ARGENTINA LA A TREIA FINALĂ ÎN DOI ANI

ARGENTINA LA A TREIA FINALĂ ÎN DOI ANI

Disputată în paralel cu Europeanul din Franța, Copa America Centenario își va afla azi câștigătoarea. Față-n față se vor afla, ca și la ediția din vara trecută, Argentina și Chile, atunci chilienii izbutind să-și adjudece trofeul la loviturile de departajare. Aflată la a treia finală în decurs de doi ani, Argentina speră să o câștige pe cea de azi, să-și ia revanșa pentru cea pierdută anul trecut și să aducă la Buenos Aires un trofeu pe care fanii îl așteaptă de foarte mulți ani. Se bazează pentru asta pe forma foarte bună a lui Messi, dar și pe cea a lui Gonzalo Higuain, care vine după cel mai bun sezon din carieră. Argentina-Chile e meciul nopții, dar înainte, la Euro, Belgia încearcă să taie avântul Ungariei, care-și dorește încă o surpriză la acest turneu final. Toate amănuntele și cotele mai jos.  Citeste mai mult …

VA FI AZI ULTIMUL MECI AL LUI ZLATAN LA ”NAȚIONALĂ”?

VA FI AZI ULTIMUL MECI AL LUI ZLATAN LA ”NAȚIONALĂ”?

Azi vom afla și ultimele echipe calificate în ”optimile ” Europeanului, dar și lista definitivă a echipelor ce vor pleca acasă. Cu mult interes e așteptată confruntarea dintre Suedia și Belgia, mai ales după anunțul făcut de Zlatan Ibrahimovic cum că se va retrage din echipa națională după Euro 2016. Cum Suedia nu stă deloc bine în clasamentul grupei E, iar Belgia e un adversar suficient de puternic și, mai ales, în căutarea unei victorii care s-o lase pe locul doi și pe o parte de tablou lipsită de numele grele, e foarte posibil ca astăzi să asistăm la ultima reprezentație a lui Zlatan în tricoul reprezentativei Suediei. În grupa F, cu două puncte din două egaluri, Portugalia lui Cristiano Ronaldo trebuie să reacționeze în fața Ungariei deja calificată. Programul zilei e completat de duelurile Italia-Irlanda și Austria-Islanda, ambele cu multe în joc, mai puțin poziția de lider în grupa E ocupat de Italia, iar spre dimineață, la Copa America Centenario se va disputa a doua semifinală, Chile-Columbia, la finalul căreia vom afla echipa ce va însoți Argentina în ultimul act al competiției, duminică noapte. Toate amănuntele și cotele, mai jos. Citeste mai mult …

ARGENTINA-CHILE, ÎNCĂ O REEDITARE A FINALEI DE ANUL TRECUT

ARGENTINA-CHILE, ÎNCĂ O REEDITARE A FINALEI DE ANUL TRECUT

Azi, la Copa America Centenario, intră în scenă și ultimele favorite, Argentina și Chile. Cele două finaliste ale ”standard” din vara trecută se reîntâlnesc în chiar primul meci al grupei D, încă un prilej pentru argentinieni de a căuta revanșa pentru eșecul dramatic, la penaltyurile de departajare, de anul trecut din Chile. Misterul plutește în continuare la argentinieni în jurul folosirii sau nu a lui Leo Messi, care în continuare acuză dureri la spate. Până spre dimineață, atunci când e prevăzută să înceapă la noi confruntarea dintre Chlie și Argentina, programul e încărcat cu partide amicale, ultimele pregătiri ale selecționatelor calificate la Euro 2016. Azi joacă Polonia, Italia și Islanda, care caută să realizeze ultimele retușuri înaintea turneului final din Franța. Citeste mai mult …

ARGENTINA-BRAZILIA CU NEYMAR, DAR FĂRĂ MESSI, AGUERO ȘI TEVEZ

ARGENTINA-BRAZILIA CU NEYMAR, DAR FĂRĂ MESSI, AGUERO ȘI TEVEZ

De azi intră în scenă echipele naționale. Vor fi cîteva zile destinate meciurilor de baraj pentru Euro 2016, cand vom afla și ultimele nume de pe lista turneului final din Franța, dar și partidelor din zona sud-americană, contînd pentru preliminariile Mondialului din 2018. Argentina-Brazilia e în mod evident capul de afiș al zilei, imediat după venind confruntarea dintre Norvegia și Ungaria, prima manșă a barajului. Nici Chile-Columbia nu e un meci oarecare, grație numelor jucătorilor implicați.  Citeste mai mult …

ABDICAREA REGELUI

ABDICAREA REGELUI

Miercuri 18 iunie a fost o zi istorică pentru Spania. După o domnie de 39 de ani, Regele Juan Carlos și-a pus semnătura pe decretul de abdicare. O decizie pe care a luat-o singur, fără să fie constrîns de nimeni, eventual doar de problemele de sănătate. Admirat și controversat în același timp, chit că procentele sînt departe de a fi împărțite egal, popular și contestat, Regele Juan Carlos are marele merit, pe care nimeni nu i-l poate discuta, de a fi orientat Spania către democrație,  de a fi omul din umbra unei creșteri economice miraculoase la un moment dat. Juan Carlos pleacă, în locul său va veni fiul său, Felipe, un bărbat la fel de elegant și atractiv, foarte legat de sport și care a găsit de cuviință să iasă din tiparele monarhiei însurîndu-se cu o fostă ziaristă, al cărei trecut, deloc princiar și destul de ambiguu moral vorbind, nu l-a impresionat deloc.

Miercuri 18 iunie a fost o zi istorică și pentru fotbalul spaniol. ”La Roja”, campioana mondială în exercițiu, a abdicat brusc și neașteptat, punînd capăt celei mai glorioase perioade din întreaga existență a acestui sport în Spania. Admirată și controversată în același timp, ”naționala” Spaniei a scris o pagină importantă în istoria fotbalului, pe care l-a dominat destul de categoric din 2008 încoace, căci mi-e greu să cred că vom mai descoperi în viitorul apropiat o reprezentativă, de pe orice continent doriți, capabilă să cîștige 3 turnee finale consecutive.



Nimic nu e etern pe lumea asta. De ce ar fi gloria? E o lege a acestui pămînt, tot ceea ce se naște trebuie să și moară. Amintirea e singurul lucru care poate dăinui peste timp. Din păcate, memoria nu face parte din categoria lucrurilor care să aibă continuitate. Astăzi, nimeni nu-și mai aduce aminte de marșul triumfal al Spaniei în 2010, nici măcar în Spania, de maniera limpede în care această echipă a cîștigat Europeanul din 2012 și cum s-a metamorfozat, în 2008, dintr-o echipă ce oferea pe bandă rulantă titluri de genul ”am jucat ca niciodată, am pierdut ca-ntotdeauna” într-una ce cîștiga întotdeauna, indiferent uneori de cum juca. Toată lumea își amintește azi de felul lamentabil în care Spania a părăsit competiția pe care, la început, o onorase în calitate de deținătoare a trofeului. Toată lumea începe să-și amintească de alte moment, cînd șansa l-a ținut în brațe pe Casillas, i-a oferit inspirație lui Xavi, i-a dat forță lui Torres. Pe undeva e normal, ”ești la fel de bun ca ultimul tău rezultat”, e o vorbă, am mai scris, spusă de Mircea Lucescu.

marca.Se spune că un meci, automat un turneu final sau un campionat, se cîștigă pe trei fronturi: mental, tactic și fizic. Mentalul e cel mai important, căci creierul e cel care comandă și corpul răspunde. Spania a stat bine din punct de vedere mental o jumătate de ceas la acest Mondial. O jumătate de ceas din prima repriză a meciului cu Olanda. Imediat după ratarea lui Sneijder și pînă la golul egalizator al lui Van Persie. Atunci cînd Casillas a scos, în situație de unu contra unu cu fostul său coleg, spaniolii au revăzut finala din 2010 și au crezut că planetele s-au aliniat pentru ei, în frunte cu ”San Iker”. Totul s-a frînt însă după golul lui Van Persie. O transformare incredibilă, o degradare inexplicabilă, o decădere deloc logică. Fizic Spania stătea oricum rău, urmare a unui sezon foarte lung și greu, dar și a unei gestiuni mizerabile a acestui patrimoniu al umanității pe care l-a avut pe mînă Angel Maria Villar, un președinte de federație ce seamănă foarte tare în metehne cu cel pe care l-am avut și noi pînă de curînd. Iar din punct de vedere tactic, Del Bosque a fost complet depășit.

Poate că Del Bosque ar fi trebuit să plece după Euro 2012. Ar fi rămas cu imaginea unui cîștigător. Așa, rămînînd, Del Bosque a căzut pradă sentimentelor, care l-au devorat pînă la urmă. N-a putut să se uite în ochii unora și să le spună că nu-i poate convoca la, probabil, ultimul lor Mondial. N-a putut să se uite în ochii altora și să le spună că, din punct de vedere al formei sportive, nu prea merită să fie titulari. N-a putut să treacă peste trecut, să uite toate acele zile glorioase trăite împreună, Acești fotbaliști l-au transformat pe Del Bosque în singurul antrenor din lume care a cîștigat Champions League, Campionatul European și Campionatul Mondial, nu putea să-i dea la o parte. Cred că nimeni n-ar fi putut. A tras de această generație ca de o gumă de mestecat pînă cînd, în cele din urmă, s-a rupt. A suferit în tăcere, pe bancă, așa cum s-a și bucurat, de altfel, atunci cînd a fost cazul. Demn. De aceea poate că era mai bine să plece în 2012.



Pentru Spania și cred că pentru fotbal s-a terminat o epocă. Epoca tiki-taka și-a consumat poate ultimele minute. A început în 2008, pe mîna lui Xavi, s-a terminat în 2014 cu Xavi privind de pe margine. E finalul unui ciclu care, poate, își începuse numărătoarea inversă atunci cînd Guardiola a plecat de la Barcelona. În 2010 și 2012, Spania a beneficiat din plin de fotbaliștii Barcelonei și de stilul lui Pep. Odată ce creatorul a plecat, flacăra a început ușor-ușor să se stingă. Sînt foarte curios ce se va întîmpla cu Guardiola în continuare, la Bayern, cu acest stil al său. Dar asta e o altă discuție. Revenind la Spania, ea trebuie să se reinventeze, să se recompună. Nu e întîmplător că Spania, ca ”naționala”, și FC Barcelona, ca echipă, trebuie să facă același lucru, în același timp. Barcelona pe mîna lui Luis Enrique, Spania vom vedea dacă pe mîna lui Del Bosque. Un element comun există între cele două proiecte: Andres Iniesta. A venit vremea ca Iniesta să iasă din planul secund în care a stat, voit ori nu, în toți acești ani. Are 30 de ani și poate face tranziția între Xavi și cei care vor veni, poate Thiago, poate Koke, poate Fabregas, cu care, încă o dată spun, Barcelona cred că a făcut o mare eroare lăsîndu-l să plece.

S-a terminat o epocă, dar fotbalul nu se termină aici. Iar Mondialul cu atît mai puțin. E vremea altora, că va fi Germania, că va fi Italia, că va fi Argentina, că va fi pînă la urmă Brazilia, o să vedem. Spania a abdicat, dar sceptrul său se joacă.

P.S. 1

Despre Diego Costa și nepotrivirea de stil vizibilă între el și ”naționala” Spaniei am scris încă din octombrie 2013. Mi se pare că Spania a vrut mai mult să-l fure pe Diego Costa Brazilei decît să-l folosească, dar apoi n-a avut ce face, a trebuit să justifice cumva această decizie. Am crezut și atunci, cred și acum că Diego Costa se potrivea mai bine Braziliei.

P.S. 2

Am ținut cu Spania la acest Mondial, dar am scris că nu cred că e capabilă să cîștige. Țin cu Spania din 1992, atunci cînd, student fiind, am făcut și eu, preț de o vară, ceea ce fac astăzi mulți dintre cei care îmi dau lecții de viață de acolo, am lucrat la un restaurant. Am ținut cu Spania la Mondialul ăsta doar pentru că nu era România implicată, dar asta nu înseamnă că traversez acum vreo perioadă de suferință. Cu Spania ieșită, următoarea pe lista simpatiilor e Italia. La cum a jucat în meciul cu Anglia, am speranțe :)))



CE VA SCHIMBA DEL BOSQUE?

CE VA SCHIMBA DEL BOSQUE?

Ești la fel de bun ca ultimul tău rezultat. La Mircea Lucescu am auzit asta, undeva înainte de 1989. În cazul lui Vicente Del Bosque, ultimul rezultat nu e doar un eșec, e aproape un dezastru. Iar cuvîntul ”aproape” ar putea fi șters cu multă ușurință din propoziție dacă Spania nu va bate Chile. Fotbalul e minunat atunci cînd cîștigi, e tare greu atunci cînd pierzi și devine un coșmar în momentele de dezastru.



Spania-Chile n-ar trebui să fie un meci care să-l pună atît de mult sub semnul întrebării pe Vicente Del Bosque. Pentru tot ceea ce a făcut în fruntea ”naționalei” Spaniei. Numai că fotbalul are orice, mai puțin memorie. Adept al păcii, al liniștii și al atmosferei în vestiar, Del Bosque a premiat cu includerea în lotul pentru acest Mondial, mai apoi cu includerea în primul ”11” cu Olanda, a mai multor fotbaliști pe care, dacă e să-i judecăm după forma arătată de-a lungul sezonului, n-ar fi fost prea logic să-i vedem. Întrebarea care sigur îl macină pe Del Bosque e dacă să schimbe ori nu? Mai exact, dacă să schimbe mult sau doar punctual, pe alocuri?

De schimbat cred că va schimba ceva. A și anunțat asta, fără să dea nici o pistă în sensul ăsta, nici ziariștilor și nici jucătorilor. Echipa de start se va afla abia pe Maracana, o modalitate prin care caută să-și țină toți jucătorii conectați și motivați. Presa spaniolă e plină de diverse echipe probabile, de diverse schimbări. Eu nu prea sînt convins că va fi o revoluție în acest sens. Mai degrabă unele modificări punctuale, condiționate și de adversar. Cred că vor juca Pedro și Fabregas, poate și Juanfran în dreapta, și nu cred că va fi titular Diego Costa. Pedro și Fabregas au format mereu o bună societate în echipa națională, căci demarcările lui Pedro și mișcările permanente ale lui Fabregas între linii au destabilizat mereu adversarii. Eu unul l-aș încerca pe Koke lîngă Xabi Alonso, în locul lui Xavi, și pe Javi Martinez în locul lui Pique, dar asta deja ar însemna un soi de revoluție și nu sînt sigur că asta vrea Del Bosque.

Chile a bătut Australia jucînd cu 4 oameni în linia de fund, dar probabil că lucrurile se vor schimba cu Spania. Modelul cu 3 fundași centrali, care a funcționat contra Spaniei în cazul Olandei, a fost încercat de chilieni într-un amical cu Germania, în martie, la Stuttgart. Atunci au cîștigat nemții cu 1-0, dar Chile a lăsat o foarte bună impresie. Am scris chiar AICI despre această partidă. Semnele de întrebare ale sud-americanilor vin din forma lui Arturo Vidal. Operat de menisc la începutul lui mai, Vidal a cam ars etapele recuperării și e evident că nu e la procentaj maxim din punct de vedere fizic. Cu Australia n-a avut probleme, dar Spania nu e Australia. Dar nu doar Vidal preocupă, ci și faptul că doi dintre cei trei fundași centrali preconizați, Medel și Silva, provin din mijlocași închizători. În plus, lumea se întreabă în ce măsură Isla și Mena (sau Beausejour), lateralii chilieni, vor izbuti ceeau ce au izbutit Janmaat sau Blind, căci Del Bosque sigur a tras concluziile de rigoare după acel joc.



Spania se află în fața unei situații pe care a mai trăit-o. La Mondialul trecut, după eșecul cu Elveția, dar și în preliminariile pentru acest Mondial. A trecut peste ambele, cu seninătatea echipei care-și știe valoarea. Totuși, indiferent de ce spunea Mircea Lucescu, valoarea acestei echipe nu este dată de acest 1-5 cu Olanda. N-ar fi deloc o mirare ca Spania să cîștige, și încă de-o manieră categorică, acest meci și să redevină o echipă care să conteze la acest Mondial. Dar cum fotbalul e o stare de spirit și cum starea de spirit în lotul Spaniei nu e prea bună, n-ar fi exclus nici sa asistăm la prima surpriză palpabilă a acestui turneu final, eliminarea campioanei mondiale după doar două meciuri. Căci, atenție, egalul nu-i ajută pe spanioli.

 

Toți ceilalți îți spun ce se întîmplă, eu îți spun și de ce se întîmplă
Recomand
Givenchy Sephora
blouseroumaine-shop.com
Vola.ro
Articole recente
Comentarii recente
Twitter
Arhivă