MANCHESTER UNITED ÎNTRE VAN GAAL, MOYES ȘI AMINTIREA LUI SIR ALEX

MANCHESTER UNITED ÎNTRE VAN GAAL, MOYES ȘI AMINTIREA LUI SIR ALEX

Despe Manchester United am scris destul de puțin în ultima vreme pe acest blog. De fapt, mi se pare că absența din competițiile europene a determinat pentru clubul de pe ”Old Trafford” și o ușoară retrogradare în planul secund al comentariilor generale ce vizează fotbalul din Anglia. Dacă adăugăm aici și perioada de incertitudine la nivelul jocurilor și rezultatelor din Premier League, plus eliminările mai mult sau mai puțin premature din cupele naționale, găsim anumite explicații ale acestei ”ostracizări”.

Am un bun prieten care, cred, e cel mai mare fan român al celor de la Manchester United. Nu mă pretind a fi obiectiv în această caracterizare, posibil că se vor simți destui lezați de ea. Îi rog să nu se supere. Cel despre care vorbesc are marele avantaj de a locui în Londra de mai bine de 20 de ani și de a avea posibilitatea de merge la toate meciurile lui Manchester United dorește, inclusiv cele din străinătate, inclusiv la cele amicale, inclusiv la ”nebunii” de genul unor turnee de pregătire peste mări și țări. Pentru că reușim rar să ne vedem în România, imi tot spune să vin la un meci al lui Manchester United pe ”Old Trafford”. Aș merge cu drag, e de fapt ceea ce i-am și răspuns, dar aștept să fie un meci important, eventual decisiv, la care United să se lupte pentru ceva palpabil, nu doar pentru simple 3 puncte în clasamentul din Premier League. Pe ”Old Trafford” am fost (și am fost impresionat la vremea respectivă de această colosală arenă), orașul Manchester nu prea mă atrage, problema e că și meciurile cu adevărat importante au lipsit. Absența din Champions League e, din acest punct de vedere, un mare handicap. Un duel de genul celui cu Real Madrid de acum doi ani ori chiar și cu Bayern de anul trecut ar fi fost un bun prilej de vizită, din păcate va trebui să mai aștept pentru asta.

BILETE LA TOATE MECIURILE LUI MANCHESTER UNITED DIN ACEST SEZON GĂSIȚI AICI:

Trecînd peste această paranteză, să revenim la Manchester United. În curînd se va face un an de la demiterea lui David Moyes, cu care șefii de pe ”Old Trafford” au fost destul de drastici, atitudine oarecum invers proporțională cu modul de lucru din fotbalul englez, dar și cu contractul extrem de larg, 6 ani, pe care scoțianul îl semnase în momentul în care se lăsase convins să devină succesor al lui Sir Alex Ferguson. Moyes n-a avut șansa lui Van Gaal de a cheltui sume colosale pe fotbaliști. Pesemne că e în mare parte vina lui, din nou revin la modul de lucru din fotbalul englez și rolul managerului, pesemne că a crezut prea mult în capacitățile sale și în posibilitatea de a scoate la fel de multe rezultate precum Ferguson cam cu același lot de jucători. Am spus-o la momentul retragerii lui Sir Alex, la Manchester United n-a fost o domnie obișnuită, ci un soi de dictatură, iar după orice dictatură lucrurile reintră greu în normal. Moyes n-a știut sau n-a crezut asta și a plătit.

În momentul ăsta, mi se pare destul de greu de făcut un bilanț al celor 9 luni de cînd Louis van Gaal e în fruntea echipei. În 9 luni, din păcate pentru Van Gaal și United, n-a fost zămislit nimic concret, doar ceva perspective și destul de multe semne de întrebare. În momentul ăsta, echipa pare inclusiv implicată în lupta pentru titlu, dar cred că sînt puțini cei care chiar cred în această posibilitate. Revenirea în Champions League e văzută ca marele trofeu din acest sezon, iar o calificare directă, ceea ce ar însemna locul doi sau trei, fără bătăile de cap impuse de turul preliminar, ar deveni chiar un succes major dacă rivala din oraș, City, ar termina pe un loc inferior în clasament. Spre deosebire de Moyes, Van Gaal a fost un pic mai deștept și nu și-a asumat mai nimic pentru primul sezon. Era și destul de greu să promită marea cu sarea, căci el însuși s-a alăturat tîrziu noului proiect Manchester United, din cauza (sau datorită, depinde din ce punct de vedere privim lucrurile) parcursului Olandei de la Mondial. În acele zile în care un manager muncește pentru definitivarea lotului, iar un manager nou instalat caută să-și cunoască noul loc de muncă, Van Gaal muncea în Brazilia. De aici proabil și senzația că transferurile au fost făcute destul de bizar, destul de tîrziu unele, extrem de scumpe altele, ba chiar și oarecum nefirești în anumite situații, vezi de exemplu Radamel Falcao. Van Gaal a transferat scump, mult și cu destulă calitate, dar parcă n-a făcut-o în urma unui plan, așa cum face de regulă un antrenor tipicar. Partea bună a acestor transferuri e că respectiva calitate l-a ajutat să rezolve unele partide în care echipa nu funcționa, dar apărea valoarea individuală.

Cînd a fost numit la Bayern, într-o situație oarecum similară, după degringolada lăsată de gestiunea lui Jurgen Klinsmann, Louis van Gaal spunea în ”Bild”: ”Jucătorii au nevoie de cîteva luni pentru a se adapta la ideile mele, pentru a mă cunoaște, pentru a înțelege ce pretind de la ei. S-a întîmplat asta și la Barcelona, și la Alkmaar, așa va fi și la Bayern”. Și așa a fost. La United, cînd a fost instalat, n-a mai zis asta, deși n-a promis nimic imediat. Dar se vede că a avut dreptate, căci a fost nevoie de cîteva luni pentru ca, de exemplu, Ander Herrera, să priceapă ceea ce vrea de la el Van Gaal. Bascul a recunoscut într-un interviu dat acum vreo lună în ”El Pais” că-n primele luni traversa o stare vecină cu depresia fiindcă era în mod constant certat de Van Gaal. Acum, Ander Herrera pare element de bază în noul desen tactic al olandezului.

Am spus noul desen tactic. Asta e o altă problemă. În mai anul trecut, atunci cînd a fost oficializată numirea sa, scriam pe acest blog: ”nu cred că sistemul 4-3-3 e negociabil la Van Gaal”. M-am înșelat. Eram înainte de Mondial. Acolo a apărut acel sistem cu 3 fundași centrali al Olandei, zice-se pregătit special doar pentru meciul inaugural cu Spania, de care Van Gaal s-a îndrăgostit subit. Și pe care l-a folosit în primele săptămîni la United, cu rezultate mai mult decît discutabile. De fapt, senzația lăsată în acea perioadă era de continuu experiment. Au apărut apoi alte sisteme, pînă ce astăzi Van Gaal pare să fi revenit la prima sa dragoste, acel 4-3-3 pe stil olandez. E importantă această idee, a stilului olandez, care e un pic diferit de 4-3-3-ul folosit de Barcelona în ultimii ani ori de Ancelotti într-o bună parte a sezonului trecut. De aici, din acele diferențe, apar și problemele lui Di Maria, excelent la Real în 4-3-3, cu multe dificultăți la United în acest sistem. Van Gaal nu e adeptul paselor între linii și nici al permanentei mișcări, mai degrabă preferă triunghiuri poziționale cu care echipa să avanseze.

BILETE LA TOATE MECIURILE DIN PREMIER LEAGUE DIN ACEST SEZON GĂSIȚI AICI:

Au fost 3 meciuri consecutive, cu 3 victorii, în care Van Gaal a trecut de la un 4-2-3-1 la un 4-3-3, cu Carrick punct fix în fața apărării, cu Ander Hererra și Fellaini lîngă el. Cazul belgianului poate fi discutat separat, dintr-un jucător ce nu-și găsea locul nici pe bancă, a devenit un punct fix, cam cum s-a întîmplat și cu Herrera. Mata și Rooney se simt și ei foarte bine în acest desen, problema e că Di Maria nu se simte la fel de bine, iar el costat 75 de milioane și nu e de colo. De văzut ce se va întîmpla cînd va reveni Van Persie, căci Van Gaal nu l-a jucat pe Falcao în această perioadă cu probleme pentru atacantul olandez, ci l-a mutat acolo pe Rooney, care mai are puțin și acoperă toate posturile în cîmp la United.

Di Maria e o problemă, Falcao e o altă problemă. Ambele vor trebui rezolvate în vară. Cred că Falcao va pleca. Pentru un fotbalist proaspăt ieșit dintr-o gravă accidentare (ruptura de ligamente încrucișate e o mare pacoste, căci necesită un timp lung de pauză și apoi de recuperare) a fost o mare greșeală venirea la Manchester United, într-un campionat pretențios și într-un oraș cu o climă imposibilă. Cu Di Maria lucrurile se mai pot schimba, deși pare și el, astăzi, pe picior de plecare. Mai sînt cîteva săptămîni în care, vezi situația lui Ander Herrera, Di Maria poate prinde ideile tehnicianului olandez. În fond, el era un soi de extremă la Benfica.

Probabil că Manchester United va cheltui enorm și în această vară. Cred însă c-o va face cu mai mult discernămînt. Plecînd eventual de la această așezare 4-3-3 ce pare să prindă contur. Apărarea are urgențele ei, în special în centru. Hummels ar veni perfect acolo. Van Gaal are în față un campionat, 2015-2016, în care scuzele nu-i vor mai fi acceptate. Întrebare e dacă va reuși el însuși să-și gestioneze ego-ul, care s-a ciocnit de cîteva ori cu al jucătorilor în această perioadă. Sir Alex își permitea multe, dar în spatele său stăteau trofeele cîștigate. Moyes n-a avut timp să-și permită nimic. În dreptul lui Van Gaal stau zecile de milioane cheltuite, care-și cer dreptul la rentabilizare. Cu umbra lui Sir Alex și amintirea lui Moyes, Van Gaal e în fața celui mai complex sezon din întreaga lui carieră.

BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN CHAMPIONS LEAGUE GĂSIȚI AICI:

 

 

 

5 Comentarii
  • rostick spune:

    din punctul meu de vedere van gaal dezamageste si nu sunt surprins, este un atrenor cu multe esecuri epice in cariera.

    poate ca te`ai grabit putin totusi cu articolul – dealtfel unul foarte bun. united a jucat binisor recent, iar dupa meciul de etapa viitoare cu City cred ca se va putea spune cu o oarecare obiectivitate daca sunt pe un drum bun sau nu.

  • Mihai spune:

    Desi sunt fan declarat al lui Van Gaal, pana acum, sub domnia sa, Manchester a aratat ca o echipa oarecare. Asta si in conditiile in care s-au bagat bani seriosi in transferuri. Dar poate si asta a fost o problema. Din ce imi amintesc, atat la Bayern, cat si la Barcelona (la Alkmaar si Ajax nu mai zic), van Gaal a pus accentul pe tineri si nu prea a aruncat cu banii pe transferuri spectaculoase. Si la Manchester a incercat partial cu alde Blackett sau McNair. Doar ca nu prea a mers. Poate ca, asa cum spui, in aceasta vara se vor face transferuri mai cu cap. Nu de alta, dar parca mi-as dori sa vad United din nou in varf.

  • razvan74 spune:

    eu cred ca Louis va regla sistemul, e omul ce stie inclusiv sa schimbe module din mers, cum s-a vazut in jocul Olandei la Mondial, unde mai ales Blind, Robben, Depay schimbau zona in teren si o data cu asta sistemul ajungea fie in unul gen 4-4-2, fie 4-3-1-2. de asta cred ca va alege jucatorii cu mare atentie la vara astfel incat jocul ofensiv, fotbalul total pe care-l promoveaza sa si reuseasca.

  • Ovidiu spune:

    Andrei, sa nu uitam totusi si de context. Moyes a venit dupa Sir Alex, van Gaal a venit dupa Moyes, un antrenor cocosat parca de neputinta. E o diferenta foarte importanta de nuanta aici si, cred eu, ca daca ordinea ar fi fost inversa, situatia ar fi fost aceiasi. Van Gaal ar fi fost demis in sezonul trecut, iar Moyes se regasea acum in „Top 4”, gandindu-se si pregatindu-se pentru transferurile viitoare.
    A fost nevoie de ceva vreme pentru conducatorii lui United sa-si dea seama ca nu mai merge cu incropirile ce se faceau pe vremea scotianului (al’ batran) pentru ca acolo era vorba de foarte multa experienta si respect, precum ai zis si tu. Sa ne aducem aminte ca nici in ultimii doi ani a lui Ferguson, la United nu erau cine stie ce jucatori (facand o paralela cu ceea ce avea Chelsea, ori City), dar lucrurile mergeau si asta era important.

  • Done spune:

    Am auzit o poveste spusa de Meme, stiuta de la Dan Petrescu. La adunuarea UEFA a antrenorilor echipelor din UCL Mourihno (sau Wenger nu mai sunt sigur) era in centrul atentiei cu un discurs informal despre tactica. Cand a intrat in sala Sir Alex, spre care au inceput sa se indrepte toti, pentru o salutare, strangere de mana, orice, si primul ramanand cu discutia uitata. Despre acest nivel de interes si respect discutam fata de Sir. Vedem acum ce relatie are cu Cristiano si mai bine ce relatie are cu Beckham, practic transferat fara a fi intrebat la Real, cu multele certuri foarte mediatizate. Beckham si astazi spune despre Sir ca a fost ca al doilea tata. Jucatorii veneau si jucau nu doar pentru United ci si pentru Sir. Astazi mai joaca doar pt palmares si contracte.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Toți ceilalți îți spun ce se întîmplă, eu îți spun și de ce se întîmplă
Recomand
Givenchy Sephora
blouseroumaine-shop.com
Vola.ro
Articole recente
Comentarii recente
Twitter
Arhivă