard, care nemaiavîndu-l pe Fabregas ca pasator a atins de puține ori mingi periculoase. Fabregas lîngă Matic oferă o altă ieșire din faza de apărare, căci catalanul gîndește repede și găsește soluții în stare de presiune. Fabregas pe aceeași linie cu Hazard, în fața mijlocașilor la închidere, oferă o mai mare siguranță defensivă, dar restricționează viteza de reacție. Mourinho, știm bine, e un antrenor reactiv, poate cel mai reactiv, dar în același timp e și un antrenor al rezultatului imediat.

Strategia lui Blanc a fost destul de ciudată în prima repriză. Ca și Mircea Lucescu, s-a temut cam tare de Mourinho. A cedat deliberat posesia celor de la Chelsea, într-un soi de invitație: ”ia tu mingea și să vedem ce faci cu ea!”. La pauză s-a corectat, iar în repriza a doua am văzut un PSG mai aproape de ceea ce se așteaptă de la o echipă cu asemenea valori. Filozofia mea mai veche funcționează și aici. Luați bucată cu bucată, jucătorii PSG-ului sînt, în general, peste ai lui Chelsea, comparîndu-i post pe post. Poate cu exccepțiile Hazard și Fabregas. Plus portarul, pe care nu l-am inclus intenționat, căci la acest capitol e greu de comparat. În momentul ăsta, după părerea mea, Courtois e cel mai în formă portar din lume, chiar peste Neuer, dacă-i excludem neamțului capacitatea colosală de a juca mingea cu piciorul.

PSG a suferit mult la mijloc, căci decizia lui Blanc de a-l pune acolo pe David Luiz mi s-a părut eronată. Să începi mereu acțiunile de la David Luiz nu e cea mai bună soluție. Iar trimiterea sa acolo i-a deranjat și pe ceilalți doi, Verratti și Matuidi. Cei doi, cu Thiago Motta se înțeleg mult mai bine, pentru că schimbă rolurile foarte des, în funcție de situație. Cu David Luiz n-a mers asta, de unde și puțina implicare a lui Verratti. Statistica sa pare impresionantă, 92 la sută acuratețe a paselor sună bine, însă mai mult de jumătate din ele au fost către fundași sau către David Luiz. În schimb Matuidi mi se pare, italienește vorbind, un ”fuori clase”. O linie Matuidi-Pogba mi se pare o excelentă bază de plecare în căutarea performanței și inclin să cred că asta au sesizat și cei de la PSG.

PSG a avut ghinion cu Courtois. Putea cîștiga meciul și ar fi meritat, după cum s-a jucat în repriza a doua. Returul de pe ”Stamford Bridge” devine complicat la 1-1, așa cum a fost și pentru Liverpool, de care am amintit mai sus. Asta dacă nu cumva Ibrahimovic se descotorosește de ciudata letargie ce-l cuprinde în Champions League. Eu unul nu-mi amintesc un meci memorabil făcut de Zlatan în această competiție. Poate de aceea nici n-a cîștigat-o vreodată. Dar poate că va reuși una chiar la retur. Care se joacă, indiferent statutul de favorită pe care-l are Chelsea.

BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN CHAMPIONS LEAGUE GĂSIȚI AICI:

 

 

REUS ȘI RELAȚIA SA CU DORTMUND

REUS ȘI RELAȚIA SA CU DORTMUND

Despre Marco Reus am citit o sumedenie de bazaconii în ultima vreme. Unii erau convinși că va semna cu Real Madrid. Atît de convinși erau, încît am aflat de la ei că Marco s-a apucat să învețe limba spaniola, a început să-și caute casa pe lîngă Madrid ori e în discuții cu compatriotul Khedira să preia locuința acestuia. Alții erau la fel de convinși că va merge la Barcelona, din iarna lui 2016, atunci cînd catalanii vor putea sa faca din nou transferuri. După aceștia, unica preocupare a lui Reus era unde va putea juca în actuala echipă a Barcelonei. Altfel destul de legitimă dacă e să judecăm lucrurile, ciudat e că preocuparea nu ne era servită și dinspre Madrid, totuși și acolo e destulă înghesuială. Englezii nu erau nici ei mai puțin convinși că va ajunge în Premier League. Unde în Premier League depindea de sursă. La Manchester United era dat aproape sută la sută, dar același procent ne era furnizat și dinspre Arsenal. Mai nou și Liverpool apăruse printre cei interesați, iar Chelsea și City n-aveau cum să lipsească de la această masă. În Germania era mai simplu. Acolo doar Bayern era o destinație și mulți credeau că acolo va merge. Și eu am crezut asta, din diverse considerente, dar se pare că șefii lui Bayern au decis că n-ar fi tocmai bine pentru imaginea lor să mai ia un jucător de la Dortmund. Al treilea era deja prea mult, plus că există informații că nici jucătorul nu era foarte convins de această variantă. Despre PSG pînă acum nu auzisem nimic, dar pînă în vară mai era timp. Cît despre italieni, din păcate pentru ei, campionatul în care toți voiau să ajungă acum vreo 20 de ani nu prea mai poate face față unei concurențe în lupta pentru un nume de talia lui Reus.

Focul s-a stins brusc, temperatura s-a răcit, toată lumea s-a liniștit. Marco Reus a semnat un nou contract cu Borussia, pînă în 2019. Articii, șampanie, poze. Să curgă vinul, să cînte muzica își spun fanii Borussiei, gata să garanteze acum că Marco va îmbătrîni în tricoul galben. Să nu trecem totuși în extrema cealaltă! În fotbalul de azi, a fi convins de un lucru care încă nu e semnat și parasemnat ține de hazard. Nu de Eden Hazard, ci de hazardul de a crede că în fotbalul zilelor noastre mai e foarte mult loc pentru sentimente.

BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN BUNDESLIGA GĂSIȚI AICI:

Astăzi, certitudinea e una singură. Anume că Marco Reus nu va mai costa 25 de milioane de euro atunci cînd se va decide să plece de la Borussia. De decis, se va decide, asta mi se pare destul de clar, întrebarea e cînd. Odată cu noul contract, acea clauză de eliberare, care în vară era de 25 de milioane de euro, nu mai există. Asta e, de fapt, marea lovitură dată de Borussia Dortmund. Dar și marele gest pe care l-a făcut Marco Reus. Asta trebuie s-o admitem, la fel cum trebuie să admitem că Borussia nu va putea ține prea mult timp în curtea proprie un astfel de talent. E în firea lucrurilor să se întîmple asta. Reus însă a făcut un lucru pe care puțini l-ar fi făcut. A dat o mînă de ajutor clubului, într-un moment tare delicat, cînd retrogradarea stă ca o fantomă, după ușă, și amenință, în ciuda faptului că puțini sînt cei care cred în fantome. Așa a fost și cu Atletico Madrid în 2000. În acel sezon, Atletico era considerată candidată la titlu, alături de Real, Barcelona, Deportivo și Valencia, a ajuns inclusiv în finala Cupei, dar spirala negativă în care intrase clubul, tot cam în această perioadă, a dus la retrogradare și la un purgatoriu de doi ani în Segunda Division. Ca și Borussia azi, Atletico avea echipă bună, aceiași fani pasionali, dar lucrurile odată intrate în regim de avarie au scăpat de sub control.

Revenind la Reus, gestul său e așadar remarcabil. Puțini l-ar fi făcut. 25 de milioane de euro pentru un talent ca el e un preț foarte mic, chit că problema accidentărilor dese pe care le suferă e de discutat. O sumă de transfer de 25 de miloane echivala cu un salariu sensibil mai mare la destinație. Reus a acceptat să renunțe la acea clauză, dar probabil că a primit și ceva la schimb, dincolo de admirația fanilor care se va transforma repede în adulație. Cifre oficiale despre noul salariu n-au apărut, în Germania se vorbește despre 10 milioane de euro pe sezon, nu se știe dacă impozabil sau nu, se spune că o parte din sumă ar fi plătită de sponsori. Probabil însă că Reus a primit și alte garanții. Cum ar fi, de exemplu, că în cazul unei oferte ferme venită de la un club care să-i convină și lui, Borussia nu-i va pune bețe-n roate și va negocia. Eu unul presupun, știind oarecum felul în care funcționează astfel de lucruri, că Reus va primi și un procent din suma pe care Borussia o va încasa peste acei 25 de milioane de euro cît se vorbea pînă acum. Cu tot cu aceste garanții, gestul oricum rămîne remarcabil.

BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN BUNDESLIGA GĂSIȚI AICI:

Nu uitați că Luis Suarez a făcut cam același lucru în iarna lui 2013. Și-a prelungit contractul cu Liverpool, a dispărut din înțelegere o clauză ce-i permitea să plece la anumite cluburi dacă un anumit prag financiar era atins, dar de plecat, tot a plecat. La momentul acela, Suarez a ajutat pe Liverpool cu acea semnătură, căci a contribuit prin asta la crearea unei atmosfere foarte bune, la întărirea legăturii dintre club și fani. Atmosfera creată a ajutat în lupta ce a urmat și cu puțin noroc vorbeam azi despre ”cormorani” ca despre campionii ”en titre” din Premier League.

Cei de la Borussia s-au mișcat inteligent de data asta. N-au făcut-o în cazul lui Lewandowski, pe care l-au pierdut fără să obțină nimic pe el, în afara regretelor și a resentimentelor fanilor. În cazul lui Gotze, chit că și acolo era vorba de o clauză, măcar a fost o sumă cît de cît bună, plus că a fost și o decizie destul de neașteptată. Greșeala în cazul lui Gotze a fost că nu s-a anticipat acest posibil pas al său. Din greșeli, uriașă în cazul Lewandowski, destul de mare în cel al lui Gotze, se învață. Iar Borussia a învățat și a aplicat. Și-a asigurat  stare de spirit excelentă în această perioadă, iar vineri seară, cînd Borussia are meci acasă în Bundesliga, probabil că Reus va fi primit ca un erou, ca un Balon de Aur. Și-a asigurat și deplina implicare a jucătorului, care nu mai e acum cu gîndul la alte lucruri, și-a asigurat și o sumă de bani mult mai mare la plecarea acestuia. Presupun că discuțiile vor demara undeva la granița celor 50 de milioane, astfel ca măcar 40 de milioane să fie obținute. Și și-a asigurat o altă poziție în negocierile ulterioare, arătînd că Borussia nu e un club căruia îi poți lua fotbaliști după bunul plac.

BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN CHAMPIONS LEAGUE GĂSIȚI AICI:

 

Toți ceilalți îți spun ce se întîmplă, eu îți spun și de ce se întîmplă
Recomand
Givenchy Sephora
blouseroumaine-shop.com
Vola.ro
Articole recente
Comentarii recente
Twitter
Arhivă