ALLEGRI, MA NON TROPPO

ALLEGRI, MA NON TROPPO

Meciul pe care Juventus l-a jucat la Porto miercuri seară trebuie privit într-o cheie ușor diferită de o confruntare obișnuită în Champions League a unei echipe de la care se așteaptă mult în acest sezon. Și asta pentru că înaintea duelului din Portugalia s-a petrecut acel incident dintre antrenorul Massimiliano Allegri și fundașul Leonardo Bonucci, la confruntarea de Serie A cu Palermo. Un incident, hai să-i spunem o tensiune dialectică între cei doi, care a aprins absolut neașteptat spiritele într-un vestiar în care nu lipsesc caracterele tari, egourile puternice, salariile generoase, dar și acel gen de răsfăț de care marii fotbaliști pretind că trebuie să beneficieze. Leonardo Bonucci e un mare fotbalist, aici nu e nicio îndoială, dar n-am avut deloc până acum de la el exemple de răsfăț, din care am putea presupune că-și dorește să fie în centrul atenției. Dimpotrivă, faptul că n-a plecat în vară de la Juve, deși Pep Guardiola era în stare să facă o nebunie financiară pentru a-l lua (justificat aș zice eu după ce i-am revăzut marți pe Otamendi și Stones) i-a consolidat în vestiar un statut pe care-l câștigase grație evoluțiilor consistente din teren, dar și un loc de cinste în inimile fanilor, cuceriți de acest exemplu de fotbalist pentru care banii nu sunt pe primul plan. Citeste mai mult …

VA FI HIGUAIN CARTEA CÂȘTIGĂTOARE A ”BĂTRÂNEI DOAMNE”?

VA FI HIGUAIN CARTEA CÂȘTIGĂTOARE A ”BĂTRÂNEI DOAMNE”?

Suntem încă în sala de așteptare a sezonului 2016-2017, ce se va urni în următoarele zile, mai întâi în Anglia, ca de obicei, apoi în Franța, mai apoi în Spania, Italia și Germania, nemții, grăbiți în alte veri, fiind acum cei mai întârziați în a porni la drum. Se anunță un sezon extrem de interesant în fiecare din aceste campionate, dar unul de-a dreptul palpitant în competițiile europene, în special în Champions League. Unde avem deja o sumă de detalii care pot crește  doza de incertitudine și pot deschide orizonturi și pentru alte grupări în afara tripletei deja tradiționale Real Madrid, Barcelona, Bayern. Una din aceste grupări este Juventus, iar transferul lui Gonzalo Higuain trebuie tradus și în acest context. Citeste mai mult …

CASILLAS ȘI MOURINHO FAȚĂ-N FAȚĂ CU TRECUTUL

CASILLAS ȘI MOURINHO FAȚĂ-N FAȚĂ CU TRECUTUL

Capul de afiș este ținut astăzi de primul meci al Barcelonei fără Messi și împotriva unei echipe ce practică un fotbal bun în Bundesliga. Dar nu e singurul reper al zilei. Casillas și Mourinho se revăd la Porto, dar în calitate de adversari, poziții pe care au cam fost și-n ultimul an de mandat al tehnicianului portughez la Real Madrid. Roma merge la BATE Borisov cu un lot plin de accidentări, Lyon și Valencia au o mică marjă de eroare, în timp ce Arsenal vrea să șteargă complet impresia lăsată la Zagreb, în precedenta etapă.  Citeste mai mult …

BARCELONA ȘI INDEPENDENȚA. DE MESSI

BARCELONA ȘI INDEPENDENȚA. DE MESSI

Într-o duminică în care erau chemați la urne pentru a-și manifesta sprijinul față de ideea de naționalism (iar oamenii au făcut-o, votînd masiv pentru pentru independență, un demers destul de complicat și cam greu de înțeles, dar pe care nu are rost să-l comentăm aici), catalanii s-au trezit cu realitatea că FC Barcelona va trebui să se descurce în următoarele două luni fără cel mai important om al său. Să-și arate, cu alte cuvinte, în următoarele două luni, independența față de Leo Messi. Citeste mai mult …

DESPRE DEBUTUL LUI BENITEZ ȘI ALTE SURPRIZE

DESPRE DEBUTUL LUI BENITEZ ȘI ALTE SURPRIZE

Au pornit la drum și campionatele Spaniei și Italiei, astfel că avem din acest moment week-end-urile ocupate cu tot ceea ce ne interesează. Au fost ceva surprize în etapele inaugurale din Serie A și Primera, unele chiar mari, vezi eșecul lui Juve, dar în general e mai bine să eviți să tragi anumite concluzii, să faci catalogări pripite și să te aventurezi în pronosticuri. Primul meci e întotdeauna complicat și nu trebuie să reprezinte un reper fix, e o perioadă de rodaj încă, multe lucruri se află în plin proces de așezare. Se pot face, evident, unele discuții, se pot scoate în evidență unele idei, măcar pentru a rămîne scrise și pentru a le compara cu cele din finalul sezonului.
Citeste mai mult …

BARCELONA, ÎNTRE SAN SEBASTIAN ȘI BERLIN, ÎNTRE GUARDIOLA ȘI LUIS ENRIQUE

BARCELONA, ÎNTRE SAN SEBASTIAN ȘI BERLIN, ÎNTRE GUARDIOLA ȘI LUIS ENRIQUE

S-a terminat acest sezon de Champions League cu o finală în care surpriza n-a apărut. Favorita a cîștigat, pe merit, dar n-a fost un succes facil, căci în destule momente, în special în repriza a doua și, mai ales, după golul egalizator, incertitudinea a fost prezentă, la fel și senzația că Juventus poate face surpriza. Nu s-a întîmplat, Barcelona a cîștigat prezentînd un argument cît se poate de solid: astăzi, echipa sa e mai bună decît a lui Juventus. Valoarea jucătorilor e mai mare, iar calitatea a fost cea care a făcut diferența, într-o finală în care cu greu putem găsi exemple de jucători care să nu se fi ridicat la înălțimea evenimentului. Nici într-o tabără, nici în cealaltă. Diferența de valoare individuală a făcut ca diferența de pe tabelă să fie în favoarea catalanilor.

Deși a pierdut, Juventus a cîștigat multe. Și-a cîștigat în primul rînd dreptul de a urca un etaj în acest imobil de lux al fotbalului de azi, care e Champions League. După această finală, pierdută, e adevărat, dar pierdută cu demnitate, ”Bătrîna Doamnă” a revenit pe o poziție pe care o ocupa acum cîțiva ani. A făcut trecerea de la o echipă bună, care domina campionatul Italiei, la una foarte bună, ce se poate înscrie printre favoritele sezonului viitor de Champions League. Juventus a izbutit să readucă fotbalul italian, după 5 ani, în rîndul competițiilor care contează.

Barcelona e echipa ultimei decade. A cîștigat de 4 ori Champions League, 2006, 2009, 2011, 2015, a mai bifat alte cîteva semifinale pe care le-a pierdut la nivel de detalii, 2010 și 2012, și a fost mereu în grupul favoritelor. Cred că nu întîmplător, această decadă glorioasă se suprapune peste cei 10 ani petrecuți în lotul primei echipe de Lionel Messi. Cel care a schimbat fața acestui club a fost Ronaldinho. Transferul său în vara lui 2003 a readus zîmbetul într-o grupare aflată în plină criză de nervi. Dincolo de acest zîmbet contagios și acel fotbal generos, Ronaldinho a mai adus ceva, foarte important. A transformat Barcelona într-o echipă de interes mondial, cu fani în toate colțurile lumii, ceea ce e echivalent și cu încasări mult mai mari. Astăzi, Barcelona e capabilă să suporte un salariu imens, cum e cel al lui Messi, să facă transferuri de ordinul zecilor de milioane, Neymar ori Suarez, dar să și beneficieze de munca unei academii ce atrage talente de peste tot și e capabilă să ofere, fără sumă de transfer, fotbaliști de talia lui Xavi, Iniesta, Pique, Busquets, Pedro. Momentul de cotitură în istoria acestui club au fost alegerile din 2003, atunci cînd un tînăr, pe atunci, Joan Laporta prelua conducerea clubului și venea cu idei proaspete, generatoare de succes, în cele din urmă. Și n-ar fi exclus deloc ca din vară să-l vedem din nou președinte, căci în iulie vor fi iar alegeri la Barcelona, iar Laporta beneficiază de un capital foarte mare de simpatie și are șanse reale să cîștige în fața unui președinte în funcție, Bartomeu, care tocmai a gestionat tripla.

Întorcîndu-ne la finala de la Berlin, regăsim acest mister de care am tot vorbit în ultimele săptămîni. Misterul unei echipe ce pe 4 ianuarie părea condamnată la eșec, la un sezon convulsiv, ce-și pierdea directorul sportiv și era pe cale să-și piardă și antrenorul. Am mai spus-o, mi-aș fi dorit tare mult să fi putut participa la acele antrenamente tensionate de după eșecul cu Real Sociedad de pe ”Anoeta”, mi-aș fi dorit să fi putut asista la discuțiile din vestiar, eventual mi-aș fi dorit să fi putut primi stenograme, cuvînt foarte la modă pe la noi, ale discuțiilor dintre jucători în acele zile. Ceea ce s-a întîmplat atunci rămîne un mister al fotbalului. Poate la un moment dat vreunul dintre componenții actualei echipe se va decide să scrie o carte și să spargă recordurile de tiraj oferind povestea completă a acelei perioade. Cert e că dintr-o echipă crispată, nervoasă și stresată, Barcelona a devenit în 5 luni, din 4 ianuarie în 6 iunie, stăpîna Europei. A învins toate campioanele posibile în această perioadă. Campioana Angliei, campioana Franței, campioana Germaniei, campioana Italiei, campioana Spaniei și campioana Europei, pe unele chiar foarte clar, astfel că nu cred că poate exista cineva întreg la minte care să pună sub semnul întrebării tripla obținută.

Trecerea de la Barcelona lui Guardiola la Barcelona lui Luis Enrique e o realitate. Stilul celor două entități seamănă, dar nu mai e același. Barcelona de azi e mai electrică, mai vibrantă, mai directă. Preferă meciurile pe contre, caută să aducă partidele pe această stradă, căci puține echipe pot rezista, pe contre, tripletei Messi-Suarez-Neymar. Cifrele lor sînt absolut brutale. Messi, 58 de goluri în 57 de meciuri, Neymar, 39 de goluri în 51 de meciuri, Suarez, 25 de goluri în 43 de meciuri. Nu cred că a existat pînă acum o linie de atac care să genereze atîta panică, dar care să aibă și relații de prietenie evidente. Vorbim de trei caractere puternice, trei vedete, care au reușit să-și stăpînească inerentele orgolii și să le transforme într-o prietenie și-n afara terenului. Să nu uităm un aspect important atunci cînd privim aceste cifre. Neymar și Suarez trebuie să conviețuiască, pe teren, cu Messi, ceea ce le condiționează în mod clar prestațiile. Dar cu Messi, mai ales cu cel de azi, mai matur, mai generos, mai prietenos, nu prea ai motive să nu conviețuiești.

Rolul lui Luis Suarez în reușitele acestei linii de atac e esențial, chiar dacă, uneori, e mai puțin vizibil. În transferul său, un rol important, dacă nu decisiv, l-a avut soția sa. Ea a fost cea care l-a deturnat dinspre Madrid spre Barcelona, căci Real Madrid l-a vrut cu tărie pe uruguayan, chit că mai apoi, ca să mascheze un eșec, Florentino Perez a aruncat la înaintare varianta că nu l-a mai dorit din pricina problemelor extrasportive. Sofia e femeia vieții lui Suarez, e motivul pentru care s-a apucat de fotbal și, mai apoi, a venit în Europa, a fost pretextul drumurilor spre Barcelona, unde ea se mutase cu familia, în momentul în care banii pentru călătorie chiar reprezentau o problemă. Cînd femeia care i-a fost alături și-n momentele sale mai puțin plăcute i-a spus, la rîndu-i, că ar vrea să fie alături de părinții ei care îmbătrînesc, Suarez n-a mai stat pe gînduri și a ales oferta catalană. Iar la Barcelona, ”El Pistolero” s-a transformat dintr-un atacant agresiv și năbădăios într-un soldat credincios, fidel unei cauze comune, calm și disciplinat, de foarte multe ori în serviciul celorlalți doi, deși Neymar și Messi, aspect nu lipsit de importanță în ziua de azi, sînt mai mici ca vîrstă decît el.

Finala de la Berlin a mai propus cîteva teme interesante. În primul rînd o realitate. Barcelona de azi nu e atît de dependentă de golurile lui Messi pentru a cîștiga un astfel de meci. Messi a avut la Berlin două perioade distincte, cam ca Barcelona în acest sezon. Prima, destul de plată, dar cu mostre ale capacității sale, vezi schimbarea de direcție de la golul de 1-0. A doua, după ce Juve a egalat, în care l-am revăzut pe Messi cel de azi, capabil să ia meciul pe umerii lui. Nu e nevoie să dea goluri, precum cel cu Bilbao, la care adjectivele să se sinucidă, pentru a schimba istoria unui meci. Am auzit ideea că Messi a făcut o finală slabă. Dacă Tevez făcea jumătate din finala lui Messi, Juve era campioană. Messi a făcut o finală slabă în comparație, poate, cu Messi din alte finale, dar nici așa nu e adevărat, apropo de maturizarea lui, de participarea lui în toate fazele jocului.

Altă temă ar fi Alvaro Morata. Mi se pare o mare greșeală cea a Realului de a-l fi lăsat să plece. Fie și pentru o sumă consistentă. Morata e pe cale să devină vîrful Spaniei, căci maturizarea lui în acest an petrecut în Il Calcio mi se pare evidentă. Putea pleca în Bundesliga, la Wolfsburg, de unde avea ofertă, unde ar fi fost mult mai liniștit și, eventual, s-ar fi putut chiar întoarce la Real. El a ales însă Juve, o provocare, căci în loc de liniștea germană a intrat într-un malaxor mediatic italian. Rămînînd în tabăra lui Juve, am citit despre o lecție pe care Marcelo Bielsa, pe atunci selecționer la ”naționala” chiliană i-o ținea unui tînăr Arturo Vidal, pe atunci la Leverkusen: ”Ceea ce joci tu e un dezastru. Nu folosesc nimănui picioarele ridicate în capul adversarului, faulturile la centrul terenului ori cartonașele inutile. Trebuie să joci ceea ce e nevoie pentru echipă, ceea ce ți se cere, nu ceea ce crezi tu că e nevoie. Eu n-am nevoie de eroi, am nevoie de disciplină”. Poate că și Allegri trebuia să-i reamintească lui Vidal cuvintele lui Bielsa. Dornic să facă o finală mare, Vidal a comis cîteva faulturi inutile, a luat cartonaș galben, putea, la o adică, să-l vadă și pe cel roșu, iar asta i-a condiționat partida. A trebuit să fie schimbat, deși cred că mult mai utilă pentru Juve era scoaterea lui Pirlo, epuizat din punct de vedere fizic.

Și trei nume de la Barcelona. Unul e Sergio Busquets, a cărui finală, din nou, a fost colosală. Am spus din nou, căci la Busquets toate finalele au fost așa, indiferent că erau ale Barcelonei sau ale Spaniei. Un altul e Pique. Spunea despre el, prin toamnă, că va munci pentru a redeveni în elita fundașilor centrali. A reușit. În momentul ăsta e greu de găsit un fundaș central mai în formă ca el. Faza din final, din care a ieșit golul de 3-1, mi-a reamintit de Cannavaro în semifinala Italia-Germania de la Dortmund, din 2006. Și al treilea nume ar fi Dani Alves. În continuare nu înțeleg motivele pentru care contractul lui nu e prelungit. A fost unul dintre cei mai buni oameni din finală, iar sezonul său a fost realmente fantastic.

Toți ceilalți îți spun ce se întîmplă, eu îți spun și de ce se întîmplă
Recomand
Givenchy Sephora
blouseroumaine-shop.com
Vola.ro
Articole recente
Comentarii recente
Twitter
Arhivă